Partidele politice din România în perioada interbelică

In perioada interbelică au activat un număr de minim 10 partide ( Partidul Conservator Progresist , Partidul
Conservator Democrat , Partidul Naționalist Democrat , Liga Apărării National Creștine , Partidului Național Agrar
, Partidul Național Țărănesc , Partidul Național Român din Transilvania , Partidul Național Liberal , Partidul Social
Democrat ) însă viata politică a fost domnită de 2 mari partide , Partidul Național Liberal și Partidul
Țărănesc.

Partidul Conservator Progresist a aparut dupa 1918 ca mai toate partidele conservatoare
reprezenta interesele marilor proprietari și funciari. Era condus de Alexandru Marghiloman ,
avea ca organ de presă „Steagul”

Partidul Conservator Democrat era exponentul proprietalrilor

agricoli interesați de aspectele noi ale dezvoltării economice. Era
Alexandru condus de către Take Ionescu și avea ca organ de presă ziarul
Marghiloman
“Românimea”. Deși a fost fondat în anul 1908, în anul 1919 și-a
1854 - 1925
schimbat denumirea în Partidul Democrat.
Take Ionescu

1858 - 1922

Partidul Naționalist Democrat grupa mica burghezie și, în general, intelectualitatea

democrată. A fost condus de Nicolae Iorga și A. C. Cuza, tribuna sa de presă fiind ziarul
“Românesc”. În anul 1920, A. C. Cuza s-a retras din partid și s-a format sub conducerea
lui Iorga Partidul Naționalist Democrat Creștin

Liga poporului a fost un partid de cadre; liderul său era

Alexandru Averescu, numit în 1930 mareșal al României.
Nicolae Iorga Organul de presă era ziarul “Îndreptarea”, iar în anul 1920
1871 - 1940 a devenit Partidul Poporului, cu adepți la nivelul întregii
țări. Frământările din interiorul partidului au dus în anul 1925 la fuziunea acestuia cu
resturile Partidului Conservator Progresist. Din Partidul Poporului s-au desprins o serie
de dizidenți. Cea mai importantă a avut loc în 1932 prin desprinderea grupării conduse
de Octavian Goga, care a pus bazele Partidului Național Agrar. Ziarul acestuia era
“Țara Noastră”. Afișând un program general contradictoriu, partidul a alunecat spre o Alexandru Averescu
politică de extremă dreaptă. În 1935 Partidul Național Agrar a fuzionat cu Liga 1859 - 1938
Apărării Național-Creștine, formând Partidul Național Creștin condus de O. Goga și
A. C. Cuza

1|P age
 Partidul Național Român din Transilvania a avut ca lideri pe Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-
Voevod, Vasile Goldiș. Ziarul său politic era „Patria”. A făcut demersuri pentru a se uni cu o
formațiune din vechiul Regat și a devenit astfel partid de guvernământ.

Mișcarea socialistă a trecut în perioada interbelică prin numeroase frământări generate de

tendința unor lideri de a acționa sub influența revoluției bolșevice din Rusia din 1917. În
noiembrie 1918, Partidul Social Democrat din România a fost compromis datorită atitudinii
Iuliu Maniu de opoziție față de intrarea țării în Primul Război mondial; acesta a adoptat denumirea
1873 - 1952 de Partid Socialist. La 3 februarie 1921, Consiliul General al
Partidului Socialist si al partidelor din provinciile unite a hotărât sorta stângii în țara
noastră. Aripa de dreapta din Partidul Social a format Federația Partidelor Socialiste din
România. În 1927 s-a constituit Partidul Social Democrat, care reprezenta cu precădere
interesele muncitorilor industriali. Datorită deosebirilor de concepție politică și strategică
din PSD, s-au desprins în 1928 Partidul Socialist al Muncitorilor din România și Partidul
Socialist Popovici. În 1933 s-a refăcut Partidul Social Democrat care a acționat
împotriva creșterii pericolului fascist. La conducerea P.S.D s-au remarcat Iosif Jumanca, Ion Flueraș
Ion Flueraș, Lothar Rădăceanu, Constantin Titel Petrescu. PSD a dirijat activitatea 1882 - 1953
majorității sindicatelor.

În 1923, A. C. Cuza a fondat Liga Apărării Naționale Creștine, al cărui ziar era “Apărarea Națională”. Ea
dispunea de o organizație paramilitară, „Lăncierii”. LANC lupta contra partidelor politice, pentru reorganizarea
Parlamentului și pentru alianța României cu Italia Fascistă. În 1935, LANC a fuzionat cu Partidul Național Agrar și
a format Partidul Național Creștin În 1927, din LANC s-a desprins o grupare condusă de Corneliu Zelea Codreanu.
S-a constituit astfel o nouă organizație fascistă numită Legiunea Arhanghelului Mihail. Conducătorul său se numea
Căpitan, iar membrii săi – legionari. În aprilie 1930, organizația s-a intitulat Garda de Fier.
Prin ziarele “Buna Vestire”, “Cuvântul”, “Axa”, ea a răspândit o politică xenofobă și foarte
periculoasă. În decembrie 1933 număra 28.000 de membri și primea stipendii de la
Germania hitleristă. Primul ministru I. Gh. Duca a decis scoaterea Gărzii de Fier în afara
legii datorită pericolului pe care îl reprezenta pentru viitorul țării. Ca urmare, I. Gh. Duca a
fost asasinat de către legionari. În 1934, organizația Legionară a reapărut oficial sub numele
de Totul pentru țară. Inițial regele Carol al II-lea a tratat cu legionarii în speranța că îi va

Corneliu Zelea putea folosi ca masă de manevră. Ca urmare s-a putut desfășura în aprilie 1936 la Târgu
Codreanu
Mureș Congresul Studenților legionari, unde s-au constituit echipele morții și au fost
1899 - 1938
redactate liste cu personalitățile care trebuie lichidate. Astfel au căzut victime legionarilor
N. Lupu, V. Iamandi, P.P Andrei, V. Madgearu, Armand Călinescu. La alegerile din 1937 legionarii s-au situat pe
locul al III- lea. În noiembrie 1938, din ordinul regelui au fost suprimați Corneliu Zelea Codreanu și alți doisprezece

2|P age
șefi legionari. Însă, în vara anului 1940, regele Carol al II-lea și-a schimbat atitudinea față de legionari. Astfel, în
guvernul Ion Gigurtu, numit „guvernul disperării regale”, au intrat și trei legionari: Horia Sima - noul Căpitan,
Augustin Bideanu și Vasile Noveanu.

Partidul Național Liberal a reprezentat interesele burgheziei industriale și financiare, ale cărei poziții
economice și politice s-au consolidat mult timp după Marea Unire. La conducerea sa s-au succedat Ion I. C. Brătianu,
Vintilă Brătianu, I. Gh. Duca, Dinu I.C Brătianu. A avut ca organ de presă ziarul “Timpul”. Partidul a dezvoltat teoria
liberalismului politic care susținea că burghezia juca rolul de conducere, iar societatea urma să se organizeze pe baza
armoniei și echilibrului social. Fiind cel mai important partid după 1918, PNL a susținut
ideea reformei electorale și agrare, a făurit ansamblul de măsuri legislative care, grupate în
jurul Constituției din 1923, au dat substanță structurii instituțional-democratice a României
moderne; toate aceste transformări au avut loc în perioada 1922-1927 când la conducerea
guvernului s-a aflat Ion I. C. Brătianu, liderul partidului, unul dintre cei mai de seamă
politicieni români. De altfel, perioada s-a numit „decada brătienistă”. Moartea lui Ion I. C.
Brătianu, în 1927, a dat o grea lovitură partidului. Vintilă Brătianu a acceptat cu foarte mare
greutate restaurația carlistă, iar I. Gh. Duca, care a luptat pentru refacerea prestigiului
Ion I. C. Brătianu
partidului, a fost asasinat de către legionari la Sinaia, la 29 decembrie 1933.
1864 - 1927

Urmărind să lovească forța PNL, regele Carol al II-lea a sprijinit în 1930 desprinderea unei grupări sub conducerea
lui Gh. Brătianu, atașat principiului dinastic. Astfel s-a format PNL-Gh. Brătianu. În perioada 1934-1937, în cadrul
PNL s-au manifestat grave contradicții și neînțelegeri, soldate cu formarea a două grupări: “Brătienii liberali” - sub
conducerea lui Dinu Brătianu și “Tinerii Liberali” sub conducerea lui Gh. Tătărăscu

Partidul Național Țărănesc s-a constituit la 10 octombrie 1926 prin fuziunea Partidului Național Român din
Transilvania cu Partidul Țărănesc. Președintele PNȚ a fost desemnat Iuliu Maniu. Organul de presă a fost ziarul
„Dreptatea”. Partidul a guvernat țara în perioadă de criză, confruntându-se cu grave
probleme, frământări interne și sciziuni. În 1933, împotriva uzanțelor parlamentare, Carol
al II-lea l-a numit ca prim-ministru pe Alexandru Vaida-Voievod în locul lui Iuliu Maniu.
În septembrie 1933, președinte al PNȚ a fost ales Ion Mihalache. Pe fondul crizei în perioada
1929-1933, din PNȚ s-au desprins două grupuri care au format două partide, Partidul
Țărănesc Democrat condus de Constantin Stere și Partidul Radical Țărănesc condus de
Grigore Iuniar. În 1935, în PNȚ au apărut dispute personale cu caracter politicianist.
Ion Mihalache
Acestea au generat scindarea partidului în aripa de dreapta condusă de Iuliu Maniu și aripa
1882 - 1963 de stânga condusă de Nicolae Lupu, Dem. Dobrescu și Mihail Robea, Aripa de dreapta
aprecia că politica autoritară carlistă pune în pericol regimul democratic și de aceea era dispusă să colaboreze cu
Garda de Fier. De altfel, în 1936 Iuliu Maniu a semnat cu liderul legionarilor Corneliu Zelea Codreanu un pact de

3|P age
„neagresiune electorală”. În 1936, din PNȚ s-a desprins o nouă grupare condusă de Armand Călinescu, ce se apropia
de pozițiile regelui, pronunțându-se pentru intransigență față de extrema dreaptă în viața politică a țării. Scindarea
PNL și PNȚ, măcinarea forței și autorității lor etc. au avut la bază motive de ordin economic și politic, dar la acestea
au contribuit și acțiunile regelui Carol al II-lea care urmărea instaurarea propriului regim autoritar.

La Extrema stânga a vieții politice interbelice s-au situat comuniștii. În toamna lui 1920 o delegație a
socialiștilor români a vizitat Rusia Sovietică. La 8 mai 1921 elementele de extremă stângă din P.S. au pus
bazele Partidului Comunist Român sub conducerea lui Gh. Cristescu De la început, PCR s-a afiliat la internaționala
a III-a de la Moscova, care i-a dirijat strategia. Astfel, liderii și programul partidului au fost impuși de la Moscova.
Conform programului PCR, România era considerată un stat multi-național, creație a
imperialismului apusean. Comuniștii români preconizau dezmembrarea statului
național unitar român. În aceste condiții, Legea persoanelor juridice din februarie
1924 și Legea pentru reprimarea unor infracțiuni contra liniștii publice din decembrie
1924 au dispus interzicerea activității PCR. În perioada interbelică, PCR a acționat
în ilegalitate sub conducerea lui Elek Koblos (1924-1928), Vitali Molestenko (1928-
1931), Alexandru Ștefanski (1931-1935), Boris Ștefanov (1935-1938). Conducerea
s-a aflat mereu sub presiunea mai multor centre de la Praga și Moscova. Partidul
comunist s-a confruntat cu existența și activitatea paralelă a două fracțiuni: cea din
interior (Lucrețiu Pătrășcanu, Bela Branier, Alexandru Sencovici) și cea din exterior
(Lenuța Filipovici, Al Ștefanski, Eugenio Cobovici). Unii lideri comuniști au pierit Gheorghe Cristescu
în URSS în perioada epurărilor staliniste: Al. Dobrogeanu Gherea, Ecaterina Arbore, 1882 - 1973
Ion Ducescu, David Fabian. Salutând pactul germano-sovietic din 1933, comuniștii
români s-au aliat instrucțiunilor Comiternului, care cereau ca dificultățile ivite urmare a începerii războiului mondial
să fie folosite pentru declanșarea unei revoluții sociale.

4|P age