Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IN JUDETUL OLT
Sulfatul de amoniu este o substanta solida cristalizata, de culoare alba, foarte solubila n apa.
Prezinta avantajul ca nu este higroscopic si, din aceasta cauza, se aglomereaza mai putin.
Amoniacul lichefiat se ntrebuinteaza, n ultimul rnd cu bune rezultate, ca ngrasamnt prin
mprastierea directa pe sol cu ajutorul unor autocisterne-stropitoare. Alte ngrasaminte azotoase
valoroase mai sunt: cianamida de calciu si ureea.
Cianamida de calciu CaCN2 este cel mai vechi ngrasamnt mineral care se fabrica la noi n
tara ; se obtine n cuptorul electric trecnd azot peste carbura de calciu (carbit) la 11000C.
Cianamida de calciu este o substanta solida, de culoare alba; de obicei are culoarea cenusie din
cauza impuritatilor.Azotul pe care-l contine cianamida de calciu (15%N) l poate ceda solului,
deoarece n contact cu apa si sub actiunea unor bacterii din sol ea se descompune conform
ecuatiei: CaCN2+3H2=2NH3+CaCO3
Ureea este o substanta solida, cristalizata, usor solubila n apa. Ea contine 42-45% azot. n
urma colectivizarii, agricultura din Romnia necesita cantitati importante de ngrasamnt cu azot,
alaturi de celelalte ngrasaminte chimice, mijloc eficient si sigur pentru marirea productiei
agricole.
ngrasaminte minerale cu azot se fabrica la Fagaras, Piatra-Neamt (Roznov), Turnu
Magurele, Craiova, Trgu Mures.
ngrasaminte minerale cu fosfor. ngrasamintele cu fosfor ntrebuintate sunt urmatoarele:
superfosfatul simplu, superfosfatul concentrat (superfosfatul dublu), precipitatul, zgura si
amofosul. Calitatea ngrasamintelor se apreciaza dupa continutul n fosfat calculat n procente de
pentoxid de fosfor. Materialele prime necesare fabricarii ngrasamintelor cu fosfat sunt:
minereurile naturale care contin fosfor (apatitele, fosforitele), faina de oase si acidul sulfuric.
Superfosfatul simplu se fabrica industrial din fosfati naturali (apatite, fosforite), fin macinati,
prin tratare cu acid sulfuric. Ca materie prima pentru fabricarea superfosfatului simplu se
ntrebuinteaza n general fluor-apatitul. Reactia de descompunere a fluor-apatitului cu acid
sulfuric
poate
fi
redata
prin
urmatoarea
ecuatie
chimica:
2Ca5[(PO4)3F]
+7H2SO4=3Ca(H2PO4)2+7CaSo4+2HF
ngrasaminte cu potasiu. Potasiul este unul din elementele necesare cresterii si dezvoltarii
plantelor. Acestea iau potasiul din sarurile solubile care l contin si care se gasesc n pamnt.
Pentru a compensa eventuala lipsa a potasiului din pamnt se folosesc ngrasaminte cu potasiu
naturale sau artificiale. Printre acestea se numara: Clorura de potasiu KCl (silvina) se gaseste sub
2
In Romania se folosesc ceva mai mult sarurile potasico-magneziene de Tazlau, care contin
predominant potasiul sub forma de sulfat si doar 26% sub forma de clorura. Acestea contin cca.
8-10% K2O si 8-10% MgO.
Saruri potasice prelucrate. Clorura de potasiu contine cca. 60-63% K2O. Se prezinta sub
forma de cristale de culoare alba, are densitatea de 1,984g/cm3, volumul unei tone fiind de
0,504m3, este solubila in apa si higroscopica, fapt pentru care se aglomereaza si creeaza
probleme la aplicare. De aceea, se foloseste mai putin ca atare si mai mult la obtinerea sarii
potasice, a ingrasamintelor complexe solide si a ingrasamintelor lichide.
Sarea potasica. Continutul de potasiu variaza intre 28-60% K2O. Sarea potasica este un
amestec de KCl cu diverse saruri potasice brute macinate, cum sunt silvinitul, carnalitul,
kaianitul etc. Se prezinta sub forma de cristale de diferite culori in functie de tipul de saruri
potasice brute din amestec. Astfel, printre cristalele de culoare alba de KCl se pot gasi particule
de culoare cenusie, rosie sau roz. Sarea potasica este solubila in apa, dar si higroscopica, in
special datorita clorurii de sodiu pe care o contine, higroscopicitatea fiind cu atat mai mare cu cat
continutul de NaCl este mai mare. In functie de continutul K2O si de proportia componentilor in
amestec, se intalnesc trei tipuri de sare potasica:
- sare potasica 30%;
- sare potasica 40%;
- sare potasica 50%.
Sarea potasica este un ingrasamant ieftin, fiind de departe cel mai larg folosit ingrasamant cu
potasiu, ocupand peste 95% din total. Se utilizeaza, de regula, pentru fertilizarea de baza la toate
culturile, cu exceptia celor care nu tolereaza clorul, si pe toate tipurile de sol. Dintre
ingrasamintele cu potasiu, sarea potasica este cel mai folosit pentru producerea ingrasamintelor
complexe.
Sulfatul de K (K2SO4). Ca ingrasamant contine 48-53% K2O si 18% S. Se prezinta sub
forma de cristale rombice sau hexagonale, de culoare alba, uneori cenusiu deschis, are densitatea
de 2,662g/cm3, iar volumul unei tone este de 0,375m3. Nu este higroscopic, fapt pentru care se
poate aplica uniform. Solubilitatea in apa este mai scazuta, ceea ce face ca el sa nu fie utilizat la
obtinerea de solutii limpezi de ingrasaminte, dar poate fi folosit in suspensii. Este recomandat la
culturile care sunt sensibile la excesul de clor: cartofi, castraveti, capsuni, ceapa, plante
ornamentale, pomi fructiferi, salata, tomate, tutun, vita-de-vie. Sulfatul de potasiu este folosit
4
mult la culturi de sera (legume, flori). Poate fi folosit atat la fertilizarea de baza, cat si la semanat
sau plantat, ori in cursul vegetatiei.
Sulfatul dublu de K si Mg (K2SO4Mg SO4). Contine 22% K2O, 18% MgO si 22% S. Este
recomandabil in aceleasi conditii ca si sulfatul de potasiu, pe soluri sau substraturi care necesita
si magneziu.
Eficienta agronomica si armonizarea folosirii ingrasamintelor cu potasiu in raport cu solul,
planta si tehnologia de cultura.
Coeficientul mediu de utilizare a K din ingrasaminte, Cu, este de 60%.
Eficienta in raport cu solul.
Textura si natura mineralelor argiloase sunt unii dintre principalii factori care influenteaza
eficienta ingrasamintelor cu K. Pe solurile usoare, nisipoase, si pe cele organice se recomanda
aplicarea ingrasamintelor cu K mai aproape de semanat, eventual o fractie din doza in vegetatie.
Pe solurile grele, la care deplasarea apei si a potasiului in adancime pe profil este destul de
redusa, este recomandabila aplicarea ingrasamintelor sub aratura adanca de toamna.
Pesticidele
Pesticidele sunt substante chimice naturale sau de sinteza folosite pentru combaterea
daunatorilor animali si vegetali care aduc daune omului sau organismelor utile lui (plantele de
cultura, animalele domestice etc.).
Din aceasta categorie de compusi fac parte insecticidele si fungicidele (aplicate preventiv sau
pentru tratarea unor boli pe partea aeriana a plantelor sau introduse in sol odata cu semanatul),
erbicidele (raspandite fie pe sol, fie pe plante), rodenticidele, nematocidele, regulatori de crestere
a plantelor etc. Pesticidele pot avea un efect direct asupra solului si pot actiona indirect prin
transmiterea lor sau a produsilor de descompunere in alte ecosisteme. Poluarea directa se
datoreaza persistentei substantelor active din pesticide care depinde de viteza de descompunere a
acestora. Degradarea lenta face posibila trecerea in lantul trofic sau deplasarea sub actiunea
precipitatiilor in acvifer sau in apele de suprafata. Poluarea indirecta, datorata reziduurilor lasate
de pesticide in urma descompunerii lor chimice si biochimice (la suprafata plantelor, in interiorul
tesuturilor si in sol) este in general mai putin cunoscuta, reziduurile fiind mai putin identificabile.
Reziduurile pesticidelor cel mai des intalnite in toate fazele mediului sunt cele ale insecticidelor
de tipul hidrocarburilor clorurate, cum ar fi de exemplu DDT-ul, dieldrinul, endrinul, toxafenul si
clordanul.
5
Pesticidele in forma lor activa sau reziduurile lor se acumuleaza in sol de unde pot fi asimilate
de plantele cultivate ulterior sau pot fi levigate de apele meteorice si de irigatie cu afectarea
apelor de suprafata si subterane. Ajungand in apele de suprafata si in final in mari si oceane se
pot acumula in organismele acvatice, consumarea de catre om a acestora producand intoxicatii
grave. De exemplu, in cazul utilizarii erbicidelor, acestea pot afecta intreaga vegetatie din
ecosistemul acvatic, cu implicatii asupra asigurarii protectiei, cantitatii de hrana si oxigen
necesare pentru organismele acvatice.
Pesticidele ideale trebuie sa se mentina in zona tratata suficient timp pentru a produce efectele
dorile, sa se descompuna in compusi inofensivi si sa fie letale numai pentru speciile tinta si
inofensive pentru celelalte. Principalele proprietati si procese care influenteaza transportul
pesticidelor in sol sunt persistenta, presiunea de vapori, solubilitatea si adsorbtia.
Persistenta reprezinta rezistenta pesticidelor de a se descompune sub actiunea agentilor
chimici (reactii redox, de hidroliza), fotochimici (lumina solara) si a microorganismelor si
enzimelor secretate de plante. Persistemta pesticidelor in sol si in plante depinde in primul rand
de natura lor chimica si de caracteristicile mediului. Pesticidele caracterizate printr-o persistenta
ridicata sunt mai susceptibilw de a se deplasa dintr-o zona in alta datorita faptului ca raman in
forma initiala mai mult timp, degradarea lor lenta cauzand o actiune remanenta, care poate
conduce la scaderea productiei vegetale (pentru anumite culturi) si pot fi transmise in lantul
trofic. Metabolitii sau produsii de descompunere pot avea aceleasi proprietati ca si pesticidul
initial si pot sa manifeste acelasi efect toxic. DDT-ul si dieldrinul sunt doua pesticide foarte
persistente, care au fost detectate in toata lumea, inclusiv Antartica, acesta fiind motivul pentru
care au fost interzise.
In aceeasi categorie se incadreaza si antrazina folosita ca erbicid si detectat atat in apele de
suprafata cat si in apele subterane. In general persistenta este exprimata in termeni de timp de
injumatatire sau timpul in care concentratia pesticidului scade la jumatate. In functie de valoarea
timpului de injumatatire, pesticidele pot fi clasificate conform tabelului:
Timpul de injumatatire
Clasa de degradare
<20
20 60
usor degradabile
60 180
greu degradabile
>180
Carbaril
Aproximativ 4 ani
DDT 2 15 ani
Dieldrin
> 7 ani
Endrin 4 14 zile
Heptaclor
250 zile
Hexaclorbenzen
4 ani
Lindan 15 luni
Malation
4 6 zile
7
Paration
1 saptamana
Pentaclorofenol
Toxafen
> 14 ani
- Nabam
- Fenoprop
Toxicitatea pesticidelor
Toxicitatea ridicata a unora dintre pesticide poate provoca intoxicatii directe la plante si
animale generatoare de modificari si dereglari de echilibre. Pentru controlul gradului de
toxicitate al pesticidelor, in "Lista pesticidelor si a altor produse de uz fitosanitar in Romania"
(1992), este prezentata o clasificare a pesticidelor in 3 grupe de toxicitate, (STAS 4706-88)
stabilite in functie de doza letala - DL 50:
-
in grupa III-a se incadreaza substantele moderat toxice care contin o substanta activa cu
grupa III-b apartine substantelor cu toxicitate redusa care contin o substanta activa cu o
toxicitatea acuta, aceasta se poate inlatura prin asigurarea masurilor adecvate de protectie;
ajungerea pe sol a unei mari cantitati din produsele destinate tratarii partilor aeriene ale
plantelor;
-
reziduurile de pesticide pot fi purtate de aer prin caderi directe de praf din atmosfera sau
10
REFERAT:
MANAGEMENTUL GESTIONARII DESEURILOR
TEMA:
GESTIONAREA DESEURILOR PROVENITE DIN
AGRICULTURA
13