PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ȘI DREPTUL DE AUTOR

Un concept utilizat în mod frecvent în dezbaterile legate de morală, etică, este

cel de drepturi, căruia i se atașează diferiți determinanți: drepturi umane, drepturi
legale, drepturi morale, drepturi absolute, naturale, sociale, primare, secundare,
pozitive, negative etc. Indiferent de extensia atașată, termenul de drepturi ne duce cu
gândul la ceva care ni se cuvine, la anumite așteptări pe care le avem: am dreptul să
primesc această cetățenie, am dreptul să fiu în această instituție, am dreptul să-ți
confer această distincție, am dreptul să merg în locul X, am dreptul să-mi exprim
opinia cu privire la ..., am dreptul la educație, la asistență sanitară etc. Toate aceste
exemple susțin taxonomia realizată la începutul secolului al XX-lea de juristul
american W.N. Hohfeld, potrivit căruia termenului drepturi i se pot asocia
următoarele semnificații: revendicare, privilegiu, putere, imunitate. ” Vorbim
despre drepturi ca revendicări (engl. claim rights) atunci cand, in virtutea faptului că
A are un astfel de drept, B are obligația corelativă să facă sau să se abțină de la a face
ceva. De exemplu, dacă A are un drept de proprietate asupra unui obiect, B are o
obligație să nu iși insușească acel obiect fără permisiunea lui A. Să ai un privilegiu –
o libertate legală – inseamnă că nu ai obligația să te abții de la a-ți insuși obiectul
dreptului.
Puterile sunt drepturi de a determina drepturile și obligațiile altora. In fine, să ai o
imunitate inseamnă că nimeni altcineva nu iți poate schimba relația legală.” Deci,
aceste semnificații fac trimitere atât la unele aspecte materiale/palpabile, cât și la
unele abstracte. Cu alte cuvinte, când vorbim de drepturi petem înțelege și
proprietatea asupra a ceva material (o carte, un imobil), dar și asupra a ceva spiritual
(o construcție lingvistică, artistică). Deci, unele drepturi ne trimit către discutarea
termenului de proprietate.

În Dicționarul enciclopedic, termenul de proprietate este definit astfel:

”PROPRIETÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. (Dr.) Stăpânirea deplină a unui bun în baza unui
drept recunoscut de lege. ◊ P. publică = proprietate care aparține statului sau
unităților administrativ-teritoriale, fiind formată din bunuri care, potrivit legii, sunt de
domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. Bunurile
care fac obiectul exclusiv al proprietății publice sunt bogățiile de orice natură ale
subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic
valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte
bunuri stabilite de lege. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și pot fi date în
administrarea regiilor autonome ori a instituțiilor publice sau pot fi concesionate sau
închiriate. ◊ P. privată = proprietate care aparține persoanelor fizice, persoanelor
juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale, fiind formate de obicei din
orice bunuri, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, și asupra cărora
titularul sau proprietarul exercită posesia, folosința și dispoziția în interes propriu,
însă în limitele determinate de lege. P. privată este conform Constituției garantată, iar
în condițiile legii, inviolabilă; bunurile p. private se află în circuitul civil. ◊ (EC.) P.
imobiliară = terenul și resursele naturale ca și amenajările și construcțiile atașate
terenului prin activitate umană.
◊ P. intelectuală = drepturile referitoare la: opere literare, artistice și științifice;
interpretări ale artiștilor interpreți și execuții ale artiștilor executanți, fonograme și
emisiuni ale radiodifuziunii; invenții în toate domeniile activității umane, descoperiri
științifice; desene și modele industriale; mărci de fabrică, de comerț și de serviciu,
precum și nume comerciale și denumiri comerciale; protecția împotriva concurenței
neloiale și orice alte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile: industrial,
științific, literar și artistic. 2.  Obiect, bun aflat în proprietatea (1)
cuiva. 3. Caracteristică, însușire, trăsătură predominantă a cuiva sau a ceva. 4. 
Calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu.”1
Deci proprietatea este calitatea cuiva, persoană fizică sau juridică, de a stăpâni ceva
în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată se poate observa că semnificația termenului este dependent de extensia ce i
se alătură. În funcție de această extensie se poate face și o clasificare a tipurilor de
proprietate: private, publică, imobiliară, intelectuală etc.

1
https://dexonline.ro/definitie/proprietate/701471
 Sintagma Proprietate intelectuală a apărut în Europa în secolul XIX în lucrarea
lui A. Nion Droits civils des auteurs, artistes et inventeurs (1846)2.
”Wikipedia defineşte proprietatea intelectuală ca o formă de proprietate (titlu
legal) care permite proprietarului să controleze folosirea anumitor bunuri intangibile,
cum sunt, de exemplu, ideile sau expresiile.
Dintre formele comune de proprietate intelectuală se menţionează brevetul de
invenţie, dreptul de autor, marca înregistrată, desenul industrial, secretul industrial
sau commercial, importul paralel, dreptul moral etc.
Dreptul proprietăţii intelectuale a fost consacrat şi a fost recunoscut oficial cu
prilejul încheierii convenţiei prin care a fost înfiinţată Organizaţia Mondială a
Proprietăţii Intelectuale (OMPI). Convenţia a fost semnată la 14 iulie 1967
la Stockholm şi a cuprins patru mari domenii: dreptul de autor pentru operele
literare şi artistice; drepturile conexe dreptului de autor (interpretările sau execuţiile
artiştilor interpreţi sau executanţi, înregistrările sonore sau fonogramele
producătorilor unor astfel de înregistrări sau fonograme, emisiunile organismelor de
radio şi televiziune); dreptul de proprietate industrială; alte drepturi de proprietate
intelectuală ce nu fac parte din primele categorii.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt acordate de stat în scopul încurajării
creaţiei în domeniul bunurilor intangibile.
În lucrările sale, Richard Stallman, creatorul softului liber (freeware) înlocuieşte,
în contexte diferite, termenul de proprietate intelectuală (intellectual property) cu
unul din termenii copyright, patent sau trademark1.”3

DREPTUL DE AUTOR
Prin drept de autor se înţelege ansamblul normelor juridice care reglementează
relaţiile sociale care se nasc din crearea, publicarea şi valorificarea operelor literare,
artistice sau ştiinţifice.

2
www.wikipedia.org.
3
Zenovic Gherasim, Etică și integritate academică, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2019, p. 54
Instituţia dreptului de autor este reglementată în sistemul dreptului românesc prin
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi
completările ulterioare.
Subiectul dreptului de autor este persoana în favoarea căreia sunt recunoscute
drepturile de autor.
Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, este autor persoana fizică sau
persoanele fizice care au creat opera, iar potrivit art. 4 alin. 1 din lege, se prezumă a fi
autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru
prima dată la cunoştinţa publicului.
În sistemul românesc, în materia dreptului de autor există şi instituţia
pluralităţii de autori în situaţia în care operele sunt create de mai mulţi autori.
Pluralitatea de autori este întâlnită în cazul operelor comune şi a operelor colective.
Opera comună este creată de mai mulţi coautori în colaborare, iar dreptul de autor
asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul
principal.

OPERA COLECTIVĂ

Este operă colectivă cea în care contribuţiile personale ale autorilor formează
un tot fără a fi posibil, datorită naturii operei, să se atribuie un drept distinct
vreunuia dintre coautori, iar în lipsa unei convenţii contare, dreptul de autor
aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub
numele căreia a fost creată. Ex: culegerile ştiinţifice, enciclopediile, dicţionarele,
ziarele, sistemele de operare. Ca o opera să fie inclusă în categoria celor colective
trebuie să îndeplinească câteva condiții:
 Să fie creată din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele unui
întreprinzător;
 Să se realizeze o fuziune a contribuţiilor coautorilor, astfel încât să devină
imposibilă atribuirea de drepturi distincte asupra întregului.
Din perspectiva dreptului, subiectul unei opera colective poate fi reprezentat
de: succesorii în drepturi ai autorilor, cesionarii convenţionali, cesionarii legali (în
cazul operelor de serviciu), iar obiectul operei colective, conform art. 7 din Legea
nr. 8/1996, poate fi alcătuit din operele originale de creaţie intelectuală în
domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul
sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor.

Alte sintagme cu care se operează în cazul dreptului de autor sunt cea de opera
originală și cea de opera derivată.
În categoria operelor originale sunt incluse, conform legii:
 scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile,
prelegerile, programele pentru calculator;
 comunicăriile, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele
şi documentaţiile ştiinţifice;
 compoziţiile muzicale;
 operele dramatice, operele coregrafice, pantomimele;
 operele cinematografice;
 operele fotografice;
 operele de artă grafică sau plastică;
 operele de arhitectură,
 hărţile şi desenele din domeniul ştiinţei, în general.

În categoria operelor derivate, cele care au fost create plecând de la una sau
mai multe opere preexistente, sunt incluse, conform legii:
 traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele
muzicale;
 culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice.

Trebuie subliniat faptul că NU CONSTITUIE OBIECT AL DREPTULUI DE

AUTOR următoarele:
 textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
 simbolurile oficiale ale statului şi ale organizaţiilor;
  ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, metodele sau conceptele
matematice, conţinute într-o operă;
 știrile şi informaţiile de presă.

CONTINUTUL DREPTULUI DE AUTOR

Conţinutul dreptului de autor cuprinde drepturile şi obligaţiile de natură

morală şi patrimonială ale autorului unei opere.

Drepturile morale

Drepturile morale ale autorului operei sunt reglementate în art. 10 din Legea nr.
8/1996, respectiv:
 dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa
publică (dreptul de divulgare a operei);
 dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (dreptul la
paternitatea operei);
 dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică
 dreptul la nume);
 dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări, precum şi orice atingere adusă operei, dacă prejudiciază onoarea
sau reputaţia sa (dreptul la respectul integrităţii operei sau la inviolabilitatea
operei)
 dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare prejudiciaţi prin exercitarea retractării (dreptul la
retractare).
Legea a prevăzut că drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări
sau înstrăinări, iar după moartea autorului exerciţiul drepturilor se transmite prin
moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată.

Drepturile patrimoniale
 Drepturile patrimoniale de autor reprezintă acele drepturi subiective a căror
naştere este condiţionată de exercitarea de către autor a dreptului moral de a
decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică.
Caracteristicile acestor drepturi sunt:
 Drepturile patrimoniale de autor se transmit moştenitorilor pe o perioadă de
70 de ani, oricare ar fi data la care au fost aduse în mod legal la cunoştinţa
publică.
 Drepturile patrimoniale de autor pot fi cesionate. Cesiunea reprezintă
convenţia prin care autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor
transmite drepturile sau o parte a drepturilor sale către o altă persoană, în
schimbul unui preţ.
 Cedentul este partea contractului de cesiune, reprezentată de autorul operei
sau titularul dreptului de autor care transmite un drept sau drepturile
patrimoniale de autor către o terţă persoană.
 Persoana fizică sau juridică ce preia drepturile transmise de cedent se
numeşte cesionar.
Principalele contracte având ca obiect transmiterea drepturilor patrimoniale
de autor sunt: contractul de editare; contractul de reprezentare teatrală sau de
execuţie muzicală; contractul de locaţiune; contractul de comandă; contractul de
adaptare audiovizuală; contractul de difuzare a unei opere.
Modalitățile de valorificare a operei științifice poate avea mai multe forme:
 reproducerea – modalitatea de realizare integrală sau parţială a unei sau mai
multor copii ale unor opere, prin orice procedee de fixare materială;
 comunicarea publică (reprezentarea) – modalitatea de comunicare directă
sau prin orice mijloace tehnice a operei către public;
 distribuirea – vânzarea sau orice act de transmitere, cu titlu oneros ori
gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a
acestora;
 importul – introducerea pe piaţa internă, în scopul comercializării, a
originalului sau a copiilor legal realizate;
  închirierea – punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi
pentru un avantaj economic sau comercial a unei opere;
 împrumutul operei – punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp
limitat şi fără un avantaj economic sau comercial a unei opere, prin
intermediul unei instituţii care permite accesul.
Încălcarea drepturilor recunoscute şi garantate prin Legea drepturilor de autor şi a
drepturilor conexe atrage angajarea răspunderii civile, contravenţionale sau
penale, după caz, dispoziţiile legii speciale completându-se cu cele de drept
comun.
Apărarea drepturilor morale şi patrimoniale ale autorilor şi ale titularilor de
drepturi de autor şi drepturi conexe se realizează prin acţiuni civile, penale, sau
contravenţionale. Astfel, se pot formula acţiuni în răspundere civilă delictuală,
întemeiate pe dispoziţiile Codului civil şi acţiuni în răspundere contractuală,
întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996, care reglementează cesionarea
drepturilor de autor.