CTITORI AI MARII UNIRI

DE LA 1918
 MOTTO-URI:

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!

- Mihai Eminescu

Cu săbii făcurăm Unirea cea mare

Spre Alba cu toții porneam
Toți oamenii țării semnau întreagirea,
Voința întregului neam.

- extras din ,,Treceți batalioane Române Carpații”

 INTRODUCERE

• Evenimentul politic al anului 1918 este desăvârșirea statului național român, înfăptuit prin unirea
tuturor provinciilor locuite de români, aflate sub o stăpânire străină, cu România.
Astfel, la finalul Primului Război Mondial, România obținea mai mult decât eliberarea românilor din
Austro-Ungaria, pe care și-o propusese la începutul conflagrației. Începutul anului 1918 se anunța
dezastruos, România semna în mai Pacea de la Buftea-București, un tratat de pace care-i aducea mari
prejudicii. Schimbările mari în plan european, din a doua jumătate a anului, și priceperea liderilor români
de a simți momentul istoric fac ca dezastrul anunțat să fie transformat într-un șir de victorii, reunite sub
numele de Marea Unire de la 1918: în martie 1918 unirea Basarabiei cu România, în noiembrie unirea
Bucovinei cu România, iar în decembrie unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu
România.
• Pentru România, Marea Unire de la 1918 a însemnat o repoziționare în Europa, prin noua suprafață
(locul 10) și prin numărul de locuitori (locul 8). O sporire considerabilă a cunoscut și capacitatea
industriala (235%), economia, dar și resursele naturale.

Marea Unire a fost recunoscută pe plan internațional prin tratatele semnate la Trianon (4 iunie 1920) și
Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919).
 ION INCULEŢ
• Ion Inculeţ (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Basarabia - 18 noiembrie 1940,
Bucureşti), om politic, preşedinte al Sfatului Ţării, organism care a votat
unirea cu România la 27 martie 1918, ministru, parlamentar.
• Născut la 5 aprilie 1884 într-o familie de răzeşi din Basarabia, Ion Inculeţ
a rămas în conştiinţa publică prin contribuţia sa la înfăptuirea Unirii
Basarabiei cu Regatul României din 27 martie 1918, însă istoria i-a fost
ingrată. Destinul va face ca Inculeţ să fie martor de pe poziţii executive în
statul român la destrămarea operei sale politice în urma anexării
Basarabiei de Uniunea Sovietică în iunie 1940.

Studiile

Este absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău (1906) şi al Facultăţii de Ştiinţe din Sankt Petersburg (1911).
În anii studenţiei participă la formarea asociaţiei studenţilor basarabeni din Sankt Petersburg, „Bessarabskoe
zemliachestvo”, iar după absolvirea studiilor va activa ca profesor de fizică şi matematică la diferite instituţii de
învăţământ din capitala Imperiului Rus (redenumită Petrograd în 1914 din cauza rezonanţei germane a vechii
denumiri). Izbucnirea Revoluţiei din feburarie 1917 îi oferă şansa de a păşi spre o carieră politică, fiind ales în
Sovietul din Petrograd din partea Partidului Socialist-Revoluţionar (SR-ii). Revine în Basarabia în aprilie 1917 ca
emisar al Guvernului provizoriu condus de Kerenski cu gândul de a întări transformările politice şi sociale din
Imperiul Rus, însă preluarea puterii la Petrograd de bolşevici în urma revoluţiei din octombrie şi izbcunirea
războiului civil în Rusia îl va determina pe Inculeţ să îmbrăţişeze ideea Unirii Basarabiei cu România.
Activitatea politică

• Datorită calităţilor sale de om politic, se impune imediat ca lider al

moldovenilor unionişti. La 21 noiembrie este ales în unanimitate preşedinte al
Sfatului Ţării, organismul care va prelua oficial conducerea Basarabiei. Din
această poziţie va declara independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti
(ianuarie 1918), iar la 27 martie 1918 va semna Rezoluţia unirii cu România,
adoptată cu cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri, în prezenţa
primului ministru român Alexandru Marghiloman.

• Om politic de stânga, Inculeţ fondează în august 1918, alături de

Pantelimon Halippa, Partidul Ţărănesc din Basarabia, prin intermediul căruia
va milita pentru înfăptuirea reformei agrare. Îndeplineşte funcţia de ministru
de stat fără portofoliu pentru Basarabia până în mai 1920, poziţie din care se
ocupă de gestionarea unirii politice şi administrative a noii provincii.
Concomitent, începe şi procesul prin care majoritatea partidelor politice din
provincii se vor integra în cele din Vechiul Regat. Astfel, gruparea din PŢB
formată în jurul lui Inculeţ va alege să fuzioneze cu Partidul Naţional Liberal,
iar Inculeţ este numit ministru de stat în guvernul format de Ionel Brătianu în
ianuarie 1922.
• Din acest moment se impune ca membru marcant al PNL, contribuind
la înfăptuirea programului economic şi social liberal. Activează ca
deputat în Parlament şi ministru în toate guvernele liberale interbelice:
ministrul sănătăţii (6 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928), ministru de
Interne (14 noiembrie 1933 – 29 august 1936), vicepreşedinte al
Consiliului de miniştri (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937), ministru
al lucrărilor publice şi comunicaţiilor (17 noiembrie – 28 decembrie
1937). După cum va recunoaşte, asasinarea primului ministru şi
preşedinte al PNL, Ion G. Duca, în perioada ministeriatului său la
Interne, îi va marca activitatea politică.

• Din nefericire însă, printr-o întorsătură tragică a destinului va fi martor

la destrămarea proiectului politic pentru care luptase în urmă cu
numai două decenii. Numit la 28 iunie 1940 ministru secretar de stat
în cabinetul Gheorghe Tătărescu, Inculeţ va asista de pe poziţii
executive la evacuarea teritoriului Basarabiei ca urmare a cedării
guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic.

• A fost ultimul ceas al activităţii sale politice. Trece în nefiinţă la 18

noiembrie 1940 şi nu va mai avea prilejul de a mai vedea încă odată
Basarabia natală reintegrată statului român în anii 1941-1944.
 PANTELIMON HALIPPA
Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta,
judeţul Soroca - d. 30 aprilie 1979, Bucureşti), publicist şi om politic
basarabean. A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru
afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei
provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat
Unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne. A
fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet.

Originea. Studiile.

Fiu al dascălului de biserică Nicolae Halippa, tânărul Pan Halippa a urmat şcoala primară în satul
natal, la Cubolta, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din
Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a
Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia).
Originea. Studiile.

De aici a fost exmatriculat un an mai târziu pentru implicarea în mişcarea

naţionalistă izbucnită. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali
români, colaborând la „revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în
paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române, fapt pentru care
a fost arestat de autorităţile ţariste în 1906 şi depus la o închisoare de lângă
Moscova.
După eliberare, Halippa s-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi
Filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă a
colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din
Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”,
prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă
geografică”. Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae
Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al
cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru
unirea Basarabiei cu România.
Activitatea unionistă

Activitatea sa politică s-a intensificat iar în 1917 s-a numărat printre fondatorii
Partidului Naţional Moldovenesc. Pantelimon Halippa a jucat unul dintre cele
mai importante roluri în în procesul de unificare a Basarabiei cu România. Face
parte din conducerea Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918 a votat
Unirea Basarabiei cu România, iar la sfârşitul anului 1918 este ales şi preşedinte
al acestui for. A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la
Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu
România. Pe 12 august 1918 este ales preşedinte al unei formaţiuni politice nou-
înfiinţate, Partidul Ţărănesc din Basarabia, îndeplinind până la desăvârşirea
unirii funcţia de ministru de stat pentru Basarabia. Totodată este ales deputat în
Reprezentanţa Naţională, urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.
Cariera politică. Ministru

Pantelimon Halippa s-a numărat printre oamenii politici de elită din perioada
României Mari. În iulie 1921, gruparea sa din PŢB decide să fuzioneze cu
Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, iar pe 10 octombrie 1926 acesta din urmă a
fuzionat cu Partidul Naţional Român din Transilvania, formându-se astfel
Partidul Naţional Ţărănesc, principalul partid de opoziţie pe scena politică. În
timpul guvernării naţional ţărăniste din perioada 1928 - 1931 şi 1932 - 1933,
Halippa a ocupat importante portofolii la Lucrări publice, Muncă şi Sănătate.
Închis în temniţele comuniste. Decesul.

În toamna anului 1947, Halippa este arestat pentru scurt timp cu ocazia
procesului liderilor PNŢ după evenimentele de la Tămădău. În noaptea de 5/
6 mai 1950 este din nou arestat şi închis la penitenciarul la Sighetu Marmaţiei,
după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la
25 de ani de muncă silnică în Siberia. În 1955 a fost transferat autorităţilor
române pentru continuarea restului condamnării la închisoarea de la Gherla. În
cele din urmă, este eliberat prin graţiere la 11 aprilie 1957. În ultimii ani din
viaţă s-a concentrat pe scrierea unor memorii asupra istoriei Unirii Basarabiei
cu România, în speranţa unui nou 27 martie. Pantelimon Halippa a decedat la
30 aprilie 1979, la vârsta de 96 ani.
 Activitatea publicistică

Pantelimon Halippa a fost întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917),

Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de
Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista
“Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. A scris peste 280 poezii, articole, schiţe,
traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum - „Flori de
pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice:
„Bessarabiâ doprisoedineniâ k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-
1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău
„Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001). În colaborare a mai semnat şi
cartea „Testament pentru urmaşi” (1991). Membru corespondent al Academiei Române (1918).
Exclus în 1948, este repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române în 1990.
 CONCLUZII

În concluzie, acești doi oameni extraordinari se încadrează în marea pleiadă a

Stelelor Unirii alături de Iuliu Maniu, Iancu Flondor, Gheorghe Pop de Băsești,
Ionel Bratianu, Iuliu Hossu, Regele Ferdinand si Regina Maria.

Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei

României și totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii
Dacii. Aniversăm cu respect în fiecare an Ziua Naţională a României la 1
Decembrie, prilej de rememorare a jertfei înaintașilor și a luptei pentru
constituirea statului naţional român.