Doctrina politico-juridica a lui Niccolo Machiavelli.

Pe lângă o nouă
concepţie despre cultură, Renaşterea a adus o nouă idee despre societate şi despre arta de
a o guverna. Nicollo Machiavelli a construit un sistem care rezumă experienţa şi gândirea
politică a timpului său. Problema centrală spre care converg toate ideile lui o constituie
formarea şi conservarea statelor1 . Machiavelli nu se lasă condus decât de raţiune,mai
concret – de raţiunea de stat, adică de principiul că, atunci când e vorba de interesele
statului, decizia nu se inspiră decât din motive politice.Dreptatea, onoarea, jurământul,
morala nu sunt respectate decât daca sunt necesare şi utile. Machiavelli nu a inventat
nici trădarea, nici crima politică, ci a încercat să dea un impuls de curaj şi îndrăzneală
conducătorilor pentru ca aceştea să contribuie la realizarea intereselor statului. Această
metodă a lui Machiavelli a inspirat oamenii politici din toate timpurile.

Conceptia despre Stat.

Machiavelli şi-a expus parerea asupra statului.

Machiavelli abordează în „Discursul” problema fundamentală a originii şi funcţiilor

politicului, mai precis a statului. Unii apreciază că este primul gânditor modern care
foloseşte termenul de stat, introducându-l astfel, în ştiinţa politică. Punctul său de vedere
înclină spre un evoluţionism care stabileşte o trecere graduală de la simpla viaţă în comun
la o societate care îşi găseşte împlinirea în stat.

Machiavelli afirma că un stat nu poate să existe fără să aibă o „materie” şi „formă”.

Materia statului e alcătuită din două elemente: colectivitatea indivizilor sau materialul
uman şi teritoriul pe care trăiesc indivizii sau grupurile. Abia când apare forma, statul
devine realitate:şi anume o ofânduială, o organizare politico-juridică sub o autoritate, o
căpetenie, investită cu suveranitate proprie.

Machiavelli credea mult în eficienţa „legilor bune” , privind statul ca un

„instrumentum regni”, caracterizat prin diviziunea între conducători şi conduşi, el
stabileşte o corespondenţă între legi, instituţii, morală şi formele de guvernământ. 2

Esenta Statului
Statul se întemeiază, potrivit doctrinei lui Machiavelli,pe relaţii dintre guvernanţi şi
guvernaţi. 3Aceste relaţii constituie şi fundament al stabilităţii guvernelor.

1
A. Oţetea. “Renaşterea” pag 16.
2
Ş. Stanciugelu. „Istoria ideilor politice” pag 54.
3
Leist O. V. Pag.130.
Scopul Statului Scopul statului este siguranţa cetăţenilor şi garantarea stabilităţii,
intangibilităţii proprietăţii private.

Forma Statului
Forma de organizare a guvernării în stat, prin care se atinge cel mai înalt grad al
stabilităţii statului şi a guvernării, pentru autor este republica. Pentru Machiavelli,
republica reprezintă nu altceva decât „forma mixtă de organizare a statului” , prezentă în
creaţia anticilor. În soluţionarea acestei probleme, autorul se află şi sub influenţa
prtacticii Republicii Florentine, care către această perioadă istorică era una dintre
formaţiunile statale având formă republicană de guvernământ. Puterea, în statul florentin,
se sprijinea, în special, pe reprezentanţii economiei meşteşugăreşti şi comerciale.

Esenta Politcii În gândirea medievală, realitatea politică era concepută în calitate

de activitate, realizarea căreia trebuia să-şi găsească temei în principiile eticii religioase
şi laice: politica reprezenta o continuare a activităţii religioase şi/sau etice. Gânditorul
florentin afirma necesitatea conceperii şi înţelegerii realităţii politice în calitate de
categorie distinctă a activităţii umane. Înţelegerea şi principiile activităţii politice sunt
distincte de cele ale religiei şi moralităţii laice: relaţiilor politice le sunt specifice
legităţile politicii. Particularităţile şi legităţile politicii trebuie determinate şi cercetate,
potrivit doctrinei machiavelice, pornind de la realităţile practice, şi nu din Biblie sau alte
izvoare de ordion teoretic4.

Scopul cercetarilor Prin cea mai importantă operă a sa, „Statul”, Machiavelli
încearcă să definească politica necesară constituirii unui stat italian unic. Fără a fi supus
unor preocupări de ordin moral, Machiavelli încearcă să găsească mijloace de ordin
politic, utilizarea cărora ar permite atingerea scopului politic urmărit: organizarea unui
stat unic pentru toţi italienii.
Opera „Principile” reprezintă un îndemn al autorului faţă de un abstract şef de stat,
pregătit să-şi asume iniţiativa politică privind crearea statului italian unic.
„Scopul scuză mijloacele”. În vederea realizării scopului politic urmărit, Machiavelli
propune, în calitate de mijloace de atingere a scopurilor politice: şiretenia, viclenia,
minciuna, trădarea, violenţa, cruzimea, etc. Asemenea mijloace, fără îndoială, erau
utilizate la scară largă în acele timpuri. Însă faptul că au fost propuse în mod deschis, a
influenţat negativ asupra renumelui autorului. În politică şi nu numai, termenul
„machiavelism” a căpătat o conotaţie negativă, care se rezumă la formula „Scopul scuză
mijloacele”. Această formulă, de altfel, nu este utilizată în opera lui Machiavelli, chiar
dacă se duce din aceasta şi reflectă conţinutul politic al operei acestui autor.

4
Leist O.V. pag 135.
Formele de guvernamant
În opera „Principele”, Machiavelli delimitează două forme de guvernământ: republica
şi monarhia; în una din operele sale formele de guvernământ sunt prezentate în
conformitate cu concepţia aristocratică. Examinând valoarea fiecărei dintre formele de
guvernământ, Machiavelli neagă existenţa unei forme de guvernământ universale,
general-valabile sau ideale: care ar prezenata priorităţile în toate timpurile şi în toate
condiţiile realităţii social-politice.

Monarhia. Monarhia este mai potrivită în cazul unor „răzvrătiri”, prezenţei unei
crize sociale şi/sau în cazul introducerii unor modificări fundamentale în
organizarea socială şi politico-juridică.

Republica. Republica este adecvată în cazul statelor în care este prezentă

stabilitatea vieţii sociale şi politice.

Individualismul lui Machiavelli şi concepţia sa despre om şi stat au fost declarate

ca antisociale şi pesimiste de către unii cercetători ai Renaşterii, deoarece
individualismul lui Machiavelli se mulează foarte bine pe interesul promovării şi
apărării proprietăţii burgheziei împotriva feudalismului dar şi a proprietăţii
bisericeşti (Papa e destul de puternic pentru a nu putea realiza unitatea Italiei, dar
e destul de puternic ca s-o împiedice.) 5

Machiavelli devine unul dintre primii reprezentanţi ai gândirii şi culturiin politico-

juridice europene, care şi-au întemeiat studiul relaţiilor politico-juridice pe cercetarea
faptelor sociologice şi psihologice, fără a încerca să demonstreze ceea ce trebuie să fie
în raport cu ceea ce este.

Machiavelli a fost primul dintre gânditorii moderni care a relevat ”interesul” ca

element motor al acţiunii uname; şi nu e vorba despre un interes abstract, ci de
unul care se întrupează în proprietatea privată. ( La etapa dată proprietatea privată
era obiect al conflictelor în societate dintre diferite grupuri şi personalităţi.)

El este cel care face pasul decisiv în scoaterea politicii de sub tutela teologiei şi
moralei creştine. Machiavelli trăieşte într-o epocă cu oameni a căror mentalitate e
dominată de interesul material. Tocmai de aceea realismul crud de care vorbeam era
singura soluţie pentru o politică eficientă în slujba unor scopuri istoriceşte legitime,
progresiste.

5
Ş.Stanciugelu „Istoria ideilor politice” pag. 57.