Partidul Național Liberal (P.N.

L)

România în perioada interbelică:

 Evoluția regimului democratic în perioada 1918-1938:
- Statul român a fost organizat, până în 1938, potrivit Constituției din anul 1923.
Aceasta a fost adoptată în urma transformărilor pe care le-a traversat țara
începând din 1918. Legea fundamen-
tală preciza că România era stat național unitar. Forma de guvernământ era monarhia
constituțională ereditară, iar sistemul politic era fundamentat pe separarea puterilor
în stat. Regele era șeful statului și avea atribuții precum comanda armatei, desemna-
rea președintelui Consiliului de Miniștri, acordarea decorațiilor, reprezentarea statului
pe plan extern, dreptul de grațiere, etc. Primul rege al României Mari, Ferdinand I, a
contribuit la asigurarea unei vieți politice democratice, nedepășindu-și atribuțiile con-
stituționale. Ultimii ani ai domniei lui Ferdinand I au fost tulburați de așa-numita
„criza dinastică” din 1925-1926. Izbucnită din cauza renunțării la tron a principelui
moștenitor Carol, aceasta a marcat evoluția ulterioară a democrației românești. La
moartea regelui Ferdinand I, în anul 1927, tronul i-a revenit lui Mihai I, fiul lui Carol.
Fiind minor, Mihai I a fost tutelat de o Regență, formată din trei persoane. Revenit în
țară în 1930, Carol a fost proclamat rege în locul lui Mihai, cu titulatura de Carol al II-
lea.
- În viața politică, formațiunile care au guvernat cele mai lungi perioade de timp au
fost Partidul Național Liberal (P.N.L) și Partidul Național Țărănesc (P.N.Ț)

Partidul Național Liberal (P.N.L):

- Partidul Național Liberal, reprezentantul burgheziei, adeptul unei politici de
dezvolatare prin efort propriu și a dezvoltării industriale. PNL, prin fuziunea cu
Partidul Unirii din Bucovina a devenit primul partid cu adepți în întreaga Românie.
El s-a aflat la guvernare în perioada 1922-1926 și în perioada 1932-1937 când a
luat măsurile politice și economice de desărvârșire a unificării României și de
redresare, relansare economică după criza dintre 1922-1933. Forța matrice a
partidului a pornit de la instituirea oligarhiei parlamentare grupate în jurul marilor
familii de burghezi și industriași în frunte cu familia Bratianu. În felul acesta
interesele financiare, economice se împleteau cu conducerea politică, iar aparatul
birocratic al statului și controlul industriei, băncilor și guvernării au trecut în
mâinile acestor oameni. În anii ’20 gânditorii liberali, de remarcat Ștefan Zeletin și
Dimitrie Drăghicescu, au încercat să facă opinia publică să accepte ideea că
Partidul Liberal datorită rolului său dominant în viața politică și economică,
reprezintă întreaga națiune. Ei au justificat aceste pretenții evidențiind faptul că
partidul lor inițiase reformele agrară și electorală și transpusese în realitate ideea
 de unitate națională a României Mari. În 1923 I. G. Duca, la vremea aceea
ministrul afacerilor externe și ulterior prim-ministru, a subliniat că partidul era
ghidat de ideea de proces printr-o activitate treptată, organizată, bazându-se pe
proprietatea privată, armonia socială, democrației și cunoștiința națională. Ionel
Brătianu susține aceași părere. Acesta susținea că liberalii luau în considerare
nevoile și interesele tuturor grupurilor sociale și se străduiau să le armonizeze.
Deoarece aprtidul lor era partidul națiunii, Brătianu și colegii săi au denunțat
partidele care susțineau interesele unei clase ca fiind străine despiritul românesc.
În concepția acestora, atât Partidul Țărănist cât și Partidul Socialist reprezentau un
pericol pentru România Mare, promovând interese de clasa inguste. În politica
liberalii foloseau toate mijloacele pe care le aveau la dispoziție pentru a-și asigura
victoria la alegeri: mobilizau poliția, funcționarii civili și prefecții pentru a-și
promova propriile scopuri și a descuraja opoziția. Stabileau tarife, distribuiau
subsidii și alte favoruri financiare pentru a-și realiza obiectivele principale:
industrializarea și crearea unei infrastructuri moderne. Astfel de politici erau în
beneficil oligarhiei financiare și industriale, dar lăsau nemulțumite celelalte clase
și grupuri sociale.
- Partidul Național Liberal a fost condus în perioada interbelică de Ion I. C Brătianu
(1908-1927), Vintila Brătianu (1927-1930), I.G Duca (1930-1933) și Constantin-
Dinu Brătianu (1933-1947). A câștigat alegerile parlamentare din 1922, 1927,
1933 și a obținut cel mai mare număr de voturi în 1937. A format guverne
prezidate de I.C Brătianu, Vintila Bratianu și Gh. Tatarescu. În timpul guvernărilor
liberale au fost adoptate Constituția din 1923 și un ansamblu legislativ care a
consfintit și consolidat Marea Unire din 1918: legea cu privire la organizarea
armatei șî legea pentru învățământul primar al statului, legea pentru organizarea
bisericii și legea administrației (1925), legea electorală (1926).
- Programul P.N.L (1922):
Vom urma o politică economică, care să ingăduie sporirea producției și să
înlesnească exportul ei, aducănd astfel propășirea întregii economii naționale și
ieftinirea traiului.

Vom desăvârși pentru țărani aplicarea reformei agrare și vom veghea la

îmbunătățirea stării lor materiale, culturale și morale.

Ne vom strădui să-i îmbunătățim soarta muncitorilor de la orașe.

Vom face o politică de dreptate socială asigurând democratic limita necesară

pentru a fructifica roadele dobândite prin vot universal.