Managementul eticii în organizații

Managementul eticii este un concept nou pentru știința și practica managerială, puțin abordat
în cercetările de specialitate din domeniul managementului general, insuficient explorat din
perspectiva managementului educațional.

După Menzel D., managementului eticii reprezintă ansamblul acțiunilor întreprinse de manageri
pentru a stimula formarea unei conștiințe morale și a unei sensibilități etice a angajaților, capabile să
impregneze toate aspectele activității organizațiilor, urmărind dezvoltarea unor instituții ale
integrităţii, promovarea și menținerea unei puternice culturi etice la locul de muncă, nu controlul și
penalizarea comportamentului [117, p. 97].

Managementul eticii, după Gavrilescu L., reprezintă managementul tuturor elementelor ce ţin de
viaţa morală a unei instituții. Autorul insistă în a nu confunda managementul eticii cu etica
managementului, adică studiul problemelor etice ridicate de diferitele forme de management –
managementul financiar, managementul personalului, managementul strategic, managementul
calităţii etc. Managementul eticii, scrie Gavrilescu L., e mult mai general, ce trebuie, de asemenea,
distins de „etica organizaţională” în sens larg, adică de analiza problemelor etice din organizaţii,
pentru a oferi clarificări normative şi o orientare morală, utilizând pentru Cercetătorul Mureșan V.
dezvoltă conceptul de management al eticii până la ansamblul activităților și măsurilor care urmăresc
organizarea instituțională a eticii întru crearea unor organizații integre [69, p.12]. În viziunea
autorului, managementul eticii este o ramură a managementului unei organizații, o formă de
management care administrează programele etice ale unei instituții și instituţionalizarea eticii în
vederea dezvoltării calității instituției.u aceasta diferite teorii etice [54, p.319]

Am putea defini succint managementul eticii ca acea formă de management care administrează
programele etice ale unei instituții, scrie Mureșan V. [69, p.45]. Acelaşi autor susține ideea că la nivel
procesual managementul eticii presupune: descrierea și analiza situației etice curente, determinarea
situației dezirabile, decizia asupra măsurilor care trebuie luate pentru a o atinge, în perfectă
concordanță cu celelalte forme de management [69, p.32]. Ultimul deceniu a impus cu insistență
importanța luării în considerare a dimensiunii etice și în cadrul instituțiilor educaționale. Codul de
etică, comitete de etică, decizii etice ‒ toate acestea au primit formalizare. Este adevărat că aceste
măsuri încă nu pot oferi rezultate spectaculoase, dar procesul este în evoluție, generând o nouă
ramură a managementului educațional ‒ managementul eticii în instituția educațională/de
învățământ.

Este rațional să elucidăm în cele ce urmează conceptul de etică profesională ‒ o ramură a eticii
aplicate, ce semnifică reflecţia asupra aspectelor morale ale problemelor ridicate de domenii
particulare (medicină, educaţie, afaceri publice, justiţie, asistenţa socială, mass-media etc.). Etica
profesională este o parte a ştiinţei etice, care studiază specificul manifestării moralei în activitatea
profesională
Principiile morale general umane (bine, rău, datorie, libertate, responsabilitate, dreptate, echitate,
cinste, sinceritate, demnitate etc.), în procesul de muncă se formează şi cerinţe speciale, înglobate în
conceptul morala de muncă, prin care se înţelege totalitatea normelor elaborate în experienţa de
viaţă a oamenilor şi care permit ca activitatea de muncă să devină socialmente importantă [19,
p.150]. Morala de muncă capătă întruchipare reală în activitatea profesională, iată de ce multă vreme
morala de muncă şi morala profesională erau considerate ca identice nu doar în conştiinţa de masă,
dar şi în literatura etică de specialitate. În cel mai general sens, orice morală profesională este şi
morală de muncă, dat fiind că cerinţele morale fundamentale înaintate faţă de muncă ‒
conştiinciozitatea, spiritul de disciplină, responsabilitatea, iniţiativa creatoare etc. se referă la toate
profesiile. Totuşi conceptul de morală profesională nu poate fi identificat cu cel de morală de muncă
[19, p.152].

Aceasta se explică prin faptul că în unele profesii există probleme specifice de natură morală,
care, cu toate că pot fi atribuite şi la problemele moralei de muncă, poartă „amprenta” pronunţată a
respectivelor profesii (medicină, pedagogie, asistenţă socială etc.). Urmare a specificului
problemelor, în unele profesii au fost create coduri profesionale cu cerinţe morale înalte, menite să
reglementeze responsabilităţile reprezentanţilor profesiei respective faţă de oamenii către care este
orientată activitatea lor, precum şi raporturile din interiorul grupului profesional. Este vorba, în
primul rând, despre profesiile legate de dreptul de a dispune de securitatea vieţii omului, precum
sunt: profesiile din sfera deservirii sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, protecţiei sociale, dreptului
etc. Eficienţa activităţii specialiştilor din aceste domenii este determinată nu doar de nivelul
cunoştinţelor şi competenţelor profesionale pe care le posedă, dar şi de măsura în care ei deţin
calităţile morale necesare pentru practicarea acestor profesii (dragostea de oameni, onestitatea,
angajamentul, deschiderea, creativitatea, autoaprecierea adecvată, simţul dreptăţii, spiritul de
sacrificiu etc. [19, p.155], de îndeplinirea la nivel a responsabilităţilor profesionale.

Etica profesională este un fenomen multidimensional, scrie Bulgaru Maria, ce se prezintă ca o

totalitate de norme şi principii ale activităţii profesionale în lucrul cu oamenii şi pentru oameni; este
înţeleasă ca măiestrie şi stăpânire perfectă a profesiei; ca rezultat al aprecierii juste de către
societate a activităţii specialistului; ca autodeterminare morală şi cultură generală; ca orizont etic,
cunoştinţe, experienţă şi poziţie de viaţă etc.

Autoarea deduce că sub toate aspectele de definire, etica profesională:

 stabileşte standardele conduitei specialiştilor, înglobate în calitatea înaltă a lucrului efectuat, în

siguranţa şi eficienţa serviciilor oferite;

 determină atitudinea omului faţă de datoria profesională;

 concretizează cerinţele societăţii faţă de aspectele morale ale activităţii specialiştilor;

 asigură realizarea principiilor general umane în activitatea profesională a oamenilor, de a contribui

la îndeplinirea cu succes a responsabilităţilor profesionale;

 ajută specialistul să evite greşelile, să aleagă direcţia de conduită corectă, având ca repere valorile,
principiile şi normele elaborate de codurile etice ale fiecărei profesii, care şi creează posibilităţi
favorabile pentru luarea deciziilor privind cea mai adecvată acţiune [19, p.303].
Conştiinţa morală, integrată în activitatea oricărui specialist, se manifestă în formă de diferite
interdicţii sociale/profesionale, menite să prevină acţiunile inadmisibile din punctul de vedere al
intereselor societăţii/ profesiei.

Managementul eticii reprezintă una dintre disciplinele managementului ce se ocupă de elaborarea

acelor instrumente de conducere care contribuie la dezvoltarea etică a unei organizații, precum și a
acelor metode care pot fi utilizate spre a determina în ce direcție ar trebui să se dezvolte
organizațiile. Respectiv, managementul eticii e rezultatul impregnării tot mai vizibile a organizațiilor
cu responsabilitate, privită însă nu ca un element de decor, ci ca o "condiție indispensabilă a
existenței lor", iar o organizație demonstrează responsabilitate morală atunci când își subordonează
interesele proprii interesului societății [110, p.125].

Fig.1. Coordonatele managementului eticii organizaționale

Etica grupează principiile care indică ceea ce trebuie sau merită să facem, se referă la
standardele care reglementează comportamentul uman, la reguli mai largi, guvernate de valoare
[106, p.815]. Mureșan V. distinge explicit principiile morale de regulile morale, precizând că regulile
morale spun ce să facem sau să nu facem în anumite circumstanţe, pe când principiile sunt
fundamentul regulilor morale, ele ne dau criterii pentru formularea şi alegerea regulilor morale.
Astfel, principiile pot servi ca repere pentru noi reguli morale sau pentru rezolvarea unor dileme
morale. Deci, regulile morale specifice sunt derivate din principiile morale. Deducem că un cod moral
reprezintă un sistem de reguli morale care reglementează viaţa morală a unei instituţii, iar regulile
morale sunt bazate pe anumite principii. Principiile consituie ghidul de bază în identificarea unei
probleme de natură „etică” în diferite profesii.

Etica şi morala reprezintă permanenţe ale vieţii spiritual-umane. Etica este ştiinţa filozofică despre
morală/ moralitate, iar morala, la rândul său, reprezintă ansamblul concepţiilor, ideilor, valorilor,
principiilor, normelor şi idealurilor care călăuzesc şi reglementează conduita oamenilor, convertită în
fapte şi acţiuni sociale [36, p. 97]. Ca știință etica poate fi tratată, pornind de la esența valorilor, ca o
formulare în judecăţi a ceea ce este dat în cunoașterea morală – relaţia axiomatică dintre valoare şi
obligaţie.