Istoriografia paşoptistă

Trăsături
-sec. XIX este cunoscut drept secolul naţionalităţilor, deoarece numeroase popoare şi-au
construit statele naţionale: Germania, Italia, Serbia, Muntenegru, Grecia, România, Bulgaria;
-în procesul de redeşteptare naţională istoria a avut un rol foarte important, ea fiind o
platformă teoretică strâns legată de problema naţională. Aceste tendinţe se încadrează în
curentul denumit romantism.
-istoriografia paşoptistă a contribuit la materializarea unor obiective majore: reformarea
societăţii, sporirea autonomiei principatelor şi apoi unirea lor etc.;
-scrierile istorice din 1820-1840 îmbrăţişează întreg spaţiul românesc şi se adresează
tuturor românilor: Damaschin Bojincă - care trăia în Banat - se interesează de biografiile
principilor munteni şi moldoveni, ardeleanul Florian Aaron şi moldoveanul Mihail
Kogălniceanu scriu despre istoria Ţării Româneşti, iar munteanul Nicolae Bălcescu scrie
despre istoria moldovenilor;
-se conferă istoriei o importanţă deosebită în afirmarea drepturilor românilor în faţa
străinilor. Pe de o parte este vorba de respingerea unor atacuri, a unor aprecieri rău voitoare
ale străinilor, iar pe de altă parte este nevoia de susţinere a unor drepturi în faţa diplomaţiei
europene. Aşadar, există un caracter militant.

Publicaţii istorice
-Arhiva Românească, Iaşi, 1840, cu două volume editate de Mihail Kogălniceanu, avea
scopul de a cuprinde scrieri şi acte vechi ce ar putea desluşi istoria românească;
-Magazin istoric pentru Dacia, Bucureşti, 1845-1847, iniţiată de Nicolae Bălcescu şi
August Treboniu Laurian, a propus un amplu program de tipărire a izvoarelor şi de elaborare
de studii istorice. Au apărut 5 volume, iar aici s-au publicat prima oară Letopiseţul
Cantacuzinesc, Istoriile domnilor Ţării Româneşti de Radu Popescu şi cronica lui Radu
Greceanu. Dintre studiile originale reţinem Discurs introductiv la istoria românilor (1845), de
August Treboniu Laurian şi Despre starea soţială a muncitorilor plugari în principatele
române în diverse timpuri (1846), de Nicolae Bălcescu;
-în 1831-1832 se înfiinţează Arhivele Statului, cu scopul de a aduna izvoare.

Florian Aaron (1805-1887)

-studii la Budapest; a predat la Goleşti, Craiova şi Universitatea din Bucureşti;
-membru într-o lojă masonică bucureşteană după 1838;
-Idee repede de istoria prinţipatului Ţării Româneşti (1835-1838);
-primul istoric muntean care întocmeşte o istorie succintă a lumii de la Adam şi până în
vremurile sale şi de asemenea care apără teza daco-romană şi menţionează utilitatea
disciplinelor auxiliare;
-crede că trecutul este principalul izvor al patriotismului.
 August Treboniu Laurian (1810-1881)
-studii la Wien, Hannover, Göttingen, a profesat la Universitatea din Bucureşti;
-membru fondator şi preşedinte al Academiei Române (1867), a avut un rol însemnat în
crearea Universităţii din Bucureşti (1864);
-Istoria românilor (1853), în 8 volume, publicate doar 3; tratează istoria de la geţi la
domniile regulamentare. A exagerat spiritul latinist, dar a plasat istoria românilor într-un
cadru larg universal;
-s-a ocupat de diverse aspecte sociale, abordând inclusiv răscoalele ţărăneşti;
-istoric de factură democrată, adept al desfiinţări rangurilor boiereşti, al împroprietăririi
ţăranilor şi al lărgirii dreptului de vot.

Mihai Kogălniceanu (1817-1891)

-studii în ţară, Franţa, Germania;
-Istoria Ţării Româneşti, Moldovei şi românilor transdanubieni, Berlin, 1837;
-Cuvântul pentru deschiderea cursului de istorie naţională (1843) la Academia
Mihăileană;
-arată că istoria reprezintă un element fundamental pentru dezvoltarea conştiinţei
naţionale, dar cere respectarea adevărului istoric, intrând în opoziţie cu latiniştii;
-a editat pentru prima dată o colecţie a letopiseţelor româneşti;
-în partea a doua a vieţii s-a dedicat politicii;

Nicolae Bălcescu (1819-1852)

-studii în ţară şi în străinătate;
-cadet în armată, a participat la revoluţia de la 1848, an în care a şi părăsit ţara;
-Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, neterminată, dar cu impact deosebit; consideră
că Mihai Viteazul este simbol naţional, realizând prima unire a ţărilor române;
-s-a ocupat de Magazin istoric pentru Dacia, împreună cu August Treboniu Laurian;
-consideră că poporul este adevăratul făuritor al istoriei;
-personalitate luminoasă ca om politic şi istoric.

Alexandru Papiu-Ilarian (1827-1877)

-studii la Wien şi Padova, a profesat la Iaşi;
-membru al Academiei Române din 1868, colaborator apropiat al lui Alexandru I. Cuza;
-Istoria românilor din Dacia Superioară, în 6 volume, dar publicate doar două;
-Tezaur de monumente istorice pentru România;
-susţine teza stârpirii dacilor şi evidenţiază contactele sângeroase între români şi
migratori, mai ales unguri;
-susţine cu intrumentele dreptului internaţional autonomia Transilvaniei.