Proiect Ecologie, Silvicultură ID an - II

RELAȚII LEGATE DE
REPRODUCERE

Ritualuri de împerechere

- Zaiț Mirel
- Alexa Radu
- Popovici Bogdan
- Melen David
- Melen Robert
 Înflăcărare, lupte, dansuri, parade, costume
fastuoase, acțiune palpitantă, schimbări dramatice
de situație, uneori chiar moartea protagoniștilor
acestea sunt ingredientele celui mai grandios
spectacol al lumii animale: reproducerea. “Nimic
pentru mine, totul pentru specie” pare a fi deviza
acelor indivizi care iși pun în joc toate energiile
pentru a lăsa urmați. Iar aceștia vor începe la rândul
lor, iar și iar, spectacolul care se joacă mereu, in
nenumărate versiuni, în orice colt de lume unde
există viață animală.
 Nu numai caracteristicile morfologice, ci și
cele comportamentale definesc o anumită specie și o
diferențiază de altele. O trăsătură remarcabilă a
comportamentelor de reproducere este specificitatea
lor. Diferențe subtile, care nouă ne-ar putea părea
minore și insignifiante, despart comportamentul unei
specii de al alteia și contribuie la menținerea speciei
respective, la păstrarea „purității“ ei, împiedicând
încrucișarea între specii diferite. Cu alte cuvinte,
fiecare specie are propriul ei „scenariu“ sau propria ei
„partitură“, singura pe care o cunoaște, pe care știe s-o
interpreteze și pe care o poate înțelege atunci când este
interpretată de alții.
 Macacii cresc deseori în preajma mamei, fără a avea şansa
de a trăi şi în aproperea tatălui. Cu toate acestea,puii au capacitatea
de a-şi recunoaşte latura paternă a familiei, fără să o fi cunoscut în
prealabil.
Se pare că o simplă întâlnire cu alte maimuţe este de ajuns
pentru a şti dacă există vreun grad de rudenie între acestea sau nu.
Poligamia este des întâlnită în lumea macacilor. Femela se
împerechează cu o mulţime de masculi, astfel că adesea nu ştie cine
este tatăl puilor ei. În plus, masculii îşi schimbă adesea grupul din
care fac parte, alegându-şi partenere din cele mai diverse tabere.
Drept consecinţă, puii cresc fără să îşi cunoscă rudele din partea
tatălui.

Macacii
 Sunt prietenoși, frumoși și inteligenți. Dar delfinii au și o parte întunecată
a personalității lor, după cum arată un studiu efectuat timp de șase ani pe
comportamentul a 120 de delfini din Shark Bay, vestul Australiei. Ei au observat că
masculii iși manifestă autoritatea față de alți delfini de sex masculin folosind forța.
Studiul a dezvaluit o “societate” complexă în care delfinii iși manifestă
homosexualitatea și bisexualitatea. Violența și obiceiurile sexuale ale delfinilor l-a
determinat pe unul din cercetatori să-i caracterizeze ca fiind “epuizanți mental și
fizic” și să declare că se bucura că nu este delfin.
Când se confruntă cu provocările din viața de zi cu zi, delfinii masculi
formează trei tipuri diferite de alianțe. Într-unul din tipuri, spre exemplu, doi sau
trei masculi “cooperează” pentru a obliga o femela să se imperecheze.
În alte situații, delfinii formează alianțe cu masculii din alte grupuri, iar asta duce
de multe ori la bătalii sângeroase chiar și între 20 de indivizi, pentru a caștiga
dreptul asupra unei femele.

Delfinii
 Ziua rechinul are un comportament leneș, petrecând
majoritatea timpului pe fundul nisipos al apei sau în crăpăturile
stâncilor, unde se odihnește. Deseori în perioada de relaxare pot fi
observați mai mulți indivizi unul peste altul. În timpul nopții,
însă, pornește la vânătoare. Se hrănește cu : homari, creveți,
crabi, arici de mare, calmari sau caracatițe.
Este una dintre puținele specii de rechini care practică
ritualul de împerechere: masculii înnoată în jurul femelei, îi
prinde aripioarele pectorale în gură, și o rostogolește. De foarte
multe ori o singură femela este curtată de mai mulți masculi, iar
rănile cauzate de aceste “jocuri” le determină să se fereasca de
parteneri, înnotând în ape mai puțin adânci, unde iși pot îngropa
aripioarele pectorale în nisip.

Rechinul infirmieră (Ginglymostoma cirratum)

 Somonii întreprind o migraţie spectaculoasă din ocean spre locurile de
împerechere, situate în râuri, urcând în susul cursurilor de apă, împotriva curentului,
printr-un efort titanic, fără a se hrăni timp de zile în şir. Îşi consumă propriile
ţesuturi, iar pielea lor capătă o culoarea sângerie.
Ajunşi la locul de împerechere, peştii nu mai au decât un singur lucru de
făcut: femelele depun icre (ovulele), iar masculii împrăştie asupra acestora
spermatozoizii conţinuţi în lapţi, astfel putând avea loc fecundarea (care, având loc
în apă şi nu în corpul femelei, este numită fecundare externă). După care, peştii mor,
cadavrele lor în descompunere îmbogăţind apa în substanţe nutritive şi furnizând
astfel hrană pentru alte organisme acvatice, inclusiv proprii lor urmaşi.

Somonul
 Albinele au şi ele o modalitate de reproducere mai dramatică decât s-
ar crede. Trântorii, care sunt masculii familiei, nu au, din ceea ce se ştie până
acum, altă treabă de făcut în viaţa stupului decât să fecundeze matca, singura
femelă fertilă din colonie. Atunci când aceasta este gata de reproducere, zboară
afară din stup şi toţi trântorii dau năvală spre ea pentru a se acupla. Actul
împerecherii este deopotrivă exploziv şi mortal pentru masculul care reuşeşte
să se acupleze primul cu femela. Durează doar 2 secunde şi presupune
împlântarea penisului în corpul femelei, pentru a introduce spermatozoizii. Dar
forţa implicată este atât de mare, încât produce desprinderea penisului, care
rămâne prins de corpul mătcii, în timp ce masculul se alege cu o plagă prin
care hemolimfa (lichidul care este, la nevertebrate, echivalentul sângelui
vertebratelor) se scurge afară din corp, iar masculul moare. Dramatic, dar
eficient.

Albina
 Viața amoroasă a albatroșilor este unică din mai multe puncte de
vedere. În primul rând, ei sunt monogami, atât femelele, cât și masculii
având grijă de pui, un lucru rar întâlnit printre animale. În plus, ritualul de
împerechere este unul destul de haios, descris de biologi ca un dans, deși
poate fi caracterizat mai mult ca o luptă în care armele sunt ciocurile.
Albatroșii trăiesc aproximativ 50 de ani și, în fiecare an, după
maturitate, se adună pentru a se reuni cu partenerii. Lupta cu ciocurile este
una zgomotoasă și acerba, timp în care păsările scot tot felul de sunete.
Chiar dacă ritualul nu pare deloc romantic, se pare că păsările iși
perfectionează dansul și sunetele până când ajung să comunice într-un
limbaj unic. Cu cât perechile sunt mai longevive, cu atât ritualul devine mai
puțin animat sau zgomotos.

Pasărea albatros
 Chiar dacă se împerechează deseori, șoarecele de câmp este
un animal monogam și devotat, lucru rar întâlnit în lumea animalelor.
Are un singur partener, iar cuplul format este, de cele mai multe ori,
pe viață.
Deși nici ei nu sunt imuni la tentații, iar unul dintre partenei mai calcă
strâmb din când în când, cuplul rămâne solid, împart același cuib și își
cresc împreuna puii.
Oamenii de știință au stabilit că această înclinație spre
fidelitate și statornicie se datoreaza unui numar mai mare de receptori
ai hormonilor oxitocină si vasopresină, substanțe care cresc atracția.
Pornind de la exemplul lor, specialiștii studiază și motivele pentru care
unii oameni sunt mai loiali decât alții.

Șoarecele de câmp
 Ritualul de împerechere al acestor gazele este foarte
impresionant și presupune: masculul trebuie să execute o serie de
jocuri pentru a convinge femela să cedeze avansurilor lui. Mai întâi
se apropie de ea, întinzându-și gâtul și o înghesuie pînă când aceasta
urinează. Masculul îi adulmecă și îi gustă urina, compiziția acesteia
indicându-i dacă femela este pregatită de împerechere. În cazul în
care semnalele sunt pozitive, o urmează la câțiva metri distanță, se
înalță pe picioarele din spate și recurge la un țopăit legănat, scotând
uneori sunete specifice. Dacă femela fuge, masculul se menține
aproape de aceasta, în echilibru pe cele două picioare din spate.

Gazela