Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea Babeş – Bolyai Cluj, Facultatea de Drept

REFERAT
PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Coordonator:
Prof. Univ. Dr. IOSIF COCIŞ

Student: COCIUBA CARMEN ROXANA


Anul III Grupa: 303

2011
Concesiunea unei cote-părţi din dreptul asupra brevetului

Legislaţia Revoluţiei franceze recunoaşte pentru prima oară, în forma lor


modernă drepturile intelectuale pe care le califică ca fiind drepturi de
proprietate,calificare care într-un înţeles convenţional, se mai păstrează încă pentru
drepturile autorilor de creaţii tehnice, care şi astăzi se numesc drepturi de proprietate
industrială. În doctrina şi chiar în legislaţia unor state continuă să fie folosită şi
expresia proprietate literară şi artistică1, deşi majoritatea autorilor au părăsit teza
dreptului de autor considerat ca drept de proprietate, al cărei ultim reprezentant
modern a fost, în dreptul francez,L. Josserand2. În teoria lui Josserand însă, era vorba
despre „un fel de proprietate”, în măsura în care dreptul de autor comportă o apropiere
exclusivă, opozabilă tuturor. Astăzi, teoria dominantă este aceea formulată în 1877 de
Edmond Picard3, potrivit căreia drepturile inventatorilor şi acelea ale autorilor
formează o categorie distinctă, aceea a drepturilor intelectuale. În teoriile mai recente,
ca cea a lui R. Franceschelli4, care consideră de asemenea că drepturile la care ne-am
referit alcătuiesc o categorie specială, care trebuie adăugată clasificării tradiţionale, le
denumeşte drepturi de monopol, deoarece sunt caracterizate prin două trăsături şi
anume prin dreptul de a realiza şi exploata opera; şi prin dreptul de a împiedica pe
terţi de a o reproduce, multiplica şi valorifica (ius prohibendi sau ius excludenti
alios)5.
Creaţia unei opere literare sau artistice constituie în folosul autorului ei, o
proprietate al cărui fundament se află în dreptul natural şi dreptul ginţilor6.
Dreptul proprietăţii industriale cuprinde brevetele de invenţie,modelele şi
desenele industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii, numele comercial,
însemnele, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă şi concurenţa neloială7.

1
A se vedea în acest sens Claude Colombet, Propriété littéraire et artistique et droits voisin, 9e
édition, éd. Dalloz 1997.
2
Vezi L. Josserand, Cours de droit civil positif français, vol. I, Sirey, 1938, p. 846.
3
A se vedea E. Picard, într-un articol în revista Le droit pur, Paris, Flammarion, 1919, p. 94.
4
R. Franceschelli, Natura juridică a drepturilor autorului şi inventatorului, în „Mélanges en l’honneur
de Paul Roubier”, vol. II, Paris, Dalloz, 1961, p. 453 – 466.
5
Pentru detalii a se vedea, Yolanda Eminescu, „Dreptul de autor – Legea nr.8 din 14 martie 1996 –
comentată”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997, p. 137 – 143.
6
Y. Eminescu, Dreptul de inventator, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p.129.
7
Art. 1 din Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 privind protecţia proprietăţii industriale.
Proprietatea industrială este un ansamblu de norme juridice care au acelaşi
obiect. Specific acestor norme este faptul că îşi au izvorul atât în actele normative
interne, cât şi în tratatele şi convenţiile internaţionale.
Termenul „industrial” are un înţeles convenţional, aceasta cuprinzând nu doar
industria propriu-zisă ca ramură a economiei naţionale, ci şi alte domenii cum ar fi
comerţul, agricultura, etc. În materia proprietăţi industriale noţiunea de industrie este
concepută ca tot ceea ce presupune şi se datorează muncii omului, activităţii sale
asupra naturii.
Prin instituţia juridică a dreptului de proprietate industrială se înţelege
„ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile privitoare la creaţiile
intelectuale aplicabile în industrie, precum şi la semnele distinctive ale unei asemenea
creaţii”8. Cât priveşte proprietatea industrială ca drept subiectiv, s-a considerat- stricto
sensu9- că aceasta este „acea posibilitate, recunoscută de lege titularului său-persoană
fizică sau juridică- de a folosi, în mod exclusiv, o creaţie intelectuală aplicabilă în
industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activităţi industriale”.
Dreptul de inventator este un drept subiectiv complex în al cărui conţinut intră
deopotrivă drepturi personale nepatrimoniale şi drepturi patrimoniale, fără ca unele
dintre ele să aibă primatul asupra celorlalte10. Concepţia conform cărei dreptul
subiectiv al inventatorului este un drept personal a fost pentru prima dată elaborată de
către A. Ionaşcu11.
Prin drept de proprietate industrială, în sens obiectiv, se înţelege ansamblul
normelor juridice care reglementează raporturile sociale ce e nasc ca urmare a
realizării, utilizării, transmiterii sau dobândirii unor creaţii ştiinţifice sau tehnice, a
unor semne sau a altor elemente distinctive ale produselor, mărfurilor ori serviciilor12.
Dreptul exclusiv de exploatare este conferit titularului brevetului pe întreaga
durată de protecţie a acestuia,durata protecţiei fiind de 20 de ani13. Limitarea în timp a
dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei de către titular prezintă o mare importanţă
8
A. Petrescu,L. Mihai, Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenţia. Inovaţia,
Universitatea din Bucureşti, 1987, p.11-12.
9
În comparaţie, prin drept subiectiv de proprietate industrială lato sensu se înţelege “acea sumă de
drepturi care se nasc în legătură cu un obiect al proprietăţii industriale; incontestabil, printre acestea se
găseşte şi dreptul de folosinţă exclusivă a acelui bun, deci şi dreptul de proprietate industrială stricto
sensu, ca drept care dă nota specifică acestui complex de drepturi” (A. Petrescu, op.cit., p. 33).
10
A se vedea St. Cărpenaru,Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală,Universitatea din
Bucureşti,1971, p. 62.
11
A se vedea A. Ionaşcu ,Dreptul de autor în legislaţie, în revista „Justiţia nouă”, nr. 6/1961,p. 35-36.
12
V. Ursa, Drept de proprietate industrială, vol. I, Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept,
1987, p. 4
13
Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 (republicată) privind brevetele de invenţie.
şi a fost determinată de motive sociale, pentru progresul economic şi tehnico-ştiinţific,
cunoscut fiind că după încetarea dreptului exclusiv, folosirea invenţiei este liberă şi
gratuită14.
Dreptul titularului brevetului se numeşte exclusiv pentru că permite
excluderea altor persoane de la exploatarea invenţiei şi pentru că titularul brevetului
este singurul căruia i se îngăduie această exploatare atât timp cât altora nu le este
acordată o autorizare în acest sens, de exemplu pe calea unei licenţe15.
Cu începere de la data publicării cererii de brevet, cererea asigură, în mod
provizoriu, solicitantului protecţie, cu excepţia cazurilor în care cererea de brevet de
invenţie a fost respinsă,retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă16. Această
protecţie provizorie permite solicitanţilor de brevete ca, după ce şi-au asigurat
prioritatea prin constituirea depozitului reglementar naţional şi cu condiţia ca terţilor
să le fi fost accesibilă,prin publicare, cererea de brevet, să poată testa valoarea
efectivă a invenţiilor şi să decidă continuarea procedurii de brevetare numai acelea
care trec cu succes acest test. Dacă cererea a fost înregistrată, dar nu a fost încă
publică, nu se poate considera că s-a produs o contrafacere,în ipoteza exploatării
acelei invenţii de un terţ anterior publicării cererii. Prin actuala reglementare nu îşi
mai păstrează actualitatea jurisprudenţa care deosebea între, pe de o parte, acţiunea
penală în contrafacere, socotită ca inadmisibilă şi, pe de altă parte, acţiunea în daune,
socotită admisibilă17.
Drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte.
Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă,
sau prin succesiune legală sau testamentară. Transmiterea produce efecte faţă de terţi
numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a
menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.
În fapt într-o speţă, titularul brevetului de invenţie a încheiat un contract de
cesiune cu S.C. FARMAELIX S.R.L. având ca obiect cesiune unei cote părţi din
dreptul asupra brevetului.

14
A se vedea I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevet, Editura Academiei,Bucureşti, 1971,p. 168-
169.
15
Introducere în proprietatea intelectuală, lucrare editată de Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale, Geneva, 1998, ediţia a II-a , p.24.
16
Art. 34 din Legea nr. 203/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind
brevetele de invenţie.
17
A se vedea Curtea de Casaţie, secţiunea a II-a, decizia nr. 1510 din 10 iunie 1924, publicată în
„Pandectele române”1924,p. 281.
Cesiunea este parţială dacă este limitată numai la anumite drepturi conferite de
brevet ori numai la o anumită parte a invenţiei protejată prin brevet. În speţă titularul
exclusiv al brevetului cedează o cotă-parte din dreptul asupra brevetului societăţii
FARMAELIX S.R.L. ,aceştia devenind cotitulari ai aceluiaşi brevet. Cotitularii îşi vor
exercita drepturile asupra brevetului potrivit regimului de drept comun al
coproprietăţii18,având dreptul de a acţiona în contrafacere în propriul său
profit,coproprietarul notificând acţiunea sa celeilalte părţi.
Din contractul încheiat cedentului îi revin mai multe obligaţii : obligaţia de a
remite brevetul de invenţie, obligaţia de a garanta pentru fapta proprie, pentru
evicţiune,cât şi pentru viciile lucrului. În sarcina cesionarului revine obligaţia de a
plăti preţul cesiunii, care este stabilit ca procent din beneficiile obţinute sub brevetul
cedat, precum şi obligaţia de a suporta cheltuielile necesitate de încheierea
contractului de cesiune şi de îndeplinire a formalităţilor de înscriere a acestuia la
OSIM. În speţă, potrivit convenţiei părţilor, cedentul primeşte 15% din încasările
cesionarului pe o perioadă de 5 ani, dar nu mai puţin de 4000lei anual.
Prin cerea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta a chemat în
judecată S.C. FARMAELIX S.R.L., solicitând plata unei despăgubiri, deoarece pârâta
a acordat unui terţ o licenţă de exploatare neexclusivă,în profitul său fără al
despăgubiri în mod echitabil pe celălalt coproprietar. Reclamanta pretinde o
despăgubire echivalentă cu remuneraţia pe care ar fi primit-o dacă i-ar fi acordat
autorului contrafacerii o licenţă în legătură cu invenţia brevetată.
Titularul brevetului deţine anumite prerogative enumerate în art. 33 din Legea
nr. 64/1991,republicată,activităţi ce le sunt interzise terţilor dacă nu există autorizarea
în acest sens a titularului de brevet. Acestea reglementează indirect prerogativele ce
compun dreptul de exploatare a invenţiei,fiind c ceea ce este interzis terţilor este
permis titularului de brevet19.
Prin sentinţa civilă Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamantei şi a
obligat pârâta la plata unor despăgubiri care să fie egală cu pierderea suferită de
reclamantă ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale de notificare a acţiunii în
contrafacere.

18
Pentru detalii cu privire la regimul juridic al coproprietăţii , a se vedea C. Bîrsan, Drept civil.
Drepturi reale principale,Editura All Beck, Bucureşti, 2001,p. 168-169.
19
A se vedea A. Petrescu, L. Mihai, Legea privind brevetele de invenţie, în revista „Dreptul” nr.
9/1992,p.41.
Bibliografie:

1. Claude Colombet, Propriété littéraire et artistique et droits voisin, 9e édition,


éd. Dalloz 1997.
2. L. Josserand, Cours de droit civil positif français, vol. I, Sirey, 1938.
3. E. Picard, revista Le droit pur, Paris, Flammarion, 1919.
4. R. Franceschelli, Natura juridică a drepturilor autorului şi inventatorului, în
„Mélanges en l’honneur de Paul Roubier”, vol. II, Paris, Dalloz, 1961.
5. Yolanda Eminescu, „Dreptul de autor – Legea nr.8 din 14 martie 1996 –
comentată”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997.
6. Y. Eminescu, Dreptul de inventator, Editura Academiei, Bucureşti, 1969.
7. Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 privind protecţia proprietăţii
industriale.
8. A. Petrescu,L. Mihai, Introducere în dreptul de proprietate industrială.
Invenţia. Inovaţia, Universitatea din Bucureşti, 1987.
9. St. Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală,Universitatea din
Bucureşti,1971.
10. A. Ionaşcu ,Dreptul de autor în legislaţie, în revista „Justiţia nouă”, nr.
6/1961.
11. V. Ursa, Drept de proprietate industrială, vol. I, Universitatea din Cluj-
Napoca, Facultatea de Drept, 1987.
12. Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 (republicată) privind brevetele de
invenţie.
13. I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevet, Editura Academiei,Bucureşti,
1971..
14. Introducere în proprietatea intelectuală, lucrare editată de Organizaţia
Mondială a Proprietăţii Intelectuale, Geneva, 1998, ediţia a II-a.
15. Legea nr. 203/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991
privind brevetele de invenţie.
16. Curtea de Casaţie, secţiunea a II-a, decizia nr. 1510 din 10 iunie 1924,
publicată în „Pandectele române”1924.
17. C. Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale,Editura All Beck, Bucureşti,
2001.
18. A. Petrescu, L. Mihai, Legea privind brevetele de invenţie, în revista „Dreptul”
nr. 9/1992.