Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT
EXTENSIA BISTRITA

Referat Dreptul Proprietăţii intelectuale:


Dreptul de autor (evoluţie, noţiune, natură juridică,
elementele raportului juridic specific dreptului de autor)

Profesor coordonator: Lect. Univ. Ion Flamanzeanu


Student: Catone(Urs) Rafila-Adriana
An IV

1
Cuprins

1. Dreptul proprietăţii intelectuale-componente....................................................................3


2. Dreptul de autor-evoluţie.....................................................................................................3
3. Dreptul de autor- noţiune.....................................................................................................4
4. Natura juridică a dreptului de autor..................................................................................5
5. Elementele raportului juridic specific dreptului de autor................................................6
5.1. Subiectele dreptului de autor........................................................................................6
5.2. Obiectul dreptului de autor...........................................................................................7
5.3. Conţinutul dreptului de autor.......................................................................................8
6. Concluzii................................................................................................................................9
7. Bibliografie..........................................................................................................................10

2
Dreptul de autor (evoluţie, noţiune, natură juridică,
elementele raportului juridic specific dreptului de autor)

1. Dreptul proprietăţii intelectuale-componente


Cuvinte cheie: dreptul de autor, dreptul proprietăţii intelectuale
Locul şi rolul dreptului proprietăţii intelectuale în sistemul juridic român este diferit,
după cum părerile diferiţilor autori sunt diverse. Majoritatea autorilor români consideră că
dreptul proprietăţii intelectuale este o subramură a dreptului civil, dar are în acelaşi timp
legături cu: dreptul comercial, dreptul penal, dreptul concurenţei, dreptul administrativ şi
dreptul muncii1.
Opiniile contrare, cum că dreptul civil nu include şi dreptul proprietăţii intelectuale
sunt susţinute prin argumentul că mărcile comerciale nu fac parte din sfera civilului. În
prezent, se consideră că dreptul proprietăţii intelectuale se află la graniţa dintre dreptul civil şi
dreptul comercial.
Dreptul proprietăţii intelectuale este o ramură de drept ce reglementează raporturile ce
se ivesc între oameni în urma înfăptuirii şi utilizării operelor literare, artistice, ştiintifice.
Componentele dreptului proprietăţii intelectuale sunt:
- Drepturile de autor, la care se adaugă drepturile conexe dreptului de autor;
- Drepturile de proprietate industrială;

2. Dreptul de autor-evoluţie
Cuvinte cheie: fuziune, drept european, Legea nr. 8/1996
Dreptul de autor, potrivit lui A. Kerever, a rezultat în urma fuziunii revoluţiei
tehnologice(apariţia tiparului), revoluţiei culturale(apariţia unui public consumator de
cultură), revoluţiei filozofico-politice(conştiinţa dreptului individului , ideologia libertăţii şi a
egalităţii juridice) şi revoluţiei economice(apariţia capitalismului cu economia de piaţă ) 2.
Dreptul de autor a cunoscut modificări mai ales în ultimii ani, evoluţia sa
caracterizându-se prin evoluţia spre un drept european3(în contextul aderării la Uniunea
Europeană). De asemenea, şi-a pus amprenta asupra transformărilor acestui drept şi evoluţia
de nestăpânit a mijloacelor de comunicare, difuzare.
Transformările suferite de dreptul de autor s-au diferenţiat în mai multe etape: la nivel
tehnologic(modalităţi noi de obţinere a energiei), la nivel al comunicării(radio, televiziune,
cinematografie, internet), la nivel cultural(creşterea interesului pentru crearea şi difuzarea
operelor) etc. Modificarea modului de comunicare al operelor a atins apogeul odată cu
excluderea intermediarului. Intermediarul poate fi: producător, distribuitor sau exploatator4.
Convenţiile internaţionale oferă şi ele influenţă asupra dreptului de autor, mărturie
fiind numărul acestora.
Consacrarea juridică a operelor a reprezentat un proces lung, dovadă fiind întinderea
istoriei dreptului proprietăţii intelectuale pe câteva secole. În Antichitate, litigiile născute în
vederea protejării creaţiilor artistice şi literare erau soluţionate pe baza moralităţii unanim

1
A se vedea Ioan Macovei-,,Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, Ediţia1, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2001, pag.
6.
2
A se vedea Yolanda Eminescu- ,,Dreptul de autor”, Editura ,,Lumina Lex”, Bucureşti, 1994, pag. 5 si urm.
3
A se vedea Yolanda Eminescu, op. cit., pag. 5.
4
A se vedea Yolanda Eminescu, op. cit, Pag. 6.

3
recunoscute. În 1481, Ducele Milanului a acordat pentru prima dată dreptul de a tipări o
creaţie5.
În secolul al XV-lea, o direcţie de dezvoltare a dat-o apariţia tiparului 6 . Legea Reginei
Ana(The Act of Anne) 7 adoptată în 1709 a fost primul act normativ ce cuprindea amănunte
referitoare la dreptul de autor. Această lege susţinea că autorii operelor literare sunt şi
proprietarii lor. Legile din 1773 şi 1794 aparţinând Prusiei au caracterizat legislaţia Germaniei
actuale. Federal Copyright Act din 1791 este legea specifică Statelor Unite. În Franţa apare în
1971, brevetul de invenţie, iar legea din 1973 recunoaşte dreptul de proprietate pe întreagă
viaţă, spre deosebire de legile anterioare care îl recunoşteau pe perioade determinate. În Ţările
Române, Mircea cel Bătrân în 1391 dă posibilitatea ca Mănăstirea Tismana să construiască şi
să se folosească de o moară. Alexandru cel Bun în 1402 este legat de producţia la nivel
industrial a berii în mănăstirea Moldoviţa. Numele lui Matei Corvin în 1489 este conexat cu
fierarii din Bistriţa care aveau dreptul de a-şi vinde obiectele pe un anumit teritoriu. În 1906
apare prima lege referitoare la brevetele de invenţii, o lege modernă care se desfiinţează în
1950. Istoria instituţiei analizate este marcată de-a lungul timpului de Legea nr. 62/1974,
Legea nr. 64/1991, Legea nr.8/1996(fiind şi cea în vigoare).

3. Dreptul de autor- noţiune


Cuvinte cheie: Legea nr. 8/1996, dreptul de autor, Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, relaţia autor-societate, relaţia autor-succesori
Legea 8/1996 reglementează instituţia dreptului de autor. Deşi nu este dată o definiţie
a dreptului de autor în lege, doctrina romană a definit instituţia dreptului de autor ca fiind
ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale care se nasc din crearea,
publicarea şi valorificarea operelor literare, artistice sau ştiinţifice 8. Dr. Stanciu D. Carpenaru9
defineşte în lucrarea sa ,,Drept Civil. Drepturile de creaţie intelectuală”, Universitatea
Bucureşti, 1971, dreptul de autor ca fiind ,,relaţiile sociale ce decurg din crearea şi
valorificarea operelor ştiinţifice, literare sau artistice”. Ceea ce se observă între cele două
definiţii este faptul că prima are în vedere atât crearea, publicarea şi valorificarea operelor, în
timp ce, cea de-a doua se referă doar la crearea şi valorificarea operelor. Deci, diferenţa
constă în acordarea atenţiei asupra publicării operelor, proces necesar aducerii acestora la
cunosţiinta publicului.
Noţiunea de drept de autor este folosită de unii, sub denumirea de ,,dreptul
autorului”10, aceasta din urmă fiind considerată de aceştia mai corectă.
Dreptul de autor, referindu-se la protecţia operelor de creaţie, impune necesitatea
definirii acestei noţiuni din urmă. Astfel, prin ,,operă de creatie” înţelegem orice creaţie

5
A se vedea Ioan Macovei, op. cit., pag. 11.
6
Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg -metalurgist şi inventator german, renumit pentru contribuţia sa
remarcabilă la tehnologia tiparului (conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg , ora
accesării:19:16, data:05.06.2011).
7
A se vedea Ioan Macovei, op.cit., pag. 11.
8
A se vedea Stanciu Cărpenaru- ,,Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală”, Universitatea Bucuresti, 1971,
pag. 7.
9
In prezent, profesor universitar la catedra de drept privat a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi
profesor universitar la catedra de Drept Privat a Facultăţii de Drept a Universităţii "Nicolae Titulescu" din
Bucureşti(conform http://www.unibuc.ro/ro/cdcv_stacarpenaru_ro ; ora accesării:18:15; data:05.06,2011).
10
A se vedea Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu Matei-,,Dreptul de autor şi dreptu rile conexe-
Tratat”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005, pag. 33.

4
intelectuală ce include lucrările ştiinţifice şi tehnice, dar şi lucrările-rod al
imaginaţiei(literatură, pictură, muzică, coregrafie etc.) 11.
Dreptul de autor se bazează pe două fundamente consemnate în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului12, art. 27, după cum urmează:
,,(1)Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, de
a se bucura de arte şi de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui.
(2)Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale şi materiale care decurg din orice
lucrare ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.” 13
Interpretând cele două alineate ale articolului 27 rezultă importanţa instituţiei
dreptului de autor în societatea modernă:
-este necesar ca autorul să aibă dreptul de folosinţă pe care îl implică opera sa şi să poată
pretinde, în această situaţie, o sumă de bani;
-este necesar ca societatea să cunoască opera acestuia.
Societatea în acest context influenţează dreptul de autor în două moduri :
-autorul este susţinut să creeze şi sa publice operele sale, în vederea punerii acestora la
dispoziţia societăţii;
-condiţiile de lucru ale autorului sunt create de societate.
Interpretând relaţia autor-societate, rezultă că munca depusă în vederea creări unei
opere atrage de drept o remuneraţie în contul autorului, din partea societăţii.
De asemenea, putem vorbi şi de moştenitorii autorului(de relaţia autor-succesori), care
au dreptul la remuneraţia de autor, situaţie justificată de relaţia de familie(chiar dacă
succesorii defunctului nu au influenţat şi nu au depus nici un efort în realizarea operei, dreptul
acestora nu poate fi contestat).

4. Natura juridică a dreptului de autor


Cuvinte cheie:drept complex, drepturi personal nepatrimoniale, drepturi patrimoniale
Asimilat la începuturi ca drept de proprietate 14, natura juridică a dreptului de autor a
născut controverse. De asemenea, dreptul autorului de operă literară şi artistică a fost
considerat şi protejat ca o aplicaţie a proprietăţii 15. În principiu, autorii, făcând analogie cu
articolul 480, Cod Civil, au susţinut că dreptul de autor, precum şi dreptul de proprietate,
întruneşte condiţiile unei adevărate proprietăţi, fiind un drept absolut. Dreptul de autor este un
drept asemănător uzufructului (este un drept temporar, nu este cesibil unui terţ, este un drept
real, opozabil erga omnes).
Opiniile principale au considerat că dreptul de autor este un drept moral, cu trăsături
specifice dreptului patrimonial, iar pe de altă parte au considerat dreptul de autor că fiind un
drept complex, ce cuprinde drepturi morale şi patrimoniale. Raportându-ne la Legea nr.
8/1996, dreptul de autor cuprinde două grupe independente de drepturi: drepturile personal
nepatrimoniale şi drepturile patrimoniale16. Prima categorie de drepturi (drepturi morale) se
referă la apartenenţa operei la un autor, iar cea de-a două se referă la conţinutul evaluabil în
bani al dreptului de autor.

11
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 33.
12
Adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a O.N.U.
13
Conform http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/, ora accesării:
18:29, data: 05.06.2011.
14
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 34.
15
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 34.
16
A se vedea Cătălin Tripon,Cristina Georgescu-,,Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, Editura Universităţii
,,Andrei Şaguna”, Constanţa, 2000, pag. 19.

5
5. Elementele raportului juridic specific dreptului de autor
Ca orice raport juridic, si raportul juridic specific dreptului de autor cuprinde:
-subiectele dreptului de autor;
-obiectul dreptului de autor;
-conţinutul dreptului de autor.

5.1. Subiectele dreptului de autor


Cuvinte cheie: autor, operă, originalitate, calitate de autor, calitate de subiect al
dreptului de autor, principiul adevăratului autor, pluralitate de autori, operă comună,
operă colectivă
,,Naşterea noţiunii dreptului de autor constituie momentul privilegiat al individualizării
în istoria ideilor umane, al cunoştiinţelor din sfera filozofiei, literaturii şi ştiintei” 17(Michel
Foucault) 18.
Subiectul dreptului de autor este persoana căreia îi sunt recunoscute drepturile de
autor19. Autorul, noţiune folosită în acest context, este persoana ce are anumite drepturi,
consecinţe ale creaţiei sale, drepturi conferite de lege.
O altă definiţie a autorului, potrivit legislaţiei germane şi spaniole, evidenţiază că
autorul este creatorul originar a unei lucrări sau opere20. Vorbind despre operă, este inevitabil
să nu definim şi această noţiune. Astfel, opera este văzută că fiind o creaţie originală.
Originalitatea se află în strânsă legătură cu personalitatea autorului.
Lăsând aceste noţiuni la o parte şi abordând perspectiva legală, articolul 3, alineat 1
din Legea nr. 8/1996 defineşte autorul astfel: ,,Este autor persoana fizică sau persoanele fizice
care au creat opera”21. Deci, deşi neterminată, formă concretă a unei opere conferă celui care a
creat-o calitatea de autor.
În legătură cu persoanele care pot fi autori, s-a evidenţiat că această calitate este
specifică doar persoanelor fizice, argumentele care susţin acest lucru fiind următoarele:
-persoana juridică nu are o existenţă fizică;
-doar persoanele fizice au atribute referitoare la sensibilitate, imaginaţie, gândire, amprentă
personală;
-şi în cazul operelor cinematografice sau celor realizate în baza contractelor de muncă,
autorul este tot persoană fizică.
Derogările de la această regulă s-au evidenţiat în Codul francez al proprietăţii
intelectuale, unde o persoană juridică poate fi un autor, în anumite condiţii- exemplu:o editură
sau un producător de opere audio-vizuale22.
Este necesară şi diferenţa între noţiunile de ,,calitate de autor” şi ,,calitate de subiect al
dreptului de autor”. Cele două noţiuni sunt distincte: calitatea de autor ia naştere printr-un fapt
juridic, în timp ce calitatea de subiect al dreptului de autor ia naştere din lege sau dintr-un act
juridic. Prima noţiune este o chestiune de fapt, iar a doua, una de drept 23. O persoană fizică
poate avea calitatea de autor, având calitatea de subiect al dreptului de autor, dar poate avea
calitatea de autor şi fără a avea ce-a de-a doua calitate.

17
A se vedea Ioan Macovei, op. cit., pag. 27.
18
Filosof şi istoric francez (1926-1984) conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Michel_Foucault; ora accesării:
19:46, data: 05.06.2011.
19
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 45.
20
A se vedea Ioan Macovei, op. cit., pag. 28.
21
Conform Legii nr. 8/1996.
22
A se vedea Ioan Macovei, op. cit., pag. 29.
23
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 47.

6
Autorul este subiectul originar al dreptului de autor care devine întreg când titularul
său dobândeşte şi calitatea de autor: această legătură evidenţiază ,,principiul adevăratului
autor” 24(protecţia legală a dreptului de autor se răsfrânge asupra persoanei ce are calitatea de
autor şi nu asupra altor persoane), principiu consacrat la nivel naţional de profesorul Craciuc
Olimpiu Adrian Gelu25.
Excepţiile de la principiul adevăratului autor sunt reglementate în art. 3 alineat 2-3 din
Legea nr.8/1996:
,,(2) În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului
persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul”.
(3) Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite în condiţiile legii” 26.
Creaţia intelectuală poate fi şi rezultatul aportului creator al mai multor persoane. În
această situaţie vorbim de pluralitate de autori. În cazul în care o operă poartă trăsăturile mai
multor individualităţi, vorbim despre operă comună şi operă colectivă, aşa cum sunt
clasificate pe plan naţional27.
Potrivit art. 5, alin. 1 si 2 din Legea 8/1996:,, (1) Este operă comună opera creată de
mai mulţi coautori, in colaborare.” Iar ,,(2) Dreptul de autor asupra operei comune aparţine
coautorilor acesteia, intre care unul poate fi autorul principal, in condiţiile prezentei legi. “28
Opera colectivă este definită in art.6 din Legea nr. 8/1996 astfel:
(1) Este operă colectivă opera in care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot,
fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre
coautori asupra ansamblului operei create.
(2) În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei
fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea si sub numele căreia a fost creată.”29

5.2. Obiectul dreptului de autor


Cuvinte cheie: operă originală, operă derivată de creatie intelectuala
Obiectul dreptului de autor este format din operele originale şi operele derivate de
creaţie intelectuală în domeniul literar artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie,
modul sau forma concretă de exprimare, aşa cum rezultă din art. 7 al legii 8/1996:
,,Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul
literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare
şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:
a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte
opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare,
manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastică sticlei şi a metalului,
24
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 47.
25
A se vedea Constantin Anechitoae- ,,Introducere în dreptul proprietăţii intelectuale”, Ediţia a 6-a, Editura
,,Bren”, Bucureşti, 2011, pag. 135.
26
Conform Legii nr. 8/1996.
27
A se vedea Viorel Roş, op. cit., pag. 49.
28
Conform Legii nr. 8/1996.
29
Conform Legii nr. 8/1996.

7
desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări
practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv plnşele, machetele şi lucrările grafice ce formează
proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în
general.
Art. 8: Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect
al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente, şi anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice
alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă
intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile,
colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.
Art. 9: Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare
sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de
preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile
oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi:
stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.”

Elementele definitorii ale dreptului de autor sunt caracterizate prin faptul că:
-operele de creaţie intelectuală originale alcătuiesc obiectul dreptului de autor;
-operele aparţin domeniului literar, artistic, sau ştiinţific;
-nu are relevanţă modalitatea de creaţie, modul sau formă concretă de exprimare şi nici
valoarea sau destinaţia lor.

5.3. Conţinutul dreptului de autor


Cuvinte cheie: drept patrimonial, drept moral
Dreptul de autor în conţinutul său cuprinde drepturile subiective şi corelativele
acestora :obligaţiile. În conţinutul dreptului de autor întâlnim drepturi de natură patrimonială
şi drepturi de natură morală.
Drepturile morale şi drepturile patrimoniale sunt reglementate de Legea nr. 8/1996,
art. 10-23.
Drepturile patrimoniale nu ridică probleme de definire, având aceleaşi caracteristici
cunoscute în celelalte ramuri de drept; ele sunt drepturi evaluabile în bani. De aceea, definim
dreptul moral de autor ca reprezentând dreptul subiectiv al cărui conţinut nu este exprimat
într-o formă pecuniară. Surprindem din definiţia dată, că drepturile morale se aseamănă cu
drepturile personale patrimoniale cu care bunăoară se identificau.

8
6. Concluzii
Dreptul proprietăţii intelectuale este o ramură de drept ce reglementează raporturile ce
se ivesc între oameni în urma înfăptuirii şi utilizării operelor literare, artistice, ştiintifice.
Componentele dreptului proprietăţii intelectuale sunt drepturile de autor, la care se
adaugă drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile de proprietate industrială.
Ca evoluţie, dreptul de autor a rezultat în urma fuziunii revoluţiei tehnologice,
revoluţiei culturale, revoluţiei filozofico-politice şi revoluţiei economice. Dreptul de autor a
cunoscut modificări mai ales în ultimii ani, evoluţia sa caracterizându-se prin evoluţia spre un
drept european (în contextul aderării la Uniunea Europeană). De asemenea, şi-a pus amprenta
asupra transformărilor acestui drept şi evoluţia de nestăpânit a mijloacelor de comunicare,
difuzare.
Sub aspect terminologic, deşi nu este dată o definiţie a dreptului de autor în lege,
doctrina romană a definit instituţia dreptului de autor ca fiind ansamblul normelor juridice
care reglementează relaţiile sociale care se nasc din crearea, publicarea şi valorificarea
operelor literare, artistice sau ştiinţifice.
Ca natură juridică, dreptul de autor a fost considerat a fi un drept de proprietate, însă
in prezent este considerat un drept asemănător uzufructului (este un drept temporar, nu este
cesibil unui terţ, este un drept real, opozabil erga omnes).
Referitor la elementele raportului juridic specific dreptului de autor, conchidem că:
-subiect al dreptului de autor este persoana care are drepturi de autor, consecinţe ale acestei
calitati, in speţă autorul;
-obiectul dreptului de autor este format din operele originale şi operele derivate de creaţie
intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie,
modul sau forma concretă de exprimare;
-continutul dreptului de autor inclede drepturile patrimoniale si drepturile de autor.
Din punct de vedere al reglementarilor, Legea nr. 8/1996 este legea specifică acestei
materii.

9
7. Bibliografie

Lucrări de specialitate
 Cătălin Tripon, Cristina Georgescu-,,Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, Editura
Universităţii ,,Andrei Şaguna”, Constanţa, 2000.
 Constantin Anechitoae- ,,Introducere în dreptul proprietăţii intelectuale”, Ediţia a 6-a,
Editura ,,Bren”, Bucureşti, 2011.
 Ioan Macovei-,,Dreptul Proprietăţii Intelectuale”, Ediţia1, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2001.
 Yolanda Eminescu- ,,Dreptul de autor”, Editura ,,Lumina Lex”, Bucure şti, 1994.
 Stanciu Cărpenaru- ,,Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală”, Universitatea Bucuresti,
1971.
 Viorel Roş, Dragoş Bogdan, Octavia Spineanu Matei-,,Dreptul de autor şi drepturile conexe-
Tratat”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005.

egislaţie naţională
 Legea nr. 8/1996.

Legislaţie internaţională
 Declaraţia Drepturilor Omului

Resurse bibliografice electronice


 Wikipedia:http://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Michel_Foucault
 Universitatea Bucureşti: http://www.unibuc.ro/ro/cdcv_stacarpenaru_ro
 Centrul de informare ONU pentru România:
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/

10