Alexandru Vaida-Voevod

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nu confundați cu Alexandru Vaida.

Alexandru Vaida-Voevod (n. 27 februarie 1872,[1] Alexandru Vaida-Voievod

Olpret, Comitatul Solnocul Interior, Austro-Ungaria – d.
19 martie 1950,[1] Sibiu, România), a fost un om politic,
medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului
Național Român din Transilvania, apoi al Partidului
Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în
anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al
drepturilor românilor transilvăneni.[2]

După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea

naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat,
s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid
Național Țărănesc.

În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat

timp de trei mandate funcția de premier al României,
remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului
de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit
regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru
care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul Date personale
partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit Născut 27 februarie 1872[1]
consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și Olpret, Comitatul Solnocul
justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni Interior, Austro-Ungaria
cu experiență, care erau fideli monarhiei. Decedat 19 martie 1950 (78 de ani)[1]
Sibiu, România
Înmormântat Biserica dintre Brazi din Sibiu
Cetățenie
Cuprins România
Austro-Ungaria
Originea și viața Religie Biserica Română Unită cu
Roma
Participant la mișcări naționale. Conturarea Ocupație diplomat
gândirii politice medic
„Replica”. Memorandumul din 1892 politician
Prim-ministru al României
Ascensiunea politică. Activitatea de partid
În funcție
Parlamentar la Budapesta. Marea Unire de la 14 ianuarie 1933 – 14 noiembrie 1933
1918 Precedat de Iuliu Maniu
Succedat de Ion Gheorghe Duca
Blocul Parlamentar. Primul guvern ales al
României Mari În funcție
6 iunie 1932 – 19 octombrie 1932
Conflictul cu Iuliu Maniu. Fondarea propriului Precedat de Nicolae Iorga
partid Succedat de Iuliu Maniu
În funcție
 Colaborarea cu regele Carol al II-lea. Ultimii 1931 – 1932
ani din viață Precedat de Nicolae Iorga
Succedat de Iuliu Maniu
Funcții politice
Ministru al Afacerilor Interne
Imaginea în presa occidentală În funcție
Galerie de imagini 10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930
Prim-ministru al României
Opere selective
În funcție
Note 9 decembrie 1919 – 19 martie 1920
Precedat de Arthur Văitoianu
Bibliografie
Succedat de Alexandru Averescu
Bibliografie suplimentară
Ministru al Afacerilor Externe
Legături externe În funcție
1 decembrie 1919 – 13 martie 1920
Deputat al României
Originea și viața
Partid PNR
politic FRN
S-a născut într-o familie veche și bogată, care se înrudea
Partidul Național-Țărănesc
cu episcopii români uniți Ioan Bob și Ioan Lemeni. Frontul Românesc
Bunicul lui Alexandru Vaida a fost Alexandru Bohățel, Partidul Națiunii
participant la revoluția de la 1848. Strămoșii săi erau din Alma mater Universitatea din Viena
Gârbou și fuseseră înnobilați la 15 noiembrie 1627 de Semnătură
către Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei. A fost fiul
lui Dionisie Vaida, participant la mișcarea națională a
românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material și
moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
bunicul mamei lui Corneliu Coposu. p?title=Alexandru_Vaida-Voevod&action=edit&sectio
n=0)

Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Liceul

Parte din seria
Fascismul în România

d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Fascismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia&action=edit)

Evanghelic din Bistrița și la Brașov, unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis
înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena. Ca tânăr medic, a lucrat scurt timp
ca balneolog la Karlsbad (Karlovy-Vary), după care s-a dedicat vieții politice. În anul 1901 s-a căsătorit cu
Elena E. Safrano, fiica unor negustori greci bogați din Brașov[3], cu care a trăit până la moartea ei, în 23
septembrie 1943. Au avut patru copii.

Participant la mișcări naționale. Conturarea gândirii politice

A fost membru al organizației studențești „România jună”,
devenind președintele acesteia. La vârsta de douăzeci de ani s-a
angajat în mișcarea națională alături de colegii săi de la
universitate. Asupra lor a avut o influență aparte juristul și
politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii în orașul Graz.
Anual, la 3/15 mai, Alexandru Vaida-Voevod participa activ alături
de colegii săi studenți la sărbătorirea revoluției de la 1848. Interesul
său pentru politică a început să crească, astfel încât era prezent la
conferințele organizate de societatea „Politische Gesellschaft” unde De la stânga spre dreapta: George
erau invitați să țină prelegeri reputați profesori, ziariști sau Coșbuc, d-na Vaida-Voievod, dr.
politicieni. S-a implicat în campania electorală a lui Karl Lueger Ciuta (Bistrița), Alexandru Vaida-
care a devenit primar al Vienei din partea Partidului Creștin-Social. Voievod, I.L. Caragiale (Karlsbad,
1911)
Doctrina creștin-socialismului austriac a lăsat urme în gândirea sa,
explicând accentele de antisemitism, doctrină antidemocratică sau
antiliberală. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au fost marcate de antisemitism al
cărui purtător de cuvânt era agrarianismul prin intelectualitatea sătească și prin elitele conducătoare care
erau convinse că prin dezvoltarea capitalismului se distrug valorile tradiționale, iar evoluția culturii naționale
este distorsionată. Dezvoltarea economiei capitaliste a adus în prim plan industriașii și bancherii de origine
evreiască, iar înapoierea culturală și influența puternică a bisericii asupra populației de la sate a contribuit la
apariția antisemitismului care era alimentat de politicieni și de proprietarii de moșii care depindeau financiar
de bancherii evrei.

„Replica”. Memorandumul din 1892

Alexandru Vaida-Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea în 1891 a „Replicii” junimii
academice române către studenții maghiari ca răspuns la „Memoriul” studenților maghiari de la
universitățile din Budapesta și Cluj. „Replica” s-a bucurat de succes în rândul opiniei publice internaționale,
iar în 1892 a fost tipărită în cinci limbi de circulație europeană. Prin acest document, bazat pe legile și datele
statistice oficiale ale statului maghiar erau evocate autonomia națională, federalismul și separarea românilor
și a ungurilor din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu național în cadrul
Imperiului Habsburgic.

În 1893 a vizitat România și a luat parte la Sibiu la Conferința

Națională a Partidului Național Român, partid de care și-a legat
destinul. La Conferința de la Sibiu, președinte al partidului a fost
ales dr. Ioan Rațiu și s-a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al
românilor, adresat împăratului de la Viena. „Memorandumul” a
fost redactat pentru a susține revendicările românilor din imperiu și
a denunța politica de asuprire națională și intoleranța practicată de
guvernul de la Budapesta [1]. Alexandru Vaida-Voevod a asistat la
elaborarea proiectului de către Iuliu Coroianu în casa bunicului
său, Alexandru Bohățel. Împăratul Franz Joseph a refuzat să Liderii Partidului Național Român din
acorde o audiență delegației, iar semnatarii și conducătorii acțiunii Transilvania și Ungaria: Alexandru
Vaida-Voevod, Miron Cristea și Iuliu
au fost trimiși în judecată.
Maniu (de la stânga la dreapta

Ascensiunea politică. Activitatea de

partid
A făcut parte dintr-un Comitet Național care a ținut locul celor întemnițați, iar pe manifestul lansat în timpul
procesului de la Cluj apare semnătura sa, alături de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist și-a
început-o la ziarul „Dreptatea” din Timișoara. În 1896, Vaida a reușit să-i determine pe colegii săi români de
la Universitatea din Viena să pregătească manifestațiile împotriva Mileniului, sărbătoare a Ungariei care
marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul țării. Inițiativa studențească a fost sprijinită de
cercurile naționaliste austriece și de presa vieneză. A reușit să mobilizeze studențimea pentru a lua parte la
trei adunări de protest la Universitate, în sala Wimberger și în Prater.

În 1899, după terminarea studiilor, a început să practice medicina, în timp desfășurând și o activitate în
cadrul Partidului Național Român, unde s-a situat până la moartea lui Ioan Rațiu în gruparea care îl susținea
pe președinte. După închegarea mișcării neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” apărut la Orăștie, a
trecut în tabăra curentului politic decis să reorganizeze partidul și să adopte un program nou, corespunzător
schimbărilor care s-au produs în imperiu și în societatea românească.

Parlamentar la Budapesta. Marea Unire de la 1918

S-a implicat în pregătirea și desfășurarea Conferinței Partidului Național Român din 10 ianuarie 1905 de la
Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai făceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad și Nicolae
Comșa. Ulterior, a activat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde s-a distins ca unul din deputații
cu vederi democratice. S-a numărat între apropiații arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului
Austriei și Ungariei. Deși în 1905 Vaida a înregistrat un eșec în prima campanie electorală pentru
Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai puțin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate.
Și-a păstrat mandatul până în 1918, când s-a destrămat imperiul.

În anul 1916, după intrarea României în război contra Austro-Ungariei, și-a arătat dezamăgirea față de acest
act. Vaida-Voevod considera că „poporul român din Austro-Ungaria va păstra același devotament față de
dinastie și patrie, probat de veacuri, cu aceeași sinceritate și dragoste ca în trecut.”[4]

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuție deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu

România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfășurat lucrările Comitetului Executiv al
Partidului Național Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca națiunea română din Austro-Ungaria, „liberă
de orice înrâurire străină”, să-și aleagă „așezarea ei printre națiunile libere”. Rezoluția Comitetului Executiv
a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1
decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegați aleși
ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea
acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. După acest eveniment istoric, Vaida
devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat și s-a
numărat între cei patru delegați ardeleni (alături de Vasile Goldiș, respectiv episcopii Iuliu Hossu și Miron
Cristea) care au adus regelui Ferdinand I Rezoluția Unirii pentru a fi ratificată.

În primele luni ale anului 1919, Vaida-Voievod este primit în loja masonică intelectuală „Ernest Renan”,
apoi, în același an, a participat la Paris, ca invitat special, la ședința de închidere a Conventului anual al
Marelui Orient de Franța. În calitatea lui, recunoscută, de membru al Marelui Orient, Vaida a avut prilejul să
trateze cu Georges Clemenceau și cu George Lloyd. La 21 iunie 1923, Vaida-Voievod a fost ales Membru
Emerit al Suveranului Sanctuar al României (cu gradul 33), iar în 1928 a fost ales Mare Orator Adjunct.[5]

Blocul Parlamentar. Primul guvern ales al României Mari

Lider marcant al Partidului Național Român, Vaida este numit ministru de stat pentru Transilvania în
primele guverne după Marea Unire. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza
votului universal, PNR a obținut 169 mandate de deputat și 76 mandate de senator [3], cel mai mare număr
dintre partidele participante. Nici un partid nu a reușit să obțină majoritatea mandatelor pentru a susține un
Consiliu de miniștri, astfel că se impunea formarea unei coaliții. În acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a
format Blocul Parlamentar [4]. Inițial, regele Ferdinand l a solicitat pe Iuliu Maniu să prezideze noul
guvern, însă acesta a refuzat pe motiv că nu vorbea suficient de bine limba franceză, limba oficială a
Conferinței de Pace de la Paris. În realitate, fruntașul ardelean nu dorea să-și lege numele de semnarea
Tratatului cu Austria, a cărui tergiversare dura de mai bine de șase luni. Prin acesta, Marile puteri urmăreau
să-și creeze baza legală pentru a interveni în treburile interne ale României, sub pretextul supravegherii
modului cum erau respectate drepturile minorităților naționale.

În cele din urmă, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-
Voevod, vicepreședinte al PNR, în timp ce Iuliu Maniu și-a păstrat funcția de președinte al Consiliului
Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile prin care se consfințea Marea Unire. Pe 10 ianuarie
1920, primul ministru a fost nevoit să plece în străinătate pentru a obținea recunoașterea internațională a
actelor unirii. Astfel, el nu și-a mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Ștefan Cicio Pop.
Vaida nu a mai reușit să revină în fruntea guvernului său, căci manevrele politice ale lui Ion I.C. Brătianu au
determinat căderea acestuia.

Conflictul cu Iuliu Maniu. Fondarea

propriului partid
Neputând face față problemelor cu care se confrunta România și
negăsind sprijinul necesar în PNȚ, Alexandru Vaida-Voevod a
demisionat (9 noiembrie 1933). Recunoscând că tactica sa „a dat
greș” și că „în politică greșelile nu se iartă”, Vaida a demisionat și
din funcția de președinte al partidului (21 noiembrie 1933). În locul
său l-a propus pe Iuliu Maniu, însă acesta a refuzat, din motive
care „sunt de domeniul intereselor superioare ale țării și ale acestui
partid”. Maniu l-a propus pe Ion Mihalache, iar delegații au
acceptat în unanimitate.

Treptat, susținerea lui Vaida-Voevod pentru politica regelui a

determinat despărțirea sa de PNȚ și, în 25 februarie 1935, el își
fondează propriul partid, Frontul Românesc, prin care va sprijini
măsurile autoritare ale șefului statului

Colaborarea cu regele Carol al II-lea.

Ultimii ani din viață
Va deveni unul dintre cei mai apropiați colaboratori, prin care
Carol al II-lea își va legitima regimul autoritar. Din 1938, Vaida
Bustul lui Alexandru Vaida-
este numit consilier regal, apoi este ales președinte al Adunării
Voievod, ridicat în Alba Iulia Deputaților (9 iunie 1939 - 5 septembrie 1940). Mai mult, între 20
ianuarie - 22 iunie 1940, regele Carol al II-lea îl numește la
conducerea Frontului Renașterii Naționale, „unica organizație
politică în stat”, sub comanda supremă a regelui Carol.

Evenimentele politice ulterioare au determinat ieșirea lui Alexandru Vaida-Voevod de pe scena politică. În
24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe
Crăciun.[6] În 1946 a fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea
sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.
Mormântul lui Alexandru Vaida-Voevod se află în cimitirul Bisericii dintre Brazi din Sibiu, unde a fost
reînhumat abia în 1990. Până atunci rămășițele sale trupești fuseseră ascunse, în secret, într-o criptă din
subsolul unei capele romano-catolice din Cimitirul Municipal Sibiu, unde au fost descoperite, la dorința
urmașilor săi, în urma cercetărilor preotului ortodox, de atunci, al Bisericii dintre Brazi, Mihai Sămărghițan,
cel care a refuzat mai târziu retrocedarea lăcașului de cult și a cimitirului aferent, proprietarului de drept,
Biserica Română Unită, Greco-Catolică (recunoscută oficial de Statul Român din 1989).[7]

Pe terenul de lângă Biserica dintre Brazi din Sibiu, Mitropolia Română Unită cu Roma (greco-catolică) a
ridicat un monument în cinstea lui Alexandru Vaida-Voevod, care a fost dezvelit în data de 28 noiembrie
2018.[8]

Funcții politice
Președinte al Consiliului de Miniștri (1 decembrie 1919 - 13 martie 1920; 6 iunie - 10 august
1932; 11 august - 17 octombrie 1932; 14 ianuarie - 9 noiembrie 1933)
Ministru al Afacerilor Străine (1 decembrie 1919 - 13 martie 1920; ad-interim 6 iunie - 10
august 1932; 11 august - 17 octombrie 1933)
Ministru de Interne (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930; 13 iunie - 8 octombrie 1930; 6 iunie -
10 august 1932)
Ministru al Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (ad-interim 7 - 9 iunie 1932)
Ministru al Industriei și Comerțului (14 ianuarie - 9 noiembrie 1933)
Ministru secretar de stat (17 decembrie 1918 - 12 septembrie 1919 Guvernul Ion I. C.
Brătianu; 27 septembrie - 28 noiembrie 1919 Guvernul Arthur Văitoianu; 10 februarie - 30
martie 1938 Guvernul Patriarh Miron Cristea; 28 iunie - 4 iulie 1940 Guvernul Gheorghe
Tătărescu)

Imaginea în presa occidentală

Ziarul The Times scria la 29 ianuarie 1920 că „Dr. Alexandru Vaida Voevod, deși încă relativ tânăr și puțin
cunoscut în Europa occidentală, a jucat de mult un rol important în Europa sud-estică, și în special în
politica Ungariei. Când Românii din Transilvania simțeau întreaga forță a opresiunii maghiare el a fost
dintre cei dintâi lideri ai politicei transilvănene. Un bărbat de un caracter demn și independent, posedând
calități alese și o inteligență politică rară, a fost capabil să se împotrivească tuturor sforțărilor autorităților
maghiare de a-l intimida sau de a-l discredita. Înzestrat cu o mare abilitate oratorică, a devenit un orator
elocvent în românește, ungurește și nemțește.”

Galerie de imagini
 Casa lui Alexandru Casa lui Alexandru Bustul lui Alexandru De la stânga spre
Vaida-Voevod din Cluj, Vaida-Voevod din Cluj, Vaida-Voevod dreapta: George
Piața Ștefan cel Mare Placă memorială (Parcul Operei din Coșbuc, d-na Elena
(fostă Huniade), nr. 17 Cluj) Vaida-Voievod, dr.
Ciuta (Bistrița)[9] ,
Alex. Vaida-Voievod,
I.L. Caragiale, la
Karlsbad, 1911

Mormântul lui Aleea politicienilor,

Alexandru Vaida- Biserica dintre Brazi
Voevod, lângă din Sibiu
mormântul lui
Alexandru Papiu-
Ilarian,
Biserica dintre Brazi
din Sibiu

Opere selective
În luptele noastre naționale, 1904.
Mangra, Tisza și Tribuna, Brașov, 1911.
Jos Austria perfidă, Viena, 1913.
Déclaration ministerielle, Paris, 1920.
Problema frontierelor românești, 1924.
Cuvântare către națiunea română, 1937.
Din vremuri grele, 1943.
Memorii, 4 volume, ediție Alexandru Șerban, 1994-1997.

Note
1. ^ a b c d Alexandru Vaida Voevod (http://data.bnf.fr/), Autoritatea BnF
2. ^ Pe larg: Liviu Maior, Alexandru Vaida-Voevod între Belvedere și Versailles, Cluj, 1993.
3. ^ Familia Safrano a construit la sfârșitul secolului al XIX-lea Palatul Safrano din Brașov,
Piața Sfatului nr. 23.
 4. ^ Declarațiile deputaților noștri referitor la răsboiul cu România (http://documente.bcucluj.ro/
web/bibdigit/periodice/unirea/1916/BCUCLUJ_FP_PIV1902_1916_026_0089.pdf), Unirea,
7 septembrie 1916.
5. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Alexandru Vaida-Voievod
6. ^ Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile (ed.), Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru
Analiza Dictaturii Comuniste din România, Editura Humanitas, București 2007, pag. 785-
808.
7. ^ http://ziarullumina.ro/istoria-de-doua-secole-a-bisericii-dintre-brazi-83539.html
8. ^ Bustul lui Vaida-Voevod a fost dezvelit la Biserica dintre Brazi (https://sibiu100.ro/cultura/1
50970-bustul-lui-alexandru-vaida-voevod-dezvelit-la-biserica-dintre-brazi/), sibiu100.ro, 28
noiembrie 2018.
9. ^ Dr. Ciuta, medic din Bistrița, l-a însoțit pe George Coșbuc în călătoria făcută la Karlsbad în
anul 1911.

Bibliografie
Liviu Maior, Alexandru Vaida-Voevod între Belvedere și Versailles, Cluj, 1993.
Nicolae C. Nicolescu, Șefii de stat și de guvern ai României, Editura Meronia, București,
2003.
Vasile Ciobanu, Activitatea diplomatică a lui Alexandru Vaida Voevod la Paris (1918) (http://
www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/2003/Vasile%20Ciobanu.htm)
Ioan Scurtu, Mit și realitate. Alexandru Averescu (http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1997/
current5/mi41.htm), în Magazin Istoric
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, București, 2007, pp. 707–712
Memorii, 4 volume, ediție Alexandru Șerban, 1994-1997
Arhivele Istorice Centrale, fond Casa Regală, dos.6/1935, f.35
Arhivele Istorice Centrale, fond M.P.N., dos.279, f.74
Georgeta Smeu, Dicționar de Istoria Românilor, Editura Trei, București, 1997
Monitorul oficial, nr.173 din 26 iulie 1932
Decret-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale în „Monitorul Oficial”, nr. 293 din
16 decembrie 1938

Bibliografie suplimentară
Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006),
București: Editura Meronia, pp. 328–333

Legături externe
Alexandru Vaida Voevod a intrat în masonerie pentru a ajuta România la Conferința de
Pace de la Paris din 1919 (http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/alexandru-vaida-voevod-intr
at-masonerie-ajuta-romania-conferinta-pace-paris-1919-1_527bac9dc7b855ff56cadde1/ind
ex.html), 7 noiembrie 2013, Remus Florescu, Adevărul

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alexandru_Vaida-Voevod&oldid=14195501

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 mai 2021, ora 01:00.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.