5.

Rocile metamorfice

5.1 Formare, structură şi compoziţie

Rocile metamorfice s-au format prin transformarea celorlalte două categorii de roci
care intră în alcătuirea scoarţei terestre (magmatice şi sedimentare), sub acţiunea factorilor de
metamorfism (temperatură şi presiune). Ansamblul de transformări mineralo-petrografice,
prin care trec rocile preexistente, poartă numele de metamorfism (meta = schimbare, morphe
= formă), iar rocile rezultate în urma acestor procese se numesc roci metamorfice sau şisturi
cristaline.
În timpul proceselor de metamorfism, sub acţiunea factorilor metamorfici, are loc o
recristalizare parţială sau totală a rocilor respective, care duce la schimbarea compoziţiei
mineralogice şi uneori şi a compoziţiei chimice, a structurii şi texturii acelor roci. Între cei doi
factori de metamorfism (temperatură şi presiune), care iau naştere în timpul mişcărilor
tectonice şi care în general au valori foarte mari, trebuie să existe întotdeauna o astfel de
relaţie încât să nu producă o topire completă a rocilor supuse metamorfismului, ci numai o
înmuiere a lor, pentru motivul că printr-o topire completă a rocilor rezultă magme, iar din
magme se formează roci magmatice şi nu metamorfice.
Metamorfismul, după cauzele care îl provoacă poate fi de două feluri: metamorfism
de contact termic şi metamorfism dinamic regional.
În metamorfismul de contact, fenomenele metamorfice sunt localizate în vecinătatea
unui bazin magmatic, care înaintând către suprafaţa scoarţei, pierde o mare cantitate de
căldură pe care o transmite rocilor înconjurătoare provocând recristalizarea lor.
Prin metamorfism regional, se înţelege totalitatea transformărilor mineralo-
petrografice pe care le suferă rocile preexistente, sub acţiunea factorilor metamorfici (presiune
şi temperatură) ce se nasc în timpul mişcărilor orogenetice (de cutare) a scoarţei terestre şi
care de obicei au loc pe regiuni mari.
În raport cu adâncimea la care are loc metamorfismul, s-au stabilit trei zone de
adâncime în scoarţa terestră, care corespund la trei grade de intensitate a metamorfismului:
- Catazona (adâncimi mai mari de 12 km);
- Mezozona (adâncimi cuprinse între 6 şi 12 km);
- Epizona (adâncimi până la 6 km).
Structura rocilor metamorfice poate fi:
- Granuloblastică – mineralele se prezintă sub formă de grăunţi (gnaisuri, cuarţite);
- Lepidoblastică – mineralele se prezintă sub formă de lamele (micaşisturi, şisturi
filitoase);
- Nematoblastică - mineralele predominante au formă fibroasă (amfibolite).
Textura rocilor metamorfice, în general, este orientată – şistoasă. Mineralele
componente sunt dispuse în zone aproximativ paralele. Roca are proprietatea de se desface în
plăci sau foi, nu după planuri de clivaj, ci datorită aşezării şi creşterii mineralelor sub
influenţa presiunii.
Mineralele rocilor metamorfice. Alături de mineralele obişnuite (clasice) pe care le
cunoaştem şi care sunt dominante în rocile magmatice (cuarţ, feldspat, mică, piroxeni,
olivină), în rocile metamorfice mai întâlnim şi o serie de minerale specifice, cum sunt:
- sericitul (se prezintă sub formă de foiţe albe – rezultă din metamorfozarea
muscovitului);
- cloritul (are înfăţişare tubulară, culoare verde şi rezultă din metamorfozarea
piroxenilor);
- grafitul (are culoare cenuşie, luciu metalic – unsuros la pipăit);
- serpentinul (are culoare neagră, este un silicat feromagnezian hidratat);
- talcul (este un silicat planar, hidratat, divers colorat).

1
 5.2 Clasificarea rocilor metamorfice
După geneză, rocile metamorfice se împart în două grupe mari, după agenţii de
metamorfism:
a) Roci corneene, formate sub acţiunea metamorfismului de contact (puţin răspândite
şi lipsite de interes pentru pedologie; motiv pentru care nici nu sunt prezentate.

b) Şisturi cristaline, formate sub acţiunea metamorfismului regional, grupate astfel:

- Şisturi cristaline de catazonă: gnaisurile;
- Şisturi cristaline de mezozonă: micaşisturi, cuarţite, marmure, amfibolite;
- Şisturi cristaline de epizonă: şisturi sericitoase, cloritoase, serpentinice, talcoase,
grafitoase etc.

5.3 Descrierea sumară a şisturilor cristaline

În general, şisturile cristaline sunt complet cristalizate. Se diferenţiază între ele prin
compoziţie mineralogică, structură şi textură, formate în funcţie de intensitatea factorilor de
metamorfism care creşte cu adâncimea. Astfel, în rocile epizonele, culorile sunt uniforme,
cristalele mici, duritatea mică şi şistuozitatea pronunţată. Cu cât înaintăm spre catazonă
şistuozitatea este mai slabă, cristalele sunt mai mari, culorile pestriţe şi duritatea mare.
a) Şisturile cristaline de catazonă. Se formează în scoarţa terestră la adâncimi mai mari
de 12 km, la temperaturi de peste 400 ºC şi la presiuni foarte mari (zeci de mii kg/cm2).
Principalele roci care se formează în catazonă sunt cele din familia gnaisului.
- Gnaisurile. Sunt roci acide, cu structură granuloblastică (apropiată de a granitelor),
cu textura slab şistoasă, culoare pestriţă. Compoziţia mineralogică este asemănătoare cu a
granitelor (mineralele principale: cuarţ, feldspaţi, biotit). Există foarte numeroase varietăţi de
gnaisuri, după mineralele pe care le conţin în plus faţă de mineralele principale.
b) Şisturi cristaline de mezozonă. Se formează în litosferă la adâncimi între 6 şi 12 km
la temperaturi de 200 până la 400 ºC şi presiuni mai scăzute ca în catazonă. Sunt roci cu
şistuozitate medie, în general pestriţe, mineralele cu cristale mici, dar vizibile cu ochiul liber.
În această categorie deosebim:
- Micaşisturile. Sunt roci cu structură lepidoblastică şi şistuozitate pronunţată. Sunt
formate din cuarţ şi mică, la care se pot adăuga şi alte minerale (hornblendă, calcit, pirită etc.).
Au culori deschise şi luciu metalic. Pe feţele de şistuozitate, foiţele de muscovit par a acoperi
toată suprafaţa dându-i strălucire vie.
- Cuarţitele. Sunt roci cu structură granuloblastică slab şistoase. Componentele
minerale sub formă de grăunţi sunt alcătuite din cuarţ, pe lângă care se mai întâlnesc în
cantităţi mici şi alte minerale. Au culoare albă sau pestriţă. Provin din metamorfozarea unor
roci sedimentare (nisipuri şi gresii bogate în cuarţ). Sunt roci foarte rezistente, se alterează
greu. Pe cuarţite, în general, se formează greu soluri.
- Marmurele sau calcarele cristaline. Sunt roci cu structură granuloblastică
neşistoasă sau slab şistoasă, provenite prin metamorfozarea calcitului sau dolomitului. Sunt
utilizate în construcţii şi în mod deosebit ca piatră de ornament. Nu prezintă importanţă ca
material parental pentru soluri.
- Amfibolitele. Sunt roci cu structură nematoblastică (cristale fibroase), cu textură
şistoasă. Au culori închise (verde-negru), provin din metamorfozarea rocilor eruptive bazice.
c) Şisturi cristaline de epizonă, denumite în mod curent şisturi filitoase. Se formează
până la adâncimi de 6 km în scoarţa terestră, la temperaturi sub 200 ºC şi presiuni reduse.
Sunt roci moi, cu şistuozitate pronunţată, culoare uniformă şi cristalinitate extrem de fină.
Principalele roci din grupa şisturilor filitoase sunt: şisturile sericitoase, cloritoase,
grafitoase, talcoase, ardeziile (șisturile argiloase), marnoase ș.a.
În general pe şisturile filitoase se formează soluri profunde.