Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Îndrumător,
Şef lucr. dr. Cristina SLABU
Studenți,
Anca BOSOI
Mădălina CIOBĂNICĂ
Cuprins
1. Scurt istoric
2. Situaţia actuală
2.1. Baza legală
2.2. Actorii instituţionali ai politicii de mediu
2.3. Obiectivele politicii de mediu
2.4. Principii
2.5. Programele de Acţiune pentru Mediu
2.6. Instrumente de aplicare a politicii de mediu
2.7. Strategiile politicii de mediu
1. Scurt istoric
Politica mediului a fost în anii 1970 și 1980 un domeniu de inovare pentru Uniunea
Europeană. Guvernele ,,verzi” și grupurile de propagandă au fost liderii, împingând
,,leneșii” să accepte standarde ale reglementărilor de mediu mai înalte decât cele pe care
le-ar fi adoptat la nivel național. În anii 1990 tiparul s-a schimbat. Un climat economic mai
puternic și recunoașterea costurilor neanticipate ale protecției mediului înconjurător au
condus la o abordare mai prudentă.
Politica mediului este astăzi unul din marile domenii politice în care Bruxelles-ul
joacă un rol critic. Indiferent dacă unele din statele membre, asemenea Marii Britanii, au
făcut clar eforturi foarte mari să se adapteze legilor UE sau dacă altele au jucat în mod
tradițional un rol conducător în stabilirea agendei mediului a UE, de exemplu Germania,
impactul UE asupra politicii domestice a statelor membre este semnificativ. În timp ce în
anii 1970 mulți oficiali vedeau mediul ca pe lucrul cel mai la modă, dar cu cea mai mică
legătură cu politica, acum este văzut ca un domeniu important al portofoliului politic al
UE.
Obținând statutul de privilegiat de politică aparte în mecanismul Uniunii Europene
după 1990, protecția mediului dezvoltă consecvent o altă etapă și anume cea a învățării și
formării de specialiști care să răspundă rigorilor unui astfel de domeniu. Mediul
înconjurător este din ce în ce mai mult parte integrantă în învățământul de bază la toate
nivelurile, susținut fiind și de instituțiile Uniunii Europene; Comisia Europeană finanțează,
spre exemplu, proiecte de formare, tranining-uri pentru profesorii din învățământul
elementar și secundar, dar și alte cursuri tehnice, toate fiind finalizate printr-o activitate
practică.
Această politică a Comunităţii a fost reglementată în contextul modificărilor aduse
Tratatului prin Actul unic european. Includerea ei în sfera preocupărilor comunitare este
justificată prin gravitatea şi extensiunea fenomenelor de poluare care ameninţă însăşi
existenţa umană, resursele ei vitale şi, de asemenea, în consecinţă, prin necesitatea unor
acţiuni convergente, coerente, îndreptate spre oprire, diminuarea şi(sau) înlăturarea
factorilor de risc, cunoscut fiind că, deseori, aceşti factori şi efectele poluante pot să fie
universale, fără graniţe. Combaterea acestor pericole comune implică, de aceea, o atitudine
comună. Astfel că formularea unei politi unitare care să atragă şi o economisire a resurselor
financiare, nu a fost ignorată de Comunitate. Un accent deosebit se remarcă în acestă
privinţă odată cu adoptarea Tratatului de la Maastricht, care, deşi reia o parte dintre
prevederile precedente, introduce noi aspecte şi soluţii menite să garanteze un nivel ridicat
de protecţie a mediului înconjurător în toate acţiunile ce se întreprind.
Chiar în preambulul Tratatului de la Maastricht este afirmată hotărârea statelor
membre de a promova progresul economic şi social ”în cadrul intensificării protecţiei
mediului înconjurător”. În acelaşi timp, art.2 din Tratatul Comunităţii europene stabileşte
printre obiectivele Comunităţii şi pe acela de “ a promova un nivel ridicat al protecţiei şi
ameliorării mediului”, iar art.3 menţionează, între altele, că acţiunea Comunităţii comportă,
de asemenea, “o politică în domeniul mediului înconjurător”. Rezultă că implicaţiile
economice şi sociale ale protecţiei mediului sunt obiective fundamentale ce au fost
urmărite atunci când s-a procedat la reglementarea materiei.
Problemele de protecţie a mediului ar putea să genereze obstacole în domeniul
schimburilor intracomunitare sau chiar discriminări, mai ales prin unele norme tehnice pe
care unele state membre le-ar putea adopta în această privinţă. Aceste motive au stat la
baza necesităţii de armonozare a legislaţiilor naţionale şi la întreprinderea de cercetări
comune pentru a proteja mediul.
2. Situaţia actuală
2.1. Baza legală
Aparută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu
dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalul dat de Clubul de la Roma, privind diminuarea
resurselor naturale şi a deteriorării calităţii apei, aerului şi solului. Crearea politicii comunitare de
mediu s-a realizat doi ani mai târziu (1972), dezvoltându-se ca una dintre cele mai importante
politici comunitare. Importanţa sa este datorată faptului că politica de mediu a devenit politica
orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecţie a mediului fiind considerate obligatorii
pentru celelalte politici comunitare.
Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 - 176 ale Tratatului
CE, la care se adaugă articolele 6 şi 95.
Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi contine scopul acestei
politici (asigurarea unui înalt nivel de proteţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor
existente în diferite regiunii ale Uniunii.) În completarea acestuia, Articolul 175 identifică
procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileste modul de luare a
deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite statelor membre (SM) adoptarea
unor standarde mai stricte.
Articolul 95 (o completarea a art. 176) are în vedere armonizarea legislaţiei referitoare la
sănătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele Membre (o clauză de derogare
permite acestora să adauge prevederi legislative naţionale în scopul unei mai bune protejări a
mediului).
Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică orizontală a Uniunii Europene şi
subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi implementarea
politicilor europene sectoriale.
Acestor articole li se adaugă peste 200 de directive, regulamente şi decizii adoptate, care
constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia
orizontală cuprinde acele reglementari ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei,
facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în
protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială se refera la sectoarele care fac
obiectul politicii de mediu (gestiunea deşeurilor, poluarea fonică, calitatea apei, calitatea aerului,
schimbări climatice, controlul poluării industriale, protecţia naturii, protectia solului, substanţe
chimice, organisme modificate genetic si protecţia civilă – care se regăsesc în planurile de acţiune
şi în strategiile elaborate).
LIFE II cu trei componente: LIFE Natura, LIFE Mediu şi LIFE State Terţe având un buget
de 450 milioane de euro pentru perioada cuprinsă între 1996-1999; şi, de asemenea, LIFE III cu
un buget de 640 milioane de euro pentru perioada 2000-2006. Pentru perioada 2007-2013 a fost
adoptat programul LIFE+ cu un buget de 2,143 mld EUR, constituit prin Regulamentul (CE) nr.
614/2007 din 23 mai 2007 privind Instrumentul financiar pentru mediu. Articolul 1 din
Regulament prezintă obiectivul general ca reprezentând contribuţia la aplicarea, actualizarea şi
dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu comunitare.
1. http://www.euobserver.com/
2. http://www.euractiv.com
3. http://www.gefonline.org
4. http://www.infoeuropa.ro
5. http://www.mappm.ro
6. http://www.mie.ro
7. http://www.un.org/
8. J. Cloos, G. Reinesch, D. Vignes, op.cit., p. 319-325
9. M. Duţu, Dreptul comunitar al mediului, 1997, J. McCornick, Environmental Policy,
în Developments in the European Union, p.193-210
10. http://europa.eu
11. http://europa.eu/legislation_summaries/agriculture/environment/l28027_ro.htm
12. http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_mediu.pdf
13. http://www.business24.ro/articole/ue+politici+mediu