ORMELE DE CONSTITUIRE ALE ORGANISMELOR DE GESTIUNE COLECTIVĂ

ÎN CADRUL NORMATIV ROMÂN ACTUAL

1. Consideraţii generale. Organismele de gestiune colectivă

Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă manifestarea sa exterioară este una vizibilă
sau exprimată material. Astfel, o pictură este un obiect al proprietăţii intelectuale îl reprezintă
creativitatea autorului[1].

Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activităţi umane chiar dacă în timpul creaţiei
intervine şi un aparat, precum computerul în cazul persoanei care realizează un program pentru
calculator[2]).

În cuprinsul art. 7 din Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, articol
modificat prin OUG 125/2005, Art. 1 se precizează că: „Constituie obiect al dreptului de autor
operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi
modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia
lor, cum sunt”[3])

Autorii de opere de creaţiei intelectuală în România beneficiază de protecţia juridică a drepturilor

sale în conformitate cu Legea cu nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare.

Apărarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe se face printr-o serie de mijloace de drept
administrativ, civil şi penal. Apariţia unei legi, în concordanţă cu legislaţia internaţională în
materie, a permis intrarea în legalitate şi în acest domeniu în care datorită schimbărilor apărute în
tehnică şi tehnologie, a cerut-o cu necesitate. De asemenea, reglementarea drepturilor conexe a
constituit un alt pas în crearea cadrului legislativ necesar apărării acestor drepturi. Spre deosebire
de alte obiecte ale dreptului de proprietate intelectuală (invenţiile, mărcile, desenele şi modelele
industriale), operele creaţiei literare, artistice şi ştiinţifice sau de orice altă natură asemănătoare,
originalul este protejat de lege în mod necondiţionat.

Prima lege privind dreptul de autor în România a fost Legea proprietăţii literare şi artistice şi a
intrat în vigoare la 28 iunie 1923. Pe 24 iulie 1946 a apărut o lege privind contractul de editare şi
dreptul autorului asupra operelor literare; această lege a fost abrogată parţial la 14 ianuarie 1949
prin Decretul nr. 17 pentru editarea şi difuzarea cărţii. În 1951 a intrat în vigoare Decretul nr. 19
din 16 februarie 1951 privind drepturile de autor privind dreptul de autor asupra operelor
susceptibile pentru a fi tipărite; acesta a fost modificat prin Decretul nr. 428 din 13 noiembrie
1952. La 27 iunie 1956 toate aceste acte normative au fost explicit abrogate prin Decretul nr. 321
privind drepturile de autor[4].

În prezent, în România, dreptul de autor este reglementat prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul
de autor si drepturile conexe, Legea nr. 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Ordonanța nr. 25/2006 privind întărirea
capacității administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și Ordonanța de urgență
nr. 123/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si
drepturile conexe. Instituţia dreptului de autor este instrumentul de protecţie a creatorilor şi
operelor acestora; în România această instituţie se numeşte Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor. ORDA este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale din România aflat în
subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, fiind autoritate unică de reglementare, evidenţă
prin registre naţionale, supraveghere, autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică în
domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor.

Pentru prima dată Legea nr. 8/1996 prevede că titularii dreptului de autor şi a drepturilor conexe
îşi pot exercita drepturile lor nu numai în mod personal dar şi, la cererea lor, prin organisme de
gestiune colectivă.

În exercitarea drepturilor sale recunoscute de către lege, autorul unei opere şi alţi titulari de
drepturi protejate în cadrul legii dreptului de autor pot să aleagă între a-şi proteja cu eforturi
personale drepturile ori a apela la organismele de gestiune colectivă. Dezvoltarea mijloacelor
tehnice de distribuire a operelor a ajuns atât de departe încât exercitarea personală a drepturilor
asupra prestaţiilor şi difuzării de către autorul însuşi a devenit o imposibilitate şi de aceea autorii
şi titularii drepturilor de autor s-au constituit în asociaţii profesionale al căror obiect este apărarea
intereselor unor categorii de autori[5]). Reglementarea prin lege a gestiunii colective a drepturilor
de autor ţine aşadar seama, în primul rând, de dezvoltarea mijloacelor de reproducere şi difuzare
a operelor, din ce în ce mai sofisticate şi mai performante, de proliferarea fenomenului pirateriei,
extrem de dăunător pentru interesele patrimoniale ale autorilor, de imposibilitatea controlării
individuale a exploatării operei. Altfel spus, proliferarea acestei forme de gestiune a utilizării
operelor se explică prin avantajele practice, economice, pe care le oferă titulari lor dreptului de
autor şi a drepturilor conexe. Dar gestiunea colectivă prezintă avantaje nu numai pentru titularii
drepturilor, ci şi pentru utilizatorii acestora), facilitându-le acestora contactarea unor persoane
care le pot oferi dreptul de a utiliza o anumită operă).

Din punct de vedere istoric, gestiunea colectivă a drepturilor de autor s-a născut în Franţa, în
secolul al XVIII-lea, ca urmare a dificultăţilor apărute în menţinerea controlului asupra
reprezentării publice a operelor, dar până la 1957, în dreptul francez nu exista nici o dispoziţie
expresă relativă la societăţile de autor. Astfel, în 1771 a fost înfiinţată de către Beaumarchais,
Societatea autorilor şi compozitori lor de opere dramatice (SACD), care gestiona dreptul de
reprezentare publică a acestui gen de opere[6]).

În condiţiile dezvoltării mijloacelor de comunicare, ceea ce a dus la noi modalităţi de

reprezentare publică a operelor (cinematograf, televiziune, cablu, satelit, Internet, etc.), acest tip
de organisme şi-au dovedit pe deplin utilitatea, exploatarea unei opere prin reprezentare publică
fiind actualmente, în marea majoritate a cazurilor, realizată prin intermediul lor. Însă, odată cu
apariţia unor noi mijloace de reproducere, facile, economice şi accesibile unui număr crescând de
utilizatori, probleme similare s-au ivit şi în cazul dreptului de reproducere; în consecinţă, au fost
create organisme de gestiune colectivă şi pentru acest drept[7].

La nivelul comunităţii europene deocamdată nu există o reglementarea unitară cu privire la

organismele de gestiune colectivă. Însă, unele directive prevăd dispoziţii sau prevederi prin care
interpretează statutul gestiunii colective. Astfel, în Art. 1, pct.1 din Directiva nr. 93/83/CEE
prevede că: „societate de gestiune colectivă înseamnă orice organism al cărui singur scop sau
unul din scopurile principale îl constituie gestionare sau administrarea dreptului de autor sau a
drepturilor conexe”[8])

2. Formele de constituire a gestiunii colective

Sub regimul Legii nr. 8/1996, modificată, gestiunea colectivă a drepturilor era numai facultativă,
autorii şi alţi titulari de drepturi protejate în cadrul legii dreptului de autor şi a drepturilor conexe
având alegerea între a-şi exercita drepturile recunoscute de lege în mod personal sau prin
organismele de gestiune colectivă.
În conformitate cu Legea nr. 285/2004 gestiunea facultativă reprezintă regula, însă legea a
introdus o excepţie de la această regulă, prevăzând în art. 123 că gestiunea colectivă este
obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

1. dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată;

2. dreptul la remuneraţie echitabilă pentru împrumutul public prevăzut la art. 144 (2);

3. dreptul de suită;

4. dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;

5. dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepţia proiecţiei publice a

operelor cinematografice;

6. dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de

fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a
reproducerilor acestora;

7. dreptul de retransmitere prin cablu[9]).

Pentru restul drepturilor de autor şi conexe, gestiunea colectivă este facultativă, aşa cum rezultă
şi din interpretarea gramaticală a articolului 123 alin. (1): „Titularii dreptului de autor şi ai
drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual
sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile prezentei legi.” Se
pune însă problema corelaţiei dintre acest articol şi art. 123 care prevede că pot fi gestionate
colectiv următoarele drepturi[10]:

1. dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;

2. dreptul de comunicare publică a operelor;

3. dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevăzut la art. 1231 (1) lit. b);

4. dreptul de radio difuzare a operelor;

5. dreptul la remuneraţie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut Ia

art. 1111 (1 )[11]).
Drepturile autorilor asupra operelor de natură intelectuală sunt prevazute expres de legile
naţionale, dar şi internaţionale la care România face parte, astfel încât au fost bine definite şi
limitele operelor protejate de lege. În art. 2 din Tratatul O.M.P.I. privind drepturile de autor,
întitulat „întinderea protecţiei privind dreptul de autor” prevede: „Protectia privind dreptul de
autor se intinde asupra expresiilor si nu asupra ideilor, procedeelor, metodelor de functionare sau
conceptelor matematice ca atare”.[12]) De altfel, Convenţia de la Berna dispune ca: „protecţia
acordată operelor originare  dintr-un stat membru al Uniunii trebuie să fie aceeaşi ca şi aceea
acordată operelor  de origine locală de către legea statului în care protecţia este reclamată”.[13])

Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 şi 1232, pot fi
gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului
special acordat de titularii de drepturi.” Trecând peste faptul că drepturile sunt prevăzute în lege
(iar nu în capitolul respectiv), se observă că acest articol face o delimitare pe de o parte, între
drepturile prevăzute expres în articolele 123′ şi 1232 şi, pe de altă parte, celelalte drepturi[14].

3. Constituirea organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a

drepturilor conexe

Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice constituite prin libera asociere a
titularilor drepturilor de autor şi de drepturi conexe, care au ca obiect principal de activitate
colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari şi fiind
constituite sub regimul O.G. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.[15])Organismele de
gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea repertoriului protejat pentru care
nu au primit un mandat de gestiune colectivă. Aceste organisme de gestiune colectivă sunt,
potrivit legii noastre (art. 125) supuse reglementărilor privind asociaţiile fără scop lucrativ, care
dobândesc personalitate juridică, în condiţiile legii, cu avizul ORDA[16].

Cu referire la avizul ORDA, art. 126  prevede următoarele:

1. urmează să se constituie sau funcţionează potrivit reglementărilor legale la data intrării În

vigoare a prezentei legi;
 2. depun la ORDA repertoriul de opere, interpretări şi execuţii artistice, fonograme şi video
grame, aparţinând propriilor membri şi pe care Îl gestionează, precum şi contractele
Încheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu organisme străine;

3. au adoptat un statut care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;

4. au capacitate economică de gestionare colectivă şi dispun de mijloacele umane şi

materiale necesare gestionării repertoriului pe Întregul teritoriu al ţării;

5. permit, potrivit procedurilor exprese.din propriul statut, accesul oricăror titulari ai

drepturilor de autor sau drepturi conexe din domeniul pentru care se Înfiinţează şi care
doresc să le Încredinţeze un mandat.

Repertoriul menţionat la alin. (l) lit. b) se depune în format scris şi electronic, stabilit prin decizie
a directorului general, şi conţine, cel puţin, numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul
operei, elementele de identificare a artiştilor interpreţi şi executanţi, a fonogramelor sau
videogramelor. Avizul de constituire şi funcţionare pentru organismul de gestiune colectivă se
acordă prin decizie a directorului general al ORDA şi se publică În Monitorul Oficial al
României, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă.

Organismele de gestiune colectivă sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau drepturi
conexe: autori, artişti interpreţi sau executanţi, producători, organisme de radio şi de televiziune,
precum şi de alţi titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice şi
juridice. Organismele de gestiune colectivă pot fi create separat pentru gestionarea de categorii
distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi pentru gestionarea
de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari. Ele acţionează În limitele mandatului
Încredinţat şi pe baza statutului adoptat după procedura prevăzută de lege[17]).

Din punct de vedere constituţional, dreptul la libera asociere sub forma organismelor de gestiune
colectivă este garantat prin reglementarea art. 40 din Constituţia României care prin al.1, prevede
că: „Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de
asociere.”[18])

4. Statutul organismului de gestiune colectivă

Statutul organismului de gestiune colectivă, conform art. 127, trebuie să cuprindă dispoziţii cu
privire la:

1. denumirea, domeniul şi obiectul de activitate şi drepturile pe care le gestionează pe baza

repertoriului constituit În acest scop;

2. condiţiile În care se realizează gestionarea drepturilor pentru titularii acestora, pe baza

principiului egalităţii de tratament;

3. drepturile şi obligaţiile membrilor În raporturile cu organismul de gestiune colectivă;

4. modalitatea de desemnare şi atribuţiile administratorului general responsabil de

funcţionarea organismului de gestiune colectivă, precum şi ale organelor de administrare
şi de reprezentare;

5. patrimoniul iniţial şi resursele economice prevăzute;

6. regulile aplicabile repartizării drepturilor colectate, proporţional cu utilizarea reală a

repertoriului titularilor de drepturi, precum şi regulile privind regimul sumelor
nerepartizate sau nerevendicate;

7. reguli privind modalitatea de stabilire a metodologiilor ce urmează a fi negociate cu

utilizatorii şi reguli privind reprezentarea În cadrul negocierilor;

8. modalităţile de verificare a gestiunii economice şi financiare de către membri;

9. modalităţile de stabilire a comisionului datorat de titularii de drepturi organismului de

gestiune colectivă pentru acoperirea cheltuielilor necesare funcţionării;

10. orice alte dispoziţii obligatorii potrivit legislaţiei în vigoare[19]).

Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării, de către ORDA, cu cel puţin două
luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia
modificarea urmează să fie aprobată. ORDA eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la
solicitare, iar avizul se depune la instanţa judecătorească în vederea înregistrării modificării. În
cazul în care avizul este negativ, acesta trebuie motivat.
Conform art. 127 alin. (4), orice modificare a statutului efectuată şi înregistrată la instanţa
judecătorească fără avizul ORDA este nulă de drept. Încheierea de admitere a cererii de
înregistrare a modificării statului, poate fi atacată cu recurs. Ea trebuie să fie desfiinţată în căile
de atac legale, ca orice act jurisdicţional, neputând fi considerată nulă câtă vreme acest lucru nu
s-a hotărât[20].

5. Organizarea şi funcţionarea organismelor de gestiune colectivă

Aceste organisme acţionează în limitele mandatului încredinţat pe baza unui statut adoptat după
procedura prevăzută de lege. Dispoziţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un astfel de
statut sunt prevăzute în art. 127 lit. a-j din lege şi trebuie să fie completate cu orice dispoziţii
obligatorii reieşite din legislaţia în vigoare.

Din consiliul director al organismului de gestiune colectivă nu poate face parte administratorul
general sau orice altă persoană care are calitatea de angajat retribuit al organismului. Nu au
calitatea de angajaţi retribuiţi membrii organismului de gestiune colectivă care primesc
indemnizaţie de participare la activităţile din cadrul organelor de conducere alese[21]).

În cuprinsul art. 134, al.1 al Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, se
prevede astfel: „ Exercitarea gestiunii colective incredintate prin contractul de mandat nu poate
restrange in nici un fel drepturile patrimoniale ale titularilor.”

În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de gestiune colectivă, art. 134 alin. (2), stabileşte
următoarele reguli:

1. deciziile privind metodele şi regulile de colectare a remuneraţiei şi a altor sume de la

utilizatori şi cele de repartizare a acestora între titularii de drepturi, cât şi cele privind alte
aspecte mai importante ale gestiunii colective trebuie să fie luate de membri, în cadrul
adunării generale, potrivit statutului;

2. comisionul datorat de titularii de drepturi, care sunt membri ai unui organism de gestiune
colectivă, pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare ale acestuia, prevăzute la art. 127
alin. (1) lit. i), cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este
colector unic, potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) lit. c) şi alin. (4), nu poate fi mai mare
de 30% din sumele colectate anual;
 3. în lipsa unei hotărâri exprese a adunării generale, sumele colectate de un organism de
gestiune colectivă nu pot fi utilizate în scopuri comune, altele decât acoperirea costurilor
reale ale colectării şi repartizării către membri a sumelor cuvenite; adunarea generală
poate decide ca maximum 30% din sumele colectate să poată fi utilizate în scopuri
comune şi numai în limita obiectului de activitate;

4. sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularii

de drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum şase
luni de la data colectării; titularii de drepturi pot pretinde plata sumelor colectate nominal
sau a căror repartizare nu presupune o documentare specială, în termen de 30 de zile de la
data colectării;

5. comisionul datorat de titularii de drepturi se reţine acestora, din sumele cuvenite

fiecăruia, după calcularea repartiţiei individuale, iar suma rezultată se impozitează
potrivit legii;

6. veniturile rezultate din plasamentele sumelor nerevendicate şi nerepartizate, aflate în

depozite bancare sau obţinute din alte operaţiuni efectuate în limita obiectului de
activitate, precum şi cele obţinute cu titlu de prejudicii sau daune ca urmare a încălcării
drepturilor de autor sau conexe, se cuvin şi se repartizează titularilor de drepturi şi nu pot
constitui venituri ale organismului de gestiune colectivă[22].

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE ATRIBUŢII ALE ORGANISMELOR DE GESTIUNE COLECTIVĂ

1. Atribuţii faţă de public

Legea stabileşte pentru organismele de gestiune colectivă unele reguli de funcţionare şi

principalele obligaţii ale acestora în raport cu publicul, cu autorii şi utilizatorii de opere şi cu
ORDA[23].

Conform articolului 125 organismele de gestiune colectivă au obligaţia să comunice publicului,

prin mijloace de informare în masă, următoarele date:

1. a) categoriile de titulari de drepturi pe care îi reprezintă;

 2. b) drepturile patrimoniale pe care le gestionează;

3. c) categoriile de utilizatori care au obligaţii de plată către titularii de drepturi;

4. d) actele normative în temeiul cărora funcţionează şi colectează remuneraţiile cuvenite

titulari lor de drepturi;

5. e) modalităţile de colectare şi persoanele responsabile de această activitate, pe plan local

şi central;

6. f) programul de lucru.

De asemenea, conform art. 134 alin. (1), organismele de gestiune colectivă au obligaţia să
publice, în format electronic, pe pagina proprie de Internet, următoarele informaţii actualizate:

1. a) statutul;

2. b) lista membrilor organelor de conducere centrale şi locale, componenţa comisiilor

interne şi lista responsabililor locali;

3. c) situaţia anuală privind soldul sumelor nerepartizate, sumele colectate pe categorii de

utilizatori, sumele reţinute, costul gestiunii şi sumele repartizate pe categorii de titulari;

4. d) darea de seamă anuală;

5. e) informaţiile privind adunarea generală, cum ar fi: data şi locul convocării, ordinea de
zi, proiectele de hotărâre şi hotărârile adoptate;

6. f) alte date necesare informării membrilor[24]).

2. Atribuţii faţă de titularii de drepturi

În relaţia cu titularii drepturilor, organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii:

1. a) să acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de

utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în
formă scrisă;
2. b) să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile
patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor
drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea
individuală de către titularii de drepturi;

3. c) să încheie, în numele titularilor de drepturi care le-au mandatat sau pe baza

convenţiilor încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu
organizatorii de spectacole, organismele de radiodifuziune ori de televiziune sau cu
distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca obiect autorizarea de utilizare a
repertoriului protejat;

4. d) să protejeze interesele membrilor lor, în ceea ce priveşte gestionarea drepturilor

cuvenite, ca urmare a utilizării repertoriului propriu, în afara teritoriului României, prin
încheierea de contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate.
Contractele de reprezentare încheiate de organismele similare din străinătate, prevăzute la
alin. (1) lit. e) al art. 130, se încheie în formă scrisă, cu menţionarea modului de realizare
a schimbului de informaţii privind repertoriul părţilor, a drepturilor gestionate, a duratei
şi a modalităţilor de plată;

5. f) să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să le repartizeze între titularii de drepturi,

potrivit prevederilor din statut;

6. g) să asigure accesul propriilor membri la informaţiile privind orice aspect al activităţii de

colectare a sumelor datorate de utilizatori şi de repartizare a acestora;

7. h) să acorde asistenţă de specialitate titularilor de drepturi şi să îi reprezinte în cadrul

procedurilor legale, în limita obiectului lor de activitate;

8. i) să ceară utilizatorilor comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare,

în format scris şi electronic, pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le
colectează, în vederea repartizării. Informaţiile şi documentele transmise vor fi însoţite de
adresă de înaintare, purtând numele reprezentantului legal, semnătura şi ştampila;

9. j) să asigure transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu autorităţile

publice care au drept de control şi, prin acestea, cu utilizatorii[25];
 10. l) să îndeplinească orice altă activitate, conform mandatului special primit de la titularii
dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, în limitele obiectului lor de activitate[26]).

1. Atribuţiile faţă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

 Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să depună la ORDA, în primul trimestru al

fiecărui an, după desfăşurarea adunării generale:

1. Darea de seamă anuală, aprobată de adunarea generală;

2. Raportul anual al comisiei de cenzori, prezenzat adunării generale;

3. Hotărârile judecătoreşti privind înregistrarea modificărilor la statut, avizate de ORDA;

4. Repertoriul actualizat, contractele de reprezentare cu organismele similare din străinătate.

Documentele anterior menţionate se depun la ORDA, în formatul stabilit prin decizie a

directorului general al Oficiului.[27])

2. Cesiunea drepturilor de autor

Prima reglementare privind transmiterea contractuală a dreptului de autor a fost Legea nr. 956
din 24 iulie 1946. Anterior acestei legi contractul de valorificare a dreptului de autor era supus
reglementărilor dreptului comun. Legea amintită nu s-a ocupat decât de operele literare şi de
contractul de editare; dispoziţiile ei erau aplicate prin extindere şi contractului de reprezentare.

În noua reglementare legiuitorul a analizat amplu şi distinct contractul de cesiune a dreptului de

autor, contract pe care îl vom întâlni doar în cadrul proprietăţii industriale.

De asemenea sunt reglementate contractul de editare, de reprezentare în public a unei opere

contractul de difuzare a unei opere prin radio sau televiziune, contractul de comandă cât şi
contractul de închiriere a unei opere[28].

Privitor la contractul de cesiune, acesta este definit astfel: „convenţia prin care o parte, numită
cedent, transmite cu titlu oneros sau gratuit, în tot sau în parte unei alte persoane numită cesionar
drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau tehnice”. Titularul
dreptului de autor poate ceda prin contract numai drepturile sale patrimoniale[29]).

 . Contractul de reprezentare teatrală

Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală beneficiază de o reglementare amplă

în cadrul Legii nr. 8/1996, fiindu-i dedicată în întregime Secţiunea a III -a a capitolului VII,
secţiune ce cuprinde art. 58-62. Potrivit definiţiei legale, cuprinse în art. 58, contractul de
reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală este convenţia prin care titularul dreptului de autor
cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta sau de a executa în public o
operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicaIă, coregrafică sau o
pantomimă, în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute
în condiţiile convenite.[30])

 Părţile în contractul de reprezentare

Titularii drepturilor de autor pot încheia ei înşişi contracte în vederea reprezentării sau executării
operei sau pot încredinţa gestiunea drepturilor lor organismelor de gestiune colectivă a
drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe, care pot încheia contracte generale de
reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală. Regula este re- afirmată în art 130 lit. c),
modificat, care prevede, pentru această ipoteză că organismele de gestiune colectivă sunt
obligate să încheie, în numele titulari lor de drepturi care le-au mandatat sau pe baza convenţiilor
încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de spectacole,
organismele de radiodifuziune ori de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin
cablu, având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat. În acest caz, organismele
de gestiune colectivă sunt ţinute de toate obligaţiile stabilite de lege în sarcina lor[31]).

 Forma şi conţinutul contractului de reprezentare

Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală trebuie să fie încheiat în formă
scrisă. Cerinţa este formulată în mod expres pentru acest tip de contract în art. 59 alin. (1) din
lege. Dar dacă în norma cu caracter general, cuprinsă în art. 42 din lege, cerinţa formei scrise
este formulată sub sancţiune pentru contractul de reprezentare norma specială nu prevede nici o
sancţiune.
Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală trebuie să cuprindă, aşa după cum
rezultă din art. 59, clauze referitoare la:

1. termenul în care va avea loc premiera sau singura comunicare a operei

2. caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii

3. teritoriul pentru care s-a cedat dreptul de reprezentare sau execuţie

4. remuneraţia cuvenită autorului

5. perioadele de comunicare de către cesionar a numărului de reprezentări efectuate şi

asituaţiei încasărilor

1. durata contractului sau numărul de reprezentaţii pentru care s-a concedat dreptul[32].

 Efectele contractului de reprezentare

Obligaţiile părţilor în contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală sunt cele care
rezultă din contract şi din dispoziţiile comune oricărei cesiuni. Legea instituie însă în sarcina
cesionarului unele obligaţii speciale.

Obligaţiile pe care le are cesionarul sunt asemănătoare celor din contractul de editare: a) de
utilizare a operei; b) de a permite cedentului să controleze derularea contractului; c) de plată a
remuneraţiei, la care se adaugă, evident, respectarea tuturor celorlalte drepturi ale cedentului.

Cesionarul este obligat să reprezinte sau să execute opera în termenul stabilit. Termenul la care
va avea loc premiera sau singura comunicare a operei trebuie să fie prevăzut în contract; este o
aplicaţie a obligaţiei de utilizare a operei‘). Tot în legătură cu obligaţia de utilizare a operei, art.
60 alin. (2) prevede că cesionarul este obligat să asigure reprezentarea sau executarea publică a
acesteia în condiţii adecvate şi cu respectarea drepturilor autorului.

Conform art. 60 alin. (l), cesionarul este obligat să permită autorului să controleze reprezentarea
sau executarea operei şi să susţină în mod adecvat realizarea condiţiilor tehnice pentru
interpretarea lucrării. De asemenea, cesionarul trebuie să trimită autorului programul, afişele şi
alte materiale tipări te, recenzii publice despre spectacol, dacă nu este prevăzut altfel în contract.
Totodată, în temeiul art. 61 alin (l), cesionarul este obligat să comunice periodic titularului
dreptului de autor numărul de reprezentaţii sau de execuţii muzicale, precum şi situaţia
încasărilor. În acest scop, contractul trebuie să prevadă, conform art. 61 alin. (1) teza a II-a, şi
„perioadele de comunicare”, dar nu mai puţin de o dată pe an. Considerăm că prin sintagma
„perioade de comunicare” trebuie să se înţeleagă, de fapt, intervalele de timp la care să aibă loc
comunicarea către cedent a informaţiilor la care se referă prima parte a alineatului.

Durata contractului de reprezentare şi numărul de comunicări publice. Durata contractului de

reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală este limitată prin mai multe dispoziţii speciale ale
legii, limitare care, în principiu, ar trebui să ocrotească pe autori. Soluţiile adoptate nu sunt însă,
întotdeauna, de natură a duce la acest rezultat. Astfel, potrivit art. 59 alin. (l) din lege, contractul
se încheie pe o durată determinată sau pentru un număr determinat de comunicări către public. În
lipsa unei indicaţii în lege, asupra a ceea ce se înţelege sau trebuie să se considere că este o
durată determinată, aceasta poate fi egală cu cea a duratei de protecţie a operei. Lipsa, din
contractul de reprezentare sau execuţie, a clauzei privitoare la durata contractului, dă părţii
interesate dreptul de a cere anularea contractului[33].

 Încetarea contractului de reprezentare

Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală încetează la expirarea duratei pentru
care a fost încheiat sau la epuizarea numărului de comunicări către public convenite. Contractul
de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală poate fi anulat, la cererea persoanei interesate,
în temeiul dispoziţiilor comune din art. 41 ale legii, pentru lipsa menţiunilor privind: drepturile
patrimoniale transmise; modalităţile de utilizare; durata cesiunii; întinderea teritorială a cesiunii;
remuneraţia cuvenită titularului dreptului de autor. Constituie cauze speciale de desfiinţare a
contractului de reprezentare sau de execuţie:

1. Nereprezentarea sau neexecutarea operei în termenul stabilit, în temeiul art. 62;

2. Întreruperea reprezentărilor timp de doi ani consecutiv, dacă nu s-a prevăzut un alt
termen prin contract, în temeiul art.59 al.3

o Contractul de editare
Contractul de editare este acel contract de participare în care autorul şi editorul pun în comun,
unul produsul său literar, artistic sau ştiinţific, celălalt capitalurile şi potenţialul său comerecial.
Contractul de editare este convenţia prin care autorul încredinţează patrimoniul său intelectual şi
material în vederea gestionării şi exploatării, şi arta sa în vederea protejării şi nu este deci permis
editorului să dispună arbitrar de acest patrimoniu şi să-i gereze ca şi cum el era singurul
proprietar. Dezvoltarea acestei ramuri a dreptului de proprietate intelectuală a fost permisă doar
după inventarea tiparului. Astfel, „geniul uman a devenit mai fecund, cărţile noi sau înmulţit,
munca autorului şi industria de librărie au devenit mai rentabile”.[34])

 Forma şi conţinutul contractului de editare

Convenţia care intervine între un autor şi editor şi care în termeni obişnuiţi se numeşte contract
de editare, este un contract sinalagmatic şi consensual, prin care autorul sau proprietarul unei
opere literare conferă unei alte persoane, editorul, dreptul de a reproduce această operă prin
imprimare, de a o publica, de a o pune în vânzare şi de a face cu ea o exploatare mai mult sau
mai puţin lucrativă. Autorul, oricare ar fi modul de remuneraţie, are dreptul să controleze felul
cum editorul se achită de obligaţiunile pe care le are, să supravegheze publicarea şi să ceară
editorului conturile după care să-i verifice gestiunea. Dreptul de a pretinde conturile de la editor
implică şi pe acela de a le controla fie pe cale amiabilă, fie judecătoreşte prin verificări sau
expertize[35]).

Din cauza caracterului consensual pe care-l are, contractul de editare devine perfect din
momentul în care părţile au căzut de acord; actul scris nu e necesar decât ca mijloc de probaţiune
şi pentru a preciza întinderea convenţiunii. Această probă poate fi făcută prin modurile prevăzute
de lege, referindu-ne, când e vorba de autor, la regulile din dreptul civil, fiindcă nu e comerciant,
iar în ce priveşte pe editor, la regulile din dreptul comercial.

Autorul care şi-a cedat lucrarea unui editor are obligaţia, sub sancţiunea desdăunării, de a se
abţine de la orice act sau dispoziţie, cum ar fi editarea din nou a aceleiaşi lucrări sau numai a
unei părţi din ea, prin înglobarea materialului într-o altă lucrare şi care ar fi de natură să
prejudicieze pe editor în exploatarea operei editate, atâta vreme cât prima ediţie nu s-a
epuizat[36].

 Efectele contractului de reprezentare

Un autor care a cedat unui editor totalitatea drepturilor sale asupra unei opere, nu poate publica o
operă similară cu acelaşi subiect, care se adresează aceluiaşi public şi reproduce integral
numeroase pasaje ale operei cedate. Un autor poate fi contrafăcătorul propriei sale opere. Astfel,
când autorul unei opere a cedat unui terţ în tot sau în parte dreptul său de proprietate, el trebuie
considerat ca străin de operă pentru partea cedată, cu această deosebire, agravantă pentru el, că,
pe când un contrafăcător obişnuit nu violează decât legea, contrafăcătorul autor violează şi legea
şi contractul pe care l-a încheiat.

Editorul are obligaţia de a edita opera care i-a fost încredinţată şi de a avea totdeauna exemplare
în vânzare pentru a asigura exploatarea şi difuzarea operei. Dacă nu face aceste lucmri, el comite
fapte de natură să atragă rezilierea contractului de editare. Nu-i este permis să aştepte ca o ediţie
să fie epuizată pentru a realiza reimprimarea şi aceasta cu scopul de a asigura permanenţa
vânzării operei. EI are obligaţia de a livra opera către public de manieră regulată atât timp cât ea
este susceptibilă să placă publicului. Fiind demonstrat că editorul a menţinut în mod voluntar un
stoc de exemplare anormal de mic, aproape inexistent, şi s-a abţinut să reediteze opera şi să o
difuzeze către public de o manieră continuă şi permanentă, în mod legal contractul a fost reziliat
pe cheltuiala sa exclusivă[37]).

Faptul că prin contractul de editare autorul a cedat proprietatea exclusivă a unui roman de
aventuri şi că în intenţia comună a părţilor contractante autorul nu mai poate dispune de lucrarea
sa, editorul devenind stăpân cu dreptul exclusiv de a face să apară romanul sub forma ce va crede
oportună, nu dispensează pe editor în cazul când modifică modul de editare fixat în contract, să
dea autorului şi remuneraţiunile proporţionale cu cifra vânzării pe baze fixate de comun acord,
când din termenii contractului reiese că remuneraţiunea se aplică în principiu tuturor ediţiunilor.

 Încetarea contractului de editare

Autorul, a cărui operă continuă a fi exploatată de cesionar după expirarea contractului de

ediţiune cu durată determinată, este îndreptăţit, la orice epocă, să oprească această exploatare şi
să notifice opunerea sa la imprimare, fără ca editorul să poată pretinde că primul său contract s-ar
fi reînnoit tacit pentru o durată egală aceleia stabilită la încheierea contractului.

Clauzele potestative, care lasă la discreţia editorului publicarea unei opere, sunt nule. Astfel este
şi clauza prin care editorul îşi rezervă dreptul de a aprecia, la predarea manuscrisului, dacă opera
va plăcea publicului şi scopului vizat, şi care stipulează că, în cazul negativ, „modificările nu vor
putea fi refuzate de către coautori şi editorul va putea chiar să ceară o nouă redactare a textului”.

Contractul de editare încetează în următoarele condiţii[38]):

 Prin retractarea operei de către autor;

 Pentru neutilizare sau insuficientă utilizare a dreptului cedat;

 Prin consimţământul părţilor;

 După publicarea ultimei ediţii cuvenite;

 Prin nepublicarea operei la termenul convenit;

 Prin pierderea operei originale[39].

CAPITOLUL III

FORMELE RĂSPUNDERII ŞI LICENŢIERII EFECTUATE DE ORGANISMELE DE

GESTIUNE COLECTIVĂ

1. Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor

Controlul efectuat de ORDA în ceea ce priveşte activitatea organismelor de gestiune colectivă

are ca obiectiv verificarea conformităţii activităţii acestora cu dispoziţiile legale din domeniul
dreptului de autor şi drepturilor conexe şi cu prevederile statutare.

Acțiunea de control se desfășoară ținând cont de principiile de imparțialitate, echitate și

nediscriminare a măsurilor de verificare și control între toate organismele de gestiune colectivă.

Activitatea de control trebuie să constate în ce măsură sunt respectate de către organismelor de

gestiune colectivă legate de prevederile Legii nr 8/1996 cu modificările și completările
ulterioare. Acțiunile de control pot fi generale sau tematice.
Cadru legal: Activitatea de control a organismelor de gestiune colectivă este efectuată de ORDA
în baza prevederilor art. 138 alin. (1) lit. h) şi art. 1382 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi
completările ulterioare.

Activitatea de control se desfăşoară cu respectarea următoarelor măsuri prealabile:

 notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat cu zece zile înainte

de efectuarea controlului în cazul controlului general anual și cu trei zile înainte în cazul
controalelor tematice. Programul de control se va stabili pe cât posibil de comun acord cu
reprezentanții OGC-ului.

 comunicarea obiectivelor controlului.

Controlul se va efectua cu celeritate, trebuind să se încadreze pe cât posibil într-un termen de 15

zile.

Actul constatator: Concluziile finale ale organului de control al ORDA, împreună cu observaţiile
preşedintelui, directorului executiv şi/sau administratorului general, se consemnează într-un
proces-verbal[40].

 Etapele activităţii de control.

Activitatea de control presupune mai multe etape, respectiv:

1. Programare

2. Documentare

3. Verificări prealabile

4. Efectuarea controlului propriu-zis

5. Redactarea şi semnarea procesului-verbal de control

6. Prezentarea procesului-verbal conducerii ORDA.

La începutul activităţii de control, echipa de control:

  prezintă reprezentanţilor desemnaţi ai organismului de gestiune colectivă ordinul de
serviciu;

 solicită desemnarea unui reprezentant cu care să ţină legătura în timpul controlului;

 solicită acordarea unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea controlului;

 solicită orice informaţii şi documente pe care le consideră necesare în acțiunea de control.

Echipa de control verifică, în principal, următoarele:

 respectărea legislaţiei în activitatea organelor de conducere şi control

 Mandate şi repertoriu

 Activitatea de colectare

 activitătea de repartiţie

 respectărea regulilor de transparenţă prevăzute de art. 1251, art. 1341 şi art. 135 din Legea
nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare

 costurile organismului de gestiune colectivă

 activitătea de elaborare a metodologiilor – art.130 alin.(1) lit[41].

 Redactarea şi semnarea procesului-verbal final

 Este redactat de către echipa de control în baza constatărilor efectuate şi a documentelor

ridicate;

 În momentul încheierii procesului verbal de încheiere a controlului general anual, sunt

prezentate reprezentanților organismului de gestiune colectivă concluziile controlului.

 Cuprinde observaţiile reprezentantului organismului de gestiune colectivă, și vor fi

comunicate la momentul semnării procesului verbal. În cazul în care există observații
suplimentare care nu pot fi menționate în momentul întocmirii procesului verbal, se va
 face menţiune despre acest lucru în cadrul procesului verbal. Acestea pot fi făcute de
către reprezentanții organismului de gestiune colectivă în termen de cinci zile lucrătoare
de la încheierea procesului verbal;

 Este semnat din partea ORDA de către echipa de control desemnată, iar din partea
organismului de gestiune colectivă, de către preşedintele, directorul executiv şi/sau
administratorul general şi de persoana desemnată în acest sens. Dacă preşedintele,
directorul executiv şi/sau administratorul general sau persoana desemnată în acest sens
refuză să semneze procesal verbal, se va face menţiune în procesul verbal despre acest
fapt dar nu se va lăsa organismului un exemplar al acestuia;

 Este redactat în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte;

 Este înregistrat în registrul intern al organismului de gestiune colectivă şi la Registratura

Generală a ORDA;

 Este redactat într-un limbaj clar, fără contradicţii, fără a se preciza aspecte care nu rezultă
dintr-un document ridicat de la organismul de gestiune colectivă;

 Cuprinde mențiuni privind toate procesele verbale de ridicare de documente încheiate pe

parcursul efectuării controlului.[42])

Echipa de control prezintă procesul verbal conducerii direcţiei de specialitate din ORDA, care va
formula propuneri către directorul general al ORDA.

În funcție de gravitatea neregulilor constatate, echipa de control poate propune conducerii

O.R.D.A. aplicarea de sancțiuni conform prevederilor legale.

2. Formele licenţierii organismelor de gestiune colectivă

John Tehranian în lucrarea sa despre „Încălcarea Naţiunii” spunea astfel: „  Drepturile de autor
au puterea de a modela structura fundamentală a societății noastre informaţionale. Miza în joc în
orice proces de reformă a drepturilor de autor sunt, prin urmare critice. Acest lucru este valabil
nu numai industriilor de creare, politicilor de aplicare, oamenilor de știință sau de proprietate
intelectuală. Este o chestiune de importanță pentru noi toți”[43])
   Astfel, putem concluziona importanţa reglementării legale a dreptului de proprietate
intelectuală în scopul protecţiei echitabile a acestuia[44].

Autorul are un drept exclusiv asupra operei sale, iar drepturile sale sunt aparate de către asociaţie
ori uniune atât în ce priveste asigurarea unei remuneraţii echitabile, cât şi combaterea pirateriei
în materia drepturilor de autor. Aceasta a fost şi una din concluziile lucrărilor celui de-al X-lea
Congres al Societăţii Internaţionale pentru Dreptul de Autor din 8-11 iunie 1985 de la Munchen.
[45])

În ceea ce priveşte reprezantarea titularilor de drepturi de autor sau al drepturilor conexe, în art.
139 indice 1, din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, se
menţionează: „titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate
procedurile, negocierile şi actele juridice, pe toata durata şi în orice stadiu al procesului civil sau
penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procura speciala”[46])

În aceste condiţii, în limita repertoriului gestionat, organismele de gestiune colectivă elaborează

metodologii sau negociază direct cu utilizatorii contractelor de licenţă. La cererea utilizatorilor,
organismele de gestiune colectivă vor permite consultarea la sediul lor a repertoriului de opere
gestionat, dintre cele utilizate de solicitant[47].

La cerere organismele de gestiune colectivă autorizează utilizarea operelor de creaţie

intelectuală, numai în baza documentelor care certifică existenţa mandatului titularilor de
drepturi de autor sau conexe, cu excepşia cazurilor de gestiune colectivă obligatorie.[48])

Organismul de gestiune colectivă, care este colector unic, are obligaţia să elibereze autorizarea
prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă, în numele tuturor organismelor de gestiune colectivă
beneficiare, şi să asigure transparenţa activităţilor de colectare, precum şi a costurilor aferente în
raporturile cu organismele de gestiune colectivă beneficiare. Acestea au obligaţia de  a sprijini
activitatea de colectare.[49])

Valorificarea unei opere poate avea loc direct şi prin contract. Prin valorificarea directă se are în
vedere realizarea prin mijloace proprii ale autorului, care îşi aduce opera la cunoştinţa publicului.
Ea poate îmbrăca forma unui contract civil. Condiţiile valorificării directe se stabilesc prin
acordul liber al parţilor atât în ceea ce priveşte forma contractului cât şi drepturile patrimoniale
ale autorului. Principalele contracte care sunt cunoscute având drept obiect dreptul de autor sunt
contractul de editare, contractul de reprezentare publică, contractul de folosire a unei opere într-
un film şi contractul de utilizare a unei opere prin radio sau televiziune.Toate aceste contracte au
urmatoarele trăsături comune:

1. Au ca obiect transmiterea temporară a dreptului de a utiliza o operă determinată;

2. Sunt contracte consensuale;

3. Sunt contracte bilaterale;

4. Au un caracter oneros;

5. Sunt contracte încheiate intuitum personae;

6. Si este obligatoriu forma scrisa.

Contractele în cauză încheindu-se prin destingerea a două tipuri generale de acorduri:

1. Contractul privind transmiterea dreptului de autor exclusive (licenţa exclusivă);

2. Contractul de autor privind transmiterea dreptului de autor neexclusive (licenţa

neexclusivă)[50].

o Licenţe neexclusive de utilizare a drepturilor de autor şi drepturilor conexe

În conformitate cu art. 130, al. 1, lit. a din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi
drepturile conexe, organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi drepturilor conexe,
au obligaţia să acorde utilizatorilor, prin contract, în schimbul unei remuneraţii, autorizaţii
neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă
neexclusivă. [51])

Licenţa neexclusivă permite beneficiarului să valorifice opera în aceeaşi masură cu o altă

persoană, căreia i s-a acordat dreptul de valorificare a aceleiaşi opere, în acelaşi mod, fără dreptul
de a permite sau a interzice altor persoane valorificarea sub orice formă şi în orice mod a acestei
opere.
Obligativitatea organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi drepturilor conexe de
a acorda licenţe neexclusive cât şi corelaţia între organism şi beneficiarul utilizării operei, dau
naştere unor raporturi de natură contractuală, guvernate de regulile dreptului civil. În susţinerea
veridicităţii acestor prevederi, pot interveni unele practici judiciare tangibile, precum
Decizia Curţii Constituţionale, cu nr. 4 din 15 ianuarie 2002, publicată în M.Of. nr. 148 din 27
februarie 2002: „Obiectul excepiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30, al.1,
lit. a din legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile onexe, text care stabileşte, în
esenţa sa, obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a acorda licenţe neexclusive de
utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor. Curtea Constituţională constată că textul
legal criticat este constituţional. El trebuie corelat cu prevederile art. 123 al.1 din lege, care se
consacră posibilitatea creatorilor de opere de a-şi exercita drepturile recunoscute legal în mod
personal şi organismele de gestiune colectivă. Între titularii de drepturi şi organismele de
gestiune colectivă se nasc raporturi de natura contractuală, guvernate de regulile dreptului civil.
Sub acest aspect, dispoziţiile legale în cauză nu încalcă prevederile art.37, art.49 şi art. 4 din
Constituţie. Sub un alt aspect, Curtea Constituţională nu poate realiza interpretarea legii, acesta
fiind un arbitru al instanţei judecătoreşti.”[52])

    
Organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi drepturilor conexe, incheie contracte
de acordare a licenţelor neexclusive cu utilizatorii, dar tinându-se cont de prevederile art. 133 al.
1 din Legea cu nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care prevede că
„Organismele de gestiune colectivă, în cadrul negocierilor purtate conform art. 130 alin. (1) lit.
b) în numele membrilor ale căror drepturi le gestionează nu pot pretinde utilizatorilor mai mult
de 10% în total pentru drepturile de autor şi, respectiv, 3% pentru drepturile conexe, din
încasările brute, iar în lipsa acestora, din cheltuielile ocazionate de utilizare[53]”.

De asemenea, organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi drepturilor conexe, la

incheierea contractelor de acordare a licenţelor neexclusive, vor ţinea cont şi de cantitatea şi
calitatea operelor evaluate pe piaţă, cât şi a potenţialului prestigiului autorului operei
originale. [54])

 Licenţe exclusive de utilizare a drepturilor de autor şi drepturilor conexe

    Licenţa exclusivă prevede transmiterea drepturilor de valorificare a operei intr-un anumit mod
şi în limitele stabilite de contract numai persoanei, căreia i se transmit aceste drepturi, şi
învesteşte această persoană cu dreptul de a permite sau a interzice altor persoane valorificarea în
mod analog a operei.        Licenţa exclusivă, conform analizei legii privind dreptul de autor si
drepturile conexe, ca contract de autor prevede transmiterea urmatoarelor drepturi la folosirea
operei unei a treia persoane:

1. Transmiterea drepturilor de valorificare a operei intr-un anumit mod;

2. Transmiterea operei în limitele stabilite de contract;

3. Transmiterea acestor drepturi numai unei singure persoane;

4. Investirea acestei persoane cu dreptul de a permite sau a interzice altor persoane

valorificarea în mod analogic a operei.

Forma contractului de transmitere a dreptului de autor exclusive trebuie să conţină:

1. Contractul de autor trebuie să fie încheiat în forma scrisă;

2. modul de valorificare a operei;

3. termenul şi teritoriul, pentru care se transmite dreptul;

4. cuantumul remuneratiei şi/sau modul de stabilire a cuantumului remuneraţiei pentru

fiecare procedeu de valorificare a operei;

5. ordinea şi termenele de plată a acestei remuneraţii, precum si alte clauze pe care parţile le
vor considera esenţiale.

6. Termenul şi limitele lui de valabilitate;

În contractul de autor remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut de
pe urma valorificării în modul corespunzator a operei sau sub forma unei sume fixe, sau conform
tarifelor de remunerare, sau în alt mod[55]. 

CONCLUZII
     Dreptul proprietăţii intelectuale este cel mai probabil cea mai verde ramură de drept din punct
de vedere a reglementării legislative, cât şi a respectării acestor legi. Chiar dacă în ultimul
deceniu, în România se depun eforturi considerabile în vederea îmbunăţirii calităţii acestui
raport, putem ferm declara faptul că suntem departe de standardele occidentale.

Din practica dreptului de autor am constatat că acest domeniu este unul din cele mai
nerespectate, în sensul că utilizatorii de operă de natură intelectuală în permanenţă abuzează de
folosinţa ilegală a acestor opere, astfel încât, autorii fiind prejudiciaţi prin neplata drepturilor de
autor, sau în unele cazuri pot suferi şi prejudicii de imagine publică.

Autorii dreptului de autor, au totuşi un avantaj în cazul în care identifică încălcarea drepturilor
sale prin negocierea directă cu utilizatorii culpabili, prin organismele de gestiune colectivă, sau
dacă este cazul prin instanţele de judecată în vedere respectării drepturilor sale.

O altă ramură a proprietăţii intelectuale, organismele de gestiune colectivă, care de altfel sunt
obligatorii pentru anumite tipuri de drepturi de autor şi drepturi conexe, cu privire la exercitarea
drepturilor autorilor de opere de natură intelectuală, este cel mai probabil, cea mai bună opţiune
pentru autorii drepturilor de autor din România, cât şi din străinătate, pentru a-şi transmite
drepturile sale în gestiunea acestora. În acest sens, ne putem referi la avantajele caracteristice
gestiunii colective de care dispun membrii acestora, atât din punct de vedere financiar,
procedural cât şi al imaginii publice a autorilor.

Organismele de gestiunea colectivă sau dezvoltat în ultimul deceniu într-un ritm destul de rapid,
încât au devenit cele mai eficiente instrumente ale autorilor de drepturi de autor în vederea
respectării acestor drepturi.

Din punct de vedere legislativ, legislația naţională a fost armonizată la standardele europene şi
cele internaţionale, şi sunt permanent în asimilare cu noile standarde şi cu noile voinţe şi
necesităţi sociale din domeniul respectiv, cu excepția unor așa-numitor erori legislative, care
prejudiciază mai mult de categorii de autor, prin nereglementarea drepturilor acestora.

Totodată, instanțele de judecată au reușit să acumuleze în ultimii 5 ani, expertiza și practica

necesară în vederea soluționării eficiente a litigiilor specifice. În acest sens, pregătirea acestora a
constat în cursuri de pregătire profesională pentru o perioadă de 6 luni, pentru fiecare judecător
în parte ce avea să soluționeze litigii privind proprietate intelectuală.

În concluzie, există toate premisele pentru ca România să devină un bun exportator de expertiză
profesionistă în întreg domeniul industriei creative.

BIBLIOGRAFIE

Legi:

1. Legea nr. 126 din 28 iunie 1923 privind proprietatea literară şi artistică, publicată în
„Buletinul Oficial”, nr. 68 din 28 iunie 1923.

2. Decretul nr.321 din 18 iunie 1956 privind dreptul de autor, publicat în „Buletinul Oficial”
nr. 18 din 27 iunie 1956.

3. Directiva 93/83/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor

norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe
prin satelit și retransmisiei prin cablu.

4. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.

5. Ordonanta Guvernamentală nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii,

publicată în Monitorul Oficial al României nr. 39 din 31 ianuarie 2000.

6. Constituţia Romaniei din 2003, publicată înMonitorul Oficial al României, Partea I nr.
767 din 31 octombrie 2003.

7. Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea şi completareaLegii nr.
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 587 din 30 iunie 2004.

8. OUG 125/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de
autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843
din 19.09.2005.
 9. Legea nr. 329 din 14 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si
drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 657 din 31 iulie 2006.

10. Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, nr. 306 din 8 septembrie 2006

privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea prin

retransmitere prin cablu a operelor scrise, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 832 din
10 octombrie 2006.

Tratate:

1. Tratatul Organizației Mondiale pentru Protecția Proprietății Intelectuale (O.M.P.I.),

privind drepturile de autor, din 20 decembrie 1996.

Metodologii:

1. Hotărârea Arbitrală nr. 7 din 6 iulie 2012 a completului de arbitraj al O.R.D.A. privind
valoarea remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme şi artiştilor interpreţi sau
executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual.

Autori:

1. Arthur R. Miller, Michael H. Davis, Intellectual Property, West Publishing Company,

1990.

2. Arthur R. Miller, Michael H. Davis, Intellectual Property, West Group, 2000.

3. Constantin Stătescu, C, Bîrsan, Teoria generala a obligatiilor, Editura All, Bucureşti,

1997.

4. Gheorghe Gheorghiu, Operele audiovizuale, Editura lex, Bucureşti, 2004.

5. Florin Ciutacu, Dreptul de prorpietate intelectuală, Ed. Themis Cart, 2008.

6. Ionescu Mircea Felix Melineşti, Dreptul de proprietate intelectuală, Editura Victor,

Bucureşti, 2012.
 7. Ionescu Mircea Felix Melineşti, Elemente de practică privind procedura specială a
dreptului de autor şi drepturilor conexe conform Legii nr. 8/1996 cu modificările şi
completările ulterioare, Editura Victor, Bucuresti, 2012.

8. Ioan Macovei, Dreptul proprietăţii intelectuale, Curs Universitar, 2006.

9. Ioan Mihnea, Sorin Fildan, Dreptul de Autor, Ed. Cordial Lex, 2010.

 John Tehranian, Infrigement Nation, Oxford University Press, 2011.

 Mihaela Stanculescu, Dreptul proprietăţii intelectuale – legislaţie şi practică judiciară,

Ed. Mustang, 2011.

 Sarmisegetuza Stefania Tulbure, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Ed. Universitara

Danubius, 2010

 Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei,  Tratat Dreptul de autor şi

drepturile conexe, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.

 Yolanda Eminescu, Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994.

Site-uri:

1. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, „orda.ro”.

2. Opera Scrisă.Ro – Societate de Gestiune a Drepturilor de Autor, ”operascrisa.ro”

3. COPYRO – Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, „copyro.ro”.

4. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de

Autor, „ucmr-ada.ro”.

5. Drepturi de Autor în Cinematografie-Audiovizual – Societatea Autorilor Români din

Audiovizual, „dacinsara.ro”.

6. Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, „upfr.ro”.

7. Asociaţia Editorilor din România, ”aer.ro”.

 8. Drept online resursa ta de drept, „dreptonline.ro”.

9. Dicţionare ale limbii române, „dexonaline.ro”.

[1]) Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[2]) Ionescu Mircea Felix Melineşti, „Dreptul de proprietate intelectuală”, Editura Victor,

Bucureşti, 2012, p.16

[3]) OUG 125/2005, ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 8/1996

privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicat în M.Of. Partea I, nr. 843 din 19.09.2005,
modificat şi aprobat prin Legea nr. 329/2006

[4] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[5])  Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi drepturile

conexe”,  Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 489

[6]) Idem

[7] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[8]) Directiva 93/83/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor

norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin
satelit și retransmisiei prin cablu.

[9]) Gh. Gheorghiu, „Operele audiovizuale”, Editura lex, Bucureşti 2004, p.296.

[10] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[11]) Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi drepturile

conexe”,  Editura All Beck, Bucureşti 2005, p.493
[12]) Tratatul O.M.P.I., Art. 2 privind drepturile de autor din 20.12.1996, reprezentând un
angajament faţă de Convenţia de la Berna şi obligatoriu pentru statele semnatare, din care
România face parte.

[13])  Ionescu Mircea Felix Melineşti, „Dreptul de proprietate intelectuală”, Editura Victor,

Bucureşti 2012, p. 100

[14]) Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi drepturile

conexe”,  Editura All Beck, Bucureşti 2005, p. 494

[15])  O.G. 26 din 31 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

[16] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[17]) Legea 8/1996, Art. 124, Sectiunea I, Cap.I, Titlul III, privind drepturile de autor şi
drepturile conexe.

[18]) Constituţia României, Cap. II,  Art. 40, al. 1– privind drepturile şi libertăţile fundamentale.

[19]) Legea 8/1996, Art. 127, Secţiunea I, Cap. I, Titlul III, privind drepturile de autor şi
drepturile conexe.

[20] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[21]) Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi

drepturile conexe”, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p 496.

[22] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[23] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[24]) Legea 8/1996, Art. 125, Secţiunea I, Cap. I, Titlul III, privind drepturile de autor şi
drepturile conexe.
[25] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale de autor”, București, 2013

[26]) Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi

drepturile conexe”, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p 498.

[27] ) Site: www.orda.ro.

[28] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[29]) Ionescu Mircea Felix Melineşti, „Dreptul de proprietate intelectuală”, Editura Victor,

Bucureşti 2012, p.54.

[30]) Legea 8/1996, art. 58, Secţiunea III, Cap. VII, Titlul I – privind drepturile de autor şi
drepturile conexe.

[31]) Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi

drepturile conexe”, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p. 389.

[32] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[33] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[34]) Yolanda Eminescu, „Dreptul de autor”, Editura Lumina lex, 1994, p17.

[35]) C. Stătescu, C, Bîrsan, „Teoria generala a obligatiilor”, Editura All, Bucureşti, 1997, p. 14

[36] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[37] ) Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu-Matei „Tratat Dreptul de autor şi

drepturile conexe”, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p. 403.

[38] ) Legea 8/1996, art. 10, 47 şi art. 56 privind drepturile de autor şi drepturile conexe
[39] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale de autor”, București, 2013

[40] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[41] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[42])  Site: www.orda.ro.

[43])  John Tehranian „Infrigement Nation”, Oxford University Press, 2011, p. 188

[44] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[45])  Sarmisegetuza Stefania Tulbure, „Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, Ed. Universitara

Danubius, 2010, p. 72

[46])  Ioan Mihnea, Sorin Fildan, „Dreptul de Autor”, Ed. Cordial Lex, 2010, p. 122

[47] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[48])  Ioan Macovei, ”Dreptul proprietăţii intelectuale”, Curs Universitar, 2006, p. 27

[49]) Mihaela Stanculescu, „Dreptul proprietăţii intelectuale – legislaţie şi practică judiciară”, Ed.

Mustang, 2011, p. 35

[50] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013

[51])  Site:www.aer.ro.

[52])  Florin Ciutacu, „Dreptul de prorpietate intelectuală”, Ed. Themis Cart, 2008, p. 7

[53] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013
[54])  Arthur R. Miller, Michael H. Davis, „Intellectual Property”, West Group. 2000, p. 366

[55] Alexandru Șelari, Lucrare de licență, ”Organismele de gestiune colectivă a drepturilor

patrimoniale de autor”, București, 2013