Curs Dreptul Proprietatii Intelectuale

_______________________________________________
CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ
CONŢINUT
I.1. Proprietatea intelectuală; proprietatea industrială
I. 2. Izvoarele dreptului de autor
OBIECTIVE
Studierea acestui capitol va permite:
 familiarizarea cu fenomenul de creaţie intelectuală,

 identificarea obiectelor dreptului de autor, dreptului de inventator şi
a drepturilor conexe;
 identificarea ; actelor care reglementează protecţia creaţiei
intelectuale .
I.1. Proprietatea intelectuală; proprietatea industrială
Creativitatea, forma supremă a activităţii umane, constituie, cea de

a treia dimensiune a personalităţii omului, având adânci implicaţii în istoria
şi progresul societăţii.
Creaţia intelectuală a constituit forţa motrice a dezvoltării civilizaţiei

umane ea configurându-se, în general, în idei, descoperiri ştiinţifice,
realizări tehnice, opere de artă şi cultură, utile progresului societăţii.
De altfel, nivelul de civilizaţie atins acum, la începutul secolului 21,

nu este decât consecinţa spiritului iscoditor al oamenilor, care a generat
idei noi, baza tuturor realizărilor artistice, ştiinţifice şi tehnice care ne
marchează atât de puternic existenţa.
În acelaşi timp trebuie observat faptul că creativitatea este

specifică numai fiinţei umane, la aceasta participând toate procesele
psihice cunoscute.
La actul creator participă nu numai factori intelectuali (gândire,

inteligenţă, imaginaţie, memorie) ci şi factori non intelectuali de
personalitate (motivaţia, dorinţa de succes, de performanţă, interesul şi
sensibilitatea faţă de problema studiată), valoarea acestor factori fiind
egală, nici unul individual, neputând determina o performanţă înaltă.
________________________________________________________
DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE
1
Supravieţuirea speciei umane depinde tot mai mult de dimensiunea
creatoare a factorului uman. Dezvoltarea societăţii prezente şi mai ales
viitoare, bunăstarea acestora nu va mai depinde ca până acum doar de
resursele naturale, de investiţii şi nici măcar de tehnică, ci de oameni, de
capacitatea acestora de a combina, a restructura şi a extrapola cea ce se
cunoaşte, în vederea obţinerii structuri noi, descoperiri ştiinţifice noi,
invenţii noi, opere de artă şi cultură noi.
Acele ţări care conştientizează mai repede şi mai profund

modalităţile de identificare, dezvoltare şi amplificare a potenţelor creatoare
ale oamenilor lor, vor fi avantajate şi vor câştiga competiţia economică şi

socială care se desfăşoară astăzi între ţările lumii.
______________________________________________
În atari condiţii, protecţia juridică a creatorilor şi a operei de creaţie

a devenit o necesitate, născută din imperativul funcţionării normale a
procesului.
Această protecţie este asigurată atât prin sistemele legislative

naţionale, cât şi prin diferite forme de colaborare internaţională în acest
domeniu.
Având în vedere faptul că obiectul protecţiei juridice îl reprezintă

creaţia, ca structură unitară, deci ca operă, în literatura de specialitate s-a
încetăţenit denumirea de drept al proprietăţii intelectuale.
Aceste drepturi de proprietate intelectuală garantează posesorului

lor utilizarea exclusivă a creaţiei sale, interzicând totodată, folosirea ei de
către alţii fără acordul său.
În sfera dreptului proprietăţii intelectuale intră creaţia-proprietatea
autorului, în diversele sale forme: ştiinţifică, literară, artistică, tehnică,

interpretativă etc. Aceasta, deoarece nu numai că principiile fundamentale
care reglementează raporturile privitoare la creaţia ştiinţifică, literară şi
artistică sunt întru totul asemănătoare principiilor care reglementează
raporturile privitoare la creaţia tehnică, dar asemănarea dintre obiectul
protecţiei juridice în ambele cazuri (opera de creaţie) şi dintre natura
________________________________________________________
2
drepturilor subiective la care dă naştere calitatea de autor sau inventator,
este izbitoare 1.
Este de subliniat faptul că în cadrul categoriei generale ce o

reprezintă drepturile proprietăţii intelectuale, caracteristicile regimului
juridic permit, totuşi, delimitarea lor în două domenii: dreptul de autor –
care se referă la creaţia ştiinţifică, literară, artistică şi interpretativă, şi
dreptul de proprietate industrială - care vizează creaţia tehnică (invenţiile,
desenele şi modelele industriale, semnele distinctive ale activităţii
industriale şi comerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale,
contractele de transfer de tehnologie) 2.
În cadrul drepturilor de proprietate intelectuală intelectuale se

consideră că, în general, funcţia operei protejate prin dreptul de autor este
de a comunica un anumit conţinut, o anumită modalitate de cunoaştere şi
percepţie a lumii, fapt ce face ca opera să aibă un caracter static, în timp
ce creaţia tehnică este caracterizată prin dinamismul ei, faptul că ea
presupune o succesiune de acţiuni, de natură să determine un rezultat
tehnic, în vederea satisfacerii unei nevoi sociale.
Din această perspectivă dreptul de proprietate intelectuală se referă

la modalitatea de reglementare, prin norme juridice, a raporturilor care se
nasc din crearea şi valorificarea operelor literare, artistice, ştiinţifice,

precum şi a creaţiilor tehnice.
Desigur că aceste particularităţi, inclusiv de regim juridic, justifică

tratarea separată a celor două domenii şi, în acelaşi timp, tratarea lor în
cadrul aceleiaşi diviziuni a dreptului civil, ori considerarea lor ca o ramură
de drept distinctă şi unilaterală.
_______________________________________________
În sprijinul acestui concept de unitate a celor două drepturi de

creaţie intelectuale, vine şi aspectul faptic de constituire, în 1976, a unei
organizaţii internaţionale unice, Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (în continuare O.M.P.I.) al cărui scop este, printre altele,
realizarea unei mai bune colaborări între state în domeniul dreptului de
autor şi a dreptului de proprietate industrială, încurajarea activităţii
creatoare şi promovarea protecţiei drepturilor intelectuale.
1
Yolanda Eminescu – Tratat de proprietate industrială, vol. I , Creaţii noi ed. Academiei
Bucureşti, 1982, p.15
2.Apud Ioan Macovei – Protecţia creaţiei industriale, Ed. Junimea Iaşi, 1984, p. 14
2
________________________________________________________
3
1.1. Dreptul de autor.
Aşa cum s-a arătat în prezentarea generală a dreptului de proprietate

intelectuală, dreptul de autor are ca obiect de reglementare relaţiile sociale
care decurg din crearea şi valorificarea operelor ştiinţifice, literare, sau
artistice (drept obiectiv), în fapt, raporturi personale nepatrimoniale
(morale) şi raporturi patrimoniale al căror principal subiect este autorul
acestora.
Este demnă de menţionat actualitatea dreptului de autor într-o

multitudine de culturi, aceasta în condiţiile care caracterizează actuala
etapă de dezvoltare a comunităţii internaţionale, anume dreptul la
existenţa şi specificitate a unor culturi diferite, dar şi necesitatea
armonizării regimurilor juridice ale creaţiilor care individualizează aceste
culturi3.
Problema se pune cu atât mai mult, cu cât se cunoaşte existenţa a

două principale sisteme juridice de protecţie, cel european şi cel (de
copyright) şi se recunoaşte necesitatea coexistenţei lor. Principala
deosebire dintre cele două sisteme rezultă din preocuparea pentru
prioritatea protecţiei intereselor autorului în sistemul european, şi a
industriei în cel american.
Menţinerea celor două sisteme principale, cu particularităţile lor

este consacrată instituţional4 , în măsura în care ele coexistă în sistemul
Uniunii de la Berna, la care SUA au aderat în 1989, după o lungă perioadă
de izolare, precum şi în cadrul GATT (O.M.C), organizaţie care se
preocupă în prezent de creaţiile şi drepturile intelectuale.
În prezent dreptul european, este angajat într-un proces de

armonizare a legislaţiilor naţionale.
1. 2. Drepturile conexe
Întrucât interpreţilor sau executanţilor unor creaţii artistice nu li se

poate acorda Statutul de coautori, ei neavând un aport creativ la
realizarea operei preexistente, în plan teoretic prestaţiile lor sunt calificate
ca opere derivate.
Conform art. 94 din Legea nr. 8/1996, sunt recunoscuţi şi protejaţi ca

titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii, interpreţii sau
executanţii, producătorii de înregistrări sonore şi organismele de
3
3.Apud I. Eminescu – Dreptul de autor, legea nr. 8 din 14 martie 1996, Comentată, Ed.
Lumina Lex, 1997, Bucureşti ,p. 8
4
Ibidem
________________________________________________________
4
______________________________________________
radiodifuziune pentru propriile interpretări, execuţii, înregistrări sau

emisiuni.
Drepturile conexe nu aduc atingere drepturilor autorilor.
În plan doctrinar operele interpretate sau executate au fost asimilate

cu traducerile sau adaptările, situaţie considerată arbitrară 5.
În timp ce traducerea sau adaptarea, cu toată legătura sa cu opera

preexistentă, reprezintă totuşi o operă cu o entitate proprie, interpretarea
face corp cu opera interpretată, de care nu poate fi detaşată.
Concluzia specialistului francez H. Desbois este că pentru protecţia

prestaţiei interpreţilor sau executanţilor este necesară crearea unui regim
juridic care, deşi modelat pe tiparul celui privind dreptul de autor, să fie
totuşi diferit de acesta.
Majoritatea legislaţiilor au consacrat o asemenea protecţie în cadrul

drepturilor conexe, rezervate auxiliarilor creaţiei literare sau artistice.
1. 3. Dreptul de inventator
Instituţia juridică a dreptului de inventator este constituită din

normele juridice care reglementează raporturile ce se stabilesc între
persoanele fizice, între acestea şi persoanele juridice precum şi numai
între acestea, în legătură cu crearea şi utilizarea invenţiilor şi inovaţiilor 6.
Rezultă clar că dreptul de inventator cuprinde în reglementarea sa

toate formele de creaţie tehnică: invenţia, inovaţia, desenele şi modelele
de utilitate dar, dreptul de inventator este doar o parte din dreptul de
proprietate industrială care, aşa cum am arătat anterior, mai cuprinde şi
reglementarea juridică a unor probleme ce privesc semnele distinctive ale
activităţii industriale şi comerciale, contractele de transfer de tehnologie
precum şi concurenţa neleală.
5
Vezi H. Desbois, Le dreoit d’auteur en France, Ed. H. Dolloz, 1966, p.142
6
Vezi Y. Eminescu Dreptul de inventator în R.S. România, Bucureşti, Ed. Academiei,
1969, p. 17 – 18.
________________________________________________________
5
I. 2. Izvoarele dreptului de autor
Ca şi în cazul altor ramuri de drept, în dreptul de autor, de fapt în

dreptul de creaţie intelectuală în general, avem de-a face cu izvoare
interne şi izvoare internaţionale de drept.
În rândul izvoarelor de drept intern care reglementează raporturile

juridice ce se nasc în legătură cu creaţia operelor artistice, ştiinţifice sau
literare şi valorificarea acestora menţionăm:
a) Constituţia României, din 1991 şi revizuită prin Referendumul din

19 oct. 2003 care în art. 41 alin. 2 prevede ca proprietatea privată
(deci inclusiv cea intelectuală) este ocrotită şi garantată în mod egal
de lege. Tot astfel, în art. 42 se prevede faptul că în România
dreptul de moştenire este garantat ceea ce înseamnă că şi
transmisiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a unor drepturi
morale, este de asemenea, garantată de stat.
______________________________________________
Alte dispoziţii privitoare la creaţia intelectuală găsim în art. 134, al.2,

pct. c, care stipulează că statul trebuie să asigure stimularea cercetării
ştiinţifice naţionale.
Dreptul de autor este reglementat şi are ca principal izvor:
b) Legi şi alte acte normative
Până în anul 1996 în România dreptul de autor a fost reglementat

de Dec. 321 / 18. 6. 1956 privind dreptul de autor, un act legislativ,
care a dovedit că majoritatea textelor sale corespundeau, la data
elaborării lui, reglementărilor moderne, iar tehnica redactărilor permitea
interpretarea diferitelor dispoziţii în conformitate cu concepţiile
dominante în doctrina europeană.
De altfel, Dec. 321 / 1956 înlocuia Legea Proprietăţii literare şi
artistice din 28 iunie 1923, considerată în momentul promulgării şi
punerii ei în aplicare ca una din cele mai complete şi mai moderne
reglementări ale dreptului de autor7.
Acest aspect ne îndreptăţeşte părerea că România a fost

constant preocupată pentru asigurarea unei reale şi corecte protecţii a
creaţiei intelectuale, prin raportarea permanentă la sistemele de
protecţie europene.
7
Y. Eminescu, op. cit. p. 22
________________________________________________________
6
În prezent, dreptul de autor şi drepturile conexe sunt reglementate
prin Legea nr. 8 / 1996 intrată în vigoare la 90 de zile de la publicarea
sa în M.O. nr. 60 din 26. 03. 1996.
În linii generale legea corespunde sistemului european, cu multe
elemente de noutate: reglementarea completă a drepturilor conexe, a

societăţilor de gestiune colectivă a cestor drepturi precum şi înfiinţarea
unui organism special – Oficiul Român pentru Drepturi de Autor
(O.R.D.A.) care funcţionează în cadrul Ministerului Culturii. În categoria
de izvoare ale dreptului de creaţie pot fi incluse şi alte legi şi acte
normative, strâns legate de domeniu precum : Legea audio-vizualului
nr. 48 / 1992; Legea presei; Dec. 80 / 1990 privind organizarea
activităţii cinematografice; Legea privind timbrul literar, cinematografic,
teatral, muzical folcloric şi al artelor plastice din 1994; Legea de
organizare şi funcţionare a societăţii române de radiodifuziune şi
societăţii române de televiziune din iunie 1994 .şi altele.
În ce priveşte izvoarele internaţionale ale dreptului de creaţie

intelectuală, principalul izvor în acest sens îl constituie Convenţia de la
Berna din 9 septembrie 1886 pentru protecţia operelor literare şi
artistice.
Această Convenţie a suferit în timp modificări şi actualizări

succesive; Paris (1896), Berlin (1908), Berna (1914), Roma (1928),
Bruxelles (1948), Stockholm (1967) şi Paris (1971 şi 1979).
Iniţial, România a aderat la Convenţia şi Uniunea de la Berna în
forma adoptată la Berlin (1908), în anul 1926 cu efecte de la 1
ianuarie 1927.
De asemenea, a participat la Conferinţa de la Stockholm unde s-

a adoptat Convenţia prin care a luat naştere Organizaţia Mondială a
_______________________________________________
Proprietăţii Intelectuale. Organizaţia reuneşte, în scopul unei mai bune

cooperări, Uniunea de la Berna privind protecţia drepturilor autorilor
asupra operelor lor literare şi artistice şi Uniunea de la Paris (pentru
protecţia creaţiei tehnice) precum şi alte uniuni care vizează protecţia
creaţiei intelectuale.
În ideea unei mai bune armonizări cu exigenţele legislaţiei

internaţionale, prin Legea nr. 77 /1998 România a aderat la Convenţia
________________________________________________________
7
de la Berna din 9 septembrie 1886, în forma revizuită prin Actul de la
Paris la 24 iulie 1971 şi modificată la 28 sept. 1979.
Din rândul izvoarelor internaţionale mai menţionăm:
- Convenţia de la Roma din 1961 pentru protecţia artiştilor interpreţi

sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de
radio difuziune, la care România a aderat prin Legea nr. 76 / 1998;
- Convenţia pentru protejarea producătorilor de fonograme împotriva
reproducerii neautorizate a fonogramelor lor, adoptată la Geneva
la 29 oct. 1971 şi la care România este parte prin aderare în baza
Legii nr.78/ 1998.
Întrucât România este membră a Uniunii Europene, este firesc să
manifeste preocupare pentru a-şi armoniza legislaţia în domeniul cu
cea existentă în Comunitatea Europeană.
Până în prezent, în domeniul dreptului de autor au intervenit cinci
Directive ale Comisiei Comunităţilor Europene 8, acestea privind:
protecţia juridică a topografiilor de produse semiconductoare – D.

92 / 54 / CEE, 1986;
 protecţia juridică a programelor pentru ordinatoare – D.92 / 250 /
CEE,1991;
 dreptul de locaţie şi de împrumut şi unele drepturi conexe dreptului
de autor – D.92 / 100 / CEE, 1992;
 coordonarea unor reguli ale dreptului de autor şi a drepturilor
conexe, aplicabile radiodifuziunii prin sateliţi şi retransmisiunii prin
cablu – D.93
/ 83 / CEE, 1993;

armonizarea duratei de protecţie a drepturilor de autor şi a unor
drepturi conexe – D.93 / 98 / CEE, 1993.
România a adoptat deja Legea nr.16 / 1995 privind protecţia
topografiilor circuitelor integrate, în concordanţă cu Directiva CEE 87 / 54 /
1986 iar prin Legea nr.8 / 1996 s-a pus în concordanţă durata protecţiei
drepturilor de autor cu cea din Uniunea Europeană, prevăzută în Directiva
CEE 93 / 98 din 1993.
_________________________________________
8
Y. Eminescu, op. cit. p. 46 şi urm.
________________________________________________________
8
Test de autoevaluare
1. De ce dreptul de autor şi dreptul de inventator se studiază

împreună cu cadrul dreptului proprietăţii intelectuale:
a) pentru ca obiectul protecţiei juridice îl constituie opera (creaţia);
b) pentru că ambele au aceleaşi regimuri juridice;
c) pentru faptul că sunt realizate de către om:
R-a
2. Drepturile conexe sunt necesare pentru:

a) coautorii operelor literar – artistice;
b) aparatul creativ adus la realizarea operei;
c) pentru propriile interpretări, execuţii, înregistrări etc.
R-c
3. La care din formele Convenţiei de la Berna a aderat România

prin Legea 77/1998:
a) forma adoptată la Berlin (1908);
b) forma adoptată la Roma (1928);
c) forma revizuită prin Actul de la Paris (1971) modificată în 1979.
R–c
________________________________________________________
9
______________________________________________
CAP. II. DREPTUL SUBIECTIV DE AUTOR
CONŢINUT
II.1. Definiţia şi trăsăturile caracteristice
II. 2. Natura juridică a dreptului de autor
OBIECTIVE
 definirea elementelor ce compun dreptul subiectiv de autor;

 caracterizarea elementelor constitutive ;
 Determinarea naturii juridice a celor două grupe de elementece
compun dreptul de autor.
________________________________________________________
10
I.1.Definiţia şi trăsăturile caracteristice
Crearea unei opere ştiinţifice, literare sau artistice are drept

consecinţă naşterea în persoana autorului a unui drept subiectiv de autor,
drept care îi conferă titularului anumite prerogative în legătură cu opera
creată şi valorificarea acesteia.
Dreptul subiectiv de autor reprezintă posibilitatea asigurată de către
stat autorului de a utiliza opera potrivit aprecierii sale, în scopul satisfacerii
intereselor lui nepatrimoniale (morale) şi a celor patrimoniale, folosindu-se
de mijloacele legale şi fără alte limitări decât cele prevăzute de lege 9.
După cum s-a menţionat anterior dreptul de autor are ca obiect

rezultatul activităţii creatoare a autorului, creaţia sa intelectuală şi un lucrul
corporal în care ea se materializează în realitate.
În mod uzual utilizăm termenul juridic de drept de autor în înţelesul
său de drept subiectiv, de totalitate a facultăţilor personale morale şi
patrimoniale, de care se bucură autorii creaţiilor intelectuale.
Pentru a da naştere dreptului subiectiv de autor, opera creată trebuie

să îndeplinească anumite condiţii, şi anume:
a) Opera trebuie să aibă caracterul unei creaţii intelectuale, indiferent

de conţinutul ei, de forma de exprimare, de valoarea şi destinaţia ei.
Aceasta înseamnă că opera trebuie să se caracterizeze prin originalitate,
să oglindească talentul, fantezia şi cunoştinţele autorului;
b) Deoarece prin dreptul de autor se apără de cele mai multe ori, nu

ideea ci forma ei de exprimare, opera trebuie să fie exprimată într-o formă
concretă, perceptibilă simţurilor omeneşti, sau cum se spune, opera trebuie
legată de suportul ei material.
Într-adevăr dreptul de autor nu i-a naştere decât în momentul în care

opera literară, artistică sau ştiinţifică se materializează sub formă de
manuscris, schiţă, tablou sau oricare altă formă concretă.
d) Având în vedere că scopul unei creaţii intelectuale este acela de a

îmbogăţii patrimoniul spiritual al societăţii opera trebuie să fie
susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului.
______________________________________________
9
9.C-tin. Stătescu – Drept civil, Bucureşti Ed. Didactică şi Pedagogică, 1967, p.46.
________________________________________________________
11
Dacă aceste trei condiţii sunt îndeplinite autorul devine fără nici o
altă formalitate, titularul unui drept subiectiv de autor asupra operei create,
drept care, aşa cum s-a arătat mai sus, îi conferă anumite prerogative
personale nepatrimoniale şi patrimoniale.
I.2. Conţinutul dreptului de autor
Aspectul personal nepatrimonial şi cel patrimonial al dreptului de autor

constituie conţinutul dreptului de autor, reglementat în Legea nr. 8 / 1996 în
cuprinsul cap. IV art. 10-22.
Autorul operei are următoarele drepturi morale (nepatrimoniale):
a) dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoştinţa

publicului pentru prima dată;
b) dreptul la paternitatea operei sau dreptul de fi recunoscut ca autor;
c) dreptul de retractare şi modificare;
d) dreptul la respectul integrităţii operei sau la inviolabilitatea acesteia;
În ce priveşte drepturile patrimoniale de autor, art. 12 din Legea nr. 8 /
1996 precizează că autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a
decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată sau exploatată opera sa,
inclusiv de a consimţi la utilizarea ei de către alţii.
Utilizarea sau exploatarea unei opere, de fapt dreptul de valorificare a

operei dă naştere în persoana autorului, a unui drept de a trage foloase
materiale din:
 reproducerea şi difuzarea operei;

 reprezentarea sau executarea operei;
 orice alt mod de folosire licită a operei vizuale.
De remarcat faptul că drepturile enumerate pe parcursul articolelor
susmenţionate nu sunt drepturi distincte ci prerogative, facultăţi care,
împreună, constituie dreptul subiectiv unitar de autor. Întrucât legea
foloseşte noţiunea de drepturi tot astfel va fi folosită şi de noi în
continuare, cu conţinutul ce a fost precizat.
Prin urmare, dreptul subiectiv de autor are un dublu aspect:

personal nepatrimonial (moral) care priveşte drepturi strâns legate de
personalitatea autorului şi aspectul patrimonial care cuprinde drepturile cu
conţinut economic ce aparţin autorului.
În legătură cu distincţia între drepturile personale morale şi

drepturile personale patrimoniale ale autorului au existat opinii că această
împărţire este convenţională deoarece nu există drepturi ale autorului
________________________________________________________
12
care, într-o anumită măsură, să nu ocrotească atât interesele patrimoniale
cât şi interesele sale nepatrimoniale10.
În literatura română de specialitate, există opinia unanimă că această

clasificare este justificată deoarece, pe de-o parte natura juridică a
valorilor ocrotite determină un regim diferit pentru cele două categorii de
______________________________________________
drepturi şi, pe de altă parte, această clasificare este adoptată de actele

normative care reglementează dreptul de autor şi drepturile conexe 11.
II. 2. Natura juridică a dreptului de autor
Natura juridică a dreptului de autor constituie obiectul unor

controverse în literatura juridică de specialitate.
Dificultatea calificării naturii juridice a dreptului de autor decurge din
faptul că acesta cuprinde în conţinutul său atât drepturi morale cât şi
patrimoniale, drepturi de natură diferită.
A determina natura juridică a dreptului de autor înseamnă a
determina rolul acestora în configurarea dreptului subiectiv de autor, adică
a stabili care dintre cele două drepturi are un rol preponderent, adică sunt
esenţiale în caracterizarea naturii juridice a dreptului subiectiv de autor.
În doctrina juridică internaţională s-au configurat următoarele
puncte de vedere cu privire la natura juridică a dreptului de autor:
a) dreptul de autor este un drept de proprietate, fiind vorba de proprietatea
creaţiei intelectuale. Aceasta este opinia juriştilor francezi L. Fosserand 12
şi Pierre Recht 13;
b) dreptul de autor este un drept sui generis, drept intelectual, după
opiniile lui Eduard Picard şi G. Marty împreună cu P. Raynaud 14;
c) dreptul de autor este un drept asupra unui bun imaterial, după părerea
lui F. Kohler;
10
V. I. Serebrovski –Dreptul de autor şi moştenirea în rev. Statul şi dreptul sovietic nr. 6,
1955, citat de }t. Cărpenaru – Drept civil, drepturile de creaţie intelectuală, Succesiunile,
Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1971, p.16
11
Stanciu D. Cărpenaru – op. cit p. 16
12
L.Josserand – Cours de droit civil positif francais, vol. I Paris, Sirey, 1938, p.846
13.Pierre Recht –Le droit d’auteu, une nouvelle forme de propriete, in rev. D.A.nr. 5, mai
1969, p. 94 şi urm.
13
14.G.
14
Marty, P.Royland – Droit civil, vol. I Sirey, 1956, p. 248
________________________________________________________
13
d) dreptul de autor este un drept al personalităţii, afirmă la sfârşitul sec. 19,
în Germania Otto Girke;
e) dreptul de autor este un drept de clientelă afirmă juristul francez Paul
Roubier15;
e) dreptul de autor este un drept dublu (teoria dualistă a lui H. Desbois) 16.
În doctrina juridică din ţara noastră sunt conturate două teze: prima
consideră că dreptul de autor este un drept moral care comportă şi
consecinţe de ordin patrimonial 17,iar cea de a doua teză consideră că
dreptul de autor este un drept complex, care cuprinde drepturi morale şi
drepturi patrimoniale, fără ca unele să preleveze asupra celorlalte 18.
______________________________________________
În ambele teze se afirmă că atât drepturile morale, cât şi cele

patrimoniale se nasc în acelaşi moment şi au ca izvor faptul creării operei.
Deosebirea dintre ele constă în aceea că în prima concepţie
drepturile patrimoniale, deşi născute simultan cu cele morale, sunt
eventuale, deoarece nu devin realitate decât după exercitarea, în sens
pozitiv, a dreptului moral de a aduce opera la cunoştinţa publicului.
Problema esenţială în această divergenţă de păreri este naşterea
dreptului moral şi patrimonial, care rezultă din acelaşi fapt – crearea operei.
Naşterea unor drepturi nu este subordonată altora. Ceea ce se
subordonează drepturilor morale nu este naşterea, ci numai valorificarea
drepturilor patrimoniale.
Concluzia care poate fi trasă din analiza acestor puncte de vedere
diferite este că dreptul de autor este un drept subiectiv complex, în a cărui
conţinut intră deopotrivă drepturi patrimoniale şi morale, fără ca unele din
ele să aibă primatul asupra celorlalte.
2. 2. Durata dreptului de autor
Aşa cum s-a arătat mai sus, dreptul de autor ia naştere în momentul
creării operei literare, artistice sau ştiinţifice, oricare ar fi modul sau forma
concretă de exprimare.
Asemenea legislaţiilor europene moderne şi legea română se
bazează, cât priveşte durata drepturilor autorilor pe două principii: acela al
proprietăţii perpetue a dreptului moral şi acela al duratei limitate a
drepturilor patrimoniale.
Cel dintâi se întemeiază pe faptul că, opera supravieţuieşte autorului
ei, deci rămâne marcată de personalitatea acestuia. A. Lucas şi H. J. Lucas
arată că această perpetuitate implică posibilitatea unei transmisiuni pentru
15
Paul Roubier – Le droit de la propriete industrialle, vol. I Paris, Sirey, 1952, p. 104
16
H. Desbois –La conception francaise du droit moral de l’auteur, Pari, Sirey, vol. II 1963,
p. 519
17
A.Ionaşcu, N. Comşa, M. Mureşan, Dreptul de autor în R.S. România, Bucureşti, Ed.
Academiei RSR, 1969, p. 37;
Y.Eminescu Dreptul de inventator în R.S. România, Bucureşti, Ed. Academiei RSR,
1969, p. 141
18
C. Stătescu, op. cit. p. 5 Paul Demetrescu Dreptul de autor, în Analele Universităţii Al.I.
Cuza Iaşi, Sect. III tom. II 1956, fascicola 1-2,p.383
________________________________________________________
14
cauză de moarte 19 Cu toate că legiuitorul nu precizează nimic în această
privinţă se pare că de-a lungul timpului dreptul moral,legat de operă, ia o
dimensiune mai colectivă, care reiese din rolul de apărător recunoscut
moştenitorilor, precum şi din intervenţia autorităţilor publice şi a societăţilor
de autori.
Regula generală stabilită în art. 25 este aceea că durata drepturilor
patrimoniale se întinde pe toată durata vieţii autorului. La moartea acestuia,
drepturile patrimoniale se transmit moştenitorilor săi conform legislaţiei
civile, pe diferite termene astfel:
 pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost
adusă la cunoştinţa publicului în mod legal;
 pentru operele colective, realizate în colaborare, durata drepturilor
patrimoniale este de 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţa
publicului. Dacă însă aducerea la cunoştinţă nu se realizează în 70
de ani de la crearea operei, dreptul de autor expiră după trecerea
celor 70 de ani;
 pentru programele de calculator durata drepturilor de autor este de
50 de ani;
______________________________________________
 durata drepturilor patrimoniale în cazul operelor de artă aplicată

este de 25 de ani de la data creării ei.
Dacă durata de 70 de ani este regula generală, legea prevede şi
derogări de la aceasta.
Astfel, dacă la încetarea protecţiei dreptului de autor o persoană
aduce la cunoştinţă publică în mod legal, pentru prima oară o operă
nepublicată, ea va beneficia conf. art. 25 alin. 2 din lege, de o protecţie pe
o durată de 25 de ani din momentul aducerii la cunoştinţa publică.
Un alt element de noutate pe care îl conţine Legea nr. 8 / 1996 este
acela că pentru prima dată în legislaţia în domeniu, în art. 11 cap. IV, se
acceptă transmiterea prin moştenire a următoarelor drepturi morale:
 dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la
cunoştinţa publicului;
 dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor moral al
operei;
 dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se
opune oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea
sau reputaţia autorului.
În lipsa moştenitorilor exerciţiul acestor drepturi revine Oficiului
Român pentru Drepturi de Autori.
19
A.Lucas, H. Lucas Traite de propriété literaire, et artistique, Ed. Litee 1994, p. 350, citaţi
de Y Eminescu în op. cit., p. 208
________________________________________________________
15
______________________________________________
1. Care dintre condiţiile următoare nu este esenţială pentru
ca opera să fie protejată prin dreptul de autor:
a) opera să fie rezultatul unei creaţii intelectuale;
b) opera trebuie să fie neaparat transpusă în formă grafică;
c) opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului.
R-b
2. Care dintre următoarele drepturi sunt nepatrimoniale:

a) de a reproduce şi difuza opera;
b) dreptul de a retracta şi modifica opera;
c) dreptul de a folosi ilicit opera.
R-b
3. Care dintre următoarele teze privind natura juridică a

dreptului de autor este adoptată în România:
a) dreptul de autor este un drept sui generis;
b) este un drept de proprietate;
c) este un drept sui generis.
d) Este un drept complex.
R-d
________________________________________________________
16
_______________________________________________
CAP. III. SUBIECTUL ŞI OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR
CONŢINUT
III.1. Subiectul dreptului de autor
III. 2. Obiectul dreptului de autor
OBIECTIVE
 definirea subiectelor care pot fi considerate autori;

 descrierea obiectului dreptului de autor;
 explicarea diverselor tipuri de opere şi autori.
III.1. Subiectul dreptului de autor

1.1. Noţiune
________________________________________________________
17
Autorul operei este subiectul dreptului de autor. În acest sens art. 3
din L. 8 / 96 subliniază faptul că este autor persoana fizică sau persoanele
fizice care au creat opera.
Prin urmare, calitatea de autor rezultă din activitatea de creaţie.
această calitate aparţine persoanelor fizice (personalităţi) şi este exclusă
în cazul persoanelor juridice care nu au facultatea creaţiei (fantezie,
imaginaţie, raţiune, inteligenţă).
Dreptul de autor ia naştere odată ce opera a fost creată oricare ar fi
modul sau forma concretă de exprimare (manuscris, schiţă, temă,
program etc.). În acest fel autorul operei devine subiectul dreptului de
autor.
Persoana juridică nu poate avea calitatea de autor; totuşi legea
atribuie calitatea de subiect al dreptului de autor persoanelor juridice în
anumite circumstanţe, conform art. 3 al. 2 care arată că: pot beneficia de
protecţia acordată autorului, persoane juridice şi persoane fizice altele
decât autorul, iar în art. 4 al. 2 prezintă aceste circumstanţe când opera a
fost adusă la cunoştinţă publică sub forma anonimă sau sub nu
pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se
exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică numai cu
consimţământul autorului, atât timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
De asemenea art. 6 al. 2 prevede că în lipsa unei convenţii
contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanelor
fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia
a fost creată.
Este de observat că această calitate de subiect al dreptului de
autor este atribuită persoanelor juridice numai în termenul activităţii lor în
legătură cu organizarea şi coordonarea procesului de aducere în
conştiinţă a operei (în cazul autorului anonim) sau a muncii pentru crearea
unor opere colective.
Aceasta desigur, nu înseamnă că persoana juridică respectivă are
calitatea de autor, aceasta fiind numai facultatea persoanei fizice.
Caracterul diferit al calităţii de subiect al dreptului de autor în cazul
persoanelor fizice şi persoanelor juridice au determinat în literatura
juridică, o excepţie explicată şi argumentată diferit şi anume: pornind de la
_______________________________________________
existenţa unui „mandat” din partea autorilor se ajunge la o distincţie între

dreptul originar de autor care aparţine persoanelor fizice şi dreptul derivat
de autor care aparţine persoanelor juridice.
Dreptul originar ar desemna dreptul creatorului propriu zis al operei
(drepturi morale şi drepturi patrimoniale) în timp ce dreptul derivat de autor
se referă la drepturile patrimoniale de autor al căror exerciţiu se poate
ceda prin acte între vii sau mortius causa (în acest caz cesionarii şi
moştenitorii autorului poartă denumirea de subiecte derivate).
Această distincţie este convenţională pentru că ea scoate în
evidenţă faptul că persoana juridică nu poate avea calitatea de autor deşi
poate avea calitatea de subiect al dreptului de autor, iar cesionarii şi
moştenitorii sunt titularii unor drepturi patrimoniale de autor, drept care în
mod normal aparţin autorului.
________________________________________________________
18
1. 2. Subiectul dreptului de autor în cazul operelor originale şi a celor
derivate
Geneza unei opere poate avea ca punct de plecare o operă

preexistentă. Astfel Legea 8 / 96 recunoaşte calitatea de subiect al
dreptului de autor şi implicit de autor şi persoanelor care folosind opere
preexistente sau elemente ale unor astfel de opere, alcătuiesc opere noi,
fără participarea autorilor operelor originale folosite.
Singura condiţie este ca opera nou alcătuită să aibă caracterul unei
creaţii intelectuale.
Opera preexistentă poartă denumirea de operă originală, iar cea
nou creată, operă derivată.
Prin urmare opera derivată dacă îndeplineşte condiţia de a fi o
creaţie intelectuală, se bucură de protecţia juridică a dreptului de autor.
În condiţiile legii sunt considerate ca opere derivate cele prezente în
art. 8 al. a şi b, respectiv:
 traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare,
aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unor opere
literare artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală
de creaţie;
 culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice cum ar fi:
enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale
sau date, protejate sau nu, inclusiv baza de date care, prin
alegerea sau dispunerea materialului constituie creaţie o
intelectuală.
Fiind rezultatul activităţii de creaţie a unor persoane fizice diferite şi
subiectele dreptului de autor vor fi diferenţiate:
 autor al operei originale;
 autor al operei derivate.
În situaţia în care autorul operei preexistente participă la elaborarea
unei opere derivate după creaţia sa originală de către o altă persoană, el
va deveni şi coautor al operei derivate.
În toate situaţiile însă, crearea unei opere derivate nu trebuie să
aducă nici o atingere drepturilor autorului operei originale (art. 8 – Legea 8
/ 1996).
_______________________________________________
1. 3. Opere realizate în colaborare
Subiectul dreptului de autor în cazul operelor comune
În mod obişnuit opera ştiinţifică, literară, artistică, ori altă operă de

creaţie intelectuală este rodul creaţiei unei singure persoane.
Avem de-a face cu o operă individuală, iar subiectul dreptului de
autor este persoana care a creat-o.
Uneori însă, opera este rodul activităţii de creaţie a mai multor
persoane. În acest caz avem de-a face cu o operă comună, iar persoanele
________________________________________________________
19
care au creat-o au calitatea de coautori şi deci sunt subiecte ale dreptului
de autor asupra operei respective.
Legea nr. 8 / 1996 reglementează expres şi diferit două cazuri în
care ne aflăm în faţa unei pluralităţi de autori. Prin dispoziţiile art. 5 se
stabileşte este o opera comună, opera creată de mai mulţi autori în
colaborare iar în art. 2 se precizează că dreptul de autor asupra operei
comune aparţine coautorilor acesteia între care unul poate fi autorul
principal (conf. art. 65 este vorba de regizorul sau realizatorul operei
audiovizuale).
Operele comune pot fi clasificate în:
 opere comune divizibile;
 opere comune indivizibile.
Acestea din urmă reprezintă opera născută din activitatea comună a
autorilor fără ca partea contributivă a fiecăruia să poată fi stabilită. Opera
comună indivizibilă apare ca un tot unitar şi indivizibil, prezentând valoare
numai luată ca atare.
Art. 5 din Legea 8 / 96 al. 2 stabileşte că titlul de autor asupra operei
comune aparţine coautorilor acesteia....
Aceasta înseamnă că subiectele dreptului de autor a operei comune
indivizibile sunt toţi coautorii. Fiind împreună subiectele dreptului de autor
tot împreună vor exercita prerogativele dreptului de autor,atât cele
nepatrimoniale (morale) cât şi patrimoniale, dacă nu există o convenţie
contrară ( art. 5 alin 3).
Tot un element de noutate faţă de vechea reglementare ( D.321
/1956) îl reprezintă şi faptul că acelaşi alineat se prevede posibilitatea
refuzului unuia dintre coautori de a exploata în comun opera, refuz care
trebuie justificat temeinic.
Opera comună divizibilă se caracterizează prin aceea că partea
contributivă a fiecărui coautor, este distinctă, are o individualizare proprie.
În opera comună divizibilă, fiecare colaborator este autorul părţii pe care el
a realizat-o şi, în acelaşi timp, coautor al operei comune în integralitatea
sa.
Deci fiecare coautor este subiectul exclusiv al dreptului de autor
pentru partea care a realizat-o şi toţi coautorii sunt subiecte ale dreptului
de autor asupra operei comune în totalitatea sa.
Ca şi în situaţia operei comune indivizibile (O.C.) coautorii vor
exercita împreună prerogativele dreptului de autor asupra operei comune
în întregul ei.
_______________________________________________
Legea prevede posibilitatea exploatării separate a contribuţiei

fiecărui coautor, în condiţiile ca aceasta să fie distinctă şi să nu
prejudicieze exploatarea operei comune sau drepturile celorlalţi coautori.
1. 4. Subiectele dreptului de autor în cazul operelor colective
________________________________________________________
20
Operele colective sunt totdeauna opere complexe din punct de
vedere al subiectului reunind elemente de natură diferite (scenariu,
muzică, interpretare etc.)
Se consideră a fi operă colectivă, opera în care contribuţiile
personale ale coautorilor formează un tot fără a fi posibil, dată fiind natura
operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra
ansamblul operei create (art. 6 al. 1 L. 8 / 96 ) şi care ia naştere la
iniţiativa unei persoane fizice sau juridice (alin.2).
În cazul operelor audio vizuale ( în special a celor cinematografice)
intervine separarea statului juridic al creatorilor care participa la realizarea
operei şi care îşi păstrează fiecare dreptul de autor asupra contribuţiei
sale, de cel al producătorului căruia legea îi atribuie un drept de autor cu
un conţinut limitat asupra operei în ansamblul ei,Astfel, drepturile morale
asupra operei finite vor fi recunoscute numai autorilor şi numai drepturile
patrimoniale, de utilizare a operei se cedează producătorului,în schimbul
unei remuneraţii periodice În alin. 2 al art. 6 se prevede că în lipsa unei
convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine
persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub
numele căreia a fost creată.
- În această situaţie, regizorul sau realizatorul operei audiovizuale 20, este o
persoană fizică ce îşi asuma conducerea creării şi realizării operei în
calitate de autor principal. (art. 65 alin 1).
- Producătorul unei opere audio vizuale este o persoană fizică sau juridică
care îşi asumă responsabilitatea producerii operei şi în această calitate,
organizează, realizarea operelor – furnizează mijloacele financiare şi tehnice
necesare.
Sunt autori ai operei audiovizuale regizorul sau realizatorul, autorul
adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create
pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru opere de animaţie (art. 66).
Deci subiectul dreptului de autor în situaţia operei colective este
instituţia respectivă (studiouri cinematografice, de TV, radiofonice, de
înregistrare, de orice tip, centrul de calculatoare etc.) din care fac parte
autorii respectivi (regizor,scenarist, scenograf, compozitor, alţi creatori).
Opera colectivă este o opera complexă rezultată din mai multe
opere de natură diferită şi aparţinând unor autori diferiţi. Toţi aceştia îşi
păstrează dreptul de autor asupra creaţiei proprii cuprinşi în opera
colectivă astfel realizată.
Este vorba de o muncă de creaţie compusă din părţi distincte însă
coordonate astfel încât să se ajungă la o singură operă cu scop
determinant.
_______________________________________________
Analiza celor două tipuri de creaţie intelectuală care au o pluritate de

autori pun în evidenţă deosebirile dintre acestea şi anume:
a) Din punct de vedere al obiectului opera comună este rezultatul unei
colaborări creatoare, al unei activităţi creatoare comune a două sau mai
multe persoane, cărora legea le recunoaşte calitatea de coautori.
20
Conf. Legii nr. 8/1996 prin opera audiovizuală se înţelege opera cinematografică sau
opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei, care utilizează imaginea sau
combinarea imaginii cu sunetul
________________________________________________________
21
Având la bază o activitate creatoare comună, opera comună este
prin definiţie o operă unitară. Ea este caracterizată în dreptul român
printr-o pluralitate de subiecte ale dreptului de autor asupra unui obiect a
cărei natură este unitară.
Dar caracterul unitar al obiectului nu însemnă indivizibilitatea
acestuia.
Printre opere comune, vom găsi şi opere divizibile şi opere indivizibile;
după cum contribuţia fiecărui autor este au nu susceptibilă de a fi
individualizată (ex. romanele lui Ilf şi Petrov; Istoria Românilor) .
În situaţia când contribuţia unui autor este distinctă, putând fi
valorificată separat, fiecare autor poate exercita asupra contribuţiei sale
drepturi de exploatare separat. În această situaţie coautorul are obligaţia
de a nu aduce atingere intereselor celorlalţi coautori ai operei comune.
Dimpotrivă,dacă opera comună este indivizibilă dreptul de autor
aparţine, potrivit legii coautorilor 21
În ce priveşte operele colective ele sunt întotdeauna opere
complexe din punct de vedere al obiectului, reunind elemente de natură
diferită (scenariu, compoziţia muzicală, scenografia, interpretarea etc.).
Din această cauză ele sunt în principal divizibile.
b) Din punct de vedere al subiectului, operele colective nu se
caracterizează prin pluralitate de subiecte de drepturi asupra aceluiaşi
obiect ci prin faptul că peroanele care participă la elaborarea operei
colective sunt, fiecare în parte, subiectul distinct al unui drept de autor
asupra unui obiect determinant, şi anume fiecare din operele de natură
diferită care formează opera colectivă (complexă).
În acelaşi timp producătorul care realizează o operă colectivă (opera
cinematografică, opera audiovizuală) este subiect unic al dreptului asupra
operei colective).Operele comune, ca şi operele colective se
caracterizează printr-o comunitate de inspiraţie în vederea atingerii
aceluiaşi scop.
Aceasta impune coordonarea eforturilor, un schimb continuu de
sugestii şi propuneri, adaptarea fiecărui aport individual la aportul celorlalţi
şi, totodată, la opera finală în ansamblul ei. Acest rol este îndeplinit de
coordonatorul coautorilor care, după cum s-a arătat, nu este protejat prin
legea dreptului de autor.
De aici rezultă şi o trăsătură comună celor două categorii de opere,
şi anume, unitatea de timp, ceea ce ne se mai realizează în cazul operelor
derivate, unde creaţia intelectuală este ulterioară realizării operei
preexistente.
_______________________________________________
Subliniem încă odată faptul că numai operele colective pot forma obiectul
dreptului de autor al unei persoane juridice, pentru că dreptul de autor fiind
legat de existenţa unui activităţi de creaţie, persoana juridică nu are o
asemenea aptitudine.
21
Y. Eminescu, în J.N. nr. 7 /1964, p.66 şi urm.
________________________________________________________
22
Dreptul de autor al persoanei juridice este un drept originar, dar nu
este identic cu dreptul de autor al persoanei fizice, întrucât celei dintâi i se
cedează numai dreptul de exploatare exclusivă nu şi drepturile morale
care sunt specifice persoanelor fizice.
Operele colective diferă de celelalte forme de colaborare deoarece
dreptul de autor al operei finale aparţine persoanei juridice care a iniţiat şi
coordonat activitatea creatoare.
Durata drepturilor patrimoniale de autor aparţinând persoanelor
juridice asupra operelor colective este de 70 de ani de la data aducerii la
cunoştinţă publică În situaţia că aceasta nu se realizează timp de 70 de
ani de la crearea operei, durata drepturilor patrimoniale expiră după
trecerea celor 70 de ani de când aceasta a fost creată.
III. 2.Obiectul dreptului de autor

2.1. Creaţia intelectuală obiect al dreptului de autor
Conform dispoziţiilor legii toate operele de creaţie intelectuală din

domeniul lit. art. st. oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma
concretă de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor constituie
obiect al dreptului de autor, de îndată ce au fost exprimate într-o formă
concretă, perceptibilă simţurilor omeneşti.
Din cele de mai sus rezultă că obiectul dreptului de autor îl reprezintă

creaţia intelectuală a autorului, respectiv opera sa.
Creaţia, în speţă conţinutul de idei al autorului trebuie să capete o

formă concretă: manuscris, schiţă, tablou etc. Însă obiectul dreptului de
autor nu constituie lucrul corporal în care s-a materializat conţinutul de
idei.
Autorul are un drept de proprietate personală asupra lucrului corporal

(schiţa, tema, manuscris, desen etc.).
În literatura juridică se face distincţia între dreptul de proprietate

personală asupra lucrului corporal în care s-a materializat conţinutul de
idei al autorului, şi dreptul de proprietate personală asupra conţinutului de
idei (bun încorporat) în care s-a materializat creaţia autorului.
În adevăr, autorul unei opere ştiinţifice, literare, sau muzicale poate

să înstrăineze dreptul de proprietate personală asupra manuscrisului
operei, poate să nu aibă nici o copie a acestuia, nici unul din exemplare
care au reprodus-o şi difuzat-o, ediţia fiind epuizată, dar el îşi păstrează
dreptul de autor al operei.
Cele două drepturi au regim juridic diferit, deoarece prin natura şi

caracterul lor sunt distincte şi au obiecte diferite.
Condiţiile sau caracterele pe care trebuie să le aibă o operă pentru a

fi ocrotită ca obiect al dreptului de autor rezultă din dispoziţiile legii:
________________________________________________________
23
a) opera trebuie să fie rezultatul unei activităţi de creaţie a autorului;
b) opera trebuie să fie concretizată într-o formă perceptibilă simţurilor
omeneşti ;
_______________________________________________
c) opera trebuie să fie susceptibilă de a fi împărtăşită publicului prin

reproducere, prezentare, executare, expunere etc.
2. 2. Categorii de obiecte ale dreptului de autor
Opere originale
Operele care se creează fără a se folosi opere preexistente poartă
denumirea de opere originale.
Acestea sunt enumerate în Legea 8 / 1996 art. 7, respectiv:
a) serviciile literare şi publicistice, conflictele, predicile, pledoariile,
prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele
pentru calculator; opere ştiinţifice scrise sau orale, cum ar fi:comunicările,
studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi
documentaţiile ştiinţifice; c) compoziţiile muzicale cu şi fără text; d) operele
dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice, pantomimele; e)
operele cinematografice şi alte opere audio-vizuale; f) operele fotografice,
precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) opere de artă plastică şi geografică: pictură, sculptură, gravură,
fitografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica
sticlei şi a metalului şi operele de artă aplicată produselor destinate unei
utilizări practice (desenele şi modelele industriale); h) operele de
arhitectură, inclusiv planşele machetele şi lucrările grafice ce formează
proiecte de arhitectură; i) lucrările plastice, hârtie şi desenele din domeniul
topografiei şi ştiinţei în general.
Interpretarea unei opere,ca obiect al dreptului de autor. În literatura
de specialitate s-a pus problema că interpretarea unor opere dramatice
sau muzicale constituie un obiect al dreptului de autor.
Interpretul – prin sensibilitatea şi inteligenţa sa poate da operei o notă
personală care să atingă gradul de originalitate propriu de creaţie.
În acest domeniu interesează nu interpretarea în sine a unei opere ci
valoarea interpretării 22.
Ca atare în noua Lege 8 / 1996 în cap. II art. 95-97 li s-au recunoscut
acestora drepturi morale (nepatrimoniale) şi drepturi patrimoniale care fac
obiectul dreptului de autor protejate conform prevederilor legale.
Operele derivate – Sunt considerate opere derivate cele prevăzute în
art. 8 din Legea 8 / 96. Ele sunt creaţii intelectuale la care s-a ajuns
plecând de la una sau mai multe opere preexistente.
Pentru a putea fi protejate juridic ele trebuie să îndeplinească
condiţiile oricărei opere pentru a fi subiect al dreptului de autor:
 trebuie să fie o operă de creaţie intelectuală;
22
A. Stanciu , D. Cărpenaru, op. cit. p. 27
________________________________________________________
24
 să fie exprimată într-o formă concretă şi să poată fi împărtăşită
publicului;
 să nu prejudicieze drepturile autorilor operelor originale (prevedere
nouă faţă de vechea legislaţie.
Art. 9 din lege, menţionează expres „operele” care sunt excluse de la
protecţie, astfel:
_______________________________________________
a) ideile, teoriile, concepţiile, descoperirile şi invenţiile, conţinute într-o

operă, oricare ar fi modul de preluare, de serie, de explicare sau de
exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale
organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul,
insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) mijloace de plată;
f) simple fapte şi date.
Pe cale de interpretare, în doctrină s-a ajuns la concluzia că nu pot
forma obiect al dreptului de autor, pentru că le lipseşte elementul de
creaţie intelectuală, şi:
a) cărţile de telefon, calendarele, agendele, cataloagele etc.;
b) contribuţia redacţiilor de carte la editarea unei opere;
c) contribuţia persoanelor care asigură coordonarea cooautorilor pentru a
asigura unitatea operei, în unor opere comune.
2. 3. Conţinutul dreptului de autor
Drepturile personale nepatrimoniale (morale) de autor
Prin crearea unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, autorul

dobândeşte atât drepturi personale nepatrimoniale (morale), cât şi drepturi
patrimoniale.
În doctrina română autorii – prin interpretarea dispoziţiilor legii din
1956, nu au fost întotdeauna de acord asupra conţinutului categoriei
denumite, în majoritatea doctrinei europene, drepturi morale 23.
Întregul drept de autor este axat pe dreptul moral lucru care se
explică prin specificul operei de a fi emanaţia personalităţii autorului. Henri
Desbois relevă cele trei caracteristici ale acestui drept, respectiv:
 el precede drepturile patrimoniale de autor în viaţa juridică;

 le supravieţuieşte;
23
Vezi analiza tezelor în Y. Eminescu, Dreptul de autor, Legea nr. 8/ 1996, comentată,p.
143 şi
________________________________________________________
25
 exercită asupra lor o influenţă permanentă (prin dreptul de
retractare).
Prerogativele care alcătuiesc dreptul moral aparţin drepturilor
personalităţii situându-se în sfera personalităţii autorului. Aşa se explică

caracterul perpetuu, inalienabil şi imprescriptibil al dreptului moral Prin
derogare de la dreptul comun el este însă considerat transmisibil mortis
causa, în anumite limite (art. 10 lit., a, b şi d).
Dreptul moral are un conţinut pozitiv şi anume dreptul la divulgare

şi dreptul la retractare, şi unul negativ – dreptul paternitatea operei şi
inviolabilitatea ei, care se exercită prin reacţie de apărare.
______________________________________________
CAP. III.SUBIECTUL ŞI OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR
Pornind de la dispoziţiile art. 10 al Legii nr. 8/ 1996, dreptul

subiectiv de autor implică următoarele prerogative cu caracter moral
(nepatrimoniale).
I. Dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoştinţa

publicului pentru prima oară;
II. Dreptul de paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor;
III. Dreptul la respectarea integrităţii, operei sau la inviolabilitatea
acestea;
IV. Dreptul de retractare.
I. Dreptul de divulgare (art. 10 lit. a)
Referindu-se la dreptul absolut şi discreţionar pe care toate

legislaţiile îl recunosc autorului de a-şi aduce opera la cunoştinţa publică,
de a divulga, doctrina franceză 24 arată că această putere de decizie a
scriitorului savantului şi artistului apare ca un atribut de ordin intelectual şi
moral prin excelenţă, pentru ca permite să păstreze manuscrisul, pe care
l-a redactat numai pentru el (este aspectul moral propriu-zis), şi să nu-l
publice cât timp opera nu i se va părea corespunzătoare idealului şi
aşteptărilor sale (aspectul intelectual).
Pe aceeaşi linie şi în doctrina noastră 25 se vorbeşte de dreptul

discreţionar al autorului de a duce la cunoştinţa publicului opera sa,
precizându-se în acelaşi timp că de exercitarea acestui drept depinde
însăşi existenţa dreptului său patrimonial exclusiv, drept care nu are decât
o existenţă virtuală, care se transformă în realitate numai după ce autorul
decide să-şi aducă opera la cunoştinţa publicului.
24
H. Deesbois, Le droit d’auteur en France, ed. Dalloz, Paris, 1966, p. 426
25 A. Ionaşcu, N. Comşa, M. Mureşan, op. cit. p. 29

25
________________________________________________________
26
Dreptul de divulgare, adică dreptul de a decide dacă în ce mod şi
când va fi adusă la cunoştinţa publicului opera, este intransmisibil prin
acte între vii şi pe cale de excepţie, după moartea autorului se transmite
prin moştenire, potrivit legislaţiei civile..
Problema transmisiunii sale după moartea autorului se pune,

evident, şi cu privire la operele postume, întrucât dreptul de divulgare
înseamnă dreptul la prima publicare.
II. Dreptul la paternitatea operei (art. 10 lit. b)

Dreptul la paternitatea operei sau dreptul de a pretinde
recunoaşterea calităţii de autor a operei, se întemeiază pe necesitatea de
a respecta legătura firească dintre creator şi opera sa 26.
Dreptul la paternitatea operei îmbracă un aspect pozitiv care constă
în posibilitatea autorului de a revendica oricând calitatea de autor, şi un
aspect negativ, adică posibilitatea de a se opune la orice act de contestare
a acestei calităţi din partea unor terţi.
Aspectul pozitiv al dreptului la paternitatea operei implică şi dreptul
autorului la nume (art. 10 lit. c), adică de a decide dacă opera va fi adusă
la cunoştinţa publicului sub numele său, sub pseudonim sau fără indicare
de nume. În aceste din urmă situaţii, dreptul moral asupra paternităţii
operei îi permite autorului să revină oricând asupra acestor hotărâri şi să
publice opera sub numele său.
______________________________________________
Numele autorului, dacă acesta a decis să publice opera sub numele

său, trebuie indicat de cesionarul dreptului de reproducere, reprezentare,
executare sau difuzare în alt mod a operei, pe coperta operei publicate în
volum separat sau la începutul ori sfârşitul celor publicate în culegeri sau
periodice. pe programe, pe afişe şi orice materiale publicitare.
În cazul operelor derivate este obligatorie indicarea numelui
autorului operei originale. Obligaţia de indicare a numelui există şi în
cazurile în care, potrivit legii, opera sau fragmente din ea pot fi folosite fără
consimţământul autorului.
Voinţa autorului cu privire la modul de a scrie numele trebuie
respectată întocmai (cu iniţiala, cu prenumele întreg etc.). Nerespectarea
voinţei autorului în legătură cu numele va constitui nu numai o încălcare
a dreptului la nume dar şi o încălcare a dreptului la calitatea de autor. În
situaţia în care însă un terţ publică o operă proprie sub numele altuia (de
obicei, un autor cunoscut), nu ne vom afla în faţa unei încălcări a dreptului
la calitatea de autor ci a unei încălcări a dreptului personal nepatrimonial
la nume.
Contestarea calităţii de autor din partea unei terţe persoane, se
sancţionează ca infracţiune – însuşirea fără drept a calităţii de autor, cu
închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 2500 lei la 50.000 (art.
141 din lege).
Dreptul la calitatea de autor şi dreptul la nume nu ridică probleme
26
A. Dietz, Le droit d’auteur dans la Communante europeenne, p. 75, cit. de Y. Eminescu
în op. cit. p. 155
________________________________________________________
27
speciale în cazul operelor comune, toţi creatorii beneficiind de aceleaşi
drepturi. Soluţia este aceeaşi şi în cazul operelor colective, pentru fiecare
participant la realizarea operei, cărora legea le recunoaşte un drept de
autor distinct. .
II. Dreptul la inviolabilitatea operei (art. 10 lit. d)
Dreptul la inviolabilitatea operei este denumit în doctrină şi în unele
legislaţii dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se
opune oricărei modificări. Acest drept subînţelege prerogativa autorului de
a face cunoscută opera în forma hotărâtă de el şi, ca urmare
inadmisibilitatea oricărei suprimări, modificări sau completări fără
Consacrarea acestui drept asigură protecţia operei împotriva
oricărei modificări, care poate, constitui o atingere adusă onoarei,
reputaţiei sau altor interese ale autorului.
Cu drept cuvânt însă doctrina arată că, în, cazul anumitor forme de
folosire a operei, autorul care şi-a dat consimţământul la ele, a acceptat
implicit şi modificările care sunt indisolubil legate de acel mod de folosire a
operei. Este de exemplu, cazul adaptărilor (adaptarea unei opere literare
pentru scenă sau film). Consimţind la adaptarea operei sale, autorul a
acceptat pe cale de consecinţă şi transformările cerute de natura diferită a
operelor derivate, de trecerea de la un gen la altul.
Tot astfel, acceptarea colaborării la o operă comună sau la
realizarea unei opere colective implică acceptarea unei coordonări a
contribuţiilor individuale, ceea ce se realizează prin intervenţiile
coordonatorilor lucrării, care asigură unitatea operei, aducerea la un
numitor comun a stilurilor, formei de exprimare a coautorilor etc.
______________________________________________
Problema inviolabilităţii operei se pune cu o gravitate deosebită, în

cazul operelor de artă plastică în raporturile dintre autor şi proprietar sau
posesorul suportului material (identificat cu opera).
În conflictul dintre dreptul de inviolabilitatea operei şi dreptul de
proprietate sau posesia deţinătorului ei, se recunoaşte atât dreptul
autorului de a avea acces la opera sa, în vederea reproducerii ei, cât şi
interdicţia pentru proprietarul sau posesorul originalului (opera de artă sau
manuscris) de a-l deteriora sau distruge.
În acest sens art. 23 din lege precizează că proprietarul originalului
unei opere nu are dreptul să distrugă înainte de a oferi autorului la preţul
de cost al materialului (înglobat în operă), iar dacă remiterea materială nu
este posibilă, proprietarul va permite autorului executarea unei copii după
operă într-o manieră corespunzătoare
Convenţia de la Berna, prin introducerea art. 6 bis, privind dreptul
de autor, arată la pct. 1 că autorul, chiar după cedarea drepturilor sale
patrimoniale, păstrează dreptul de a se opune oricăror deformări, mutilări
sau alte modificări a operei sale sau oricărei atingeri aduse integrităţii
acesteia păgubitoare onoarei sau reputaţiei sale. Soluţia Convenţiei de la
Berna a fost adoptată de majoritatea legislaţiilor.
Doctrina în general, este de acord asupra unor modificări permise
cesionarului, acesta putând corecta greşelile de ortografie, punctuaţie,
________________________________________________________
28
sintaxă, dar nu are dreptul de a corecta stilul. Întinderea dreptului de
modificare recunoscut cesionarului este şi în funcţie de natura operei.
Astfel, se recunoaştere, pentru cazul lucrărilor ştiinţifice, dreptul de a
corecta greşelile flagrante sau, în cazul unor lucrări informative care apar
în ediţii succesive (dicţionare, enciclopedii), dreptul de actualizare a
textului iniţial.
În schimb, în cazul lucrărilor de imaginaţie (literare sau artistice)
dreptul de intervenţie a cesionarului se reduce la problemele de ortografie,
punctuaţie şi sintaxă.
În dreptul roman, este de subliniat ca regulă generală caracterul
absolut şi inalienabil al dreptului la integritatea operei.
IV. Dreptul de a retracta opera (art. 10 lit. e)
Dreptul de retractare acceptat ca un drept moral distinct printre
celelalte drepturi nepatrimoniale este totuşi un drept esenţial, corelativ
dreptului de divulgare şi consecinţă directă a caracterului absolut şi
discreţionar al autorului care rămâne stăpân pe opera sa, calitate în care o
poate retrage, revenind la consimţământul dat la folosirea operei sau de a
o modifica în principiu, oricând 27
Dreptul de retractare apare aşadar, ca un drept absolut,
discreţionar şi inalienabil. El comportă însă, unele restricţii în cazul
operelor comune şi operelor colective, determinate de necesitatea de a
respecta drepturile celorlalţi autori sau coautori participanţi la realizarea
operei (fiind coproprietari, se respectă regula comună de la proprietatea
comună pe cote părţi forţată şi perpetuă).
______________________________________________
În acest sens sunt prevederile art. 5 alin. 3 care precizează că în

lipsa unei convenţii contrare coautorii nu pot exploata opera decât de
comun acord. Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre
coautori trebuie să fie justificat.
Din textul legii rezultă că refuzul autorului de a mai permite
exploatarea (sau retractarea) contribuţiile sale la opera comună se
realizează prin acordul de voinţă al autorilor, motivarea refuzului trebuind
justificată temeinic.
Inalienabilitatea drepturilor morale
Potrivit art. 11 alin. 1 din lege, drepturile morale nu pot face obiectul
unei renunţări sau înstrăinări. Cu toate acestea, potrivit alin. 2 după
moartea autorului dreptul la divulgarea operei, la paternitatea operei şi
dreptul la inviolabilitatea operei se transmit prin moştenire legală sau
testamentară pe timp nelimitat. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul
acestor drepturi revine Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, organ de
specialitate în subordinea Guvernului, cu autoritate unică pe teritoriul
României.
Drepturile patrimoniale de autor
Autorul unei opere literare sau ştiinţifice are următoarele drepturi
patrimoniale:
27
Dan Comşa, Dreptul autorilor de a-şi retrage sau modifica opera, în Studii şi cercetări
juridice, nr. 1/ 1972
________________________________________________________
29
 dreptul patrimonial de a utiliza sau exploata exclusiv opera şi de a
consimţi utilizarea operei de către alţii (art. 12 – 16);
 dreptul de suită în cazul operelor de artă plastică (art. 21);
 dreptul la remuneraţia compensatorie al autorilor ale căror opere
sunt succeptibile de a fi reproduse pe suporturi sonore sau
audiovizuale (art. 107 - 112).
Dreptul patrimonial de a utiliza sau exploata exclusiv opera
Acest drept are două componente, prima pozitivă, adică de a utiliza
sau exploata în mod exclusiv opera sa, iar a doua, negativă, care se
referă la posibilitatea autorului de a interzice terţilor utilizarea sau
exploatarea operei sale, prin neautorizarea acestor activităţi.
Utilizarea sau exploatarea exclusivă a operei dă naştere în
persoana autorului la prerogative distincte de a autoriza:
 reproducerea integrală sau parţială a operei;
 difuzarea operei;
 importul în vederea comercializării pe teritoriul României a copiilor
de pe o operă, realizate cu consimţământul autorului;
 reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică
de execuţie sau prezentare directă a operei;
 expunerea publică a operelor de arăt plastică, de artă aplicată,
fotografice şi de arhitectură;
 proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere
audiovizuale;
 emiterea unei opere prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără
fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, inclusiv prin satelit;
 transmiterea unei opere către public prin fir, prin cablu, prin fibră
optică sau prin orice alt procedeu;
 comercializarea publică prin intermediul înregistrărilor sonore şi
audiovizuale;
______________________________________________
 retransmiterea nealterată simultană şi integrală a unei opere prin

orice mijloace diferit de mecanismul de origine a operei
radiodifuzate sau televizate;
 difuzarea secundară (comunicarea publică a operei, ulterior primei
difuzări);
 prezentarea într-un loc public prin intermediul oricăror mijloace, a
unei opere radiodifuzate sau televizate;
 accesul public la bazele de date ce conţin sau constituie opere
protejate.
Dreptul de a autoriza utilizarea sau exploatarea operei de către alţii
se realizează pe cale contractuală, în schimbul unui avantaj economic
direct sau indirect.
Prin reproducere înţelegem realizarea unor copii ale unei opere, iar
prin difuzare, distribuirea către public a originalului sau copiilor unei opere,
prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, închiriere sau
împrumut, ori a altor contracte nenominalizate, având caracter oneros sau
gratuit.
Dreptul de suită
________________________________________________________
30
Este un drept patrimonial nou, care nu a fost prevăzut în Decretul
nr. 321 /1956, având menirea de a recompensa pe autorii unor opere de
artă plastică, ale căror opere cresc în valoare odată cu trecerea timpului.
Astfel, art. 21 din lege prevede că în cadrul fiecărei revânzări a unei
opere de artă plastică la licitaţie publică sau prin intermediul unui agent
comisionar, ori de către un comerciant, autorul are dreptul la o cotă
variabilă din preţul de vânzare (5% şi 0,25%) fără a putea depăşi 12500 €
precum şi dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.
La rândul lor, licitatorii, agenţii comisionari şi comercianţii care
intervin în vânzare, trebuie să comunice autorului informaţiile privind locul
unde se află opera (rezultând un drept de a urmări opera oriunde s-ar
afla), în termen de două luni de la data vânzării. Legislaţia altor ţări
prevede obligativitatea evidenţei operaţiunilor de înstrăinare într-un
registru, care se ţine la nivelul organismelor de gestiune colectivă.
De asemenea aceste persoane au obligaţia de a reţine din preţul
de vânzare şi de plată a sumei corespunzătoare către autor(a cotei
minime de 5 %).
Colectarea acestor sume se poate realiza şi de organismele de
gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, care conf.
art. 124 din lege, sunt persoane juridice constituite prin libera asociere,
care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea
drepturilor patrimoniale a căror gestiune le este încredinţată de către
titulari.
Asemenea organisme (societăţi) de gestiune colectivă a drepturilor
de autor şi a drepturilor conexe sunt:
 Fondul Literar, organism de gestionare a drepturilor colective din
domeniul literar;
 Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, organism de
gestionare a drepturilor colective din domeniul muzical;
 Uniunea Artiştilor Plastici, organism de gestionare a drepturilor
colective din domeniul artelor plastice.
______________________________________________
Titularul dreptului de suită nu poate renunţa sau înstrăina acest

drept prin acte între vii.
Acest drept durează tot timpul vieţii, iar după moartea acestuia se
transmite, fie prin moştenire legală, fie prin cea testamentară, pe o
perioadă de 70 ani.
Dreptul la remuneraţie compensatorie
Potrivit art. 107 din lege autorii operelor înregistrate sonor sau
audiovizual, pe orice fel de suporturi, au dreptul împreună cu editorii şi
producătorii operelor respective şi cu artiştii interpreţi sau executanţi ale
căror execuţii sunt fixate pe aceste suporturi, la o remuneraţie
compensatorie pentru copia privată executată.
Art. 14 alin. 1 (limitele dreptului de autor), precizează că nu
constituie o încălcare a dreptului de autor, reproducerea unei opere fără
consimţământul autorului pentru uz personal sau pentru cercul normal al
________________________________________________________
31
unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă
publică, dar pentru suporturi şi aparatele ce permit reproducerea acestora,
se va plăti o renumeraţie compensatorie.
Remuneraţia va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de suporturi
utilizabile, pentru reproducerea operelor şi de fabricanţii sau importatorii
de aparate ce permit reproducerea operelor.
Remuneraţia se va plăti în momentul punerii în circulaţie pe
teritoriul naţional al acestor suporturi (neînregistrate) şi aparate se va
reprezenta un procent din preţul de vânzare fără TVA al suporturilor, şi
aparatelor fabricate în ţară, respectiv un procent din valoarea înscrisă în
documentele vamale pentru suporturi şi aparate importate.
Remuneraţia compensatorie se repartizează prin intermediul
organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor, între autori,
artişti, interpreţi sau executanţi, editori sau producător, după cotele
stabilite de lege.
Colectarea sumelor se va face de către un singur organism de
gestiune colectivă (întrucât fiecare categorie de autori pot constitui prin
libera asociere, în mod separat asemenea organisme) desemnat de
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
Organismele de gestiune colectivă care colectează sumele au
dreptul să solicite informaţii de la fabricanţi şi importatori privind situaţia
vânzărilor şi respectiv, a importurilor de suporturi şi aparate şi să
controleze exactitatea acestora.
Asemenea remuneraţii nu se plătesc în cazul în care suporturile
audio sau video neînregistrate, fabricate în ţară sau importate, se
comercializează en-gross către producătorii de înregistrări sonore sau
radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni tocmai pentru că în
aceste situaţii se creează raporturi juridice contractuale, între autori şi
producători, iar pe de altă parte, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt exact
stipulate (altfel ar rezulta o îmbogăţire fără just temei din partea autorului,
sau chiar o plată nedatorată, ca izvor de obligaţii).
Nerespectarea acestor obligaţii de către fabricanţi sau importatori
de suporturi audio sau video, sau de aparate de înregistrare, constituie
______________________________________________
infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 143 din lege, cu închisoare de la 6

luni la 3 ani sau chiar cu amendă de la 5000 lei la 30.000. lei.
Autorii nu pot renunţa la dreptul de remuneraţie compensatorie.
Caracterele juridice ale drepturilor patrimoniale
Spre deosebire de drepturile morale, drepturile patrimoniale de
autor, sunt transmisibile (prin acte între cei vii şi pentru cauză de moarte)
şi au o durată limitată (au un caracter temporar). Caracterul temporar
rezultă din funcţia socială a dreptului de autor, în sensul că după trecerea
unui termen, opera intră în domeniul public, tocmai pentru a se putea
utiliza şi exploata în mod liber de oricine.
Sediul materiei se află în articolele 24-32 din lege.
Astfel, art. 24 precizează că drepturile de autor asupra unei opere
literare, artistice sau ştiinţifice se naşte din momentul creării operei..., iar
drepturile patrimoniale durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea
________________________________________________________
32
acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă
de 70 de ani.
Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii autorului, iar în
lipsa unui mandat, organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare
număr de membrii din domeniul respectiv de creaţie.
Excepţii de la regulă
 cazul operelor postume, nepublicate în perioada de protecţie,
durata protecţiei este de 25 de ani (cel protejat fiind persoana care
aduce opera, în mod legal, la cunoştinţă publică);
 operele publicate sub pseudonim, sunt protejate 70 de ani de la
data publicării lor;
 durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate în
colaborare este de 70 de ani de la moartea ultimului coautor;
 în cazul operelor colective protecţia se asigură 70 de ani de la data
aducerii operelor la cunoştinţă publică;
 durata protecţiei drepturilor patrimoniale în cazul operelor de artă
aplicată este de 25 de ani de la data creării;
 drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator
durează tor timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se
transmit prin moştenire, pe o perioadă de 50 de ani
Excepţiile de la dreptul patrimonial exclusiv de exploatare sau utilizare
a operei
Limitele exercitării dreptului de autor
Dreptul patrimonial de exploatare sau utilizare exclusivă comportă

unele derogări, unele limitări şi restrângeri. Art. 33-37 din lege, prevăd o
serie de ipoteze, în care o asemenea utilizare este posibilă fără
consimţământul (autorizarea) autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, cu
îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru condiţii:
 opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţa publică;
 utilizarea să fie conform bunelor uzanţe;
 să nu se contravină exploatării normale;
 să nu se prejudicieze autorii, sau titularul dreptului de exploatare.
______________________________________________
Astfel potrivit art. 33 din lege sunt permisive:

 reproducerea unor opere în cadrul procedurilor judiciare sau
administrative;
 utilizarea de scurte citate dintr-o operă în scop de analiză,
comentarii sau critică ori cu titlu de exemplificare.;
 utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în
publicaţii, în emisiuni de radio sau televiziune ori înregistrări sonore
sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi
reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor publice de
învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de
scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
________________________________________________________
33
 reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din
opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor,
arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care
funcţionează non profit;
 reproducerea, difuzarea sau comunicarea publică, în scopul
informării asupra problemelor de activitate, de scurte extrase din
articolele de presă şi reportaje radiofonice sau televizate;
 reproducerea, difuzarea sau comunicarea către public de scurte
fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi a altor
opere, care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste
utilizări să aibă ca scop informarea privind actualitatea;
 reproducerea, difuzarea sau comunicarea de către public a
operelor în cadrul informaţiilor privind evenimentele de actualitate;
 reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact
direct cu opera, difuzarea sau comunicarea către public a imaginii
unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă
aplicată, amplasată permanent în locuri publice;
 reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor de
învăţământ, fără scop patrimonial.
De asemenea, art. 34 din lege, mai instituie o excepţie de la
autorizare, în cazul în care reproducerea este pentru uz personal sau
pentru cercul normal al unei familii (reproduceri private.
În această ultimă situaţie, autorii vor beneficia de remuneraţie
compensatorie din procentul dedus din preţul de vânzare al suportului sau
a aparatelor ce permit reproducerea.
Opera se poate transforma, în temeiul art. 35, fără consimţământul
autorului şi plata vreunei remuneraţii, dacă :
 este o transformare privată;
 rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia
să nu se creeze confuzie între opera originală şi cea derivată;
 transformarea este impusă în scopul utilizării permise de autor
(adaptarea unui roman pentru scenă sau film).
În conformitate cu art. 36 din lege operele prezentate în expoziţii
accesibile publicului, licitaţii, târguri sau colecţii, pot fi reproduse în
cataloage publicate şi distribuite în acest scop de către organizatori.
Fabricanţii sau comercianţii care fabrică sau vând înregistrări
sonore, sau audiovizuale (casete audio sau video), echipamente pentru
reproducerea sau comunicarea publică a acestora, precum şi
______________________________________________
echipamente pentru receptarea de emisiuni radio şi televiziune (aparate

radio şi televizoare), pot prezenta extrase din opere pentru a testa
funcţionarea aparatelor (art. 37). Atenţie la utilizarea necontrolabilă de
opere protejate în antiteză cu libera circulaţie a informaţiei).
________________________________________________________
34
______________________________________________
1. Care dintre următoarele fapte constituie momentul
naşterii dreptului de autor?
a) divulgarea operei;
b) crearea operei;
c) materializarea operei sub forma unei cărţi, partituri, tablou, disc etc.
R–b
________________________________________________________
35
2. Care este durata drepturilor de autor în cazul operelor de
artă plastică?
a) 70 de ani de la aducerea la cunoştinţă publicului:
b) pe toată durata vieţii autorului;
c) 25 de ani de la crearea acestora.
R–c
3. Dacă autorul unei opere literare acceptă ca după creaţia

sa o altă persoană că creeze o operă literară nouă,
primul este:
a) autorul operei nou create;
b) coautorul operei nou create;
c) autorul operei originale.
R–c
4. Ce reprezintă o operă colectivă?

a) o operă complexă ce reuneşte elemente de natură diferită;
b) o operă creată de un colectiv de autori conduşi de un şef ierarhic;
c) o operă creată de mai mulţi autori în colaborare.
R-a
5. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o operă

pentru a fi ocrotită prin Legea dreptului de autor trebuie
să fie îndeplinite:
a) este suficientă una dintre ele;
b) cumulativ;
c) ocrotirea nu depinde de aceste criterii.
R-b
_____________________________________________
CAP. IV. APĂRAREA DREPTULUI DE AUTOR
CONŢINUT
IV.1. Mijloace de apărare a dreptului de autor

________________________________________________________
36
III. 2. Legea dreptului de autor şi drepturile conexe
OBIECTIVE
 familiarizarea cu condiţiile sociale a apariţiei Ligii dreptului de autor

şi a drepturilor conexe ;
 identificarea elementelor de noutate;
 identificarea aduse de Legea nr. 8/1996 mijloacelor aflate la
dispoziţia creatorilor pentru a-şi proteja drepturile derivate din actul
creaţiei intelectuale.
IV.1. Mijloace de apărare a dreptului de autor

Creaţia intelectuală, fiind un domeniu de manifestare a personalităţii
autorului, normele dreptului asigură cadrul juridic necesar acestei
manifestări şi apără drepturile subiective ce se nasc în favoarea autorilor
unor opere literare, artistice, ştiinţifice etc.
Drepturile subiective de autor (morale) sunt apărate prin mijloace care
aparţin diferitelor ramuri ale dreptului: civil, de procedură civilă, dreptul
penal etc.
a) Mijloace de drept civil
Dreptul civil cunoaşte o serie de mijloace prin care sunt apărate
atât drepturile personale nepatrimoniale (morale) cât şi drepturile
patrimoniale ale autorului.
Astfel, nerespectarea drepturilor personale nepatrimoniale
(schimbarea numelui autorului, modificarea operei etc.) angajează
răspunderea civilă a persoanei care a adus atingere acestui drept.
Răspunderea civilă diferă după cum aceste atingeri au cauzat autorului
numai prejudicii morale sau pe lângă acestea, s-au cauzat şi prejudicii
patrimoniale.
Drepturile patrimoniale de autor sunt apărate pe de o parte de
normele prevăzute în legislaţia privind drepturile autorului şi pe de altă
parte prin normele Codului Civil privind răspunderea pentru cauzarea unor
prejudicii patrimoniale prin fapte ilicite culpabile.
b) Mijloace de drept procesual civil
Sumele de bani ce se cuvin autorului în baza dreptului de autor se
bucură de aceleaşi garanţii legale ca şi salariile şi pot fi urmărite în aceleaşi
condiţii.
Alt mijloc procedural de apărare a activităţii de creaţie este consacrat
de L. 8 / 96, care prevede că utilajele, schiţele, machetele, manuscrisele şi
orice alte lucrări care servesc direct la realizarea unei opere care dă
naştere dreptului de autor nu pot constitui obiect de urmărire silită.
În sfârşit, ocrotirea autorului este asigurată şi prin dispoziţiile care
prevăd că pricinile cu caracter civil născute din raporturile juridice privind
dreptul de autor se rezolvă de instanţele judecătoreşti.
c) Mijloace de drept penal
_____________________________________________
________________________________________________________
37
Drepturile de autor sunt apărate şi prin mijloace de drept penal.

Astfel, însuşirea fără drept în orice mod a calităţii de autor al unei
opere se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.
La fel dispunere de un bun (opera, creaţia) pe nedrept sau refuzul de
a-l restitui, se pedepseşte (213 C.P.).
IV. 2. Legea dreptului de autor şi drepturile conexe

2.1 Prezentare generală
Legea nr. 8 / 1996 este o lege tehnică la elaborarea căreia au colaborat

mulţi specialişti în toate etapele redactării ei.
Legea răspunde nevoii de adaptare la noile condiţii ale societăţii
româneşti. şi consacră prevederi cuprinse în reglementările internaţionale
în domeniu.
Este un act de integrare europeană din punct de vedere legislativ şi în
ea se combină reglementările interne şi toate problemele ce pot fi întâlnite
în materie cu prevederile convenţiilor la care România este parte,
directivele Comisiei Europene pentru Dreptul de Autor, acordurile
comerciale cu diverse state, statutul OMPI ş.a.
Ca elemente de noutate, în lege s-au introdus precizări privind:
a) protecţia programelor de calculator;
b) mărirea duratei de protecţie de la 50 la 70 ani;
c) introducerea dreptului de suită între drepturile speciale pentru artiştii
plastici;
d) instituirea principiului liberei negocieri a dreptului de autor;
e) introducerea pentru prima dată în legislaţia noastră a drepturilor conexe,
care revin artiştilor, interpreţilor, producătorilor şi realizatorilor de radio
difuziune şi televiziune;
f) reglementarea statutului juridic al organismelor de gestiune colectivă a
dreptului de autor;
g) întărirea protecţiei juridice în toate fazele creaţiei împotriva încălcării
dreptului de autor;
h) sancţionarea ca faptă penală a furtului de proprietate intelectuală în
domeniul cultural;
i) reglementează situaţia retransmisiei prin cablu.
Din toate aceste noutăţi, ne vom ocupa in extenso de punctul g care
priveşte protecţia juridică a dreptului de autor prevăzut în Titlul III al legii,
Gestiunea şi apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Conform dispoziţiilor art. 123 – secţ. 1 Titlul III titularii dreptului de

autor şi drepturilor conexe îşi pot exercita drepturi recunoscute prin lege în
mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.
O.G.C. sunt persoane juridice constituite prin libera asociere, care au
ca obiect de activitate în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a
căror gestiune le este încredinţată de titulari.
Sunt organisme create direct de titularii dreptului de autor şi
drepturile conexe, fără scop lucrativ, care pot dobândi personalitate
juridică cu avizul ORDA, în condiţiile legii şi care îşi desfăşoară activitatea
pe baza statutului şi în limitele mandatului încredinţat.
________________________________________________________
38
_____________________________________________
Organismul de specialitate cu cea mai largă competenţă în materie

de protecţie a dreptului de autor şi drepturilor conexe este Oficiul Român
pentru Drepturile de Autor.
Aceasta a luat fiinţă, la data intrării în vigoare a Legii 8 / 96 prin
transformarea Agenţiei Române pentru Protejarea Dreptului de Autor şi
trecerea ei din subordinea Ministerului Culturii în cea a Guvernului,
devenind autoritatea unică pe teritoriul României în ce priveşte evidenţa,
observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul drepturilor de autor
şi drepturilor conexe.
Guvernul numeşte directorul general al Oficiului Român pentru
Dreptul de Autor, precum şi un număr de 20 de arbitri dintre candidaţii cu
pregătire juridică desemnaţi de: organele de gestiune colectivă, asociaţii
de creatori, interpreţi ori executanţi, organismele care grupează entităţi a
căror activitate profesională are legătură cu utilizarea operelor precum şi
organismele de radio şi televiziune.
Aşa cum arătam la început, încălcarea dreptului de autor şi a
drepturilor conexe recunoscute şi garantate de L. 8 / 96, atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz potrivit legii.
Dispoziţiile procedural sunt cele prevăzute în această lege completate cu
cele de drept comun.
Titularii drepturilor de autor încălcate pot solicita instanţelor de
judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea
drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea
prejudiciului în conformitate cu normele legale.
În art. 139, tezele 3 şi 4 sunt arătate cerinţele tuturor drepturilor
încălcate care pot fi adresate instanţei de judecată sau celorlalte
organisme abilitate atât pentru prevenirea producerii unor pagube
iminente cât şi pentru asigurarea reparării lor în cazul când s-au produs.
Art. 140 consacră faptele care se constituie infracţiuni în domeniul
creaţiei intelectuale, astfel:
- fapta persoanei care fără a avea autorizarea sau după caz
consimţământul titularilor drepturilor recunoscute prin lege:
a) aduce o operă la cunoştinţa publică;
b) reprezintă recită, execută sau prezintă direct în orice altă modalitate
publică, o operă;
c) permite accesul publicului la bazele de calcul care conţin sau
constituie opere protejate;
d) traduce, publică culegeri, adaptează sau transformă o operă,
pentru a obţine o operă derivată;
e) fixează pe un suport prestaţia unui artist interpret ori executant;
f) emite sau transmite prin radiodifuziune sau televiziune o prestaţie
fixată ori nefixată pe un suport sau o retransmite prin mijloace fără
fir, prin fir, prin cablu, prin satelit ori prin orice alt procedeu similar
sau orice alt mijloc de comunicare către public;
g) prezintă într-un loc public înregistrări sonore ale unui producător;
h) emite ori transmite prin radiodifuziune şi televiziune înregistrările
sonore ale uni producător ori le retransmite prin cablu;
________________________________________________________
39
_____________________________________________
i) fixează programe de radio ori televiziune sau le retransmite prin

mijloace fără fir, prin cablu, prin satelit ori prin orice alt mijloc de
comunicare
către public;
j) comunică într-un loc accesibil publicului cu plata intrării, programe
de radio sau televiziune.
Faptele prevăzute mai sus se pedepsesc cu închisoare de la o lună
la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON).
- constituie, de asemenea, o infracţiune fapta persoanei care îşi însuşeşte
fără drept calitatea de autor a unei opere sau fapta persoanei care fără a
avea consimţământul titularului drepturilor recunoscute de lege:
a) reproduce integral sau parţial opera;
b) difuzează o operă;
c) importă în vederea comercializării pe teritoriul României copii de pe
o operă;
d) expune public opera de artă plastică, de artă aplicată, foto ori de
arhitectură ;
e) proiectează public o operă cinematografică sau altă operă
audiovizuală;
f) emite o operă prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a
sunetelor semnelor ori imaginilor;
g) emite ori transmite într-un loc accesibil publicului o operă
radiodifuzată ori televizată;
h) transmite o operă către public prin fir, cablu ori fibră optică ori alt
procedeu;
i) retransmite o operă prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără
fir;
j) reproduce ori difuzează prestaţia unui artist, interpret ori executant;
k) difuzează înregistrările sonore ale unui producător inclusiv prin
închiriere plus .
Faptele de mai sus se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 3 ani
ori cu amendă de la 700.000 la 7 milioane lei, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
- În art. 143 se prevede că fapta persoanei care :
a) pune la dispoziţia publicului prin vânzare ori prin orice alt mijloc de
transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit mijloacele tehnice
destinate ştergerii neautorizate ori neutralizează dispozitivele
tehnice care protejează programul pe calculator;
b) refuză să declare organelor competente provenienţa exemplarelor
unei opere ori provenienţa suporturilor pe care este înregistrată
prestaţia ori un program de radio ori televiziune protejate în temeiul
legii, aflate în posesia sa în vederea difuzării;
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă de la 5.000 la 30000 lei (RON), dacă nu constituie o
infracţiune mai gravă.
________________________________________________________
40
În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 139, 140 şi 141 lit. g, acţiunea
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
în sensul prezentei legi. Împăcarea părţilor sau retragerea înlătură
răspunderea penală.
_____________________________________________
Titlul IV prevede situaţii în care se face aplicarea legii, astfel:

A – operelor;
B - prestaţiilor artiştilor interpreţi ori executanţi;
C - înregistrărilor sonore;
D - programelor de radio ori televiziune.
Cetăţenii străini titulari ai dreptului de autor beneficiază de protecţia
prevăzută în convenţiile internaţionale, tratatele şi acordurile la care
România este parte prin Legea nr. 8 / 96 în lipsa primelor, cu condiţia ca şi
cetăţenii români să beneficieze de tratamentul naţional al statului
respectiv.
Mijloacele de probă - existenţa şi conţinutul unei opere se pot
dovedi cu orice mijloc de probă, inclusiv cu includerea acesteia în
repertoriul unei organizaţii.
Simbolurile
- Actorii şi alţi titulari de drept sau deţinătorii drepturilor exclusive de autori
au dreptul să înscrie pe originale sau pe copiile autorizate menţiunea de
rezervare a exploatării acestora prin simbolul C înconjurat de un cerc
însoţit de numele lor, de locul şi anul primei publicări;
- Producătorii de înregistrări sonore, artiştii interpreţi ori executanţi au
dreptul să înscrie pe originale sau pe copiile autorizate ale înregistrării
sonore ori pe învelişul ce le conţine o menţiune de protecţie, prin simbolul
P înconjurat de un cerc, însoţit de numele lor, anul şi locul primei publicări.
Legea are efect retroactiv pentru toate operele de creaţie intelectuală
create anterior intrării în vigoare a acesteia (art. 149 alin. 2).
Acţiunile şi cererile civile născute prin raporturile reglementate de
prezenta lege precum şi căile de atac aferente sunt scutite de taxe de
timbru.
Litigiile privind drepturile de autor plus drepturile conexe sunt de
competenţa organelor jurisdicţionale, conform legii şi dreptului comun.
Intrarea in vigoare
Legea a intrat în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial şi prin ea s-a abrogat Dec. 321 / 1956.
Titlul I – 11 capitole Drepturile de autor;
Titlul II - 5 capitole Drepturile conexe dreptului de autor şi a dreptului
sui-generis;
Titlul III - 3 capitole Gestiunea şi apărarea drepturilor de autor şi
drepturilor conexe
Titlul IV – Aplicarea Legii , Dispoziţii tranzitorii şi finale
TOTAL 154 art.28.
28
Legea nr. 8/1996 modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004 are în prezent 209 articole
(n.A.)
________________________________________________________
41
_____________________________________________
1. Printre elementele de noutate aduse de L. 8/96 se

numără:
a) definirea autorilor creaţiei intelectuale;
b) drepturile conexe recunoscute interpreţilor şi executanţilor;
c) structura normelor.
R- b
2. Urmărirea sumelor de bani cuvenite ca drepturi de autor

constituie un mijloc procedural de apărare:
a) de drept civil;
b) de drept procesual civil;
c) nu constituie mijloc de apărare întrucât sumele cuvenite ca drept de
autor sunt asimilate salariilor pot fi urmărite în aceleaşi condiţii.
R-c
3. Ce perioadă de protecţie a programelor de calculator

asigura Dec. 321 din 1956?
a) 30 de ani;
b) nu era asigurată protecţia programelor;
c) 50 de ani.
R-b
4. Organismele de Gestiune Colectivă sunt organisme

profesionale care se ocupă de:
a) colectarea şi repartizarea drepturilor cuvenite autorilor;
b) reprezentarea intereselor creatorilor de opere, în instanţe cu ocazia
acţiunilor intentate de aceştia;
c) realizarea relaţiilor internaţionale cu creatori din aceleaşi domenii
din alte state.
R-a
5. Cine are competenţa de judecată a actelor de încălcare a

drepturilor de autor şi a celor conexe:
a) Tribunalele;
b) Curtea de Apel;
c) Judecătoriile.
R–c
________________________________________________________
42
_______________________________________________
CAP. V. TRANSMISIUNEA DREPTURILOR DE AUTOR
CONŢINUT
V.1. Netranmisibilitatea unor drepturi morale pe cale succesorală
V. 2. Drepturile patrimoniale care se transmit pe cale succesorală (mortis
causa)
V. 3.Transmiterea contractuală (prin acte inter vivos)
V. 4. Contractul de editare
V.5. Contratul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală
V.6.Contractul de închiriere
OBIECTIVE
 familiarizarea cu condiţiile în care se transmit moştenitorilor

anumite drepturi patrimoniale şi morale;
 cunoaşterea condiţiilor transmiterii dreptului de autor;
 calea cesiunii.
V.1. Netransmisibilitatea pe cale succesorală a unor drepturi morale
Potrivit unei reguli generale în materie la moartea unei persoane se

transmit moştenitorilor săi numai drepturile patrimoniale care au aparţinut
defunctului.
Pornind de la această regulă, art. 11 alin. 2 din Legea 8 / 1996
prevede că prin moştenire se transmit (cu titlu de excepţie) numai
drepturile la divulgarea la paternitatea şi inviolabilitatea operei, deci
celelalte drepturi morale prevăzute la art. 10 lit. c şi e nu se transmit.
________________________________________________________
43
După cum s-a mai arăta, drepturile morale enumerate în art. 10 din
legea susmenţionată nu au un conţinut economic şi sunt strâns legate de
personalitatea autorului operei.
Caracteristicile acestor drepturi constau în faptul că:
 sunt inalienabile pe toată durata vieţii autorului;
 sunt netransmisibile pe cale de succesiune la moştenitori.
Aceasta nu înseamnă că ele rămân fără ocrotire după decesul
autorului.
Astfel, art. 11 alin. 2 din Legea nr. 8 / 1996 prevede că după
moartea autorului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 10 lit. a, b şi d
respectiv;de a decide dacă în ce mod şi când va fi adusă la cunoştinţa
publicului de a apăra paternitatea, şi integritatea operei de a pretinde
respectarea şi de a se opune oricărei atingeri aduse operei, prin care se
prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului se transmite prin moştenire
potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moştenitori
exerciţiul acestor drepturi revine Oficiului pentru Drepturi de Autor.
Cu privire la drepturile morale personale ale autorului:
 de a decide dacă, în ce mod şi când va aduce opera la cunoştinţa
publicului;
 de a consimţi la folosirea operei de către alţii;
_______________________________________________
 de a cere încetarea actelor de folosinţă săvârşite fără

consimţământul său, se impun unele precizări.
Operele nepublicate în timpul vieţii autorului pot fi publicate de
moştenitorii săi, îndeplinind voinţa autorului manifestată expres sau tacit,
ori prezumată, fără ca moştenitorii să dobândească dreptul personal moral
de a decide a da opera publicităţii.
De asemenea, uniunea de creaţie sau în lipsa acesteia, O.R.D.A.
pot aduce opera autorului decedat la cunoştinţa publicului, dacă autorul nu
a interzis acest lucru, iar moştenitorii refuză să o publice.
Ca element de noutate, Legea nr. 8 / 1996 în art. 25 alin. 2 prevede
că după încetarea protecţiei dreptului de autor, persoana care aduce la
cunoştinţă publicului, în mod legal, pentru prima dată o operă nepublicată
înainte, beneficiază de o protecţie a drepturilor patrimoniale ale autorului
pe timp de 25 de ani. .
Drepturile personale de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi
de a cere încetarea actelor de folosinţă ilegale, nu se transmit
moştenitorilor, decesul autorului stingând aceste drepturi. În acest mod,
opera devine, prin publicare, un bun al colectivităţii ea putând fi folosită
de oricine,cu condiţia respectării paternităţii şi integrităţii operei, precum şi
cu respectarea drepturilor patrimoniale ce revin moştenitorilor autorului.
În aceiaşi situaţie se află şi dreptul moral de a retracta opera, care
poate fi exercitat doar pe durata vieţii de către autor. Omisiunea legii în
această privinţă, susţine corectitudinea acestui principiu.
________________________________________________________
44
V. 2. Drepturile patrimoniale care se transmit pe cale succesorală
(mortis causa)
Art. 25 alin. 1 din legea sus menţionată dispune ca la moartea
autorului drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire potrivit
legislaţiei civile. Aceasta înseamnă că drepturile patrimoniale de autor se
pot transmite în temeiul legii şi este vorba de succesiunea legală sau în
temeiul unui testament, şi atunci este vorba de succesiunea testamentară.
Drepturile patrimoniale care se transmit prin succesiune sunt:
 dreptul de exploatare şi utilizare exclusivă;
 dreptul la suită;
 dreptul la renumeraţie compensatorie.
Au drept să moştenească în temeiul legii ascendenţii, descendenţii
şi rudele colaterale. Legea cheamă la succesiune împreună cu rudele
defunctului şi pe soţul supravieţuitor.
Legea nr. 8 / 1996 nu mai prevede distinct durata drepturilor
patrimoniale de autor ale soţului supravieţuitor ci pentru toţi moştenitorii s-
a stabilit o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost
adusă la cunoştinţa publică în mod legal.
Potrivit Codului Civil descendenţii autorului operei sunt: copiii,
nepoţii şi strănepoţii acestuia. Descendenţii autorului dobândesc drepturile
patrimoniale de autor pe o durată de 70 de ani, la împlinirea căreia
drepturile se sting.
Dacă un descendent decedează înaintea expirării acestei perioade,
dreptul dobândit se transmite moştenitorilor săi, care au calitate
_______________________________________________
succesorală la moştenirea descendentului. Ei dobândesc drepturile

patrimoniale de autor pe durata de timp rămasă până la împlinirea
termenului de 70 de ani, socotit de la 1 ianuarie a anului următor morţii
autorului.
Ascendenţii autorului operei sunt conform Codului Civil părinţii,
bunicii şi străbunicii defunctului.
Legea nr. 8 / 1996, spre deosebire de vechile reglementări, nu face
distincţie pentru ei în legătura cu durata drepturilor patrimoniale de autor
dobândite, deci se subînţelege că le este aplicabilă regula generală a
celor 70 de ani, dar, având în vedere ascendenţa asupra autorului, putem
afirma că drepturile patrimoniale de autor sunt dobândite pe toată durata
vieţii lor.
În Legea 8/1996 modificată şi completată prin Legea 285/2004, nu
se face nici o distincţie între moştenitori fapt pentru care se aplică regula
celor 70 de ani beneficiu a drepturilor patrimoniale.
La decesul ascendenţilor drepturile patrimoniale de autor se sting.
Rudele colaterale chemate la succesiune sunt: fraţii şi surorile
defunctului, descendenţii acestora; unchii şi mătuşile şi verii primari. În
vechea legislaţie durata drepturilor patrimoniale de autor dobândite prin
succesiune de către aceste rude era de 15 ani, cu extindere pentru minorii
din această categorie care se bucurau de aceste drepturi după expirarea
termenului, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu (18 ani) sau
până la terminarea studiilor superioare, dar nu mai mult de 25 de ani.
________________________________________________________
45
La decesul rudelor colaterale, drepturile patrimoniale de autor se
sting, nemaiputând fi transmise din nou pe cale succesorală.
În ce priveşte succesiunea testamentară, transmiterea dreptului
patrimonial de autor se poate face potrivit condiţiilor prevăzute de Codul
Civil pentru orice succesiune testamentară.
Dacă nu există moştenitori legali, exerciţiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectivă mandatat în cursul vieţii autorului, sau
organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din
domeniul respectiv de creaţie.
În cazul operelor postume publicate după expirarea perioadei de
protecţie, persoana va beneficia de numai 25 de ani de protecţie.
Există o serie de excepţii de la regulă, unele fiind noutăţi în materie,
astfel:
 în cazul operelor aduse la cunoştinţa publicului sub anonimat sau
pseudonim, durata protecţiei este de 70 de ani de la data aducerii
operei la cunoştinţa publică (deci moştenitorii vor exercita
drepturile patrimoniale pentru diferenţa de ani rămasă după
moartea autorului);
 în cazul în care contribuţiile coautorilor sunt distincte (opere
comune divizibile) durata drepturilor patrimoniale pentru fiecare
dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecărui autor;
 durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70
de ani de la data aducerii operelor la cunoştinţa publică, iar când
acest lucru nu s-a realizat timp de 70 de ani de la crearea operei,
durata drepturilor patrimoniale expiră după trecerea celor 70 de
ani. În ambele cazuri, moştenitorii vor exercita drepturile
_______________________________________________
patrimoniale numai pentru diferenţa de ani, rămasă după moartea

autorului;
 în cazul operelor de artă aplicată, drepturile patrimoniale sunt
protejate timp de 25 de ani, moştenitorii exercitând aceste drepturi
numai pentru diferenţa de ani rămasă;
 drepturile patrimoniale asupra programelor de calculator durează
pe tot timpul vieţii autorului iar după moartea acestuia se transmit
prin moştenire legală sau testamentară, pe o perioadă de 70 de
ani.
În toate situaţiile legea nu face deosebire între succesorii legali sau
testamentari şi nici distincţie între gradele de rudenie, aplicându-le un
tratament egal.
La expirarea termenelor prevăzute de lege pentru protecţia
drepturilor patrimoniale de autor, acestea se sting ceea ce înseamnă că
dispoziţiile art. 680 Codul Civil nu-şi găsesc aplicarea în lipsă de
moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în
proprietatea statului.
V. 3. Transmiterea contractuală (prin acte inter vivos)
________________________________________________________
46
Conform dispoziţiilor art. 39 alin. 1 din lege autorul sau titularul
dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile
sale patrimoniale.
Aceasta aptitudine a autorului operei îşi are originea în faptul că, el
fiind creatorul operei are dreptul să-şi valorifice drepturile de autor.
Această valorificare constă în dreptul de a reproduce, difuza reprezenta,
expune, emite, transmite sau executa opera, ori de a o folosi într-un alt
mod licit.
Valorificarea drepturilor de autor face ca opera să fie adusă la
cunoştinţa publicului, iar autorul să-şi primească drepturile morale şi
patrimoniale cuvenite. Valorificarea poate fi făcută de autor prin mijloace
proprii şi în acest caz vorbim de valorificarea directă, sau prin încheierea
unui contract cu o persoană fizică sau juridică.
În aceste cazuri contractele sunt reglementate de dispoziţiile
Codului Civil, ceea ce înseamnă că părţile contractante stabilesc condiţiile
contractuale29.
Prin contractul de cesiune autorul sau titularul dreptului de autor (în
cazul operelor colective sau a celor realizate în baza unui contract de
muncă), pot cesiona toate drepturile patrimoniale sau numai o parte din
ele, pentru un anumit teritoriu (unde au interes obiectiv sau subiectiv), sau
numai pentru o anumită perioadă de timp.
Principalele contracte reglementate de Legea nr. 8 / 1996 sunt:
contractul de cesiune; de editare; de comandă; de reprezentare teatrală
sau de execuţie muzicală şi contractul de închiriere. Prin aceste contracte
_______________________________________________
autorul sau titularul dreptului de autor cedează (cesionează) instituţiei

specializate exercitarea dreptului de a reproduce şi difuza, de a
reprezenta, interpreta, expune etc. opera în schimbul unei remuneraţii.
Sub aspect juridic, contractele de valorificare a drepturilor de autor
se caracterizează printr-o serie de trăsături comune:
a) au ca obiect transmisiunea dreptului de a utiliza sau exploata o
operă determinată;
b) una din părţi este autorul sau titularul dreptului de autor;
c) sunt contracte bilaterale cu caracter oneros (de regulă);
d) sunt contracte consensuale încheiate intuitu persone;
În ce priveşte capacitatea autorului de a încheia un contract de
valorificare a drepturilor sale asupra operei create se vor aplica, în general,
dispoziţiile dreptului comun cu privire la capacitatea de a încheia acte
juridice. În acest sens sa-a arătat că dispoziţiile art. 60 din Dec. nr. 31 /
1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice trebuie extinse prin
asemănare şi în cazul minorului de 16 ani 30 şi de asemenea, în cazul
minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Este necesar să se
29
C. Stătescu – Probleme în legătură cu contractele pentru valorificarea dreptului de
autor, în R.R.D. nr. 5/58, p. 25.
30
A.Ionaşcu, N. Comşa, N.Murescu –Dreptul de autor, ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p. 155;
________________________________________________________
47
recunoască dreptul părţilor sau al tutorelui de a cere anularea contractelor
de valorificare a dreptului de autor încheiate fără să se îndeplinească
condiţiile prevăzute de art. 1157 C. Civ. şi art. 25 din Dec. nr. 31 / 1954
ceea ce înseamnă că, fără a se dovedi existenţa unei leziuni, este
suficientă dovada prejudiciului moral care ar putea rezulta pentru minor prin
executarea contractului31.
Obiectul contractului îl constituie folosirea operei potrivit naturii sale.
Prin aceste contracte se transmite de fapt exerciţiul dreptului de folosinţă şi
nu dreptul însuşi, şi acesta poate fi cedat doar pe termen limitat.
Există o excepţie şi anume achiziţionarea pentru expunere a unei
opere plastice. În acest caz contractul va avea ca obiect transmiterea
dreptului de proprietate asupra originalului operei.
Problema formei scrise a contractului, a făcut obiectul unor ample
discuţii în literatura juridică de specialitate.
Prevederile art. 42 din lege au pus capăt acestor dispute, întrucât a stipulat
necesitatea formei scrise ad validitatem astfel: existenţa şi conţinutul
contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se poate dovedi numai
prin forma scrisă a acestuia.
Contractele de valorificare implică o serie de obligaţii pentru părţi,
care trebuie îndeplinite în condiţiile legii. În general acestea sunt cuprinse
în contracte tip elaborate pentru fiecare gen de creaţie intelectuală în care
sunt prevăzute şi consecinţele nerespectării obligaţiilor asumate de părţi
Subliniem faptul că normele dreptului comun cu privire la
executarea contractelor, sunt caracteristice şi contractelor de valorificare a
drepturilor de autor.
_______________________________________________
3. 1. Contractul de cesiune
Prin contractul de cesiune cedentul (autorul sau titularul dreptului

de autor) transmite exercitarea drepturilor patrimoniale sau numai o parte a
acestora, către o persoană fizică sau juridică (cesionar) cu sau fără limitare
de teritoriu sau timp, în schimbul unei remuneraţii.
Cesiunea poate fi exclusivă sau neexclusivă. În primul caz nici
titularul dreptului de autor nu poate utiliza opera în modalităţile, pe termenul
şi pe teritoriul convenit cu cesionarul şi nici nu mai poate ceda acest drept
altor persoane.
În cazul cesiunii neexclusive (simple) titularul dreptului poate utiliza
el însuşi opera şi poate transmite dreptul neexclusiv şi altor persoane.
Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său altei persoane
decât cu consimţământul titularului dreptului.
31
ibedem, p. 156 şi p. 158-162
________________________________________________________
48
Dacă cedentul a cedat doar unele din drepturile sale patrimoniale
celelalte drepturi îi rămân conservate, deci neinfluenţate de existenţa unui
contract de cesiune.
Contractul de cesiune trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
următoarele clauze:
 drepturile patrimoniale transmise;
 modalitatea de exploatare a operei;
 durata şi întinderea cesiunii;
 remuneraţia autorului.
De regulă contractul de cesiune este formal, existenţa şi conţinutul
lui putându-se face numai prin act juridic scris.
Remuneraţia autorului se stabileşte prin voinţa părţilor iar cuantumul
se calculează în funcţie de încasările realizate de cesionar, prin
exploatarea operei, remuneraţie care poate fi formată dintr-o sumă fixă
sau variabilă.
Dacă părţile nu convin asupra remuneraţiei competentă de a hotărî
este instanţa de judecată.
3. 2. Contractul de comandă
În general, contractele pentru valorificarea drepturilor de autor au ca

obiect o operă terminată (o operă creată), în momentul încheierii
contractului.
Cu toate acestea, legea menţionează expres în art. 46
admisibilitatea încheierii unor contracte de comandă a unei opere viitoare.
Ceea ce este specific acestui tip de contract este faptul că acordul
părţilor nu poartă doar asupra unei opere viitoare ci totodată, asupra
activităţii de creaţie a autorului.
Autorul nu se obligă numai să cedeze în limitele prevăzute de lege,
exerciţiul dreptului de autor, ci şi să creeze în termenul, forma şi în
condiţiile stabilite de persoana care a comandat, opera respectivă 32. De
_______________________________________________
aceea opera, obiect al contractului de comandă, trebuie să fie determinată

prin acordul părţilor.
În partea corespunzătoare obligaţiei autorului de a crea o operă,
contractul apare ca un contract de executare de lucrări pe când în partea
corespunzătoare obligaţiei autorului de a autoriza utilizarea operei sale
terminate, contractul este un contract de valorificare a dreptului de autor 33.
Conform dispoziţiilor art. 46 contractul de comandă trebuie să
cuprindă atât termenul de predare cât şi pe cel de acceptare a operei de
către utilizator.
După predare urmează recepţia operei, beneficiarul având dreptul
de a o accepta, a o refuza sau de a cere modificări.
32
A.Ionaşcu, N. Comşa, N.Mureşan, op. cit.p. 192
33
________________________________________________________
49
Dacă opera comandată nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin
clauzele contractuale, legea dă dreptul comanditarului operei să denunţe
contractul (art.46 alin. 3).
Practica judiciară cuprinde considerente interesante cu privire la
criteriile de apreciere pe care se poate întemeia acceptarea unei opere.
Deoarece opera de creaţie intelectuală este strâns legată de
personalitatea autorului, în interpretarea contractului trebuie să se ţină
seama că el a fost încheiat tocmai în considerarea personalităţii creatoare
a autorului (intuitu personae). Drept urmare concepţiile şi ideile autorului
nu pot fi invocate pentru a declara opera neconformă cu condiţiile
contractului, întrucât tocmai aceste elemente au fost avute în vedere când
acesta s-a încheiat, şi se regăsesc în opera creată.
În toate aceste elemente se manifestă personalitatea autorului,
astfel încât încheind contractul cu el ideile şi concepţiile sale ştiinţifice,
literare sau artistice, precum şi modul de a se exprima propriu acelui autor
devin clauze contractuale. În consecinţă, opera conformă acestor idei şi
acestei forme de exprimare, este conformă prevederilor contractuale.
În caz de denunţare a contractului, sumele încasate de autor
rămân acestuia. Dacă autorul a efectuat şi unele lucrări pregătitoare,
atunci are dreptul la restituirea cheltuielilor astfel ocazionate.
Dacă opera a fost acceptată, comanditarul are obligaţia de a o
exploata potrivit contractului, adică de a o multiplica şi a o face publică
(difuza, expune, reproduce) sub numele autorului, şi de a-l remunera
pentru opera creată şi foloasele patrimoniale ce decurg din difuzarea ei.
Dacă opera nu este exploatată sau este insuficient exploatată, în
temeiul art. 47 din lege, autorul poate solicita desfiinţarea contractului de
cesiune, dacă interesele sale sunt lezate considerabil.
Nu poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune dacă motivele
neexploatării sau a exploatării insuficiente se datorează:
 propriei culpe;
 faptei unui terţ;
 unui caz fortuit;
 forţei majore.
În principiu, autorul nu poate cere sancţionarea inactivităţii
cesionarului decât după expirarea a 2 ani de la data cesionării dreptului
patrimonial asupra unei opere, cu excepţia operelor cedate pentru
_______________________________________________
publicaţiile cotidiene, caz în care termenul este de 3 luni sau în cazul

publicaţiilor periodice, unde termenul este de 1 an.
Autorul nu poate renunţa anticipat la dreptul său de a cere
desfiinţarea contractului de cesiune.
3. 3. Contractul de editare
Formează obiectul unei reglementări mai ample în toate legislaţiile

Legea nr. 8 / 1996 consacră acestui contract un număr de 10
articole (48-57) fapt ce demonstrează larga utilizare a lui de către o mare
parte din autorii creaţiilor intelectuale (atât autori cât şi inventatori).
________________________________________________________
50
Obiectul contractului îl formează cesiunea către editură (instituţie
specializată) de către autorul sau titularul dreptului de autor, a dreptului de
a reproduce şi difuza opera, în schimbul unei remuneraţii.
Titularul dreptului de autor poate opta şi pentru încheierea unui
contract de antrepriză, situaţie în care împuterniceşte pe cheltuiala sa pe
un editor pentru a reproduce şi eventual difuza opera.
În prima ipoteză se aplică prevederile art. 150 alin. 2 potrivit căruia
sumele datorate autorilor ca urmare a utilizării operelor lor beneficiază de
aceeaşi protecţie ca şi salariile şi nu pot fi urmărite decât în aceleaşi
condiţii. Aceste sume sunt supuse impozitării conform legislaţiei fiscale în
materie.
Titularul dreptului de autor poate ceda editorului printr-un contract
distinct şi dreptul de traducere sau adaptare, ori folosirea în orice alt mod
a operei.
Cu privire la conţinutul contractului de editare, legea noastră prin
art. 51 prevede necesitatea stipulării următoarelor clauze referitoare la:
 durata cesiunii;
 natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;
 numărul maxim şi minim, de exemplare;
 remuneraţia autorului;
 numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;
 termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii
sau, după caz, a fiecărui tiraj;
 termenul de predare a originalului operei de către autor;
 procedura de control al numărului de exemplare produse, de către
autor.
În absenţa unor clauze privind: durata şi natura cesiunii sau
remuneraţia, contractul este lovit de nulitate relativă, oricare din părţi
putând cere anularea lui.
Editorul este obligat să permită autorului să aducă îmbunătăţiri sau
alte modificări operei, în cazul unei noi ediţii, cu condiţia să nu mărească
substanţial costurile de editare sau să schimbe caracterul operei.
Editorul poate ceda contractul de editare dar numai cu
De asemenea, este obligat să înapoieze originalul operei, originalele
operelor de artă, ilustraţiile şi orice alte documente primite pentru
publicare, dacă nu s-a convenit alt fel.
_______________________________________________
În cazul operei comune, se încheie un singur contract, cu toţi

coautorii.
Desfacerea contratului poate interveni la cererea editorului dacă:
 autorul nu prezintă opera la termenul stabilit ;
 opera nu corespunde condiţiilor contractului;
 manuscrisul este considerat nepublicabil chiar după modificarea
cerută de editură.
La rândul său şi autorul poate cere desfacerea contractului dacă
editura nu respectă termenul de publicare prevăzut în contract.
________________________________________________________
51
În cazul în care termenul nu este stipulat, se poate solicita
desfacerea contractului, potrivit dreptului comun, după expirarea unui
termen de un an de la data acceptării operei.
În ambele cazuri autorul poate solicita daune interese pentru
neexecutarea contractului care se pot materializa fie în păstrarea
remuneraţiei primite sau plata remuneraţiei integrale.
Contractul încetează în următoarele situaţii:
 prin executare;
 prin îndeplinirea termenului sau expirarea ultimei ediţii convenite;
 prin încetarea existenţei editurii ca urmare a reorganizării în orice
mod sau a dizolvării, dacă autorul nu consimte din motive temeinice
la cedarea contractului către editura care urmează să preia
patrimoniul persoanei juridice reorganizate;
 prin rezoluţiunea contractului la cererea uneia din părţi în caz de
neexecutare sau executare necorespunzătoare.
Potrivit art. 56 alin. 2 se consideră epuizate ediţia şi tirajul al căror
număr de exemplare este mai mic de 5% din numărul total de exemplare
şi, în orice caz dacă este mai mic de 100 de exemplare.
În cazul în care opera a fost distrusă datorită forţei majore, legea
reglementează trei situaţii:
1. în cazul distrugerii totale, dacă opera s-a publicat, autorul are
dreptul la remuneraţie;
2. în cazul distrugerii totale care a intervenit înainte ca opera să fie
pusă în circulaţie, editorul va pregăti o nouă ediţie, iar autorul va fi
remunerat numai pentru una din ele;
3. în cazul distrugerii parţiale, înainte ca opera să fie pusă în
circulaţie, editorul va reproduce numai copiile distruse fără plata
vreunei remuneraţii către autor.
V. 4. Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală
Prin contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală,

titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice
dreptul de a reprezenta sau de a executa în public o operă actuală sau
viitoare literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică sau
o pantomimă, în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o
reprezinte ori să o execute în condiţiile convenite.
Este o varietate a contractului de cesiune care se încheie în forma
scrisă, pe o durată determinată sau pentru un număr de reprezentări.
_______________________________________________
Cu privire la conţinutul contractului legea (art. 58 – 62) prevede

necesitatea stipulării următoarelor clauze referitoare la:
- durata cesiunii sau numărul de reprezentări;
- natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;
- remuneraţia autorului.
Titularul dreptului de autor are dreptul:
 să autorizeze cedarea către un terţ a obiectului contractului;
________________________________________________________
52
 să controleze reprezentarea sau executarea operei;
 să primească programul, afişele şi alte materiale tipărite, recenziile
publice despre spectacol, dacă nu se prevede altfel în contract.
Cesionarul este obligat:
 să asigure reprezentarea sau executarea publică a operei în
condiţiile tehnice adecvate;
 să respecte drepturile de autor;
 să comunice periodic titularului dreptului de autor numărul de
reprezentaţii sau de execuţii muzicale, precum şi situaţia
încasărilor;
 să plătească autorului la termenele prevăzute în contract, sumele
în cuantumul stabilit.
Autorul cedent poate cere desfacerea contractului dacă:
a) reprezentările s-au întrerupt timp de 2 ani consecutiv, dacă nu s-a
prevăzut altfel;
b) nu se execută opera în termenul stabilit.
În ambele situaţii autorul poate solicita şi daune interese pentru
neexercitarea contractului, potrivit dreptului comun, sau după caz, poate
solicita plata integrală a remuneraţiei stabilite.
V. 5. Contractul de închiriere
Acest contract are ca obiect cedarea folosinţei unui exemplar al

operei, în original sau în copie, de către autor către o altă persoană, pe
timp determinat, în schimbul unei remuneraţii.
Autorul îşi păstrează dreptul de autor asupra operei închiriate, cu

excepţia dreptului de distribuire, dacă părţile nu au convenit altfel.
Acest tip de contract este aplicabil de obicei programelor de

calculator sau operelor fixate în înregistrări sonore ori audiovizuale (casete
audio sau video).
În cazul contractului de închiriere se aplică regulile de la contractul

de locaţiune din dreptul comun.
________________________________________________________
53
_______________________________________________
1. Care dintre următoarele drepturi morale nu se transmit pe cale

testamentară:
a) dreptul de divulgare a operei;
b) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa
publicului;
c) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei.
R-b
2. Cât timp durează protecţia dreptului de autor în cazul

ascendenţilor autorului:
a) o perioadă de 50 de ani;
b) o perioadă de 70 de ani;
c) pe toată durata vieţii acestora.
R-c
3. În cazul unei opere colective succesorii acestora beneficiază

de drepturile de autor:
a) o perioadă de 50 de ani;
b) o perioadă de 70 de ani;
c) pe toată durata vieţii acestora.
R-c
4. În cazul unei opere colective succesorii acestora beneficiază

de drepturile de autor:
a) pe timp de 70 de ani de la prezentarea publică;
b) pe timp de 70 de ani de la moartea unui coautor;
c) pe timp de 70 de ani de la moartea ultimului coautor.
R-c
5. Când autorul încheie cu editorul un contract finanţat exclusiv

de el, ne aflăm în faţa unui contract de:
a) cesiune;
b) antrepriză;
c) editare.
R-b
________________________________________________________
54
_______________________________________________
CAP. VI. GESTIUNEA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR DE AUTOR ŞI A

DREPTURILOR CONEXE
CONŢINUT
VI.1.Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe. V.

VI.2.Organismele de gestiune colectivă
VI 3.Apărarea drepturilor nepatrimoniale de autor
VI. 4.Apărarea drepturilor patrimoniale de autor
OBIECTIVE
 stabilirea drepturilor patrimoniale care pot fi date spre gestionare

organismelor de gestiune colectivă;
________________________________________________________
55
 identificarea mijloacelor de apărare a drepturilor patrimoniale şi
nepatrimoniale de autor.
VI.1. Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor

conexe
Titularii drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita
drepturile recunoscute prin lege fie în mod direct, personal, fie, la cererea
lor, prin organisme de gestiune colectivă.
Există o serie de drepturi – atât de autor cât şi conexe, care prin
natura lor şi în special, prin modul specific de exploatare să nu poată fi
exploatate individual, fiind în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate
colectiv.
Această categorie aparte de drepturi este prevăzută în art. 13 lit. g, h,
k şi l în art. 17,18,102,107,şi 109 din Legea nr. 8 / 1996. Cele din art. 13
literele g – l se referă la emisiunile transmise prin mijloace fără fir, cablu,
fibră optică, satelit ş. a retransmiterea simultană, difuzarea secundară şi
prezentarea într-un loc public.
Aceste drepturi - exerciţiul lor, sunt preluate de organisme
specializate în gestionarea colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor
conexe.
VI. 2. Organismele de gestiune colectivă
Acestea sunt persoane juridice constituite prin libera asociere, care au

ca obiect de activitate, în principal colectarea şi repartizarea drepturilor a
căror gestiune le este încredinţată de titulari.
O.G.C. sunt asociaţii fără scop lucrativ şi pot dobândi, în condiţiile
legii, personalitate juridică cu avizul Oficiului Român pentru Drepturi de
Autor.
Organismele de Gestiune Colectivă sunt create direct de titularii
drepturilor de autor sau de drepturi conexe: autori, artişti interpreţi sau
executanţi, producători, organisme de radio şi televiziune precum şi alţi
_______________________________________________

DREPTURILOR CONEXE
titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice şi

juridice.
O.G.C. pot fi create în mod separat pentru gestionarea de categorii
distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie,
precum şi pentru gestionarea drepturilor aparţinând unor categorii distincte
de titulari.
VI. 3. Apărarea drepturilor nepatrimoniale de autor
________________________________________________________
56
Drepturile personale nepatrimoniale (morale) de autor au fost apărate
împotriva oricărei atingeri, şi înainte de apariţia Legii 8 / 1996 prin
mijloacele prevăzute de Decretul nr. 31 / 1954 cu privire la persoanele
fizice şi juridice.
Potrivit art. 54 din decret, cel care a suferit o atingere într-un drept
moral poate cere instanţelor judecătoreşti încetarea faptului care aduce
atingere
drepturilor sale şi obligarea celui vinovat la săvârşirea actelor necesare
restabilirii acelui drept.
Art. 55 din decret reglementează dreptul instanţelor judecătoreşti de a
aplica mijloacele de constrângere pentru a asigura executarea reparaţiei
prevăzute de art. 54, iar art. 56 prevede că drepturile morale sunt apărate
chiar după moartea titularului în măsura stabilită de lege şi de normele
morale.
În epoca anterioară, majoritatea autorilor susţineau inadmisibilitatea
reparaţiei patrimoniale a unui prejudiciu moral. în prezent ideea contrară
se manifestă tot mai frecvent atât în doctrină dar mai ales în jurisprudenţă
(ex. reparaţiile morale impuse unor ziarişti pentru afirmaţii făcute în
materialele publicate în legătură cu unii politicieni).
Încălcările care permit calea acţionării civile pot avea ca obiect:
a) dreptul la divulgare, prin aducerea la cunoştinţă publicului a unei
opere înainte ca autorul să fi decis acest lucru;
b) dreptul de paternitatea operei prin uzurparea calităţii de autor prin
omiterea sau indicarea greşită a numelui autorului în cazul
contractelor de cesiune a dreptului de autor;
c) dreptul la inviolabilitatea (integritatea) operei prin modificarea sau
denaturarea acestora;
d) dreptul de retractare prin publicarea sau difuzarea operei, la a cărei
publicare sau difuzare autorul a renunţat;
Aşa cum se poate observa din enumerarea de mai sus obiectul acţiunii
în aceste cazuri este dublu.
Autorul lezat în drepturile sale morale poate cere instanţei încetarea
săvârşirii faptelor care aduc atingere dreptului său, şi obligarea celui
vinovat la săvârşirea unor acte care să permită restabilirea dreptului
încălcat. Acestea vor consta, de obicei în:
 publicarea hotărârii pronunţate de instanţă;
 retragerea exemplarelor operei din tipografie sau librărie, ori altă
măsură corespunzătoare naturii operei
_______________________________________________

DREPTURILOR CONEXE
 revenirea la textul autentic, subliniată prin aducerea măsurii la

cunoştinţa publicului prin presă;
 înscrierea sau rectificarea numelui autorului în cazul utilizărilor fără
respectarea dreptului la nume al acestuia.
________________________________________________________
57
Adesea, încălcarea drepturilor morale este pentru autor cauzatoare
de prejudicii materiale. În toate cazurile autorul va avea deschisă calea
acţiunilor în responsabilitate civilă delictuală.
Titularul drepturilor încălcate poate cere instanţei de judecată luarea
următoarelor măsuri:
 remiterea, pentru acoperirea prejudiciului a încasărilor realizate
prin actul ilicit sau dacă prejudiciile nu pot fi reparate remiterea
bunurilor rezultate din fapta ilicită în vederea valorificării lor pentru
acoperirea prejudiciului cauzat;
 distrugerea echipamentelor şi mijloacelor aflate în proprietatea
făptuitorului a căror destinaţie unică sau principală a fost aceea de
producere a actului ilicit;
 scoaterea din circuitul comercial prin confiscarea şi distrugerea
copiilor efectuate ilegal.
VI. 4. Apărarea drepturilor patrimoniale de autor
În raporturile născute în contractele de valorificare a drepturilor sale,

autorul are la dispoziţie, în caz de nerespectare de către contractant a
obligaţiilor asumate sau pe care legea le pune în sarcina sa, calea acţiunii
civile în responsabilitate contractuală.
Această acţiune are, de regulă, ca obiect plata remuneraţiei cuvenite
autorului, remuneraţie care are acelaşi regim ca şi salariile şi nu poate fi
urmărită decât în aceleaşi condiţii. Asemenea dispoziţii protectoare sunt
prevăzute în art. 150 din lege şi pentru utilajele, schiţele, machetele,
manuscrisele şi oricare alte bunuri care servesc direct la realizarea unei
opere care dă naştere unui drept de autor.
În afara acţiunii civile în daune, bazată pe responsabilitatea
delictuală la care autorul recurge frecvent în caz de încălcare a drepturilor
sale, acesta mai are la dispoziţie şi calea acţiunii în îmbogăţire fără justă
cauză precum şi a celei pentru plata nedatorată.
Cazurile sunt mai rare deoarece domeniul acţiunii în responsabilitate
civilă este atât de larg încât recurgerea la această acţiune asigură
repararea daunelor cauzate prin încălcarea drepturilor de autor.
În unele cazuri încălcarea drepturilor de autor sau a celor conexe
constituie un delict şi se sancţionează pe calea acţiunii penale.
Încălcările care deschid această cale de acţiune îmbracă de obicei
forma contrafacerii.
Contrafacerea îmbracă două forme de manifestare:
- actul săvârşit de un terţ care nu invocă nici un raport juridic cu
autorul;
- actul săvârşit în cadrul raporturilor contractuale cu autorul, prin
depăşirea limitelor autorizării de folosire dată de aceasta pentru:
_______________________________________________

DREPTURILOR CONEXE
a) reproducerea, reprezentarea, executarea sau difuzarea sub orice

formă a operei acestuia (contrafacerea brutală sau servilă);
________________________________________________________
58
b) citarea ilicită - reproducerea de fragmente dintr-o operă străină fără
respectarea condiţiilor prevăzute de lege;
c) deformarea sau modificarea unei opere străine pentru realizarea
unei opere derivate, fără consimţământul autorului.
Jurisprudenţa consideră că şi reproducerea unei opere prin
transpunerea în altă artă fără consimţământul autorului, ar constitui o
contrafacere.
În fine, în doctrină se face uneori distincţie între contrafacere şi
plagiat, deşi linia de demarcaţie este adesea imprecisă.
Divulgarea prin aducerea la cunoştinţa publicului, pentru prima dată
a unei opere literare, artistice sau ştiinţifice prin orice mijloace, fără
autorizarea sau consimţământul autorului său titularului dreptului de autor,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la doi ani
sau cu amendă dacă nu constituie o infracţiune mai gravă.
Tot în domeniul penal, fapta persoanei care îşi însuşeşte fără drept
calitatea de autor al unei opere ori fapta persoanei care aduce la
cunoştinţă publică o operă sub un alt nume decât cel decis de autor,
constituie infracţiune, ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani
sau cu amendă, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă.
Ca element de noutate în protecţia dreptului de autor prin mijloace
penale, este de reţinut că art. 143 sancţionează ca infracţiune fapta
persoanei care pune la dispoziţia publicului mijloacele tehnice destinate
ştergerii neautorizate sau neutralizării dispozitivelor tehnice care
protejează programul pentru calculator, precum şi fapta persoanei care
refuză să declare organelor competente provenienţa exemplarelor unei
opere sau provenienţa suporturilor pe care este înregistrată o prestaţie ori
un program de radio sau televiziune, aflate în posesia sa în vederea
difuzării.
În cazul primelor trei infracţiuni acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru cealaltă
faptă, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Legea 8/1996 şi Legea 285/2004 au mărit numărul organelor
constatatoare a contravenţiilor şi infracţiunilor privind dreptul de autor,
astfel: Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al
Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi
Tehnologia Informaţiilor şi O.R.D.A.
_______________________________________________

DREPTURILOR CONEXE
________________________________________________________
59
1. Care dintre următoarele fapte este sancţionate penal
pentru apărarea drepturilor de autor:
a) aducerea la cunoştinţa publicului a unei opere fără încuviinţarea
autorului;
b) realizarea unei opere derivate fără consimţământul autorului;
c) indicarea greşită a numelui autorului pe opera publicată.
R-b
2. Care dintre următoarele măsuri se consideră reparaţie

pentru un prejudiciu moral:
a) retragerea exemplarelor operei din tipografie;
b) confiscarea mărfurilor pirat;
c) distribuirea operei afectate pe întreg teritoriul ţării
R–a
3. Care dintre următoarele fapte este considerat plagiat:

a) deformarea unei opere străine pentru realizarea unei opere
derivate;
b) reproducerea şi difuzarea unei opere depăşind limitele contractului:
c) reproducerea de fragmente dintr-o operă fără respectarea
condiţiilor prevăzute de lege.
R-c
_______________________________________________
CAP. VII. DREPTUL PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE
________________________________________________________
60
CONŢINUT
VII.1.Creaţia intelectuală tehnică şi dreptul de inventator
VII 2.Izvoare de drept de proprietate industrială
VII.3 Principiile drepturilor de proprietate industrială
OBIECTIVE
 familiarizarea cu condiţiile care au generat fenomenul inventiv;

 identificarea trăsăturilor specifice creaţiei intelectuale tehnice;
 însuşirea principiilor care guvernează proprietatea industrială..
VII.1. Creaţia intelectuală tehnică şi dreptul de inventator
Activitatea umană se poate disocia în mod convenţional, în două

categorii distincte:
 activităţi care se desfăşoară în sfera preocupărilor intelectuale
(ştiinţele, artele, filozofia dreptul, educaţia, religia);
 activităţi practice (agricultura, activităţile industriale şi artizanale,
construcţiile transporturile, comerţul, serviciile, medicina, sportul,
informatica etc.).
În activităţile din prima categorie pot apărea creaţii de genul
operelor literare, artistice, ştiinţifice, execuţiile sau interpretările unor opere
literare sau artistice, creaţii care au făcut obiectul studiului dreptului de
autor.
La rândul lor, tot în mod convenţional activităţile practice se pot
subdivide în activităţi netehnice cu precizarea că rar se poate vorbi,
despre o delimitare clară între aceste genuri de activităţi deoarece în ziua
de azi activităţile practice sunt deosebit de complexe (de ex. un proces
tehnologic implică pe lângă activităţi tehnice de bază şi o seamă de
activităţi netehnice dar indispensabile precum planificare, organizare,
aprovizionare, finanţare ş.a.)
Ca şi în domeniul activităţilor esenţial intelectuale, şi în domeniul
activităţilor practice, în special al celor tehnice pot apărea creaţii de
sorginte intelectuală. De când se ştie omul a imaginat şi produs tot felul de
bunuri şi a efectuat tot soiul de lucrări, întâi pentru rezolvarea treburilor
sale şi ale familiei, iar apoi (pe măsură ce s-a dezvoltat capacitatea de
lucru şi şi-a creat mijloacele de lucru specializate), şi pentru folosul altor
persoane.
Aceste creaţii constituie principalul motor al dezvoltării civilizaţiei
materiale fiecare nouă creaţie tehnică putând avea impact atât asupra
evoluţiei domeniului în care se aplică şi asupra creşterii succesului unor
activităţi comerciale şi de servicii.
Orice persoană care cumpără un produs vine în contact cu diverse
obiecte ale proprietăţii industriale. Luăm spre exemplu, un televizor. Având
________________________________________________________
61
în vedere pretenţiile noastre în ce priveşte funcţiile şi performanţele dorite,
începem prin a prospecta oferta pieţii de unde aflăm diversele mărci de
televizoare care se comercializează precum şi performanţele acestora.
_______________________________________________
Pentru cumpărător diferenţele calitative sunt evidente şi pot induce

acestuia ideea că pentru realizarea unei funcţii pe care un televizor o
poate avea şi care lipseşte altora, are la bază o creaţie tehnică originală, o
invenţie. Dar aceiaşi marcă are modele diferite. După ce s-a decis asupra
acestora, cumpărătorul află că obiectul ales are garanţie mai mare decât
alte mărci, deci este de mai bună calitate. Cumpără televizorul şi constată
că ambalajul, în afara unui plăcut aspect exterior are şi mânere
escamotabile care fac transportul deosebit de comod. De ce nu folosesc şi
alţi producători asemenea ambalaj? în sfârşit, după ce la transportat la
domiciliu, cumpărătorul doreşte să-l pună în funcţiune. Pentru aceasta
consultă cartea tehnică, care are un aspect plăcut (bogat ilustrată, tipărită
în condiţii grafice deosebite), bine scrisă (uşor de înţeles) însoţită şi de
schemele electrice necesare unor eventuale intervenţii ulterioare.
Iată într-o succintă analiză a unui produs cum ne-am întâlnit cu
noţiunile de marcă, invenţie, desen şi model industrial, dar şi cu cele ale
dreptului de autor (cartea tehnică).
Plecând de la prevederile art. 12 al Convenţiei de la Paris, corelat
cu prevederile Tratatului privind proprietatea intelectuală în materie de
circuite integrate încheiat la Washington la 26.05.1989, proprietatea
industrială are ca obiect:
 creaţiile tehnice sau estetice, asociate produselor industriale, care
cuprind:
 invenţiile şi modelele de utilitate;
 desenele şi modelele industriale, sau design-ul industrial;
 topografii de circuite integrate;
 însemnele asociate produselor sau serviciilor care cuprind:
 mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii;
 numele comercial;
 indicaţiile de proveninţă sau denumirile de origină (indicaţiile
geografice);
 reprimarea concurenţei neloiale;
 contractele de transfer de tehnologie.
În legătură cu obiectele proprietăţii industriale s-au născut o serie
de norme juridice care reglementează relaţiile sociale care le generează.
Ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce
decurg din naşterea şi valorificarea creaţiilor tehnice formează dreptul de
proprietate industrială.
Aşa cum se subliniază în literatura de specialitate denumirea de
proprietate industrială are un sens figurativ, însă datorită răspândirii sale
expresia a devenit uzuală fiind folosită în terminologia juridică 34
Dreptul de proprietate industrială se caracterizează prin faptul că
ofera autorului creaţiei tehnice prerogativele de a exploata economic
34
Macovei, Protecţia creaţiei industriale, Junimea Iaşi, 1984, p. 13.
________________________________________________________
62
obiectul creaţiei sale, precum şi a interzice altora reproducerea,
multiplicarea şi vinderea acestui obiect.
Privind natura juridică a drepturilor de proprietate industrială,
subliniem că au existat mai multe teorii dintre care menţionăm: teoria
_______________________________________________
drepturilor asupra bunurilor materiale; teoria personalităţii drepturilor;

teoria drepturilor de clientelă; teoria drepturilor de monopol etc.
Dincolo, însă de diversele dispute s-a configurat ideea că drepturile
de proprietate industrială reprezintă o îmbinare a elementelor personale
nepatrimoniale cu cele patrimoniale fără ca unele din ele să aibă o
anumită preponderenţă35.
VII. 2. Izvoarele dreptului de proprietate industrială
Reglementările care stau la baza proprietăţii industriale sunt de

două categorii;
a) reglementări interne, dintre care menţionăm:
- Legea nr. 64/21.10.1991 privind brevetele de invenţie; care se
referă şi la inovaţii, adică la realizări tehnice cu caracter de noutate
relativă;
- Regulamentul de aplicare a Legii 64 / 91 aprobat prin H.G. nr. 152
30.04.1992;
- Legea nr. 120 / 08.04.1993 privind taxele pentru cereri de brevet
ale invenţiei şi pentru brevetul de invenţie;
- H.G. nr. 222/ 1995 privind organizarea şi funcţionarea OSIM;
- Legea nr. 129 / 1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale;
- O.G. nr. 41 / 30.01.1998 privind taxele în domeniul protecţiei
proprietăţii industriale;
- Legea nr. 84 / 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
- Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
b) Reglementări internaţionale, dintre care cele mai importante sunt:
- Convenţia de la Paris (Convenţia de Uniune de la Paris) din 20
martie 1883 revizuită succesiv la Bruxelles (1900); La Washington
(1911); Haga (1925); Londra (1934); Lisabona (1958); Stockholm
(1967).
La Conferinţa de revizuire de la Stocholm a fost elaborată o
convenţie prin care s-a înfiinţat Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale. Convenţia a fost ratificată de România în 1920 pentru ca
apoi, prin Decretul 427 / 1963 şi Decretul 1177 /1968 să se ratifice
aderarea la toate celelalte forme revizuite ale Convenţiei de la Paris.
- Tratatul de cooperare în materie de brevete de la Washington din
1970, ratificat de România prin Dec. 81 / 1979;
35
. I. Macovei op. cit. p. 29 şi urm
________________________________________________________
63
- Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a
mărcilor (1892) cu revizuirea înserată în protocolul de la Madrid din
1989;
- Aranjamentul de la Haga (Uniunea de la Haga) privind depozitul
internaţional a desenelor şi modelelor industriale;
_______________________________________________
-Acordul de la Marakesch (1994) privind instituirea a O.M.C. având

în anexă şi Acordul privind aspectele dreptului de proprietate
intelectuală legate de comerţ (TRIPs);
- Acordurile cu Comunitatea Europeană atât pentru protecţia şi
recunoaşterea brevetelor de invenţie cât şi pentru mărci, desenele
şi modelele industriale.
De altfel, întreaga legislaţie în domeniul creaţiei intelectuale s-a
schimbat, noile reglementări fiind compatibile cu cele de pe plan
internaţional şi în special european.
VII. 3. Principiile dreptului de proprietate industrială
Dintre principiile de bază al dreptului de proprietate industrială sunt

de reţinut: principiul tratamentului naţional, dreptul de proprietate,
independenţa brevetelor şi independenţa mărcilor.
a) Conform principiului tratamentului naţional, resortisanţii Uniunii
de la Paris au în celelalte ţări aceleaşi drepturi ca şi naţionalii. Prin
urmare, tratamentul naţional stabileşte egalitatea resortisanţilor unionişti,
dar numai în planul dreptului internaţional privat. Străinul unionist are
dreptul să obţină un brevet, marcă, desen sau model, în oricare ţară din
uniune în aceleaşi condiţii care se cer naţionalilor.
Cetăţenii care nu fac parte din Convenţie, dar care au domiciliul sau
o întreprindere industrială sau comercială pe teritoriul uneia din ţările
membre ale Uniunii, primesc aceeaşi protecţie, fiind asimilaţi cu
resortisanţii Uniunii.
b) Dreptul de proprietate este reglementat în art. 4 din convenţia de
la Paris. Conform lit. A alin. 1 al art. 4 resortisantul sau succesorul său în
drepturi, care a depus o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate,
de desen sau model industrial, de marcă de fabrică sau de comerţ, într-
una din ţările Uniunii, se bucură de un drept de prioritate pentru a efectua
depozitul în celelalte ţări.
În art. 4 lit. A alin. 2 se arată că pentru a exista un drept de
proprietate, primul depozit trebuie să fie un depozit naţional reglementar,
care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a fiecărei ţări
membre sau a
tratamentelor bilaterale sau multilaterale încheiate între ţările Uniunii 36.
36
Apund: I. Macovei, op. cit. p. 42
________________________________________________________
64
Orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost
adusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii,
formează un depozit naţional (alin. 3).
c) Principiul independenţei brevetelor se referă la faptul că cererile
de brevete, pentru aceeaşi invenţie depuse în ţări diferite ale Uniunii nu
depind unele de altele.
_______________________________________________
d) Conform principiului independenţei mărcilor, o marcă înregistrată

într-o ţară a Uniunii devine independentă adică nu mai depinde de marca
de origine sau de mărcile înregistrate în celelalte ţări ale Uniunii.
________________________________________________________
65
_______________________________________________
1. Fenomenul de inventică face parte din categoria:

a) preocupările ştiinţifice;
b) activităţilor practice;
c) activităţilor tehnice.
R-c
2. Care dintre următoarele subiecte nu intră în categoria

însemnelor asociate cu produsele sau serviciile:
a) mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii;
b) numele comercial;
c) reprimarea concurenţei neloiale.
R–c
3. Care dintre următoarele situaţii nu fac parte din

principiile dreptului de proprietate industrială:
a) principiul tratamentului naţional;
b) independenţa brevetelor;
c) dreptul de proprietate obligatorie a statului.
R-c
4. Pentru a exista un drept de proprietate industrială este

necesar să existe:
a) un depozit reglementar;
b) un anunţ în Monitorul Oficial,
c) o hotărâre judecătorească.
R-a
5. cererile de brevet pentru aceeaşi invenţie depuse în ţări

diferite:
a) sunt respinse;
b) sunt independente;
c) sunt anulate.
R-b
________________________________________________________
66
_______________________________________________
CAP. VIII. INVENŢIILE – OBIECTUL DREPTULUI DE INVENTATOR
CONŢINUT
VIII.1.Consideraţii generale privind invenţiile
VIII 2.Categorii de invenţii
VIII.3.Brevetabilitatea invenţiilor
OBIECTIVE
 familiarizarea cu principalul subiect al proprietăţii industriale;

 definireainvenţiilor;
 elemente care fac ca invenţiile să fie brevetate
VIII.1. Consideraţii generale privind invenţiile
Orice invenţie presupune generalizarea şi materializarea unei idei.

Autorul unei invenţii aduce soluţii noi într-un anumit domeniu. Deoarece
soluţia propusă are o aplicaţie practică, activitatea creatoare a
inventatorului implică o natură tehnică.
Creaţia tehnică şi descoperirile ştiinţifice se întrepătrund, activitatea
creatoare fiind puternic influenţată de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Având
în vedere această interdependenţă, se consideră că invenţiile sunt aplicaţii
tehnice ale descoperirilor ştiinţifice.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 62 / 1974 invenţia este definită ca fiind
creaţia ştiinţifică sau tehnică, care prezintă noutate şi progres faţă de
stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau
făcută publică în ţară şi străinătate, reprezintă o soluţie tehnică şi poate fi
________________________________________________________
67
aplicată pentru rezolvarea unei probleme din economie, ştiinţă, ocrotirea
sănătăţii, apărarea naţională sau în orice alte domenii al vieţii economice
şi sociale.
Această definiţie, mai cuprinzătoare decât cea care ar putea fi
formulată pe baza elementelor enumerate în art. 7,9 şi 10 din Legea 64 /
1991, pune în evidenţă următoarele caracteristici ale invenţiei:
a) invenţia este soluţia tehnică a unei probleme;
b) soluţia pe care o oferă invenţia aparţine oricărui domeniu;
c) soluţia propusă trebuie să fie nouă;
d) soluţia propusă trebuie să reprezinte un progres faţă de nivelul
cunoscut;
e) soluţia propusă trebuie să poată fi aplicată;
f) soluţia propusă să nu mai fi fost brevetată sau făcută publică în ţară
ori străinătate37.
Instrumentul juridic care conferă autorului unei invenţii un drept
exclusiv şi prin acesta confirmarea şi consacrarea condiţiilor cuprinse în
punctul f , susmenţionat este brevetul de invenţie. Acesta este, totodată,
cel care determină apropierea privată a invenţiilor, aspect consacrat în art.
2 din Legea 64 / 1991 prin precizarea Titlul de protecţie pentru invenţie
_______________________________________________
este, brevetul de invenţie care conferă titularului un drept exclusiv de

exploatare pe durata de valabilitate a acestuia. Deci, acest titlu de
protecţie este limitat în timp, după care invenţia trece în domeniul public.
În literatura de specialitate este unanimă părerea că definiţia invenţiei
trebuie să aibă în vedere două categorii de elemente: unele care să
delimiteze noţiunea generală de invenţie de alte creaţii ştiinţifice sau
tehnice şi altele care să precizeze condiţiile de calificare a unei invenţii
brevetabile.
VIII. 2. Categorii de invenţii
Clasificarea invenţiilor îşi are izvorul în condiţiile de fond pentru

valabilitatea invenţiilor38.Din acest motiv prima clasificare a invenţiilor le
împarte în:
a) invenţii brevetabile – considerate cele care întrunesc condiţiile de a
fi protejate juridic;
b) invenţii nebrevetabile – cele excluse de la protecţia juridică.
După dependenţa de stadiul tehnic (corelaţia cu alte invenţii),
invenţiile se clasifică în:
a) invenţii principale – care se pot aplica independent, de sine
stătător;
37
Y. Eminescu , Tratat de proprietate industrială vol. I, Creaţii noi, Ed. Academiei, Buc.
1982
38
A. Petrescu, I. Mihai , Drept de proprietate industrială Universitatea Buc. 1987, p.55
________________________________________________________
68
b) invenţii complementare – care depind tehnic de o altă invenţie , pe
care o completează, o perfecţionează, dar nu se poate aplica fără
aceasta (ex. un antibiotic).
După acelaşi criteriu, unii autori clasifică invenţiile în:
a) invenţii pionier – acelea care reprezintă un adevărat salt faţă de
stadiul cunoscut al tehnicii, deschizând noi căi de dezvoltare;
b) invenţii obişnuite – sunt cele care nu prezintă un aport deosebit pe
planul creaţiei ci doar modalităţi noi de soluţionare a unei probleme
tehnice.
Invenţiile pionier nu pot fi decât cele principale în timp ce invenţiile
obişnuite sunt invenţii complimentare.
Din punct de vedere al naturii (obiectului), invenţiile se împart în:
a) invenţii de efecte;
b) invenţii de mijloace.
Efectele, la rândul lor se împart în produse şi rezultate.
Invenţia de produs este un corp material determinat fie de forma sa fie
de caracterele sale speciale care îl disting de orice alt obiect. Numai
produsele industriale sunt brevetabile.
Produsele naturale, în producerea cărora nu intervine omul, nu sunt
brevetabile.
Dacă produsul are un caracter concret, rezultatul invenţiei are un
caracter abstract, el reprezentând avantajele pe care le oferă invenţia prin
calităţile, proprietăţile sau efectul tehnic al produsului. Rezultatele nu sunt
brevetabile.
_______________________________________________
Invenţia de mijloace poate fi materială sau imaterială. Sunt

materiale (agentul chimic, o unealtă, o maşină) ca şi produsele cele care
se caracterizează printr-o formă anume şi caracteristici speciale proprii, şi
pot fi privite şi ca produse de serie.
Mijloacele imateriale sunt procedee care se disting prin felul de a
combina diverşi agenţi sau diverse organe sau punerea lor în funcţiune
duce la obţinerea anumitor efecte tehnice (ex. operaţia de obţinere a
grăsimilor vegetale după un anumit procedeu).
Prin urmare mijlocul material este un produs, iar mijlocul imaterial
este un procedeu (o operaţiune).
Clasificarea care are drept criteriu noutatea, subliniază forma sub
care apare noutatea obiectului invenţiei:
- la invenţiile de produse, noul este produsul ca atare, prin
compoziţia, structura şi constituţia sa;
- la invenţia de mijloc noutatea se poate concretiza prin mai multe
modalităţi de obţinere a anumitor efecte tehnice.
Astfel, putem avea mijloace complet noi şi mijloace cunoscute
aplicate sau combinate într-un mod nou39.
39
Macovei, op. cit. p. 51
________________________________________________________
69
În practică, invenţiile sunt aplicaţii noi ale unor mijloace cunoscute.
Mijlocul cunoscut căruia i se dă o aplicaţie nouă poate fi un procedeu sau
un produs, utilizat fără nici o modificare.
Un exemplu în acest sens, este cel al utilizării ca insecticid a D.D.T.
–ului, cunoscut şi utilizat anterior în industria coloranţilor.
Prin urmare, ceea ce trebuie să fie nou este rezultatul produs prin
aplicaţia necunoscută anterior. Nu este necesar nici ca rezultatul să fie
nou în sine. Este suficient ca el să nu fi fost obţinut înainte prin acelaşi
mijloc.
Matematic, se poate exprima noutatea aplicării ca fiind rezultatul
raportului dintre mijloc şi rezultat în adaptarea mijloacelor cunoscute la
scopul urmărit.
Pornind de la această regulă, jurisprudenţa consideră că un
antibiotic cunoscut ca medicament, amestecat în hrana animalelor le
stimulează creşterea este deci o aplicaţiune nouă pentru că funcţiunea lui
nu mai este vindecarea.(cunoscută anterior), ci stimularea creşterii
(necunoscută anterior).
În practică se întâlnesc următoarele forme de aplicaţiuni noi de
mijloace cunoscute:
 mijlocul aplicat este cunoscut numai în ştiinţă, deci un a avut nici o
aplicaţie industrială;
 mijlocul aplicat este cunoscut în industrie în forme diferite;
 mijlocul aplicat este utilizat în aceeaşi industrie, dar pentru
obţinerea unui alt rezultat40.
_______________________________________________
În literatura de specialitate se consideră că nu este brevetabilă, ca

aplicaţiune nouă, folosirea unui mijloc cunoscut, care produce aceleaşi
rezultate ca şi aplicaţiunile anterioare.
VIII. 3. Brevetabilitatea invenţiilor
Brevetarea invenţiei este o cerinţă de bază pentru naşterea majorităţii

drepturilor legate de invenţie.
În vederea brevetării unei invenţii se cer următoarele condiţii:
a) condiţii de fond ale obiectului – adică acele condiţii care
trebuie să le îndeplinească invenţia (elementele de calificare
pentru existenţa acesteia) pentru a fi protejată prin
brevetare;
b) condiţii de fond ale subiecţilor protecţiei– condiţii cerute de
lege persoanelor fizice sau juridice pentru ca acestea să
poată dobândi de la stat brevetul de invenţie;
c) condiţii de formă - cerinţele legale care se referă la procedura
formală de abţinere a brevetului.
Condiţiile de brevetabilitate a invenţiilor sunt prevăzute în art. 7 –
13 din Legea 64 / 1991 privind brevetele de invenţie.
40
.Y Eminescu , op. cit.p.51
________________________________________________________
70
În art. 7 se arată că o invenţie este brevetabilă, dacă este nouă,
rezultă dintr-o activitate inventivă şi este susceptibilă de aplicare
industrială.
Din conţinutul art. 12 rezultă că nu sunt brevetabile invenţiile
contrare ordinii publice şi bunelor moravuri, iar din art. 13 rezultă că nu
sunt considerate invenţii brevetabile (în înţelesul art. 7) ideile,
descoperirile, teoriile ştiinţifice metodele matematice, programele de
calculator în sine, diagramele, metodele de învăţământ şi instruire, regulile
de joc, sistemele de urbanism, de sistematizare planuri şi metode,
fenomenele fizice în sine, reţetele culinare, realizările cu caracter estetic.
Elementele de bază care determină ca o invenţie să fie brevetabilă
sunt următoarele;
 invenţia să fie rezultatul unei activităţi de creaţie ştiinţifică sau
tehnică;
 să indice soluţia tehnică a unei probleme;
 să prezinte noutate în comparaţie cu soluţiile cunoscute;
 să reprezinte un progres în comparaţie cu soluţiile cunoscute pe
planul tehnicii mondiale;
 soluţia tehnică să poată fi aplicată industrial.
O analiză lejeră a acestor elemente pune în evidenţă faptul că, în
primul rând, invenţia constituie rezultatul unei activităţi de creaţie ştiinţifică
sau tehnică, că această activitate presupune în primul rând o idee
originală care poate căpăta valoare prin învingerea unor dificultăţi şi
totodată, prin rezultatele economice şi industriale obţinute.
În materia invenţiilor delimitarea unei probleme implică şi stabilirea
unei soluţii tehnice. În general, soluţia tehnică reprezintă rezolvarea
efectivă şi completă a unei probleme practice, ea trebuind, totodată să
prevadă în întregime şi noile metode şi mijloace preconizate.
Noutatea unei invenţii constă în faptul că soluţia pe care o propune
_______________________________________________
trebuie să se deosebească de alte soluţii cunoscute. Noutatea se

apreciază prin efectele tehnice ce pot fi realizate şi se stabilesc în funcţie
de stadiul tehnicii cunoscut pe plan mondial.
Totodată, soluţia propusă este considerată o invenţie nouă pe plan
mondial, dacă nu a fost brevetată sau adusă la cunoştinţa publicului. Când
publicitatea provine de la autorul invenţiei se numeşte divulgare, iar când
provine de la un terţ se numeşte anterioritate.
Anterioritatea, considerată un viciu al noutăţii invenţiei, este formată
din acte sau fapte care permit să se constate că soluţia examinată nu este
nouă. Stabilirea anteriorităţii nu este limitată temporal sau spaţial. Atunci
când soluţia propusă constituie obiectul unui brevet de invenţie sau
certificat de autor noutatea se va examina într-un raport de momentul
constituirii depozitului reglementar sau invocării priorităţii convenţionale ci
acela al înregistrării cererii de brevet.
________________________________________________________
71
_____________________________________________
1. Care dintre caracteristicile invenţiei, prevăzute în
art. 7,9 şi 10 din Legea nr. 64/1991, pot fi omise
la brevetarea invenţiei:
a) invenţia este nouă;
b) rezultă dintr-o activitate inventivă;
c) este susceptibilă de aplicare;
d) nu poate fi omisă.
R-d
2. La Invenţiile de produs noutatea constă în:

a) produsul ca atare;
b) compoziţia produsului;
c) procedeul de obţinere.
R-a
3. Mijloacele imateriale sunt:

________________________________________________________
72
a) agenţi chimici;
b) baza de date;
c) procedeele.
R-c
4. Care dintre următoarele produse nu sunt

brevetate ca invenţii:
a) detergentul;
b) programul de calculator;
c) aspirina.
R-b
5. Prin ce se deosebeşte divulgarea faţă de

autoritate:
a) prin persoana de la care provine;
b) prin conţinutul de date;
c) prin timpul când se realizează.
R-a
_______________________________________________
CAP. IX. SUBIECTELE PROTECŢIEI JURIDICE A INVENŢIILOR
CONŢINUT
IX.1. Persoana fizică autor al invenţiilor
IX 2. Coautoratul
IX.3. Persoana juridică titular al brevetului de invenţie.
IX. 4. Succesorii inventatorului sau unităţii
OBIECTIVE
________________________________________________________
73
 categoria subiecţilor drepturilor asupra invenţiei;

explicarea situaţiilor în care inventatorul se poate afla în procesul inventiv.
IX.1. Persoana fizică autor al invenţiei
Deoarece invenţia este rodul unei activităţi creatoare, calitatea de

autor al acesteia o poate avea numai persoana fizică. Prin urmare, subiect
al protecţiei juridice este o persoană fizică sau un grup de persoane fizice
care au creat invenţia, acestea având legătura cea mai directă cu
brevetarea invenţiei, devenind titularele brevetului.
Subiecte ale drepturilor asupra invenţiei în anumite cazuri, pot fi
succesorii inventatorului. Unii autori fac distincţie între subiectele originare
(primare), care se referă la acele persoane care au creat invenţia şi
subiecte derivate care se referă la persoanele care devin titulare de
brevet, numai în mod subsecvent ca urmare a dobândirii acestei calităţi fie
pe calea succesiunii (sunt moştenitorii autorului), fie pe calea unei
transmisiuni (ex. cesiunea), de la titularul anterior.
Se poate observa că în această ultimă calitate brevetul a fost
deţinut anterior de o altă persoană (alt subiect), fie originară, fie ea însăşi
derivată. Aceste subiecte derivate nu sunt implicate direct în procedura de
brevetare.
În cazul invenţiei complementare subiectul protecţiei juridice este
persoana care a perfecţionat sau completat o soluţie tehnică anterioară.
Numai dacă soluţia tehnică elaborată este completă, ea îndeplineşte
calitatea de autor al invenţiei respective.
Actuala lege nu defineşte noţiunea de inventator, dar din textul

articolului 4 rezultă că autor este cel care a creat invenţia, deci numai o
persoană fizică sau un grup de persoane fizice. Din analiza textului
articolului 6 rezultă că beneficiarii protecţiei juridice – dreptului la brevet,
sunt următoarele categorii de inventatori:
a) cetăţenii români indiferent de domiciliul acestora;
b) cetăţeni străini sau apatrizi, dacă au domiciliul în România;
c) cetăţeni străini sau apatrizi cu domiciliul în străinătate dacă aplicarea
art. 3 nu contravine convenţiilor internaţionale la care România este
parte ori, în lipsa acestora, dacă există reciprocitate de aplicare.
_______________________________________________
IX. 2. Coautoratul
În mod obişnuit invenţia este rodul unei activităţi comune. Legea 64

/ 1991 în art. 4 alin. 1 precizează că, în cazul în care invenţia a fost creată
________________________________________________________
74
de mai multe persoane, fiecare din acestea are calitatea de coautor al
invenţiei, iar drepturile rezultate din această calitate aparţin în comun
acestora.
Coautoratul se caracterizează printr-o serie de elemente care se
cer a fi întrunite cumulativ:
 participarea a două sau mai multe persoane la o activitate comună
de creaţie, care are drept rezultat invenţia – În această condiţie, nu
sunt coautori cei care au creat aceeaşi invenţie, dar independent
unii de alţii, datorită ubicuităţii. Conform prevederilor alin. 2 al
aceluiaşi articol, dacă mai multe persoane au creat aceeaşi
invenţie independent una de alta, dreptul de brevet aparţine
aceluia care a depus cel dintâi cererea de brevet la OSIM iar dacă
o prioritate a fost recunoscută, persoanei a cărei cerere de brevet
are cea mai veche dată de prioritate, cu condiţia ca cererea să nu
fi fost respinsă, retrasă sau abandonată.
 caracterul (aportul) creator al contribuţiei fiecărui coautor. –
Jurisprudenţa subliniază faptul că nu poate invoca calitatea de
autor persoana care nu a avut o contribuţie creatoare la realizarea
invenţiei. În această situaţie sunt persoanele care au dat numai
ajutor tehnic sau au colaborat la aplicarea ori punerea ei în
practică.
Nici autorii descoperirilor ştiinţifice pe baza cărora s-a născut
invenţia nu sunt coautori, dacă nu au desfăşurat activităţi comune
inventive.
 să existe un obiect unitar, adică, contribuţia creatoare a fiecăruia
să aibă drept finalitate o invenţie, în înţelesul definiţiei acesteia.
Coautoratul poate fi de două feluri:
 Coautoratul voluntar - rezultă din convenţia părţilor (înţelegerea
între autori).
Înţelegerea poate exista fie anterior sau în momentul constituirii
depozitului reglementar, fiind cuprinsă în declaraţia ce însoţeşte cererea
de depozit, fie chiar ulterior acestui moment, dar numai în formă autentică.
 Coautoratul legal – se referă la situaţia când pentru aceeaşi
invenţie s-au depus mai multe cereri de brevet fără ca între
solicitanţi să existe o înţelegere sau activitate comună.
În măsura în care se invocă aceeaşi prioritate, solicitanţilor li se va
recunoaşte calitatea de coautori.
Unii autori adaugă acestor tipuri de coautorat şi coautoratul forţat
când stabilirea coautorilor se face prin hotărâre judecătorească, la cererea
părţii interesate.
Obiectul unei invenţii poate fi divizibil sau indivizibil. În primul caz,
fiecare coautor, având această calitate pentru întreaga invenţie, este în
acelaşi timp şi autorul acelei părţi din invenţia comună care este rezultatul
activităţii sale personale şi care poate fi separată sau folosită distinct de
celelalte părţi.
_______________________________________________
________________________________________________________
75
În al doilea caz precum şi atunci când, deşi invenţia este divizibilă,
contribuţia fiecăruia coautor nu poate fi separată, fiecare din ei are
această calitate pentru întreaga invenţie.
O problemă legată de coautorat se pune, uneori, în institutele de
cercetare, atunci când căutarea de soluţii a unor probleme tehnice este
încredinţată unor colective de cercetare conduse de un responsabil de
lucrări sau ajutate de tehnicieni sau laboranţi.
Conducătorul colectivului de cercetare care a formulat tema va
avea calitatea de coautor dacă indicaţiile sale cuprind un element de
originalitate, o cale spre soluţionarea problemei. Conducătorul colectivului
este coautor împreună cu ceilalţi membri ai colectivului, care au adus
completări şi propuneri esenţiale. Persoanele care execută propunerile
conducătorului temei, tehnicienii şi laboranţii, nu sunt coautori ci simpli
executanţi.
IX. 3. Persoana juridică subiect asupra invenţiei
Recunoscând calitatea de autor al unei invenţii exclusiv

inventatorului, legea română precizează şi situaţiile când dreptul la
eliberarea brevetului şi prin urmare, calitatea de titular al brevetului
aparţine unei unităţi (persoană juridică).
Astfel, art. 5 din Legea 64 / 1991 precizează următoarele: dacă
inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai
avantajoase dreptul la brevetul de invenţie aparţine:
a) unităţii pentru invenţiile realizate de salariat în exercitarea unui
contract de muncă care prevede o misiune inventivă încredinţată în mod
explicit, care corespunde cu funcţiile sale, inventatorul beneficiază de o
remuneraţie suplimentară stabilită prin contract;
b) salariatului pentru invenţiile realizate de către acesta, fie în
exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, fie prin
cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau
datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei
prevederi contractuale;
c) dacă invenţia rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei
clauze contrare, brevetul de invenţie aparţine unităţii care a comandat
cercetarea, inventatorul având dreptul la o remuneraţie suplimentară
stabilită prin act adiţional la contract.
Cele trei situaţii necesită o serie de comentarii astfel:
 Brevetul de invenţie se acordă unor persoane juridice (unităţi) în
următoarele condiţii:
- pentru invenţiile realizate de persoane încadrate într-o organizaţie,
în timpul contractului de muncă şi în legătură cu munca lor în acea
organizaţie;
- pentru invenţiile realizate pe bază de contract, încheiat în
majoritatea cazurilor cu un institut de cercetare;
- pentru invenţiile realizate cu ajutorul material al unei organizaţii de
o persoană care nu este legată printr-un contract de muncă cu
acea organizaţie sau de un angajat, dar în afara contractului de
muncă.
_______________________________________________
________________________________________________________
76
În literatura de specialitate, creaţiile tehnice realizate în cadrul
întreprinderilor sunt denumite invenţii de serviciu sau invenţii de
întreprindere. Invenţiile de serviciu se deosebesc de invenţiile de
întreprindere. În timp ce invenţiile de serviciu sunt realizate în condiţiile
prevăzute în art. 5 alin. 1 şi 2, invenţiile de întreprindere sunt creaţii
tehnice realizate printr-o activitate comună, datorită experienţei şi
mijloacelor întreprinderii, fără ca autorii să poată fi determinaţi 41.
 În situaţia prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b este, cel mai adesea,
cazul invenţiilor realizate la locul de muncă de ingineri, tehnicieni,
muncitori, care nu au ca sarcină de serviciu activitatea inventivă ci
o activitate productivă, dar în vederea realizării unor probleme
legate de fluxul tehnologic, ei realizează o invenţie.
Pentru ca inventatorul sau inventatorii să obţină brevetul trebuie
îndeplinite patru condiţii (primele 2 negative, ultimele 2 pozitive):
1.- să nu existe prevederi contractuale contrare care să determine
eliberarea brevetului unităţii;
2.- să nu fie vorba de o invenţie de serviciu stricto-senso (art. 5 alin. 1 lit.
a);
3.- invenţia să fie realizată de un salariat în baza unui contract de muncă
şi nu a unui contract civil de prestări de servicii;
4.- invenţia să fie realizată într-una din următoarele ipoteze;
a) în exercitarea funcţiei salariatului;
b) sau în domeniul activităţii unităţii;
c) prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor existente în
unitate;
d) sau cu ajutorul material al unităţii.
Aceste ipoteze nu sunt cumulative ci alternative.
Salariatul va oferi invenţia unităţii iar dacă aceasta, în termen de 3 luni
nu răspunde ofertei, salariatul se poate adresa alteia şi va putea încheia
contract de cesiune sau de licenţă.
Termenul este unul de decădere.
 În cazul situaţiei prevăzute în art. 5 alin. 1 lit. a este vorba de
invenţiile realizate de salariat în excitarea unui contract de muncă
ce prevede o misiune inventivă (strico-senso), încredinţată în mod
expres, care corespunde cu funcţiile sale. Deşi legea foloseşte
termenul de unitate, pentru identitate de raţiune, trebuie totuşi
admis că prin unitate se înţelege orice persoană juridică dar şi fizică
care angajează pe bază de contract de muncă. În aceste condiţii
prevederile art. 6 se aplică următoarelor persoane:
 persoane juridice române cu sediul în România, sau persoanelor
fizice (care angajează) cu sediul în ţară sau străinătate;
 persoane fizice străine (care angajează) dacă sunt rezidente în
România;
 persoane juridice sau fizice străine cu sediul ori domiciliul în
străinătate, dacă nu se prevede altfel în convenţiile internaţionale
_______________________________________________
41
I. Macovei, op. cit. p. 78
________________________________________________________
77
la care România este parte sau în lipsa acestora, în condiţii de

reciprocitate.
Pentru ca unitatea să primească brevetul este necesară
îndeplinirea cumulativă a următoarelor şase condiţii (una negativă, cinci
pozitive).
 să nu existe o clauză contractuală mai avantajoasă inventatorului;
 invenţia să fie realizată de un salariat al unităţii;
 invenţia să fie realizată în exercitarea unui contract de muncă;
 contractul de muncă să prevadă o misiune inventivă;
 misiunea să fie încredinţată în mod explicit;
 misiunea explicită trebuie să corespundă cu funcţiile inventatorului
ca salariat.
Dacă cele şase condiţii sunt îndeplinite cumulativ, unitatea devine
titulară de brevet şi are obligaţia (conf. art. 5 alin. 1 lit. a ultima frază) să
asigure o remuneraţie suplimentară inventatorului.
Menţionăm că unitatea şi nu inventatorul va primi brevetul inclusiv
în ipoteza când la constituirea depozitului reglementar inventatorul nu mai
este angajatul unităţii. Important este ca această calitate să o fi avut în
momentul realizării invenţiei.
În ce priveşte mărimea remuneraţiei suplimentare, legea lasă o
mare libertate părţilor, aşa încât aceasta se stabileşte prin contract în
urma negocierilor.
 Pentru situaţia prevăzută în art. 5 alin. 2 legat de persoana care a
solicitat invenţia la comandă, art. 6 se aplică:
 cetăţenilor români, indiferent de domiciliul lor;
 persoanelor juridice române cu sediul în România;
 cetăţenilor străini sau apatrizilor cu domiciliul în România;
 cetăţenilor străini, sau apatrizilor rezidenţi în străinătate, dar numai
dacă aplicarea nu contravine convenţiilor internaţionale la care
România este parte, ori în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.
Textul articolului este deficitar pentru că face referire numai la
ipoteza când comanda a fost făcută de o unitate şi nu de o persoană
fizică. Tot pentru identitate de raţiune, considerăm că textul are în vedere
ambele ipoteze.
Contractul de cercetare poate fi încheiat atât cu unitatea în care
este angajat cercetătorul, cât şi cu el însuşi.
Pentru ca brevetul să se acorde celui care a dat comanda, se cer
cumulate două condiţii:
a) să nu existe o clauză contrară care să determine acordarea
brevetului către autor, sau unitatea la care acesta este încadrat;
b) invenţia să constituie obiectul unui contract de cercetare, nu şi de
proiectare.
Într-o asemenea situaţie de aplicare ultima teză din textul articolului
prevede că inventatorul are dreptul la o remuneraţie suplimentară stabilită
prin act adiţional la contractul, fie de cercetare, fie de muncă. Remuneraţia
suplimentară se va plăti fie de persoana care face comandă, fie de
unitatea care a realizat invenţia.
________________________________________________________
78
_______________________________________________
IX. 4. Succesorii inventatorului sau unităţii
Calitatea de titulari ai brevetului de invenţie o pot avea şi succesorii

inventatorului sau unităţii, în oricare din situaţiile când potrivit legii brevetul
s-ar elibera inventatorului unităţii.
Prin succesori înţelegem nu numai persoanele fizice moştenitoare,
termenul având înţeles larg, în sensul că poate fi şi o persoană juridică,
care succede ca urmare a reorganizării prin transformare, asociere,
comasare (fuziune sau absorbire), divizare ori dizolvare.
Se cer îndeplinite două condiţii cumulative:
a) inventatorul sau unitatea trebuie să îndeplinească după caz,
exigenţele cerute de art. 5 alin. 1-7 de la categoria subiectelor
primare stricto sensu;
b) succesiunea trebuie să fie, după caz, universală, cu titlu universal
sau cu titlu particular .
Valabilitatea transmisiunii este guvernată de dreptul comun, dreptul
succesoral.
Legea nr. 64 / 1991 a prevăzut în art. 65 alin. 2 şi 3 în art. 66 alin. 3
situaţiile tranzitorii privind subiectele protecţiei, situaţii depăşite în prezent.
________________________________________________________
79
_______________________________________________
1. Cine dintre persoanele angajate într-o activitate inventivă nu

are calitatea de coautor:
a) şeful de laborator;
b) cercetătorii;
c) maiştri.
R – a+c
2. Contractul forţat este:

a) cel intervenit prin înţelegerea părţilor;
b) cel hotărât pe cale judecătorească;
c) cel dat de OSIM .
R-b
3. Cui i se acordă brevetul de invenţie în cazul în care

inventatorul este:
a) salariatul unităţii;
b) este angajat cu convenţie civilă de prestări de servicii;
c) este făcută folosindu-se de tehnica şi mijloacele existente în
unitate.
R-a
4. Mărimea remuneraţiei suplimentare acordată inventatorului se

stabileşte de:
a) de către entitatea economică (persoana juridică);
b) de către O.S.I.M.;
c) prin negociere materializat într-un act adiţional la contract.
R-c
5. Care este diferenţa între invenţiile întreprindere şi cele de

serviciu:
a) primele se fac în întreprinderi iar celelalte în servicii;
b) primele au aplicabilitate industrială, celelalte în turism şi servicii;
c) condiţiile în care sunt create fiecare dintre ele.
R–c
________________________________________________________
80
_______________________________________________
CAP. X. PROTECŢIA INVENŢIILOR
CONŢINUT
X.1.Titlurile de protecţie pentru invenţii
X 2.Durata de valabilitate a titlurilor de protecţie
X.3.Brevetele de invenţii
X. 4. Procedura de brevetare a invenţiilor
OBIECTIVE
 identificarea diverselor titluri de protecţie pe plan internaţional;

 familiarizarea cu condiţiile cerute pentru brevetarea unei invenţii;
 explicarea etapelor de urmat pentru brevetarea invenţiilor
X.1. Titlurile de protecţie pentru invenţii
Protecţia juridică a invenţiilor se face prin eliberarea unor titluri sau

documente acordate cu respectarea condiţiilor stabilite prin lege.
Potrivit art. 1. alin. 4 din Convenţia de la Paris, noţiunea de brevet
de invenţie cuprinde toate formele de brevete industriale admise de
legislaţia ţărilor Uniunii (ca de exemplu brevetele de import, brevetele de
perfecţionare, brevetele şi certificatele adiţionale ş.a.)
 Brevetul de invenţie – este un titlu de protecţie ce asigură titularului
dreptul exclusiv de exploatare a creaţiei sale;
 Brevetul complementar - se acordă pentru invenţii care
completează sau perfecţionează o invenţie principală. Condiţiile de
eliberare a brevetului complementar sunt aceleaşi ca şi pentru
brevetul principal;
 Certificatul adiţional – se acordă titularului unui brevet principal
pentru o invenţie complementară, în aceleaşi condiţii ca pentru
brevetul principal. Certificatul adiţional produce efecte de la data
creării depozitului reglementar. Deoarece este legat de brevetul
principal certificatul adiţional nu este supus plăţii taxelor. El expiră
________________________________________________________
81
împreună cu brevetul principal42. Certificatul adiţional este
consacrat de dreptul francez prin Legea nr. 68 -1 din 2 ian. 1968.
 Brevetul european – se eliberează într-o procedură unică de Oficiul
European de Brevete. A fost creat prin Convenţia de la Munchen
din 1973;
 Brevetul de importaţiune – se acordă pentru o invenţie brevetată
într-o altă ţară. Cererea de brevet poate să aibă acelaşi obiect ca şi
brevetul străin şi invenţia să nu fie exploatată în ţara în care se
solicită protecţia43. Este utilizat în legislaţiile din Chile, Turcia, Iran,
Tunisia etc. În alte state brevetul de importaţiune este cunoscut şi
sub alte denumiri ca: brevet de introducere, brevet de confirmare,
brevet de garanţie, brevet de revalidare, certificat de înregistrare.
_______________________________________________
 Certificatul de utilitate – asigură protecţia invenţiilor care nu sunt

supuse procedurii avizului documentar. Consacrat tot de Legea
franceză nr. 68 -1 /1968, certificatul se eliberează pe o perioadă de
6 ani. Certificatul de utilitate se solicită printr-o cerere specială.
După constituirea depozitului, cererea de brevet se poate
transforma în cerere de certificat de utilitate, dacă deponentul
admite înlocuirea avizului documentar. Certificatul de utilitate
produce aceleaşi efecte ca şi brevetul de invenţie.
 Certificatul de autor – În unele sisteme de drept (Bulgaria, Rusia)
autorul unei invenţii are un drept de opţiune între brevet şi
certificatul de autor. În unele situaţii dreptul de opţiune încetează şi
autorul poate obţine numai un certificat de autor. Prin Convenţia de
la Paris, cererea de certificat de autor este asimilată cu cererea de
brevet. Din punct de vedere al dreptului de prioritate unionistă,
ambele cereri produc aceleaşi efecte. Durata de validitate a
certificatului de autor este nelimitată din în timp.
 Brevetul economic – În sistemul german de drept sunt reglementate
două titluri de protecţie pentru invenţii. Autorul unei invenţii
beneficiază de un drept de opţiune între brevetul exclusiv sau
tradiţional şi brevetul economic. În anumite cazuri, inventatorul nu
poate primi decât brevetul economic44.
1. 1. Sistemele de acordare a titlurilor de protecţie
Există următoarele sisteme de acordare a titlurilor de protecţie:

a) sistemul verificării condiţiilor de formă;
b) sistemul examenului condiţiilor de fond;
c) sistemul examenului amânat;
d) sistemul examenului mixt.
a) În cadrul sistemului verificării condiţiilor de formă organismele de
brevetare verifică doar existenţa condiţiilor de formă obligatorii
42
43
Ibidem p. 83
44
________________________________________________________
82
cererii de brevet şi a documentaţiei necesare brevetării. Brevetul
se acordă fără examinarea noutăţii pe riscul inventatorului. Aceste
brevete sunt însoţite de formula fără garanţie guvernamentală
tocmai pentru că nu au fost verificate condiţiile de fond. Sistemul
se aplică într-o serie de ţări precum: Franţa, Italia, Grecia, Maroc
etc.
b) Sistemul examinării condiţiilor de formă şi fond cerute pentru
brevetarea invenţiei, este cel în care se încadrează şi procedura
stabilită în legislaţia română prin Legile 62 / 1974 şi 64 / 1991.
Sistemul presupune verificarea noutăţii invenţiei, condiţiile cerute
de lege ca aceasta să fie brevetabilă. Sunt de asemenea verificate
condiţiile pentru constituirea depozitului reglementar. Acest control
este realizat de O.S.I.M. ca organ specializat în materia proprietăţii
industriale precum şi de academiile de ştiinţă sau instituţiile de
cercetare, care datorită profilului lor sunt cele mai competente să
aprecieze noutatea şi caracterul progresist al invenţiei.
_______________________________________________
Inconvenientul sistemului constă în faptul că, datorită complexităţii

verificărilor necesită timp îndelungat ceea ce poate afecta negativ
noutatea unei invenţii prin uzura sa morală. Sistemul examinării de
fond este practicat în Austria, Canada, Danemarca, Argentina ş.a.
c) Sistemul examinării amânate, o variantă a sistemului anterior,
implică două etape:
- în prima etapă se examinează constituirea depozitului reglementar:
condiţiile de formă ale cererii de brevet ale documentaţiei necesare
şi parţial un control al condiţiilor de fond neesenţiale. În această
etapă se publică cererea de brevet oferindu-i titularului o protecţie
provizorie.
- în a doua etapă, care intervine la cererea titularului brevetului
provizoriu, aceeaşi autoritate verifică elementele de existenţă ale
invenţiei şi se publică descrierea definitivă,după care se acordă
brevetul de invenţie definitiv. Dacă în termenul prevăzut nu se
solicită examinarea de fond cererea de brevet se consideră retrasă
sau decăzută. Sistemul examenului amânat se practică în Olanda,
unde a fost consacrat, în Austria, Brazilia, Columbia etc.
d) Sistemul mixt sau complex este o combinaţie a celor două iniţiale
completate cu modalităţi proprii legislaţiei naţionale. El se foloseşte
îndeosebi în Elveţia şi Iordania.
Actuala lege română instituie un sistem complex prin care lasă
petentului posibilitatea de a alege varianta examinării condiţiilor de fond şi
formă sau a sistemului examinării amânate.
Această posibilitate de opţiune rezultă din conţinutul art. 26 alin. 1
care prevede: examinarea în vederea eliberării brevetului poate fi cerută la
data depozitului cererii sau în termen de 30 de luni de la această dată.
X. 2. Durata de valabilitate a titlurilor de protecţie
________________________________________________________
83
Titlurile de protecţie, în legislaţiile statelor, au o durată diferită. Cu
caracter derogatoriu, perioada de valabilitate a certificatului de autor nu
este limitată în timp.
În raport de reglementările existente, protecţia invenţiilor va începe de la
următoarele date:
- de la data depozitului cererii de brevet sau a certificatului de autor;
- de la data depozitului descrierii definitive a invenţiei;
- de la data publicării oficiale a cererii de brevet;
- de la data încheierii procesului verbal care constată depozitul
cererii de brevet;
- din prima zi a lunii următoare datei depozitului cererii de brevet;
- de la data acordării brevetului;
- de la data publicării oficiale a brevetului acordat.
Durata de valabilitate a brevetului de invenţie nu poate fi prelungită
sau redusă de autoritatea de stat. Perioada protecţiei poate fi redusă
numai de titularul brevetului, prin renunţare sau neplata taxelor.
În unele state, cu caracter de excepţie, durata legală a brevetului
poate fi prelungită dacă titularul nu realizează suficiente beneficii.
_______________________________________________
În legislaţiile naţionale perioada de valabilitate a brevetului

încetează în următoarele cazuri:
 împlinirea termenului stabilit;
 renunţarea titularului ;
 decăderea din drepturi a titularului;
 anularea brevetului.
X. 3. Brevetul de invenţie
Brevetul este un act oficial prin care se instituie protecţia juridică a

unei invenţii. În art. 2 din Legea nr. 64 / 1991 privind brevetele de
invenţie, se arată că: titlul de protecţie pentru invenţie este brevetul de
invenţie, care conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare, pe
durata de valabilitate a acestuia.
Noţiunea de brevet cuprinde două accepţiuni: de diplomă şi de
descriere a invenţiei. Diploma şi descrierea invenţiei formează un tot
unitar.
Diploma se acordă de organul de stat competent în materie de
proprietate industrială - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Descrierea invenţiei se anexează la brevet şi are rolul de
publicitate.
Brevetul de invenţie se caracterizează prin următoarele aspecte:
 reprezintă un titlu care atestă protecţia unei invenţii;
 se acordă de autoritatea de stat competentă;
 protecţia instituită este limitată în timp şi spaţiu;
 după încetarea protecţiei, invenţia trece în domeniul public.
Brevetul de invenţie are două funcţii: una internă şi alta externă.
Funcţia internă asigură protecţia prin interzicerea folosirii invenţiei de către
________________________________________________________
84
terţi. Această prerogativă dă titularului posibilitatea să facă investiţii pentru
exploatarea invenţiei şi să obţină despăgubiri civile în caz de încălcare a
drepturilor sale.
Funcţia externă realizează protecţia comerţului internaţional şi a
cooperării economice internaţionale prin obţinerea de brevete în mai multe
state. Această funcţie ajută la comercializarea produselor realizate pe
baza invenţiilor brevetate, precum şi transferurile de invenţii de la un
proprietar la altul.
Brevetul de invenţie este un act administrativ unilateral şi solemn,
cu caracter de unicat. El se eliberează de organul administraţiei de stat
specializat, pe baza constituirii depozitului reglementar al cererii de brevet
cu respectarea condiţiilor de formă stabilite.
Aşa cum rezultă din Legea nr. 64 / 1991 brevetele de invenţie se
acordă unor unităţi (art. 5 alin. 2, 3), autorilor individuali sau colectivi.
X. 4. Procedura de brevetare a invenţiilor

4.1. Etapele procedurii de brevetare
Legea enunţă 4 activităţi principale desfăşurate de O.S.I.M. în

cadrul procedurii de brevetare a invenţiilor:
 înregistrarea cererii de brevet;
_______________________________________________
 publicarea cererii de brevet;

 examinarea cererii de brevet;
 eliberarea brevetului de invenţie.
Anvergura şi durata acestor activităţi sunt foarte diferite, iar unele
dintre ele se suprapun parţial, se întrepătrund, astfel încât pentru claritate,
vom face o enumerare a principalelor etape ale procedurii, etape care
includ fie elemente ele acestor patru mari activităţi menţionate de lege, fie
şi alte activităţi, conexe, strict necesare bunei desfăşurări şi realizării
finalităţii procedurii de brevetare.
Aceste etape principale sunt:
 înregistrarea cererii de brevet; constituirea depozitului naţional
reglementar;
 examinarea preliminară a cererii;
 publicarea cererii de brevet;
 cererea documentară; publicarea raportului de documentare;
 examinarea în fond a cererii de brevet;
 publicarea brevetului procedurile de revizuire a hotărârilor privind
rezolvarea cererilor de brevet;
 eliberarea brevetului
4. 2. Variantele procedurii de brevetare
Examinarea cererii de brevet se poate solicita într-un interval de 30

de luni de la data depozitului naţional reglementar, iar hotărârea privind
rezolvarea cererii de brevet se ia în termen de 18 luni de la data la
care s-a solicitat examinarea (şi s-au plătit taxele corespunzătoare).
________________________________________________________
85
Se consideră ca procedură standard de examinare acea procedură
care presupune:
 publicarea cererii de brevet imediat după expirarea a 18 luni de la
data depozitului naţional reglementar (priorităţii);
 solicitarea examinării şi plata taxei de examinare în termen de ..30
de luni, urmată de examinarea cererii în 18 luni de la data plăţii
taxei de examinare.
Faţă de procedura de bază solicitantul are posibilitatea de a
introduce, conform interesului său, următoarele modificări, din care se
nasc variante procedurale corespunzătoare:
 accelerarea publicării cererii de brevet;
 amânarea publicării cererii prin menţinerea invenţiei în regim
nepublic sau introducerea ei în regim secret;
 solicitarea, în primele 3 luni de la data depozitului (sau o dată cu
depunerea cererii de brevet),a examinării;
 solicitarea efectuării în avans a cererii documentare, urmată de
publicarea raportului de documentare.
Dacă s-a făcut solicitarea examinării în primele 3 luni de la data
depozitului, ori examinarea se realizează în perioada în care cererea de
brevet nu este publică (regim nepublic sau secret) etapa de publicare a
cererii de brevet dispare complet din procedură.
În ceea ce priveşte publicarea raportului de documentare o dată cu
cererea de brevet sau după publicarea cererii, aceasta se face numai
_______________________________________________
dacă solicitantul a cerut în mod expres publicarea raportului şi a plătit taxa

corespunzătoare, în termen de 9 luni (pentru cazul publicării o dată cu
cererea), respectiv în intervalul de 9...18 luni (pentru publicarea ulterioară
publicării cererii), calculate de la data depozitului naţional reglementar.
Oricare modificare a procedurii de bază de examinare implică plata
unei taxe speciale ori majorarea taxei corespunzătoare etapei respective,
faţă de procedura de bază.
Nu este exclus ca examinarea unei cereri de brevet să fie solicitată
(şi taxele plătite) de către o persoană interesată, alta decât solicitantul
brevetului;. acest lucru este posibil numai după ce O.S.I.M. a publicat
cererea de brevet, în condiţiile legii. În astfel de cazuri O.S.I.M. notifică
solicitantului faptul că o terţă persoană a cerut examinarea cererii sale de
brevet şi comunică hotărârea luată după examinarea cererii celor două
persoane interesate: solicitantului brevetului şi persoanei care a cerut
examinarea.
4. 3. Examinarea preliminară
Prima etapă a examinării cererilor de brevet are ca obiect analiza

depozitului naţional reglementar al cererii de brevet şi se numeşte
examinare preliminară.
În această etapă documentaţia depusă de solicitant la O.S.I.M este
examinată sub următoarele aspecte:
________________________________________________________
86
 documentele depuse sunt redactate în limba română şi au forma
de redactare prescrisă;
 solicitantul este îndreptăţit la eliberarea brevetului de invenţie;
 sunt declaraţi inventatorii;
 dacă există un mandatar, acesta este autorizat prin procură scrisă;
 descrierea, desenele şi revendicările dezvăluie invenţia şi
evidenţiază elementele ei de noutate;
 obiectul cererii de brevet nu este nebrevetabil;cererea este unitară;
 priorităţile invocate sunt susţinute cu documente de prioritate,
respectă termenul de invocare şi celelalte condiţii legale şi sunt
plătite taxele legale aferente,
 sunt plătite taxele legale (cel puţin taxa de înregistrare şi, pentru
procedurile care urmează a fi efectuate conform variantei
procedurale alese, taxele corespunzătoare).
Lipsurile constatate în urma examinării sunt notificate, în scris,
solicitantului, pentru a fi înlăturate în termenele stabilite de Lege şi
Regulament.
După definitivarea depozitului fiecare cerere de brevet se clasifică,
conform Clasificării internaţionale a brevetelor (Int. Cl.), şi în funcţie de
indicii de clasificare stabiliţi şi înscrişi pe coperta dosarului cererii de
brevet, se repartizează examinatorului de stat de specialitate, care
urmează să efectueze examinarea în fond a cererii.
_______________________________________________
4. 4. Publicare cererii de brevet
Cererile de brevet pentru care nu s-a solicitat o procedură specială

de examinare se fac publice de către O.S.I.M., imediat după împlinirea
termenului de 18 luni de la data de depozit / prioritate recunoscută.
Publicarea cuprinde descrierea, desenele, revendicările şi
rezumatul, precedate de o parte editată de O.S.I.M., care conţine datele
informaţionale necesare oricărei cercetări documentare (datele
bibliografice): numărul cererii, data de depozit reglementar, priorităţi
invocate (nr., data, ţara), solicitant, inventatori, titlul invenţiei, indici de
clasificare.
În funcţie de posibilităţile materiale, O.S.I.M. publică cererea fie prin
depunerea materialelor menţionate la sala de lectură a O.S.I.M.,
accesibilă publicului, fie prin editarea lor într-o fasciculă tipărită, accesibilă
atât pentru cumpărare, cât şi pentru consultare la sala de lectură.
Dacă s-a solicitat publicarea raportului de documentare cererea
este transferată la examinarea de fond, unde se efectuează cercetarea
documentară. Documentele considerate pertinente pentru definirea
stadiului tehnicii, reţinute de examinator, sunt citate în raportul de
documentare, fiind indicat, la fiecare, gradul de relevanţă în legătură cu
îndeplinirea criteriilor de brevetabilitate.
________________________________________________________
87
Raportul de documentare se publică şi este transmis solicitantului,
împreună cu copii ale documentelor celor mai relevante. Dacă aceste copii
depăşesc 20 de pagini, solicitantul trebuie să plătească paginile în plus
peste alt număr.
Cunoaşterea din timp a stadiului tehnicii şi, îndeosebi, a soluţiilor
care pot infirma parţial sau total noutatea sau activitatea inventivă a
obiectului cererii de brevet este foarte utilă solicitantului care are, în acest
fel, posibilitatea de a-şi evalua şansele reale de obţinere a protecţiei şi, în
funcţie de această evaluare, să decidă asupra căii de urmat: modificarea
revendicărilor, adăugarea unor noi revendicări, renunţarea la unele
revendicări, reformularea completă a revendicărilor sau renunţarea la
continuarea procedurii de examinare (atunci când este evidentă lipsa de
noutate sau de activitate inventivă). Tot publicarea raportului de
documentare poate servi şi ca argument în convingerea virtualilor
beneficiari ai transferului de drepturi asupra invenţiei că sunt şanse reale
de obţinere a protecţiei, care justifică începerea din această etapă a
tranzacţiilor.
4. 5. Examinarea în fond a cererilor de brevet
Constituie partea a doua şi cea mai complexă a examinării cererilor

de brevet şi are ca obiect examinarea îndeplinirii condiţiilor de existenţă a
invenţiei brevetabile.
Examinarea în fond cuprinde următoarele etape principale:
 verificarea documentaţiei din dosarul cererii de brevet pentru a se
constata dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare începerii
examinării în fond;
_______________________________________________
 examinarea obiectului invenţiei din punct de vedere al: dezvăluirii

complete a invenţiei, corectitudinii invenţiei, unităţii cererii de
brevet, neîncadrării în categoria obiectelor nebrevetabile;
 Examinarea îndeplinirii condiţiei de aplicabilitate industrială;
 cererea documentară pentru stabilirea stadiului tehnicii şi
redactarea raportului de documentare (dacă acestea nu au fost
deja efectuate anticipat, la cererea solicitantului, în vederea
publicării);
 examinarea îndeplinirii condiţiei de activitate inventivă;
 redactarea raportului de examinare;
 luarea hotărârii asupra rezolvării cererii de brevet;
 comunicarea hotărârii persoanelor interesate;
 publicarea hotărârii de acordare a brevetului şi a brevetului acordat;
 eliberarea brevetului de invenţie titularului.
Examinarea în fond are nişte prime etape în care se bazează
numai pe documentaţia din dosarul cererii de brevet, după care urmează
cercetarea documentară şi etapele care se bazează pe cunoaşterea
stadiului tehnicii relevat de cercetarea documentară. Aceasta explică
faptul că cele trei criterii de brevetare se examinează în ordinea:
________________________________________________________
88
 aplicabilitate industrială (care nu necesită cunoaşterea stadiului
tehnicii);
 noutate;
 activitate inventivă.
Având în vedere că aceste criterii trebuie să fie satisfăcute
cumulativ, rezultă că dacă unul dintre ele nu este îndeplinit examinarea se
întrerupe, nemaifiind necesară examinarea criteriului următor. Astfel, de
exemplu, dacă invenţia nu are aplicabilitate industrială, nu se mai
efectuează cercetarea documentară pentru stabilirea stadiului tehnicii,
întrucât celelalte criterii nu vor mai fi examinate, deci nu mai este
necesară cunoaşterea stadiului tehnicii; în mod analog, dacă s-a constat
lipsa noutăţii nu se mai face examinarea sub aspectul existenţei activităţii
inventive.
Ca urmare a examinării noutăţii se poate constata, în unele cazuri,
că invenţia nu prezintă noutate în ceea ce priveşte concepţia de
ansamblu, iar două sau mai multe din principalele subansambluri care o
alcătuiesc pot constitui, fiecare, luat separat, o invenţie. În aceste situaţii
cererea de brevet este neunitară şi solicitantul poate, la alegere, să o
divizeze sau să opteze pentru una singură dintre invenţii.
4. 6. Soluţionarea impedimentelor
Constatarea oricărui impediment ivit în calea rezolvării favorabile a

cererii de brevet, conform cu cererea solicitantului, este notificată de
examinator solicitantului, în scris sau pe cale orală (dacă solicitantul se
prezintă la sediul O.S.I.M.).
În notificările scrise, examinatorul evidenţiază lipsurile constatate,
impedimentele apărute şi, totodată:
 indică ce prevedere legală este încălcată sau care cerinţă nu este
îndeplinită;
_______________________________________________
 indică urmările posibile ale celor notificate şi temeiul legal al

acestor urmări;
 indică, după caz, calea legală de urmat sau modalităţile de
rezolvare a situaţiei create;
 solicită răspuns, acordând termen pentru acesta.
Dacă există unul sau mai multe documente care relevă soluţii ce
distrug noutatea sau activitatea inventivă a invenţiei – denumite uzual
materiale opozabile – acestea se anexează la notificare, în copie, parţial
sau integral (după caz).
În cazul audienţelor la sediul O.S.I.M. examinatorul prezintă
solicitantului (sau mandatarului) aceleaşi aspecte, oferindu-i posibilitatea
de a-şi expune punctul de vedere pe loc sau de a-l prezenta, ulterior, în
scris, în termenul acordat de examinator.
Documentaţia se poate întrerupe ori de câte ori au fost relevate
materiale care infirmă (parţial sau total) noutatea sau activitatea inventivă.
________________________________________________________
89
Dacă răspunsul solicitantului la notificare este de natură să infirme
sau să modifice opinia exprimată de examinator, în sensul că soluţia(ile)
opusă(e) nu distruge sau nu distrug total noutatea sau activitatea
inventivă, ori sunt formulate revendicări care nu mai sunt afectate de
soluţia (ile) opusă(e), examinatorul va relua documentarea şi o va
continua până la epuizarea fondului documentar sau, după caz, până la
găsirea unui alt material care poate afecta brevetabilitatea invenţiei.
Dacă descrierea, desenele sau revendicările sunt redactate
necorespunzător sau, în urma examinării, rezultă că este necesară
divizarea cererii de brevet, refacerea descrierii (de exemplu: modificarea
domeniului de aplicare, a stadiului tehnicii, a avantajelor etc.), a desenelor
sau a revendicărilor, solicitantul este obligat să efectueze aceste
modificări sau să refacă documentele respective, ţinând seama de
cerinţele şi de eventualele indicaţii sau sugestii făcute de examinator.
Dacă documentele nu sunt refăcute în conformitate cu cele cerute
de examinator, în funcţie de situaţie, se admit limitările propuse de
examinator, cu rectificările minime necesare ale documentelor făcute de
acesta, sau cererea poate fi respinsă, pentru neîndeplinirea unei condiţii
de existenţă a invenţiei brevetabile, pentru nesusţinerea revendicărilor de
către descriere şi desene sau din oricare alt considerent legal aplicabil în
speţă.
Examinatorul redactează un raport de examinare cu concluziile
puse de el în ceea ce priveşte îndeplinirea sau neîndeplinirea cerinţelor
legale pentru acordarea brevetului de invenţie, bazate pe analiza
documentaţiei din dosarul cererii de brevet, examinarea îndeplinirii
condiţiilor de existenţă a invenţiei brevetabile şi, după caz, rezultatele
dialogului cu solicitantul, raport care stă la baza hotărârii de rezolvare a
cererii de brevet.
4. 7. Hotărârile privind rezolvarea cererilor de brevet
Hotărârea cu care se încheie examinarea nu se limitează numai la

stabilirea modului de rezolvare a cererii de brevet (acordarea brevetului,
_______________________________________________
respingerea cererii, retragerea cererii), ci ea conţine şi confirmarea

elementelor pe baza cărora s-a luat hotărârea.
Hotărârea consfinţeşte acordarea brevetului de invenţie sau
respingerea cererii de brevet ori faptul că se ia act de retragerea cererii de
brevet.
Pe parcursul examinării cererii de brevet examinatorul este pus în
situaţia de a lua mai multe decizii în legătură cu elementele pe baza
cărora urmează să se ia hotărârea de rezolvare a cererii, decizii care se
referă la:
 recunoaşterea sau nerecunoaşterea priorităţilor invocate;
 modificarea denumirii obiectului cererii, motivată de conţinutul
descrierii, desenelor şi revendicărilor;
________________________________________________________
90
 stabilirea invenţiei care rămâne ca obiect al depozitului constituit
pentru o cerere neunitară;
 limitarea domeniului de aplicare a invenţiei, determinată de
îndeplinirea criteriului de aplicabilitate industrială;
 acceptarea sau neacceptarea modificărilor şi completărilor aduse
descrierii, desenelor şi revendicărilor;
 acceptarea sau neacceptarea statutului de invenţie de
perfecţionare;
 operarea sau neoperarea modificărilor de statut juridic (modificarea
persoanei, numelui / denumirii sau adresei solicitantului,
inventatorilor sau mandatarului).
Toate aceste decizii sunt determinate în ceea ce priveşte fondul
hotărârii cu care se încheie procesul de examinare. Astfel: recunoaşterea
sau nerecunoaşterea priorităţii determină data de referinţă faţă de care se
examinează noutatea şi activitatea inventivă; modificarea obiectului cererii
de brevet înseamnă modificarea obiectului drepturilor ce vor fi conferite
prin brevet; domeniul de aplicare defineşte limitele informaţionale în care
se stabileşte stadiul tehnicii, dar şi limitele domeniului practic în care va fi
definită exploatarea brevetului; descrierea, desenele şi revendicările sunt
părţi integrante ale brevetului de invenţie şi conţinutul lor defineşte obiectul
şi întinderea protecţiei; statutul de invenţie de perfecţionare determină
durata protecţiei, cuantumul taxelor anuale, dependenţa brevetului;
modificările de statut juridic al cererii privesc persoana îndreptăţită la
eliberarea brevetului, recunoaşterea calităţii de inventator, dialogul cu
mandatarul, ca reprezentant al solicitantului în faţa O.S.I.M., care
contribuie în mod direct, prin acţiunile sale, la stabilirea punctului de
vedere al examinării.
Hotărârea de acordare a brevetului include, prin urmare,
confirmarea datei depozitului naţional reglementar, a datelor de prioritate,
a persoanei titularului, a persoanelor inventatorilor, a unităţii invenţiei, a
statutului de invenţie de perfecţionare (inclusiv stabilirea perioadei de
protecţie), precum şi aprobarea redactării finale a documentaţiei pe baza
căreia s-a acordat protecţia prin brevet (descriere, desene, revendicări),
documentaţie care, tipărită în fasciculă, va constitui parte integrantă a
brevetului care va fi eliberat.
_______________________________________________
4. 8. Revizuirea hotărârilor
Sistemul actual de brevetare din România oferă posibilităţi

complete de apărare a drepturilor de proprietate industrială, începând din
momentul depunerii cererii de brevet, şi oferă căi de apel, începând cu
momentul în care O.S.I.M. ia prima hotărâre privind rezolvarea cererii şi
continuând pe toată durata de valabilitate a brevetului.
Aceste căi de apel sunt deschise oricărei persoane interesate şi, în
primul rând, solicitantului brevetului. Ori de câte ori persoana care recurge
la calea de apel este altcineva decât solicitantul brevetului, instanţa care
________________________________________________________
91
judecă apelul înştiinţează pe solicitant, oferindu-i posibilitatea de a
participa la judecarea apelului şi de a-şi apăra interesele.
Prima cale de apel este cea administrativă. Toate hotărârile privind
rezolvarea cererilor de brevet, luate în serviciile de examinare din
O.S.I.M., pot fi contestate, tot la O.S.I.M., de către persoanele interesate,
în termen de 3 luni de la comunicare.
În cazul hotărârilor de acordare a brevetului, este creată
posibilitatea ca, în termen de 6 luni de la publicarea lor, orice persoană
interesată să poată cere, la O.S.I.M., revocarea acestora.
Atât contestaţiile, cât şi cererile de revocare a hotărârilor de
acordare a brevetului de invenţie sunt judecate de Comisia de
reexaminare din O.S.I.M.
Hotărârile Comisiei de reexaminare pot fi atacate cu recurs la Tribunalul
Municipiului Bucureşti, în termen de trei luni de la comunicare, aceasta
fiind cea de a doua cale de apel prevăzută de lege.
În urma judecării apelurilor de către oricare din cele două instanţe
de apel – Comisia de reexaminare şi Tribunalul Municipiului Bucureşti –
dosarul cererii de brevet poate fi retrimis înapoi la serviciul de examinare
pentru reluarea examinării, iar, noua hotărâre ce va fi luată aici va putea fi,
şi ea, supusă apelului.
* Contestaţia – Contestaţia se introduce de către persoana
interesată, care a fost înştiinţată despre hotărârea privind rezolvarea
cererii d brevet şi care este nemulţumită de această hotărâre. Dacă
examinarea a fost cerută de către o altă persoană decât solicitantul
brevetului, O.S.I.M. comunică hotărârea de rezolvare a cererii de brevet
atât solicitantului, cât şi persoanei care a cerut (şi plătit) examinarea,
astfel că oricare din aceste persoane poate introduce contestaţie în
termenul de 3 luni de la comunicarea hotărârii.
Contestaţia se poate referi la natura hotărârii (acordare a
brevetului, respingerea cererii de brevet, retragerea cererii) sau / şi fondul
acesteia. De regulă, este contestată natura unei hotărâri atunci când
aceasta este de respingere a cererii de brevet, dar motivaţia contestaţiei
priveşte, în majoritatea cazurilor, fondul hotărârii atacate.
Contestaţiile pot avea ca obiect orice aspect care priveşte protecţia
prin brevet, aspect considerat ca tratat sau judecat greşit, fie prin fondul
hotărârii, fie datorită unei omisiuni sau modificări. Dintre problemele care
pot constitui obiectul contestaţiei menţionăm:
 respingerea cererii de brevet pentru motivul că obiectul cererii este
nebrevetabil prin natura lui sau datorită efectelor aplicării sale;
 respingerea cererii de brevet pentru neîndeplinirea condiţiilor de
existenţă a invenţiei brevetabile;
 reducerea sferei protecţiei prin neadmiterea tuturor revendicărilor
formulate de solicitant sau prin modificarea conţinutului revendicator;
 modificarea sau limitarea domeniului (domeniilor) de aplicare a
invenţiei (ex. pentru motivul că nu se realizează reproductibilitatea
caracteristicilor invenţiei, cerută pentru îndeplinirea criteriului de
aplicabilitate industrială);
 forma de redactare finală a documentelor care fac parte integrantă
din brevet (descriere, desene, revendicări) nu satisface pe
solicitant, având în vedere că acestea sunt documentele care
justifică şi susţin protecţia conferită de brevetul acordat; sunt situaţii
în care descrierea reformulată de solicitant sau unele completări
________________________________________________________
92
aduse de acesta nu sunt acceptate ca documente de susţinere a
protecţiei, întrucât depăşesc sau modifică fondul depozitului
reglementar ori depăşesc nivelul protecţiei care poate fi acordată ca
urmare a comparării invenţiei cu stadiul tehnicii; solicitantul are
dreptul de a cere justificarea cererii de brevet sub aceste aspecte,
interesul, justificat, de a obţine o protecţie cât mai completă şi mai
sigură, care să fie bine fundamentată prin documentele de
susţinere care fac parte din brevet;
 examinarea numai a uneia dintre invenţiile care au făcut obiectul
unei cereri de brevet, apreciată de examinare ca neunitară;
 nerespectarea voinţei exprimate de solicitant în legătură cu
desemnarea invenţiei care rămâne să facă obiectul cererii de brevet
neunitare, în cazul în care nu s-a efectuat divizarea cererii de
brevet;
 neacordarea statutului de invenţie de perfecţionare, solicitat prin
cererea de brevet;
 nerecunoaşterea uneia sau mai multora din priorităţile invocate;
 neconstituirea depozitului naţional reglementar;
 respingerea cererii de brevet depuse prin mandatar datorită
nedepunerii procurii în termen;
 respingerea cererii datorită nesolicitării în termenele legale a
publicării ori a examinării sau datorită neachitării taxelor de
publicare a cererii ori a taxelor de examinare;
 retragerea cererii de către mandatar fără acordul solicitantului;
 neefectuarea modificărilor privitoare la solicitant, inventatori sau
mandatar, comunicate de solicitant.
Dacă hotărârea conţine erori materiale sau omisiuni, care chiar
când sunt de natură să afecteze fondul protecţiei, nu privesc conţinutul
hotărârii, în sine, cererea solicitantului ca aceste erori sau omisiuni să fie
îndreptate nu constituie o contestare a hotărârii (nici a naturii, nici a
fondului acesteia) şi în aceste situaţii O.S.I.M. are obligaţia să rectifice
hotărârea şi să o trimită solicitantului, retrăgând exemplarul transmis
anterior, care conţine erorile sau omisiunile.
* Cererea de revocare – se referă numai la hotărârile de acordare a
brevetului şi ea poate fi depusă de orice persoană care, în urma publicării
hotărârii şi a documentelor care o susţin (descriere, desene, revendicări),
se consideră interesată în a obţine revocarea hotărârii de acordare a
brevetului.
_______________________________________________
Revocarea poate fi făcută în tot sau în parte. În cazul revocării în

parte se realizează o limitare a sferei protecţiei, concretizată în anularea
unei (unor) revendicări sau/şi în reducerea conţinutului părţii caracteristice
a uneia sau mai multor revendicări.
Revendicarea se poate obţine numai pentru motivul neîndeplinirii
condiţiilor de existenţă a unei invenţii brevetabile.
Nu se poate cere revocarea unei hotărâri de acordare a brevetului
pentru motivul că solicitantul nu este îndreptăţit, conform legii, la
________________________________________________________
93
eliberarea brevetului. Acest demers se încadrează în categoria litigiilor
judecate de instanţele judecătoreşti şi nu poate determina revocarea
hotărârii de acordare sau anularea brevetului, ci schimbarea titularului de
brevet, adică repunerea în drept a persoanei care este îndreptăţită la
eliberarea brevetului.
Dacă în urma judecării cererii de revocare sau, după caz, în urma
judecării recursului la hotărârea Comisiei de reexaminare privind o cerere
de revocare s-a dat o hotărâre, rămasă definitivă, conform căreia
revendicările au fost modificate, O.S.I.M. publică hotărârea definitivă şi
noile revendicări, rămase definitive, împreună cu descrierea şi desenele,
dacă şi acestea au suferit modificări.
* Revocarea din oficiu – Legea prevede şi posibilitatea ca O.S.I.M.
să-şi revoce, din oficiu, hotărârile proprii, până la comunicarea acestora.
Faptul este justificat de posibilitatea de a se strecura erori sau de a
interveni, pe parcursul procedurii de examinare, factori perturbatori
independenţi de voinţa examinatorului sau a solicitantului, care pot să
afecteze fondul hotărâtor. Astfel, de exemplu, este posibil ca răspunsul la
o notificare să întârzie dintr-o eroare de distribuire a poştei sau din alt
motiv, independent de voinţa solicitantului, şi conţinutul acestui răspuns să
fie în măsură să determine modificarea fondului hotărârii; dacă acest
răspuns este primit după luarea hotărârii, dar înainte de comunicarea ei,
examinatorul are posibilitatea să procedeze la rejudecarea cererii şi
revocarea hotărârii luate, urmată de luarea unei hotărâri juste, evitând în
acest fel comiterea unei nedreptăţi, cu toate urmările ei (contestaţie,
cheltuieli pentru solicitant, timp pierdut inutil de solicitant şi comisia de
reexaminare).
În mod similar se pune problema şi în cazul în care solicitantul a
cerut prelungirea termenului acordat pentru a răspunde la o notificare, iar
cererea de amânare, deşi a fost făcută în termen şi justifică acordarea
prelungirii de termen solicitate, a ajuns la examinator după luarea hotărârii
Comisiei de examinare, dar înainte de comunicarea hotărârii.
_______________________________________________
1. Care dintre următoarele titluri de protecţie se acordă în

România:
a) brevetul de importaţiune;
b) Certificatul de utilitate;
c) Brevetul de invenţie.
________________________________________________________
94
R–c
2. Legislaţia romană acordă titlul de protecţie conform:

a) sistemul examenului amânat;
b) sistemul verificării condiţiilor de fond şi de formă;
c) sistemul examenului mixt.
R-b
3. Durata de valabilitate a titlului de protecţie începe:

a) de la data când a început activitatea inventivă;
b) de la data creării prototipului;
c) de la data depozitului cererii de brevet sau certificat de autor.
R-c
4. Când încetează valabilitatea brevetului:

a) când s-a îndeplinit termenul de protecţie ;
b) când hotărăşte O.S.I.M.;
c) la cererea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură.
R–a
5. Cererea de revocare a hotărârii de acordare a brevetului

o poate face:
a) solicitantul brevetului de invenţie;
b) O.S.I.M.;
c) Orice persoană interesată.
R-c
_______________________________________________
CAP. XI. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE IZVORÂTE DIN BREVETUL

DE INVENŢIE
CONŢINUT
XI.1.Dreptul născut în legătura cu invenţia
________________________________________________________
95
XI 2.Transmisiunea drepturilor în legătură cu invenţia
OBIECTIVE
 să se identifice drepturile ce decurg din invenţie,

 să se cunoască modurile în care se pot transmite drepturile de
exploatare a invenţiei.;
XI.1. Dreptul născut în legătură cu invenţia
Crearea şi brevetarea invenţiei dă naştere la drepturi şi obligaţii în

persoana creatorului – inventator şi a titularului dreptului de invenţie.
Aceste drepturi se împart în trei categorii mari astfel:
 drepturile titularului de brevet;
 drepturile inventatorului care nu este titular de brevet;
 drepturile unităţii care nu este titulară de brevet.
1.1.1. Drepturile titularului de brevet
Drepturile titularului de brevet sunt următoarele:

 drepturile de proprietate industrială asupra invenţiei, adică dreptul
de exploatare exclusivă (art. 2, 34 şi 35);
 dreptul la despăgubiri materiale, în cazul încălcării dreptului
proprietăţii industriale (art. 59);
 dreptul de prioritate (art. 17);
 dreptul unităţii titulare de brevet la asistenţă tehnică (art. 46 alin. 2);
 dreptul unităţii de a fi informată (art. 5 alin. 3 şi 4);
 dreptul de scutire temporară de impozit pe profit (art. 68).
1.1.2. Dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei
Dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei reprezintă

posibilitatea juridică recunoscută titularului de brevet de a exploata în
mod exclusiv invenţia.
Acest drept rezultă din conţinutul art. 2 titlul de protecţie pentru
invenţie este brevetul de invenţie, care conferă titularului său un drept
exclusiv, pe durata de valabilitate a acestuia.
Subiectul acestui drept este numai titularul de brevet, titularul iniţial
sau cel subsecvent, căruia dreptul i-a fost transmis.
Inventatorul care nu a obţinut un brevet, nu este titularul acestui
drept.
_______________________________________________
________________________________________________________
96
DE INVENŢIE
Caractere juridice:
 este un drept patrimonial - pentru că are un conţinut economic,
evaluabil în bani;
 este un drept absolut – opozabil erga omnes;
 este un drept transmisibil;
 este un drept temporar;
 este un drept teritorial.
Conţinutul dreptului
Dreptul de proprietate se examinează sub două aspecte:
 conţinutul exploatării pe care titularul este îndreptăţit să o exercite
asupra invenţiei (latura pozitivă);
 conţinutul şi limitele exclusivităţii recunoscute titularului (latura
negativă).
Latura pozitivă conferă titularului dreptul de a face ceva.
Latura negativă conferă dreptul de a cere altcuiva să nu facă ceva.
Legea nu conţine un text general care să enumere prerogativele ce
alcătuiesc această latură. Pentru enumerarea prerogativelor trebuie să
utilizăm ideea că este un drept real asupra unui bun corporal.
Precum la orice drept real, există următoarele prerogative care se
exercită asupra bunului:
 ius posidendi;
 ius utendi;
 ius fruendi;
 ius abutendi, toate însă cu nuanţe specifice.
Pentru identificarea conţinutului prerogativelor poate fi folosit şi
conţinutul art. 59 care sancţionează infracţiunea de contrafacere,
raţionând că ceea ce este interzis terţilor fiindcă ar constitui acte de
contrafacere, este per a contrario, permis titularului. De aceea ius
posidendi este dreptul de a deţine soluţia (sau de cunoaşte cum se
realizează invenţia).
Ius iutendi reprezintă dreptul de a folosi invenţia pentru sine, (de a
fabrica şi de a utiliza pentru sine, ori de a folosi metodele, procedeele
instalaţiile).
Ius fruendi este dreptul de a culege fructele invenţiei (vânzare sau
oferta de vânzare, importul sau exportul de produse mijloace, încheierea
de contracte de licenţă din care rezultă fructele civile).
Ius abutendi constituie dispoziţia juridică (posibilitatea de cesiune a
dreptului în tot sau în parte).
Exploatarea invenţiei este nu numai un drept dar şi o obligaţie, care
poate determina sancţiuni ca: licenţa obligatorie sau din oficiu.
Latura specială
Art. 36 din lege prevede următoarele: Titularul brevetului de invenţii
de perfecţionare poate exploata invenţia sa numai cu acordul titularului
invenţiei la care se referă perfecţionarea, întrucât aplicarea perfecţionării
implică şi aplicarea invenţiei care s-a perfecţionat.
Latura negativă
________________________________________________________
97
_______________________________________________

DE INVENŢIE
Reprezintă posibilitatea juridică recunoscută titularului de brevet de

a opune tuturor exclusivitatea folosinţei invenţiei brevetate. Această latură
este prezentată de art. 34 alin. 1 din lege.
Brevetul de invenţie conferă titularului dreptul de a interzice terţilor
să efectueze fără autorizaţia sa următoarele acte:
 pentru produse: fabricarea, comercializarea, oferirea spre vânzare,
folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, oferirii
spre vânzare sau folosirii;
 pentru procedee sau metode: folosirea acestora.
Unii practicieni consideră că art. 34 instituie un drept nou de
proprietate exclusivă, însă realitatea este că acest articol, într-o bună
tehnică legislativă reglementează detaliat una dintre laturile dreptului de
exploatare exclusivă a invenţiei.
Chiar dacă nu ar exista art. 34, exclusivitatea este neîndoielnică
fiindcă art. 2 vorbeşte despre dreptul exclusiv de exploatare.
Art. 34 alin. 2 arată că Întinderea protecţiei conferite prin brevet
este determinată de conţinutul revendicărilor care se interpretează în
legătură cu descrierea şi desenele invenţiei.
Dacă se încalcă latura negativă există o sancţiune specială,
acţiunea de contrafacere.
Dreptul provizoriu de exploatare exclusivă
Este pentru prima dată reglementat prin art. 35, care prevede că în
cazul cererii de brevet publicată în conformitate cu art. 23 (adică în
procedura obişnuită) persoana îndreptăţită la brevet beneficiază de
drepturile conferite prin brevet, chiar mai înainte de eliberarea acestuia, şi
anume de la data depozitului reglementar şi până la eliberarea brevetului.
Dacă în cursul procedurii de examinare cererea de brevet se respinge
pentru indiferent care cauză, dreptul provizoriu dispare cu efect retroactiv.
Conform art. 50 alin. final încălcarea de către terţ a dreptului
provizoriu atrage obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun, însă
titlul, astfel obţinut pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după
şi sub condiţia eliberării brevetului.
Art. 35 aste criticabil, într-un anumit punct de vedere. Dreptul
provizoriu este recunoscut numai pentru cererile publicate conform art. 23,
adică pentru cererile care urmează procedura obişnuită, însă conform art.
24 la cererea solicitantului de brevet, publicarea cererii se poate face,
contra unei taxe sporite, chiar şi mai înainte de 18 luni. În acest caz, însă
dreptul provizoriu nu este recunoscut de lege.
Raţiunea este neînţeleasă, pentru că cel care publică cererea
conform art. 24 plăteşte o taxă mai mare, decât cel care o publică conform
art. 23.
Limitele exclusivităţii exploatării invenţiei (limitele laturii negative)

Există două categorii de limite:
1. limite generale;
________________________________________________________
98
2. limite speciale.
Limitele generale
_______________________________________________

DE INVENŢIE
Limitele generale se aplică oricărui titular de brevet şi indiferent de

felul invenţiei. Acestea se clasifică în:
 temporaritatea – exclusivitatea exploatării nu poate fi opus terţilor
decât atâta vreme cât brevetul este în vigoare.
 teritorialitatea - rezultă din art. 1.
Exclusivitatea exploatării nu poate fi opusă decât în privinţa actelor
săvârşite pe teritoriul statului care a eliberat acel brevet.
Limitele speciale
Aceste limite se aplică numai anumitor categorii de invenţii sau
titulari după cum urmează:
a) dreptul de folosinţă al unei invenţii brevetate în construcţia şi
funcţionarea vehiculelor şi navelor ;
b) dreptul de folosire personală anterioară;
c) dreptul de producere sau folosire a invenţiei în scop experimental;
d) dreptul de folosire în cazul expirării dreptului de proprietate
industrială;
e) dreptul de folosire personală ulterioară;
f) licenţele obligatorii;
g) licenţe din oficiu.
a) Dreptul de folosinţă al unei invenţii brevetate în construcţia şi

funcţionarea vehiculelor şi navelor
Art. 37 lit. a prevede că nu constituie încălcare a dreptului de
exploatare exclusivă fapta unui cetăţean din Republica Moldova (de
exemplu) care doreşte să-şi petreacă concediul în Turcia şi tranzitează
România cu autocarul şi care având în compunerea carburatorului o piesă
care constituie obiectul unei invenţii brevetate în ţara noastră.
Procedurile art. 37 lit. a constituie o reproducere a unei dispoziţii
similare din Convenţia de la Paris care are menirea de a nu stânjeni libera
circulaţie. Nu constituie încălcare a exclusivităţii exploatării recunoscute
prin brevetul românesc, situaţia în care o terţă persoană română ori
străină foloseşte acea invenţie în construcţia şi funcţionarea vehiculelor
terestre, sau a navelor aparţinând statelor membre ale convenţiei
internaţionale, privind invenţiile, la care România este parte, cu condiţia ca
acele vehicule sau nave să pătrundă temporar sau accidental pe teritoriul
României, iar respectiva folosire să se facă exclusiv pentru nevoile
vehiculelor sau navelor.
b) Dreptul de folosire personală (art. 37 lit. b)
Este o consecinţă a ubicuităţii sub aspectul apariţiei invenţiei. Este
posibil ca una şi aceeaşi invenţie să fie creată prin eforturi independente,
de către două persoane, dintre care una constituie depozit reglementar
mai înainte, prin ipoteza avută în vedere de art. 37 lit. b . Cealaltă
persoană foloseşte invenţia sau ia măsuri efective şi serioase în vederea
________________________________________________________
99
folosirii ei cu bună credinţă mai înainte de constituirea depozitului
reglementar de către terţi, ori mai înainte de prioritatea excepţională,
invocată de către aceştia.
În mod normal după constituirea depozitului reglementar de către
terţ şi mai ales după eliberarea în favoarea acestuia, al unui brevet, cel
_______________________________________________

DE INVENŢIE
care a folosit invenţia nu o mai poate face în continuare, fără acordul

expres al celuilalt. Totuşi, prin excepţia instituită de art. 37 lit. b. persoanei
în cauză i se permite folosirea invenţiei cu titlu gratuit, în volumul existent
la data constituirii depozitului reglementar sau priorităţii excepţionale.
Este o folosinţă personală fiindcă beneficiarul acestui drept nu-l
poate transmite altora, decât deodată cu întregul său patrimoniu ori ca
fracţiune a acestuia (ex. prin succesiune sau divizare).
c) Dreptul de producere sau folosire în scopuri experimentale
(art. 37 lit. c)
Nu constituie o încălcare a dreptului recunoscut unei persoane
faptul că o terţă persoană produce sau foloseşte acea invenţie în scop
experimental, într-un laborator şcolar, universitar sau dintr-un institut de
cercetări.
d) Dreptul de folosire a invenţiei ca urmare a expirării dreptului de
proprietate industrială (art. 37 lit. d)
Se consideră că după vânzarea acestor produse de către titularul
de brevet, dreptul de proprietate industrială asupra unei invenţii s-a
epuizat.
Punerea în circulaţie, în acest mod a bunurilor protejate de brevet
valorează ca şi o cesiune a dreptului de exploatare exclusivă.
De exemplu, o persoană fizică cumpără de la un magazin
aparţinând titularului de invenţie un aparat radio, obiect al invenţiei. După
o vreme, ar vrea, respectiva persoană fizică să înstrăineze aparatul radio,
dar brevetul de protecţie este încă în vigoare, ar comite un act de
contrafacere în acest mod, dar art. 37 lit. d din lege instituie o excepţie de
la regulă. În acest mod cumpărătorul poate înstrăina obiectul cumpărat,
fără a comite o ilegalitate, necontravenind dreptului exclusiv de exploatare
ce aparţine titularului brevetului de invenţie.
e) Dreptul de folosire personală ulterioară (art. 40)
În situaţia în care titularul brevetului nu plăteşte taxele anuale de
menţinere în vigoare a acestuia, se produce decăderea sa din dreptul de
folosinţă exclusivă, care se înfăptuieşte printr-o hotărâre a O.S.I.M. care
se publică. În consecinţă, invenţia cade în domeniul public şi poate fi
folosită liber de oricine. Prin ipoteză, una sau mai multe terţe persoane pot
folosi acea invenţie ori lua măsuri efective şi serioase de folosire. Spre
exemplu investesc în vederea creării unei capacităţi de producţie.
Este însă permis de către art. 40 alin. 1 ca titularul decăzut să fie
repus în dreptul de proprietate industrială prin revalidarea brevetului de
către O.S.I.M. dacă s-a făcut cerere în termen de 6 luni de la publicarea
decăderii şi sunt dovedite motive justificate de neplată a anuităţilor. Ca
________________________________________________________
100
urmare a revalidării titlului de brevet titularul îşi recapătă exclusivitatea
folosinţei.
În această situaţie terţul de bună credinţă nu ar mai putea folosi
invenţia ori ar trebui să sisteze măsurile efective şi serioase în vederea
folosirii. Totuşi prin excepţie, conf. art. 40 alin. 2 şi 3 terţul poate continua
folosirea în acelaşi volum existent la momentul revalidării brevetului, cu
titlu gratuit, dar numai personal, nefiind posibilă transmiterea acestui drept
_______________________________________________

DE INVENŢIE
către terţi decât deodată cu întregul patrimoniu sau cu o fracţiune din

acesta.
Această folosinţă este o manifestare a ubicuităţii, sub aspectul
folosinţei.
f) Licenţele obligatorii
Dreptul de proprietate industrială este nu numai un drept ci şi o
obligaţie. Brevetul se acordă în vederea creării unor avantaje temporare
pentru titulari dar şi în vederea creării unor avantaje pentru societate, ca
urmare a exploatării invenţiei.
În conformitate cu art. 40 la cererea oricărei persoane interesate
Tribunalul Municipiului Bucureşti poate acorda o aşa numită licenţă
obligatorie, la expirarea unui termen de 4 ani de la înregistrarea cererii de
brevet sau a unui termen de 3 ani, de la eliberarea brevetului, socotindu-
se termenul expirat mai târziu, dacă petentul face dovada că acea invenţie
nu a fost aplicată, sau a fost insuficient aplicată în România, iar titularul
brevetului nu poate justifica în faţa tribunalului inacţiunea sa.
În plus este necesar să se probeze şi că anterior petentul l-a
contactat pe titularul brevetului în vederea încheierii unui contract de
licenţă sau de cesiune însă nu s-a ajuns la nici o înţelegere.
Dacă tribunalul admite cererea, petentul capătă dreptul de folosinţă
acelei invenţii, fără acordul titularului, pentru licenţa (îngăduinţa) este
obligatorie. Folosirea de către terţi se realizează în condiţii anume
determinate prin hotărâre cu privire la durată, nivelul redevenţelor pentru
titularul brevetului şi cel al drepturilor băneşti pentru inventator.
Această licenţă se înregistrează la O.S.I.M. producând efecte de la
acea dată. Dacă beneficiarul licenţei obligatorii nu respectă hotărârea
tribunalului, acea licenţă poate fi restrânsă de către acelaşi tribunal.
În toate cazurile hotărârea tribunalului este recurabilă, la Curtea
Supremă de Justiţie.
Licenţa obligatorie nu este exclusivă, în dublu înţeles. Titularul
brevetului poate contracta licenţe şi cu alte persoane şi alţi terţi pot cere şi
obţine licenţe obligatorii pe calea aceleiaşi proceduri. Instanţa
judecătorească trebuie să analizeze dacă nu cumva prin acordarea mai
multor licenţe nu se ajunge la lipsirea obiectului dreptului de exploatare
exclusivă.
În cuprinsul hotărârii de acordare a licenţei, instanţa trebuie să
stabilească nu numai preţul ci şi dacă este cazul, drepturile băneşti
cuvenite inventatorului, atunci când acesta este titularul brevetului de
invenţie.
g) Licenţele din oficiu
________________________________________________________
101
Pot fi:
- licenţe din oficiu instituite pe cale judiciară (art. 50);
- licenţe din oficiu instituite pe cale administrativă, cu punere în
întârziere (art. 51) şi fără punere în întârziere (art. 52).
Licenţele din oficiu instituite pe cale judecătorească
În conformitate cu art. 50, atunci când interesele societăţii publice o
cer, brevetele din domeniul sănătăţii care nu sunt exploatate sau sunt
insuficient exploatate, şi pentru care titularul nu-şi poate justifica
_______________________________________________

DE INVENŢIE
inacţiunea, pot fi impuse regimului de licenţă din oficiu, prin hotărârea

Tribunalului Municipiului Bucureşti, la solicitarea Ministrului Sănătăţii.
Dacă cererea Ministrului Sănătăţii se admite (hotărârea fiind
recurabilă Înalta la Curte Casaţie şi Justiţie) hotărârea tribunalului se
comunică la O.S.I.M. care o publică.
După publicare, orice persoană interesată poate cere Ministerului
Sănătăţii, o licenţă de exploatare neexclusivă a acelei invenţii.
Ministerul Sănătăţii poate aproba sau respinge cererea petentului.
Persoanele nemulţumite de hotărârea de respingere a cererii de către
Ministrul Sănătăţii pot folosi calea contenciosului administrativ.
Dacă cererea se admite titularul brevetului şi beneficiarul admis al
licenţei trebuie să negocieze în privinţa preţului, pentru că licenţa nu este
un titlu gratuit. În caz de divergenţă preţul va fi stabilit printr-o hotărâre
recurabilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Licenţa primită de beneficiar nu este transmisibilă, nu este nici
exclusivă, fiindcă pentru aceeaşi invenţie, se pot acorda, în principiu, şi
alte asemenea licenţe, şi pe de altă parte, titularul brevetului care-şi
păstrează dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei, poate încheia
el însuşi contracte de licenţă ori de cesiune cu terţe persoane.
Licenţe din oficiu instituite pe cale administrativă, cu punere în
întârziere
În privinţa altor invenţii decât din domeniul sănătăţii, art. 51 permite
instituirea unei licenţe din oficiu într-o procedură nejudiciară, nefiind clară
raţiunea pentru care legiuitorul a recurs la această distincţie faţă de
regimul stabilit de art. 50.
În acest caz ministerul de resort are dreptul să pună în întârziere
(să someze) oficial pe titularul de brevet care nu exploatează invenţia sau
o exploatează insuficient calitativ sau cantitativ, solicitându-i să efectueze
o exploatare spre a corespunde nevoilor economiei naţionale.
Dacă punerea în întârziere nu produce efecte în termen de un an şi
lipsa ori insuficienţa în exploatare aduc grave prejudicii economiei
naţionale şi interesul public atunci ministerul de resort poate cere
Guvernului României punerea acelei invenţii în regim de licenţă din oficiu.
Nu există cale de atac împotriva hotărârii guvernului.
Termenul de un an poate fi prelungit de ministerul de resort pentru
motive justificate şi compatibile cu cerinţele economiei naţionale.
________________________________________________________
102
Dacă cererea ministerului se admite prin Hotărârea Guvernului
această hotărâre se comunică O.S.I.M., care o publică. După publicare
orice persoană interesată poate cere ministerului de resort o licenţă de
exploatare neexclusivă a acelei invenţii. Calea de atac fiind cea a
contenciosului administrativ.
Dacă ministerul aprobă cererea, beneficiarul trebuie să negocieze
cu titularul brevetului, preţul pe care-l va plăti, iar în caz de urgenţă
hotărăşte Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Această licenţă este netransmisibilă şi neexclusivă fiind aplicabile
consideraţiunile anterioare.
Licenţele din oficiu instituite pe cale administrativă fără punere în
întârziere.Avem în vedere intenţiile de orice fel pentru care, însă există un
_______________________________________________

DE INVENŢIE
interes al apărării naţionale sau al siguranţei statului. În aceste cazuri

ministerul de resort, sau alt organ central al administraţiei de stat, are
dreptul de a solicita guvernului, instituirea regimului de licenţă din oficiu,
nu numai pentru invenţiile brevetate ci şi pentru cele care s-a formulat
cererea de brevet.
Dacă guvernul aprobă cererea atunci licenţa se acordă direct fie
ministerului de resort, fie dacă nu are capacitate de producere ori folosire
a invenţiei, unei sau mai multor unităţi care pot exploata acea invenţie în
favoarea acelui minister.
Hotărârea Guvernului nu se publică spre deosebire de celelalte
situaţii, dar ea se va înregistra la O.S.I.M. Şi aici preţul se negociază între
părţi, iar în caz de divergenţe hotărăşte Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Licenţa este netransmisibilă, dar spre deosebire de celelalte
situaţii, art. 52 nu menţionează caracterul neexclusiv al licenţei, rezultând
o licenţă exclusivă dar în schimbul unui preţ negociabil.
Atât licenţele obligatorii cât şi cele din oficiu constituie sancţiuni pentru
inactivitatea titularului de brevet în exploatarea exclusivă a invenţiei
brevetate, şi previn abuzurile de drept conform art. 1-3 din Decretul nr.
31 / 1954 privind persoanele fizice şi juridice.
1.1. 2. Dreptul la despăgubiri materiale în cazul încălcării dreptului de

proprietate
Este reglementat implicit în art. 59 din lege, care se referă şi la

latura civilă a infracţiunii de contrafacere, precum şi la recuperarea
prejudiciilor cauzate titularului brevetului sau brevetului provizoriu.
Aliniatul penultim al art. 59 arată, referindu-se la infracţiunea de
contrafacere că pentru prejudicii cauzate titularului, acesta are dreptul la
despăgubiri patrimoniale, potrivit dreptului comun (art. 998-999 C.civ.), iar
produsele contrafăcute pot fi confiscate conform legii (art. 118 C. Pen).
aliniatul ultim permite răspunderea civilă delictuală pentru încălcarea
dreptului de exploatare exclusivă reglementat de art. 35 alin. 1, dar titlul
pentru plata despăgubirilor va fi executoriu numai după eliberarea
brevetului.
________________________________________________________
103
1.1. 3. Dreptul de prioritate al titularului de brevet
Dreptul de prioritate al titularului de brevet nu se confundă cu

dreptul de proprietate al inventatorului. În art. 17 din lege se arată că
depozitul naţional reglementar asigură un drept de prioritate, cu începere
de la data constituirii acestuia sau de la data priorităţii excepţionale, faţă
de orice depozit, privind aceeaşi invenţie, cu o dată de prioritate (de
depozit excepţional) ulterioară.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
1. 1. 4. Dreptul unităţii titulare de brevet la asistenţa tehnică din

partea inventatorului
În art. 46 alin 2 se arată că inventatorul are obligaţia să acorde la

cererea titularului de brevet, asistenţa tehnică pe bază de contract pentru
punerea în aplicare a invenţiei. Această asistenţă tehnică se acordă cu
titlu oneros.
Izvorul obligaţiei de acordare a asistenţei tehnice nu este însăşi
legea, ci contractul pe care inventatorul, dacă este solicitat, este obligat
să-l încheie cu unitatea. De aceea asistenţa se acordă în condiţiile
rezultate din contract. Dacă negocierea eşuează, consimţământul părţilor
va fi suplinit de către hotărârea instanţei de drept comun, ce poate fi
sesizată conform art. 61 din lege.
1.1. 5. Drepturile unităţii viitoare titulare de brevet, prevăzute de art.

5 alin. 3 şi 4
 Dreptul unităţii de a pretinde inventatorului să fie informată în scris

asupra creării invenţiei de serviciu ori de comandă, chiar şi în
ipotezele când potrivit legii, titularul de brevet ar deveni
inventatorul şi nu unitatea;
 Dreptul unităţii de a pretinde inventatorului să se abţină de la orice
divulgare a invenţiei de serviciu ori de comandă fără acordul
unităţii, până în momentul publicării invenţiei conform legii.
Încălcarea acestor drepturi atrage răspunderea inventatorului.
1.1. 6. Dreptul titularului de brevet care aplică invenţia de a fi scutit

de impozitul pe profit (art. 68)
Profitul obţinut ca urmare a aplicării unei invenţii este scutit de

impozit în primii cinci ani de la aplicare, calculat de la data valabilităţii
brevetului şi rămâne la dispoziţia unităţii care o aplică. Acest drept se
________________________________________________________
104
cuvine, în fapt, nu numai titularului de brevet ci oricărei unităţi care aplică
invenţia (ex. beneficiarul unei licenţe obligatorii sau din oficiu). Deşi legea
se referă numai la unitatea care aplică invenţia, totuşi se poate susţine
ideea, că acest drept aparţine şi unei persoane fizice care aplică invenţia,
existând aceleaşi raţiuni de scutire.
1.1. 7. Drepturile inventatorului care nu este titularul brevetului

Statistic sunt mai multe situaţii când unitatea devine titularul de
brevet, când inventatorul poate avea următoarele drepturi:
 dreptul la o remuneraţie suplimentară - cazul invenţiei de serviciu
stricto-senso (art. 5 alin. 1 lit. a0;
 dreptul la o remuneraţie suplimentară - cazul invenţiei de comandă
(art. 5 alin. 2);
 drepturile patrimoniale –stabilite prin contractul încheiat cu titularul
de brevet (art. 39);
_______________________________________________

DE INVENŢIE
În realitate dispoziţiile art. 39 cuprind prin generalitatea lor şi cele

două drepturi deja enumerate.
Dacă părţile nu se înţeleg, cu privire la preţ, acesta se va stabili de
instanţa de drept comun, pe bază de expertiză, conf. art. 61 din lege. Cu
toate acestea art. 39 este mult mai larg, cuprinzând şi alte drepturi
patrimoniale decât cele privind remuneraţia (de a beneficia de: o cantitate
de produse din cele realizate, de o casă, de o călătorie, de o bursă etc.)
 dreptul de a fi recompensat – conform contractului pentru asistenţă
tehnică (art. 46 alin. 2).
Inventatorul nu are obligaţia administrativă de a acorda asistenţă
tehnică neremunerată. Legea veche reglementa doar acordarea unei
diurne şi a altor cheltuieli pentru inventator, care se deplasează să acorde
asistenţă tehnică, însă noua lege instituie obligaţia de a negocia în
vederea încheierii unui contract în care se stipulează toate drepturile şi
obligaţiile părţilor.
Dreptul la asistenţă tehnică în favoarea unităţii nu izvorăşte din
lege, ci din contract. Ceea ce se naşte din lege este obligaţia
inventatorului de a nu refuza negocierea unui contract de asistenţă
tehnică.
 dreptul la eliberarea unui duplicat al brevetului – art. 38 alin. 2 –
art. 46 alin. 1 .
Atunci când o unitate este îndreptăţită la eliberarea brevetului,
acesta are obligaţia de a-l informa pe inventator asupra stadiului şi
rezultatului aplicării invenţiei.
 dreptul prevăzut de art. 5 alin. 3 şi 4.
Nu numai inventatorul are obligaţia de a se abţine de la divulgarea
invenţiei de serviciu sau de comandă ci şi unitatea în legătură cu care se
realizează invenţia. De asemenea, inventatorul are obligaţia de a informa
unitatea asupra creării unor invenţii de serviciu sau de comandă.
________________________________________________________
105
 dreptul la o compensaţie materială - în cazul instituirii caracterului
secret pentru invenţia brevetată. Conform art. 44 alin. 2, atunci
când o invenţie din domeniul apărării naţionale şi siguranţei statului
este declarată secretă, de către instituţia în drept, acestea au
obligaţia de a plăti inventatorului o compensaţie materială.
Regulamentul adaugă o justă compensaţie materială.
 dreptul la calitatea de autor a l invenţiei, chiar dacă nu devine
titular de brevet.
În această situaţie inventatorul îşi menţine dreptul personal
nepatrimonial (moral), intangibil, imprescriptibil, netransmisibil, de a fi
considerat autor al acelei invenţii (art. 38 alin. 1).
Acest drept se naşte independent de acordarea brevetului de
invenţie.
 dreptul derivând din calitatea de autor
Dreptul de prioritate al inventatorului, este posibilitatea juridică de a
pretinde să fie recunoscut ca fiind dintre toţi aceia care au creat o invenţie
identică sau asimilată.
 Dreptul de a da publicităţii invenţia, manifestându-se sub două
aspecte:
_______________________________________________

DE INVENŢIE
 pozitiv – constă în dreptul de a da publicităţii invenţia;

 negativ – se manifestă prin posibilitatea de a se opune publicării.
Acest drept rezultă din conţinutul mai multor articole din lege după
cum urmează:
- art. 44 alin. 1 că invenţia care face obiectul cererii de brevet nu
poate fi divulgată fără acordul inventatorului sau succesorului său
în drepturi până la publicarea descrierii acesteia de către O.S.I.M.;
- art. 60 care permite să se solicite despăgubiri pentru încălcarea
obligaţiei de confidenţialitate, de către personalul O.S.I.M. îi
persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţia.
Acest drept are un conţinut special în două situaţii:
- în cazul invenţiilor de serviciu sau de comandă, unde conf. art. 5
alin. 4 inventatorul şi unitatea au obligaţia reciprocă de a se abţine
de la divulgare fără acordul celuilalt;
- în cazul invenţiilor declarate secrete din domeniul apărării şi
siguranţei naţionale.
 dreptul la nume al inventatorului – este posibilitatea juridică
recunoscută creatorului de a pretinde să se facă menţiunea despre
numele şi calitatea sa de inventator, ori de câte ori se face referire
la invenţia pe care a creat-o (art. 38 alin. 1).
O garanţie a acestui drept este instituită prin art. 14 alin. 2 care
arată că în lipsa posibilităţii de identificare a inventatorului, nu se
eliberează brevetul.
 drepturile băneşti –în cazul aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale art.
65 alin. 2 şi 3.
Cererile de brevete de invenţie care până la intrarea în vigoare a
legii noi nu se luase o hotărâre de acordare ori eliberarea brevetului se
________________________________________________________
106
soluţionează conform legii noi.Titularul de brevet devine persoana stabilită
de această nouă lege. Totuşi conform art. 65 alin. 2 şi 3 persoanele care
conform legii anterioare, ar fi putut emite pretenţii, spre a li se elibera lor
brevetul (inventator, unitate, solicitant de brevet) au dreptul de a negocia
între ele, cui anume să li se elibereze brevetul.
Este necesar ca la o negociere să participe toate aceste persoane
implicate, iar contractul încheiat, în formă autentică să fie depus la
O.S.I.M.
În cazul în care nu inventatorul este stabilit să primească brevetul,
în contractul încheiat trebuie să se prevadă şi drepturile băneşti ce se
cuvin acestuia.
 drepturile băneşti – în cazul aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale art.
66 alin. 2
Art. 66 alin 2 prevede că drepturile băneşti cuvenite inventatorului
pentru invenţiile brevetate, aplicate parţial, recompensate sau
nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor
negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia . În aceste
cazuri, negocierea va începe de la drepturile băneşti maxime cuvenite
inventatorului, prevăzute la legea aplicabilă la data înregistrării cererii de
brevet. În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili de
instanţelor judecătoreşti de drept comun.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
 drepturile titularului certificatului de inventator – la eliberarea

brevetului conform Legii nr. 62 / 1974 în cazul aplicării dispoziţiilor
tranzitorii ale art. 66, din noua lege. Când brevetul era atribuit unei
organizaţii socialiste de stat, inventatorul primea un certificat de
inventator, din care nu rezulta un drept exclusiv de exploatare.
Acest articol de lege arată că, atunci când, până la intrarea în
vigoare a noii legi unitatea care a devenit titulară de brevet nu a aplicat
invenţia sau nu a luat măsuri de aplicare necesare, inventatorul va deveni,
în momentul intrării în vigoare a legii, noul titular de brevet.
1.1. 8. Obligaţiile născute în legătură cu invenţia
Obligaţiile născute în legătură cu invenţia în funcţie de persoana

care este titularul brevetului sunt:
 obligaţiile titularului de brevet
 obligaţiile inventatorului care nu este titularul brevetului.
Obligaţiile titularului de brevet
Aceste obligaţii sunt următoarele:
 obligaţia de plată a taxelor (art. 47)
Cele mai importante sunt cele de menţinere în vigoare a brevetelor
de invenţie. Ele se plătesc anual şi sunt cu atât mai mari, cu cât se plătesc
pentru ani mai îndepărtaţi faţă de momentul eliberării brevetului.
Aceste taxe anuale se numesc anuităţi. Legea nr. 120 /1992,
privind taxele reglementează această obligaţie.
________________________________________________________
107
 obligaţia de exploatare a invenţiei –rezultă indirect din art. 49 – 51
care sancţionează inacţiunea titularului de brevet, cu eliberarea
unor licenţe obligatorii sau din oficiu, pentru a se realiza
valorificarea invenţiilor în mod suficient, în funcţie de interesele
economiei naţionale şi a societăţii publice;
 obligaţia ca în cazul în care intenţionează să renunţe la brevetul ce
a făcut obiectul unui contract de licenţă să obţină acordul
beneficiarului licenţei (art. 41 alin. 3);
 obligaţiile patrimoniale ale unităţii titulare de breveta faţă de
inventator se referă la următoarele:
 obligaţii patrimoniale – stabilite prin contract (art. 39);
 obligaţii de plată a remuneraţiei suplimentare – stabilită prin act
adiţional la contract în cazul invenţiei de comandă (art. 5 alin. 2);
 obligaţia de plată a preţului stabilit prin contract – pentru asistenţă
tehnică acordată de către inventator (art. 46 alin. 2);
 obligaţia de plată a drepturilor băneşti cuvenite inventatorului – în
cazul aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale art. art. 65 alin. 2 şi 3;
 obligaţiile de plată a drepturilor băneşti cuvenite inventatorului – în
cazul aplicării dispoziţiilor tranzitorii ale art. 66 alin 2;
 obligaţia de a informa inventatorul asupra stadiului şi rezultatelor
aplicării invenţiei (art. 46 alin. 1);
 obligaţia inventatorului titular al brevetului invenţiei de serviciu lato
sensu de a respecta dreptul de proprietate al unităţii unde era
salariat la data realizării invenţiei;
_______________________________________________

DE INVENŢIE
 obligaţia de a comunica inventatorului intenţia de renunţare şi, la

cererea acestuia, de a-i transmite dreptul asupra brevetului în
cazul invenţiilor de serviciu stricto-seno sau de comandă (art. 41
alin. 2).
Obligaţiile inventatorului care nu este titularul brevetului
Aceste îndatoriri se concretizează prin:
 obligaţia de acordare asistenţei tehnice – la cererea titularului de
brevet, în baza unui contract, în vederea aplicării invenţiei. Această
obligaţie nu se naşte din lege, ci din contractul încheiat între părţi;
 obligaţia de a informa unitatea asupra creării şi realizării invenţiei
de serviciu sau de comandă şi de a se abţine de divulgare (art. 5
alin. 3 şi 4).
XI. 2. Transmisiunea drepturilor născute în drepturilor născute în

legătură cu invenţia
Sediul material se află în art. 48 alin. 1 care reglementează, în
general, transmiterea drepturilor titularului de brevet.
Cu toate acestea, şi alte drepturi sunt transmisibile.
2.1.Transmisiunea drepturilor titularului de brevet
________________________________________________________
108
Din art. 48 alin. 1 rezultă că sunt transmisibile dreptul la eliberarea
brevetului şi dreptul asupra brevetului, ceea ce, de fapt, înseamnă dreptul
de proprietate industrială asupra brevetului, adică dreptul de exploatare
exclusivă a invenţiei.
Art. 48 alin. 1 se referă şi la drepturile născute din brevetul de
invenţie, la plural. De fapt, este vorba despre prerogativele ce compun
dreptul de proprietate industrială. Deci, art. 48 alin. 1 instituie regula
transmisiunii dreptului de proprietate industrială, fie sub aspectul uneia
sau alteia dintre prerogativele ce îl compun.
Deşi nu sunt enumerate în art. 48 alin. 1 şi celelalte drepturi ale titularului
de brevet sunt transmisibile după cum urmează:
 dreptul de prioritate – este un drept accesoriu al dreptului de
brevet, se transmite deodată cu şi în acelaşi mod ca şi dreptul de
brevet;
 dreptul la despăgubiri materiale – ca drept de creanţă de drept
comun, se transmite prin cesiunea de creanţă;
 dreptul la asistenţă tehnică din partea inventatorului – se transmite
deodată cu brevetul;
 dreptul de a fi informat şi de pretinde nedivulgarea – se transmite
deodată cu dreptul la eliberarea brevetului.
În cele ce urmează vom examina, numai transmisiunea privind
exploatarea invenţiei, singura la care face referire Legea nr. 64 / 1991.
2. 2. Modurile de transmitere
Clasificări
 După momentul producerii efectelor:
 între vii (inter vivos);
 pentru cauză de moarte (mortis causa).
_______________________________________________

DE INVENŢIE
 După izvorul transmisiunii:

 legale;
 voluntare;
 mixte.
 După obiectul transmisiunii:
 cesiunea;
 licenţa.
2. 3. Transmisiunea dreptului titularului de brevet prin cesiune

Cesiunea este operaţiunea juridică prin care se transmite dreptul la
brevetul de invenţie, implicit, dreptul de exploatare exclusivă asupra
invenţiei de la titularul de brevet către o altă persoană.
După izvor se poate clasifica în :
 legală;
 voluntară;
 specială;
 generală.
Cesiunea legală de brevet
________________________________________________________
109
Transmisiunea se face în virtutea şi în condiţiile legii, de la titularul
brevetului către altă persoană, desemnată de lege.
În această situaţie cesiunea poate purta asupra sa:
- dreptul privind brevetul – în condiţiile prevăzute de art. 66 alin. 3 în
cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi,
întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale
prevăzute în art. 14 din Legea 62 / 1974 nu a aplicat invenţia sau
nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei;
- dreptul la eliberarea brevetului – în condiţiile prevăzute de art. 65
alin. 3, atunci când, în lipsa depunerii la O.S.I.M., în termen de 6
luni de la intrarea în vigoare a legii, a acordului de eliberare a
brevetului, dreptul la eliberarea brevetului se transmite
inventatorului prin efectul legii.
Cesiunea voluntară de brevet
Este un act juridic unilateral sau bilateral, cu titlu gratuit (mai rar)
sau cu titlu oneros, prin care cedentul titular de brevet, transmite
cesionarului, în tot sau în parte, dreptul la brevet, şi prin aceasta, dreptul
la exploatarea exclusivă a invenţiei.
Cesiunea voluntară poate fi:
- specială - pentru că există reglementări speciale în Legea nr. 64 /
1991;
- de drept comun.
Cesiunea voluntară specială
Această modalitate de transmisiune poate apărea în două situaţii şi
anume:
- cesiunea reglementată de art. 5 alin. final – pentru invenţia de
serviciu lato sensu, când se transmite dreptul la acordarea
brevetului.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
Această cesiune voluntară poate avea loc şi după eliberarea

brevetului, când unitatea îşi poate manifesta dreptul de preferinţă asupra
invenţiei salariatului său.
- cesiunea reglementată de art. 65 alin. 2 – când se transmite, dreptul la
eliberarea brevetului, unei terţe persoane, stabilite de inventator, solicitant
sau titularii desemnaţi.
Cesiunea voluntară de drept comun45
Neexistând o reglementare generală a cesiunii voluntare, dar
existând unele norme în Legea nr. 64 / 1991, implicit apelăm la dreptul
comun. Acesta va cel care va indica natura juridică a acului de cesiune.
Nu se ridică probleme, dacă actul este unilateral, întrucât cesiunea
va fi un legat.
45
A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p. 196-197 şi I. Macovei, Protecţia creaţiei industriale, Ed.
Junimea, Iaşi 1984, p. 127-130
________________________________________________________
110
Mai dificilă şi controversată, însă, este precizarea naturii juridice a
cesiunii ca act juridic bilateral, aşadar a contractului de cesiune de brevet.
Dificultăţile şi discuţiile în materie îşi au rădăcinile în rezolvarea problemei
naturii juridice a dreptului patrimonial asupra invenţiei, care se transmite
prin cesiune.
După părerea unor autori, natura juridică a dreptului exclusiv de
folosinţă (transmis prin cesiune de brevet) este aceea de drept real privitor
la un bun incorporabil aplicabil industrial. De aici şi concluzia că natura
juridică a contractului de cesiune este a unui contract de vânzare-
cumpărare46. Ca şi alte varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare, şi
acesta va reflecta, în clauzele sale, specificul obiectului la care se referă
dreptul transmis, acest obiect fiind aici invenţia ca un bun incorporal,
transmisibil, cu caracter de ubicuitate şi destinat a fi folosit industrial.
Dacă, însă, contractul de cesiune este cu titlu gratuit, atunci el este
o donaţie47, situaţie mai puţin întâlnită în practică.
Contractul de cesiune cu titlu oneros
Contractul de cesiune cu titlu oneros este acel contract prin care
titularul de brevet, în calitate de cedent, transmite în tot sau în parte,
dreptul la brevet şi, prin aceasta, dreptul exclusiv asupra invenţiei
brevetate de către cesionar, care are obligaţia de a plăti un preţ.
Cedentul trebuie să fie titularul de brevet, el transmiţând prin
contractul de cesiune dreptul de proprietate industrială.
Cesiunea poate fi totală sau parţială din punct de vedere al

obiectului sau teritoriului.
În primul caz se transmite dreptul numai la o aplicaţie a invenţiei, iar

în cel de al doilea caz, numai pentru o parte a teritoriului statului.
Când cesiunea este parţială, între părţi funcţionează regulile de la

coproprietate.
Fiind un contract de vânzare-cumpărare, se aplică regulile de

vânzare-cumpărare.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
2. 4. Transmiterea prin licenţă
46
47
. Petrescu, I. Mihai, op. cit. p. 197
________________________________________________________
111
Licenţa de brevet este operaţiune juridică prin care se transmite, în
întregime sau (numai) în anumite limite, dreptul de folosinţă asupra unei
invenţii brevetate de la titularul de brevet către o altă persoană.
Nu se transmite dreptul de proprietate industrială, ci numai folosinţa
invenţiei.
Prin licenţă, beneficiarul ei nu devine – ca în cazul cesiunii –
titularul de brevet.
Clasificare:
După întinderea dreptului la care dau naştere sunt:
- licenţe simple – când titularul de brevet păstrează atât dreptul de a folosi
însuşi invenţia, cât şi dreptul de a concede şi altor persoane dreptul de a
folosi respectiva invenţie.
Beneficiarul nu poate acţiona în contrafacere, dar are posibilitatea
să-l înştiinţeze pe transmiţător.
Nu poate acorda nici sublicenţă. Licenţele se prezumă a fi simple.
- licenţele exclusive – asigură beneficiarului exclusivitatea folosinţei.
Exclusivitatea se poate referi fie la una din formele de realizare a invenţiei,
când aceasta este susceptibilă de mai multe forme de realizare (exemplu,
licenţele de comercializare) fie priveşte un anumit teritoriu.
Se poate prevedea că nici titularul însuşi să nu poată folosi invenţia
în cazul unei licenţe exclusive.
După izvorul său :
- legale – sunt acele licenţe impuse de lege. Nu sunt niciodată exclusive.
Ele constituie limitări ale exclusivităţii dreptului de proprietate industrială
(probleme dezbătute la latura negativă a dreptului de proprietate
industrială).
Aceste licenţe sunt pentru:
- dreptul de folosinţă a unei invenţii brevetate în construcţia şi funcţionarea
vehiculelor şi navelor (art. 37 lit. a);
- dreptul de folosinţă personală anterioară (art. 37 lit. b) ;
- dreptul de producere sau de folosire a invenţiei, în scop experimental
(art. 37 lit. c);
- dreptul de folosire a invenţiei asupra căruia dreptul de proprietate
industrială s-a epuizat (art. 37 lit. d);
dreptul de folosire personală ulterioară (art. 40 alin. 2).
Mixte – sunt acele licenţe care au ca izvor atât legea, cât şi voinţa
părţilor. Şi acestea sunt limitări ale exclusivităţii dreptului de proprietate
industrială.
Aceste licenţe sunt;
- licenţe obligatorii;
- licenţe din oficiu.
voluntare – se referă la acele licenţe care au ca izvor voinţa părţilor.
Licenţele voluntare sunt acte juridice unilaterale sau bilaterale. Cele mai
frecvente sunt licenţele bilaterale (contractele).
Contractele de licenţă pot fi:
_______________________________________________

DE INVENŢIE
________________________________________________________
112
- licenţele voluntare speciale – pentru care există unele reguli
speciale în Legea nr. 64/1991. Ne referim la situaţia reglementată de art. 5
alin. final, care permite şi licenţa, nu numai cesiunea în cazul manifestării
dreptului de preferinţă a unităţii;
- licenţa voluntară de drept comun – pentru care nu există o
reglementare specială în Legea nr. 64/1991 art. 48 alin. 2 şi art. 41 alin. 3
se referă la contractul de licenţă. Dar acesta nu este o reglementare, ci o
enunţare a existenţei licenţei.
- contractul de licenţă de brevet al invenţiei - este acel contract
prin care titularul de brevet transmite unei alte persoane dreptul de a folosi
invenţia în schimbul plăţii de către beneficiar a unui preţ 48.
Natura juridică
Literatura juridică de specialitate oferă în această privinţă o
varietate extrem de largă. Cei mai mulţi autori califică licenţa drept un
contract de locaţiune, dar sunt şi alţii care tind spre un contract nenumit ori
sui-generis. Alţi autori caută să transforme aceste licenţe în instrumente,
de cooperare tehnică între părţile contractante, susceptibile să îmbrace
formele cele mai diferite, astfel că problema naturii juridice nu se poate
analiza global, ci prin studierea clauzelor concrete. Această evoluţie a
condus şi la constatarea existenţei în cadrul licenţei a unor elemente ale
contractului de societate. Subliniem şi opinia conform căreia urmează să
fie aplicate dispoziţiile codului civil privitoare la cesiunea de creanţă, iar
apoi cele privitoare la contractul de vânzare, la contracte şi acte juridice49
Caracterele juridice – Contractul de licenţă este cu titlu oneros (de
cele mai multe ori), bilateral, de executare succesivă, consensual şi
intuituu persoane
2. 5.Transmiterea drepturilor inventatorului care nu este titularul

brevetului
Se transmit numai drepturile patrimoniale. Sunt netransmisibile fiind

morale:
 dreptul la eliberarea unui duplicat al brevetului (art. 38 alin. 2);

 dreptul de a fi informat (art. 65 alin. 1);
 dreptul de a fi informat (art. 5 alin. 3 şi 4).
Fiind drepturi de creanţă, se transmit, potrivit dreptului comun
următoarele drepturi:
 drepturile la o remuneraţie suplimentară (art. 5 alin. 1 lit. a, şi alin.

2);
 drepturile patrimoniale stabilite prin contract (art. 30);
 dreptul la recompensă pentru asistenţă tehnică acordată (art. 40
alin. 2).
48
A. Petrescu, L. Mihai, op. cit. p. 201
49
.F Deak, Prelegerile din anul universitar 1979/1980 cursului de Drept de proprietate
industrială, de la Facultatea de Drept din Bucureşti
________________________________________________________
113
_______________________________________________

DE INVENŢIE
În situaţia art. 66 alin. 3 ceea ce se transmite este însuşi dreptul

asupra brevetului, şi anume din patrimoniu inventatorului devenit titular de
brevet
. În acest caz se aplică regulile de la transmiterea drepturilor

titularului de brevet (cesiune licenţă etc.).
XI. 3. Încetarea drepturilor născute în legătura cu invenţia
Prin termenul de încetare înţelegem atât modalităţile care duc la

stingerea, cu efecte pentru viitor (ex nunc) a unor drepturi născute, cât şi
cele care produc efecte şi retroactiv (ex tunc)50.
Modurile de încetare a valabilităţii brevetului sunt următoarele:
 expirarea termenului de valabilitate a brevetului;

 renunţarea la brevet;
 decăderea din drepturi;
 revocarea administrativă;
 nulitatea sau declararea nulităţii.
3. 1. Expirarea termenului de valabilitate a brevetului
Potrivit Legii nr. 64 / 1991 brevetul principal are un termen de

valabilitate, în care statul îi acordă protecţia invenţiei de 20 ani, care curge
de la constituirea depozitului naţional reglementar, iar brevetul pentru
perfecţionarea unei invenţii, are valabilitatea limitată la aceea a brevetului
invenţiei pe care o completează, fără a fi mai scurtă de 10 ani (art. 32 şi
33).
50
A Petrescu, L. Mihai, op. cit. p. 172
________________________________________________________
114
Odată cu împlinirea acestor termene încetează drepturile rezultate
din brevet, încetează dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei, invenţia
trecând în domeniul public, orice persoană o poate folosi în mod liber şi
cu titlu gratuit.
3. 2. Renunţarea la brevet
Conform art. 41 alin. 1 titularul de brevet poate renunţa total sau

parţial la exercitarea dreptului exclusiv de exploatare. Această renunţare,
ca act unilateral de voinţă, are ca efect căderea invenţiei în domeniul
public. Renunţarea are caracter irevocabil, cu excepţia cazurilor când
voinţa a fost viciată. Renunţarea se concretizează într-o declaraţie dată în
faţa O.S.I.M. , desemnând astfel un act autentic, sau în faţa notarului
public.
Asupra declaraţiei, după înregistrare, se ia o hotărâre de admitere

sau respingere. Cea de admitere se publică producând efecte din
momentul înregistrării.
Situaţii speciale
_______________________________________________

DE INVENŢIE
a) Conform art. 41 alin. 2 unitatea dacă solicită renunţarea la

brevetul privind invenţiile de serviciu stricto sensu sau de comandă, are
obligaţia de a comunica inventatorului această intenţie, pentru ca acesta
să-şi poată manifesta dreptul său de preferinţă, prin încheierea unui
contracte de cesiune. În caz contrar intervine nulitatea relativă.
b) În conformitate cu art. 41 alin. 3, în situaţia în care invenţia a

făcut obiectul unui contract de licenţă, este necesar acordul beneficiarului
licenţei, pentru a se evita nulitatea relativă a actului.
c) De asemenea, este necesar acordul instituţiei care a impus

regimul unei invenţii, în situaţia prevăzută de art. 41 alin. 4, pentru a se
evita nulitatea absolută a actului de renunţare.
3. 3. Decăderea din drepturi
________________________________________________________
115
Este o sancţiune pentru neplata taxelor. Prin efectul legii produce
efecte pentru viitor, invenţia căzând în domeniul public. Orice decădere se
publică pentru a fi opozabilă terţilor.
În mod excepţional, atunci când există motive justificate, în termen

de 6 luni, O.S.I.M. poate revalida brevetul, publicând hotărârea.
Efectul revalidării va fi redobândirea dreptului de proprietate

industrială, cu efect retroactiv, cu excepţia dreptului de folosire personală
ulterioară conform. art. 40alin. 2 şi 3.
2. 4. Revocarea administrativă a brevetului
Există două situaţii:
 revocarea prealabilă a comunicării hotărârii de eliberare a

brevetului;
 revocarea ulterioară.
Revocarea prealabilă comunicării hotărârii de eliberare a brevetului
Conform art. 30 din lege, O.S.I.M. poate revoca, din oficiu, dar şi la
sesizarea oricărei persoane hotărârea de acordare a brevetului, înainte de
comunicare, pentru îndeplinirea condiţiilor de fond ale obiectului şi
subiectului şi de formă.
Această revocare produce efecte retroactive.
Revocarea ulterioară
În temeiul art. 56 alin. 1 în termen de 6 luni, de la publicare, orice
persoană poate sesiza în scris şi motivat, comisia de reexaminare din
O.S.I.M., solicitând revocarea acordării brevetului pentru neîndeplinirea
condiţiilor prevăzute în art. 7-11 din lege.
În cazul admiterii cererii de revocare, aceasta produce efecte

retroactive.
_______________________________________________
________________________________________________________
116
DE INVENŢIE
3. 5. Nulitatea brevetului
Nulitatea este un mod de încetare lato sensu a dreptului titularului

brevetului, de folosinţă exclusivă asupra invenţiei, întrucât aceasta
desfiinţează brevetul, având deci efect retroactiv 51.
a) Nulitatea absolută pentru absenţa condiţiilor de fond privind

obiectul protecţiei
În art. 42 din lege se prevede posibilitatea oricărei persoane, pe tot

parcursul perioadei de valabilitate a brevetului, să ceară Tribunalului
Municipiului Bucureşti anularea brevetului pe motivul că la data
înregistrării cererii de brevet nu erau îndeplinite condiţiile pentru existenţa
unei invenţii brevetabile, adică condiţiile prevăzute la art. 7-13.
Hotărârea de anulare se înregistrează la O.S.I.M., publicându-se,

producând efectele nulităţii absolute totale sau parţiale.
b) Nulitatea relativă pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond

privind subiectele protecţiei
Al doilea caz de nulitate a brevetului de invenţie se referă la situaţia
când inventatorul care figurează în brevet nu este îndreptăţit la eliberarea
acestuia52.
Temeiul juridic este art. 61 din lege, în baza căruia persoanele
interesate, pot intenta acţiune judecătorească, conform dreptului comun,
unde pot cere nulitatea relativă totală sau parţială (când există co-titulari) a
brevetului.
În baza hotărârii judecătoreşti O.S.I.M. rectifică brevetul.
3. 6. Încetarea celorlalte drepturi ale titularului de brevet
a) Încetarea dreptului la despăgubiri materiale
În cazul încălcării dreptului de folosire exclusivă asupra invenţiei,

titularul brevetului poate obţine despăgubiri materiale. Acest drept este de
creanţă, prescriptibil prin natura sa, va urma dreptul comun cât priveşte
stingerea sa.
51
52
A Petrecu, L. Mihai, op. cit. p. 177
________________________________________________________
117
Încetarea brevetului nu afectează existenţa, cu condiţia de a se fi
născut în timpul valabilităţii brevetului. Declararea nulităţii în condiţiile art.
42 determină şi desfiinţarea retroactivă a dreptului la despăgubiri.
b) Încetarea dreptului de prioritate a titularului de brevet
Are loc deodată cu brevetul în legătură cu care respectiva prioritate

a fost invocată53. Totuşi pentru aplicarea regulilor de la priorităţile
excepţionale, dreptul de prioritate ar putea avea o viaţă mai lungă decât
aceea a brevetului în care a fost pentru prima dată invocată.
Aceasta dacă aceeaşi prioritate, va fi invocată pentru eliberarea

unui brevet asupra aceleiaşi invenţii, dar în alt stat sau state şi dacă
valabilitatea brevetului (brevetelor) ulterioare va fi mai lungă decât cea a
brevetului anterior.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
c) Încetarea dreptului la asistenţă tehnică
Este un drept de creanţă supus prescripţiei. Modurile de încetare a

brevetului nu îi determină încetarea, ci numai naşterea valabilă a dreptului.
Dar, declararea nulităţii brevetului titularului unitate în baza art. 61,

antrenează şi desfiinţarea retroactivă a dreptului la asistenţă tehnică.
d) Încetarea dreptului unităţii titularului de brevet, pentru invenţii de

serviciu sau de comandă, de a fi informată şi de a pretinde abţinerea de la
divulgare.
În principiu, aceste drepturi încetează distinct de încetarea

valabilităţii brevetului.
Ambele drepturi încetează atunci când există nulitatea de la art. 61

(neîndeplinirea condiţiilor de fond privind subiectele care înlătură unitatea
de la brevet.
Dreptul de a fi informat încetează la momentul constituirii

depozitelor reglementare, nemaiavând sens ulterior.
Dreptul de a pretinde abţinerea de la divulgare încetează la

momentul în care în funcţie de procedura aleasă, invenţia se publică.
53
________________________________________________________
118
XI. 4. Apărarea drepturilor titularilor de brevet
Instituţia dreptului proprietăţii industriale având un caracter

complex, se reflectă din plin în apărarea acestui drept.
Legea nr. 64/1991 prevede numai câteva texte, dar fundamentale,

în această materie. Regulile generale cu privire la contestaţia
administrativă sunt cuprinse în art. 55-57 din lege. Acţiunile civile şi
acţiunile penale se introduc la instanţele judecătoreşti şi se soluţionează
potrivit dispoziţiilor de procedură civilă sau penală.
Art. 61 stabileşte competenţele în materie a instanţelor

judecătoreşti arătând că litigiile cu privire la calitatea de inventator, de
titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi patrimoniale ale
inventatorului, din contractele de cesiune şi licenţă sau cele referitoare la
nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 39 şi 46, sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti şi nu sunt supuse taxei de timbru.
Apărarea prin contestaţie administrativă
Titularul de brevet, ca şi solicitantul de brevet sau orice altă

persoană interesată se poate adresa prin contestaţie administrativă la
O.S.I.M. în privinţa hotărârilor O.S.I.M.
Art. 55 prevede Hotărârile O.S.I.M. pot fi contestate la acest oficiu

de către persoanele interesate, în termen de 3 luni de la comunicare.
Art. 56 alin. 2 arată că Contestaţia va fi examinată în termen de 3

luni de la înregistrarea acesteia de o comisie de examinare din cadrul
O.S.I.M. a cărei componenţă este alta decât acea care a luat hotărârea.
Art. 57 arată în continuare că Hotărârea Comisiei de reexaminare

se comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi
atacată cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în termen de 3 luni
de la comunicare.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
Hotărârile de acordare a brevetului de invenţie luate de comisia de

reexaminare sau hotărârile luate de instanţele judecătoreşti, rămase
definitive, se publică în termen de 30 zile.
________________________________________________________
119
4. 2. Apărarea prin acţiuni penale
Titularul de brevet, precum şi alte persoane interesate în apărarea

dreptului de exploatare exclusivă, au la îndemână posibilitatea sesizării
organelor penale în legătură cu următoarele infracţiuni.:
4. 2. 1. Infracţiuni de contrafacere prevăzute şi pedepsite de art. 59

alin. 1 din lege
Conform acestor prevederi constituie infracţiune de contrafacere,....

fabricarea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de
invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de brevetul de
invenţie, pe perioada de valabilitate a acestuia, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 50.000 la 100.000 lei.
Reglementarea se confundă cu aceea cuprinsă în art. 209 Cod

penal (contrafacerea obiectului unei invenţii) şi art. 300 Cod
penal(punerea în circulaţie a produselor contrafăcute).
Dar alin. 2 art. 59 aduce o modificare, în sensul că, acţiunea penală

se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
4. 2. 2. Infracţiunea de concurenţă neloială
Art. 301 Cod penal stabileşte că aplicarea pe produsele puse în

circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţie... în scopul de a
induce în eroare pe beneficiari, se pedepseşte cu închisoare de la o lună
la 2 ani sau cu amendă.
Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11 / 1991 privind concurenţa

neloială, prevede că producerea în orice mod, importul, exportul,
depozitarea, punerea în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând
menţiuni false privind brevetele de invenţie...în scopul de a induce în
eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiar se pedepseşte cu închisoare
de la o lună la 2 ani sau amendă de la 20.000 la 100.000 lei.
În art. 8 Legea nr. 11 / 1991 se stabileşte că acţiunea penală se

pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ori la
sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritorială sau a altei organizaţii
profesionale, prevederi ce nu apar şi în art. 301 C. Pen.
________________________________________________________
120
4. 2. 3. Infracţiunea de însuşire fără drept, în orice mod, a calităţii
de inventator
Această faptă penală este incriminată prin art. 58, pedeapsa fiind
închisoarea de la 6 luni la 2 ani, sau amendă de la 50.000 la 100.000 lei.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
4. 2. 4 Infracţiunea de încălcarea confidenţialităţii
Art. 60 alin. 1 din lege, stabileşte că divulgarea de către personalul

O.S.I.M., precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în
legătură cu invenţiile (mandatari autorizaţi şi consilieri în proprietate
industrială) a datelor cuprinse în cererile de brevet până la publicarea lor,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă de la 50.000 la 100.000 lei.
XI. 5. Apărarea prin acţiuni civile
5. 1. Precizări generale
În art. 61 sunt incluse şi litigiile ce interesează apărarea dreptului

titularului de brevet.
Legea nr. 64 / 1991 nu consacră acţiuni civile specifice (acţiuni în

contrafacere ori în concurenţă neloială) apărării dreptului proprietăţii
industriale, asupra invenţiei. Dar Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenţei neloiale reglementează în art. 6 acţiunea în concurenţă
neloială.
Există, totuşi calea acţiunilor de drept comun (acţiuni contractuale şi

acţiuni extra-contractuale – acţiuni în răspundere delictuală).
________________________________________________________
121
Încălcarea dreptului de exploatare exclusivă, dă naştere în dreptul
nostru la acţiuni în răspundere civilă delictuală (întrucât nu este
reglementată acţiunea în contrafacere ca o acţiune specială).
Există norme specifice cu privire la acţiunile extra-contractuale

(numai cele delictuale):
 art. 59 alin. final, se referă şi la încălcarea dreptului provizoriu de

exploatare exclusivă;
 art. 9 alin. 1 din Legea nr. 11/1991, în cazul infracţiunii de
concurenţă neloială, stabileşte că dacă se cauzează daune
patrimoniale sau morale cel prejudiciat este în drept să se
adreseze instanţei competente cu acţiune în răspundere civilă
corespunzătoare;
 art. 9 alin. 1 Legea nr. 11 / 1991 consacră că dacă fapta prevăzută
de această lege, a fost săvârşită de un salariat în cursul exercitării
atribuţiunilor de serviciu, comerciantul va răspunde solidar cu
salariatul pentru pagube pricinuite, afară de cazul în care nu va
putea dovedi că, potrivit uzanţelor, nu era în măsură să prevină
comiterea faptei;
 în art. 12 din Legea nr. 11 / 1991 se stabileşte faptul că dreptul la
acţiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la
data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască
dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la
data săvârşirii faptei.
_______________________________________________

DE INVENŢIE
5. 2. Acţiunea în concurenţă neloială
Diferenţa dintre acţiunea în contrafacere şi aceea în concurenţă

neloială constă în faptul că prima implică încălcarea unui drept (cel de
exploatare exclusivă), cea de a doua referindu-se la încălcarea unei
obligaţii (aceea de comportare onestă, de bună credinţă în raporturi
comerciale).
Normele speciale privind acţiunea civilă în concurenţa neloială sunt
stipulate în Legea nr. 11 / 1991:
 art. 6 arată că, comerciantul care săvârşeşte un act de concurenţă

neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul, şi, după caz,
să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite;
________________________________________________________
122
 art. 7 prevede că acţiunile izvorâte dintr-un act de concurenţă
neloială sunt de competenţa tribunalului local săvârşirii faptei sau
în a cărei rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau
inculpatului;
 art.10 arată că prin hotărârea dată asupra fondului, instanţa poate
dispune ca mărfurile să fie vândute după distrugerea falselor
menţiuni. Din suma obţinută în urma vânzării se vor acoperi mai
întâi despăgubirile acordate;
 art. 11 prevede că, o dată cu condamnarea ori obligarea la
încetarea faptei ilicite sau repararea daunei, instanţa poate obliga
la publicarea hotărârii, în presă, pe cheltuiala făptuitorului.
________________________________________________________
123
_______________________________________________

DE INVENŢIE
Teste de autoevaluare
1. Care dintre următoarele drepturi ale inventatorului titular de

brevet sunt morale:
a) dreptul de despăgubiri materiale în cazul încălcării drepturilor;
b) dreptul de prioritate;
c) dreptul la nume al inventatorului.
R-c
2. Care dintre următoarele caractere ale dreptului de proprietate

industrială asupra invenţiei nu este adevărat:
a) este un drept absolut:
b) este un drept perpetuu;
c) este un drept transmisibil.
R-b
3. Licenţele obligatorii se acordă:

a) de către judecătoria pe raza căreia domiciliază inventatorul;
b) Tribunalul Municipiului Bucureşti;
c) O.S.I.M.
R-b
4. Dreptul de informare al unităţii se referă la:

a) crearea unei invenţii de serviciu sau de comandă;
b) invenţiile înregistrate la O.S.I.M.;
c) orice tip de invenţie.
R-a
________________________________________________________
124
5. Obligaţia la asistenţă tehnică ia naştere:
a) datorită faptului că s-a folosit de baza materială a unităţii;
b) este prevăzută de lege;
c) dintr-un contract între inventator şi unitatea de exploatare.
_______________________________________________
CAP. XII. ALTE OBIECTE ALE PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE
CONŢINUT
XII.1. Modele de utilitate, desenele şi modelele industriale
XII. 2. Semne distinctive ale activităţii industriale şi comerciale
XII. 3, Numele comercial
XII. 4. Combaterea concurenţei neloiale
OBIECTIVE
________________________________________________________
125
 familiarizarea cu celelalte subiecte ale proprietăţii industriale;
 identificarea diferendelor între desene şi modele industriale;
 identificarea diverselor tipuri de mărci.
XII.1. Modele de utilitate, desenele şi modelele industriale
1. Modelele de utilitate
Modelele de utilitate sunt creaţii tehnice care printr-o formă nouă,

dispoziţie sau mecanism, au un rol utilitar.
Modelele de utilitate sunt o varietate de invenţii restrânsă la

produse (cu eliminarea procedeelor) supusă unor condiţii de clasificare
foarte asemănătoare şi a căror protecţie este, în general, configurată după
modelul privind invenţiile.
Legislaţiile care cunosc acest obiect de proprietate industrială

(Germania, Japonia, Spania, Italia, Brazilia), permit modificarea unei cereri
de brevet în cursul proceduri, într-o cerere de model de utilitate.
Modelele de utilitate sunt denumite şi mici invenţii. În raport cu invenţiile,

modelele de utilitate nu presupun o activitate inventivă. Noutatea
modelelor de utilitate se stabileşte ţinând cont de nivelul tehnicii mondiale,
iar în unele legislaţii noutatea este limitată doar la nivelul naţional al
tehnicii.
Datorită asemănării dintre invenţii şi modelele de utilitate, în cursul

procedurii de examinare, cererea de brevet poate fi modificată la
solicitarea depunătorului, într-o cerere de model de utilitate.
Cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, solicitantului i se

acordă un titlu de protecţie egală cu brevetul sau certificatul de model de
utilitate.
Titularul are un drept exclusiv de exploatare a modelului de utilitate.

Spre deosebire de invenţii durata de protecţie a modelului de utilitate este
mai redusă.
Ocrotirea modelelor de utilitate este consacrată de Convenţia de la

Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
Conform art. 4 lit. A al. 1 din Convenţia de la Paris , depozitul unui

model de utilitate conferă depunătorului un drept de prioritate unionistă
Termenul de prioritate este de 12 luni de la data depozitării primei cereri.
2. Desenele şi modelele industriale
________________________________________________________
126
Importanţa pe care estetica industrială a dobândit-o în lumea
contemporană reprezintă, dintr-un anumit unghi, o contrapondere a
tehnicizării crescânde. Estetica umanizează caracterul funcţional al
_______________________________________________
produselor industriale individualizând forma acestora şi permiţând, prin

atenuarea caracterului impersonal al producţiei de serie, personalizarea,
orientarea alegerii consumatorului potrivit gustului său.
Desenele şi modelele industriale (denumite design industrial în

terminologia anglo-saxonă) sunt creaţii de formă prin care se realizează
individualizarea printr-un element estetic, a produselor industriale.
Elementul estetic apare ca esenţial pentru această formă de creaţie

şi o distinge de mărci care reprezintă şi ele, mijloace de individualizare a
produselor.
Ca formă de creaţie intelectuală desenele şi modelele industriale

reprezintă o modalitate de manifestare a esteticii industriale, contribuind
atât la orientarea consumatorilor cât şi la sporirea valorii comerciale a
produselor.
Reprezentând opere de creaţie intelectuală, utilizate în activitatea

industrială, artizanală şi comercială, desenele şi modelele industriale au,
alături de toate celelalte rezultate ale activităţii creatoare a oamenilor,
vocaţie la protecţia juridică.
Desenele – sunt ansambluri de linii şi culori care produc un efect

decorativ nou, iar modelele sunt forme sau aspecte plastice care se
realizează pe suprafeţele plane sau în spaţiu.
Conform diverselor legislaţii, obiectul susceptibil de proprietate

industrială poate fi atât o invenţie brevetabilă cât şi un desen sau model
industrial.
În literatura de specialitate se arată că atunci când legătura dintre

formă şi efect tehnic este indisolubilă, se va aplica regimul brevetului de
invenţie.
Această legătură dintre formă şi efect tehnic se stabileşte după

criteriul multiplicităţii formelor şi criteriul contribuţiei formei.
Dacă efectul tehnic se produce şi prin folosirea altor forme decât

cea utilizată, protecţia va fi ca desen sau model industrial.
________________________________________________________
127
Când însă forma utilizată contribuie la obţinerea efectului tehnic,
protecţia va fi prin brevet.
Desenele şi modelele industriale au o dublă natură, ele fiind

comune atât creaţiei artistice cât şi celei industriale.
Din punct de vedere al creaţiei, desenele şi modelele fac parte din

dreptul de autor, iar din punct de vedere al destinaţiei şi a multiplicării, ele
aparţin dreptului de proprietate industrială.
Privind protecţia desenelor şi modelelor industriale subliniem că ea

este definită în funcţie de luarea în considerare a elementului industrial ori
artistic.
Legislaţiile naţionale admit soluţii care se înscriu între dreptul de

proprietate industrială şi dreptul de autor asupra operelor artistice.
Protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale, în funcţie de

soluţiile adoptate, se realizează prin 3 sisteme:
a) sistemul cumulului de protecţie;

b) sistemul cumulului parţial;
c) sistemul protecţiei specifice.
a) Sistemul cumulului de protecţie - este consacrat în dreptul
francez. Conform acestui sistem, autorul unui desen sau model industrial
_______________________________________________
poate invoca fie simultan atât regimul specific al acestor creaţii instituit prin
Legea din 14 iulie 1909, cât şi pe cel stabilit pentru dreptul de autor asupra
operelor artistice, fie, la alegerea sa, unul din aceste regimuri de protecţie.
b) Sistemul cumulului parţial – este specific legislaţiei germane.

Astfel, desenele şi modelele industriale au atât protecţia legii speciale din
11.01.1876, cât şi a legii drepturilor de autor din 09.09.1965. Însă protecţia
desenelor şi modelele industriale în cadrul dreptului de autor este
condiţionată de existenţa unui element de originalitate. Distincţia dintre
desene şi modelele industriale şi operele de artă aplicată se bazează pe
criteriul nivelului artistic.
Atunci când desenul sau modelul industrial are un anumit nivel

artistic se acordă o dublă protecţie. Când desenul sau modelul industrial
nu este original se va aplica o protecţie specială.
c) Sistemul protecţiei specifice – este consacrat de dreptul italian.

Desenele şi modelele industriale sunt numite creaţii ornamentale. Regimul
juridic este similar cu cel al modelelor de utilitate. În cazul în care
________________________________________________________
128
elementul artistic este dominat şi separat de aspectul industrial, creaţiile
ornamentale pot fi protejate în sistemul dreptului de autor prevăzut prin
legea din 22 aprilie 1941.
Pentru a fi protejate juridic, desenele sau modelele industriale

trebuie, conform, sau să îndeplinească două condiţii:
 soluţia estetică să fie nouă;

 soluţia tehnică să fie aplicabilă pe cale industrială, adică obiectul la
care se aplică modelele sau desenele industriale să poată fi
reprodus de câte ori este necesar.
În legislaţia românească, până la aderarea ţării noastre la Convenţia
de la Haga prin Legea nr. 44 din 15 mai 1992, desenele şi modelele
industriale erau protejate prin Dec. 321 din 21. 06. 1956, în măsura în care
îndeplineau condiţiile prevăzute de legea de autor.
În prezent protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale este

consacrată prin Legea nr. 129 / 1992.
Drepturile asupra modelelor şi respectiv protecţia specifică a

desenelor industriale sunt apărate prin eliberarea unui titlu de protecţie de
către OSIM. Acest titlu este certificatul de înregistrare a desenelor sau
modelelor industriale, care conferă titularului său un drept exclusiv de
exploatare pe teritoriul României (art.2)
Protecţia asigurată prin această lege nu exclude beneficiul protecţiei

conferite de dreptul de autor (art. 7).
Protecţia juridică internaţională a desenelor şi modelelor industriale
este asigurată prin Legea 44 / 1992 prin care România a aderat la
Angajamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi
modele industriale, din 6.11.1925, cu modificările şi completările ulterioare
(Actul de la Haga - 1960, Actul complementar de la Stocholm – 1967. Alte
acte normative aplicabile: Angajamentul de la Lucarno privind clasificarea
internaţională a desenelor şi modelelor industriale ; Acordul de la
Marrakech privind constituirea, Organizaţia Mondială de Comerţ – Anexa
TRIPs)
Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului
desenului sau modelului industrial,ori succesorului său în drepturi.
______________________________________________
Dacă mai multe persoane au creat acelaşi model sau desen

industrial independente una de alta, dreptul la eliberarea certificatului de
înregistrare aparţine aceleia care a depus cea dintâi cererea de
înregistrare la OSIM sau, dacă o prioritate a fost recunoscută, aceleia a
cărei cereri are cea mai veche dată de prioritate.
Dacă autorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale,
dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenelor sau
modelelor industriale aparţine:
________________________________________________________
129
 unităţii, pentru desenele şi modelele industriale realizate de
salariat, fie în baza unui contract de muncă ce prevede o misiune
creativă care corespunde funcţiei sale efective, fie în executarea
unei misiuni de cercetare ce i-a fost încredinţată expres;
 salariatului, pentru desenele şi modelele industriale realizate, fie în
cursul exercitării funcţiei, fie în domeniul activităţii unităţii, prin
cunoaşterea sau folosirea tehnicii sau mijloacelor specifice
aparţinând unităţii ori a datelor existente în unitate. În aceste
condiţii unitatea are un drept de preferinţă (preemţiune) la
încheierea unui contract de cesiune sau licenţa neexclusivă, ce
trebuie exercitată în termen de 3 luni de la ofertă. Preţul
contractului se stabileşte între părţi sau, în lipsa acordului lor de
instanţa de judecată, în funcţie de contribuţia iniţială a fiecărei părţi
şi de utilitatea industrială şi comercială a desenului.
 salariatul în mod necondiţionat, pentru toate celelalte desene şi
modele industriale.
În primele două sisteme salariatul şi unitatea au obligaţia să se
informeze reciproc asupra stadiului realizării desenelor şi modelelor
industriale şi să se abţină de la orice divulgare de natură să prejudicieze în
tot sau în parte drepturile conferite de lege.
Dacă în termen de 60 de zile de la informare unitatea nu depune
cererea şi nu există altă convenţie, acest drept revine autorului, ca şi cel
de eliberare a certificatului de înregistrare .
Persoanele fizice sau juridice, având domiciliul sau sediul în afara
teritoriului României, beneficiază de dispoziţiile legii în condiţiile
convenţiilor internaţionale la care România este parte sau pe bază de
reciprocitate cu ţările ai căror resortisanţi sunt.
Procedurile de înregistrare sunt supuse taxelor prevăzute prin
O.G. 41 / 1998.
Drepturile conferite de certificatul de înregistrare
Certificatul de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale
conferă titularului un drept exclusiv de exploatare a desenelor sau a
modelelor industriale pe teritoriul României şi de a interzice terţilor să
efectueze fără autorizarea sa:
 reproducerea;
 fabricarea;
 comercializarea;
 oferirea spre vânzare, folosirea sau stocarea în vederea
comercializării;
 oferirea spre vânzare sau folosire a desenelor sau modelelor
industriale ca şi a produsului în care acesta a fost încorporat.
______________________________________________
Perioada de valabilitate a certificatului de înregistrare este de 5 ani de

la data depozitului reglementar şi poate fi reînnoită doar de două ori
succesiv, cu câte 5 ani.
________________________________________________________
130
Autorul are, de asemenea, dreptul să i se menţioneze numele pe
certificatul de înregistrare, precum şi calitatea de autor în orice acte sau
publicaţii de specialitate.
Certificatul poate fi anulat în tot sau în parte la cererea unei

persoane interesate, în cazul când se constată, la data înregistrării cererii
că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru asigurarea protecţiei.
Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare precum şi

drepturile ce decurg din acesta sunt transmisibile în tot sau în parte.
Transmiterea se poate face prin cesiune, pe bază de licenţă

exclusivă sau neexclusivă, precum şi prin succesiune testamentară sau
legală.
Transmiterea produce efecte faţă de terţi începând cu data înregistrării la

OSIM.
Apărarea drepturilor ce decurg din cererea de înregistrare şi

certificatul de înregistrare se realizează prin mijloace de drept penal care
prevede infracţiunea contrafacerea a desenelor şi modelelor industriale şi
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Încălcarea drepturilor titularului atrage pentru persoanele vinovate

obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun.
Litigiile cu privire la calitatea de autor, calitatea de titular al

certificatului de înregistrare, cele privind drepturile patrimoniale din
contractele de cesiune sau licenţă, precum şi cele din nerespectarea
obligaţiilor contractuale sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Însuşirea fără drept a calităţii de autor constituie infracţiune şi se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
XII.2. Semne distinctive ale activităţii industriale şi comerciale
2. 1. Mărcile de fabrică, de comerţ, şi de serviciu
A. Protecţia juridică
În România mărcile sunt protejate juridic prin dispoziţii de:
a.- Drept intern:
- Legea 28 / 1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu;
- H.C.M. 77 / 1968 pentru aplicarea legii;
- H.C.M. 1057 / 1968 prin care s-a aprobat Regulamentul referitor la
compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiei pentru
soluţionarea litigiilor privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de
serviciu;
- Legea nr. 84 / 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice plus
O.G. 41 / 1998 privind taxele în domeniul proprietăţii industriale.
________________________________________________________
131
b. - Drept internaţional:
* Angajamentul de la Madrid din 1891 privind înregistrarea internaţională a
mărcilor, revizuită la Nisa (1957) şi la Stocholm (1967) ratificată de
România prin Dec. 776 / 1968;
______________________________________________
* Tratatul de la Marrrakesh din 1994 pentru constituirea O.M.C. – Anexa

TRIPS.
B. Definiţia mărcii
Potrivit art. 3 al L. 84 /98, prin marcă se înţelege un semn distinctiv
susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor şi a
serviciilor unei persoane juridice sau fizice de cele aparţinând altor
persoane.
De remarcat că definiţia din L. 28 / 67 era mai completă, în sensul
că preciza că mărcile serveau pentru deosebirea produselor, lucrurilor şi
serviciilor unor întreprinderi, de cele identice şi similare ale altor
întreprinderi şi pentru a simula îmbunătăţire calităţii produselor, lucrurilor şi
serviciilor.
Pot constitui mărci semne distincte: cuvinte, inclusiv nume de

persoane, desene, litere, cifre, forma produsului sau a ambalajului,
elemente figurative, forme tridimensionale, combinaţii de culori, precum şi
orice combinaţie de astfel de semne.
a). Numele – legea română nu revede expres că numele constituie

marca , aceasta deoarece termenul de cuvinte cuprinde atât nume cât şi
denumiri. Este cunoscut faptul că numele este un element de identificare
a persoanei şi în acest sens, ele reprezintă un drept personal
imprescriptibil. Legea protejează atât numele cât şi pseudonimul şi numele
comercial.
Pentru a constitui o marcă, numele trebuie să aibă o formă specială,

adică un aspect caracteristic, realizat din combinarea unor elemente
figurative, culoare, grafică sau chiar o anumită aşezare a literelor din care
se compune.
În unele legislaţii (engleză, elveţiană, germană) numele poate fi

folosit ca marcă fără a prezenta o formă specială.
Folosirea ca marcă a numelui propriu zis (numele patronimic) ridică

o serie de probleme. Utilizarea numelui propriu zis ca marcă atribuie
titularului un drept exclusiv. Întrucât numele poate aparţine mai multor
persoane, obiectul exclusivităţii nu priveşte numele de sine, ci forma sa
specială.
________________________________________________________
132
O marcă poate avea, de asemenea, numele altei persoane decât a
titularului, dar în acest lucru este posibil numai cu acceptul terţului, ori a
succesorilor acestuia.
Numele istoric poate fi folosit ca marcă cu condiţia ca prin aceasta

să nu se aducă atingere personalităţii dispărute.
b). Denumirile – sunt cuvinte luate din limbajul curent sau inventate,
care sunt arbitrare sau de fantezie şi nu generice, necesare sau
descriptive.
Spre deosebire de nume, denumirile folosite ca marcă sunt protejate

prin ele însele şi nu în forma pe care o îmbracă cuvântul ca marcă.
Denumirea utilizată ca marcă poate fi constituită dintr-un substantiv

combinat cu un adjectiv (Golden-Deer) ce reflectă o calitate a produselor
sau poate reprezenta o îmbinare de cuvinte necesare (caffe instant).
Denumirile necesare sau descriptive sunt acele denumiri care se

referă la modul, timpul şi locul fabricării (salam ţărănesc) , la calitatea
______________________________________________
produsului şi destinaţia sa (salam vânătoresc), la preţ, cantitate ori

greutate.
Pot fi folosite ca mărci denumiri simbolice precum şi acele denumiri

care sugerează în mod indirect şi fantezist calităţile unui produs (parfum
Athos).
Uneori cuvintele folosite ca marcă pot fi transformate în denumire

generică. De regulă, identificarea unui produs cu denumirea semnifică
degenerarea mărcii (Adidas).
c). Literele şi cifrele – pentru a forma o marcă, literele şi cifrele

trebuie să aibă o grafică distinctă.
Deşi în unele legislaţii nu sunt acceptate ca mărci, se admite cu titlu

de excepţie unele litere sau cifre care au o formă originală sau sunt notorii.
Literele utilizate ca marcă pot fi iniţialele unui nume sau cuvinte

(Y.S.L. sau B.T.), însă trebuie să formeze un cuvânt fără semnificaţie
cunoscută şi să poată fi pronunţat (Instr. 758 / 68).
Întrucât mărcile formate exclusiv din cifre nu pot fi protejate, pentru

a se elimina acest impediment, se prevede că ele să fie asociate cu
________________________________________________________
133
elemente grafice speciale (ex. ţigările americane 666 înconjurate de un
soare stilizat, în relief pe ambalaj)
d). Reprezentările grafice: mărcile pot fi formate şi din reprezentări

grafice, plane ori în relief. Ele se înfăţişează sub o diversitate de forme:
embleme, viniete, etichete, peisaje, amprente, fotografii, blazoane,
desene, reliefuri, sigilii, liziere etc.
e). Forma produsului – dacă forma produsului este caracteristică,

ea poate constitui o marcă.
Nu pot fi considerate ca mărci semnele constituite din forma

spaţială a unor
produse dacă ea reprezintă forma necesară a produsului sau dacă are

exclusiv un caracter de utilitate.
f. Forma ambalajului – la fel ca şi forma produsului forma

ambalajului poate fi adoptată ca marcă. În legislaţiile unor ţări (Anglia,
Grecia, Japonia, SUA) protejarea ca marcă este condiţionată de alte
semne: inscripţii, menţiuni, etichete.
g. Culoarea produsului ori ambalajului - Printre semnele distinctive

susceptibile a fi ocrotite ca mărci figurează şi una de mai multe culori ale
produsului sau ambalajului. O singură culoare nu poate fi protejată ca
marcă.
h .Combinaţia de elemente - Marca poate fi constituită şi din alte

combinaţii de nume, denumiri, reprezentări grafice. Prin aceste combinaţii,
un semn banal, fără semnificaţie poate deveni distinctiv, susceptibil de a fi
protejat ca marcă.
C. Funcţiile mărcii
În strategia comercială, marca reprezintă un element principal. Prin
diferenţierea obiectivă şi subiectivă pe care o realizează în oferta globală
a bunurilor de consum, marca foloseşte în scopul extinderii pieţii.
Marca îndeplineşte următoarele funcţii principale:
1.funcţia de diferenţiere a produselor;
2.funcţia de concurenţă;
3.funcţia de organizarea pieţii;
______________________________________________
4.funcţia de monopol.
________________________________________________________
134
1.- Funcţia de diferenţiere – Diferenţierea se realizează prin
informaţiile pe care marca le oferă cumpărătorului. Prin marcă se
realizează individualizarea produselor existente pe piaţă, iar producătorul
este apărat de concurenţa neloială.
2.- Funcţia de concurenţă - se bazează pe sistemul de atragere a

clientelei. Competitivitatea şi concurenţa comercială presupune
promovarea noului, fiabilităţii, calităţii. Prin influenţa exercitată asupra
cererii, permite fabricarea în serii mari, şi creşterea puterii de concurenţă a
produselor.
3.- Funcţia de organizare a pieţii - prin corelarea cererii cu oferta,

marca reprezintă un mijloc de organizare a pieţii. Ca instrument de
organizare marca influenţează distribuţia. Marca se vinde singură (numai
mărfurile de calitate sunt marcate). Comercianţii folosesc mărcile de
comerţ (propriile semne distinctive) pentru a-şi asigura exclusivitatea
distribuţiei.
Calităţile economice şi comerciale au făcut din marcă instrumentul

principal al marketingului.
4.- Funcţia de monopol – Diferenţierea mărcilor producătorilor şi

exclusivitatea distribuţiei au ca rezultate transformarea concurenţei într-un
instrument de monopol. Totodată funcţia de garanţie a calităţii produsului
este înlocuită cu o funcţie de protecţie a cumpărătorilor.
D. Clasificarea mărcilor
Mărcile pot fi clasificate după următoarele criterii:
a) destinaţia mărcilor;
b) obiectul mărcilor;
c) titlul dreptului de marcă;
d) natura normelor care reglementează mărcile ;
e) numărul semnelor care alcătuiesc marca;
f) natura semnelor care alcătuiesc marca;
g) efectele mărcilor asupra cumpărătorilor;
g) semnificaţia specială a mărcilor.

Interesează numai primul criteriu, acesta fiind cel mai utilizat în
economie.
După acest criteriu distingem:
A. - mărcile de fabrică - utilizate de producător sau fabricant prin

care se diferenţiază produsele unei întreprinderi de alte produse
asemănătoare;
B. - mărcile de comerţ - folosite de distribuitor sau comerciant, prin

aplicarea ei pe produsele pe care le vinde. Marca de comerţ arată că
________________________________________________________
135
produsele unei întreprinderi sunt distribuite de o unitate sau o reţea de
unităţi comerciale (Tutti fruti sau European Drink);
C.- mărcile de serviciu – se folosesc pentru a deosebi serviciile unui

agent economic (întreprindere ) de cele prestate de alţi agenţi
(întreprinderi);
D. - Marca notorie – se caracterizează printr-un renume deosebit,

având valoare internaţională recunoscută: Coca – Cola, Kodak, Philips
etc. Notorietatea se determină în funcţie de o serie de condiţii:
vechime ca mărci, intensitatea publicităţii, identitatea cu ideea de calitate.
______________________________________________
În doctrină se face distincţia între mărcile notorii şi mărcile celebre,

cele din urmă fiind apreciate după condiţii mai riguroase decât primele.
În dreptul nostru protecţia mărcilor notorii este prevăzută de Legea

28/1967 şi este restrânsă numai la sfera produselor identice sau similare.
E.- Marca naţională - individualizează produsele care provin dintr-o

anumită ţară constituind o garanţie specială de calitate. Marca naţională
este o marcă oficială a statului fiind reglementată de normele dreptului
administrativ.
E. Subiectele dreptului de marcă

În principiu dreptul de marcă poate fi obţinut de orice persoană fizică
sau juridică, care exercită o activitate industrială sau comercială . Este
posibil ca o marcă să aparţină mai multor persoane fizice care desfăşoară
o activitate comercială sau industrială, împreună.
De asemenea, dreptul de marcă poate să ajungă să aparţină mai

multor persoane ca urmare a transmisiunii mărcilor prin acte între vii
(cesiune) sau mortuis causa.
Mărcile colective aparţin unor persoane juridice care nu exercită

direct o activitate comercială sau industrială, de tipul ministerelor sau unor
grupuri profesionale.
Mărcile colective individualizează producţia unor producători diferiţi,

atestând ceea ce este comun acestor produse, respectiv calitatea obţinută
prin respectarea aceloraşi reguli. în literatura de specialitate ele sunt
numite mai curând mărci de calitate (combinatul UAP).
F. Protecţia mărcilor
Dreptul la marcă este dobândit şi protejat prin înregistrarea
acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
________________________________________________________
136
Solicitantul – este persoana fizică sau juridică în numele căruia
cererea este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor.
Titularul – este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca

este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor.
Mandatarul autorizat - este consilierul în proprietate industrială care
poate avea şi calităţi de reprezentare în procedurile în faţa OSIM.
Legea 84 / 1998 prevede în art. 5 pe parcursul literelor a – e
cazurile de mărci excluse de la protecţie şi care nu pot fi înregistrate.
Dintre acestea menţionăm:
 mărcile care conţin imaginea sau patronimul al unei persoane care

se bucură de renume în România fără consimţământul acesteia;
 mărcile care induc în eroare asupra originii geografice a calităţii
sau naturii produsului sau serviciului;
 mărcile contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
 mărcile care conţin o indicaţie geografică, dar induc publicul în
eroare asupra locului adevărat de origine.
O marcă poate fi înregistrată pe numele mai multor titulari
(coproprietari).
De asemenea, o marcă poate fi înregistrată de o asociaţie, ca marcă

colectivă, a cărei utilizare de către membrii respectivei asociaţii, trebuie să
respecte un regulament, ce se depune la OSIM odată cu cererea de
înregistrare a mărcii colective.
______________________________________________
Cererea de înregistrare a mărcii – conţine datele de identificare a

solicitantului, reproducerea mărcii precum şi indicarea produselor sau
serviciilor pentru care înregistrarea este cerută, redactată în limba
română.
Cererea se depune la OSIM şi constituie depozitul naţional

reglementar al mărcii.
Cererea se referă la o singură marcă. Data depozitului reglementar

este data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare în
condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute de lege (art.
10).
Procedura de înregistrare a mărcii

În termen de o lună de la data primirii cererii, OSIM o examinează şi
dacă constată că sunt îndeplinite condiţiile de formă, atribuie dată de
depozit a cererii.
________________________________________________________
137
În caz contrar, notifică solicitantului lipsurile constatate şi-i acordă un
termen de 5 luni pentru depunerea completărilor.
OSIM examinează apoi în fond cererea de înregistrare, în termen de

6 luni de la data plăţii taxei de înregistrare şi examinare.
Dacă în urma examinării se constată că sunt îndeplinite condiţiile

pentru înregistrarea mărcii OSIM decide înregistrarea şi publicarea
acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Marca se publică în termen de 2 luni de la data deciziei de

înregistrare a mărcii.
În termen de 3 luni de la data publicări mărcii titularul unei mărci

anterioare ori notorii sau al cărui alt drept de proprietate industrială
protejat ori dreptul de autor protejat precum şi orice persoană interesată,
pot face opoziţie la OSIM cu privire la marca publicată.
Opoziţia trebuie formulată în scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute

de lege.
În termen de 3 luni de la data notificării opoziţiei solicitantul poate

prezenta punctul său de vedere către OSIM, care i-a notificat opoziţia
formulată.
Durata protecţiei
Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data
depozitului naţional reglementar, pe durata de 10 ani.
La cererea scrisă a solicitantului înregistrarea mărcii poate fi

reînnoită la expirarea termenului, cu încă 10 ani şi aşa mai departe cu
plata taxei prevăzute de lege.
Drepturile conferite de marcă

Marca înregistrată conferă titularului său un drept exclusiv asupra
mărcii.
Drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune sau licenţă,
oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii.
Dreptul titularului se epuizează odată cu vânzarea produsului care
poartă marca, de către el, sau cu acordul lui.
______________________________________________
________________________________________________________
138
2. 2. Indicaţiile geografice
În România indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate

conform dispoziţiilor Legii nr. 84 / 1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice şi ale Regulamentului de aplicare a legii.
Dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale O.G. 41 / 1998

privind taxele în domeniul proprietăţii industriale.
În plan intern şi internaţional sunt aplicabile în materie şi dispoziţiile

tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, în
special Convenţia de la Paris pentru protejarea proprietăţii industriale şi
Acordul de la Marrakech privind constituirea OMC – Anexa TRIPS.
A. Obiectul protecţiei
Conform Legii 84 / 1998 indicaţia geografică este denumirea
servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau
localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte
caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini
geografice.
De altfel, desemnând un grad mare de generalizare în vechea

legislaţie indicaţiile geografice purtau denumirea de indicaţii de
provenienţă sau denumiri (apelaţiuni) de origină.
Definiţia dată de lege a fost preluată din Acordurile de la

Marrakech şi cuprinde în sfera indicaţiilor protejate, atât denumirea de
origine – definită de Aranjamentul de la Lisabona (privind protecţia
denumirilor de origină şi protecţia lor internaţională) drept: denumirea
geografică a unei ţări, a unei regiuni, sau a unei localităţi care serveşte la
desemnarea unui produs, care este originar din aceasta şi ale cărui calităţi
şi caracteristici sunt datorate exclusiv sau esenţial mediului geografic,
incluzând factorii naturali şi factorii umani – cât şi, eventual, alte denumiri
geografice, incluse în categoria denumirilor de origine, anume acelea la
care o reputaţie poate fi atribuită în mod esenţial originii geografice.
Sunt excluse de la înregistrare ca indicaţii geografice:
 cele care nu îndeplinesc condiţiile definiţiei date de lege;

 reprezintă denumiri generice ale produselor;
 sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii,
originii, modului de obţinere şi calităţii produselor;
 sunt contrare bunelor moravuri şi ordinii publice.
B. Dreptul la protecţie
Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi solicitată numai de
către o asociaţie de producători care desfăşoară o activitate de producţie
în zona geografică, pentru produsele pentru care se solicită înregistrarea
indicaţiei geografice.
________________________________________________________
139
O indicaţie geografică înregistrată pe numele unei asociaţii, poate fi
înregistrată şi pe numele altei asociaţii, în aceleaşi condiţii.
C. Procedura înregistrării
Cererea asociaţiei de înregistrare a indicaţiei geografice se depune

la OSIM, cererea precizând datele de identificare ale solicitantului şi a
membrilor asociaţiei, solicitarea expresă a înregistrării, denumirea
indicaţiei geografice, indicarea produselor ce o vor purta.
______________________________________________
La cerere se poate anexa şi lista membrilor asociaţiei care urmează

a beneficia de dreptul de folosire a înregistrării geografice.
Pentru înregistrare este necesară şi o certificare din partea

Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei sau după caz, a autorităţii
competente cu privire la:
 indicaţia geografică;
 produsele ce pot fi comercializate sub această înregistrare;
 aria geografică de producţie;
 caracteristicile şi condiţiile de obţinere care trebuie să le
îndeplinească produsele pentru a fi comercializate sub indicaţia
respectivă.
Înregistrarea indicaţiei geografice, eliberarea certificatului de
înregistrare a indicaţiei geografice, reînnoirea duratei de folosire, şi
reclasificarea listei de produse pentru care se solicită înregistrarea, sunt
supuse plăţii taxelor conform O.G. 41 / 1998.
Nu se acordă scutiri sau reduceri de taxe.
Cererea de înregistrare se poate depune direct la OSIM sau se

poate expedia recomandat, prin poştă, de către solicitant sau mandatarul
acestuia.
După examinare, din punct de vedere ale condiţiilor legale, OSIM

decide sau nu înregistrarea în Registrul Naţional al Indicaţiilor geografice
şi în termen de 2 luni de la decizie, aceeaşi instituţie publică indicaţia
geografică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi eliberează
solicitantului certificatul de înregistrare a indicaţiei geografice.
D. Drepturile conferite de titlul de protecţie

Titularul certificatului de înregistrare are un drept de folosire pe
termen de 10 ani de la data depunerii cererii de înregistrare, după care are
________________________________________________________
140
dreptul să reînnoiască înregistrarea pe perioade succesive de 10 ani atât
timp cât se menţin condiţiile în care a fost obţinută protecţia.
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă

obiectul nici unei transmiteri.
Indicaţia protejată poate fi folosită în circuitul comercial fie aplicată

pe produse, fie însoţită de documente însoţitoare, prospecte, reclame,
purtând menţiunea I.G. înregistrată.
E. Încetarea drepturilor
Titularul unei indicaţii geografice înregistrate poate fi decăzut din

drepturi de către TMB la cererea oricărei persoane interesate, dacă
înregistrarea s-a făcut fără respectarea condiţiilor legale.
Tot TMB, la cererea MAA, poate să decadă din drept persoana

autorizată să folosească o IG dacă nu se respectă condiţiile de calitate şi
caracteristicile specifice produselor.
Titularul unei indicaţii geografice este apărat în dreptul său dacă

indicaţia geografică este folosită sau imitată de persoane neautorizate,
chiar dacă se indică în mod corect originea produselor sau chiar dacă se
adaugă menţiuni ca: gen, tip, imitaţie.
Dacă se pun în circulaţie produse ce poartă indicaţii geografice

eronate, în scopul de a sugera că produsul este originar dintr-o zonă
geografică de renume, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei.
______________________________________________
Utilizarea unei indicaţii geografice într-o manieră contrară

practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială în scopul de a
induce în eroare consumatorii, constituie infracţiune (act de concurenţă
neloială) şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 2 ani sau cu
amendă de 15 milioane lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a

persoanelor vătămate.
Marca de certificare
Marca de certificare este marca ce indică faptul că produsele sau
serviciile utilizate sunt certificate de titularul mărcii în ce priveşte calitatea
materialului, modul de fabricaţie respectiv de prestare, precizia ori alte
caracteristici (ex. isso).
________________________________________________________
141
O marcă de certificare se poate înregistra şi utiliza numai de către
persoane care au competenţa să exercite un control asupra produselor
sau serviciilor.
Nu poate solicita înregistrarea unei mărci de certificare persoana

care fabrică, importă sau vinde, produce ori prestează servicii altele decât
acelea de control în domeniul calităţii.
XII. 3. Numele comercial
Numele comercial sau firma, este numele sau după caz, denumirea
sub care un comerciant îşi execută actele de comerţ sau sub care este
cunoscută şi exploatată o întreprindere.
Firmele vor fi scrise în primul rând în limba română.
Numele comercial poate fi alcătuit din propriul nume, un pseudonim,

un prenume, numele unui terţ sau o denumire de fantezie.
Aceasta din urmă trebuie să nu fie imorală sau ilegală ori de natură
să inducă în eroare asupra naturii reale a întreprinderii (să nu fie
deceptivă).
Numele comercial se poate prezenta sub două forme distincte:
 prima este numele (semnătura) sub care un comerciant îşi exercită

comerţul, şi corespunde noţiunii de firmă.
În cazul unei persoane fizice, firma se compune din numele
comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui
acestuia.
Nici o menţiune asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei

comerciantului nu se poate adăuga firmei.
 a doua, denumirea folosită pentru individualizarea întreprinderii, are

rol de reclamă şi de semnătură.
Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a
cel puţin un asociat, cu menţiunea societate în nume colectiv scrisă în
întregime.
Firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele

a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea societate în comandită
simplă scris în întregime.
Pentru o societate pe capitaluri firma se compune dintr-o denumire

generică la care se adaugă o menţiune referitoare la forma asociaţiei.
________________________________________________________
142
______________________________________________
Firmele sucursalelor sau filialelor din România a unor societăţi

străine vor trebui să cuprindă şi menţiunea sediului principal din
străinătate.
Orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele precedente.
În România numele comercial este protejat prin dispoziţiile Legii

privind Registrul Comerţului nr. 26 / 1990. Dispoziţiile acestei legi se
completează cu cele corespunzătoare din Convenţia de la Paris pentru
protecţia proprietăţii industriale. Aceasta prevede în art. 8 că numele
comercial va fi protejat în toate ţările Uniunii fără obligaţia de depunere
sau de înregistrare.
Legea 26 / 1990prevede obligaţia oricărui comerciant ca înainte de

a începe actele de comerţ, să ceară înmatricularea în Registrul
Comerţului.care se ţine la Oficiul Registrului Comerţului, organizat în
fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
Dreptul şi în aceeaşi măsură obligaţia de înmatriculare a firmei

aparţine comercianţilor.
Cererea de înmatriculare va cuprinde:
 datele complete de identitate, situaţia materială, modul de evaluare

a acesteia şi actul de autorizare pentru exercitarea comerţului;
 obiectul comerţului.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului se face în termen
de 15 zile dacă legea nu prevede altfel:
 pentru comercianţi de la data autorizării punerii în funcţiune;

 pentru societăţi comerciale, de la data când judecătorul a dispus
înmatricularea;
 pentru Regiile Autonome şi Organizaţiile Cooperatiste de la data
actului de înfiinţare.
Registrul Comerţului înregistrează şi o serie de menţiuni legate de
situaţia personală a comercianţilor, fie din oficiu (comunicările instanţelor )
fie la cererea persoanelor interesate. Înmatricularea şi menţiunile sunt
opozabile terţilor.
Numele comercial poate îmbrăca forme diferite, în funcţie de natura

serviciului. În unele cazuri, aceasta poate permite identificarea sa directă
prin marcă (TVR = televiziune,Radio România – BBC etc.). Alteori se
aplică pe instrumentele folosite pentru prestarea serviciilor (taxiuri), pe
lucrurile care reprezintă obiectul serviciului (vesela, mobilier,lenjerie etc.)
________________________________________________________
143
sau pe obiecte care sunt rezultatul serviciului prestat (bilete TAROM, CFR
ş.a.)
Natura serviciilor nu poate fi însă decât indirect identificată prin

marcă (hoteluri sau restaurante cu marca aplicată pe lenjerie, veselă
utilităţi - şezlonguri umbrele de plajă).
Spre deosebire de vechea lege (28 / 67) noua lege nu specifică

explicit
aceste tipuri de mărci în schimb, pentru prima oară în România sunt

protejate
mărcile de certificare.
______________________________________________
XII. 4. Combaterea concurenţei neloiale
4. 1. Mod de asigurare a protecţiei
Protecţia împotriva concurenţei neloiale este reglementată în

România prin Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea
concurenţei neloiale.
Dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile

corespunzătoare din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii
industriale şi din anexa T.R.I.P.S. a Tratatului de la Marrakech privind
instituirea O.M.C.
De asemenea sunt aplicabile în materie prevederile art. 36 din
Legea nr. 15 / 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca
regii autonome şi societăţi comerciale şi cele din art. 31 din Codul penal.
4. 2.Obiectul protecţiei
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale

defineşte astfel. în art. 10 bis, protecţia împotriva concurenţei neloiale:
 ţările Uniunii sunt obligate să asigure cetăţenilor Uniunii o protecţie
împotriva concurenţei neloiale – orice fapte care sunt de natură să
________________________________________________________
144
creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele
sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
 constituie act de concurenţă neloială orice act de concurenţă
contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială -
afirmaţiile false, în exercitarea comerţului, care sunt de natură a
discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau
comercială a unui concurent;
 va trebui să fie interzise mai ales - indicaţiile sau afirmaţiile a căror
folosire, în exercitarea comerţului, este de natură să inducă
publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie,
caracteristicile, aptitudine de întrebuinţare sau cantitatea
mărfurilor.
Art. 10. din Convenţia de la Paris impune ţărilor Uniunii să asigure
cetăţenilor celorlalte ţări ale Uniunii mijloace legale corespunzătoare
pentru reprimarea actelor de concurenţă neloială şi să prevadă măsuri
care să permită sindicatelor şi asociaţiilor (legal constituite) care reprezintă
pe industriaşii, producătorii sau comercianţii interesaţi, să acţioneze în
justiţie sau pe lângă autorităţile administrative, în vederea reprimării unor
astfel de acte.
Art. 301 din Codul penal menţionează ca acte de concurenţă
neloială; fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă
denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false privind brevetele de
invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor
de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari.
Legea nr. 11 / 1991 dă concurenţei neloiale o definiţie identică celei

date în Convenţia de la Paris (art. 10 bis alin.2) şi stabileşte actele de
concurenţă neloială, care pot fi grupate în următoarele categorii:
 actele de concurenţă neloială de genul celor menţionate în

Convenţia de la Paris:
______________________________________________
 comunicarea sau răspândirea în public, de către un comerciant, de

afirmaţii asupra întreprinderii sale sau a activităţii acesteia, menite
să inducă în eroare creându-i astfel o situaţie de favoare în dauna
unor concurenţi;
 comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmaţii
mincinoase, asupra unui concurent sau a mărfurilor sale, afirmaţii
de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii;
 întrebuinţarea unei firme, a unei embleme, a unor desemnări
speciale sau a unor ambalaje, de natură a produce confuzie cu cele
folosite legitim de alt comerciant;
 producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea
în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind
brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi
cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de
a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi beneficiari.
________________________________________________________
145
 practicile anticoncurenţiale interzise prin art. 36 din legea nr. 15 /
1990, şi anume:
 fixarea sau impunerea de manieră directă sau indirectă a preţurilor
de monopol şi de dumping, ori a altor condiţii contractuale neloiale;
 limitarea sau controlul producţiei, desfacerii, dezvoltării tehnice sau
investiţiilor;
 împărţirea pieţelor sau surselor de aprovizionare;
 aplicarea faţă de partenerii comerciali a unor condiţii inegale la
prestaţii echivalente, producându-le în acest fel un dezavantaj în
raporturile concurenţiale;
 subordonarea încheierii contractelor de acceptare de către
parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau
potrivit uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor
contracte;
 oricare acţiuni ale unui agent economic sau ale unui grup de agenţi
economici care ocupă o piaţă, o poziţie dominantă caracterizată
printr-o situaţie de monopol sau printr-o concentrare manifestă a
puterii economice, în natura în care aceste acţiuni pot afecta
funcţionarea normală a pieţei în condiţii de liberă concurenţă.
 actele neloiale ale unui salariat (ori fost salariat) sau reprezentant
al unui comerciant, efectuate în folosul unui concurent, incitarea la
astfel de acte, exploatarea lor de către concurent:
 oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant,
unui concurent, ori acceptarea unei asemenea oferte;
 dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete
privind activitatea acestuia, către un concurent;
 oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de
daruri sau alte avantaje salariatului unui comerciant sau
reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată
afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi
clientela sa, ori pentru a obţine orice alt folos pentru sine ori pentru
altă persoană în dauna unui concurent;
______________________________________________
 deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor slabe

cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acest
comerciant;
 concedierea unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul înfiinţării
unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant
sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării
activităţii sale.
 tentativele de captare a clientelei prin încheierea unor contracte
avantajoase, bazate pe condiţiile incorecte din punct de vedere
comercial:
 încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea
unei mărfi sau executarea unei prestaţii în mod avantajos, cu
________________________________________________________
146
condiţia aducerii de către client a altor cumpărături, cu care
comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;
 încheierea de contracte prin care cumpărătorul ar urma să
primească un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sorţi
sau de hazard.
4. 3. Răspunderea pentru actele de concurenţă neloială
4. 3. 1. Încadrarea juridică
Legea încadrează actele de concurenţă neloială în următoarele
categorii:
 infracţiuni
Sunt considerate infracţiuni următoarele acte de concurenţă
neloială:
- întrebuinţarea unei firme, a unei embleme, a unor desemnări
speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele
folosite legitim de alt comerciant;
- producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea
în vânzare sau vânzarea unor mărfuri purtând menţiuni false privind
brevetele de invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi
cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de
a induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.
De asemenea, mai pot fi tratate ca infracţiuni oricare din celelalte
acte de concurenţă neloială, dacă au fost săvârşite în astfel de condiţii
încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.
 contravenţii
Sunt considerate contravenţii toate actele de concurenţă neloială
nemenţionate lîn categoria infracţiuni.
4.3. 2. Răspunderea
Răspunderea pentru comiterea unor acte de concurenţă neloială

este după cum urmează:
 penală - pentru actele care constituie infracţiuni;
 contravenţională - pentru actele care constituie contravenţii;
 civilă - pentru oricare act cate cauzează persoanei lezate daune
patrimoniale sau morale.
______________________________________________
Răspunderea aparţine persoanei care a comis actul de concurenţă

neloială. În cazul actelor care, potrivit legii, constituie contravenţii,
răspunderea poate aparţine şi unei persoane juridice
Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, împreună,
acestea răspund solidar.
Dacă fapta prevăzută de lege ca act de concurenţă neloială a fost
săvârşită de un salariat, în cursul exercitării atribuţiilor sale de serviciu,
comerciantul (patronul) răspunde solidar cu acest salariat pentru pagubele
pricinuite, afară de cazul în care va putea dovedi că, potrivit uzanţelor
comerciale, nu era în măsură să prevină comiterea faptei.
________________________________________________________
147
Legea se aplică şi persoanelor fizice sau juridice străine, care
săvârşesc acte de concurenţă neloială pe teritoriul României.
4. 4. Măsuri pentru combaterea concurenţei neloiale
4. 4.1. Sancţiuni
Actele de concurenţă neloială care constituie infracţiuni sunt

pedepsite cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă de la 20.000
lei la 100.000 lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea părţii vătămate ori
la sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a altei organizaţii
profesionale.
Actele de concurenţă neloială care constituie contravenţie sunt
sancţionate cu amendă de la 5.000 lei la 60.000 lei.
Contravenţia se constată de către salariaţi anume împuterniciţi de
camerele de comerţ şi industrie teritoriale sau de Inspecţia Comercială de
Stat, la sesizarea părţii vătămate. Amenda se aplică o dată cu constatarea
contravenţiei.
Pentru faptele de concurenţă neloială care cauzează daune
patrimoniale ori morale, persoana prejudiciată este în drept să se
adreseze instanţei cu acţiune în răspundere civilă. Dreptul la acţiune în
răspundere civilă se prescrie în termen de 1 an de la data la care
păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a
cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
4.4. 2. Alte măsuri
Comerciantul care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi

obligat (de instanţă) să înceteze sau să înlăture actul.
Instanţa poate dispune aplicarea sechestrului asigurator asupra mărfurilor
care au fost utilizate pentru săvârşirea actelor de concurenţă neloială, cum
sunt
mărfurile ce poartă menţiuni false privind brevetele de invenţii, origine şi
caracteristicile mărfurilor, de asemenea, instanţa poate dispune ca
mărfurile sechestrate să fie vândute, după distrugerea menţiunilor false,
urmând ca, din suma obţinută în urma vânzării să fie acoperite, mai întâi,
despăgubirile acordate.
______________________________________________
O dată cu condamnarea ori obligarea la încetarea faptei ilicite sau

la repararea daunei, instanţa poate obliga la publicarea hotărârii, în presă,
pe cheltuiala făptuitorului.
________________________________________________________
148
________________________________________________________
149
______________________________________________
1. Care este elementul determinant în consolidarea

protecţiei juridice a desenelor industriale:
a) forma condiţionată de funcţie;
b) estetica necondiţionată de funcţie;
c) coexistenţa formei, esteticii şi funcţiei.
R-c
2. condiţia de noutate a modelului de utilitate se apreciază

din:
a) momentul experimentării;
b) momentul constituirii depozitului reglementar;
c) momentul expunerii.
R-b
________________________________________________________
150
3. Care este perioada de protecţie a desenelor şi modelelor
industriale:
a) 5 ani;
b) 10 ani;
c) 20 de ani.
R–a
4. Care dintre următoarele semne nu poate constitui marcă

de produse:
a) cuvinte, cifre şi litere;
b) steme de stat, cifru regal;
c) combinaţii de cifre şi litere fără semnificaţii.
R-b
5. Acţiunea în concurenţă neloială este de competenţa:

a) Judecătoriei de pe raza căreia s-a comis fapta;
b) Tribunalul pe raza căruia locuieşte pârâtul;
c) Curtea de Apel pe raza căreia locuieşte reclamantul.
R-b
_______________________________________________
________________________________________________________
151
CAP. XIII. CONTRACTELE DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE
CONŢINUT
XIII.1. Contractul de licenţă
XIII. 2. Contractul de know – how
XIII. 3, Caracterul de consulting - enegineering
XIII. 4. Contractul de franciză
OBIECTIVE
 explicarea fenomenului de transfer de tehnologie şi a necesităţii

includerii acestuia în dreptul de proprietate industrială;
 descrierea fiecărui tip de contract de transfer;
 definirea elementelor definitorii ale contractelor tehnologice.;
XIII. 1. Contractul de licenţă
Contractul de licenţă se caracterizează prin faptul că titularul unui

brevet (licenţiator) transmite dreptul de folosinţă a unei invenţii, unei
persoane (licenţiat).
Conţinutul şi efectele sunt reglementate de legea contractului.
Contractul de licenţă oferă avantaje atât licenţiatorului: evitarea

barierelor vamale; repartizarea zonelor de desfacere; stimularea
exporturilor; valorificarea rezultatelor cercetării, cât şi licenţiatului:
realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de produse de
acelaşi fel; introducerea unor tehnici avansate; asimilarea unor produse
complexe; promovarea exportului sub licenţă.
Licenţa este un contract consensual încheiat în formă scrisă, a cărui

valabilitate nu este ţinută de respectarea vreunei formalităţi.
Contractul de licenţă se înregistrează la O.S.I.M.
După întinderea drepturilor, pot fi:
________________________________________________________
152
 exclusive – licenţiatul nu mai poate acorda alte licenţe pentru
aceeaşi invenţie;
 simple – licenţiatul poate acorda alte licenţe unor terţi..
După caracter pot fi:
 limitate (parţială) – îngrădită în timp şi cantitate;

 nelimitate – pe toată durata de valabilitate a brevetului de invenţie
şi, în care licenţiatul poate acorda la rândul lui licenţe simple sau
sub-licenţe.
XIII. 2. Contractul de know - how
Expresia know-how este de origine americană şi reprezintă forma

prescurtată a expresiei the know –how to do it (priceperea de a face ceva,
de a proceda într-un anumit caz sau pur şi simplu o dexteritate).
De la caracterul restrâns (ultimul) cu timpul sensul s-a lărgit

incluzând elemente de ordin intelectual şi mai ales experienţă şi
competenţă.
_______________________________________________
În dreptul român know-how reprezintă un ansamblu de cunoştinţe

tehnice nebrevetabile şi transmisibile, necesare pentru fabricarea unui
produs sau elaborarea unui procedeu şi este prevăzut în art. 69 al. 1 din
Legea 71 / 1968 şi art. 3 al. 1 din Legea 1 / 1971.
În absenţa altor dispoziţii, contractul de know-how este supus

normelor din materia contractelor. Pentru a se evita divulgarea, know-how
nu se brevetează. El se individualizează prin noutate, secret,
complexitate, dinamism.
Natura contractelor know-how-lui este diferită după cum obiectul lor

îl formează elementele materiale şi cele abstracte, sau intelectuale care
alcătuiesc know-how –ul.
Pentru elementele materiale pe care deţinătorul know-how –lui le

remite beneficiarului, contractul poate fi asimilat cu o vânzare sau
locaţiune, în funcţie de caracterul definitiv sau temporar al transferului.
Pentru elementele abstracte, intelectuale, care fac obiectul unei

comunicări şi nu al unei remiteri, ne aflăm în faţa unei locatio operarium, a
unui contract de antrepriză.
După complexitatea operaţiunilor contractele know-how se împart în

3 categorii:
________________________________________________________
153
a) contracte prin care se transferă o tehnologie sau un procedeu în
stadiul determinat de momentul încheierii, prin acte simple;
b) contracte care cuprind aceleaşi operaţiuni de transfer, dar prin acte
complexe şi succesive, stabilite în mai multe faze;
c) contractele prin care se transferă produse sau procedee tehnice
dintr-un domeniu de activitate, care au rezultat din cercetare
proprie.
Prin interferenţa cu alte operaţiuni tehnico-economice, contractele
know-how sunt:
 contractele de know-how pur – transferul nu este condiţionat de altă
operaţiune;
 contractul de know-how combinat – când transferul este un
accesoriu sau o rezultantă a altor operaţiuni;
 contractele de know-how complementar – când condiţiile de
transfer se stabilesc separat.
În esenţă obiectul contractului know-how îl constituie comunicarea
de cunoştinţe tehnice. Prin urmare obiectul îl formează elementele
intelectuale materializate, de regulă, în documente. Când nu pot fi
materializate în documente, ele se transmit prin asistenţă tehnică.
Transferul de know-how între părţile contractante poate avea loc prin
următoarele căi:
 transmiterea de documente, desene, planuri, modele, formule,
manuale;
 furnizarea de material sau a unei părţi de material;
 transmiterea de tehnicieni în întreprinderea beneficiarului;
 primirea de tehnicieni pentru specializare.
Furnizorul de know-how are obligaţia de garanţie împotriva viciilor
ascunse, iar beneficiarul, de a plăti preţul şi de a păstra secretul.
_______________________________________________
XIII. 3. Caracterul de consulting – engineering
Consultingul desemnează acţiunea de studiere a posibilităţii tehnice

şi comerciale dintr-un anumit domeniu şi pe această bază, acordarea de
asistenţă beneficiarului.
Consultingul cuprinde o sferă largă de operaţiuni. În relaţiile
internaţionale consultingul include şi activitatea de engineering care este
un sistem de operaţiuni de concepţie şi elaborare precum şi de
coordonare şi executare a proiectelor şi lucrărilor unui anumit obiectiv.
Operaţiunile de engineering cuprinde 2 faze:
- faza de studiu;
- faza de executare.
În funcţie de natura prestaţiilor activitatea de engineering poate fi:
 engineering economic – stabilirea soluţiilor pentru realizarea
obiectelor;
 engineering de proiectare;
 engineering industrial – materializează primele două.
________________________________________________________
154
În dreptul român activitatea consulting-engineering este consacrată
în art. 3 al. l din Legea 1 / 1971 şi art. 61 al. 1 din Legea 71 / 1969.
Contractul de cosulting-engineering este consensual, între persoane,
cumulativ şi cu titlu oneros.
În principiu activitatea de consulting-engineering cuprinde mai multe
contracte care toate împreună urmăresc acelaşi scop.
XIII. 4. Contractul de franciză
4. 1. Franciza – Istoric
Franciza presupune exploatarea unor drepturi de proprietate

industrială şi intelectuală aparţinând titularului unei afaceri de succes de
către un nou întreprinzător în schimbului preţului convenit.
În 1851 Singer Sewing Machines Company a pus la punct un sistem
de vânzare a maşinilor sale de cusut printr-o reţea de distribuitori
independenţi, cărora le oferea know-how-ul şi asistenţa tehnică. În spatele
afacerii era intenţia de a eluda legea antitrust care interzicea vânzarea
produselor către utilizatori, direct de fabricanţi.
Drumul deschis de această companie a fost urmat de Ford Motor
Company, General Motors şi Coca-Cola.
Prima reţea modernă de franciză de distribuţie a fost cea
organizată de Peter Sloan, directorul companiei producţiei de automobile
G.M. în 1929.
În prezent în SUA 1 / 8 din produse sunt vândute consumatorilor în
virtutea unor contracte de franciză. Cele mai cunoscute reţele de franciză
sunt Hollyday Inn, Sofitel, Europa Cars, Hertz, Fast-Food, Mc Donald’s,
Pizza Hut, Rent a Car etc.
În Europa există percepţii diferite a fenomenului francizei. În timp ce
Germania, Franţa, Anglia, Italia, Spania, Suedia, Olanda şi-au manifestat
o deschidere totală faţă de acest concept de afaceri, alte ţări precum
_______________________________________________
Elveţia, Austria Grecia, Portugalia, au manifestat un interes scăzut sau

chiar indiferenţă.
Dintre statele Europei Centrale şi de Sud - Est doar Ungaria şi Cehia
sunt prezente în statisticile specialiştilor.
Româna este totuşi menţionată între cele 180 de ţări ale lumii în care
specialiştii străini consideră că se pot face afaceri în sistem de franciză.
4. 2. Regimul juridic al francizei
Reglementarea juridică a francizei este reglementată prin O. G. nr.

52 / 1997 cu modificări prin Legea nr. 79 / 09.04.1998, care o defineşte
astfel:
________________________________________________________
155
Franciza – un sistem de comercializare bazat pe o colaborare
continuă între persoane fizice sau juridice independente din punct de
vedere financiar, prin care o persoană - francizor, acordă altei persoane –
beneficiar, dreptul de a exploata sau a dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu.
Francizorul – este un comerciant care:
 este titularul dreptului asupra unei mărci înregistrate. Drepturile

trebuiesc exercitate pe o durată de cel puţin egală cu durata
contractului de franciză;
 conferă dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau servicii;
 asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii
înregistrate;
 utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii
sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând viabilitatea produselor.
Beneficiarul – este un comerciant, selecţionat de francizor, care
aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea
definită de francizor.
Reţeaua de franciză - cuprinde un ansamblu de raporturi

contractuale între un francizor şi mai mulţi beneficiari, în scopul promovării
unei tehnologii, a unui produs sau serviciu, precum şi pentru dezvoltarea
producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu.
Contractul de franciză - trebuie să reflecte interesele membrilor

reţelei de franciză, protejând dreptul de proprietate industrială sau
intelectuală a francizorului, prin menţinerea identităţii comune şi a
reputaţiei reţelei de franciză.
Cuprinde:
 obiectul contractului;
 drepturile şi obligaţiile părţilor;
 condiţiile financiare;
 durata contractului;
 condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere.
Marca francizorului – este simbolul identităţii şi renumelui reţelei de
franciză, constituind garanţia calităţii produsului tehnologiei, serviciului
furnizate consumatorului.
_______________________________________________
________________________________________________________
156
Pentru a împiedeca înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata
contractului de exclusivitate, francizorul poate să impună o clauză de non-
concurenţă şi confidenţialitate.
De asemenea, acţionând ca o firmă mamă, este în permanenţă

interesată de activitatea comercială a beneficiarului.
Pentru evitarea unor afaceri neloiale sau pentru înlăturarea unor

fapte juridice nedorite, francizorul selecţionează beneficiarul care face
dovada competenţelor solicitate, respectiv, calităţi manageriale şi
capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.
Contractul de franciză trebuie să respecte următoarele principii;
 termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului

amortizarea investiţiilor specifice francizei;
 francizorul va înştiinţa beneficiarul cu un preaviz suficient de mare
asupra intenţiei de a reînnoi contractul la data expirării sau de a nu
semna un nou contract;
 în cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili în mod clar
circumstanţele care pot să determine o reziliere fără preaviz;
 condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor
decurgând din contract vor fi cu claritate precizate în special
condiţiile de desemnare a unui succesor;
 obligaţiile franciare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi
se vor determina astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor
comune.
Eventuale nerespectări ale prevederilor înscrise în contractul de
franciză vor fi notificate în scris de către francizor şi vor fi remise
beneficiarului acordându-i un termen de remediere.
Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevenţe.
Contractul de franciză, chiar dac ă prezintă aspecte comune cu

unele contracte comerciale internaţionale, nu se confundă cu acestea, el
având un caracter de proprietate intelectuală sau industrială, după caz.
________________________________________________________
157
_______________________________________________
1. Ce semnificaţie are îngrădirea în timp a contractului de licenţă:

a) că licenţa durează cât timp este valabil brevetul;
b) că este lăsată la latitudinea licenţiatului;
c) că este valabil numai pentru o perioadă din durata de valabilitate a
brevetului.
R-c
2. Contractul de know-how presupune:

a) numai remiterea unor produse tehnice;
b) transferarea de documente;
c) numai trimiterea de specialişti pentru instruire;
d) toate sau oricare dintre punctele de mai sus.
R–d
3. Francizorul poate fi numai:

a) creatorul unei invenţii;
b) un comerciant de succes;
c) este titularul dreptului asupra unei mărci înregistrate.
R–c
________________________________________________________
158
________________________________________________________
159
_______________________________________________
CUPRINS
Capitolu I. Consideraţii privind creaţia intelectuală ……………… 1
I.1.Proprietate intelectuală; propritatea industrială ……………………. 1
I.2. Izvoarele dreptului de autor ………………………………………. 4
Capitolul II.Dreptul subiectiv de autor ……………………………. 8
II.1.1 Definiţia şi trăsăturile caracteristice 8
II.2.2. Natura juridică a dreptului de autor ……………………………. 10
Capitolul III. Subiectul şi obiectul dreptului de autor ………………… 14
III.1 Subiectul dreptului de autor ………………………………….. 14
III.2 Obiectului dreptului de autor ………………………………. 19
Capitolul IV. Apărarea dreptului de autor ………………….. 32
IV. 1. Mijloace de apărare a dreptului de autor ……………….. 32
IV.2. Legea dreptului de autor şi drepturile conexe ……………… 33
Capitolul V. Transmisiunea drepturilor de autor ……………… 38
V.1. Netransmisibilitatea pe cale succesorală a
unor drepturi morale …………………… 38
V.2. Drepturile patrimoniale care se transmit pe
cale succesorală ………………………… 39
V.3. Transmiterea contractuală ……………………………… 41
Capitolul VI . Gestiunea şi apărarea drepturilor de autor
şi a drepturilor conexe ……………………. 49
VI.1. Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a
Drepturilor conexe ………………………… 49
VI.3. Apărarea drepturilor de autor …………………………. 50
Capitolul VII. Dreptul proprietăţii industriale …………………. 54
VII.1. Creaţia intelectuală tehnică şi dreptul de inventator……….. 54
________________________________________________________
160
VII. 2. Izvoarele dreptului de prpprietate industrială ………….. 56
VII.3. Principiile dreptului de proprietate industrială ……………………

57
Capitolul VIIII. Invenţiile –obiectul dreptului de inventator ….. 60
VIII.1. Consideraţii generale privind invenţiile ……………………….. 60
VIII.2. Categorii de invenţii …………………………….. 61
VIII.3. Brevetabilitatea invenţiilor …………………….. 63
Capitolul IX Subiectele protecţiei juridice 66
IX.1 Persoana fizică autor al invenţiilor ……………………….. 66
IX.2 .Persoana juridică titula al brevetului de invenţie .. ……. 68
Capitolul X Protecţia invenţiilor ………………….. 73
X.1. Titlurile de protecţie pentru invenţii …………….. 73
X. Brevetul de invenţii …………………………………. 76
Capitolul XI. Drepturile şi obligaţiile …………………….. 87
XI.1 Dreptul născut în legătură cu invenţia …………………………… 87
XI.2. Transmisiunea drepturilor în legătură cu invenţia …………… 99
Capitolul XII. Alte obiecte ale proprietăţii industriale ………………. 112
XII.1. Modele de utilitate, desenele şi modelele industriale …. 112
XII.2. Semnele distinctive ale activităţii industriale şi comerciale 116
XII.3. Numele comercial ……………………………………… 124
XII.4. Combaterea concurenţei neloiale ……………. 126
Capitolul XIII. Contractele de transfer de tehnologie ……………. 132
Xâ
________________________________________________________
161

Curs Dreptul Proprietatii Intelectuale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Dreptul Proprietatii Intelectuale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

_______________________________________________

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ

I.1. Proprietatea intelectuală; proprietatea industrială

I. 2. Izvoarele dreptului de autor

Studierea acestui capitol va permite:

 familiarizarea cu fenomenul de creaţie intelectuală,

I.1. Proprietatea intelectuală; proprietatea industrială

Creativitatea, forma supremă a activităţii umane, constituie, cea de

Creaţia intelectuală a constituit forţa motrice a dezvoltării civilizaţiei

De altfel, nivelul de civilizaţie atins acum, la începutul secolului 21,

În acelaşi timp trebuie observat faptul că creativitatea este

La actul creator participă nu numai factori intelectuali (gândire,

Acele ţări care conştientizează mai repede şi mai profund

ale oamenilor lor, vor fi avantajate şi vor câştiga competiţia economică şi

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ

În atari condiţii, protecţia juridică a creatorilor şi a operei de creaţie

Această protecţie este asigurată atât prin sistemele legislative

Având în vedere faptul că obiectul protecţiei juridice îl reprezintă

Aceste drepturi de proprietate intelectuală garantează posesorului

În sfera dreptului proprietăţii intelectuale intră creaţia-proprietatea

autorului, în diversele sale forme: ştiinţifică, literară, artistică, tehnică,

Este de subliniat faptul că în cadrul categoriei generale ce o

În cadrul drepturilor de proprietate intelectuală intelectuale se

Din această perspectivă dreptul de proprietate intelectuală se referă

nasc din crearea şi valorificarea operelor literare, artistice, ştiinţifice,

Desigur că aceste particularităţi, inclusiv de regim juridic, justifică

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ

În sprijinul acestui concept de unitate a celor două drepturi de

Aşa cum s-a arătat în prezentarea generală a dreptului de proprietate

Este demnă de menţionat actualitatea dreptului de autor într-o

Problema se pune cu atât mai mult, cu cât se cunoaşte existenţa a

Menţinerea celor două sisteme principale, cu particularităţile lor

În prezent dreptul european, este angajat într-un proces de

Întrucât interpreţilor sau executanţilor unor creaţii artistice nu li se

Conform art. 94 din Legea nr. 8/1996, sunt recunoscuţi şi protejaţi ca

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ

radiodifuziune pentru propriile interpretări, execuţii, înregistrări sau

Drepturile conexe nu aduc atingere drepturilor autorilor.

În plan doctrinar operele interpretate sau executate au fost asimilate

În timp ce traducerea sau adaptarea, cu toată legătura sa cu opera

Concluzia specialistului francez H. Desbois este că pentru protecţia

Majoritatea legislaţiilor au consacrat o asemenea protecţie în cadrul

Instituţia juridică a dreptului de inventator este constituită din

Rezultă clar că dreptul de inventator cuprinde în reglementarea sa

Ca şi în cazul altor ramuri de drept, în dreptul de autor, de fapt în

În rândul izvoarelor de drept intern care reglementează raporturile

a) Constituţia României, din 1991 şi revizuită prin Referendumul din

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ

Alte dispoziţii privitoare la creaţia intelectuală găsim în art. 134, al.2,

Dreptul de autor este reglementat şi are ca principal izvor:

b) Legi şi alte acte normative

Până în anul 1996 în România dreptul de autor a fost reglementat

Acest aspect ne îndreptăţeşte părerea că România a fost

În linii generale legea corespunde sistemului european, cu multe

elemente de noutate: reglementarea completă a drepturilor conexe, a

În ce priveşte izvoarele internaţionale ale dreptului de creaţie

Această Convenţie a suferit în timp modificări şi actualizări

De asemenea, a participat la Conferinţa de la Stockholm unde s-

CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CREAŢIA INTELECTUALĂ

Proprietăţii Intelectuale. Organizaţia reuneşte, în scopul unei mai bune

În ideea unei mai bune armonizări cu exigenţele legislaţiei

Din rândul izvoarelor internaţionale mai menţionăm:

- Convenţia de la Roma din 1961 pentru protecţia artiştilor interpreţi