Etică ș i deontologia

profesională
Etica academică este, intersecția rezultată din aplicarea instrumentelor specifice eticii
profesionale, eticii cercetării și managementului eticii și integritătății în organizații la zona
vieții academice. Aceste trei direcții are concepte sunt importante asupra contextului
academic. Sintagma „etică academică” este adesea folosită pentru a referi la două lucruri
diferite: un domeniu de cercetare, cu toate caracteristicile atașate (reviste dedicate, conferințe,
proiecte de cercetare etc.) și o mișcare mai generală, care își propune să crească gradul de
atenție pentru cerințele etice și de internalizare a lor în viața academică. În practică, cele două
realități nu sunt decuplate și mulți cercetători sunt activi pe ambele planuri .

P R I N C I P I I L E D E O N TO LO G I C E ȘI CO D U R I LE E T I C E
P RO F E S I O NA L E ȘI P E RS O NA L E
Astfel, cercetarea introduce conceptul de lider etic și exersarea acestui tip de conducere
este realizată, conform lui Langois, în trei dimensiuni etice care sunt grija, dreptatea și critica.
2.3.2 Principiile deontologice și codurile etice profesionale și personale
Finalitatea practică a a cestor considerații teoretice despre deontologie este dobândirea unui
ghid de lucru valabil atât pentru purtătorul autorității (în cazul nostru profesorul), cât și
pentru agenții săi executivi (elevii). Un astfel de ghid poate să ia forma unei liste de valori
morale universale care ar putea să acționeze ca principii deontologice, sau într-o formă
particularizată, ca un cod deontologic. Analizând literatura despre deontologie Vocila
(2012) sintetizează principiile care ar trebui să regleze comportamentele, atât ale
purtătorului de autoritate cât și cele ale subordonaților săi. Umanismul este principiul
exprimat în imperativul lui Kant, „Acționează astfel încât să tratezi umanitatea din
propria persoană sau din a altuia, întotdeauna ca scop și niciodată numai ca mijloc”.
Principiul își găsește forța deplină în activitatea profesorului de a preveni abuzul de
autoritate în relația profesor-elev. Principiul altruismului, sau principiul „celei mai mari
fericiri a celuilalt” este menit să restaureze egalitatea între purtătorul autorității (profesor) și
agentul executiv (elev). În consecință, purtătorul autorității ar trebui:
• să recunoască dreptul celuilalt la fericire, descoperindu-l și cunoscându-l
• să contribuie la fericirea celuilalt angajându-se în educația elevilor săi
• să-și construiască propria fericire în fericirea fiecăruia, angajându-se la o atitudine
morală ridicată față de subordonații săi.
Principiul reciprocității cere purtătorului de autoritate să accepte să se judece pe sine ca și
cum i-ar judeca pe alții, să se gândească la consecințele acțiunilor sale asupra altora ca și cum
ar fi în locul lor.
Această schimbare a rolului imaginativ este necesară dacă vrem ca purtătorul autorității să fie
moderat și să judece corect faptele subordonaților săi.
Autoritatea suficientă este alt principiu deontologic care ar trebui să prevină
reglementarea excesivă, permițând agentului executiv să manifeste inițiativă. Potrivit
acestui principiu, purtătorului autorității îi este permis să aplice unele reglementări,
dar el trebuie să le aplice numai în anumite circumstanțe. Astfel, numărul sau
cantitatea de reglementări ar trebui să fie rezonabilă. Principiul
autorității necesare vizează atingerea competențelor profesionale și morale de către
purtătorul de autoritate.
Așa cum afirmă cercetătorii, un cod profesional este o abordare sistematică de
mediere a conflictelor care pot să apară când o persoană, activând în calitatea sa
profesională, îndeplinește mai multe roluri. Codurile profesionale sunt definite de aesmenea
ca declarații de valori împărtășite, din care rezultă o prescripție pentru acțiuni corecte.
(Kriesberg, 2000, pp. 1,2). Vorbind despre conținutul necesar al unui astfel de cod,
Hayry și Hayry afirmă că „un cod profesional complet enumeră atât obligațiile cât și
privilegiile profesiei sau asociației căreia îi sunt atașate. Drepturile pozitive și
datoriile grupului profesional sunt direct sau indirect legate de satisfacerea nevilor care ar
trebui să fie promovate de membrii grupului [...]. Profesioniștii au obligația fermă să satisfacă
nevoile, să promoveze interesele și să respecte valorile clientelei lor, căci îndeplinirea acestei
obligații constituie baza poziției lor privilegiate în societate”(Hayry and Hayry, 1999, p.139).
Atfel, un cod profesional este un acord de grup, un contract, un ghid despre cum să se
folosească competențele de specialitate. El este specific specializării și contextului.

Un cod profesional diferă de un cod etic personal, care este despre valorile după care trăim în
general și se referă la comportamentul nostru în societate.
Totuși, există deontologi ca Regan sau Herkert (Kriesberg, 2000, p.5) care cred că nimic nu
poate înlocui deliberarea morală personală, când se confruntă cu conflicte etice. Ei subliniază
nevoia de coduri etice care să fie specifice contextului. Ei subliniază de asemena că ceea ce
este relevant pentru o profesie poate să fie irelevant pentru o alta.
2.3.3 Educația deontologică a profesorului (competențe, conținut, metode și
tehnici, dileme morale)
Cercetarea din doemeniul educației profesorilor consideră că profesia didactică include
cerințe etice și deontologice în dezvolarea personală și profesională a a genților săi.
Așa cum apreciază Sadio (2011) „educația este mult mai mult decât dezvoltarea
abilităților, dobândirea abilităților sau competențelor, socializarea și cu siguranță mult mai
mult decât predarea.
O conștiință profesională corespunzătoare ar trebui să fie o dimensiune esențială a
formării profesorilor”.
Importanța comportamentului etic, atât din persepctiva profesorilor cât și din ea a elevilor a
fost explicată de Bucholz, Keller and Brady (2007, p. 60-64), care apreciau că „ceea ce este
considerat etic este adesea determinant pentru ceea ce este cel mai bun interes al elevului. «A
ne comporta etic este mai mult decât a urma regulile sau a nu încălca legea- înseamnă să ne
comportăm într-un fel care promovează învățarea și dezvoltarea elevilor și îi ajută să își
realizeze potențialul”. Când profesionișii sau elevii se angajează în comportamente non-
etice, acest lucru poate să pericliteze buna relație elev-profesor. Comportamentul non-etic
poate să distrugă încredera și respectul între profesori și colegii lor.
În situații extreme comportamentul non-etic poate să conducă spre pierderea poziției
sau certificării de profesor”.

Câteva dintre competențele formate la studenții care urmează acest curs sunt:
 *Cunoașterea principalelor drepturi ale copilului și a măsurilor prin care
statul român reglementează aplicarea lor.
*Interpretarea corectă a documentelor care guvernează responsabilitățile profesionale
și standardele ocupaționale ale educatorilor și ale profesorilor din învățământul primar
*Folosirea standardelor ocupaționale ca valori de refererință pentru activitatea didactică a
viitorilor profesori.
*Promovarea relațiilor centrate pe valoare și pe principii democratice în predare.

Universitatea morală – de la ideal la realitate

Rostul unei universități moderne – indiferent de profil – nu e doar acela de a ne forma ca

specialiști şi cercetători, ci şi ca oameni civilizați, culți, oameni de caracter, care ne respectăm
semenii şi instituţiile, ca oameni morali. Un mediu imoral favorizeză formarea unor oameni
imorali, iar un mediu moral dă naştere unor oameni morali. Nu e de mirare că a început
bătălia pentru o organizaţie morală după o lungă periodă de ignorare a acestui aspect.
Există tot mai multe universităţi în lume care au inclus în „misiunea” lor acest
obiectiv: să devină o instituţie integră, morală, populată de oameni integri. Planurile lor
strategice conțin mijloacele concrete prin care putem atinge acest obiectiv. Care sunt aceste
mijloace? – iată unul din răspunsurile pe care le aşteptăm de la acest curs. În orice caz, ele nu
constau doar în definirea cât mai detaliată a unui comportament imoral – cum e bunăoară
plagierea unei lucrări – şi aplicarea unei pedepse după comiterea actului, pentru a descuraja
repetarea lui, ci şi în crearea unui climat favorabil eticii.

La fel ca în cazul oricărei organizații, putem vorbi și în cazul universităților despre un

nivel de moralitate general și colectiv, situat dincolo de moralitatea fiecărui membru al
instituției respective. Aceasta deoarece universitățile constituie, la rândul lor, un mediu în care
se dezvoltă un cumul de practici organizaționale ce pot fi supuse evaluării morale, așa cum
susțin Kaptein și Wempe1. Aceste practici organizaţionale specifice fiecărei universități sunt
exprimate propriu-zis prin acţiunile membrilor universității respective și formează contextul
moral în care sunt luate deciziile etice, așa cum ar susține Menzel2. Departe de a fi neutru sau
pasiv, contextul sau mediul universitar joacă un rol activ în procesul de luare a deciziilor
etice, prin aceea că poate constrânge sau, după caz, stimula membrii universității să
acţioneze moral ori imoral. Acest lucru poate fi exprimat fie explicit – prin intermediul
politicilor și procedurilor în vigoare (formal, la nivelul structurii universității), fie implicit –
prin atitudini, tradiții perpetuate, valori asumate (informal, la nivelul culturii organizaționale
dintr-o universitate).

Comportamente imorale în universitate și consecințele lor

De exemplu, lipsa unui sistem de etică a cercetării îi pune în dificultate pecercetătorii care
trebuie să depună împreună cu articolul lor și avizul de etică atuncicând vor să își publice
cercetările în diferite reviste specializate. De asemenea,cercetătorilor care vor să desfășoare
studii în penitenciare, pe deținuți, li se cere,pentru a le oferi acestora accesul în penitenciar,
avizul de etică al instituției din carefac parte. De unde ar obține toți aceștia avizul respectiv în
lipsa unui sistem care să îlofere? De la Decan? De la Rector? De la departamentul de
cercetare?Corelat, acestlucru agnhnlhșnhl determinat parțial şi plasarea pe un loc modest în
topurile universitaremondiale, iar lipsa unor sisteme eficiente anti-plagiat a condus la critici
care asociauuniversitatea cu o fabrică de diplome, ambele determinând scăderea reputației
universității. Apoi, inexistenţa unor mijloace securizate de a depune plângerile şi de
a urmări rezolvarea lor de către consilierii de etică, profesionişti în domeniu, a dus la
sporirea tensiunilor dintre membrii corpului didactic şi la procese pierdute de
universitate în tribunale, deci la pierderi financiare și afectarea satisfacției muncii.
Inexistenţa unor reguli explicite de etichetă universitară duce la conflicte cu
personalul administrativ, la perpetue acuze reciproce. Jignirea profesorilor de către
studenţi şi a studenţilor de către profesori înveninează atmosfera în anii de studiu și
demobilizează studenții merituoși etc.