4.1.

Factorii de risc de natură chimică

În funcţie de proprietăţile chimice datorită cărora diverse substanţe utilizate în procesul de muncă
devin surse generatoare de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, distingem în principal :
- substanţele toxice ;
- substanţele caustice;
- substanţele inflamabile ;
- substanţele explozive;
- substanţele mutagene;
- substanţele cancerigene.

4.1.1. Substanţele toxice

Substanţele toxice sunt cele care, pătrunzând în organism, au o acţiune dăunătoare, perturbând funcţiunile
acestuia şi provocând intoxicaţii acute sau cronice. Intoxicaţia acută are loc atunci când substanţa toxică
pătrunde în organism în cantitate mare şi într-un interval scurt de timp, generând tulburări intense şi
imediate; în situaţia contrară – cantităţi mici în interval mare de timp – apare intoxicaţia cronică.
Substanţele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie (inhalare), prin piele (cutanat) sau prin
tubul digestiv (ingerare).
Pătrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în industrie (circa 90 % din
intoxicaţii) şi au consecinţele cele mai grave, deoarece absorbirea lor la nivel celular şi molecular se face
mai rapid. Ca stare de agregare fizică, asemenea substanţe se regăsesc sub formă de gaze, vapori, fum,
ceaţă, aerosoli sau praf.
Pătrunderea toxicelor prin piele are loc, în special, în cazul substanţelor toxice lichide (benzină, toluen,
derivaţi halogenaţi ai metanului şi benzenului, etc.).
Ingerarea substanţelor toxice este mai rar întâlnită, fiind posibilă numai din neglijenţă.
Drept factor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională propriu mijloacelor de producţie este
specifică pătrunderea toxinelor prin piele.
Acţiunile toxicelor asupra organismului poate fi locală, numai asupra anumitor organe (de exemplu,
benzenul acţionează asupra sistemului nervos central) sau generală, când afectează toate ţesuturile şi
organele (de exemplu acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se poate însă face o delimitare precisă
după criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea substanţelor toxice au, în acelaşi timp şi o acţiune
generală şi una locală asupra organismului.
Acţiunea toxică a substanţelor din aceeaşi clasă variază funcţie de compoziţia loc chimică. De exemplu, la
hidrocarburi toxicitatea creşte odată cu numărul de atomi de carbon din moleculă.
Acţiunea substanţelor toxice asupra organismului variază şi în funcţie de microclimat. Temperaturile
înalte măresc pericolul de intoxicare, pe de o parte, ca urmare a creşterii volatilităţii substanţelor, iar pe de
altă parte, datorită accelerării circulaţiei sângelui în organism şi intensificării pătrunderii toxicelor prin
piele. Umiditatea ridicată favorizează, de asemenea, producerea intoxicaţiei.
Intensitatea efectului substanţelor toxice asupra organismului depinde de natura şi cantitatea substanţei,
precum şi de particularităţile organismului, conform formulei:

În care :
I – este intensitatea efectului ;
D – doza;
VA – viteza de absorbţie;
VE – viteza de eliminare ;
P – proprietăţile fizico – chimice ale substanţei toxice ;
R – reactivitatea generală şi specifică organismului;
f – factor de toxicitate, variabil în funcţie de substanţă.
În funcţie de efectul lor asupra organismului, substanţele toxice se pot clasifica astfel (clasificarea
fiziopatologică):
- substanţe toxice neuroparalitice, care acţionează asupra sistemului nervos central şi, în concentraţii mari,
provoacă moartea. Din această categorie fac parte substanţe puţin utilizate în industrie, cum ar fi derivaţii
halogeno-fosfonaţi ai hidrocarburilor alifatice (exemplu, metil-fluor-fosfonaţii de izo-propil şi pinacolil,
etoxi-metil-fosfonatul de dimetil-amino-tio-etil);
- substanţe toxice asfixiante, care afectează mai ales aparatul respirator, împiedicând fie intrarea
oxigenului în cantităţi suficiente în plămâni, fie asimilarea acestuia la nivel celular datorită blocării
circulaţiei sângelui, prin formarea unei combinaţii stabile (carboxi-hemoglobina, cianhemoglobina etc).'
Din această categorie fac parte: oxidul de carbon, compuşii cianici, hidrogenul arseniat, clorul,
cloracetaţii, fosgenul, difosgenul etc. ;
- substanţe toxice iritante, care produc inflamarea şi iritarea ţesuturilor şi mucoaselor. Unii compuşi din
această categorie au acţiune lacrimogenă (exemplu, triclor-nitrometanul, acetofenona, amoniacul), altele
irită căile respiratorii, provocând strănutul (exemplu, adamista), iar altele produc senzaţia de vomă
(exemplu, clorura de fenil-carbil-amină);
- substanţe toxice narcotice, care, pătrunzând în organism, acţionează asupra sistemului nervos, provocând
narcoză. Din această categorie fac parte protoxidul de azot, derivaţii halogenaţi ai hidrocarburilor,
alcoolii, aldehidele, esterii, anilină, nitrobenzenul. în concentraţii mari, unele narcotice pot provoca chiar
tulburări psihice (dietil-amida acidului d-lisergic, trimetoxi-fenil-etil-amina etc);
- substanţe toxice diverse, care nu pot fi încadrate în nici una din grupele anterioare: compuşii volatili ai
unor metale - mercurul, plumbul, fosforul, combinaţiile organice ale arsenului şi stibiului etc.

4.1.2. Substanţele caustice .

Substanţele caustice sunt substanţe care în contact cu organismul provoacă arsuri. Arsurile chimice
constituie accidente de muncă şi se caracterizează prin leziuni organice de intensitate diferită, în funcţie
de natura, concentraţia şi durata contactului cu substanţa caustică.
După localizarea loc, arsurile chimice pot fi:
- cutanate;
- oculare;
- arsuri ale căilor respiratorii;
- arsuri ale tubului digestiv;
- arsuri ale altor organe.
Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai grave arsurile căilor respiratorii şi ale tubului
digestiv.

4.1.3. Substanţele inflamabile

Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori al unui lichid combustibil cu oxigenul
din aer şi se produce în urma creşterii locale a temperaturii datorită unei surse externe de căldură.
Noţiunea de inflamare este legată deci numai de lichidele combustibile, spre deosebire de aprindere, care
este comună tuturor substanţelor combustibile, indiferent de starea de agregare.
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi încetează brusc, deoarece
căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii cantităţi de lichid care să asigure formarea în
continuare a vaporilor.
Punctul de inflamabilitate (P) este reprezentat de temperatura minimă la care vaporii unei substanţe
formează cu aerul un amestec inflamabil. în funcţie de punctul de inflamabilitate, lichidele pot fi grupate
în următoarele categorii:
-lichide inflamabile: P. < 28° C (exemplu: benzen, eter, sulfura de carbon, acetonă);
- lichide uşor inflamabile: 28°C < P; < 45°C (exemplu: petrol lampant, gazolină, terebentină, alcool
metilic);
- lichide combustibile: Pj>45°C (exemplu: fenol, anilină, păcură, motorină, uleiuri, acizi graşi etc.).

4.2.4. Substanţe explozive

Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte rapide, când, într-un timp foarte
scurt, rezultă produşi noi, cu degajare de căldură.
Explozia, în sensul cel mai restrâns al cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimică a materiei), care se desfăşoară rapid, însoţit de o degajare tot atât de rapidă a unor
cantităţi apreciabile de căldură şi gaze sau vapori puternic încălziţi, care produc un lucru mecanic de
deplasare sau distrugere.
Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie - superioare şi inferioare - care
reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanţă, exprimată în procente, ce formează cu aerul
un amestec exploziv. în cazul când amestecul exploziv este format din două sau mai multe substanţe şi
aer, limitele de explozie se pot calcula cu ajutorul formulelor:

În care :
Ls - este limita superioară de explozie a amestecului de gaze, în % ;
Li - este limita inferioară de explozie a amestecului de gaze, în % ;
P1, P2, …, Pn – cantităţile fiecărui component în amestec, în % ;
l1, l2, …, ln – limitele inferioare de expl,ozie ale componentilor amestecului, în %;
L1, L2, …, Ln – limitele superioare de explozie ale componenţilor amestecului, în %.
În cazul amestecurilor explozive praf-aer, pericolul de explozie depinde de următorii factori:
-omogenitatea substanţei: cu cât omogenitatea este mai mare, cu atât pericolul de explozie creşte;
-gradul de dispersie a particulelor de praf : cu cât dispersia este mai mare, oxigenul are acces mai uşor
spre particula de praf şi intervalul de explozie se măreşte;
-compoziţia chimică a prafului; pericolul este mai accentuat dacă praful conţine substanţe volatile;
-compoziţia, temperatura şi umiditatea aerului; prezenţa unor cantităţi determinate de gaze inerte în aer
micşorează sau înlătură pericolul de explozie; temperatura înaltă a aerului măreşte pericolul, iar
umiditatea îl micşorează, în afară de cazurile în care substanţa respectivă reacţionează chimic cu apa.

4.2.5. Substanţele mutagene

Substanţele mutagene sunt cele care pot provoca apariţia bruscă a unui caracter genetic nou, ce reflectă o
modificare corespunzătoare a materialului ereditar. Conform unei alte definiţii, ele sunt substanţe care au
proprietatea de a reacţiona cu materialul genetic sau de a acţiona asupra acestuia, producând mutaţii.
Substanţele mutagene conţin molecule electrofile şi deci pot reacţiona cu structurile nucleofile, cum ar fi
moleculele de ADN. Cercetările recente au pus la punct unele tehnici şi metodologii pentru identificarea
unor astfel de substanţe şi evaluarea activităţii mutagene potenţiale. S-a constatat că 80 – 90 % din
compuşii chimici carcinogeni (substanţe care pot provoca apariţia unor tumori maligne constituite din
celule epiteliale) au şi efect mutagen.
Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne, caracterizate printr-o înmulţire
excesivă a ţesuturilor unor organe. In numeroase legislaţii naţionale se interzice complet utilizarea unor
astfel de substanţe, al căror efect este sigur cancerigen, în practica industrială.

4.2. Factori de risc de natură biologică

În mod deosebit, în industria farmaceutică, în laboratoarele de analize medicale, ca şi în cercetarea
medicală, obiectul muncii îl constituie culturi sau preparate cu microorganisme generatoare de maladii
infecţioase : bacterii, virusuri, richeţii, spirochete, ciuperci, protozoare.
De asemenea, există proces de muncă unde se lucrează cu plante periculoase (de exemplu ciuperci
otrăvitoare), precum şi cu animale periculoase (şerpi veninoşi ş.a.), care pot provoca accidente de muncă,
intoxicaţii acute profesionale, decese, răniri, striviri etc.