La romani , de-a lungul intregii istorii Armata si Biserica au fost doua dintre institutiile fundamentale .

Prin ele au dainuit neamul , statul s-a plamadit s-a intarit si a rezistat tuturor presiunilor si urgiilor.

Totodata cele doua entitati s-au afirmat a fi cum constata episcopul general de brigada Partenie
Ciopron : doua institutii infratite care formeaza temelia organizatiei de stat. Ele au slujit interesele
neamului si ale crestinatatii , au asigurat atat stabilitatea interna cat si identitatea romanilor .

Prezenta preotilor romani in valtoarea ultimei conflagratii mondiale avea si temeinice suporturi
legislative. Ca urmare a Legii privitoare la organizarea clerului militar discutata in aprilie 1921 si
promulgata prin Inaltul Decret Regal din iulie 1921 se admiteau in cadrele armatei preotii militari activi
de orice rit pentru necesitatile confesionale si ale dezvoltarii sentimentului religios. De asemenea se
instituionaliza o structura distincta care includea la minister inspectoratul clerului militar avand in frunte
un episcop militar numit episcop de alba iulia , general iar la corpuri de armata si la divizii cate un birou
cler militar condus de catre un locotenent-colonel .La regimente fiinta cate un preot , capitan apartinand
ritului religios al majoritatii militarilor. Pentru minoritatile religioase erau numiti in garnizoare cate un
preot pastor rabin sau imam. Episcopul militar avea aceleasi competente ca si ceilalti inspectori din
ministerul de razboi conducerea intregului cler militar .

In timpul razboiului includerea preotilor in structurile armatei romanae s-a realizat conform legislatiei pe
doua cai : prin concurs pentru clerul militar activ si prin chemarea la mobilizare pentru ceilalti preoti.

Pe timpul desfasurarii operatiunilor militare erau reglementate modalitatile de savarsire a sfintei

liturghii ,a serviciilor religioase ocazionale , inmmormantarea si pomeniarea mortilor , atributiile
preotilor in marsuri etc.

Instructiunile delimitau totodata sfera de activitate a clerului militar in timp de razboi incepand cu
episcopul armatei , inspector al clerului militar continuand cu preotul sef la comandamentul unei armate
preotul diviziei si al regimentului.

Erau consemnate dipozitii referiotare la celelalte confesiuni si obligatiile preotilor de a ajuta pe ofiterul
starii civile de razboi cu datele necesare inregistrarii celor morti.

In conformitate cu prevederile Legii clerului militar si regulamentului de aplicare a acesteia preotii

necesari armatei in campanie se recrutau dintre preotii militari activi si din randul celor de rezerva

Din momentul decretarii mobilizarii preotii trebuiau sa indeplineasca in unitatile in care erau repartizati ,
o serie de atributii specifice stabilindu-se o delimitare precisa intre activitatea religioasa si cea pastorala.
Activitatea religioasa costand in savarsirea tuturor slujbelor religioase cerute de imprejurimi .

In timpul luptelor , indiferent de locul in care se gasea , in prima linie , la postul de ajutor regimentar sau
in rezerva preotul era prezenta activa si indispensabila.

In spitalele de campanie sau de zona interioara preotul se va face interpretul bolnavilor inaintea
medicilor , vizitand zilnic saloanele raspunzand solicitarilor celor ce ar dori o ingrijire religioasa. El va
consemna ultimele dorinte ale celor grav raniti si se va ingriji de aducerea acestora la cunostinta familiei.

Instructiunile statuau cu exactiate obiectele necesare cultului pe care fiecare preot mobilizat era obligat
sa si le procure : Epitrahilul , Sfanta Impartasanie , Crucea , Agiasmatarul , Panichida sau Molitvelnicul .
Activitatea preotilor militari a fost una complexa ei lucrand cu sufletele oamenilor si a constat in
obligatiile obisnuite ale unui preot dar savarsite in conditii speciale.

Ajutorul dat serviciului medical este prezent in mai multe rapoarte ce semnaleaza sprijinul pe care
medicii l-au primit din partea preotilor militari atat pentru evacuarea ranitilor si pentru primul ajutor
acordat acestora , cat si pentru ingrijirea sufleteasaca a celor vatamati in timpul luptelor.

Aprecierea pentru activitatea deosebita desfasurata se concretizeza prin numeroasele decorari ,

propuneri la decorare si inaintari in grad la exceptional cu care a fost onorat corpul preotilor militari.

Rapoartele preotilor ce descriu activitatea acestora in Campania de Est contin aproape in totaliate
semanalari ale operei misionae in zona de operatii a armatei romanae. Inaintarea armatei romanae pe
teritoriul Rusiei Sovietice a pus trupele in contact cu populatia din zona. Clericii militari au descoperit in
acele regiuni atat opera de distrugere a vietii religioase de catre comunisti cat si prigonirile pe care le-au
suferit oamenii simpi care nu aveau alta vina decat aceea de a crede in Dumnezeu. Autoritatea sovieta a
desfasurat timp de aproape 25 de ani o politica de descrestinare. Din aste cauza preotii militari au
activat si ca misionari crestini pentru populatia civila. In aceste zone preotii desfasurau servicii de
increstinare fie ele botezuri sau cununii ,preotii militari eliberand documente care le certificau
valabilitatea acte ce dovedesc o data in plus activitatea misionar-crestina desfasurata in randurile
localnicilor. Preotii romani se stiau angajati in actiuni de lupta impotriva paganului , a bolsevicului
sperjur si ateu.

Un preot militar asa cum rezulta din rapoartele si darile de seama din perioada razboiului , indeplinea
mai multe functii in relatiile cu soldatii. El era duhovnicul , persoana ce savarsea ritualurile sacre ,
stramosesti apoi prin conferinte moralizatoare era parintele ce se ocupa cu educatia luptatorilor si nu in
ultimul rand prietenul lor , ascultandu-le pasurile si durerile , intervenind in favoarea lor la organele
superioare atunci cand era necesar.

Preotii militari si-au indeplinit obligatiile ce le aveau in cadrul armatei raspunzand prin activitatea lor
menirii ce le fusese destinata . Modeland sufletele soldatilor , clerul militar desfasura o opera complexa
ce necesita o atentie mereu treaza tact si o buna cunoastere a firii omenesti.

Preotii militari au avut obligatia in timpul razboiului si incredintarea pamaantului a victimelor din armata
. Din respect pentru cel cazut la datorie au fost depuse toate eforturile posibile ca aceasta sa fie
immormantat crestineste cu sjuljba religioasa si cruce la capatai.

Se cuvine a recunoaste ca nu au secat vreodata la romani izvoarele puterii si ale dainuirii deci ale vietii ,
intrucat ei mereu au dat de veste lumii printr-o cimilitiura ca la fantana buna multi oameni s-a duna
fantana fiind biserica . iar in ea tot mereu s-au aflat laolalta si preotul si ostasul si omul simplu care se
stia aparat in valtoarea anilor si vitregiilor ca rosturile nu vor putea fi distruse de nimeni si nici risipite ca
pleava cata vreme crucea si scutul sunt impreuna.