Nicolae Titulescu

(1882-1941)

La Craiova, în 4 martie 1882,se naște Nicolae

Titulescu,jurist, diplomat, academician, om politic și
pedagog al păcii, luptător pentru drepturile și
interesele românilor în toate marile centre politice ale
lumii.
Titulescu a fost un om dedicat ţării sale, în pofida
ostilităţii cu care a fost tratat, a izolării politice,
punând la dipoziţie un fantastic univers de idei şi
acţiune politică, care au depăşit de multe ori graniţele
verosimilului.
Orator de calibru, desăvârșit caracter şi diplomat de
talie internaţională, Titulescu a fost un om al păcii,
care a militat în favoarea relaţiilor cordiale cu vecinii
dar şi a restabilirii relaţiilor cu Uniunea Sovietică .

Biografie
Copilăria, Titulescu și-a petrecut la moșia tatălui său, Ion N. Titulescu, în Titulești, Olt. Între 1893-
1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute
(premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma
cursurile Facultății de Drept.
În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din
Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie
de către femeia singură fie de către cei doi soți înprofitul copilului din prima căsătorie, al unui copil
comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel
lucrarea înaintată comisiei:
„claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a
unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une
théorie des droits éventuels.

În această perioadă este inițiat în francmasonerie. Nu se

cunoaște dacă loja în care a fost inițiat aparținea
masoneriei naționale sau celei franceze. Actualii
reprezentanți ai Marii Loji Naționale din România
(M.L.N.R.), care se pretind continuatorii ordinului fondat
de Constantin C. Moroiu (1880), promovează imaginea de
mason a lui Nicolae Titulescu, acest fapt putând constitui
o dovadă menită să probeze faptul că acesta a făcut parte
din M.L.N.R.
În această eventualitate, este posibil ca N. Titulescu să fi
fost inițiat în loja intitulată sugestiv "Fiii României", de la
Bruxelles, care reunea numeroși români aflați la studii în
străinătate.
 În 1905, Nicolae Titulescu s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași,
iarîn 1907 se mută în București. În același an, s-a căsătorit cu Caterina Burcă, fiica unui moșier
vecin din comuna Titulești. După decesul mătușii sale, Maria Băluțescu, care îl înfiase,
moștenește întreaga avere a acesteia, devenind un om bogat, după standardele vremii.
Casa socrului său, Gheorghe Burcă, fusese incendiată în timpul răscoalei din 1907, așa că
acesta i-a propus lui Titulescu să construiască o nouă casă, pe măsura noii sale poziții sociale.
Casa, cu multe elemente de arhitectură românească, specifică culelor oltenești, a fost
terminată în 1910. Casa a fost donată Academiei Române, devenind muzeu.

Memorialul
lui Nicolae
Titulescu
din Brașov

Nicolae Titulescu intră în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului
Conservator-Democrat condus de Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. Esteposibil
ca debutul și ascensiunea sa politică să se datoreze lui Ionescu, exponent important
al masoneriei, care l-a promovat în funcția de deputat și ministru al Partidului
Conservator Democrat (1908, respectiv 1917).
După primul discurs ținut în Parlament despre poziția
României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar
talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru” , cinci ani mai târziu
devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

La 10 august 1913, Nicolae Titulescu a fost numit în Comisia pentru delimitarea frontierei
însudul Dobrogei, constituită în urma Conferinței de Pace de la București.

Încă din perioda neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu
România,într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România
nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care
i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României
politice, privițiharta: Ardealul e inima României geografice”
 În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga,
TraianVuia, și Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a
propagaîn opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet
recunoscutoficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.

Nicolae Titulescu este principalul artizan al câștigării procesului optanților, un proces întins
pe aproape un deceniu, prin care statul român a reușit să convingă Franța și Marea
Britanie să cedeze procente din despăgubirile lor de război la compensarea pierderilor suferite
de cetățenii ungari pentru proprietățile deținute în Transilvania, noua provincie a României.

În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În
primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea
internațională apunctului de vedere românesc cu privire la problema "optanților" maghiari,
ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe
marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani.
Titulescu a combătut criticile guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea măsurilor
aplicate de București.

Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se

gândea în urma decesului regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui
NicolaeTitulescu în funcția de președinte

Nicolae Titulescu lângă Nicolae Iorga

 Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de
la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale.
În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor
stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și
mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale,
pentru securitatecolectivă și prevenirea agresiunii.

Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii
externea României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul
pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a
depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și
securității europene.Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele
guvernului României, convențiile:

 împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a

MiciiÎnțelegeri;

 pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o

pavăzăîmpotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);

În planul relațiilor externe, Titulescu a militat pentru încheierea de alianțe și pacte defensive
caresă conserve prevederile Tratatelor de pace de la Paris 1919-1920, pe baza cărora au apărut
noile state naționale din Centrul și Estul Europei.
Un angajament deloc simplu și ușor de ținut, dacă avem în vedere, erorile comise de țările
învingătoare din primul război mondial și revizionismul statelor învinse. Criticii săi îi
argumentează că încrederea sa aproape oarbă în pacte și tratate l-a făcut să-și piardă
susținătorii de la Londra și Paris, dar și funcțiile politice din țară către anii 1935-1936.

Și peisajul politic și lupta pentru reîmpărțirea sferelor de influență pe continent erau altele în
1935, decât în anul 1920. Cu toate acestea meritele lui Titulescu sunt mari și fiindcă a perfectat
definirea statului agresor și a agresiunii, definiții juridice acceptate în dreptul internațional de
majoritatea statelor din epocă cu excepția Germaniei naziste.

Sistemul colectiv de apărare pentru care a luptat atât de mult Titulescu, compus din
Mica Înțelegere(Cehoslovacia, Iugoslavia și România, mai târziu, Înțelegerea Balcanică
(Iugoslavia, Grecia, Turcia și România) se regăsea în sfera de influență a Franței care-și
regulariza opțiunile strategice și interesele cu ajutorul acestora, de multe ori Marea
Britanie acuzând Franța de hegemonie europeană.

O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu:

„Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul,
ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”
 În 29 august 1936, regele Carolal II-lea, îl demite pe Nicolae Titulescu din funcția de ministru
de externe, sub pretextul unei remanieri guvernamentale. Nicolae Titulescu află vestea de la
radio în timp ce se găsea la Cap Martin, Franța, pe Coasta de Azur, unde-și avea reședința.
După demitere, Nicolae Titulescu a inițiat un turneu prin marile capitale europene,
propagând, prin articole și conferințe ideea salvgardării păcii, din perspectiva războiului
mondial care se apropia.

În toamna anului 1937, Nicolae Titulescu revine în țară, pentru a participa la alegeri,
candidând pentru un post de deputatde Olt pe listele Partidului Național-Țărănesc, deși avea
asigurat un post de "senator pe viață". Rezultatele alegerilor comunicate la 21 decembrie 1937
de Biroul județean Olt consemnauvictoria lui Alexandru Alimăneșteanu, candidatul Partidului
Național-Liberal;
Nicolae Titulescu, candidatul Partidului Național-Țărănesc, s-a plasat pe locul al doilea.
În mod inexplicabil, fărăa furniza nici un fel de explicație, în data de 27 decembrie 1937,
Nicolae Titulescu a părăsit România, fără a se mai întoarce.

Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o
lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și
înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

Aspecte controversate ale activității lui Nicolae Titulescu

Respingerea colaborării cu Germania

În data de 22 octombrie 1934, ministrul german al aerului, Mareșalul Hermann Göring,

vorbind în numele lui Adolf Hitler, expune ambasadorului roman la Berlin, Nicolae Petrescu-
Comnen, o oferta germană către România, respectiv garanția integrală a granițelor, în special
a graniței cu Uniunea Sovietică și a graniței cu Ungaria, oferind totodată o reînarmare
completă a armatei, cerând în schimb, ca România să se opună cu toate forțele oricărei
încercări de trecere a trupelor sovietice pe teritoriul național.

Nicolae Titulescu, care promisese deja partenerilor săi francezi și cehoslovaci, care
încheiaseră deja tratate de asistență mutuală cu rușii, pentru cazul unui conflict european, că
va încheia un tratat similar cu sovieticii, care ar fi permis trupelor sovietice sa treaca prin
Romania pentru a “sprijini” Franța și Cehoslovacia contra Germaniei, ascunde raportul lui
Petrescu-Conmen.
 O lună mai târziu, în 20 noiembrie, informat de către Mihail R. Sturdza, prof.
Gheorghe I.Brătianu, președintele Partidului Liberal (dizident), se deplasează la Berlin,
unde Hermann Göring și Adolf Hitler, cu care are convorbiri, confirmă oferta făcută României.
Ulterior, oferta va fi reînnoită, în urma unor convorbiri cu aceiași oficiali, în 7 noiembrie
1936 și în 16 noiembrie 1936.

"Combinațiile" lui Nicolae Titulescu vor face obiectul mai multor interpelăriîn parlament ale
lui Gheorghe Brătianu, numit lider fascist de "Pravda" din 15 decembrie 1936.

La rândul său, Nicolae Titulescu va replica adversarilor săi, declarând că este gata să
negocieze
un pact de asistență mutuală
integritatea teritorială a
României. Numai că, de fapt,
Titulescu nu era recunoscut ca
u interlocutor valabil la Berlin,
el fiind declarat, mai mult sau
mai puțin oficial, persona non
grata. Cu atât mai mult cu cât,
în martie 1933, Titulescu
solicitase în mod neoficial o
audiență Führer- ului, aprobată
totuși de Rosenberg (deși o
considera pură diversiune), pe
care Titulescu n-a onorat-o
niciodată.
 Scrisoarea către Ion Antonescu

De fapt, au fost două scrisori. Prima, datând din perioada 6 septembrie 1940, data abdicării lui Carol
al II-lea și 23 octombrie, data celei de-a doua.
În prima scrisoare, relativ extinsă, Nicolae Titulescu, își justifică politica față de Germania,
încercând să argumenteze că nu el este cel vinovat de pierderile teritoriale ale României din vara lui
1940.
Argumentând că ar fi "oferit" în 1935 și 1936 "tratate de alianță" Germaniei, dar a fost refuzat,
prima dată, pentru că "cerea" Germaniei "să nu atace nici România, nici prietenii noștri", fiind vizate,
în primul rând, Franța, Anglia și Uniunea Sovietică, și a doua oară, când era deja prea târziu. În
realitate, nu fusese decâto penibilă discuție de tatonare, purtată de Nicolae Petrescu-Comnen cu
baronul Konstantin von Neurath, ministrul de externe nazist, pretextată de o cutie de icre negre
trimise cadou de Titulescu.

Ipoteze asupra decesului

Nicolae Titulescu a murit pe 17 martie 1941, la Hotel Carlton, în Cannes, și a fost înmormântat pe 24
martie, în cimitirul Bisericii ortodoxe ruse "Sf. Mihail", tot în Cannes. Certificatul de deces, este emis de
primăria orașului Cannes, iar registrul de decese al primăriei, menționează clar locul decesului, Hotel
Carlton, Cannes, așadar, ipoteza lui Petre Pandrea nu se confirmă.

Ulterior s-au făcut tot felul de speculații asupra bolii și decesului, afirmându-se că ar fi fost
otrăvit, din ordinul lui Carol al II-lea sau de către Gestapo, zvon alimentat chiar de Titulescu întimpul
vieții.
În realitate, consuma apă minerală din sticle îmbuteliate, datorită fricii sale arhicunoscute de
infecții. Dr. Șerban Milcoveanu, cunoscut memorialist legionar, bănuit de camarazii săi că ar fi fost
agent diversionist al Securității, vine cu altă ipoteză asupra cauzei decesului lui Titulescu, în același
interviu de senzație din "Oltul cultural".
Milcoveanu afirmă că Titulescu se îngrășase, și pentru a slăbi, a luat un medicament pentru
slăbire, ("Dinitra"), care i-ar fi afectat măduva osoasă, și consecutiv a provocat o anemie
permanentă, datorită scăderii numărului de hematii.
În consecință, a fost nevoit să recurgă la transfuzii, care pe atunci se făceau direct, de la om la om,
susține dr. Milcoveanu, nefiind cunoscute procedee de conservare a sângelui. În realitate, se cunoșteau
și grupele sanguine, și existau și anticoagulanți. În fine, dr. Milcoveanu susține că Titulescu ar fi murit în
urma unui accident, în cursul unei transfuzii de sân