Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Determinări Fizice
Textura solului

Textura solului defineşte mărimea particulelor de sol, în timp ce

structura acestuia face referiri la modul în care aceste fracţiuni sunt dispuse
împreună, definind natura sistemului de pori şi canale în sol.
Materia organică acţionează ca un liant între particulele individuale
de sol, determinând formarea unor grupări sau agregate de sol.
Solul este un sistem complex, constituit din fază solidă, lichidă şi
substanţe gazoase, în care faza lichidă şi gazele ocupă spaţiile poroase
dintre particulele solide.

Textura solului este dată de conţinutul procentual cu care fracţiunile

granulometrice cu diametrul mai mic de 2 mm (argilă, lut sau praf şi nisip),
participă în definirea unei probe de sol.
Componenta minerală a solurilor este rezultatul acţiunii proceselor
de dezagregare şi alterare a mineralelor şi rocilor preexistente şi este
constituită din particule (fracţiuni granulometrice) de diferite mărimi.
Fracţiunile granulometrice care au diametrul mai mic de 2 mm formează
materialul fin al solului (pământul fin), iar cele cu un diametru de peste 2
mm, constituie scheletul solului.
În stabilirea grupelor de particule granulometrice sunt utilizate
diferite sisteme de clasificare. Sistemul român de clasificare (sistemul
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Atterberg) este adoptat, cu unele completări, după clasificarea elaborată de

Societatea Internaţională de Ştiinţa Solului (S.I.S.S.).

Sistemul Atterberg de clasificare a fracțiunilor granulometrice

– Argilă 0,002 mm
– Praf 0,002 mm 0,002 mm
– Nisip fin 0,2 mm 0,02 mm
– Nisip grosier 2,0 mm 0,2 mm
– Pietriş 20 mm 2,0 mm
– Pietre 200 mm 20 mm
– Bolovani > 200 mm

Sistemul Kacinski de clasificare a fracțiunilor granulometrice

– Argilă 0,001 mm
– Praf: fin 0,005 0,001 mm
– Praf mediu 0,01 0,005 mm
– Praf mare 0,05 0,01 mm
– Nisip fin 0,25 0,05 mm
– Nisip mediu 0,50 0,25 mm
– Nisip grosier 1,0 0,50 mm
– Pietriş 3 1,0 mm
– Pietre > 3,0 mm

Sistemul american de clasificare a fracțiunilor granulometrice

– Nisip 2,00 0,05 mm
– Praf 0,05 0,002 mm
– Argilă > 0,002 mm

Diametrul maxim de 2,0 mm al particulelor elementare al părţii fine

a solului este considerat ca limită de separaţie între pământul fin şi
scheletul solului, deoarece la această dimensiune, capacitatea materialului
de reţinere a apei este scăzută, pe fondul unei permeabilităţi mărite pentru
apă şi aer.

Scheletul solului
Include fracţiunile granulometrice de diferite forme (rotunjite,
neregulate, angulare şi subangulare), care au o compoziţie mineralogică
identică cu a rocii din care provin şi un diametru mai mare de 2 mm.
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Scheletul solului nu este luat în calcul la determinarea texturii. Materialul

scheletic apare, în general, în cazul solurilor formate şi evoluate pe roci
dure, situate la adâncime mică.

Clase de conţinut în schelet

Clasa Valori (% din volum)

fără schelet <5

slab scheletic 6 – 25
moderat scheletic 26 – 50
puternic scheletic 51 – 75
excesiv scheletic 76 – 90
roci compacte fisurate şi pietrişuri > 91

Procentul de schelet şi adâncimea la care apare roca dură sunt

indicatori utilizaţi în calculul volumului de sol ce poate fi folosit efectiv de
vegetaţie. Acest volum de sol este cunoscut sub numele de volum edafic
util şi reprezintă volumul de sol fin raportat la m3, până la roca dură sau
până la 150 cm, dacă până la această adâncime nu apare roca dură, din care
se elimină procentul de schelet. Volum edafic util (%) = adâncimea rocii
dure x (100 - % schelet) / 150.
În cazul profilurilor de sol din zona montană sunt evidente
fracţiunile granulometrice cu  > 2 mm (scheletul solului), astfel încât, pe
lângă determinarea texturii este indicat a se menţiona şi conţinutul în
schelet al solului.
C.D. Chiriţă, în 1974, face o clasificare a solurilor după conţinutul
în schelet (fragmente de rocă, pietriş, pietre, bolovani):

Clasificarea solurilor după conţinutul în schelet (C.D. Chiriţă, 1974)

– soluri slab scheletice 5 % fragmente de schelet

– soluri moderat scheletice 5 - 20 %
– soluri semischeletice 25 - 50 %
– soluri scheletice 50 - 75 %
– soluri excesiv scheletice > 75 %

Determinarea conţinutului în schelet se poate face în laborator, prin

cernerea şi cântărirea fragmentelor de rocă cu diametrul mai mare de 2 mm
sau pe teren, cu ajutorul planşei pentru determinarea proporţiei de schelet.
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Sisteme de fracţiuni granulometrice

Particulele cu dimensiuni cuprinse între anumite limite au
proprietăţi specifice, formând o categorie de particule, respectiv grupe sau
fracţiuni granulometrice. Cu cât gradul de mărunţire este mai avansat, cu
atât suprafaţa şi numărul particulelor este mai mare.

Numărul şi suprafaţa particulelor în funcţie de gradul de mărunţire

(Gr. Obrejanu, St. Puiu, 1972)
Suprafaţa totală
Categoria de
 mm Nr. particule/g a particulelor
particule
g/cm3
Nisip grosier 2,0 - 0,2 90 - 720 11 - 23
Nisip fin 0,2 - 0,02 720 - 46000 24 - 91
Praf 0,02 - 0,002 46000 - 5776000 91 - 454
Argilă > 0,002 5776000 - 90260853 454 - 8000000

În definirea texturii solului sunt folosite numai fracţiunile

granulometrice de nisip, praf şi argilă (A. Canarache (1990), indică că între
fracţiunile granulometrice, există corelaţii foarte distinct semnificative:
argila coloidală (diametrul mai mic de 0,002mm) şi argila fizică (diametrul
mai mic de 0, 01mm).

Caracterizarea fracţiunilor granulometrice

Fracţiunile granulometrice sunt caracterizate prin anumite

proprietăţi şi diametre limită, stabilite pe baza unor criterii precise.
Argila este reprezentată de silicaţi secundari, caracterizaţi prin
capacitate mare de schimb cationic şi de reţinere a apei, permeabilitate
scăzută pentru apă şi aer, plasticitate mare şi coeziune ridicată între
particule, respectiv minerale argiloase de tip mice hidratate, caolinit,
halloysit, montmorillonit, beidellit etc. Datorită complexităţii chimice şi
mineralogice şi gradului înaintat de dispersie, fracţiunea granulometrică de
tip argilă, este foarte activă din punct de vedere fizico-chimic.
Praful este constituit din silicaţi primari, prezenţi sub formă de
particule fine de feldspaţi şi hornblendă, la care se adaugă şi cuarţ. Praful
imprimă solului o mare viteză a ascensiunii capilare, pe fondul unei
coeziuni şi permeabilități moderate. Suspensiile rezultate ca urmare a
dispersării în apă, se limpezesc mai greu decât în cazul nisipului. Praful
prezintă proprietăţi intermediare între nisip şi argilă.
Nisipul este constituit din cuarţ şi diverse minerale primare
nealterate sau rezistente la alterare de tip muscovit, carbonat de calciu,
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

feldspat etc. Nisipul conferă solului o permeabilitate bună, pe fondul unei

capacităţi reduse de reţinere a apei şi a elementelor nutritive. Pe fondul
unui grad redus de mărunţire a materialului, nisipul prezintă un caracter
inactiv sau puţin activ, sub aspectul proprietăţilor chimice şi fizice.
Conţinutul ridicat de nisip fin influenţează negativ asupra gonflării,
contracţiei, ascensiunii capilare şi capacităţii de formare a elementelor
structurale.

Clase de textură
În mod obişnuit, în soluri se regăsesc toate cele trei fracţiuni
granulometrice ce participă în definirea texturii. În analiza texturii pe
diferite profiluri de sol se evidenţiază oscilaţii mari sub aspectul celor trei
categorii de particule, astfel încât, în funcţie de conţinutul procentual al
acestora, solurile sunt grupate în clase texturale, denumite şi specii de
textură. Sistemele de clase texturale sunt diferite, în funcţie de ţară şi de
autori.

Sistem de clase texturale utilizat în România

Argila % Praf %
Denumirea 0,002-
‹0,01 mm ‹0,002 mm
0,02mm
Textură grosieră nisipoasă ≤10 ≤5 ≤32
Textură mijlociu-
Nisipo-lutoasă 11-20 6-12 ≤32
grosieră
luto-nisipoasă ≤20 12-32 ≥33
luto-nisipo-
31-45 ≤10 ≤5
Textură mijlocie argiloasă
lutoasă 31-45 13-20 6-12
luto-prăfoasă 31-45 21-32 ≥33
luto-argiloasă 46-60 33-45 ≤32
Textură mijlocie-
luto-argilo-
fină 46-60 33-45 ≥33
prăfoasă
argilo-lutoasă 61-70 46-60 -
Textură fină
argiloasă 71 ≥61 -

Datele evidenţiază existenţa a 10 clase texturale, care în formă

simplificată, pot fi reduse la 5. Solurile nisipoase prezintă proprietăţi
asemănătoare nisipului, iar cele argiloase, proprietăţi asemănătoare argilei.
În funcţie de poziţia lor pe scara claselor texturale, celelalte soluri prezintă
proprietăţi mai apropiate sau mai depărtate de cele ale nisipului şi ale
argilei. Solurile cu textură grosieră includ solurile nisipoase şi nisipo-
lutoase şi sunt definite prin prezenţa unui conţinut ridicat de particule
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

nisipoase şi scăzut de particule argiloase, fiind denumite soluri uşoare.

Solurile cu textură fină, includ solurile luto-argiloase până la argiloase şi
sunt definite prin conţinut foarte mare de particule argiloase şi scăzut de
particule nisipoase, fiind cunoscute şi sub denumirea de soluri grele.
Solurile cu textură mijocie includ solurile luto-nisipoase până la luto-
prăfoase, având un procent mediu, relativ egal, din cele 3 fracţiuni
granulometrice menţionate anterior: 20-45% argilă şi de circa 33 % praf şi
30 % nisip. Pe baza clasificării texturale americane, I.C.P.A. Bucureşti,
elaborează în 1989 o diagramă texturală, care are la bază un triunghi
echilateral. Fiecare latură, corespunde uneia din cele 3 variabile care
participă în definirea texturii: argilă, praf şi nisip. Vârfurile triunghiului
reprezintă 100 % din fracţiunea granulometrică respectivă, iar bazele opuse
vârfurilor 0 %. Prin analize de laborator se determină procentul de nisip,
praf şi argilă. Pentru determinarea texturii, pe cele 3 laturi se fixează
procentul de argilă, praf şi nisip, iar din punctele respective se duc paralele
la baza 0 a fiecărei fracţiuni granulometrice. Cele 3 paralele se
intersectează într-un singur punct, iar compartimentul ne indică textura
solului sau clasa texturală a solului analizat.
C.D. Chiriţă (1955) stabileşte pentru solurile din România, pe baza
conţinutului procentual ale fiecărei fracţiuni granulometrice, 6 clase
texturale.

Categorii de soluri după conţinutul în nisip, praf şi argilă

Denumirea Argilă % Praf % Nisip %
Sol nisipos 0-5 0 - 10 > 90
Sol nisipo-lutos 10 - 20 10 - 20 60 - 80
Sol luto-nisipos 15 - 30 10 - 35 40 - 70
Sol lutos 25 - 37 15 - 40 30 - 55
Sol luto-argilos 35 - 45 20 - 45 20 - 45
Sol argilos > 50 20 - 45 5 - 30

Pe baza conţinutului de argilă, praf şi nisip, sunt definite cele 6

clase texturale care sunt utilizate în studiile pedologice curente.

Caracterizarea solurilor după textură

În funcţie de conţinutul în fracţiuni granulometrice, solurile sunt
numite nisipoase, lutoase, argiloase, nisipo-lutoase, luto-argiloase etc.
1. Solurile nisipoase sunt constituite aproape în întregime din nisip
şi prezintă un conţinut maxim de 12 % praf şi 10 % argilă. Datorită acestui
aspect, solurile nisipoase prezintă permeabilitate mare pentru apă şi aer, nu
au structură, coeziune şi plasticitate, sunt sărace în humus şi elemente
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

nutritive, se încălzesc repede şi puternic, sunt spulberate de vânt şi prezintă

fertilitate redusă.
2. Solurile nisipo-lutoase sunt constituite din 75- 85 % nisip. În
cazul unui conţinut bun de humus, ele prezintă o fertilitate ridicată.
Proprietăţile fizice, fizico-chimice, mecanice şi biologice sunt bune.
3. Solurile luto-nisipoase au un conţinut de nisip între 60 – 85 % şi
de maxim 20% argilă. Pe aceste soluri se dezvoltă în condiţii bune o
vegetaţie forestieră.
4. Solurile lutoase. Cele trei fracţiuni granulometrice argilă, praf şi
nisip participă în alcătuirea probei de sol în cantităţi aproximativ egale,
respectiv
10- 30 % argilă, 15- 32 % praf şi maxim 65 % nisip. Prezintă o
permeabilitate moderată pentru apă şi au capacitate de absorbţie, reţinând
astfel substanţele nutritive.
5. Solurile luto-argiloase conţin circa 42,5 % argilă şi circa 15-
32,5% praf, având proprietăţi fizico-mecanice bune, asemănătoare solurilor
lutoase.
6. Solurile argiloase. Conţin un minim de 55 % argilă şi un maxim
de 40 % praf şi 45 % nisip. Fracţiunea granulometrică de argilă fiind
dominantă, aceste soluri prezintă o permeabilitate redusă pentru apă şi aer,
reţin puternic apa; au o capacitate de absorbţie mare, capacitate de schimb
cationic ridicată, plasticitate şi aderenţă puternică. În perioadele cu exces
de apă îşi măresc volumul iar în stare uscată au o contracţie puternică, se
lucrează greu, reclamând un consum mare de energie motiv pentru care au
fost denumite soluri grele. Au o fertilitate ridicată iar pentru îmbunătăţirea
proprietăţilor fizice, hidrofizice, mecanice şi de aeraţie sunt necesare
măsuri ameliorative: aplicarea de substanţe fertilizante organice, lucrări
agrotehnice efectuate la timpul optim, cultivarea în asolament a plantelor
perene etc.

Textura solurilor pe profil

Compoziţia granulometrică a materialului parental şi caracteristicile
procesului de solificare au un rol determinant în variaţia texturii în cadrul
diferitelor profiluri de sol. În general, solurile se formează şi evoluează pe
material textural omogen, caz în care, lipsa sau manifestarea cu intensitate
scăzută a procesului de migrare a argilei cât şi argilizarea mai puţin
intensă, determină practic prezenţa unei texturi constante pe profilul
analizat, textură nediferenţiată la nivelul diferitelor orizonturi. În cazul
solurilor formate şi evoluate pe material textural omogen, dar în contextul
manifestării cu intensitate a proceselor de argilizare şi/ sau a migrării
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

argilei pe profil, avem o diferenţiere texturală la nivelul unui orizont de

acumulare a argilei, orizont de tip Bt sau Btna.
Diferenţierea texturală este exprimată cantitativ, prin indicele de
diferenţiere texturală, notat cu simbolul Idt. Valoarea acestui indicator este
dată de raportul dintre procentul de argilă din orizontul B şi din orizontul
supraiacent acestuia, orizont de tip A sau E. Valoarea indicelui de
diferenţiere texturală este de 1 pentru solurile nediferenţiate textural, de
1,1-1,2 pentru solurile slab diferenţiate textural, de 1,2-1,4 pentru solurile
moderat diferenţiate textural, de 1,4-2,0 pentru solurile puternic
diferenţiate textural şi de peste 2,0 în cazul solurilor foarte puternic
diferenţiate textural.
Prin diferenţiere texturală se înţelege nu neapărat schimbarea
speciei texturale pe adâncime, ci creşterea conţinutului de argilă, însoţită
sau nu de trecerea la o textură mai fină (St. Puiu, 1980).
În unele cazuri, solurile se formează şi evoluează pe material
textural neomogen, în contextul existenţei unor straturi cu texturi diferite,
respectiv materiale parentale de origine aluvială. Neomogenitatea
materialului determină prezenta texturii contrastante sau a aşa numitelor
contraste de textură.
În cazul în care conţinutul de argilă este de cel puţin 2 ori mai mare
la nivelul orizontului Bt decât în orizontul supraiacent E, cu o trecere
bruscă între cele 2 orizonturi, pe minim 7,5 cm până la maxim 15 cm, solul
este caracterizat prin schimbare texturală abruptă, întâlnită în cazul
planosolurilor şi a solurilor cu caracter planic. Acest caracter planic este
datorat prezenţei materialului parental bistratificat, cât şi procesului de
solificare, orientat în direcţia unei eluvieri intense. Bistratificarea
determină formarea orizontului de eluviere pe seama stratului sărac în
argilă şi a unui orizont argiloiluvial pe seama stratului subiacent, bogat în
argilă.
Determinarea texturii
Textura solului se determină în laborator şi pe teren, utilizându-se
metode specifice. În laborator se utilizează analiza granulometrică (metoda
pipetării), iar pe teren sunt folosite procedee organoleptice.
Analiza granulometrică (mecanică) a solului şi stabilirea
texturii solului
Stabilirea compoziţiei granulometrice a solului are o mare
importanţă pentru că este o însuşire de care depind majoritatea însuşirilor
fizice, chimice şi biologice. Faza solidă a solului, în special partea minerală
este alcătuită din particule elementare de diferite mărimi, particularităţi ce
au fost grupate în mai multe categorii denumite fracţiuni granulometrice.
Din fiecare categorie de fracţiune granulometrică fac parte particule ce au
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

diametrul cuprins între anumite limite. Analiza urmăreşte determinarea

procentuală a diferitelor categorii de particule care alcătuiesc proba
respectivă.
Determinarea alcătuirii granulometrice prin metoda pipetării
Principiul metodei
Determinarea se bazează pe diferenţele care există între vitezele de
sedimentare a particulelor, în funcţie de mărime. Solul dispersat prin
percolare cu HCl- 0,05 n şi prin tratare cu soluţie de NaOH- 1 n, se trece
într-un balon Erlenmayer. Prin agitare şi fierbere se obţine o dispersie
uniformă a particulelor de sol, în întregul volum de apă, indiferent de
mărimea particulelor. Dispersia rămâne în repaus, particulele de sol
străbătând întreaga coloană de apă într-un anumit timp, ce depinde de
mărimea particulelor.
În analiza granulometrică se deosebesc 2 etape principale:
1) Tratarea sau debazificarea probei de sol;
2) Separarea fracţiunilor granulometrice.
Tratarea sau debazificarea probei de sol
Pentru efectuarea analizei granulometrice, agregatele de structură
ale solului trebuie să fie desfăcute în particule elementare, rezultatul
analizei depinzând de felul cum s-a realizat dispersia cât şi de stabilitatea
dispersiei.
Pentru aceasta trebuie să fie înlăturaţi factorii care determină
coagularea particulelor, cum sunt:
o starea de hidratare a particulelor;
o sarcina electrică a acestora;
o agentul de cimentare (materia organică; CaCO3, MgCO3, oxizi
de Fe şi Al);
o humusul care reprezintă principalul liant (se face prin tratarea
probei analizate cu perhidrol);
o CaCO3 (se face prin percolarea solului cu soluţie de HCl - 0,2 n
sau cu CH3COOH - 2n);
o realizarea unei hidratări cât mai mari a argilei pentru a
împiedica coagularea (prin agitarea suspensiei şi prin fierbere);
o realizarea gradului maxim de dispersie (prin mărirea
potenţialului electrocinetic, adăugând soluţie de NaOH sau
Na2CO3).
Modul de lucru
o la balanţa tehnică se cântăresc 10 g sol, uscat în prealabil la aer
şi care a fost curăţat de rădăcini şi mojarat cu atenţie pentru a
nu distruge agregatele structurii;
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

o solul se trece cantitativ într-un pahar Berzelius de 100 ml;

o se verifică cu soluţie de HCl 10 %, dacă solul conţine sau nu
carbonaţi;
o în cazul când conţine carbonaţi, peste sol, se adaugă 50 ml
soluţie HCl 0,2 n pentru descompunerea carbonaţilor;
o se agită conţinutul paharului, se lasă să se limpezească, după
care se filtrează, printr-un filtru cu porozitate fină (bandă
albastră);
o operaţiunea se repetă de 3– 4 ori până la depărtarea completă a
carbonaţilor din sol;
o când solul nu conţine carbonaţi, se face direct percolarea
soluţiei cu HCl 0,05 N pentru îndepărtarea Ca2+ din sol;
o se adaugă peste sol 50 ml soluţie HCl 0,05 N, se agită, se lasă
la limpezit după care, partea limpede se filtrează într-un pahar
E;
o percolarea continuă duce la îndepărtarea completă a ionului
Ca2+;
o pentru a pune în evidenţă prezenţa sau absenţa ionului de Ca 2+
într-o eprubetă, de sub pâlnia de filtru se iau 2 – 3 ml filtrat;
o peste filtrat se adaugă câteva picături de oxalat de amoniu 4 %,
ce a fost în prealabil încălzit;
o dacă după adăugarea oxalatului se formează precipitat alb,
rezultă că ionii de Ca2+ schimbabil există şi continuăm
percolarea, în caz contrar, percolarea cu HCl 0,05 N încetează;
o după îndepărtarea ionilor de Ca2+, soluţia se percolează cu apă
distilată pentru îndepărtarea anionului de Cl-. Prezenţa
anionului Cl- se pune în evidenţă astfel: într-o eprubetă se pun 1
– 2 cm3 filtrat, peste care se adaugă câteva picături de HNO3 şi
AgNO3. Dacă se formează precipitat alb de AgCl, deci rezultă
că există anioni de Cl- şi percolarea continuă. După
îndepărtarea anionilor de Cl-, proba de sol debazificată din
paharul Berzelius şi particulele de sol de pe hârtia de filtru se
trec în balonul E;
o balonul se completează cu apa distilată, obţinându-se un volum
de 250 ml, peste care se adaugă 4 cm3 NaOH;
o se agită energic proba de sol 2 h, după care se fierbe 1 h;
o în timpul fierberii, balonul se acoperă cu o sticlă de ceas.
După fierbere şi răcire, suspensia se transvazează într-un cilindru
de sedimentare şi se completează cu apă distilată.
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Separarea fracţiunilor granulometrice

Proba de sol debazificată şi particulele de sol de pe hârtie se trec
într-un vas Erlenmayer de 250 ml, peste care se adaugă 4 cm3 soluţie
hidroxid de sodiu (NaOH), se completează cu apă distilată până la 250 ml
pentru evitarea coagulării particulelor de argilă şi pentru mărirea
potenţialului electrocinetic al particulelor. Proba de sol se agită mecanic
timp de 2 ore, după care se trece pentru fierbere, timp de 1 oră, pe o baie de
abur (apă) încălzită în prealabil.
După răcire, proba de sol debazificată este tranvazată într-un
cilindru de sedimentare (1000 ml).
Se completează cu apă distilată până la nivel, proba din cilindrul de
sedimentare se agită, dispersându-se uniform fracţiunea granulometrică în
volum de lichid.
Indiferent unde s-ar afla la un anumit moment dat particulele
granulometrice în volum de lichid, ele părăsesc după un anumit timp un
anumit spaţiu.
Relaţia lui Stokes dă pentru particule considerate sferice, cu un
diametru iniţial de până la 0,1 mm, viteza de cădere în funcţie de rază.

2 g Dp  Dl r 2
V ,
9 în care:

V- viteza de cădere a particulelor, în cm/s;

r- raza particulelor, în cm;
Dp- greutatea specifică a particulelor, în g/cm3;
Dl- greutatea specifică a lichidului la temperatura de lucru, în
g/cm3;
n- viscozitatea lichidului la temperatura de lucru, în g/cm/s;
g- acceleraţia gravitaţională (981 cm/s2).

Densitatea şi vâscozitatea lichidului depind de temperatură, încât la

fiecare determinare va trebui să se ţină seama de acest lucru. Pentru apă,
valorile corespunzătoare densităţii şi vâscozităţii sunt în raport cu
temperatura.
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Valorile densităţii şi vâscozităţii apei pentru diferite temperaturi

(după manualul inginerului chimist, 1952)

Temperatura (grade C) Densitatea (g/cmc) Vâscozitatea (g/cm/S)

10 0,99973 0,01306
15 0,99913 0,01141
16 0,99897 0,01112
17 0,99880 0,01084
18 0,99862 0,01056
19 0,00843 0,01030
20 0,99823 0,01005
21 0,99802 0,00981
22 0,99780 0,00958
23 0,99756 0,00936
24 0,99732 0,00914
25 0,99707 0,0894

În determinările curente Dp se ia 2,65. Pentru determinări mai

exacte se recomandă stabilirea lui Dp, chiar pentru materialul cu care se
lucrează folosind metoda picnometrică.
Cu ajutorul formulei lui Stokes, se calculează viteza de cădere a
diferitelor fracţiuni granulometrice şi luând spaţial cunoscut (de exemplu,
10 cm), se poate calcula timpul de cădere a fracţiunii respective, la distanţă
stabilită, cu ajutorul formulei:
S
t
V , în care:
t- timpul în care se face pipetarea;
S- spaţial dat, în cm;

2 ds  dl
v x q x r2 x
q 
q = acceleraţia gravitaţională;
  0,02 mm  v1 = 0,036 cm/sec
 0,02 mm  v1 = 0,00036 cm/sec
s
S V x t  t  ;
v
10
t1   278"  4' 38"
0,036
10
t2   278000  7 h 43'
0,00036
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

După agitarea suspensiei de sol din cilindrul de sedimentare,

suspensia de sol se lasă în repaus un timp (t 1) pentru prima pipetare şi un
timp (t2) pentru a doua pipetare.
Cu 15-20 secunde înaintea expirării timpilor de pipetare, respectiv
t1 şi t2, se introduce o pipetă la baza spaţiului de 10 cm şi se pipetează
continuu şi uniform un volum de 25 ml suspensie.
Conţinutul pipetei se trece într-o fiolă de cântărire care se introduce
în etuvă. Apa din suspensie se evaporă şi prin cântărire la balanţa analitică,
se obţine masa (în grame) a fracţiunii granulometrice pipetate.

Modul de calcul
Dacă dispersia rămâne în repaus, după un timp o particulă de sol
străbate întreaga coloană de apă. După acelaşi timp de repaus, particulele
cu diametrul mai mare sau egal sunt depuse la baza cilindrului, oriunde s-ar
afla ele în volumul de lichid.
În timp de 4 min şi 38 sec, fracţiunile cu un diametru mai mare de
0,02 mm (nisip) vor străbate un spaţiu de 10 cm, rămânând în suspensie
dacă fragmentele cu diametrul mai mic de 0,02 mm (lut şi argilă).
t1  4' 38"

25 ml ……………. Argilă + lut

1000 ml ………….. x
1000( A  L)
x
25

x …………….. 9,5 g sol

y …………….. 100 g sol
x *100
y
9,5
y  A  L / 100 g sol A + L + N = 100 %
N % = 100 – y

t 2  7 h 43'
25 ml ………… A
1000 ml ………. x1

A * 1000
x1 
25
x1 ……………. 9,5 g
y1 ……………. 100 g
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

100 * x1
y1 
9,5
y1  Ag / 1000 g sol
A + L + N = 100 %
I. N %
L% = 100 – (A+N)
II. A%

Interpretarea rezultatelor
Se exprimă grafic. Textura solului este reprezentată grafic cu
ajutorul triunghiului echilateral al texturii. Cele 3 laturi ale triunghiului
corespund celor 3 variabile analizate. Vârful triunghiului reprezintă 100 %
din fracţiunea granulometrică respectivă iar bazele opusă 0%.
Se pozează % cu care fiecare din cele 3 variabile (A,L,N). participă
în definirea texturii pe dreapta corespunzătoare, ducându-se paralelă la
baza 0 a variabilei respective. Cele 3 drepte se unesc într-un anumit
compartiment indicând clasa texturii sau specia căreia îi aparţine solul
respectiv.

I pipetare = 0,109g
II pipetare =0,083 g
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice
100 0

80 AF 20

70 30
AA 32

60 40

A AL AP
45 F 55
40
T TN TT TP
60

33 67

L LN LL LP
20
M 80

12 S SG+SM+SF
SS SP
U
6
N G
0 100
100 80 60 40 20 0
68

A = argilă; AL = argilă lutoasă; AP = argilă prăfoasă; AA = argilă

medie; AF = argilă fină; T = lut argilos; TN = argilă nisipoasă; TT = lut
argilos mediu; TP = lut argilos prăfos; S = lut nisipos; SG = lut nisipos
grosier; U = nisip lutos; UG = nisip lutos grosier; UM = nisip lutos
mijlociu; UF = nisip lutos fin; SM = nisip lutos mijlociu; SF = nisip lutos
fin; SS = nisip lutos prăfos; SP = praf; N = nisip; N = nisip grosier; NM =
nisip mijlociu; NF = nisip fin.

1000( A  L) 1000 * 0.10

x ;x   400.1
25 25
0.083 * 1000 * 40 8.3 * 40
x1  
9.5 9 .5

Metode de teren pentru aprecierea texturii solului

Metodele de teren utilizate pentru determinări de textură, sunt
simple, expeditive şi se bazează pe observaţie, aprecieri organoleptice, sau
pe folosirea unor mijloace simple, uşor de mânuit.
a) Observaţia vizuală
Prin observaţie vizuală (cu ochiul liber sau cu lupa), se observă
dacă grăunţii de nisip se pot deosebi sau nu, din masa omogenă de
particule fine şi dacă predomină grăunţii de nisip sau particulele fine de
praf şi argilă.
Criteriul aspectului vizual în aprecierea clasei texturale de sol

Aspectu Clasa texturală de sol

 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

l probei Nisip Lut

Nisip Lut Lut argilos Argilă
de sol lutos nisipos
privită foarte fin şi
predomin
cu fin şi omogen; cu
ă grăunţii aspect
ochiul omogen; cu lupa se
de nisip eterogen, foarte fin şi
liber grăunţi lupa se observă
mai mult cu mulţi omogen;grăunţ
sau cu de nisip observă clar puţini grăunţi
sau mai grăunţi de ii de nisip
lupa nelegaţi; grăunţi de mici de nisip
puţin nisip lipsesc şi se
lipsesc nisip printre printre
legaţi; se printre observă numai
practic aglomerări aglomerări
observă şi aglomerăr aglomerări de
particulel de particule de particule
cantităţi i de particule fine şi
e fine fine fine şi foarte
mici de particule foarte fine
predominant fine
material fine
e predominant
fin
e

b) Friabilitatea agregatelor în stare uscată

Probele de sol, în prealabil uscate la aer, se comprimă între degetul
mare şi cel arătător şi se urmăreşte dacă sunt uşor sau greu de sfărâmat,
dacă se sfărâmă până la prăfuire şi dacă la apăsare lasă senzaţie de durere
sau nu.
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Criteriul friabilităţii şi al aspectului suprafeţei agregatelor de sol în stare

uscată în aprecierea clasei texturale de sol

Clasa texturală de sol

Nisip Nisip lutos Lut nisipos Lut Lut argilos Argilă

agregate agregate
agregate
agregate rezistente, tari, care nu
agregate greu, dar
mediu numai parţial pot fi
Friabilitatea foarte complet
friabile (prin friabile (lasă sfărâmate
şi aspectul friabile şi friabile
apăsare senzaţie de sau
suprafeței cu (lasă
puternică, durere la mărunţite
agregatelor nu se suprafeţe senzaţie de
dar fără apăsare); între degete;
în stare formează aspre; la durere la
senzaţie de suprafaţă suprafaţă
uscată agregate, frecare apăsare);
durere); foarte făinoasă, neted
nisipul uşoară se suprafaţa
suprafaţa care prin alunecoasă,
“curge” desprind neted
făinos aspră, frecare cu care prin
grăunţi de făinoasă,
ce nu se unghia se frecare cu
nisip de pe care nu se
lustruieşte lustruieşte unghia
suprafaţa lustruieşte
prin frecare formând mici formează
agregatului prin frecare
cu unghia “oglinzi” “oglinzi”
cu unghia
întrerupte continui

c) senzaţia la frecare în stare umedă

Se urmăreşte dacă senzaţia lăsată la frecarea între degete, a unui
fragment de sol, umezit până la limita de aderenţă este de asprime,
alunecare, unsuros etc.
Criteriul senzaţiei la frecare în stare umedă a probei de sol în aprecierea
clasei texturale de sol
Clasa texturală de sol

Lut
Nisip Nisip lutos Lut nisipos Lut Argilă
argilos
Senzaţia la
frecare în
stare umedă a foarte aspră, aspră,
probei de sol degetele nu degetele se făinos-aspră, făinos- unsuros- unsuros-
se murdăresc degetele se
murdăresc alunecoasă făinoasă alunecoasă
cu material murdăresc
puţin
pământos fin

d) aderenţa (lipiciozitatea)
Gradul de aderenţă al solului umezit, se apreciază după modul cum
acesta se lipeşte sau nu de suprafeţele netede ale instrumentelor de lucru
(cuţit, şpaclu, cazma, hârleţ, lopată);
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

Criteriul aderenţei în aprecierea clasei texturale de sol

Clasa texturală de sol
Nisip Lut Lut
Nisip Lut Argilă
lutos nisipos argilos
Aderenţa
moderată -
foarte slabă - la foarte foarte
nulă la
slabă moderată mare mare
accentuată

e) plasticitatea
Se determină prin posibilitatea de modelare a solului umezit la
limita de aderenţă; iniţial se încearcă modelarea unor sfere, apoi a unor
suluri subţiri, la care se observă dacă ţinute de un capăt se rup sau nu sub
greutate proprie. Dacă nu s-au rupt se încearcă curbarea în inel, iar dacă
aceste inele nu se crapă la îndoire, proba de sol se lăţeşte, prin apăsare cu
degetul, într-o panglică, la care se observă, dacă ţinută de unul din capete şi
clătinată, se rupe sau nu.
Criteriul plasticităţii în aprecierea clasei texturale de sol
Clasa texturală de sol

Lut Lut
Nisip Nisip lutos Lut Argilă
nisipos argilos

se pot
se pot sa pot
se pot modela
modela modela
modela suluri subţiri
se pot uşor suluri uşor suluri
suluri care nu se
modela sfere care se lungi care
Plasticitatea subţiri, rup dacă
cu suprafaţă pot curba pot fi
nu se care crapă sunt ţinute
zgrunţuroasă, în inel fără curbate în
pot uşor şi se de un capăt,
care se a crăpa, inel, sau
modela rup dacă dar crapă
sfărâmă la sau panglici
sfere se ţin de dacă se
încercarea de panglici subţiri care
un capăt; curbează în
modelare în subţiri pot fi
nu se pot inel; se pot
suluri care se curbate în
modela modela
rup la cerc fără a
panglici panglici
clătinare crăpa
nerezistente

Aprecierea texturii solului prin metodele de teren menţionate

anterior se bazează pe elemente subiective. De aceea, se recomandă
efectuarea unor determinări multiple pentru aceeaşi probă de sol, iar
determinările să fie efectuate atât în stare umedă cât şi în stare uscată. Se
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

recomandă prelevarea probelor de sol din teren, pentru ca aceste

determinări organoleptice sa fie verificate prin metode de laborator.
Determinarea texturii, fie prin metode de teren, fie prin metode de
laborator (pe baza probelor recoltate în teren), se efectuează pentru fiecare
orizont de sol în parte.
Există situaţii când textura unui sol nu prezintă diferenţieri pe
verticală, astfel de soluri vor avea un drenaj uniform pe întreg profilul.
De asemenea, există situaţii când solurile prezintă diferenţiere
texturală pe verticală; acestea se întâlnesc la solurile cu migrare activă de
argilă pe profil, caz în care se diferenţiază orizonturi supraiacente sărăcite
în argilă (orizonturile El şi Ea) şi orizonturi subiacente îmbogăţite în argilă
(orizontul Bt).
În cazul solurilor care evidenţiază prezenţa pe profil a unui orizont
Bt, datorită peliculelor de argilă prezente atât la suprafaţa, cât şi în
interiorul elementelor structurale, sunt create condiţii pentru stagnarea
temporară a apei din precipitaţii, sau a apei freatice acolo unde este cazul,
favorizând apariţia fenomenelor de gleizare şi stagnogleizare.
Pentru a caracteriza din punct de vedere textural solurile, se
utilizează şi indicele de diferenţiere texturală (Idt), care reprezintă raportul
dintre cantitatea de argilă din orizontul Bt şi cea din orizonturile
supraiacente, respectiv E (atunci când solul prezintă acest orizont) şi / sau
A.
 deci, Idt = argilă B argiloiluvial / argilă E sau A
 Idt < 1,2 = sol nediferenţiat textural
 Idt > 1,2 = sol diferenţiat textural

Importanţa texturii solului

Este cunoscut faptul că solul care aparţine unei clase texturale se
comportă diferit faţă de apă, aer, căldură, pătrunderea rădăcinilor,
activitatea microorganismelor, reţinerea elementelor nutritive, reacţia la
îngrăşăminte şi amendamente etc.
C. Chiriţă (1974) arată că textura solului determină şi influenţează
proprietăţile fizice, fizico-mecanice, chimice şi biologice ale solului, dintre
care amintim:
– porozitatea totală (capilară şi necapilară);
– structura (formare şi caractere);
– higroscopicitatea şi coeficientul de ofilire;
– permeabilitatea pentru apă şi aer;
– capacitatea de reţinere şi cedare a apei;
– absorbţia apei şi a ionilor;
 Eugen Teodorescu-SOARE – Caiet de lucrări practice

– capacitatea de schimb cationic;

– procesele biochimice datorate activităţii microorganismelor.
Pe baza texturii se pot determina condiţiile de formare a solurilor,
intensitatea procesului de solificare, caracterizarea genetică a solului,
prognoza evoluţiei solului, precizarea prezenţei orizontului Bt (argic).
Cu ajutorul texturii, cunoscând cerinţele plantelor cultivate se poate
aprecia cel mai indicat mod de folosinţă al solului, stabilindu-se măsurile
agrotehnice, agrochimice şi ameliorative optime, de tip: irigaţii, desecări,
drenaje, etc.