ETICA

Etica academică
Etica academică este un domeniu aflat la intersecția dintre etica
cercetării, managementul eticii în organizații (din zona academică)
și deontologia profesională a cercetătorului sau profesorului.
Deși preocupările care pot fi circumscrise acestei zone sunt
departe de a constitui o evoluție recentă (există încă din zorii
modernității dezbateri etice despre datoriile corelative ale
profesorilor și studenților, sau despre teme ca admisibilitatea
morală a folosirii cadavrelor pentru dezvoltarea cunoașterii
medicale), domeniul a cunoscut o autonomizare semnificativă în
ultimii 20-25 de ani, ca urmare în special a nevoii de a răspunde în
mod articulat teoretic unor cerințe venite dinspre organismele de
finanțare a cercetării și educației, precum și dinspre opinia
publică. Astfel, au apărut ori s-au consolidat reviste dedicate (cea
mai cunoscută este probabil ‖Journal of Academic Ethics‖, editată
la Springer) și s-au publicat mai multe cărți sau compendii.
 Principiile etici acadmice
• Deși în limbajul curent folosim adesea aceeași sintagmă, ar fi poate util să distingem între două sensuri diferite, deși
corelate. Pe de o parte, ne-am putea referi la „etica academică (academic ethics), pe de altă parte la „etică în mediul
academic‖ (ethics in academia – distincții similare se aplică și în alte zone ale eticii aplicate, spre exemplu „etica
afacerilor‖ și „etică în afaceri‖).
• Primul sens trimite la un domeniu de cercetare teoretică și empirică, adesea interdisciplinar, pe când al doilea vizează
mai curând o mișcare intelectuală și socială care promovează etica în organizațiile academice. Desigur, în practică,
adesea cercetătorii care studiază cu instrumente științifice etica academică sunt și persoane implicate activ în
promovarea ei și în sensibilizarea societății și a decidenților de la diferite niveluri (prin cursuri și traininguri, intervenții
publice, consultanță etc).
• Păstrând în minte distincția, să notăm totuși că acest curs își propune să răspundă, pe cât posibil, ambelor sensuri ale
sintagmei.
• O altă confuzie posibilă este generată de utilizarea neunitară a termenilor „etică și „integritate academică. Uneori ei
sunt folosiți interșanjabil, ca referind la același lucru (chiar în documente oficiale). Alteori, apare sintagma „etică și
integritate academică, sugerând enumerarea sau conjuncția unor elemente total diferite. Riguros vorbind, ambele
utilizări sunt incorecte. Integritatea este o virtute a unei persoane sau a unei organizații și, ca atare, parte a obiectului
de studiu al eticii teoretice. Nu este însă singura virtute: generozitatea, curajul, cumpătarea (sau, în cazul
organizațiilor, claritatea organizațională, responsabilitatea etc. – ambele liste pot continua) pot fi la fel de importante.
• Totuși, putem folosi conjuncția dacă avem grijă să specificăm nivelurile diferite la care ne referim.
• Spre exemplu, într-un apel recent la proiecte lansat de Comisia Europeană pe tema „eticii și integrității în cercetare,
era precizat destul de clar faptul că „integritatea se referă la internalizarea normelor etice de către cercetătorii
individuali și la asumarea lor de către organizațiile academice.