Aşchia care n-a sărit prea departe de trunchiul Brătienilor.

Gheorghe
I. Brătianu

Stimaţi cititori, vă propun, din nou, o mică incursiune în trecut şi să trecem

în revistă câteva repere temporale ale existenţei unei personalităţi ce a
marcat timpul său, laolaltă cu „amprenta” familiei din care făcea parte…Mai
zilele trecute „călătoream“ împreună, tot aici la „Jurnal spiritual” cu Ion I.C.
Brătianu în România de acum peste un secol şi puţin după, iar azi, în
continuarea acelui „drum”, ne întâlnim cu fiul său, Gheorghe I. Brătianu, cel
care i-a urmat în carieră tatălui său, acel personaj dominant al scenei
politice româneşti care a contribuit din plin la crearea şi dezvoltarea statului
român modern.
Gheorghe I. Brătianu a fost un reputat istoric, creator de şcoală în
istoriografia românească, şi om politic liberal; membru al Academiei
Române, arestat de autorităţile comuniste în 1948 pentru activitatea sa
politică şi crezul său.
Gheorghe I. Brătianu s-a născut la data de 21 ianuarie 1898 la
Ruginoasa, judeţul Iaşi, fiind fiul lui Ion I. C. Brătianu (1864 - 1927) şi al
principesei Maria Moruzi-Cuza. Mama sa era văduva lui Alexandru Al.
Cuza, fiul lui Alexandru Ioan Cuza, fostul domnitor al Principatelor Unite,
cea cu care tatăl său a fost căsătorit doar pentru o zi, în urma unei
înţelegeri amiabile.Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o alături de mama
sa, la Ruginoasa şi la proprietatea din Iaşi a mamei sale, Casa Pogor. În
anul 1916 şi-a dat bacalaureatul la Iaşi, iar în vara aceluiaşi an îl vizitează
pentru prima oară pe istoricul Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte. Nicolae
Iorga a fost, de altfel, cel care l-a inspirit în studiul şi preţuirea istoriei şi cel
care i-a publicat primul studiu, în „Revista istorică".
După intrarea României în război, la 15 august 1916, Gheorghe I.
Brătianu, în vârstă de 18 ani, se înrolează voluntar, fiind încorporat la
Regimentul 2 Artilerie. În perioada 10 octombrie 1916 - 31 martie 1917 a
urmat cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie, la Iaşi, iar la 1 iunie
1917 este avansat la gradul de sublocotenent.În vara anului 1917,
participând la luptele grele de la Cireşoaia, a fost rănit, iar după
însănătoşire a ajuns din nou pe front, în Bucovina. Experienţa de pe front
şi-a expus-o în cartea „File rupte din cartea războiului".
După demobilizarea sa din armată, în anul 1918, Gheorghe I.
Brătianu a urmat calea firească a studiilor pentru a deveni şi a se afirma ca
savant istoric. A luat licenţa în drept la Universitatea din Iaşi (1919), licenţa
în litere la Sorbona, Franţa (1921), a devenit doctor în filosofie la
Universitatea din Cernăuţi (1923) şi doctor în litere (istorie medievală), tot
la Sorbona, în Franţa, în anul 1929.
În anul 1924 a fost numit profesor titular la Catedra de istorie
medievală la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. A
activat în această funcţie până în anul 1940, când a fost transferat la
Universitatea din Bucureşti, în locul lui Nicolae Iorga, pensionat la limită de
vârstă, anul următor fiind numit decan al Facultăţii de Litere.
Din anul 1928 a devenit membru corespondent al Academiei
Române, la propunerea istoricului Nicolae Iorga, cel de care a fost „legat”
spiritual şi ştiinţific încă de la terminarea studiilor liceale. În această
perioadă, Gheorghe I. Brătianu a fost membru şi al altor societăţi şi
organisme ştiinţifice, lumea ştiinţifică românească şi internaţională
recunoscându-l ca pe un savant medievist de primă talie.
Deşi părinţii săi s-au despărţit la foarte scurt timp după căsătorie,
după doar o zi,chiar înaintea naşterii sale, Ionel Brătianu l-a recunoscut ca
fiu legitim şi a avut grijă să supravegheze formarea intelectuală a tânărului
George. În timp ce tatăl său domina cu autoritate viaţa politică din
România, el aderă la ideologia politică a Partidului Naţional Liberal, însă se
va implica activ pe scena politică abia după decesul nefericit al bătrânului
Brătianu (24 noiembrie 1927). În anul 1928 devine deputat în
Reprezentanţa Naţională, fotoliu pe care îl va păstra neîntrerupt până la
dizolvarea din 1940.
Treptat, Gheorghe Brătianu devine o voce activă în cadrul PNL, în
special în rândul tinerei generaţii, însă problema restauraţiei carliste va
genera apariţia clivajului la nivelul elitei partidului. Spre deosebire de
majoritatea liderilor, în frunte cu Vintilă Brătianu, unchiul său, şi I. G. Duca,
Gheorghe Brătianu a sprijinit reîntoarcerea în ţară a principelui Carol şi
proclamarea acestuia ca suveran.În timpul discuţiilor din noaptea de 7
iunie, la numai o zi după sosirea inopinată la Bucureşti a lui Carol, Brătianu
l-a asigurat de sprijinul său total pentru anularea actelor de la 4 ianuarie
1926. Obţinând sprijinul tuturor partidelor, cu excepţia PNL, Carol a fost
proclamat rege al României la 8 iunie 1930.
Ca urmare a atitudinii sale pro-carliste, Gheorghe Brătianu a fost
exclus din partid. Cu toate acestea, tânărul istoric a reuşit să strângă în
jurul său o serie de personalităţi marcante ale culturii române precum
Ştefan Ciobanu, C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu, Simion Mehedinţi,
Arthur Văitoianu, Mihai Antonescu, ş.a., iar la 15 iunie a anunţat înfiinţarea
propriei formaţiuni politice pe care a denumit-o tot Partidul Naţional Liberal.
Fără o influenţă electorală notabilă, PNL-Georgist a sprijinit în primii ani
politica lui Carol al II-lea, însă pe măsură ce acesta îşi accentua lupta
împotriva partidismului şi parlamentarismului, regimul său căpătând nuanţe
autoritare, Brătianu a început să se distanţeze de atitudinile politice ale
monarhului.
În alegerile din decembrie 1937 a semnat pactul de neagresiune
electorală cu PNŢ şi Garda de Fier împotriva guvernului condus de
Gheorghe Tătărescu, prim-ministru PNL însă fără sprijinul bătrânilor din
partid în frunte cu Dinu Brătianu.După ce nici un partid nu reuşeşte să
obţină cel puţin 40% din voturi pentru a obţine prima majoritară şi a avea
majoritate în Cameră astfel încât să susţină un guvern, Carol a chemat la
guvernare partidul clasat pe locul patru, deschizând calea spre instaurarea
dictaturii regale.
În aceste condiţii, Gheorghe Brătianu decide să se reîntoarcă în PNL,
iar la 10 ianuarie va avea loc fuziunea dintre cele două formaţiuni. După
numai trei luni partidele politice vor fi dizolvate, iar liberalii se vor vedea
nevoiţi să activeze în ilegalitate.În perioada interbelică s-a manifestat ca
adept al statu-quo-ului de după Primul Război Mondial şi a atras atenţia
asupra păstrării alianţelor României, considerând Rusia sovietică un
adversar şi un pericol pentru ţară.
Ca urmare a modificării raportului de influenţă în Europa din anii
1935-1936, Gheorghe I. Brătianu a sesizat scăderea influenţei Angliei şi a
Franţei, deci un pericol pentru garanţia păstrării graniţelor României,
obţinute după încheierea Primului Război Mondial. Folosind deplasările în
scop ştiinţific în Germania şi în scop politic, al fost primit de Adolf Hitler la
16 noiembrie 1936, căruia a încercat să îi explice pericolul revizionismului
maghiar, încurajat de Mussolini, dar nu a obţinut nici un rezultat.
În vara anului 1940, deşi nu a participat la şedinţele Consiliilor de
Coroană care au decis soarta României, s-a declarat adeptul rezistenţei
armate.La data începerii operaţiilor militare ale României în cel de-al Doilea
Război Mondial, la 22 iunie 1941, Gheorghe I. Brătianu a fost mobilizat în
cadrul Diviziei 7 Infanterie, cu gradul de căpitan în rezervă, până la data de
12 iulie 1941.
După această dată a fost ataşat Comandamentului Corpului de
Cavalerie, ca translator de limbă germană, până la demobilizarea sa, la 30
noiembrie 1941. În martie 1942 obţine gradul de maior, cu care este
mobilizat din nou, la Corpul de Cavalerie, între 16 iulie-24 septembrie 1942,
şi participă la luptele din Crimeea.
În primăvara anului 1943 a revenit de pe front la Şcoala Superioară
de Război, unde a ţinut patru prelegeri, rezumate ulterior sub titlul „Formule
de organizare a păcii în istoria universală", dar numai prelegerea cu
numărul 1 este cunoscută în prezent.
După 23 august 1944 a fost considerat de comuniştii din România ca
fiind adversar al acestora şi atacat în presa de stânga ce servea interesele
Partidului Comunist din România.În anul 1947 autorităţile comuniste i-au
fixat domiciliu obligatoriu pe strada Biserica Popa Chiţu, în Bucureşti,
interzicându-i şi contactele cu lumea din afara ţării.
Totodată, a fost suspendat şi din postul de la Universitate şi de la
Institutul de Istorie Universală „N. Iorga", iar la 9 iunie 1948, prin Decretul
Prezidiului Marii Adunări Naţionale, i-a fost retrasă calitatea de membru al
Academiei Române, alături de alte 97 personalităţi ştiinţifice şi culturale
româneşti.
Deşi a fost sfătuit încă din 1947 de către prieteni să se refugieze
înafara ţării, Gheorghe I. Brătianu a refuzat şi a continuat activitatea sa
ştiinţifică pe durata anilor de domiciliu forţat (1947-1950), redactând patru
mari lucrări: „Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române",
„Formules d'organisation de la paix dans l'histoire universelle", „În jurul
întemeierii statelor româneşti" şi capodopera sa, „La mer Noire.Des
origines a la conquete otomane".
În noaptea de 7/8 mai 1950 a fost arestat şi întemniţat la Penitenciarul
pentru deţinuţi politici de la Sighetu Marmaţiei, unde, fără a fi fost vreodată
judecat şi condamnat, a murit în noaptea de 23/24 aprilie 1953.Prin grija
familiei, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Ştefăneşti, judeţul
Argeş, la Biserica Florica, în anul 1971, împreună cu ale unchiului său
Constantin I. C. Brătianu, de asemenea mort în temniţele comuniste.
Pe placa funerară de la Biserica Florica, familia sa a pus următoarea
inscripţie: „Au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor.Osemintele aşezate
în aceeaşi criptă la 2.X.1971".
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cine a fost Ion I. C. Brătianu,
sursele de mai jos vă stau la dispoziţie::
Surse:
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti,
2007,
https://culturainiasi.ro/gheorghe-i-bratianu/
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/gheorghe-bratianu-razvratitul-
din-neamul-liberalilor
https://leviathan.ro/gheorghe-i-bratianu-a-trait-si-a-murit-pentru-romania-
mare-de-daniela-sontica/

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa şi la bună revedere!

Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai