Sunteți pe pagina 1din 3

Suport curs PPPM_GSoreanu

Noţiuni de referinţă

Autorizaţie de mediu: “act tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau
parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil
impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune”.
Cele mai bune tehnici disponibile (Best Available Techniques, BAT): “stadiul cel
mai eficient şi avansat în dezvoltarea activităţilor şi a metodelor lor de exploatare care
indică adecvarea din punct de vedere practic a unor tehnici pentru a constitui, în
principiu, o referinţă în stabilirea valorilor limită de emisie, determinate pentru a
preveni şi, acolo unde nu este posibil, pentru a produce în ansamblu emisiile şi
impactul acestora asupra mediului în întregul sau”.
Certificat de emisii de gaze cu efect de seră: ”titlu care conferă dreptul de a emite o
tonă de dioxid de carbon echivalent intr-o perioada definită, valabil numai pentru
îndeplinirea scopului Hotărârii 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare
a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, şi care este transferabil, în condiţiile
prevăzute de prezenta hotărâre”.
Concentraţie maximă admisibilă (CMA): ”concentraţia cea mai mare a unui
poluant permisă de reglementările în vigoare pentru anumite zone şi intervale de timp
şi care nu are efecte negative asupra organismelor şi bunurilor materiale”.
Deşeuri: “orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de
legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care detinatorul îl aruncă, are
intenţia sau are obligaţia de a-l arunca”.
Dezvoltare durabilă (Sustainable Development): “dezvoltarea care corespunde
necesitaţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi
satisface propriile necesităţi”.
Echilibru ecologic: “ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele
componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea
şi dinamica ideală a acestuia”.

1
Suport curs PPPM_GSoreanu

Ecosistem: “complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi


mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională”.
Efluent: “orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv
prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare”.
Emisii (poluante): “evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de
substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol”.
Factori de mediu: elementele naturale ale Terrei, conform definiţiei mediului.
Imisii: poluanţi recepţionaţi în mediul ambiant.
Inventarul emisiilor (Emissions Inventory): arhivă de date curente referitoare la
emisiile de poluanţi, colectate individual pentru fiecare sursă de poluare, şi/sau
cumulativ pe categorii de surse de poluare distribuite pe o anumită arie geografică, şi
pe un anumit interval de timp.
Mediu: “ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale
şi spirituale, calitatea vieţii si condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului“.
Poluant: “orice substanţă, preparat sub forma solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă
de vapori ori de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau
vibraţii) care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale”.
Poluare: “introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi umane, de
substanţe, vibraţii, căldură sau zgomot în aer, apă sau sol, care pot aduce prejudicii
sănătăţii umane sau calităţii mediului, pot dăuna bunurilor materiale ori pot cauza o
deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri
legitime”.

2
Suport curs PPPM_GSoreanu

Prevenirea poluării (Pollution Prevention, PP, P2): ”utilizarea proceselor,


practicilor, materialelor, produselor sau energiei care evită sau minimizează crearea
de poluanţi şi deşeuri, şi reduce riscul asupra sănătăţii populaţiei sau mediului”.
Protecţia mediului: ”activitate umană conştientă, ştiinţific fundamentată, îndreptată
spre realizarea unui scop concret, constând în prevenirea poluării, menţinerea şi
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pământ”.
Valoare limită la emisie (VLE): ”masa, exprimată prin anumiţi parametri specifici,
concentraţia şi/sau nivelul unei anumite emisii, care nu poate fi depăşită pe parcursul
unuia sau al mai multor intervale de timp. Valorile limită de emisie pentru substanţe
se aplică în mod normal în punctul în care emisiile părăsesc instalaţia, la această
determinare neluându-se în considerare nici o diluţie”.
Valoare limită la imisie (VLI): analog, reprezintă nivelul unei anumite imisii care nu
poate fi depăşit pe un anumit interval de timp şi care se aplică la nivelul factorului de
mediu receptor.

S-ar putea să vă placă și