Marele diplomat care a influențat

unitatea națională a României:

Nicolae Titulescu
Nicolae Titulescu este cel mai important diplomat român
al secolului al XX-lea, o mare personalitate a diplomației
europene în perioada dintre cele două razboaie mondiale.
Acesta s-a născut pe 4 martie 1882, la Craiova

Din 1908, Titulescu a intrat în lumea

politică, în calitate de membru al Partidului
Conservator Democrat, al cărui lider
marele orator Take Ionescu. Ales deputat in
Parlamentul Romaniei in 1912, Nicolae
Titulescu s-a afirmat prin gândire politică
realistă, dinamism și un talent oratoric
desăvârșit.
Nicolae Titulescu s-a implicat în lupta pentru pregătirea Marii Uniri, în anii
grei ai Primului Război Mondial. Un an mai târziu, acesta a înființat la Paris,
alături de oameni politici din Regat și Transilvania, Consiliul Național al
Unității Române. Astfel, N. Titulescu a fost recunoscut reprezentantul statului
român de către marile puteri membre ale Antantei (Franta, S.U.A., Anglia,
Italia).

La sfârșitul Primului Război Mondial, reorganizarea Europei postbelice

a fost stabilită în cadrul Conferinței de pace de la Paris (1919-1920), la
care Titulescu a participat în calitate de prim-delegat al României,
semnând, alături de Ion Cantacuzino, Tratatul de pace dintre statele
aliate și asociate Antantei și Ungaria. Acest tratat marca unirea
Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și Banatului cu România
(1920).
Toată activitatea diplomatică a lui Titulescu
a avut în vedere:

• respectarea intereselor României pe plan

internațional
• consolidarea Marii Uniri,
• realizarea unor sisteme de securitate
colectivă care să garanteze securitatea și
integritatea României
• păstrarea atmosferei de pace în Europa.
În 1930 și 1931 Nicolae Titulescu a fost ales de
două ori la rând președinte al Adunării Societății
Națiunilor, situație unică în istoria acestei
organizații ceea ce reflectă prețuirea de care
diplomatul român se bucură pe plan
internațional.
Activitatea sa diplomatică și politică a fost încă
o dată apreciată în 1935 prin propunerea
candidaturii sale la Premiul Nobel pentru pace,
făcută de Facultatea de Litere si Filosofie din
Iași și alegerea sa ca membru activ al
Academiei Române.
În luna august a anului 1936, cu prilejul unei remanieri a guvernului
condus de Gheorghe Tătărescu, a fost înlaturat în mod surprinzător
din postul de ministru de externe, în plin proces de negocieri pentru
încheierea pactului de neagresiune între România și U.R.S.S.
Relațiile diplomatice ale României cu U.R.S.S. au fost reluate abia
în 1934, principala problemă constituind-o nerecunoasterea de către
U.R.S.S. a unirii Basarabiei cu Romania în 1918 și deci a frontierei
de răsărit a statului român.

După ce a fost înlăturat din guvern, Titulescu a

trăit în străinătate (Franța), unde a continuat să
susțină pe plan extern România.
Nicolae Titulescu a murit la vârsta de 59 de ani la Cannes, la 17
martie 1941.

Testamentul său exprimă dorința sa de a fi înmormantat în

Romania, la Brașov. Acest lucru a fost posibil dupa 1989, atunci
când rămășitele sale au fost aduse în țară.