9.

Textura și structura solului

9.1 Textura solului
Prin textura solului se înțelege raportul procentual dintre cele trei fracțiuni
granulometrice ce compun mare parte din componenta minerală a solului: nisipul, praful
(lutul) și argila.
Scheletul solului se definește prin totalitatea fragmentelor de rocă dură cu dimensiuni
mai mari de 2 mm.
Principalele fracţiuni granulometrice care alcătuiesc pământul fin sunt:
- Nisipul (eng. sand), cu diametrul de 2 - 0,02 mm;
- Praful (slit) cu diametrul de 0,02 – 0,002 mm;
- Argila (clay), cu diametrul sub 0,002 mm.

Figura 1. Dimensiunile comparative între principalele fracțiuni granulometrice

Determinarea texturii solului

Textura solului se poate determina prin două metode: una expeditivă, direct în teren și
una precisă, în laborator.
Determinarea în laborator a texturii solului presupune separarea fizică a
componentelor granulometrice ale solului și care se poate efectua pe două căi:
- Prin sitarea probei de sol uscată și mojarată cu site cu ochiuri de diferite diametre și în
final cântărirea și raportarea procentuală a acestora;
- Prin separarea în apă a nisipului de lut și de argilă prin metoda pipetării și sedimentării
(pipeta Kubiena). Metoda are la bază principiul separării fracțiunilor în funcție de viteza
(diferită) de sedimentare a particulelor de nisip, praf și argilă. Prin cântărire rezultă
raportul procentual determinat cu o precizie se o zecime de procent.
Indiferent de metoda folosită importantă este interpretarea rezultatelor.

1
 Astfel, în funcţie de raportul în care se găsesc fracţiunile particulelor minerale în
soluri, diverşi autori au elaborat mai multe sisteme de clasificare, folosind o singură fracţiune
(argila), două fracţiuni (argila şi nisip) sau trei fracţiuni (argilă, praf şi nisip) sub formă de
tabele (tabelul 1) sau diagrame texturale (figura 2 și 3).

Figura 2. Diagrama texturală cu două intrări (% de argilă și cel de nisip)

Tabelul 1
Clasele texturale de sol utilizate în România
Conţinut (%) de:
Denumire Argilă Praf Nisip
sub 0,002 mm 0,002-0,02 mm 0,2-2 mm
Texturi grosiere Nisip sub 6 sub 32 peste 62
Nisip lutos 6 -12 sub 33 56 – 94
Lut nisipos 13 - 20 sub 33 48 –87
Texturii mijlocii
Lut 21 - 32 sub 79 sub 79
Lut argilos 33 - 45 sub 68 sub 68
Texturi fine
Argilă peste 45 sub 55 sub 55

2
 Figura 3. Diagrama texturală cu trei intrări

Pentru stabilirea clasei texturale a unui sol pe cele trei laturi ale triunghiului se fixează
procentele de argilă, praf şi nisip, obţinute prin analiza granulometrică. Din aceste puncte se
duc paralele la baza zero a fracţiunii respective, iar locul de întâlnire a celor trei paralele
reprezintă clasa texturală în care se încadrează solul respectiv.

Metoda organoleptică de determinare a texturii solului

Această metodă presupune determinarea texturii cu ajutorul simțului tactil și al
gradului de modelare al probei de sol. Astfel, proba de sol de mărime unei nuci, se modelează
în sfere, filamente, panglici și se supune la diverse teste de maleabilitate (tabelul 2).

3
Criterii de încadrare în clase texturale pe baza metodei organoleptice Tabelul 2
Clasa texturală Senzația la atingere între degete Modelare
Nisip Aspru, degetele nu se murdăresc Nu se pot forma bile (sfere). Necoeziv
Nisip lutos Degetele se murdăresc cu Se pot forma sfere, dar la presare crapă.
material fin
Lut nisipos Făinos-aspru Se pot forma sfere, filamente de 2-3
mm grosime, dar care ținute de un capăt
se rup.
Lut Făinos Se pot forma filamente care îndoite în
inel crapă.
Lut argilos Făinos-unsuros Se pot forma inele, dar modelate în
panglică la curbare crapă.
Argilă Unsuros-alunecos Se pot forma panglici care nu crapă la
curbare în inel sau alte forme.

7.2. Structura solului

Structura solului spre deosebire de textura solului este o caracteristică morfologică a
solului care se vede cu ochiul liber și ea se definește prin modul în care se asociază
principalele componente minerale și organice ale solului.
Structura solului se definește prin următoarele caracteristici:
- Gradul de structurare;
- Forma agregatelor (tipul de structură);
- Mărimea agregatelor structurale
Principalele tipuri de structură. După forma pe care o prezintă agregatele din masa
solului se disting mai multe tipuri de structură: glomerulară, granulară, poliedrică, prismatică,
columnară şi lamelară (figura 4).

Figura 4. Schema tipurilor de structură (după Baden)

4
 Structura glomerulară, reprezintă starea de structurare optimă a orizonturilor humifere
cu mull. Particulele de sol sunt dispuse în agregate aproximativ sferice, poroase, de cca. 2-5
mm în diametru, având feţele curbe, aşezare afânată. În general, structura glomerulară se
întâlneşte în partea superioară a solurilor bogate în humus (orizontul Am al solurilor din Clasa
Cernisoluri).
Structura grăunţoasă sau granulară, se deosebeşte de cea glomerulară prin aşezarea
net mai îndesată a particulelor, manifestată prin lipsa relativă a porilor vizibili cu ochiul liber.
Elementele structurale ating frecvent dimensiuni mai mari decât glomerulele (5-10 mm
diametru). Este un tip de structură foarte răspândit în orizontul superior al luvisolurilor
(orizontul Ao).
Structura poliedrică, se caracterizează prin elemente structurale aproape egal
dezvoltate în direcţia celor trei axe rectangulare. În cazul structurii poliedrice angulare
fragmentele (agregatele) sunt colţuroase, poliedrii ocupă, aproape perfect, lăcaşurile formate
de feţele poliedrilor învecinate. Este caracteristic orizontului Bv a solurilor din Clasa
Cambisoluri.
Structura prismatică se caracterizează prin agregate cu axa verticală mai mare decât
cea orizontală, cu feţe plane şi muchii ascuţite. Aceste fragmente alungite şi orientate vertical,
pot avea grosimi de 10-100 mm şi, în general, sunt compacte, iar prin apăsare mai intensă se
pot desface în poliedrii mai mici. Este caracteristică orizontului Bt (B argic).
Structura columnară se caracterizează prin agregate compacte alungite, asemănătoare
prismelor, dar cu muchii teşite şi capătul superior al prismelor rotunjit. Este caracteristică
orizontului Btna al solurilor de tip Soloneţ.
Structura lamelară sau şistoasă este alcătuită din fragmente (agregate) orientate
orizontal, sub formă de lamele sau plăci, care au axa verticală mai mică decât cea orizontală şi
ale căror grosimi variază între 2-10 mm. Este caracteristică orizonturilor eluviale (orizontul E
al solurilor din Clasa Luvisoluri).