GSoreanu_Suport curs PPPM

1. Politica de mediu în contextul prevenirii poluării

1.1. Instrumente ale politicii de mediu

Politica de mediu are menirea de a balansa interesele economice (şi implicit
sociale) cu cele ale mediului înconjurător, prin folosirea următoarelor tipuri de
instrumente:
- instrumente legislative
- instrumente tehnice
- instrumente financiare
Politica de mediu joacă un rol important în implementarea măsurilor de prevenire
a poluării. Deşi la prima vedere, neutralizarea efectelor de mediu nedorite concomitent cu
dezvoltarea economică ar putea părea o paradigmă, rolul acestor pârghii politice este
tocmai de favoriza acest proces, cu beneficii în ambele sectoare.

Instrumente legislative
Legislaţia de mediu constituie suportul legal al politicii de mediu şi cuprinde
domeniile prezentate în Figura 1.2. Aşa cum se observă din aceasta reprezentare,
legislaţia de mediu se împarte în doua categorii: 1. orizontală şi 2. verticală (sectorială).
Legislaţia orizontală reglementează şi asigură vizibilitatea acţiunilor de protecţie a
mediului, precum accesul liber al populaţiei la informaţia de mediu etc., în timp ce
legislaţia verticală este focalizată pe fiecare sector de mediu în parte (vizând protecţia
aerului, apei, conservarea naturii etc.).

Instrumente tehnice
Instrumentele tehnice constituie pilonul de referinţă în implementarea celor mai
bune tehnici disponibile şi au caracter obligatoriu. Dintre acestea fac parte:
- standardele şi limitele de emisii incluse în legislaţia aferentă;
- ghidurile privind cele mai bune tehnici disponibile pentru diverse sectoare de activitate;
- eco-certificatele eliberate pentru produsele cu impact de mediu redus, şi recunoscute
după diverse logo-uri ecologice adoptate la nivel local sau regional;
- criteriile minime pentru buna funcţionare a inspecţiilor de mediu;
- instrumentele de monitorizare a calităţii mediului: reţele de măsură şi control a calităţii
factorilor de mediu (aer, apă, sol, etc.); baze de date pentru gestionarea calităţii mediului
(nivelul poluării, pragurile de alertă, inventarul de emisii poluante etc.).

1
GSoreanu_Suport curs PPPM

Legislatia orizontala Legislatia verticala

Legislatia orizontala (privind Legislatia privind calitatea aerului
transparenta si circulatia informatiei,
Legislatia privind calitatea apei

Legislatia de mediu
facilitarea procesului de luare a
deciziei, implicarea societatii civile in Legislatia privind calitatea solului
protectia mediului etc.)
Legislatia privind regimul Legislatia privind gestionarea
substantelor chimice periculoase si deşeurilor
organisme modificate genetic Legislatia privind protectia naturii
si a biodiversitatii
Legislatia privind controlul poluarii
industriale si managementul riscului Legislatia privind poluarea fonica

Legislatia privind protectia civila

Legislatia privind siguranta

nucleara

Figura 1.2. Domeniile legislaţiei de mediu.

În acest context, International Organization for Standardization în Geneva,

Switzerland, a dezvoltat seriile de standarde ISO 14000 în domeniile de gestionare a
mediului (de exemplu, ISO 14001/1996, ISO 14004/1996), eco-
certificare/etichetare/proiectare (de exemplu, ISO/TR 14062/2002 pentru integrarea eco-
proiectării în procesul de dezvoltare al produselor) şi evaluarea ciclului de viaţă a
produselor (de exemplu, ISO 14040 şi ISO 14042 destinate evaluării ciclului de viaţă şi
respectiv evaluării impactului ciclului de viaţă). Numeroase companii renumite precum
IBM, Sony, Honda etc. au fost astfel certificate pe baza ISO 14001. Tot în aceeaşi
direcţie se pot menţiona şi seriile ISO 9000 cu referire la gestionarea calităţii.

Instrumente financiare
Aceste instrumente sunt reprezentate de programele de finanţare pentru accesarea
de fonduri destinate prevenirii poluării şi protecţiei mediului în diferite sectoare. Dintre
acestea se menţionează în special programul comunitar de co-finanţare LIFE cu trei
componente (Natură, Mediu, Ţări terţe), prin care statele comunitare pot recupera până la
aproximativ 50% din costurile aferente unui anumit proiect.
Dintre mecanismele financiare de implementare a politicii de mediu se mai
menţionează şi utilizarea taxelor de mediu (pe emisii poluante, pe utilizarea produselor
poluante – de exemplu pesticide, accize pe petrol etc.). Veniturile realizate din colectarea
acestor taxe sunt în general redistribuite pentru finanţarea activităţilor de protecţie a
mediului.

2
GSoreanu_Suport curs PPPM

1.2. Politica de mediu la nivel internaţional şi naţional

Politica de mediu la nivel european

În Uniunea Europeana (UE), ansamblul de norme, standarde şi directive care
guvernează acţiunile şi politicile comunitare pentru prevenirea poluării şi protecţia
mediului este cunoscut sub denumirea de acquis-ul comunitar de mediu (ACM). ACM
cuprinde peste 200 de acte juridice cu privire la drepturile şi obligaţiile comune ale
statelor membre în contextul politicii de mediu europene, are o evoluţie continuă şi
acoperă principalele domenii ale legislaţiei de mediu menţionate în Figura 1.2. ACM
constituie astfel baza legală a politicii de mediu europene. Se menţionează că ACM
include şi articolele 174-176, 6 şi 95 cu privire la mediu ale Tratatului CE.
Din 1973 până în prezent au avut loc şase programe majore pentru mediu
(Environmental Action Programs) care au facilitat punerea în aplicare a instrumentelor de
acţiune pentru îndeplinirea obiectivelor UE privind dezvoltarea durabilă (implementarea
graduală de standarde şi proceduri pentru controlul calităţii factorilor de mediu,
inventarierea emisiilor, evaluarea impactului asupra mediului, promovarea tehnologiilor
curate etc.). Dintre acestea, se remarcă ultimul program (2001-2010), denumit “Viitorul
nostru, alegerea noastră”, care s-a axat pe patru direcţii prioritare de acţiune şi anume :
1. schimbări climatice şi încălzirea globală;
2. protecţia naturii şi conservarea biodiversităţii;
3. protecţia factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei;
4. conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor.
Principiile care guvernează politica de mediu europeană sunt următoarele:
- Principiul ”Poluatorul plăteşte”: suportarea financiară, de către poluator, a consecinţelor
poluării, precum costurile pentru combaterea poluării şi/sau taxele de poluare, după caz,
cu impact asupra costurilor de producţie;
- Principiul acţiunii preventive: promovarea unei atitudini preventive de tipul ”este mai
bine să previi decât să combaţi”;
- Principiul precauţiei: luarea de măsuri de precauţie în situaţii de risc, adică atunci când
o activitate ameninţă să afecteze mediul sau sănătatea umană;
- Principiul protecţiei ridicate a mediului: adaptarea politicii de mediu a UE astfel încât să
asigure un nivel înalt de protecţie;
- Principiul integrării: includerea cerinţelor de protecţie a mediului în definirea şi
implementarea altor politici comunitare;
- Principiul proximităţii: asumarea responsabilităţii de către comunităţile locale pentru
deşeurile şi poluarea produsă.

3
 Măsurile destinate prevenirii şi/sau reducerii poluării, după caz, sunt reglementate
prin Directiva 2008/1/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (Integrated
Pollution Prevention and Control Directive, respectiv Directiva IPPC). Directiva IPPC şi
cadrul legislativ privind emisiile industriale joacă un rol important în protecţia mediului
înconjurător şi a sănătăţii populaţiei în contextul dezvoltării durabile.

Politica de mediu la nivelul Americii de Nord

La nivel global, acţiunile de prevenire a poluării au debutat iniţial în Statele Unite,
la începutul anilor ’70. Actul legislativ care guvernează prevenirea poluării mediului în
SUA a fost înfiinţat mai târziu (1990) şi este cunoscut sub denumirea de “Pollution
Prevention Act of 1990” (PPA). Acest act promovează reducerea la sursă a poluării ca
măsura prioritară de prevenire a poluării. Acest act succede aşa-numita “Compliance Era”
din perioada 1970-1984 în care numeroase legi majore în domeniul mediului au fost
adoptate. Dintre acestea se menţionează şi actul legislativ “Comprehensive
Environmental Response, Compensation, and Liability Act” (CERCLA) (1980) care a
stabilit principiul “Polluer Pays” (“Poluatorul plăteşte”). O altă perioadă de referinţă în
politica de mediu este cea cunoscută sub denumirea “Era of Strategic Environmental
Management” care a marcat debutul schimbării de atitudine în politica de mediu în
direcţia promovării conceptului de prevenire a poluării la sursă şi respectiv abordarea
problemei deşeurilor din această nouă perspectivă. Nu în ultimul rând se menţionează
actul legislativ “The Emergency Planning & Community Right-To-Know Act (EPCRA)
(1986) conform căruia evacuările de produşi chimici în mediu trebuie raportate public
prin intermediul diseminării acestora în “Toxic Release Inventory” (TRI).
Dintre acţiunile guvernamentale care susţin politica de mediu în direcţia prevenirii
poluării se menţionează: 33/50 Program (pentru reducerea deşeurilor toxice industriale),
Green Lights Program (pentru stimularea investiţiilor în sisteme de iluminare
economice), Energy Star Office Equipment Program (pentru stimularea investiţiilor în
echipamente eficiente energetic), Design for the Environment (pentru promovarea
includerii măsurilor de reducere a poluării la sursă în sectoarele de producţie), Water
Alliance for Voluntary Efficiency (pentru reducerea consumului de apă fără a afecta
negativ randamentul, profitul şi competitivitatea procesatorilor. De asemenea, în
februarie 2010 a fost lansat în cadrul US EPA planul strategic “2010-2014 Pollution
Prevention (P2) Program” cu cinci mari obiective citate mai jos:
1. Reducerea generării emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în vederea mitigării
fenomenului de schimbare climatică;
2. Reducerea fabricării şi utilizării de materiale periculoase în vederea ameliorării
sănătăţii ecologice şi a populaţiei;
3. Reducerea utilizării apei şi conservarea celorlalte resurse naturale în vederea protejării
ecosistemelor;

4
GSoreanu_Suport curs PPPM

4. Coroborarea eficienţei în afaceri cu eficienţa economică şi cu performanţele de mediu;

5. Integrarea practicilor de prevenire a poluării în cadrul politicilor, serviciilor şi
iniţiativelor guvernamentale.
Prevenirea poluării reprezintă de asemenea o prioritate în cadrul activităţilor de
protecţie a mediului din Canada. Acest demers se regăseşte în actul legislativ “Canadian
Environmental Protection Act” din 1999 (CEPA) şi este îndreptat în special asupra
substanţelor declarate toxice conform CEPA. O trecere în revistă a instrumentelor suport
pentru planificarea prevenirii poluării conform acestui act este prezentată în Fischer şi al.
(2006). Debutul initiativelor in directia prevenirii poluarii datează de două decenii, odată
cu lansarea în anul 1990 a Planului Verde pentru un Mediu Sănătos (Green Plan for a
Healthy Environment) cuprinzând 50 programe prin care au fost finanţate o serie de
iniţiative precum: fondarea Great Lakes Pollution Prevention Centre (devenit în 1997
Canadian Centre for Pollution Prevention), National Pollutant Release Inventory,
Environmental Industries Initiative etc.

Politica de mediu la nivel naţional

În prezent, politica naţională de mediu este orientată pe îndeplinirea
responsabilităţilor asumate în cadrul etapei de aderare la Uniunea Europeană respectiv
priorităţile comunitare, coroborate cu interesele naţionale privind calitatea mediului. În
acest cadru, politica naţională de mediu urmăreşte adoptarea acquis-ului comunitar prin
transpunerea în legislaţia românească a reglementarilor europene şi implementarea
acestora. Pentru realizarea acestui proces sunt folosite instrumente legislative, tehnice şi
financiare (prezentate anterior). Astfel, politica naţională de mediu este sprijinită atât prin
programe comunitare cât şi naţionale. Dintre programele comunitare se pot menţiona:
Phare, ISPA, LIFE.
Dintre momentele care au marcat evoluţia politicii naţionale de mediu se remarcă:
1. Includerea domeniului protecţia mediului în politicile naţionale şi înfiinţarea
Ministerului Mediului (1990).
2. Elaborarea Strategiei Naţionale de Protecţie a Mediului (1992), reactualizată în 1996 şi
în 2002, cu următoarele obiective naţionale iniţiale:
- obiective pe termen scurt (până în anul 2000);
- obiective pe termen mediu (până în anul 2005);
- obiective pe termen lung (până în anul 2020).

5
GSoreanu_Suport curs PPPM

3. Adoptarea Programului Naţional de Aderare la UE (1999) şi începerea negocierilor de

aderare (2000). În continuare, politica de mediu se dezvoltă conform programului de
acţiune Agendei 2000 al Comisiei Europene pentru ţările candidate. Astfel, Agenda 2000
este un document-cadru care conţine o serie de texte legislative elaborate cu principalul
scop de a pregăti Uniunea Europeană pentru cele mai importante provocări de la
începutul secolului 21.
4. Începerea negocierilor de aderare pentru Capitolul 22- Protecţia Mediului (2002).
Acesta reprezintă documentul de poziţie al României privind protecţia mediului, în cadrul
Conferinţei Interguvernamentale de aderare România-UE, care a avut loc la Bruxelles în
data de 21.03.2002.
Legea cadru în materie este reprezentată de Legea protecţiei mediului 137/1995
abrogată prin OUG 195/2005 şi aprobată de Legea 265/2006. În cadrul acestei legi sunt
dezbătute o serie de principii, priorităţi şi obiective adoptate în sprijinul protecţiei
mediului.
Câteva din aspectele abordate în Legea 265/2006 sunt preluate mai jos. Astfel,
conform art. 3, principiile care stau la baza dezvoltării durabile în context naţional sunt:
a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precauţiei în luarea deciziei;
c) principiul acţiunii preventive;
d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
e) principiul "poluatorul plăteşte";
f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie
în probleme de mediu;
j) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.
Modalităţile de aplicare a principiilor menţionate sunt prezentate în art. 4.
Conform art. 5, statul garantează tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos.
Conform art. 6, protecţia mediului constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice. Conform art.
7, responsabilitatea privind protecţia mediului revine autorităţii centrale pentru protecţia
mediului şi agenţiilor sale teritoriale.
La nivel naţional există Ordonanţa de Urgenţă OUG 152/2005 privind prevenirea
şi controlul integrat al poluării (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1078/30
noiembrie 2005). Această ordonanţă transpune la nivel naţional directiva europeană IPPC
(fosta directivă 96/61/EC), înlocuind OUG 34/2002. Această ordonanţă stabileşte

6
măsurile de prevenire şi control a poluării, respectiv de emitere a autorizaţiei integrate de
mediu pentru activităţile industriale din anexa 1 a Directivei actuale. De asemenea,
această ordonanţă a fost consolidată (www.mmediu.ro) prin OUG 40/2010 pentru
modificarea OUG 152/2005 (publicată în Monitorul Oficial 283/30.04.2010).

7
Intrebari:

1. Care sunt tipurile de instrumente folosite in politica de mediu?

2. Legislatia privind calitatea aerului este de tip orizontal sau vertical?
3. Care sunt principiile care guverneaza politica de mediu europeana?
4. Care este directiva care reglementeaza prevenirea poluarii si protectia mediului?
5. Care este ordonanta de urgenta care transpune la directiva 2008/1/EC la nivel
national?