Curs 12 Agrochimie

Ingrasaminte cu azot nitric:

Acestea sunt saruri ale acidului azotic cu sodiu si cu calciu. Sunt ingrasaminte
foarte solubile, cu accesibilitate imediata pentru plante, ionul nitric fiin luat direct de
catre acestea, fara nicio prealabila transformare. Au dezavantajul ca se leviga usor in
sol, ionul nitric neffind retinut de complexul adsorbtiv. In aceasta grupa intra azotatul
de sodiu si azotatul de calciu.

Azotatul de sodiu(NaNO3) este folosit ca ingrasamant de foarte multa vreme

si poate fi obtinut fie prin prelucrarea unor zacaminte naturale, fie prin sinteza.
Azotatul de sodiu natural este cunoscut si sub denumirea de salpetru de
Chile( sal=sare; petra=piatra). In anumite zone ale Globului se gasesc zacaminte
importante de azotat de sodiu. Cele mai mari zacaminte se gasesc pe platourile din
Chile, urmate de zacamintele din Argentina, Columbia, Mexic, Bolivia. Timp de mai
bine de 100 de ani (1813-1916) a fost ingrasamantul cu azot cel mai folosit, fiind
importat si in Europa. Modul de obtinere a azotatului de sodiu natural consta in
tratarea rocii sedimentare ce contine intre 3-10% azotat de sodiu cu apa calda, dupa
dislocarea si macinarea ei. Solutia rezultata se concentreaza prin evaporare, se raceste
pentru cristalizare si se separa prin centrifugare. Produsul obtinut este o sare de
culoare alba sau cenusiu-vanata, cu un continut de 15-16% azot substanta activa.

Azotatul de sodiu sintetic:

In anumite tari din Europa cu soluri acide, se produce azotatul de sodiu sintetic in
scopul fertilizarii solurilor cu reactie acida. Obtinerea se bazeaza pe neutralizarea
acidului azotic cu o solutie de hidroxid de sodiu. Produsul obtinut se prezinta ca o sare
de culoare alba, cristalizata in sistemul triclinic. Este foarte usor solubila in apa si are
un continut de 15-16% azot substanta activa. Are o reactie fiziologica bazica. Datorita
faptului ca ionul nitric nu este retinut la complexul adsorbtiv se recomanda ca
ingrasamantul sa se aplice primavara si in timpul perioadei de vegetatie, si nu toamna.
Este recomandat pe solurile cu reactie acida, la culturile de legume, sfecla si cereale.

HNO3+ NaOH -> NaNO3+ H2O.

Azotatul de calciu(Ca(NO3)2): este cunoscut si sub numele de salpetru

de Norvegia deoarece a fost sintetizat pentru prima data in aceasta tara.
Obtinerea se bazeaza pe neutralizarea acidului azotic cu carbonat de calciu.
HNO3+ CaCO3-> Ca(NO3)2+ H2O+CO2.
Continutul in substanta activa variaza in raport cu apa de cristalizare. Astfel,
azotatul de calciu monohidratat are un continut de 15,3% azot si este foarte
higroscopic. Azotatul de calciu hidratat cu 2 molecule de apa are un continut de 14%
azot substanta activa si este higroscopic. Azotatul de calciu cu 3 molecule de apa de
cristalizare are un continut de 12,8% azot si este higroscopic. Azotatul de calciu
tetrahidratat are 11,86% azot si este produsul cel mai stabil, care se cauta a fi obtinut
pe cale industriala. In scopul reducerii higroscopicitatii si a cresterii continutului in
azot, in procesul de fabricatie se amesteca cu 4,5% azotat de amoniu(NH4NO3) sau
cu uree(CO(NH2)2). In primul caz se obtine o sare dubla de azotat de calciu-azotat de
amoniu cu un continut de 15,5% azot substanta activa. La amestecarea cu uree se
obtine tot o sare dubla de azotat de calciu cu 4 molecule de uree, care are un continut
de 31% azot substanta activa, conoscuta si sub denumirea de kalkuree. Se prezinta ca
o sare de culoare alba, foarte higroscopica, usor solubila in apa. Este recomandata cu
precadere specilor decorative cultivate in sere, legumelor si culturii cartofului.

Ingrasamintele cu azot nitric si amoniacal:

Sunt cunoscute si sub denumirea de ingrasaminte nitroamoniacale. Acestea au o

actiune rapida prin ionul nitric(NO3) si una mai lenta prin azotul amoniacal. Din
aceasta cauza sunt considerate ingrasaminte de durata.
In aceasta grupa intra: azotatul de amoniu si nitrocalcarul.

Azotatul de amoniu(NH4NO3) este folosit ca ingrasamant din 1935.

Obtinerea lui se bazeaza pe reactia de neutralizare a acidului azotic cu amoniac.
HNO3+ NH3-> NH4NO3.
Azotatul de amoniu rezulta sub forma unei solutii cu o concentratie de 60-80%.
Pentru obtinerea produsului solid se concentreaza prin evaporare pana la 95-97%,
cand se obtine produsul cristalizat sau pana la 98-99,8%, cand se obtine produsul
granulat.
Proprietati:
- se prezinta ca o sare de culoare alba, uneori cu o tenta usor galbuie.
- are un continut de 33-34,5% azot substanta activa, din care 1/2 este sub forma
amoniacala, iar 1/2 este sub forma nitrica.
- este usor solubil in apa, precum si in amoniac si ape amoniacale, insusire ce sta la
baza obtinerii ingrasamintelor lichide cu azot.
- este un ingrasamant higroscopic, lucru ce produce dificultati la pastrarea lui si la
folosire.
- in contact cu aerul umed absoarbe apa, formand la suprafata cristalelor solutii
saturate.
- la temperaturi mai mari de 32oC si o umiditate a aerului mai mare de 60% creste
puterea de retinere a apei, lucru ce atrage un proces de recristalizare, insotit de
marirea de volum; acest lucru atrage spargerea granulelor ce se transforma intr-o
pulbere foarte fina, urmata de ruperea sacilor; in scopul reducerii acestui scop negativ,
granulele de azotat de amoniu de pudreaza cu praf de gips, caolin sau dolomit; in
acelasi timp se recomanda pastrarea lui in depozite fara variatii mari de temperatura si
umiditate.
Azotatul de amoniu se descompune termic la temperaturi ce depasesc 100oC. La
o temperatura de 170oC se descompune in protoxid de azot(N2O) si apa, iar la
temperaturi de 300-500oC se descompune in azot molecular, oxigen si apa. Acest
ultim proces se desfasoara intr-un timp de 0,5-10^-5 secunde, presiunea azotului
molecular atingand 2t/cm2. Procesul exploziv al azotatului de amoniu creste in
prezenta acizilor( sulfuric, clorhidric, azotic), a substantelor organice( uleiuri,
rumegus, carbune de lemn), a unor metale( aluminiu, zinc, plumb, nichel), mai ales
daca acestea se gasesc sub forma de pulbere. In scopul evitarii caracterului exploziv
se recomanda adaosul unor stabilizatori( carbonat de calciu, uree, carbonat de
magneziu).
Azotatul de amoniu are o reactie fiziologica acida. Introdus in sol, intra in reactie
de schimb cationic, in care ionii de amoniu ii inlocuiesc pe cei de calciu si magneziu,
cu formarea azotatului de calciu si a acidului azotic. Ionul nitric este folosit direct de
catre plante. Ionii de amoniu retinuti la complexul adsorbtiv vor fi ulterior utilizati de
catre plante in urma procesului de schimb cationic. Formarea acidului azotic
determina acidifierea solutiei solului. Pentru fiecare 100 kg azotat de amoniu( 33%
substanta activa) administrat in sol pH-ul scade cu 0,007 unitati. Este un ingrasamant
ce poate fi aplicat pe toate tipurile de sol si la toate culturile. Folosirea unilaterala a
azotatului de amoniu ani in sir este contraindicata chiar si pe cernoziomurile cambice,
datorita cresterii mobilitatii hidroxizilor de aluminiu cu implicatii nedorite asupra
plantelor. Se poate aplica toamna, primavara sau in perioada de vegetatie. Raspund
foarte bine la el culturile de legume, vita de vie, livezile cu pomi fructiferi, cartoful,
porumbul, cerealele paioase.

Nitrocalcarul este un ingrasamant pe baza de azotat de amoniu in amestec cu

carbonat de calciu sau cu dolomit( carbonat dublu de calciu si magneziu).
Se obtine in urma amestecului solutiilor de azotat de amoniu cu carbonat de
calciu sau cu dolomit, in raport de 60:40. Folosirea lui atenueaza reactia acida a
azotatului de amoniu, higroscopicitatea, capacitatea de aglomerare si reactie
fiziologica acida. Are un continut de 28% azot substanta activa, din care 14% este
azotul nitric si 14% cel amoniacal. Este recomandat pe solurile cu reactie acida, unde
nu este indicata folosirea azotatului de amoniu. Este recomandat pe aceleasi culturi ca
si azotatul de amoniu.