Personalități istorice

Epoca contemporană Istoria românilor

1. Ferdinand I (1865-1927) - a fost rege al României din 1914 până la moartea sa în

1927. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927
a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Rolul personalității: Argumente:

1. A colaborat cu În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani,

Antanta, întrând în depunând juramântul solemn şi promiţând că va fi "un bun român".
război împotriva Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern,
Germaniei: Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27
August 1916 şi în special datorită reginei Maria, intrarea României în
Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi
Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru
realizarea idealului României Mari.

2. A contibuit la nașterea În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-
României Mari: a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând
pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă.
Formarea României Mari la 1918, recunoașterea ei internațională, a
dus la faptul că Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari
printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la
Alba Iulia. Formarea statului unitar național român a fost
consfințită prin Constituția de la 1923.

3. A sprijinit reformele A sprijinit reformele agrară, constitutională, administrativă, fiind un

înfăptuite în România: veritabil monarh constitutional. Pe baza Constituției de la 1923, au
fost adoptate legile care au contribuit la organizarea unitară a
statului român: Legea privind comercializarea și controlul
întreprinderilor economice ale statului (1924), Legea energiei
(1924), Legea minelor (1924), Legea învățămîntului primar (1924),
acelui secundar (1928), Legea și statutul pentru organizarea Bisericii
Ortodoxe Române (1925), Legea pentru unificarea administrativă
(1925) ș.a.

1
2. Ion Inculeţ (1884 – 1940) – a fost un om politic român, PrImul Președinte al Sfatului
Țării , ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne,
ministru al comunicațiilor, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României,
membru titular al Academiei Române.

Rolul personalității: Argumente:

1. Președinte al Sfatului A participat activ la viața-social politică din Petersburg. A fost trimis
Țării care a proclamat în Basarabia ca emisar al Guvernului Provizoriu, însă după revoluția
independența bolșevică din toamna anului 1917 viziunele sale politice se schimbă
Basarabiei spre România. La 21 noiembrie 1917 este ales Președintele Sfatului
față de Imperiul Rus: Țării, iar la 2 decembrie 1917 – președinte al Republicii Democratice
Moldovenești. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării a proclamat
idependența Basarabiei. Astfel el a contribuit la idenpendența
Basarabiei și la scăparea de sub idependența politică față de Rusia.

2. A votat Marea Unire La 27 martie 1918 Sfatul Țării decide cu votul majoritar Unirea
din 1918: Basarabiei cu România. Hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918
de Unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu
România, semnată de Ion Inculeț în calitate de Președinte al Sfatului
Țării și de Ion Buzdugan în calitate de secretar, este consfințită ca
stare de fapt prin decretul regal, semnat la 9 aprilie 1918 de Regele
Ferdinand. A fost un adevărat patriot: ”Dacă Dumnezeu ne va
ajuta ca odată cu Unirea să rezolvăm și radical și reforma agrară,
adică să dăm pământ țăranilor, voi fi cel mai fericit om”.

3. După Unire a dus o Și după Unire, a continuat să joace un rol semnificativ în viața
vastă activitate politică, deținînd înalte funcții: ministru al Basarabiei, ministru al
politică: sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor,
vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României, condus de Ion
Gh. Duca (1933-1937).

2
3. Nicolae Titulescu (1882-1941) - mare diplomat român, preşedinte al Adunării
Generale a Societăţii Naţiunilor (1930-1931), a ocupat, timp de aproape patru decenii,
un loc de frunte în viaţa publică a României şi a devenit, între cele două războaie
mondiale, PERSONALITATEA CEA MAI PRESTIGIOASĂ A VIEȚII POLITICE
INTERNAȚIONALE.

Rolul personalității: Argumente:

1. Profesor universitar, După studii strălucite la Paris, a fost profesor de drept civil la
om de știință: universităţile din Iaşi şi din Bucureşti. A fost membru al Academiei
Române, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena şi
Bratislava, preşedinte al Academiei diplomatice internaţionale.

2. Om politic, diplomat: A fost ministru de finanţe (1917 şi 1920-1921), delegat la Conferinţa

de pace de la Paris (1920), ministru plenipotenţiar la Londra (1922-
1927), ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat
permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei
preşedinte a fost ales în 1930 şi în 1931, singurul care a deţinut
aceasta funcţie de două ori), remarcându-se printr-un strălucit
talent oratoric, servit de o documentaţie vastă şi o riguroasă
argumentaţie. Titulescu a depus o vie activitate în direcţia întăririi
colaborării internaţionale, interesul păcii şi securităţii europene. Pe
linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele
guvernului României, convenţia de definire a agresorului şi a depus
eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înţelegeri şi
pentru încheierea în 1934 a Înţelegerii Balcanice, pacte regionale în
care vedea o protecţie împotriva agresiunii.

3. „Academicianul păcii”, A fost un politician al pãcii, militand in favoarea bunelor relatii cu

„tribunul păcii”: vecinii. El a optat pentru restabilirea relatiilor cu Uniunea Sovieticã,
dar protejand granitele Romaniei. De asemenea, a lansat idea unei
Europe unite introducand sintagma spiritualizarea frontierelor,
potrivit cãreia o abordare transfrontalierã a valorilor cultural-
spirituale poate desfiinta imaginar granitele dintre state iar
popoarele tãrilor vecine devin mai unite. Din nefericire, ideile lui au
fost anihilate de miscãrile fasciste din perioada interbelicã.

3
4. Nicolae Iorga (1871 – 1940) – istoric, enciclopedist, critic literar, documentarist,
dramaturg, poet, memoralist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor
universitar și academician român. Asasinat de legionari în noiembrie 1940.

Rolul personalității: Argumente:

1. Profesor universitar, După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, termină

om de știință: Liceul Național din Iași în 1888. Absolvă Universitatea din Iași
într-un singur an cu diploma "magna cum laude". Continuă
studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținînd
doctoratul (1893) la numai 23 de ani. Iorga devine in 1893, la
numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei
Române. În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de
istorie la Universitatea din București. Din 1911 este membru
activ al Academiei Române. Începînd din 1908 ține cursuri de
vară la Vălenii de Munte, județul Prahova. Membru al
Academiilor română, franceză, iugoslavă, și poloneză, multe
universități din lume i-au acordat diploma de doctor honoris
causa.
2. Istoric:
A publicat circa 16000 lucrări științifice (sinteze, monografii,
colecții de izvoare istorice etc.), inclusiv sinteza ”Istoria
Românilor” în 10 volume, ”Studii și documente cu privire la
istoria românilor”, în 25 volume (1901-1913), ”Istoria
imperiului otoman” în 5 volume. A integrat istoria românilor
în istoria universală.
3. Om politic:
A fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii
1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale.
Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un
reputat orator, temut de adversarii săi politici. S-a opus
grupării fasciste Garda de Fier și, după o perioadă de
cumpănire, s-a hotărât să îl susțină pe rivalul acesteia, Regele
Carol al II-lea, întrând după dizolvarea tuturor celoralte
partide în partidul unic, Frontul Renașterii Naționale. S-a
pronunțat la 27 iunie 1940 în Consiliul de Coroană împotriva
acceptării ultimatumului sovietic.

4
 5. Nicolae Ceauşescu (1918 – 1989) – a fost om politic comunist român, Secretar general
al PCR din 1965, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până în 22
decembrie 1989.

Rolul Argumente:
personalității:

1. Om politic, a După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic
ocupat diferite asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu a fost
funcții de numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-
conducere: 1945). După preluarea puterii de către comuniști, la 13 mai 1948,
Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul
Agriculturii în Guvernul Petru Groza. A activat direct la
cooperativizarea forțată a agriculturii și a ordonat reprimarea sau
arestarea țăranilor care se împotriveau cooperativizării. La 18
martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru
adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției
Superioare Politice a Armatei. În 1952, devine membru al
Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR).
În 1954, Ceaușescu devine membru deplin al Biroului Politic al
PMR. La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de
armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și
adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Ceaușescu a condus
unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca
(jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate. În martie
1965, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului
Muncitoresc Român.

Elemente definitorii ale acestei perioade sunt promovarea în

2. A promovat funcțiile de conducere a membrilor familie Ceaușescu; reluarea
revoluția industrializării forțate și realizarea marilor construcții cu scop
culturală (1971- propogandistic (Canalul Dunărea-Marea Neagră, Casa Poporului)
1989), de care determină secătuirea resurselor țării și creșterea datoriilor
inspirație externe a României; achitarea datoriei prin restrângerea drastică a
chineză sau consumului populației (1980-1989); scăderea accelerată a nivelului
nord-coreeană: de trai; politica de teroare internă exercitată de securitate și de
alte instituții ale statului asupra populației; reprimarea drastică a
revoltelor; inițierea programului de sistematizare urbană și rurală,
care a condus la distrugerea bisericilor, a centrelor istorice urbane
și a satelor românești; încălcarea flagrantă a drepturilor omului;
izolarea țării în relațiile cu statele occidentale; respingerea oricăror
sugestii de schimbare a politicii interne (în special după 1985).

A adoptat un curs idependent față de URSS în anii ’60 și pune

capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia. Își
capătă autoritate în occident și România pe o perioadă de timp,
atunci când refuză să invadeze Cehoslovacia la 20 august 1968
5
3. Prin politica sa conform Pactului de la Varșovia. Întreține relații diplomatice bune
externă a cu statele europene, cu Israelul și RFG. România a fost vizitată de
încercat să se către doi președinți ai Statelor Unite ale Americii (Nixon și Ford). A
elibereze de stabilit relații economice cu Comunitatea Europeană, a beneficiat
influiența de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale
sovietică: economice, astfel contribuind la dezvoltarea economiei.
Inspirat de cultul personalității lui Kim Il-sung din Coreea de Nord,
a început în 1971 prin Tezele din iulie care a schimbat perioada de
liberalizare din anii 1960 cu o ideologie naționalistă strictă. Inițial
cultul personalității era centrat în jurul lui Nicolae dar, începând cu
anii 1980, și soția sa Elena a început să fie subiectul acestui cult.

4. A fost subiectul
celui mai
pronunțat cult al
personalității din
blocul răsăritean
(după moartea lui
Stalin):

6
5. Grigore Vieru (1935-2009) - a fost un poet moldovean. În 1993 a fost ales membru
corespondent al Academiei Române.

Rolul personalității: Argumente:

1. A debutat cu versuri În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă

pentru copii. de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.În
Scriitorul copiilor: 1958 se angajează ca redactor la redacţia unită revista pentru
copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul
"Tănărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea
Moldovenească". Anul 1968 aduce o cotitură în destinul
poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău,
cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica
literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul
apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură naţională contemporană. În 1988 i se acordă cea
mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul
literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. Este
autorul abecedarului.

2. Luptător pentru La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a
Mișcarea de Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale
Eliberarea Națională (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în
din Basarabia: deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este
unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre
organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27
august 1989.

3. Susținător al grafiei Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului

latine: Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă
oficială şi trecerea la grafia latină.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de Mare Cruce. Câteva şcoli din
Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din
Iaşi poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu
trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul
poetului în Aleea Clasicilor.

7
Istoria universală
1. Charles de Gaulle (1890-1970) – om de stat şi militar francez. În 1940 a devenit șef al
guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către
Parlamentul francez. Președinte al Franței (1958-1969).

Rolul personalității: Argumente:

1. A fost un adevărat Participant la Primul Război Mondial. În perioada interbelică s-

militar: a manifestat printr-o serie de lucrări teoretice pe problemele
strategiei şi tacticii de război, “Dezacord dușmanului” (1924),
“Ascuțișul Sabiei” (1932), “Înarmarea ca profesie“ (1934),
“Franța și înarmarea ei” (1938), în care pleda pentru crearea
unei armate mecanizate profesioniste şi pentru folosirea în
masă în războiul contemporan a tancurilor în interacţiune cu
aviaţia şi infanteria. Ultima carte provocă un conflict cu
Mareșalul Petain. Această lucrare denunță ca o concepție
“împietrită” și conservatoare concepția “războiului de poziții“
dusă de Statul-Major.
După înfrîngerea Franţei, în 1940, s-a situat în fruntea Mişcării
2. A chemat poporul la de Rezistenţă a poporului francez. La 18 iunie 1940, de Gaulle
rezistență împotriva se adresează poporului francez prin Radio Londra, de la
fascismului: microfonul BBC, chemând francezii la rezistență. Cabinetul
britanic se opune inițial ideii, care este însă susținută de
Winston Churchill. În Franța, apelul a putut fi auzit la ora
19.00. Acest discurs rămâne unul dintre cele mai celebre din
istoria franceză. Lucru interesant, cuvântarea inițială a lui de
Gaulle nu s-a păstrat decât în forma unei înregistrări făcute la
22 iunie 1940. Cînd ţara a fost eliberată, este ales prim-
ministru al Guvernului Provizoriu.

La 1 iunie 1958, Adunarea Națională l-a numit prim-ministru,

3. Reformator: împuternicindu-l să elaboreze proiectul noii Constituții, care v-
a intra în vigoare la 4 octombrie 1958, pentru ea votând 79%
din cetățenii cu dreptul de vot. Astfel în Franța s-a constituit
Republica a V-a. Pe lângă reforma financiară din anul 1958,
Franța beneficia de efectul pozitiv al creșterii economice din
statele occidentale din perioada care a urmat celui de-al doilea
război mondial până la criza petrolului din 1973, precum și de
perioada de creștere inițiată în cursul celei de-a IV-a Republici.
Structurile economice au fost modernizate, iar nivelul de viață
s-a ridicat. Dar creșterea nu a fost repartizată egal în interiorul
societății, ceea ce a dus la crearea unui sentiment de
dezamăgire în fața blocajului social. În aprilie 1969, după
înfrîngerea la referendum (pe problemele reorganizării
Senatului şi reformei administrativ-teritoriale a Franţei), care a
reflectat nemulţumirea unei părţi considerabile a populaţiei
8
 franceze de politica guvernului, de Gaulle a demisionat
benevol.

4. A promovat o A promovat: integrarea economică europeană, apropierea de

politică externă Germania Federală, distanțierea de SUA și lichidarea
bazată pe interesele protectoratului acestora, ieșirea din blocul NATO,
fundamentale ale normalizarea relațiilor cu URSS și alte state comuniste.
Franței:

2. I.V. Stalin (Djugaşvili)(1879-1953) – participant la mişcarea revoluţionară din Rusia.

Comisar al poporului pentru naţionalităţi (1917-1922), Secretar General/Prim
Secretar/ al CC al PCUS (1922-1953), Președinte al Sovietului Comisarilor Poporului (În
funcție 1941–1953), Generalisimus.

Rolul personalității: Argumente:

1. A dirijat infăptuirea A înlocuit NEP-ul cu lansarea planurilor cincinale (întroduse în

transformărilor 1928), care aveau drept scop devansarea economică a statelor
socialiste în URSS: occidentale. A infăptuit o politică de industrializare a țării și
colectivizare a agriculturii. Politica de industrializare, de
colectivizare forţată, de lichidarea a păturii ţărănimii înstărite
(culacilor) în 1929-1933 a fost însoţită de exterminarea şi
lichidarea a milioane de oameni în lagăre pentru deţinuţi.

2. A promovat o A dus o politică de centralizare excesivă. Cunoscîndu-l bine

ploitică de teroare, Stalin, Lenin a propus în scrisoarea către Congresul XII al P.C.
deportări, luptă (b).U. de a-l elibera din post, dar propunerea sa n-a fost
împotriva bisericii: sprijinită. Cînd moare Lenin (1924), prin intrigi, i-a înlăturat pe
ceilalţi rivali la conducerea supremă a statului şi a partidului,
devenind către începutul anilor 30 dictator al U.R.S.S. A
întreprins acțiuni de politici represive, deportări, epurări
masive, crearea sistemului GULAG, deschaburire, foamete în
1932-1933, ocuparea conform prevederilor protocolului
adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a Basarabiei,
Bucovinei de Nord, a Statelor Baltice etc, unde a promovat
aceeași politică. Înainte de moarte Stalin pregătea un nou val
de teroare, dar n-a reuşit.

3. A contribuit la Semnarea Pactului Ribbentrop- Molotov la 23 august 1939,

declanșarea celui de- împărțirea sferelor de influiență între cei doi dictatori,
al Doilea Război conform protocolului adițional secret au dus la începutul celui
Mondial: de-al Doilea război Mondial.

4. A dirijat operațiile A fost unul din actorii principali în cel de-al Doilea Război
9
 militare în timpul Mondial, fiind învingătorul în Marele Război pentru Apărarea
celui de-al Doilea Patriei. Stalin s-a situat în fruntea apărării ţării, astfel puterea
Război Mondial: şi autoritatea lui consolidîndu-se şi mai mult.

5. A fost unul din A promovat o politică de expansiune a comunismului, după

inițiatorii războiului războui a extins influenţa soviectică asupra tuturor ţărilor
rece: eliberate de Armata Roşie, politică care a contribuit la
declanșarea războiului rece.

F.D.Roosevelt (1882-1945) – preşedinte al S.U.A. în anii 1933-1945. Este singurul președinte

din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție patru mandate consecutiv.

Rolul personalității: Argumente:

1. A lansat „New Deal” – După ce devine preşedinte al ţării, a luat măsuri extraordinare în
„ noul curs”, program vederea reglementării de stat a economiei naţionale, a realizat un
promovat în anii 1933- şir de reforme sociale. Lansând „noul curs”, a recurs la suspendarea
1936: convertibilității dolarului; controlul prețurilor, al creditului, al puterii
de cumpărare. La inițiativa lui, statul a subvenționat industria și a
finanțat lucrări publice prin împrumuturi de stat de la bănci,
redresând și șomajul. Aceste acțiuni au mărit puterea de cumpărare
a populației, au revigorat activitatea bancară și au ajutat numeroase
întreprinderi să-și reea activitatea.

2. A contribuit foarte Livrările de armament american catre Anglia și creditele de miliarde

mult la crearea şi de dolari în cadrul legii de împrumut si închiriere a armamentului au
consolidarea coaliţiei fost printre primele manifestari ale colaborarii. Acordul
antihitleriste: anglo/sovietic de ajutor reciproc, închiat în iulie 1941, și mai ales
Cartea Atlanticului (14 august 1941) - prin care Anglia și S.U.A. și-au
declarat interese politice comune - au grăbit încheierea oficiala a
coalitiei prin Declarația Națiunilor Unite, din 1 ianuarie 1942,
semnată de 26 de state, la Washintogn, care-și luau angajamentul
de a colabora și de a nu încheia pace separată cu agresorul.
Națiunile Unite reprezentau o alianță a țărilor democratice,
iubitoare de libertate, hotarâte sa salveze omenirea. Conferința de
la Teheran din 28 noiembrie - 1 decembrie 1943, care a reunit
pentru prima dată pe conducatorii celor trei mari puteri antifasciste:
I.V. Stalin - U.R.S.S., Fr.D. Roosevelt - S.U.A., W. Churchill - Anglia , a
elaborat masuri pentru ducerea războiului împotriva Germaniei, a
hotarât debarcarea în Franta în 1944, a grăbit sfârșitul războiului..

3. Diplomat: S-a implicat activ prin acțiuni diplomatice, acordare de ajutor

aliațilorîn al Doilea război Mondial. Reprezentînd S.U.A. la
Conferinţele de la Teheran 1943 şi Ialta 1945, acordă o atenţie
deosebită dezvoltării colaborării postbelice internaţionale, fiind
adeptul organizării noi al lumii pe principii democratice , prin
intermediul ONU.

10
4. Winston Churchill (1874 – 1965) – a fost om politic britanic, prim-ministru al Regatului
Unit în al Doilea Război Mondial. A fost ca prim-ministru în două mandate (1940-1945
și 1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul
prim-ministru britanic laureat la Premiului Nobel și a fost prima persoană care a
primit titlul onoforic de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.

Rolul personalității: Argumente:

1. A ocupat importante Înainte de Primul Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de

funcții in stat, în anii Președinte al Comisiei de Comerț, Ministru al Afacerilor interne și
Primului Război Prim Lord al Admirități în cabinetul liberal al lui Asquith. A continuat
Mondial și după în poziția de Prim Lord al Admirități până la Campania Gallipoli. A
terminarea acestuia: luptat puțin pe Frontul de vest, la comanda celui de-al 6-lea batalion
al Infanteriei. S-a întors în guvern ca Ministru al Munițiilor, secretar
de stat pentreu război și secretar de stat al aviației. După război,
Churchill a fost din nou numit ministru de finanțe între anii 1924–
1929 în gurvernul conservator al lui Baldwin.

2. A luptat împotriva În anii '30, Churchill a avertizat parlamentul de pericolul reprezentat

fascismului, a creat de Germania Nazistă și campania sa de reînarmare. La izbucnirea
marea coaliție celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al
antifascistă: Admiralități. După demisia lui Neville Chamberlain la data de 10 mai
1940, Churchill a devenit prim-ministru. Refuzul constant de a
accepta înfrângerea, predarea, sau un compromis pentru pace a
ajutat Marea Britanie în prima parte a războiului când Marea
Britanie era singura țară activ implicată împotriva lui Hitler. La 22
iunie 1940, Churchill respinge propunerea Germaniei de a încheia
pace și de a ordona dezarmarea tuturor navelor franceze aflate în
porturile engleze, temându-se de un atac neașteptat. La 12 iunie
1941, s-a încheiat acordul sovieto-britanic de luptă împotriva
fascismului. Prin acord părțile se angajau să nu încheie pace
separată cu Germania și se obligau să-și acorde ajutor reciproc.
Acesta a fost primul acord oficial al coaliției antihitleriste. La 14
august 1941, Marea Britanie și SUA au publicat Carta Atlanticului,
pact la care a aderat și URSS la 1 ianuarie 1942, în schimbul
promisiunii deschiderii unui al doilea front în vest. A condus Marea
Britanie ca prim-ministru până la asigurarea victoriei împotriva
Germaniei Naziste.
3. Laureat al Premiului
Nobel, istoric: În 1953 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură „... pentru
măiestria descrierii istorice și biografice, precum și pentru strălucita
sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane”. A fost un scriitor
istoric profilic, deși multe din lucrările lui erau dedicate să justifice
acțiunile trecute și locul său în istorie. Cele mai faimoase lucrări
sunt: Criza lumii (4 volume), Viața mea timpurie, Al Doilea Război
Mondial (6 volume), Istoria Vorbitorilor de Limbă Engleză (4
4. ”Cel mai mare volume).
britanic”.
În 2002 conform unui sondaj este numit de către britanici ca ”Cel
11
 mai mare britanic”.

5. Margaret Thatcher (1925 - 2013) - a fost un om politic britanic, prim-ministru al

Regatului Unit între 1979 și 1990.

Rolul personalității: Argumente:

1. Prim- ministru al La 4 mai 1979, devine prima femeie prim-ministru din Europa si a
Regatului Unit: patra din lume, a dus o politică economică- socială dură, fiind
supranumită "Doamna de fier”. A fost primul premier britanic ales
de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a
egalat numai Tony Blair în 2005.

2. A întreprins un șir de Chiar de la începutul mandatului a promovat o politică neoliberală,

reforme: acțiunea guvernului reducându-se la controlul monedei. Politica
economică s-a manifestat mai ales printr-o tentative de
restructurare industrial (privatizări, închiderea de întreprinderi
nerentabile etc.) și printr-o atitudine fermă față de sindicate.
A urmat o politică care viza reducerea impozitelor directe pe venit și
creșterea impozitelor indirecte, inclusive taxa pe valoarea adăugată.
În lupta cu deficitul bugetar a folosit măsuri nepopulare: reducerea
subvențiilor întreprinderilor de stat, reducerea cheltuielilor sociale
(educație și locuințe). Pentru a controla cheltuielele din sfera
educației, a fost întemeiată Agenția consolidate școlară.
Neoliberalismul thatcerist a reprezentat câteva succese: scăderea
inflației, a șomajului, însă per ansamblu a sporit disparitățile sociale
și regionale.

3. A promovat o politică A jucat un rol important în reglamentarea problemei rodeziene, care

externă activă: va duce la întemeierea unui nou stat independent, in aprilie 1980,
Zimbabve. A răspuns prin forță ocupării insulelor Malvine (Folklend)
de către armata argentiniană pe 2 aprilie 1982. Victoria militară a
Regatului Unit, asporit popularitatrea premierului M. Thatcher și
succesul la alegerile din 1983.

12
6. Mihail Gorbaciov ( 1931 – prezent) - a fost Secretar General al PCUS din 1985, primul și
ultimul președinte al URSS (1990-1991), laureat al premiului Nobel pentru Pace în anul
1990.

Rolul personalității: Argumente:

1. A inițiat un șir de În 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic

reforme interne – era osificat și că reorganizarea lui era imediat necesară. La
restructurarea început, reformele lui au fost cunoscute ca "uskorenie"
(perestroika):. (accelerare), dar, mai apoi, termenul "perestroika"
(reconstrucție) a devenit mult mai popular. În viziunea lui
Gorbaciov, sistemul sovietic deviase de la teoria leninistă și
avea nevoie de o restructurare pe baza reformelor ce trebuiau
să fie realizate în domeniul politic, economic și social.
Obiectivul restructurării era demolarea consecințelor
stagnării. Reformele radicale au fost enunțate la Congresul al
XXVII-lea al PCUS, în februarie-martie 1986. Plenara CC al PC
al URSS din ianuarie 1987 este considerată ca fiind începutul
maturității procesului de reforme al lui Gorbaciov: s-au propus
alegerile cu mai mulți candidați, numirea a nemembrilor de
partid în funcții guvernamentale și adâncirea reformei
economice prin dezvoltarea sistemului cooperatist în
economie. Reformele economice au ocupat tot restul anului
1987.
2. A susținut primele
reforme În 1988 a fost anul în care Gorbaciov a introdus glasnosti prin
democratice: care erau acordate noi libertăţi cetăţenilor sovietici, printre
care o mai mare libertate a cuvântului. Controlul asupra
presei a scăzut, iar mii de prizonieri politici şi dizidenţi au fost
eliberaţi. Scopul lui Gorbaciov a fost ca, prin promovarea a
glasnostii, să exercite presiuni asupra conservatorilor din CC al
PCUS, care se opuneau activ reformelor politice şi economice.
Legea cooperativelor intrată în vigoare în mai 1988 a fost
poate cea mai radicală reformă economică de la începutul erei
Gorbaciov. Pentru prima dată de la NEP-ul lui Lenin, lege
sovietică permitea dreptul privat de posesiune a afacerilor în
sectoarele serviciilor, manufacturier și comerțului extern. În
iunie 1988, la a XIX-a Conferință a Partidului, Gorbaciov a
lansat reforme radicale, care să reducă controlul partidului
asupra aparatului guvernamental. El a propus un nou executiv,
de forma sistemului prezidențial, ca și un nou element
legislativ – Congresul Sovietelor Alegerile pentru Congresul
Sovietelor au fost ținute în toate republicile unionale în martie
și aprilie 1989. Pe 15 martie 1990, a fost ales și
primul Președinte executiv al URSS în persoana lui Mihail
3. A contribuit la Gorbaciov.
sfârșitul războiului
13
rece: După anul 1985 s-au schimbat concepţiile Kremlinului în
politica internaţională, la baza acesteia au fost puse tezele
fundamentale ale noii mentalităţi politice. M. Gorbaciov a
întreprins o politică de apropiere de Occident, a efectuat numeroase
vizite în statele occidentale, a încheiat tratate de limitare a
armamentului, a pus capăt razboiului în Afganistan, a îndemnat
statele socialiste să recurgă la propria „perestroică”. În cadrul primei
întâlniri sovieto-americane la nivel înalt de la Geneva, din 1985,
ambele părți au tras o importantă concluzie politică în spiritul noii
mentalități în acest domeniu: a) ... un război nuclear nu trebuie să
fie dezlănțuit nici odată, în el nu pot fi învingători; b) Uniunea
Sovietică și SUA nu vor tinde spre realizarea supremației militare.
După Geneva a urmat o nouă întrevedere a conducătorilor acestor
state în capitala Islandei. A devenit posibilă semnarea Tratatului
sovieto-american cu privire la lichidarea rachetelor cu rază medie de
acțiune. Acest tratat, semnat în capitala SUA la 8 decembrie 1987, a
intrat în vigoare în iunie 1988 și a fost primul acord internațional ce
prevedea lichidarea a două clase de rachete nucleare sub un strict
control reciproc. În următorii trei ani, aceste rachete au fost distruse
și, ca rezultat, relațiile sovieto-americane s-au îmbunătățit
considerabil. La 2-3 decembrie 1989, pe insula Malta, a avut loc
întâlnirea dintre M. Gorbaciov și G. Bush, în cadrul careia liderul
sovietic a declarat că nu va folosi forța pentru menținerea
regimurilor comuniste în țările din lagărul socialist, afectat de
mișcări revoluționare și urmat de dezintegrarea regimurilor
comuniste. Victoria forțelor democratice în fostele țări socialiste din
Europa a dus la mijlocul anului 1991 la autodizolvarea CAER și OTV.
Odată cu dezintegrarea URSS, trecerea Rusiei la democrația
parlamentară, stabilirea colaborării reciproc avantajoase cu statele
lumii a încetat confruntarea ideologică, militară etc. Astfel spus,
razboiul rece a luat sfârșit.

14