NICOLAE TITULESCU

Născut la Craiova ca fiu al lui Ion Titulescu (mai 1838- octombrie 1883) și al Mariei
Urdăreanu[4].
Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, Olt. Ion
Titulescu era descendent al unei familii de moșneni și fiul protopopului Nicolae Economu. Ion
Titulescu a îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele Curții de Apel din Craiova,
deputat în Parlament sub guvernul Ion C. Brătianu[5].

Educație[modificare | modificare sursă]
Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor
excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp
de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un
concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu
titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în
profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la
Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii,
precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie
foarte favorabilă”[6]. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.
În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.[7]

Statuia lui Nicolae Titulescu din Brașov.

În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută
în București, an în care s-a căsătorit cu Caterina Burcă. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și
în anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu,
devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în Parlament despre poziția
României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent
s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru” [8], cinci ani mai târziu devine membru
al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

Carieră politică[modificare | modificare sursă]

Încă din perioada neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-
un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă
fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul
care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima
României geografice” [9] În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take
Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național
Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea
națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii
române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul
ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului
de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că
România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii
proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar,
demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.

Înregistrare a unui discurs parlamentar rostit de Nicolae Titulescu în anul 1921

Alte proiecte[modificare | modificare sursă]

Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea în
urma decedării regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în
funcția de președinte[10].
Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de
la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În
această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite
prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru
respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate
colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de
externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia
deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost,
de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.
Nicolae Titulescu este cel mai important diplomat român al secolului al XX-lea, o mare
personalitate a diplomației europene în perioada dintre cele două razboaie mondiale.
Acesta s-a născut pe 4 martie 1882, la Craiova.

Din 1908, Titulescu a intrat în lumea politică, în calitate de membru al Partidului

Conservator Democrat, al cărui lider marele orator Take Ionescu. Ales deputat in
Parlamentul Romaniei in 1912, Nicolae Titulescu s-a afirmat prin gândire politică realistă,
dinamism și un talent oratoric desăvârșit. După discursului său din Camera Deputaților,
Pozitia României față de evenimentele din Balcani (20 decembrie 1913), Take Ionescu a
declarat în ziarul La Roumanie:

Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al
nostru. Nu numai ca T. a făcut ieri începutul cel mai strălucitor în istoria elocintei
parlamentare a României, dar acest început l-a clasat deopotrivă gânditor și orator.

Titulescu și-a desfășurat talentul oratoric în prelegeri și discursuri ținute în patru limbi
europene, pe care le vorbea fluent: franceză, engleză, germană, italiană, fiind apreciat ca cel
mai mare orator al perioadei interbelice. În 1917 a devenit, pentru prima dată, membru al
guvernului României, ca ministru de Finanțe în guvernul condus de liderul liberal Ion I. C.
Bratianu.

Nicolae Titulescu s-a implicat în lupta pentru pregătirea Marii Uniri, în anii grei ai Primului
Război Mondial. Un an mai târziu, acesta a înființat la Paris, alături de oameni politici din
Regat și Transilvania, Consiliul Național al Unității Române. Astfel, N. Titulescu a fost
recunoscut reprezentantul statului român de către marile puteri membre ale Antantei
(Franta, S.U.A., Anglia, Italia).

La sfârșitul Primului Război Mondial, reorganizarea Europei postbelice a fost stabilită în

cadrul Conferinței de pace de la Paris (1919-1920), la care Titulescu a participat în calitate
de prim-delegat al României, semnând, alături de Ion Cantacuzino, Tratatul de pace
dintre statele aliate și asociate Antantei și Ungaria. Acest tratat marca unirea
Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și Banatului cu România (1920).

Cariera diplomatică propriu-zisă a oratorului a început la 16 decembrie 1921, atunci când a

fost numit ambasador al României la Londra, post pe care l-a deținut până în 1927. După
trei ani, în 1924, Titulescu a devenit delegat permanent al României la Societatea
Națiunilor, organizația internațională creată după Primul Război Mondial cu scopul de a
apăra pacea și securitatea mondială. În anul 1926 N. Titulescu a fost ales membru al
Biroului director al Academiei Diplomatice Internaționale de la Paris, iar în anul 1927 a
preluat postul de vicepreședinte acestui for international al diplomaților pe care îl va
conduce, din 1934, în calitate de președinte.

La 6 iulie 1927 oratorul a fost numit ministru de externe al României, funcție pe care o va
deține, cu mici întreruperi, până în august 1936.
Toată activitatea diplomatică a lui Titulescu a avut în vedere:

 respectarea intereselor României pe plan internațional

 consolidarea Marii Uniri,
 realizarea unor sisteme de securitate colectivă care să garanteze securitatea și
integritatea României
 păstrarea atmosferei de pace în Europa.

La inițiativa sa, România a semnat in 1928, alături de Iugoslavia si Cehoslovacia, partenerele

ei din Mica Înțelegere (alianță cu caracter defensiv creată în 1921 din inițiativa României, la
propunerea lui Titulescu), pactul Briand-Kellog, care scotea în afara legii războiul ca mijloc
de reglementare a diferențelor între state.

În 1930 și 1931 Nicolae Titulescu a fost ales de două ori la rând președinte al Adunării
Societății Națiunilor, situație unică în istoria acestei organizații ceea ce reflectă prețuirea
de care diplomatul român se bucură pe plan internațional.

În anul 1932 Titulescu a fost numit șeful delegației române la Conferința dezarmării de la
Geneva, iar propunerile sale în legătură cu reducerea armamentului s-au concretizat în
redactarea uneia dintre Convențiile de definire a agresiunii semnate de statele membre ale
Societății Națiunilor, la Londra, în anul 1933.

Odată cu Mica Întelegere, în 1934 a fost creată o nouă alianță, cu scopul de a

consolida sistemul securității colective în Balcani: Întelegerea Balcanică. Din acest nou
organism european făceau parte: România, Iugoslavia, Grecia și Turcia, țări care urmau să
coopereze pentru păstrarea statu-quo-ului în zona balcanică în condițiile afirmării tot mai
puternice a politicii revizioniste duse de unele state europene ca Germania, Italia, Ungaria
sau Bulgaria.

Activitatea sa diplomatică și politică a fost încă o dată apreciată în 1935 prin propunerea
candidaturii sale la Premiul Nobel pentru pace, făcută de Facultatea de Litere si Filosofie din
Iași și alegerea sa ca membru activ al Academiei Române.

În luna august a anului 1936, cu prilejul unei remanieri a guvernului condus de Gheorghe
Tătărescu, a fost înlaturat în mod surprinzător din postul de ministru de externe, în plin
proces de negocieri pentru încheierea pactului de neagresiune între România și U.R.S.S.
Relațiile diplomatice ale României cu U.R.S.S. au fost reluate abia în 1934, principala
problemă constituind-o nerecunoasterea de către U.R.S.S. a unirii Basarabiei cu Romania în
1918 și deci a frontierei de răsărit a statului român.

După ce a fost înlăturat din guvern, Titulescu a trăit în străinătate (Franța), unde a continuat
să susțină pe plan extern cauza României.

Nicolae Titulescu a murit la vârsta de 59 de ani la Cannes, la 17 martie 1941.

Testamentul său exprimă dorința sa de a fi înmormantat în Romania, la Brașov. Acest lucru
a fost posibil dupa 1989, atunci când rămășitele sale au fost aduse în țară.