6.

Rocile sedimentare

6.1 Formare şi clasificare

Prin roci sedimentare, se înţeleg depozitele de substanţe cristaline sau amorfe,
rezultate prin:
- dezagregarea şi alterarea fizico-chimică a rocilor preexistente (magmatice şi
metamorfice);
- precipitarea şi depunerea substanţelor chimice din soluţii apoase marine şi lacustre;
- resturi organice, vegetale şi animale, acumulate după moartea lor în bazine de
sedimentare.
Pornind de la cele trei mari categorii de procese, care determină formarea lor
(detritice, chimice şi organogene), aceste roci se clasifică în:
- roci sedimentare detritice;
- roci sedimentare de precipitaţie;
- roci sedimentare organogene (biogene).
Alcătuirea mineralogică a rocilor sedimentare este complexă. Deosebim două mari
categorii de minerale:
- minerale alogenetice, ce aparţin rocilor preexistente, care au rezistat procesului de
alterare (cuarţ, feldspaţi, mică etc.);
- minerale singenetice, formate datorită acţiunii de alterare a microorganismelor
(carbonaţi, sulfaţi, cloruri etc.)
Dacă rocile sedimentare comparativ cu cele eruptive, reprezintă numai 5 % din
volumul scoarţei terestre, în schimb, raportate la suprafaţă, ele ocupă 75 % din suprafaţa
globului, cu implicaţii deosebite ca roci parentale de soluri, motiv pentru care sunt descrise
mai amănunţit.

6.2 Rocile sedimentare detritice

Sunt formate din material provenit din dezagregarea fizică a rocilor preexistente
(magmatice şi metamorfice).
Mărimea şi forma fragmentelor depind de agentul de dezagregare şi transport (apă,
vânt, temperatură) şi de lungimea drumului parcurs. Cu cât au parcurs un drum mai lung, cu
atât sunt mai mici şi mai rotunjite.
După coeziunea dintre particule, rocile detritice sunt de trei feluri: mobile, cimentate
şi consolidate.

6.2.1 Rocile detritice mobile

a) Grohotişurile sunt depozite de fragmente colţuroase de pietre mari rezultate prin
dezagregarea stâncilor şi obişnuit sunt îngrămădite la poalele abrupte ale crestelor stâncoase.
În grohotişuri, procesele de solificare înaintează foarte variat, în funcţie de mărimea
fragmentelor şi de natura lor mineralogică.
b) Bolovănişurile, pietrişurile şi prundişurile sunt depozite aluvionare de fragmente
rotunjite de roci, depuse în albiile şi terasele râurilor de munte şi de deal, după ce au fost
transportate şi sortate de apă.
Bolovănişurile sunt depozite grosolane, formate din fragmente de roci tari, rotunjite,
care conţin mai mult de 50 % fragmente cu diametru mai mare de 100 mm.
Pietrişurile sunt fragmente rotunjite, mai mărunte cuprinse între 20 şi 100 mm.
Prundişurile sunt fragmente rotunjite şi mai mărunte, cuprinse între 2 şi 20 mm.
Alcătuirea mineralogică şi petrografică a bolovănişurilor, prundişurilor şi
pietrişurilor, depinde de natura mineralelor şi a rocilor din care provin. În general, sunt
fragmente de roci dure, greu alterabile; formează greu soluri.

1
 c) Nisipurile sunt fragmente cu diametrul de 0,02 şi 2 mm, care rezultă din
dezagregarea înaintată a rocilor sub acţiunea vântului, a apelor curgătoare şi a apelor mării.
Depozitele de nisipuri sunt constituite din peste 50 % cuarţ, 10-15 % feldspaţi, 10-15
% mică şi din diverse alte minerale.
După natura materialului predominant, se deosebesc: nisipuri silicioase, calcaroase,
micacee etc.
După agentul şi locul unde se formează deosebim:
- Nisipuri maritime, se găsesc pe plaja mării şi se întind sub apă până la adâncimea
de 200 m. Au bobul relativ uniform (omogen) şi conţin sfărâmături de cochilii. Provin din
sfărâmarea stâncilor sub acţiunea valurilor.
- Nisipuri fluviatile se găsesc în albiile şi luncile râurilor, în terase şi în Deltă. Au
compoziţie foarte variată.
- Nisipurile de dune, sunt nisipuri eoliene şi se întâlnesc în ţara noastră pe suprafeţe
mai întinse în sudul Olteniei şi Câmpia nord-vestică (Carei).

6.2.2 Rocile detritice cimentate

a) Breciile şi conglomeratele. Breciile au rezultat din cimentarea grohotişurilor
(fragmente colţuroase), iar conglomeratele provin din cimentarea bolovănişurilor, pietrişurilor
şi prundişurilor. După natura fragmentelor de roci şi a cimentului se deosebesc brecii şi
conglomerate silicioase, calcaroase, marnoase etc. Dezagregarea lor se poate produce cu atât
mai repede cu cât cimentul este mai slab.
b) Gresiile sunt roci provenite din cimentarea nisipurilor. Sunt aspre la pipăit, grele,
cu grăunţi de nisip vizibili cu ochiul liber. După natura cimentului se deosebesc: gresii
silicioase, calcaroase, argiloase etc. Gresiile sunt roci cu porozitate şi culori variabile.
Formează depozite pe suprafeţe întinse în Carpaţii Orientali şi Subcarpaţi.

6.2.3. Rocile detritice consolidate

Sunt roci cu textură predominant fină (lutoasă sau argiloasă). Consolidarea este
datorată presiunii stratelor de deasupra. Din această categorie fac parte: loessul, argilele,
marnele.
a) Loessul, sau pământul galben, este o rocă sedimentară formată prin
consolidarea prafului eolian.
Se prezintă sub formă de mase pământoase de culoare galben uniformă, poroasă,
friabilă, cu plasticitate redusă şi ruptură columnară.
Este constituit din: 60-80 % praf, 1-3 % nisip, 6-15 % argilă şi 10-25 % CaCO3.
Datorită alcătuirii texturale şi mineralogice, aşezării poroase şi coeziunii moderate
pe toată grosimea, loessul prezintă o permiabilitate mare pentru apă şi aer, o însemnată
capacitate de reţinere a apei şi a substanţelor nutritive. Cu aceste însuşiri esenţiale, loessul
poate fi considerat ca rocă parentală de sol ideală.
Loessul este în ţara noastră cea mai importantă rocă parentală de soluri, prin
suprafeţele mari pe care le ocupă în zonele de câmpie şi dealuri joase şi prin tipurile de sol
formate.
b) Argilele sunt roci sedimentare detritice consolidate, alcătuite din particule fine,
predominant sub 0,002 mm, depuse de ape sau de vânturi. Uneori din cauza tasării, capătă o
structură foioasă caracteristică (şisturi argiloase). Sunt roci moi, unsuroase la pipăit,
poliminerale. Se prezintă sub diferite culori, în funcţie de mineralele dominante (galbene,
vineţii, roşietice, negre).
Având o suprafaţă specifică mare şi porii foarte fini, argilele au o capacitate mare de
reţinere a apei şi în stare umedă gonflează, devin plastice.
La noi în ţară sunt răspândite ca roci parentale de soluri, în zonele de deal şi podiş

2
 c) Marnele sunt roci sedimentare detritice consolidate, formate din argile şi CaCO3,
în diferite proporţii. Practic sunt roci intermediare între argile şi calcare. Au culori, în general,
melanocrate.
Marnele ca şi argilele, au răspândire mare ca roci parentale de soluri, în zonele de
deal şi podiş. În general, pe marne se formează soluri fertile.

6.3 Rocile sedimentare de precipitaţie chimică

Sunt constituite din minerale solubile (cloruri, sulfaţi, carbonaţi), care au fost
transportate de ape în bazine de sedimentare, unde datorită evaporării apei, soluţia se
concentrează şi are loc precipitarea şi depunerea pe fundul apelor respective.
În trecutul geologic al pământului, care urmare a mişcărilor tectonice, ridicându-se
fundul mărilor apele s-au retras şi au ieşit la suprafaţă sedimentele depuse timp de mai multe
milenii, în straturi ce pot fi de zeci şi sute de metri.
D.p.d.v. al compoziţiei chimice, sunt roci foarte bine sortate, cel mai adesea
constituite dintr-un singur mineral, la care se mai adaogă alţi compuşi sub formă de
impurităţi.
Structura rocilor de precipitaţie chimică este, în general, cristalină, iar textura este
compactă.
După locul de formare se deosebesc: roci de precipitaţie marină şi roci de
precipitaţie continentală.

6.3.1 Rocile de precipitaţie marină

a) Sarea gemă (NaCl). Este o rocă monominerală cu mai multe sau mai puţine
impurităţi. Este incoloră sau divers colorată (obişnuit gri), are luciu sticlos, solubilitate
ridicată în apă, higroscopicitate mare, structură granulară. Este însemnată d.p.d.v. economic,
însă are rol nefast în soluri (sărături).
La noi în ţară sarea gemă formează masive exploatabile în zonele subcarpatice.
b) Gipsul (CaSO4· 2H2O). Este o rocă monominerală. Datorită solubilităţii mai
reduse, este primul care precipită şi se depune pe fundul apei. Are culoare albă când este pur,
sau divers colorat în funcţie de impurităţi. Structură granulară, textură compactă.
În soluri se foloseşte ca amendament pentru corectarea reacţiei puternic alcaline.
c) Silvina (KCl). Alcătuieşte zăcăminte împreună cu NaCl, fiind ultima care
precipită datorită solubilităţii foarte ridicate.
La noi în ţară avem zăcăminte la Tg-Ocna şi Tazlău. Este folosită ca îngrăşământ cu
potasiu.
d) Calcarele oolitice. Oolitele se formează prin depunerea de CaCO3 sub formă de
pături (straturi) concentrice în jurul unui sâmbure de altă natură minerală (cuarţ). Formarea
oolitelor este posibilă în mările calde şi agitate, în regiunea unui ţărm calcaros. Când oolitele
devin destul de grele, cad la fund unde se cimentează cu calcit. La noi în ţară sunt răspândite
în Podişul Moldovei (o dovadă a fostei Mări Sarmatice).

6.3.2 Rocile de precipitaţie continentală

a) Tufurile calcaroase. Se formează prin precipitarea CaCO3 din apa izvoarelor ce
străbat masive calcaroase, în jurul resturilor de plante aflate la gura acestor izvoare. Au aspect
spongios datorită faptului că prin descompunerea materiei organice în jurul căreia s-au format,
în masa rocii rămân spaţii libere. Când sunt pure, tufurile calcaroase au o culoare alb-gălbuie;
oxizii de fier le colorează în brun-roşcat, iar oxizii de mangan în negru.
b) Travertinele. Iau naştere din tufuri calcaroase prin umplerea parţială a golurilor cu
CaCO3 depus de apele de infiltraţie. Legat de acest mod de formare, textura lor este mai puţin
poroasă.

3
 Datorită faptului că se prelucrează uşor şi sunt estetice, travertinele sunt folosite în
construcţii pentru decoraţiuni interioare şi mai ales exterioare.

6.4 Rocile de precipitaţie biochimică (organogene)

Rocile organogene reprezintă depozite sedimentare formate din acumularea
resturilor scheletice şi substanţelor organice, provenite de la animale şi plante care au trăit în
diferite ere geologice, sau rezultă prin precipitarea substanţelor chimice dizolvate în apa
mărilor, sub acţiunea organismelor, ca produse ale vieţii lor
După natura chimică, rocile organogene se împart în două mari categorii:
- acaustobolite (care nu ard);
- caustobolite (care ard, dezvoltând prin ardere energie calorică-cărbuni, petrol). Nu
interesează ca roci parentale de soluri.

6.4.1. Rocile organogene acaustobolite

După natura substanţei minerale din care sunt constituite, se pot clasifica în roci
calcaroase, silicioase, fosfatice şi azotoase.
a) Roci organogene calcaroase. Cea mai mare parte a calcarelor din natură sunt de
origine organică şi rezultă prin precipitarea CaCO3 din apa mărilor, sub influenţa algelor, care
au proprietatea de a descompune bicarbonatul de calciu dizolvat în apă, pentru a utiliza CO2
în procesul de fotosinteză, iar CaCO3 rezultat se depune în jurul lor, acumulându-se în straturi
de grosimi impresionante şi prin mişcările tectonice au ajuns la suprafaţă.
O altă cale de formare a calcarelor biogene, o reprezintă fixarea de către diferite
vieţuitoare a CaCO3 în organismul lor, pentru aşi construi scheletul sau cochilia. După
moartea lor, scheletele şi cochiliile se depun şi prin cimentare, dau naştere la roci calcaroase
biogene (organogene).
Calcarele sunt roci compacte, poroase sau spongioase, fac efervescenţă cu HCl
diluat. Culoarea calcarelor este variată, în funcţie de natura impurităţilor pe care le conţin.
Structura este în general cristalină, granulară, iar textura neorientată compactă. Sunt roci
parentale favorabile pentru soluri.
Câteva tipuri de roci calcaroase:
- Calcarul compact, sau piatra de var. Este alcătuit din particule fine de calcit
cu structură
microcristalină. Uneori în masa lui apar vinişoare sau fisuri umplute cu calcit macrogranular.
- Calcarele cochilifere. Sunt cochilii de animale marine cimentate cu calcit.
- Creta. Este o rocă calcaroasă albă, friabilă cu o structură foarte fin granulată. Este
formată din căsuţe mici de foraminifere unite între ele cu calcit fin cristalizat. Se
găsesc depozite în Dobrogea.
Dolomita. Are component principal CaMg(CO3)2. S-a format din calcare în contact
cu soluţii magneziene. În natură, între calcare şi dolomite trecerea este gradată.
În ţara noastră, dolomitele formează depozite importante la fel ca şi calcarele.

b) Roci organogene silicioase. S-au format prin acumulare pe fundul mărilor, fie a
silicei secundare (coloidale), rezultată prin precipitare, fie a scheletelor provenite de la
microorganisme a căror schelet (căsuţe) este format din siliciu. Cele mai reprezentative sunt:
- Diatomitul şi radiolitul. Rezultate din sedimentarea scheletelor unor animale
microscopice (diatomee şi radiolarii) cunoscute sub denumirea de kiselgur (rocă dură, uşoară).
Sunt asemănătoare cu silexul sau cremenea.

4
 c) Roci organogene fosfatice. Reprezentate prin fosforite, care au luat naştere în
zone calde şi mlăştinoase, din resturi organice bogate în fosfor şi calciu, a unor vieţuitoare
(algele Fucus).

d) Roci organogene azotoase, reprezentate prin salpetru de sodiu şi salpetru de

potasiu.