Etica si deontologie in consiliere educationala

Curs 1
Notiuni introductive prinvind etica si deontologia

1.Distincția dintre etică și deontologie. Delimitare conceptuale.

Orice demers teoretic în sfera moralității are consistență în măsura

în care parcurge traseul realitate-valoare-norma-comportament moral. În
ceea ce privește realitatea căreia i se atașează valorile morale specifice
deontologiei,aceasta a fost, definita pâna în prezent; sintetizăm,
doar, pentru a pune bazele înțelegerii celorlalte componente ale
traseului, principalele sale caracteristici:

 este o realitate a practicii sociale;

 privește în exclusivitate relațiile dintre oameni;

 se identifică prin punerea în evidență a unei sfere ocupaționale

distincte, la care se atașează, prin consecință, o anumită profesiune;

 se referă la un tip distinct al relațiilor inter-umane, acela al

relațiilor de autoritate;

 privește domeniul autorității Legii morale, ca univers al valorilor

morale specifice, în raport cu purtătorul autorității profesionale.

Etica profesională reprezintă o diviziune a eticii contemporane a

cărei fiinţare (în ultimul secol) s-a produs ca efect al instituirii şi
multiplicării profesiilor în planul vieţii sociale şi examinează problemele
1
de ordin moral legate de exercitarea acestora. Oamenii au avut
dintotdeauna diverse ocupaţii care, însă, s-au transformat în profesii
odată cu îndeplinirea de către acestea a unor exigenţe speciale.

Conceptul de conduită profesională desemnează totalitatea

modalităţilor de acţiune utilizate de un funcţionar în activitate. Ne referim
astfel la modul în care se desfăşoară raporturile sociale şi profesionale
corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a prestigiului instituţiei
şi al funcţionarilor, informarea publicului şi crearea unui climat de
încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionari, pe de o parte,
şi între cetăţeni şi autorităţi, pe de altă parte. De aceea, deontologia
profesională apare ca etică aplicată unui domeniu de exercitare
profesionalizată pentru profesioniştii activităţilor umane.

Pentru a stabili liniile directoare ale conduitei profesionale

corecte au fost stabilite o serie de principii care se regăsesc în cadrul
actelor normative ce reglementează acest domeniu.

Conduita profesională corectă se bazează pe următoarele

principii:  legalitatea;

 egalitatea,

 imparţialitatea şi nediscriminarea;

 transparenţa;

 capacitatea şi datoria de exprimare;

 disponibilitatea;

 prioritatea interesului public;

 profesionalismul;

2
 confidenţialitatea;

 respectul;

 integritatea morală;

 independenta operationala;

 loialitatea.

Rolul hotărâtor în formarea şi aprecierea conduitei profesionale

revine mai multor factori, între care:

 dezvoltarea capacităţilor intelectuale, lărgirea sferei de

cunoaştere a diferitelor ipostaze ale activității proprii;

 formarea unor deprinderi generale şi speciale de muncă implicate

în îndeplinirea diverselor atribuţii ;

 formarea şi cultivarea unor calităţi de voinţă şi trăsături de

caracter menite să ducă la deprinderi de muncă perseverentă şi
continuă;

 deprinderea cu un regim zilnic de activitate ordonat, cu scopuri

parţiale şi generale bine precizate, care să fie îndeplinite cu regularitate;

 dirijarea activităţilor colaterale pe direcţii convergente cu

activităţile ce se desfăşoară pentru formarea conduitei de muncă;

 înţelegerea corectă a raporturilor dintre drepturi şi obligaţii.

" Să nu privim niciodată omul ca mijloc,ci întotdeauna, numai ca scop"

IMMANUEL KANT

3
 Fundamentele deontologice ale pedagogiei moderne derivă
dintr-o privire a finalităților acesteia pe doua coordonate fundamentale:
una umanistă, cealaltă pragmatică.
Din perspectiva umanistă, deontologia vine să normeze
comportamentul profesorului sub exigența majoră a unui tip de acțiune
umana aflat pe tarâmul formării personalității și împlinirii celor mai înalte
aspirații ale tinerilor aflați în pragul asumării unor responsabilități sociale
de rang înalt.
Din perspectivă pragmatică, deontologia se situează în linia unei
raționalități teleologice, în viziunea căreia își plasează normele de
conduită și comportament în ansamblul condițiilor necesare și suficiente
ale unei înalte eficiente a procesului de învățământ. Indiferent de unghiul
sub care plasăm normele deontologiei, există un factor unificator care le
dă identitatea, unitatea și necesitatea. Ele se degajă din universul
valorilor morale care guvernează munca și viața profesorului și statuează
condițiile morale ale exercitării autorității acestuia, fie ca autoritate
deontică (instituționalizată), fie epistemică (generată de pregătirea
profesională și științifică în calitate de cadru didactic)
Deontologia profesorului se supune pe deplin acestor exigențe, cu
atât mai mult cu cât acțiunea reglementată se derulează într-un domeniu
în care omul este deopotrivă scop și subiect al acțiunii. Tot ceea ce se
proiectează si se deruleaza sub sintagma "învatamânt" stă sub semnul
moralității și exigențelor deontologiei, fie că este vorba de domeniul
didacticii, fie că este vorba de domeniul activităților conexe. În primul
caz, deontologia privește cu precădere autoritatea personalului didactic,
în cel deal doilea, pe aceea a personalului de conducere; în primul caz
este vizată îndeosebi exercitarea autorității epistemice, în cel de-al
doilea, cea a autorității deontice. În ambele cazuri, cuvântul de ordine al
deontologiei este asemănător acelui "Li" confucianist sau "oikeiopragiei"
platonice, definind preocuparea ca lucrurile să fie ele însele cu rostul și
finalitatea lor neîngrădite, este dreapta cumpănire a autorității. Pentru a
înțelege modul în care se nasc normele morale specifice deontologiei
cadrelor didactice va trebui, fie și succint să definim, în ultima instanță,
esența morală a unei relații de autoritate în acest domeniu. Referindu-ne
la competențele semnificative ale profesiei de cadru didactic,
considerate variabile independente, se impune specificarea
dimensiunilor și a variabilelor comportamentale implicate.

4
 Analizând principalele competente cerute de profesia de cadru
didactic, oglindite in legislația școlară actuală, descoperim ca alături de
competențele în specialitate, de competențele practic-acționale,
constructiv-creative și psiho-relaționale, un loc important îl ocupă
competențele moral-etice, pe care cadrul didactic trebuie să le adecveze
la profesie.

Cod deontologic – cod etic

Rareori se face distincția corectă între codul etic și cel deontologic .
Există o distincție, atât etimologică, cât și de continut, între etica si
deontologie: Deontologia reprezintă acea parte a eticii care studiază
normele si obligațiile specifice unei activități profesionale, pe când
notiunea de etica are o sfera mai larga, îngloband atât studiul normelor
și obligațiilor, cât și pe cel al noțiunilor primare care justifică instituirea
acestor norme și obligații. Etica presupune, în plus, o asumare de către
corpul juridic a standardelor și normelor înscrise, și nu o edictare a lor de
către un organism statal ca în cazul celor deontologice.
Tot astfel, încălcarea normelor etice atrage o răspundere morala,
pe când încălcarea celor deontologice atrage o răspundere juridică, și
anume disciplinară. Reglementarea normelor de conduită profesională
sub forma unor Coduri de conduită a apărut din necesitatea înlăturării
oricăror fapte generatoare de lipsă de integritate publică, inamicul nr. 1
în derularea procesului de evoluţie instituţională, prevederile acestor
acte normative având rolul de a contribui la îmbunătăţirea calităţii
serviciului public şi de a determina creşterea eficienţei instituţiilor şi
autorităţilor publice.
Codul deontologic este editat de autorități pentru a reglementa
principiile și regulile generale care caracterizează o profesie, așadar
standardele minime necesare și obligatorii pentru exercitarea ei.
Încălcarea regulilor deontologice poate și trebuie să fie sancționată
disciplinar, de regulă chiar de aceste autorități. Așadar, un cod de
conduită deontologică este un mijloc de corecție impus de ”sus in jos”,
care ”prescrie” comportamentele inacceptabile, iar sancțiunile sunt
negative, disciplinare. Codurile deontologice contemporane sintetizate
pentru diferitele profesii recunoscute şi formalizate constituie, de fapt,
rezultatul final al unui amplu proces reflexiv care utilizează atât achiziţiile

5
domeniului ştiinţific pe care îl materializează profesia în cauză, cât şi
valenţele discursului filosofic.
Codul etic furnizează destinatarilor reguli cu privire la conduita în
anumite situații concrete, care să-i ajute la îndeplinirea funcțiilor în
instituție, dar și în afara exercitării funcției, pentru a contribui astfel la
menținerea încrederii populației în sistem. Aceste reguli suplimentează
obligațiile legale ale profesioniștilor și sunt menite să mărească
responsabilitatea lor in exercitarea funcției. Este recomandabil ca aceste
coduri să fie redactate de însuși corpul de persoane (de regulă, prin
asociațiile profesionale) care vor fi și destinatarii, căci astfel de reguli se
asumă, nu se impun. Întrucât un cod etic are rolul de a stimula
comportamentul dorit chiar de corpul profesional, ar trebui ca
“sancțiunile” să fie pozitive (cum ar fi premii, decoratii, avansari) pentru
atingerea sau depășirea obiectivelor. Singura sancțiune reală trebuie să
fie blamul, deteriorarea reputației în sânul corpului profesional, eventual
excluderea din asociația profesională. Cu toate acestea, în funcție de
gravitatea faptei, repetarea abaterilor și efectul faptei asupra insituției
sau sistemului, încălcarea regulilor de conduită poate atrage o sancțiune
disciplinară. Așadar, cele mai grave încălcări ale codului etic pot fi
considerate de însuși legiuitorul chiar abateri disciplinare și să le
sancționeze ca atare . Este, însa, necesar ca legea sa prevadă în mod
expres și într-o modalitate neechivocă care sunt abaterile disciplinare.
Exprimările generale fac ca legea să fie imprevizibilă și să dea loc la
posibile abuzuri din partea organismelor disciplinare.

Curs 2
Statutul Epistemologic al consilierii educationale

1.1. Diferentieri conceptuale:psihoterapie, interventie de criza,

consiliere

Semnificatia cea mai larga a consilierii poate fi regasita la

inceputurile organizarii societatii umane, fiind apropiata de cea de
sfatuire cu privire la treburile comunitatii. Fie ca erau vrajitori, samani,
astrologi, sfetnici sau consilieri, aceste persoane aveau un rol

6
asemanator de a vindeca, indruma, sfatui, de a oferi solutii pentru
probleme diverse medicale, sociale, politice, probleme personale, de
grup sau cu care se confrunta societatea. Pe parcursul evolutiei si
diferentierii societatii umane in mai multe domenii de activitate:
economic, politic, juridic, administrativ, educational etc. insasi activitatea
de consiliere se diferentiaza, devenind o necesitate in toate aceste
domenii. Ca urmare, consideram un prim nivel al diferentierii consilierii
fiind nivel actional.
Dar actiunea sociala de sfatuire consiliere nu poate fi rupta de cea
de cunoastere la inceput empirica. Dintotdeauna pana in prezent copiii
au avut in proprii lor parinti sfatuitori personali, mai mult sau mai putini
pregatiti, mai mult sau mai putini acceptati.
Al doilea nivel al evolutiei sfatuirii consilierii ar putea fi considerat
nivelul cunoasterii sociale empirice.
Selectia si cumularea cunostintelor si a experientei din toate
domeniile de activitate accesibile la un anumit moment istoric au condus
la elaborarea primelor lucrari de filozofie. Acestea cuprindeau cunostinte
stiintifice, informatii tehnologie, credinte religioase, mesaje artistice,
reguli morale, sfaturi de viata etc. Identificarea informatiilor cu caracter
de sfatuire in lucrarile filozofice poate fi considerat al treilea nivel al
evolutiei consilierii-consilierea filozofica.
CONSILIEREA este stiintă in masura in care este fundamentata
pe teorii, metode si legi stiintifice, verificate si confirmate. De exemplu,
teoriile psiho-pedagogice ale relatiei cibernetice personalitate-mediu,
metodele psiho-educationale ale conversatiei, legile psiho-pedagogice
ale adaptarii pot sta la baza unei explicatii stiintifice in consiliere.
Caracterul stiintific al consilierii devine din ce in ce mai pregnant daca
aceasta elaboreaza noi teorii si metode specifice domeniului sau de
cercetare. Se pune intrebarea daca aceste noi teorii si metode care scot
in evidenta noi adevaruri conduc in mod automat la eficienta consilierii.
Consilierea reprezinta mai mult un domeniu al actiunii eficiente decat al
cunoasterii adevarate. Actiunea eficienta este asigurata de identificarea
si elaborarea regulilor de transformare a realitatii domeniu care apartine
tehnologiei. In mod paradoxal, desi fenomemul de tehnologie nu se
potriveste cu cel de stiinte umaniste, W.Huber (1997) arata ca acesta
desemneaza un aspect fundamental al asistentei si interventiei
psihologice, deci implicit al consilierii, consideram noi. Eficienta actiunii

7
in domeniul interventiei socio-psiholo-educationale nu este asigurata de
adevarurile stiintifice elaborate de stiintele implicate, ci de regulile de
aplicare a acestor adevaruri stiintifice la situatia specifica, la persoana
vie si concreta, la momentul respectiv.
Consilierea este o tehnologie psiho-educationala daca elaboreaza
reguli de creare, transformare si control (M. Bunge, 1978) a unor
procese specifice in scopuri pozitive si benefice (de exemplu regula
orientarii-invatarii). Dar aceste reguli eficiente se aplica totdeauna la fel,
indiferent daca se lucreaza individual sau in grup, cu anumite metode
sau cu altele?
Consilierea este arta deoarece actioneaza asupra unui domeniu
sensibil (problematica educationala-in cazul consilierii educationale)
aplica metode, tehnici si procedee de modelare a personalitatii
subiectului in mod diferentiat si creativ, adapateaza realitatea ideilor,
trairilor, vointei si comportamentului subiectului (educational) la realitatea
mediului (educational).
Consilierea educationala nu actioneaza asupra realitatii obictive ca
atare, ci asupra imaginii psiholohgice a acestei realitati reflectata in
mintea, personalitatea si comportamentul subiectului educational.
Consideram ca interactiunea dintre stiinta, tehnologie, arta si
religie a condus in evolutia cunoasterii si actiunii umane la acele
preocupari cunoscute sub denumirea generica de ,,discipline ale
interventiei socio-psiho-educationale.’’ Acesta poate fi considerat nivelul
patru al evolutiei consilierii.
J.Wallis (1978) considera consilierea un dialog in care o persoana
ajuta pe alta care are dificultati semnificativ importante.
F.Inskipp si H. John (1984) arata ca sfatuirea (consilierea) este o
cale de a relationa si de a raspunde unei alte persoane astfel incat
sfatuitul este ajutat sa-si exploreze gandurile, emotiile si
comportamentul pentru a castiga o intelegere de sine mai clara si apoi a
invata sa gaseasca si sa utilizezee partile sale mai tari (resursele), incat
sa se poata confrunta cu viata mai eficient, luand decizii adecvate sau
actionand corespnzator.
Avand in vedere definitiile consilierii, elementele descriptive
specifice consilierii educationale, putem arata ca:

8
 a) Problemele vizate de consiliere sunt: dificultati situationale,
obstacole normale ale vietii, auto-cunoasterea, auto-intelegerea,
clarificarea, auto-acceptarea, maturizarea, dezvoltarea optimala a
personalitatii in relatie cu mediul sau;
b) Relatia de consiliere este o relatie de ajutor, de sustinere, de
orientare, de mobilizare a resurselor proprii subiectului individual
sau grupului , de adaptare la mediul de viata semnificativ pentru
acesta;
c) Caracterul procesului de consiliere este predominant actional ,,de
crestere a eficientei, de rezolvare a problemelor educationale, de
punere la dispozitia subiectului educational a tehnologiei
specifice.’’

Interventia de criza leaga mai profund personalitatea de ralatiile

de context. Ea vizeaza pe de o parte rezolvarea problemelor interne si
urgente care depasesc capacitatile de adaptare ale unei personalitati
bolnave sau sanatoase, si pe de alta parte, au drept scop alinarea
suferintelor si prevenirea consecintelor negative psihologice, medicale si
sociale.
Psihoterapia in sens restrans se deosebeste de interventiile
psihologice precedente in principal prin obiectivul sau mai amplu si mai
complex.
,,Psihoterapia este un proces interactional constient si planificat
ce-si propune sa influenteze tulburarile de comportament si starile de
suferinta care printr-un consens sunt considerate ca necesitand un
tratament prin metode psihologice cel mai adesea verbale, dar si non-
verbale, in sensul unui scop definit, pe cat posibil elaborat in comun
( minimizarea simptomelor si/sau schimbarea structurala a personalitatii
cu ajutorul unor tehnici ce pot fi invatate pe baza unor teorii ale
comportamentului normal si patologic.’’(Strotzka, 1978)

1.2 Specificul consilierii educationale

Consilierea educationala reprezinta procesul de orientare-invatare

care se adreseaza subiectilor educationali (elevi, studenti, adulti care
invata), ca si partenerilor educationali ai acestora (parinti, profesori,
angajatori) cu scopul abilitarii acestora cu cele mai eficiente metode,

9
tehnici si procedee de gestionare si rezolvare a problemelor lor
educationale. Probleme educationala este o situatie educationala dificila
pentru subiectul care se adreseaza consilierului (educational), avand
caracteristici cognitive (neclaritate, ceata psihologica, ambiguitate),
afective (tensiune, nemultumire, neliniste), volitive (indecizie, indoiala),
conducand spre blocajul comportamental (subiectul nu poate rezolva
singur problema). Ca urmare, el se adreseaza unui specialist-consilierul
educational, care sa-l ajute sa rezolve aceasta situatie dificila.
Analizand aceste definitii observam ca atat consilierea, cat si
psihoterapia, in general sunt considerate tehnologii psihologice. Cele
mai frecvente cuvinte folosite pentru a defini aceste domenii de activitate
sunt: ingrijire, punere in actiune, ansamblu de tehnici, proces
interactional, sustinere, orientare-invatare.
Consilierea vizeaza in mod special eul constient, interventia de
criza, eul constient si tulburat, psihoterapia vizeaza eul inconstient in
relatie cu cel constient.
Consilierea urmareste sa restabileasca echilibrul cu mediul, ca si
interventia de criza in mod preponderent, psihoterapia urmareste sa
restabileasca echilibrul intern, cu sine.
Psihoterapia poate fi considerata un ansamblu de metode bine
definite in functie de scoala careia ii apartine, interventia de criza se
bazeaza pe metode si procedee de urgenta, iar consilierea reprezinta o
sinteza de metode.
Consilierea este de durata medie, interventia de criza de durata
scurta, psihoterapia poate fi de durata scurta, medie sau lunga.
Avand in vedere aplicabilitatea consilierii educationale, aceasta
cuprinde urmatoarele:
Consilierea scolara care se realizeaza pentru elevii cu probleme
scolare, ca de exemplu: absenteism, esesc scolar, tulburari
comportamentale si de conduita si se desfasoara in scoala prin
colaborarea profesorului-diriginte cu cadrele didactice si cu profesorul
psihopedagog. Consilierea vocationala care are in centrul atentiei sale
problemele educationale legate de inclinatii, interese, aspiratii, pasiuni,
se desfasoara in gimnaziu, liceu, facultate, locul de munca.
Consilierea profesionala care se centreaza pe alegerea optima a
profesiunii, pe valorificarea maximala a capacitatii persoanei prin

10
calificare si profesionalizare, se realizeaza in liceu, facultate, locul de
munca.
Consilierea psihopedagogica care vizeaza problematica
fenomenelor psihologice (anxietate, fobie, obsesie legata de situatiile
educationale) se realizeaza in scoala, in familie, in cabinetul psihologic,
in centrele medicale.
Consilierea de carieraeste centrata pe alegerea si realizarea
traseului optim de cariera al subiectului educational.
Concluziile pe care le putem evidentia din definitiile si clasificarile
prezentate se refera la faptul ca procesul de consiliere se adreseaza
probemelor de adaptare, integrare ale persoanei la realitatile vietii sale,
cu scopul stabilirii unui acord cu acestea si al rezolvarii critice.
Consilierea nu actioneaza asupra realitatii ca atare, ci asupra
imaginii psihice a aceastei realitati, iar scopul consilierii este
transformarea benefica, creativa a persoanei consiliate.
Curs 3
Tipuri si forme ale consilierii educationale

1. Consilierea scolara

Consilierea scolara a fost definita in acest sens ca actiunea de

dirijare a copilului spre formele de invatamant care sunt conforme
disponibilitatilor si aspiratiilor sale in scopul de a-i dezvolta toate
posibilitatile la maxim.
Orientarea scolara vizeaza asigurarea dezvoltarii armonioase a
personalitatii in formare, tinand cont atat de posibilitatile si predispozitiile
individului, cat si de cerintele sociale caracteristice epocii si societatii
date.
Modul in care se realizeaza consilierea scolara actioneaza nu
numai la intrarea in scoala a copilului, ci in toate etapele scolarizarii,
premergand si asigurand o eficienta integrare in viata social economica.
Prima interventie de dirijare si consiliere se face in perioada
prescolara. La sfarsitul gimnaziului are loc o consiliere scolara mai
complexa insotita de forme de selectie in liceu (capacitate, testare

11
nationala, admitere in liceu). Pentru admitere in invatamantul superior,
exigentele devin si mai complexe si mai diferentiate.
Consilierea scolara are o importanta foarte mare si constituie un
instrument socio-pedagogic si economic foarte important al societatii
moderne. Ea se realizeaza in scoli, in laboratoare de consiliere scolara,
prin mass-media.
Consilierea scolara in conditiile societatii contemporane are in
vedere asigurarea de sanse egale in formarea si dezvoltarea
personalitatii. Tinandu-se seama de diferentele obiective ale potentialului
genetic psihic si intelectual ale indivizilor, dar si de deosebirile eforturilor
depuse si a rezultatelor obtinute, consilierea scolare nu-si propune
egalizarea performantelor elevilor. In acest context, apare in mod
obiectiv si necesar clasificarea si ierarhizarea elevilor in functie de
valoarea, nivelul performantelor si eficienta pregatirii lor. In functie de
necesitatile social – economice contemporane si de perspective privind
forta de munca si specialistii necesari, apare in mod obiectiv si selectia
scolara si profesionala prin intermediul examenului concurs, bazat pe
competitie.
Dar consilierea scolara nu trebuie conditionata definitiv de selectia
scolara. Consilierea scolara trebuie sa aiba in vedere selectia scolara
pentru realizarea unei cat mai bune consilieri scolare si profesionale,
constientizand elevii ca potentialul lor are un caracter polivalent.

2. Consilierea vocationala

Prin vocatie putem intelege ansamblul inclinatiilor, aptitudinilor,

intereselor, atitudinilor structurate in jurul unui nucleu comun de
preocupari de natura profesionala.
Consilierea vocationala reprezinta ansamblul actiunilor proiectate,
organizate, desfasurate in procesul educational, cu scopul identificarii,
stimularii, structurarii capacitatilor specifice si pasiunilor complementare
acestor capacitati.

3. Consilierea profesionala

12
 Pentru a fi eficienta consilierea profesionala trebuie sa indeplineasca
anumite conditii:
- Profesiunea trebuie inteleasa si tratata ca un mod de viata si un rol
social, nu numai o ocupatie economica;
- Modelul carierei trebuie privit din punct de vedere al psihologiei
dezvoltarii, si nu al psihologiei diferentiate. Aceasta inseamna ca in
evolutia subiectului educational, formarea si dezvoltarea sa este
obiectivul principal, si nu selectia acestuia pentru o anumita
profesiune;
- Asumarea conceptului de cariera ca fiind nu ascensiunea pe plan
social, ci imbinarea mai multor ocupatii apropiate si integrarea lor
unei cariere unice;
- Principiul creativitatii trebuie sa fie principiul coordonator superior
al invatamantului;
- Piatra unghiulara a adaptarii si integrarii socio-profesionale trebuie
sa fie relatia complexa si dinamica dintre invatamant practica si
profesiune.

Dar pentru ca activitatea de consiliere scolara si profesionala sa-si

indeplineasca obiectivele, este nevoie de organizarea si promovarea
acesteia, de unitatea intre componentele sale: consiliere scolara si
consiliere profesionala.
Consilierea scolara si profesionala reprezinta un sistem de
educare-formare care se desfasoara in mai multe etape si care trebuie
sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa genereze si sa ofere permanent intr-un flux continuu si
diversificat informatii despre scoala si profesiune, despre
schimbarile care apar si cerintele socio-economice adresate scolii;
- Sa organizeze o colaborare eficienta, si nu formala intre profesori,
elevi, parinti, intreprinzatori prin intermediul activitatilor comune
(conferinte, targuri de carte, de job-uri) si a deciziilor comune;
- Sa initieze si sa realizeze actiuni care sa conduca la
autocunoasterea subiectilor educationali, a capacitatilor personale
a acestora, dar si la cunoasterea profesiunilor;
- Sa monitorizeze scoala in ceea ce priveste valorificarea
potentialului cognitiv, afectiv, fizic, comportamental al elevilor;

13
 - Sa se produca in ambele sensuri de la elev la profesiune si invers,
de la societate la scoala;
- Sa fie realizata in cele doua etape normale de evolutie a
persoanei:
a.formarea initiala (in scoala)
b.formarea continua (educatia permanenta).

4. Consilierea de cariera

In SUA , incepand cu 1970, conceptul de profesiune este inlocuit

cu cel de cariera.
Cariera este caracterizata ca o succesiune de profesiuni, ocupatii,
pozitii si functii in care se angajeaza o persoana in evolutia vietii sale
active.
In intelegerea conceptului de cariera sunt esentiale:
- Cresterea rolului carierei in viata persoanei nu numai pe plan
profesional. Cariera nu este numai un mod de a-ti castiga
existenta, ci si un mod de viata, un rol social;
- Sentimentul implinirii de sine, al auto-implinirii este legat de rolul
esential al muncii, al carierei in determinarea statutului social al
persoanei.
In comportamentul vocational, Donald Super dezvolta conceptul de
sine, esential pentru alegerea vocatiei si pregatirea carierei. Teoria
dezvoltarii conceptului de sine a fost influentata de cercetarile lui Carl
Rogers si ale Charlottei Buller. Buller considera ca viata unei persoane
este alcatuita din patru stadii distincte:
1. Stadiul de crestere ( pana la 14 ani )
2. Stadiul de exploarare ( pana la 25 ani )
3. Stadiul de mentinere ( intre 25 si 60 de ani )
4. Stadiul de declin ( dupa 65 ani )
Consilierea educationala elaboreaza strategii de lucru diferentiate
pentru fiecare studiu de dezvoltare si evolutie a persoanei, inclusi pentru
stadiul de declin, in functie de particularitatile individuale si de grup ale
personalitatii manifestate in aceste perioade.

5.Psiho-socio-geneza aspiratiilor si optiunilor profesionale

14
 Factorii determinanti in formarea si dezvoltarea intereselor si
aspiratiilor profesionale sunt: familia, scoala, contextul socio-cultural,
societatea in general si subiectul educational intr-o interactiune
dinamica.
Rolul familiei este de a asigura climatul socio-afectiv de sustinere,
intelegere, de acceptare, recunoastere si apreciere a copilului. In acest
climat, parintii pot observa si cunoaste anumite preferinte ale copilului,
curiozitati, inclinatii. De asemenea, rolul lor nu este doar pasiv, de
observatori, dar si activ, de a selecta inclinatiile pozitive de cele
negative, de a orienta copilul catre dezvoltarea inclinatiilor benefice.
Parintii sunt cei care au posibilitatea sa puna la dispozitia copiilor
resurse materiale sau informationale sau sa-i priveze de ele. Ei pot sa
faciliteze accesul la unele domenii sau sa-i orienteze catre alte domenii.
Din punct de vedere afectiv, gama de sentimente cu care parintii pot
influenta consilierea scolara sau profesionala a copiilor este foarte larga,
de la cele pozitive de acceptare, incurajare, securitate, pana la cele
negative de evitare, blamare, raceala sau indiferenta. Nivelul socio-
economic al familiei influenteaza direct sau indirect, constient sau nu
aspiratiile profesionale ale copiilor. Prima imaganie de rol la copii se
formeaza prin raportarea la profesiunea parintilor, intr-un sens sau altul.
Aspiratiile comune ale familiei pot duce la consilierea copiilor catre
acelasi domeniu de activitate (traditie profesionala).
Fenomenele de patologie sociala reflectate la nivelul familiei
genereaza diferite forme de de alienere care pot merge pana la
identitatea negativa a persoanelor implicate sau a intregii familii.

Rolul scolii

Rolul scolii este determinant in consilierea scolara si profesionala.

Aceasta nu se realizeaza doar la orele de dirigentie, ci in mod constant
si sistematic prin toate tipurile de activitati din scoala: didactice,
extradidactice si extrascolare, formale, non-formale si informale.
Fiecare disciplina de invatamant, prin cunostintele pe care le
prezinta subiectilor educationali, ofera o imagine mai mult sau mai putin
edificatoare pentru domeniul respectiv de activitate. Acesta este primul

15
nivel de consiliere scolara si profesionala structurat in scoala. Subiectii
educationali, in functie de potentialul lor complex de capacitati si
interese, vor raspunde prin rezultatele lor obtinute stimulilor oferiti de
diferite discipline de invatamant.
Rezultatele obtinute, si mai ales satisfactia traita si constientizata
de subiectii educationali la unele discipline de invatamant, se constituie
intr-o alta modalitate a consilierii scolare si profesionale posibila de
observat si de analizat.
Ora de dirigentie are un rol din ce in ce mai important pentru
cunoasterea elevilor, pentru stimularea dezvoltarii lor, pentru informarea
si orientarea acestora.
Profesorul diriginte, profesorul-consilier, profesorul-pedagog prin
abordarea unei tematici profesionale la orele de dirigentie, prin discutiile
personale cu subiectii interesati, vor avea un rol din ce in ce mai specific
pentru consilierea scolara si profesionala.

Rolul profesiunii si al societatii

Profesiunea reprezinta o ocupatie cu caracter cvasipermanent

exercitata de oameni in baza unei pregatiri sau calificari profesionale.
Esentiala in alegerea profesiunii este relatia profesiune-personalitate,
dubla interactiune dintre aceste doua componente.
Caracterizarea generala a profesiunii trebuie sa tina seama de:
- Importanta social-economica a profesiunii (gradul de raspandire,
legatura cu alte profesiuni)
- Operatiile de munca: pregatitoare, de baza, auxiliare, procedee de
munca, materiale sau utilaje cu care se lucreaza;
- Conditii igienice: zi-noapte, iluminatul, aerisirea, temperatura,
umiditatea, securitatea muncii;
- Conditii economice: retributia, asigurari sociale, alimentatia,
locuinta;
- Pregatirea profesionala: cultura generala si de specialitate,
ridicarea calificarii, promovarea.
Societatea omeneasca, pentru a-si depasi cele mai multe
disfunctionalitati, trebuie sa devina din ce in ce mai umana, imbinand din
ce in ce mai mult criteriile economice cu cele socio-umane.

16
 Toate aceste tipuri de consiliere, consideram ca fac parte
integranta din ceea ce am numit ,,consiliere educationala’’. Consilierea
educationala este cea care stabileste si intareste legaturile dintre cele
patru componente ale ei: consilierea scolara, vocationala, profesionala si
de cariera. Intre formele consilierii educationale exista o permanenta
interactiune, granita dintre ele fiind una fixa si rigida.

Curs 4

17
 Scurta descriere a activitatii de consilier scolar. Atributii
semnificative

Consilierul şcolar este un specialist în educaţie care planifică şi

desfăşoară activităţi de consiliere educaţională individuală sau de grup
care au drept obiectiv adaptarea elevului la probleme specifice mediului
şcolar.
Implementează programele de educaţie pentru carieră în scopul
formării de competenţe în domeniile vizate prin aria curriculară
“Consiliere şi orientare”.
Organizează programe extracurriculare de orientare vocaţională.
Promovează şi implementează programele de educaţie pentru sănătate
care vizează formarea şi dezvoltarea la elevi a abilităţilor de
management al stilului de viaţă.
Calificarea de consilier şcolar este necesară cadrelor didactice
licenţiate în psihologie, ştiinţele educaţiei sau ştiinţe socio-umane care
doresc să se specializeze în consiliere educaţională şi consiliere şi
orientare.
Competenţele specifice ocupaţiei de consilier şcolar sunt formate
şi dezvoltate prin programe de formare continuă organizate prin structuri
(centre / departamente) aparţinând sistemului naţional de învăţământ
specializate în pregătirea cadrelor didactice. Consilierul şcolar îşi
desfăşoară activitatea în cabinetul şcolar, cabinetul de orientare în
carieră sau în sala de clasă, într-un mediu sigur şi controlat.
În conformitate cu cerinţele specifice ocupaţiei, consilierul şcolar
realizează următoarele sarcini:
- analizează problemele specifice mediului şcolar: adaptare
şcolară, motivaţie şcolară, deprinderi de studiu, absenteism, eşec şi
abandon şcolar etc.;
- observă şi evaluează performanţa şcolară, comportamentul şi
dezvoltarea elevului, utilizând metode şi instrumente specifice
consilierului şcolar;
- identifică problemele de natură familială (abuz, neglijenţă,
hărţuire) care pot afecta dezvoltarea şi performanţa şcolară a elevului;
- planifică şi organizează activităţi de consiliere educaţională
individuală şi / sau de grup adresate elevilor;

18
 - oferă intervenţii cu caracter suportiv în situaţii de criză elevilor
care se confruntă cu dificultăţi specifice mediului şcolar: dificultăţi de
învăţare, dificultăţi de adaptare şcolară, absenteism etc.;
- implică elevii în activităţi de autocunoaştere şi dezvoltare
personală şi îi asistă elevii în formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi
atitudinilor utile în luarea deciziilor legate de carieră;
- investighează caracteristicile personale relevante pentru
orientarea vocaţională şi le analizează în raport cu opţiunile şi
oportunităţile educaţionale şi profesionale ale elevilor;
- întocmeşte profilul vocaţional şi recomandă elevilor programe de
studiu adecvate aptitudinilor, intereselor şi scopurilor educaţionale;
- organizează activităţi extracurriculare care facilitează accesul
elevilor la informaţii relevante pentru deciziile legate de alegerea carierei
(zilele carierei, vizite în instituţii/ organizaţii, invitaţi din diferite domenii
de activitate);
- dezvoltă şi implementează programe de prevenţie şi intervenţie
privind violenţa în şcoală, consumul de droguri şi alcool şi alte
comportamente de risc;
- recomandă şi încurajează elevii şi părinţii acestora să solicite şi
să accepte asistenţă specializată în cazul în care se confruntă cu
probleme de sănătate fizică şi/sau psihică;
- selectează şi aplică principii, metode şi tehnici de consiliere
educaţională;
Consilierul şcolar colaborează cu părinţii, tutorii legali şi alţi
specialişti în educaţie (cadre didactice, psiholog şcolar) în scopul
adaptării programei la nevoile elevului, precum şi a soluţionării
problemelor şcolare, comportamentale sau de altă natură ale elevului.
Realizarea sarcinilor de muncă presupune cunoştinţe teoretice şi
practice de consiliere şi terapie educaţională, ştiinţele educaţiei,
psihologie, limbă şi comunicare, servicii clienţi şi personal, calculatoare
şi software, precum şi deprinderi sociale, deprinderi utilizate în învăţare
şi deprinderi de rezolvare de probleme.
Îndeplinirea cerinţelor specifice ocupaţiei necesită un nivel bun de
dezvoltare a abilităţii generale de învăţare, o bună capacitate de
procesare rapidă a informaţiei şi o abilitate crescută de a lua decizii
corecte, cât mai raţionale. Profilul de interese profesionale specifice
ocupaţiei este de tip SIE (social, investigativ, întreprinzător). Exercitarea

19
acestei ocupaţii presupune seriozitate, exigenţă şi meticulozitate în
realizarea sarcinilor, echilibru emoţional şi o bună capacitate de
comunicare. Activitatea profesională a consilierului şcolar se desfăşoară
în conformitate cu reglementările legislative emise de Ministerul
Educaţiei Nationale.

Structura de personalitate a consilierului

Cele mai multe definitii ale personalitatii esentializeaza fenomenul

ca organizarea dinamica a trasaturilor bio-psiho-socio-culturale le
persoanei, cu scopul adaptarii originale a acesteia la mediul natural si
socio cultural. Caracterul sintetic al personalitatii, definitoriu pentru
conceptul de personalitate este esential si pentru definirea personalitatii
consilierului educational. Aceasta inseamna ca nu atat temperamentul,
aptitudinile si capacitatile, atitudinile si caracterul luate in sine sunt
esentiale pentru personalitatea consilierului ( sa fie extravertit, sa aiba
aptitudini empatice, sa fie generos), ci organizarea acestor date ale
personalitatii in jurul nucleului specific activitatii de consiliere (ajutorul
psihologic eficient).
In procesul orientarii subiectului, un rol esential il au interesele si
aspiratiile acestuia care impulsioneaza dezvoltarea datelor native ale
persoanei pentru a exercita o anumita profesiune.
Nevoia fundamentala de a ajuta din punct de vedere pshologic sau
educational semenii se manifesta in dorinta de a-i ajuta, aceasta
evolueaza in interesul pentru problemele educationale si suferintele
psihologice ale celorlalti, putandu-se transforma in adevarate aspiratii
profesionale sau definind chiar idealul uman de a contribui la
dezvoltarea sanatatii psihice si educationale a oamenilor.
Structurile cognitive ale personalitatii consilierului: capacitatea
analitica, dar si cea sintetica, de abstractizare, dar si de concretizare
sunt orientate in sensul cresterii gradului lor de flexibilitate, fluiditate,
originalitate. Aceste trasaturi cognitive sintetice se organizeaza in
procesul dezvoltarii ontogenetice a personalitatii in jurul interesului
fundamental de a-i intelege pe ceilalti.
Inteligenta personala inseamna a gandi despre alte persoane si a
le intelege, a avea empatie, a recunoaste diferentele dintre oameni si a
aprecia modul lor de gandire, a fi sensibili la motivele, intentiile si starile

20
lor. Ea implica o interactiune eficienta cu una sau mai multe persoane
din familie si societate. Persoanele cu inteligenta interpersonala
dominanta sunt conducatori, vanzatori, psihologi care inteleg cum
functioneaza oamenii. Vocatia persoanelor cu astfel de inteligenta este
dupa literatura de specilitate, de consilier, de lider politic. El prefera
interactiunea, colaborarea, relatiile sociale, se pricep la comunicarea
verbala si non-verbala, vad perspective multiple si ii inteleg pe ceilalti,
invata in grup, prin interviuri, observandu-i pe altii, comunicand si
relationand cu altii.
Structurile afective ale personalitatii consilierului:
sensibilitatea echilibrata, intesintatea medie a trairilor afective,
polaritatea acestora predominant pozitiva se dezvolta in jurul aceluiasi
interes fundamental de comunicare inter-umana eficienta.
Receptivitatea ca atitudine general-umana se orienteaza in
structurarea personalitatii consilierului catre problemele psihologice sau
educationale ale semenilor. Chiar daca acesta este un introvertit fiind in
general centrat pe propria persoana, pe lumea interna a gandurilor,
sentimentelor si actiunilor proprii, ca profesionist, consilierul se deschide
in mod autentic catre celalalt, catre ajutorul psihologic asteptat de el,
catre problemele sale educationale.
Iubirea neconditionata este atitudinea de comunicare afectiva
calda, de acceptare, dar nu si de aprobare conditionata, de creare a
atmosferei pozitive, de alianta intre consilier si consiliat, de acceptare a
persoanei ca om in nevoie.
Autenticitatea consilierului este atitudinea acestuia de
sinceritate, de a fi el insusi si in acelasi timp ,,oglinda’’ consiliatului. In
mod paradoxal, am putea spune: consilierul este autentic cu conditia de
a fi un bun actor. Aceasta subliniaza faptul ca persoana care are rolul de
consilier nu este straina de ,,persoana cu probleme’’, el insusi a ,,avut
probleme existentiale’’sau educationale pe care le-a rezolvat.
Permisivitatea ca relatie consilier-consiliat se desfasoara intre
limitele moralitatii, ale respectului reciproc si ale eficientei activitatii.
Maturitatea ca atitudine in procesul de consiliere se refera la :
- Capacitatea de a participa la actiunea de orientare si modelare a
unei alte persoane fara a-ti proiecta propria persoanalitate asupra
acesteia;

21
 - Puterea de a trai si a comunica sentimente autentice si de a
reflecta sentimentele autentice ale consilierului;
- Stabiltatea si securitatea afectiva a consilierului.

Curs 5
Codul etic al consilierilor scolari

Consilierii scolari sunt persoane specializate in interventia

psihologica pentru probleme specifice domeniului scolar. Consilierul
scolar acorda asistenta persoanelor in procesul de crestere si
dezvoltare, utilizand competentele si abilitatile proprii in beneficiul celui
consiliat.
Codul etic al consilierilor scolari cuprinde principiile etice care
stabilesc si mentin standardele legate de colaborare, integritate si
22
profesionalism in activitatea de consiliere scolara si clarifica
responsabilitatile profesionistilor in acest domeniu.

Principiile care stau la baza codului etic al consilierilor scolari

■ Fiecare persoana are dreptul la respect si demnitate ca fiinta

umana si la servicii de consiliere care respecta unicitatea persoanei,
convingerile, credintele si valorile sale, fara discriminari de varsta, etnie,
sex, rasa, religie, orientare sexuala, statut marital sau statut socio-
economic.
■ Fiecare persoana are dreptul la auto-determinare si auto-dezvoltare.
■ Fiecare persoana are dreptul de a alege precum si responsabilitatea
pentru scopurile atinse.
■ Fiecare persoana are dreptul la intimitate si ca urmare este
indreptatita sa se astepte ca relatia consilier-consiliat sa fie in
concordanta cu toate legile, politicile si standardele etice referitoare la
confidentialitate.

Responsabilitatile consilierilor scolari ce deriva din principiile

descrise mai sus

A. Responsabilitati fata de elevi.

A1. Generale
Consilierul scolar:

a)     Are ca prima responsabilitate clientul - persoana consiliata, pe

care il va trata cu respect, ca individ unic.
b)     Este preocupat de nevoile educationale, de cariera, emotionale si
comportamentale ale clientului, pe care il incurajeaza sa-si dezvolte la
maxim potentialul.
c)     Evita sa  incurajeze in mod constient acceptarea de catre client a
unor valori, planuri, decizii, convingeri si stiluri de viata ce apartin sau
reprezinta optiuni ale consilierului.
23
A2. Referitor la confidentialitate
Consilierul scolar:

d)     Informeaza clientul cu privire la obiectivele, scopurile, principiile

si metodele specifice tipului de consiliere de care va beneficia,inainte
sau in timpul construirii relatiei de consiliere. Sensul si limitele
confidentialitatii sunt clar comunicate si definite celui consiliat printr-o
clauza de confidentialitate.
e)     Pastreaza confidentialitatea informatiilor in afara de cazul in
care comunicarea lor unei terte persoane este necesara pentru a preveni
un pericol clar si iminent, indreptat asupra clientului sau asupra altor
persoane sau atunci cand reglementarile legale o cer. Consilierii se vor
sfatui cu alti profesionisti atunci cand nu este clara exceptia de la clauza
confidentialitatii.
f)      Cere instantei  sa nu-i  fie impusa dezvaluirea informatiilor
confidentiale atunci cand aceste informatii facute publice fara acordul
persoanei consiliate pot afecta pozitia acesteia.
g)     Protejeaza confidentialitatea dosarului persoanei consiliate
si  ofera doar informatiile impuse de reglementarile si politicile scolii.
Datele aflate in computer vor beneficia de acelasi tratament ca si cele in
format clasic.
h)     In cazul consilierii de grup, consilierul stabileste norme de
confidentialitate cat mai clare si accentueaza importanta lor, dar
comunica foarte clar faptul ca in consilierea de grup confidentialitatea
nu poate fi garantata.

A3. Privind planul de consiliere

Consilierul scolar:

i)      Coopereaza cu persoana consiliata pentru crearea unui plan

individualizat de  consiliere, cat mai integrativ si eficient. Acest plan va fi
revizuit in mod regulat pentru a asigura viabilitatea si eficienta sa,
respectand libertatea de alegere a persoanei consiliate.

A4. Referitor la relatiile duale

Consilierul scolar:
24
 j)      Evita relatiile duale cu persoana consiliata care ar putea sa
afecteze obiectivitatea sa  si sa reduca eficienta consilierii (aici se
includ: consilierea membrilor familiei, a prietenilor apropiati sau a
asociatilor, colaboratorilor). Daca relatia duala este inevitabila,
consilierul este responsabil de eliminarea sau reducerea riscului de
aparitie a unor consecinte negative. Astfel de masuri includ:
consimtamantul informat, consultarea, supervizarea si documentarea.

A5. Privind directionarea catre alti specialisti

Consilierul scolar:

k)     Directioneaza un client catre un alt specialist, atunci cand acest

lucru este necesar si cand aceasta resursa poate fi utilizata.
Directionarea necesita cunoasterea resurselor disponibile (alti
specialisti, institutii) si elaborarea unor planuri adecvate de tranzitie ce
asigura reducerea la minim a discontinuitatii in oferirea serviciilor catre
persoana consiliata. Persoana consiliata isi pastreaza dreptul de a
intrerupe relatia de consiliere in orice moment.

A6. Vizand activitatile de grup.

Consilierul scolar:

l)      Evalueaza si selecteaza persoanele care ar putea beneficia de pe

urma activitatilor de grup tinand cont atat de scopurile grupului, cat si de
nevoile si obiectivele fiecarui membru al grupului in parte. Consilierul
incearca sa ia masurile necesare pentru a preveni si proteja membrii
grupului de posibile daune fizice sau psihice ce pot rezulta in
interactiunea din cadrul grupului.

A7. Referitor la dosarele elevilor

Consilierul scolar:

m)   Intocmeste si securizeaza dosarele  elevilor  in conformitate cu

legile, regulamentele si  procedurile institutionale precum  si
cu  principiile etice ale consilierului scolar.

25
A8. Privind evaluarea, diagnosticul si interpretarea datelor
Consilierul scolar:

n)     Selecteaza, administreaza si interpreteaza rezultatele obtinute in

urma evaluarii in conformitate cu standardele profesionale. Consilierul
este constient ca testarea computerizata necesita o pregatire specifica
in administrare, cotare si interpretare, care poate sa difere de cea
traditionala.
o)     Ofera explicatii despre natura, scopul si rezultatele evaluarii, intr-
un limbaj  inteligibil persoanelor consiliate.
p)     Nu utilizeaza rezultatele  evaluarilor si in alte scopuri decat cele
pentru care au fost concepute si iau masurile necesare pentru a
impiedica utilizarea lor gresita de catre alte persoane.
q)     Este precaut in utilizarea instrumentelor de evaluare si in
interpretarea performantelor  persoanelor care nu fac parte din grupul
pentru care s-a realizat standardizarea instrumentului.

B. Responsabilitati fata de parinti

B1. Privind drepturile si responsabilitatile parintilor

Consilierul scolar:

a)     Respecta drepturile si responsabilitatile inerente ale parintilor fata

de copii si incearca sa stabilieasca, daca este oportuna, o relatie
colaborativa cu parintii, pentru a facilita dezvoltarea maximala a
potentialului persoanei consiliate.
b)     Tine cont de diversitatea sociala si culturala a familiilor si este
constient ca toti parintii au anumite drepturi si responsabilitati fata de
starea de bine a copiilor lor, in virtutea rolului lor si in acord cu legea.

B2. Referitor la confidentialitatea in relatia cu parintii

Consilierul scolar:
    
c) Informeaza parintii despre rolul consilierului,  punand accent pe
confidentialitatea din cadrul  relatiei de consiliere.

26
d)     Ofera parintilor informatii relevante obtinute in cadrul relatiei de
consliere constienti de impactul asupra lor si in  acord cu
reponsabilitatile etice fata de persoana consiliata.

C. Responsabilitati fata de colegi si alti specialisti din domeniu

C1. Vizand relatiile profesionale

Consilierul scolar:

a)     Stabileste si mentine relatii profesionale cu colegii, profesorii si

administratia, pentru a facilita oferirea de servicii optime  de consiliere.
b)     Manifesta respect si corectitudine profesionala fata de colegi.
Competentele, opiniile si cercetarile colegilor vor fi prezentate
astfel  incat sa reflecte imaginea unui specialist competent.
c)     Identifica si utilizeaza eficient organizatii si servicii relationate
spre care poate fi directionata persoana consiliata.

C2. Referitor la impartasirea informatiilor cu alti specialisti

Consilierul scolar:

d)     Promoveaza cunoasterea si respectarea principiilor privitoare la

confidentialitate, la consultarea cu alti specialisti si la distinctia dintre
informatia publica si privata.
e)     Ofera personalului specializat informatii acurate si obiective,
necesare pentru evaluarea, consilierea si asistarea optima a persoanei
consiliate.
f)      Daca persoana consiliata beneficiaza de serviciile unui alt
consilier sau specialist in sanatate mentala, consilierul, cu
consimtamantul persoanei consiliate, va informa specialistul si vor
stabili un acord pentru a evita inducerea unor  stari de confuzie si
conflict la persoana consiliata.

D. Responsabilitati fata de scoala si comunitate

D1. Responsabilitati fata de scoala

Consilierul scolar:
27
 a)     Sustine programul educational si incearca sa-l protejeze de orice
situatie care impieteaza asupra intereselor persoanelor consiliate.

b)     Informeaza oficialitatile despre posibile conditii care pot

interfera cu misiunea scolii si care pot afecta personalul si bunurile
materiale ale scolii, respectand insa principiul confidentialitatii in
procesul de consiliere.
c)     Promoveaza rolul  si functia consilierului scolar in asistarea
nevoilor persoanelor consiliate. Consilierul informeaza oficialitatile
despre situatii sau conditii  care limiteaza eficienta sa in oferirea de
programe si servicii.
d)     Participa la: (1) crearea programelor curriculare si a contextelor
educationale care corespund particularitatilor scolii si comunitatii; (2)
elaborarea programelor si strategiilor  educationale care vin in
intampinarea nevoilor de dezvoltare ale persoanelor consiliate; (3)
dezvoltarea unei  proceduri de evaluare sistematica a programelor,
serviciilor si specialistilor implicati in consilierea scolara. Consilierul
utilizeaza rezultatele evaluarii pentru dezvoltarea de programe si servicii
de consiliere.

D.2. Responsabilitati fata de comunitate

Consilierul scolar:

e)     Colaboreaza cu organizatii, institutii, agentii si persoane din

comunitate si din cadrul scolii, in interesul persoanelor consiliate si nu in
interes propriu.

F. Responsabilitati fata de profesie

F1. Referitor la profesionalism

Consilierul scoalar:

a)     Accepta politica asociatiei profesionale referitoare la cazurile de

violare a codului etic.
b)     Prin munca sa promoveaza principiile etice si profesia de
consilier.

28
 c)     Respecta principiile cercetarii psihologice si pedagogice in
realizarea propriilor cercetari.Cand comunica rezultatele studiilor
consilierul asigura anonimatul asupra identitatii subiectilor.
d)     Adera la principiile etice ale profesiei si la alte politici referitoare
la activitatea de consiliere. Consilierii scolari sunt responsabili de
cunoasterea si aplicarea standardelor etice reprezentate in documentele
oficiale elaborate de asociatia profesionala.
e)     Delimiteaza clar intre afirmatiile si actiunile realizate ca
persoana privata si cele realizate in calitate de reprezentant al profesiei
de consilier scolar.
f)      Nu se foloseste de pozitia sa pentru a castiga clienti pentru
activitatea privata, nu cauta si nu primeste favoruri sexuale si servicii
sau avantaje materiale nejustificate.

F2. Contributii la profesie

Consilierul scolar:

g)     Participa activ in cadrul asociatiilor profesionale locale sau

nationale care promoveaza dezvoltarea procesului de consiliere scolara.
h)     Contribuie la dezvoltarea profesiei prin diseminarea expertizei
dobandite si impartasirea ideilor si abilitatilor dezvoltate.

Responsabilitatile Comisiei de Etica

Comisia de Etica din cadrul asociatiei profesionale este responsabila

pentru educarea si consultarea membrilor asociatiei privind standardele
etice. Astfel, Comisia de Etica:  
·       revizuieste periodic si recomanda modificari ale codului etic;
·       primeste si prelucreaza intrebarile venite din partea membrilor
asociatiei pentru clarificarea modalitatilor de aplicare a acestor
standarde;
·       se ocupa de rezolvarea cazurilor de violare a standardelor etice.

29
 Curs 6
Principiile, functiile si etapele consilierii

Principiile consilierii în esenţă ţin de deontologia

profesională.Codul deontologic al consilierului îl vom reda în cele ce
urmează, acesta a fost adaptat, în baza Codului deontologic al
psihologului şcolar, identificat în Ghidul metodologic - Organizarea
activităţii Serviciului de Asistenţă Psihologică, (aprobat de Consiliul
metodic municipal al DGETS, la 24 martie 2011).

Codul deontologic al consilierului constituie instrumentul de bază al

specialistului, care vizează, respectarea unor anumite principii:

1) Principiul respectării drepturilor şi demnităţii oricărei persoane.

Consilierul va desfăşura activitatea, manifestând respect faţă de trăirile,
experienţele, cunoştinţele, valorile, ideile, opiniile şi opţiunile celorlalţi.
Nu va manifesta inechitate pe criterii de cultură, naţionalitate, etnie, rasă,
religie, sex.

2) Principiul competenţei profesionale. Consilierul se va angaja

numai în acele activităţi profesionale în domeniul cărora deţine
cunoştinţele, aptitudinile, atitudinile, experienţa şi atestarea necesare.

3) Principiul integrităţii morale şi profesionale în toate relaţiile.

Consilierul va prezenta într-o manieră onestă pregătirea şi calificările
sale oriunde se află în relaţii profesionale.

4) Principiul respectului colegial. Consilierul va manifesta faţă de

colegii săi de profesie onestitate, corectitudine, loialitate şi solidaritate.
Este inadmisibil clarificarea relaţiilor dintre colegi şi colaboratori în
prezenţa clienţilor.

30
5) Principiul responsabilităţii profesionale şi sociale sau principiul
„Nu dăuna!”. Consilierul va manifesta o maximă responsabilitate pentru
starea de bine a oricărui individ, familiei, grupului sau comunităţii faţă de
care îşi exercită rolul de consilier. El va acţiona astfel încât să nu
cauzeze daune sănătăţii, stării generale sau statului social al
beneficiarului. Consilierul nu oferă informaţii care ar putea agrava starea
individului, este prudent la recomandările oferite.

6) Principiul inofensivităţii şi caracterului adecvat al metodelor şi

tehnicilor psihologice aplicate. Tehnicile aplicate trebuie să
corespundă scopurilor cercetării, vârstei, studiilor, condiţiilor
experimentului şi să nu fie periculoase pentru sănătatea individului.

7) Principiul imparţialităţii. Este inadmisibilă atitudinea preconcepută

sau neobiectivă faţă de beneficiar.

8) Principiul colaborării dintre consilier şi individ. Consilierul va

informa beneficiarul despre posibilităţile reale ale psihologiei
contemporane în problema vizată, despre hotarele competenţei şi
posibilităţilor sale.

9) Principiul acceptării necondiţionate a persoanei (se referă la

emoţiile beneficiarului, dar nu la acceptarea oricărui
comportament). Consilierul nu face judecăţi de valoare sau judecăţi
morale referitoare la viaţa beneficiarului. Nu va eticheta individul, nu va
pronunţa aprecieri negative în voce.

10) Principiul confidenţialităţii. Consilierul se angajează să nu divulge

informaţiile furnizate de beneficiar altor persoane, aducând astfel
prejudicii psihologice, morale, juridice beneficiarului – păstrarea
secretului profesional.

11) Principiul nondirectivităţii. Consilierul nu decide în locul

beneficiarului.

12) Principiul nonexploatării. Consilierul nu va exploata sau nu va

profita de persoanele faţă de care manifestă un ascendent de autoritate.
Va evita hărţuirea, comportamentele de abuz faţă de cei cu care vine în
contact în timpul activităţii profesionale.

31
13) Principiul fundamentării şi caracterului ştiinţific al rezultatelor
cercetărilor. Consilierul va formula rezultatele cercetării în termeni şi
noţiuni, acceptate în ştiinţa psihologică.

14) Principiul autonomiei. Informaţia obţinută nu va fi discutată cu

persoane străine domeniului psihologiei. Consilierul nu transmite
metodele şi tehnicile de lucru persoanelor necompetente. Va manifesta
obiectivitate şi corectitudine.

15) Principiul manifestării preocupării faţă de respectarea

standardelor sau principiilor etice. În cazul violării standardelor etice
de către unul din colegi, Consilierul este obligat să atragă cu maximă
discreţie şi colegialitate atenţia acelui coleg asupra conduitei
neadecvate, iar în cazul în care comportamentul non-etic persistă se va
adresa organelor de resort (Comisia Metodică a Psihologilor a DGETS/
minister).

16) Principiul formării şi dezvoltării profesionale. Consilierul depune

permanent un efort de menţinere şi dezvoltare proprie profesională prin
informare permanentă, participare la programe de formare profesională
de specialitate, consultări cu specialişti din domeniu.

Functiile consilierii

Analizând şi prezentând reperele conceptuale, scopurile,

obiectivele şi principiile consilierii, de fapt, am abordat tangenţial şi
funcţiile consilierii, însă pentru a le clarifica, vom realiza delimitarea şi
precizarea acestora într-un subcapitol separat.
Funcţiile consilierii depind de principalele tipuri de abordare a
consilierii şi psihoterapiei. Literatura de specialitate oferă trei categorii
tematice esenţiale ale consilierii şi psihoterapiei, după cum urmează:
I. Consiliere şi psihoterapie de orientare
psihodinamică (freudiană şi postfreudiană). Funcţia de
bază: realizarea unei schimbări profunde, menite să
conducă la restructurări şi reconstrucţii în personalitatea

32
 subiectului. Aici avem de urmărit funcţionarea a două
mecanisme esenţiale: insightul şi catharsisul.
II. Consiliere şi psihoterapie de orientare
comportamentală. Funcţia de bază: desfăşurarea unor
procese de învăţare prin care persoana va dobândi
abilităţi şi deprinderi de a se adapta la solicitările vieţii
prin schimbarea sau achiziţionarea noilor cogniţii şi
comportamente.
III. Consiliere şi psihoterapie de orientare experienţială.
Funcţia de bază: valorificarea experienţei imediate, trăită
actual, aici şi acum în scopul exprimării spontane,
naturale a emoţiilor şi gândurilor în vederea câştigării
autenticităţii şi autoactualizării persoanei .

În concluzie, observăm că funcţiile consilierii, indiferent de tipurile

acesteia şi categoria tematică, denotă orientarea spre ajutorarea
persoanei în dobândirea unei eficienţe personale.

Etapele consilierii

Procesul consilierii are drept temei o relaţie specială între consilier

şi beneficiar, o relaţie care implică responsabilitate, încredere, respect şi
confidenţialitate. Consilierea reprezintă un proces complex ce include
mai multe etape.
Acestea sunt:
1) stabilirea relaţiei cu beneficiarul şi lumea sa;
2) încurajarea beneficiarului de a vorbi, pentru ca acesta să-şi
povestească problema;
3) ascultarea empatică şi activă a beneficiarului;
4) observarea manifestărilor beneficiarului (mimică, gesturi,
comportament);
5) identificarea, definirea şi clarificarea problemelor beneficiarului;
6) edificarea de către beneficiar a tuturor problemelor sale;

33
 7) identificarea modalităţilor de rezolvare a problemelor
identificate;
8) confruntarea beneficiarului cu propriile aşteptări şi convingeri
care reprezintă surse de rezistenţă la schimbare;
9) examinarea soluţiilor alternative posibile, cu scopul facilitării
unei decizii;
10) adoptarea schimbării evolutive;
11) experimentarea şi exersarea noilor comportamente, pentru
consolidarea lor;
12) monitorizarea evoluţiei rezultatelor consilierii.

Persoanele care sunt consiliate şi necesită remediere, trebuie să

fie orientate spre adoptarea gândirii pozitive:
1. Să conştientizeze ce îi întristează, descurajează, le stârneşte
mânie.
2. Să revizuiască problema, geneza şi urmările ei.
3. Să reflecte asupra prezentului, să se gândească cum se simt la
moment,
4. Să ia în considerare viitorul, cum va influenţa remedierea
problemei viaţa sa şi a semenilor.

Curs 7
PERSONALITATEA CONSILIERULUI

1. Consilierul – repere definitorii;

34
2. Deontologia consilierului: aptitudinile şi abilităţile consilierului;
3. Greşeli în consiliere.

1. Consilierul – repere definitorii

Psihologul / consilierul deseori devine model pentru beneficiarii săi,

de aceea este important ca consilierul, pentru început, să-şi modifice/
remedieze aspectele sale negative, sau aspectele pe care ar vrea să le
modifice la persoana cu care lucrează. Pentru aceasta consilierul trebuie
să lucreze cu regularitate asupra problemelor sale personale. În caz de
necesitate poate chiar apela şi el la un specialist competent, căci
problemele neremediate ale consilierului, vor afecta capacitatea de
reuşită a beneficiarului.
În literatura de specialitate identificăm următoarele caracteristici
ale unui consilier eficient (Corey, 2001), stabilite prin cercetări de tip
experimental şi experienţial:
− consilierul ca persoană şi specialist posedă propria identitate.
Acesta ştie cine este el, ce poate să devină, ce doreşte de la viaţă şi
poate realiza distincţia între elementele esenţiale şi cele neesenţiale;
− consilierul respectă şi se apreciază pe sine însuşi, bazându-se în
demersul de acordare a ajutorului pe forţa şi sentimentul valorii
personale;
− consilierul îşi recunoaşte şi îşi acceptă forţa interioară, se simte
adecvat în prezenţa celorlalţi şi le permite acestora să se manifeste ca
persoane puternice, fiind deschis şi receptiv la schimbare, capabil să
renunţe la căile şi mijloacele cunoscute şi sigure pentru un demers de tip
inovator;
− consilierul este capabil să ia decizii şi să-şi asume
responsabilităţi pentru sine şi pentru ceilalţi;
− consilierul este activ, dinamic, trăieşte în mod plenar, opţiunile
sale fiind bazate pe un sistem de valori morale; este o persoană
autentică, sinceră, onestă, care nu se ascunde în spatele unor măşti, nu
joacă roluri impuse şi nu declanşează mecanisme de tip defensiv;
− consilierul are simţul umorului, priveşte lucrurile în perspectivă şi
nu se teme să se amuze chiar pe seama propriilor sale deficienţe; are

35
capacitatea de a-şi recunoaşte greşelile şi de a-şi asuma
responsabilitatea pentru acţiunile sale;
− trăieşte predominant în prezent, fără a se agaţa de trecut sau a
se refugia prea mult în viitor;
− consilierul admite, apreciază şi respectă diferenţele culturale,
sociale, de gen sau rasă; este sincer interesat de bunăstarea celorlalţi,
interes bazat pe respect, grijă, încredere şi apreciere a oamenilor;
− este profund implicat în activitatea sa, dar, totodată, nu devine
sclavul activităţii profesionale;
− consilierul este capabil să stabilească limitele adecvate specifice
unei relaţii interpersonale sănătoase; deşi participă activ la problemele
beneficiarilor săi, nu se ocupă de ele în timpul liber, este capabil să
spună ,,nu”, fapt ce îl ajută să ducă o existenţă echilibrată.
Cercetătorul Dumitru Ion Al. [16], menţionează că în cadrul
instituţiei de învăţământ, se poate considera eficient consilierul care:
− operează într-un mediu securizat şi confortabil psihologic;
− explică experienţele şi trăirile elevului într-un mod inteligent şi
consistent logic;
− ajută elevul să ia decizia de a se angaja în activităţi, în
rezolvarea propriilor probleme, eliberându-se de stres şi reusind sa isi
atinga scopurile asumate.
− În acest context, Mitrofan Iolanda, identifică o serie de cunoştinţe
care trebuie să le posede, fiecare consilier şi anume consilierul şcolar
eficient:
− cunoaşterea principalelor etape ale dezvoltării umane;
− cunoaşterea problematicii familiei şi a riscului de a deveni
înlocuitor al părinţilor;
− cunoaştera sistemului de valori al copiilor şi adolescenţilor;
− cunoaşterea reţelei de stat de organizaţii nonguvernamentale;
− cunoaşterea principalelor reglementări privind protecţia copilului.
Aceste cunoştinţe, precum şi respectarea codului deontologic al
psihologului, dar şi interiorizarea unui sistem de valori, în
interdependenţă cu conţinutul, formele şi modalităţile consilierii
psihopedagogice, constituie o parte semnificativă din consilierea
psihopedagogică.
În procesului consilierii specialistul este obligat să respecte
următoarele reguli:

36
 − ascultarea activă;
− confidenţialitatea;
− empatia;
− respectarea beneficiarului;
− suportul afectiv;
− orientarea beneficiarului spre identifica resurselor necesare în
soluţionarea propriilor probleme;
− responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun;
− monitorizarea cazului după finalizarea intervenţiei.
Indiferent de tehnicile utilizate, activitatea de consiliere vizează:
− a nu invada universul interior al beneficiarului;
− a nu prescrie reţete (fiecare beneficiar e unic în felul său, la fel şi
problemele fiecărui beneficiar sunt unice);
− a nu dăuna;
− a fi apt pentru a vedea dincolo de aparenţe;
− a facilita, la nivelul beneficiarului, autocunoaşterea, autodefi-
nirea, autoevaluarea şi formarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare;
− a orienta beneficiarul spre a-şi concepe propriile strategii
acţionale şi propriile opţiuni, în conformitate cu resursele sale reale, şi în
conformitate cu resursele sale motivaţionale de care dispune.

2. Deontologia consilierului: aptitudinile şi abilităţile

consilierului

Aptitudinile consilierului
Consilierea eficientă presupune manifestarea unui complex
aptitudinal – atitudinal specific consilierului, dar şi o serie de principii
particulare acţiunii de consiliere.
Consilierul trebuie să prezinte o serie de calităţi/aptitudini dintre
care amintim:
− Empatia – capacitatea de a percepe trăirile, emoţiile inter-
locutorului, modul său de a gândi şi a se comporta, fără a se identifica
cu acesta. Empatia nu trebuie confundată cu mila sau compasiunea faţă
de o persoană în dificultate. Această calitate se dezvoltă prin exersarea
comunicării verbale şi nonverbale eficiente. Din acest motiv trebuie să

37
avem în vedere ascultarea atentă a interlocutorului, utilizarea întrebărilor
deschise, evitarea întreruperilor, a etichetărilor, a criticilor sau
moralizării. De asemenea, este indicat să acordăm un timp de gândire
înainte de a da un răspuns, oferirea de răspunsuri scurte, clare,
utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii etc.
− Acceptarea necondiţionată – acceptarea necondiţionată este
premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală şi de
optimizare a funcţionării persoanei. Consilierul trebuie să accepte
necondiţionat interrelaţionarea cu subiectul, indiferent dacă valorile
acestuia diferă sau sunt diametral opuse. Valorizarea elevilor nu trebuie
să fie condiţionată de grupul social de apartenenţă, de rasă, sex, religie,
valori şi atitudini personale, comportamente.
Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă cu aprobarea
oricărei aptitudini sau a oricărui comportament, cu neutralitate sau
ignorare, cu simpatie şi toleranţă. Acceptarea unei persoane nu
presupune nici aprobarea, nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte
persoana. Este acceptarea modului în care persoana simte sau crede în
mod diferit de ceilalţi.
Non-acceptarea înseamnă: să dai sfaturi, soluţii, să evaluezi, să
învinovăţeşti, etichetezi, ameninţi, lauzi etc.
− Congruenţa – se referă la concordanţa dintre comportamentul
consilierului şi convingerile, emoţiile şi valorile sale personale. Este
indicat să nu exprime convingeri şi idei în care nu crede cu adevărat.
Decalajul dintre ceea ce simte sau gândeşte consilierul se va transpune
într-un comportament fals, uşor de observat de ceilalţi. Dacă manifestă
această calitate va reuşi să construiască o relaţie de încredere cu
consiliatul.
− Colaborarea – reprezintă abilitatea consilierului de a implica
persoana în deciziile de dezvoltare personală. Rolul consilierului este să-
l ajute pe beneficiar să găsească cele mai bune informaţii pentru ca
acesta să poată lua decizii optime.
− Responsabilitatea – presupune respectarea principiilor
fundamentale ale consilierii, prin prevenirea utilizării greşite a
cunoştinţelor şi metodelor de consiliere. Consilierul nu se poate implica
în procesul consilierii dacă nu îşi asumă responsabilitatea aptitudinilor şi
acţiunilor sale. Consilierul activează în limitele competenţei sale

38
profesionale şi îşi asumă responsabilitatea pentru consecinţele propriilor
acţiuni.

Abilităţile consilierului
Pentru reuşita actului de consiliere se impune existenţa şi
manifestarea unui set de abilităţi specifice consilierului. Dintre acestea
amintim:
− Ascultarea activă – presupune ascultarea cu atenţie a
consiliatului şi încurajarea prin conduita verbală şi nonverbală a
exprimării deschise a problemelor.
− Observarea – capacitatea de a remarca detalii ale conduitei
verbale şi nonverbale a subiectului, pentru sesizarea congruenţei dintre
cele două forme de comunicare, dar şi pentru a identifica trăirile afective
ale acestuia.
− Adresarea întrebărilor – impune atenţie în selecţia tipurilor de
întrebări şi chiar a momentului în care acestea se adresează.
− Oferirea de feed-back – Oferirea unui feed-back eficient este o
abilitate care susţine comunicarea dintre consiliat şi consilier. Feed-
back-ul se va focaliza pe aspectele pozitive; el trebuie să fie constructiv
şi nu distructiv, focalizat pe un comportament specific. Feed-back-ul
trebuie oferit imediat pentru întărirea comportamentului.
− Furnizarea de informaţii – Trebuie folosit un limbaj comun cu
cel al consiliatului. Se transmit informaţii care sunt corecte şi suficiente
pentru decizii responsabile.
− Parafrazarea – este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se
pare esenţial în mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de
subiectul sau tema în discuţie. Parafrazarea permite totodată şi
consilierului să îşi clarifice dacă a înţeles corect mesajul transmis de
beneficiar.
− Sumarizarea – presupune verbalizarea într-o manieră
organizată a celor mai importante aspecte ale discursului
interlocutorului. Sumarizarea se realizează împreună cu consiliatul.
− Reflectarea – Reflectarea este exprimarea înţelegerii de către
consilier atât a conţinutului informaţional cât şi a stării emoţionale
transmise de subiect. Scopul reflectării este să verifice înţelegerea celor
relatate de interlocutor şi să îi comunice acestuia înţelegere şi acceptare
necondiţionată.

39
 3. Greşeli în consiliere

Consilierul neexperimentat poate comite anumite erori pe

parcursul procesului de consiliere, de cele mai multe ori acestea
determinând interpretări subiective asupra problemei beneficiarului,
generând false soluţii. Printre cele mai frecvente greşeli întâlnim:
− Dirijarea – constă în soluţii oferite de-a gata, aspect care îl poate
determina pe beneficiar să opună rezistenţă, simţindu-se neînţeles;
− Dezbaterea – purtarea de discuţii în contradictoriu, menţinerea
punctului de vedere al consilierului;
− Dogmatizarea – enunţarea unor pilde teologice, psihologice,
expresii populare, fapt care îl derutează pe beneficiar;
− Diagnosticarea – formularea din start a unor etichete pentru
beneficiar;
− Interpretarea – formularea unor presupuneri subiective asupra
problemei şi conduitei beneficiarului;
− Generalizarea – utilizarea termenilor niciodată sau totdeauna,
care pot inhiba;
− Bagatelizarea – minimalizarea problemei, chiar şi din dorinţa de
al consola pe beneficiar;
− Moralizarea – enunţarea de judecăţi de valoare pozitive sau
negative determină beneficiarul fie să se simtă criticat, fie dependent de
aprecierea consilierului;
− Monologarea – apare atunci când consilierul monopolizează
discuţia, eventual dând numeroase exemple din viaţa şi experienţa
personală;
− Emigrarea – orientarea discuţiei către probleme neesenţiale;
− Raţionalizarea – neglijarea nivelului de cultură, pregătire, valorile
beneficiarului, din dorinţa de a identifica o logică a situaţiei;
− Proiectarea – transpunerea propriilor valori/judecăţi asupra
beneficiarului;
− Identificarea – consilierul intră prea mult în lumea beneficiarului,
identificându-se cu el;
− Fixarea – acceptarea oricărui rol atribuit de către beneficiar
(expert, consolator etc.);

40
 − Abstractizarea – utilizarea unui limbaj supraspecializat, neînţeles
de beneficiar;
− Examinarea – manifestarea unei curiozităţi exagerate, adresarea
multor întrebări, aspect care scade capacitatea beneficiarului de a se
autocerceta;
− Externalizarea – abordarea de probleme marginale
beneficiarului, care nu au legătură cu problema;
− Modificarea destinaţiei – conducerea discuţiei într-o direcţie
împotriva dorinţei beneficiarului; are ca efect întreruperea comunicării.
Pentru evitarea acestor greşeli consilierul trebuie să manifeste
mult autocontrol, nefiind ignorate regulile de bază ale consilierii.

Greşelile consilierului începător:

1. Este prea zelos:

– doreşte cât mai multe informaţii despre beneficiar şi problema
acestuia, dar adresează întrebări mai mult pentru satisfacerea curiozităţii
personale, nu pentru a-l determina pe beneficiar să se autoanalizeze;
– va aduna date despre evenimente;
– nu va explora latura emoţională a beneficiarului;
– se va erija într-un fel de anchetator, iar beneficiarul nu se va
simţi confortabil. Ca atare nu se va crea o relaţie între cei doi;
– poate explora aspecte mai sensibile, fără a ţine cont dacă
beneficiarul doreşte sau nu să vorbească despre acestea;
– poate folosi un limbaj dur;
– nu explorează resursele şi nevoile beneficiarului.
2. Este anxios:
− simte o stare de tensiune şi încearcă să o scadă fiind vesel,
jovial, lejer, ceea ce beneficiarul poate interpreta ca lipsă de interes;
− poate evita aspecte neplăcute ale problemei, pentru a nu-l
supăra pe beneficiar, faţă de care poate simţi milă;
− încearcă să dea sugestii, să rezolve el problema;

41
 − urmăreşte rigid un set de întrebări prestabilite. Astfel apare riscul
de a pierde din vedere resursele beneficiarului;
− poate fi îngrijorat de relaţia de încredere dintre el şi beneficiar;
− se poate bloca, iar beneficiarul poate interpreta acest lucru în
mai multe feluri: fie că el are o problemă foarte gravă, fie că, consilierul
este nepriceput. Cauza blocajelor se poate datora faptului că nu a
înţeles ce a spus beneficiarul, unei întrebări deplasate a beneficiarului
sau aşteptărilor prea mari pe care le are de la propria persoană. Soluţiile
în aceste cazuri constau în revenirea la un subiect amintit anterior de
beneficiar, în utilizarea unor tehnici ca parafrazarea sau reflectarea
sentimentelor;
− îl judecă pe beneficiar – fapt care poate fi sesizat chiar şi
nonverbal.

3. Este incapabil să înţeleagă propriul comportament

nonverbal şi pe cel al beneficiarului:
− se impune monitorizarea timpului în care vorbeşte consilierul în
comparaţie cu beneficiarul;
− trebuie manifestat un autocontrol crescut al limbajului corporal şi
mimicii.
− În concluzie, calităţile şi aptitudinile consilierului, alături de
respectarea principiilor consilierii pot asigura un proces de susţinere,
suport şi orientare corectă a subiecţilor consilierii, în vederea depăşirii
problemelor manifestate.

42
 Curs 8
SCOPURILE ŞI OBIECTIVELE CONSILIERII

1. Scopurile consilierii;
2. Obiectivele consilierii.

1. Scopurile consilierii

Scopul fundamental al consilierii constă în susţinerea şi orientarea

personalităţii, întru funcţionarea psihosocială optimă a sa.
Cercetătorul Dumitru Ion Al. susţine că scopurile consilierii sunt
diferenţiate în funcţie de clienţi şi de problemele acestora, care la rândul
lor, diferă în funcţie de vârsta clienţilor. Dacă în cazul adulţilor
modalitatea principală de consiliere este discuţia (interviul), în cadrul
căreia clientul este sfătuit, ajutat, sprijinit şi îndrumat să-şi conştientizeze
problemele şi este încurajat să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea
propriilor sale schimbări (la nivelul cogniţiilor, emoţiilor şi al
comportamentelor), cu scop adaptativ şi de asigurare a funcţionalităţii
optime a propriei personalităţi, în cazul clienţilor – copii lucrurile stau
diferit.
Responsabilitatea copiilor privind propria lor formare, schimbare
adaptativă şi dezvoltare este limitată, sarcina îndeplinirii acestora la nivel

43
optim revenind, în cea mai mare măsură, consilierului. Antrenarea
copiilor în activităţi de consiliere presupune angajarea lor în activităţi de
joc sau alte activităţi educaţionale (desen, pictură, colaj, muzică, sport
etc.).
După Geldard K., Geldard D., (1997) scopurile consilierii se pot
stabili la mai multe nivele, rezultând, corespunzător, mai multe tipuri de
scopuri :

I. Scopuri fundamentale. Sunt acele scopuri urmărite în cvasitotalitatea

activităţilor de consiliere şi cu referire la majoritatea clienţilor.
La acest nivel, consilierea se focalizează pe sprijinul, ajutorul şi
îndrumarea beneficiarului, pentru a învăţa:
− să atingă un nivel optim de congruenţă între gândurile, emoţiile şi
comportamentele proprii, între ceea ce gândeşte, simte şi face;
− să se accepte aşa cum este, conştientizându-şi capacităţile şi
potenţialităţile (punctele forte), dar şi limitele, incapacităţile, inabilităţile
(punctele slabe),
− să se simtă bine, confortabil cu sine însuşi, să fie încrezător în forţele
proprii, optimist şi să gândească pozitiv;
− să creadă în posibilitatea schimbării sale evolutive, în necesitatea şi
oportunitaea parcurgerii unor programe de formare şi dezvoltare a
propriei personalităţi, programe oferite şi realizate de către profesioniştii
corespunzători cu problemele beneficiarilor;
− să abordeze cu luciditate problemele emoţionale, fie ele neplăcute sau
chiar dureroase, şi să fie capabil să depăşească momentele şi stările de
disconfort şi/ sau de criză;
− să-şi modifice atitudinile şi comportamentele dezadaptative, ineficiente
şi/ sau indezirabile social;
− să aibă capacitatea de a-şi maximiza disponibilităţile proprii în direcţia
autodezvoltării şi a autorealizării personale optime;
− să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni,
comportamente, moduri de a gândi;
− să-şi exprime opţiunile şi să ia decizii privind studiile, formarea
profesională, evoluţia în carieră etc., în concordanţă cu propriile
capacităţi (ceea ce poate), cu nivelul de aspiraţii (ceea ce vrea) şi cu
oferta societăţii (ceea ce este, trebuie, se cere;

44
− să adopte un stil de viaţă sănătos, care-i asigură confortul psihologic şi
starea de funcţionalitate optimă.

II. Scopurile formulate de consilier sunt obiective întemeiate pe

pregătirea teoretică şi practică a consilierului, au un pronunţat caracter
preventiv şi asigură formarea şi dezvoltarea optimă a personalităţii
clienţilor. Ele au la bază presupoziţiile consilierului privind cauzele
posibile ale atitudinilor şi comportamentelor actuale şi/sau viitoare ale
clienţilor.
Consilierul stabileşte anumite obiective sle activităţii sale,
fundamentându-şi decizia pe analiza de nevoi a clienţilor, pe
cunoaşterea aprofundată a problemelor acestora, având în vedere
anumite modele de consiliere cu rol preventiv sau pentru facilitarea
schimbării evolutive a clienţilor. Scopurile stabilite de consilier vizează,
în primul rând grupul (clasa de elevi, grupa de studenţi, echipa
managerială, formaţia de lucru etc.) şi mai puţin individul.
Scopurile consilierii stabilite de consilier ar putea viza sprijinul,
ajutorul şi îndrumarea clienţilor în următoarele direcţii:
• realizarea autocunoaşterii, dezvoltarea stimei de sine, for-marea unor
atitudini pozitive faţă de propria persoană;
• formarea şi dezvoltarea unor abilităţi de relaţionare socială favorabile
muncii în echipă, cooperării şi colaborării în re-zvolvarea unor probleme
diverse;
• dezvoltarea unor atitudini şi comportamente adecvate, nece-sare
menţinerii propriei sănătăţi somatopsihice;
• însuşirea unor tehnici de învăţare eficiente şi de promovare a unui
mangement optim al învăţării;
• dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei.

III. Scopurile beneficiarului.

Sunt scopurile formulate de către beneficiar, înainte sau chiar în
timpul procesului de consiliere propriu-zisă, pentru a căror îndeplinire
beneficiarul solicită sprijin, ajutor şi îndrumare. Când au scopuri precise,
formulate şi asumate de ei înşişi, beneficiarii sunt deosebit de interesaţi
să se abiliteze pentru a le îndeplini, implicându-se activ şi total în
activităţile de consiliere. Sunt dispuşi să înveţe aproape necondiţionat,

45
neprecupeţind nici un efort şi angajându-se hotărât în activităţile
educaţional – formative conduse de consilier.
Şi în cazul beneficiarilor – copii, scopurile acestora trebuie tratate
cu toată seriozitatea şi răspunderea de către consilier. Relaţia de
consiliere a copiilor evoluează pozitiv pe măsură ce beneficiarul -copil
capătă încredere în consilier.
Rezolvarea cu prioritate a problemelor stringente ale copilului în
care implicare lui afectivă este maximă constituie o necesitate. Uneori
copilul nu doreşte ca părinţii să-i afle problemele, iar respectarea acestei
dorinţe consti-tuie o condiţie esenţială a constituirii unei relaţii pozitive de
consi-liere. Excepţie fac acele situaţii în care securitatea fizică şi psihică
sunt ameninţate, caz în care părinţii trebuie anunţaţi şi avertizaţi. Dar, şi
în asemenea situaţii, obţinerea acordului beneficiarului – copil, prin
modalităţi deosebit de abile ale consilierului de a pune problema,
conduce la rezultate mult mai bune decât dacă acest lucru s-ar realiza
fără ştirea copilului. El nu are sentimentul că este trădat, ci dimpotrivă,
că activitatea de consiliere este benefică pentru formarea personalităţii
lui.

2. Obiectivele consilierii

Scopurile consilierii pot fi atinse prin intermediul obiectivelor

consilierii. Cercetător, Robinson F. P. susţine că procesul consilierii
contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii individului. Persoanele care
doresc să atingă un nivel superior de viaţă, să depăşească anumite
obstacole sau să construiască strategii personale eficiente de viaţă, se
adresează consilierului. În viziunea cercetătorului, obiectivele generale
ale consilierii sunt: obţinerea maturizării personalităţii, dobândirea şi
utilizarea propriei independenţe; integrarea personală eficientă în
situaţiile vieţii cotidiene; în profesie şi dezvoltarea responsabilităţii.
Băban A. delimitează trei obiective ale consilierii:
• Promovarea sănătăţii şi a stării de bine: funcţionare optimă din punct
de vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social şi spiritual.
• Dezvoltarea personală: cunoaşterea de sine, imaginea de sine,
capacitatea de decizie responsabilă, relaţionare interpersonală
armonioasă, controlul stresului, tehnici de învăţare eficiente, atitudini
creative, opţiuni vocaţionale realiste.

46
• Prevenţie: a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine, a
comportamentelor de risc, a conflictelor interper-sonale, a dificultăţilor de
învăţare, a dezadaptării sociale, a disfuncţiilor psihosomatice, a situaţiilor
de criză.

Consilierea in situatie de criza

Situaţia de criză – delimitări conceptuale:

Consilierea în situaţie de criză vizează centrarea pe o
problemă/situaţie concretă a beneficiarului, cu scopul de a-l orienta pe
acesta spre găsirea soluţiei optime pentru soluţionarea problemei şi
depăşirea situaţiei de criză.
Dumitru Ion Al. defineşte criza ca fiind o stare de dezorganizare,
de difuncţionalitate a personalităţii, în care se poate afla, la un moment
dat, o persoană nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora nu
le poate face faţă în mod adecvat şi care-i produc îngrijorare, anxietate,
stres .
Criza în viaţa unei persoane poate fi precedată de câteva etape:
I. Momentul declanşator, constituit din evenimentul care provoacă criza;
II. Nivelul cognitiv al persoanei, care percepeevenimentul ca fiind
perturbator şi declanşator de teamă şi stres;
III. Nivelul emoţional al persoanei care este predominat de cog-niţii şi
constă din reacţiile persoanei la evenimentul produs;
IV. Eşecul persoanei în încercarea de a depăşi cogniţiile şi reacţiile
nesatisfăcătoare declanşate de eveniment – criza propriu-zisă.
Starea de criză poate fi generată şi declanşată de evenimente precum:
− lipsa comunicării;
− conflicte;
− relaţii familiale tensionate;
− gelozie;
− despărţirea de persoană iubită;
− infidelitatea;
− divorţul;
− pierderea cuiva drag;
− probleme la locul de muncă;
− problemele financiare;

47
− devierile comportamentale ale partenerului de viaţă;
− violenţa;
− consumul de alcool, droguri;
− problemele de sănătate;
− şomajul;
− privarea de libertate, etc.

B. Tipurile de criză:

Tipurile de criză după Parad H. şi Parad L., în funcţie de natura

factorilor care le declanşează:
− crize determinate de factori biologici – stări de criză întâlnite în
anumite etape de creşterii şi dezvoltării biopsihofizice ale personalităţii;
− crize determinate de factorii de mediu/ societate – sunt generate de
anumite evenimente precum moartea cuiva drag, divorţul, o boală
cronică, violenţa în familie, sau de factori relaţionali, interpersonali,
situaţionali;
− crize întâmplătoare generate de cauze imprevizibile – evenimente şi
întâmplări nefericite, imprevizibile, precum cutremurele, inundaţiile,
accidentele de circulaţie cu consecinţemajore etc. care produc reacţii
disproporţionate, necontrolate, uneori violente ale persoanei care
trăieşte astfel de evenimente.

C. Fazele situaţiilor de criză:

Reacţiile la situaţia de criză sunt diferite, în funcţie de stadiul în

care se află procesul derulării ei. Parcurgerea crizei este un proces cu
mai multe faze.
Faza de impact – apare concomitent cu, sau imediat după evenimentul
declanşator.
Reacţiile persoanei: conştientizeaza că a intrat în starea de criză
deoarece constată că strategiile obişnuite de rezolvare a problemelor nu
funcţionează, faptul acesta o face pe persoană să se simta neajutorată,
anxioasă, frustrată, depresivă sau disperată să-şi piardă controlul.
Impactul produs de diferite evenimente este diferit la copii, faţă de
adolescenţi şi adulţi. Unii copii care intră în starea de criză trec relativ
uşor acest moment, detaşându-se de eveniment, ei trăiesc intens

48
experienţa şi se implică mai puţin din punct de vedere cognitiv. În cazul
adulţilor, faza de impact poate lăsa urme adânci, cu repercusiuni asupra
evoluţiei viitoare a personalităţii acestora.
Faza de adaptare (sau coping) – persoana încearcă fie să
schimbe situaţia, fie să-şi modifice reacţiile faţă de evenimentele
generatoare de criză.
Reacţiile persoanei (strategia adaptativă): de confruntare cu
situaţia; de apărare (negare, retragere, neimplicare etc., însoţite de trăiri
subiective corespunzătoare). Dacă nici una dintre strategiile adaptative
nu funcţionează, persoana intră în cea de-a treia fază.
Sustragerea – persoana simte că nimic din ceea ce a încercat sau
ar încerca n-o ajută să-ţi aline suferinţa.
Tipurile de sustragere: voluntară – de exemplu, cazuri extreme de
sinucidere; involuntară – trăiri emoţionale distorsionate, dezorganizări
ale personalităţii…
Clienţii intră în faza de sustragere atunci când criza durează o
perioadă mai îndelungată şi când nu întrevăd nici o cale de ieşire din
această situaţie.

D. Prevenirea situaţiilor de criză:

Psihopedagogii Allan J. şi Anderson E. (1986) au dezvoltat un

model psihoeducaţional de abordare de tip preventiv a situaţiilor de criză
în care s-ar putea afla beneficiarii, la un moment dat.
Programul de consiliere şi îndrumare propus de cercetători include
activităţi care-i ajută pe clienţi să înveţe:
a) Ce este o situaţie de criză, când, de ce şi cum se declanşează?
b) Ce sentimente şi gânduri sunt generate de astfel de situaţii?
c) În ce fel se modifică sentimentele şi gândurile unei persoane care
parcurge o situaţie de criză?
d) Ce strategii de adaptare pot fi folosite în asemenea situaţii?
Pentru a interveni eficient în situaţii de criză, consilierii trebuie să
adopte un model comprehensiv care să prevină beneficiarii şi să-i
pregătească să depăşească această stare şi să le faciliteze dezvoltarea
personalităţii.
Obiectivul fundamental al intervenţiilor în situaţii de criză îl
constituie înlocuirea gândurilor dezorganizate/ distructive şi

49
nonfuncţionale cu altele adaptate contextului în care se află clienţii.
Realizarea acestui obiectiv presupune acţiuni specifice:
a) înţelegerea faptului că uneori, în viaţa fiecărui om pot apărea situaţii
de criză atunci când capacităţile adaptative deţinute sunt depăşite şi
inadecvate contribuie la normalizarea reacţiilor faţă de criză. În
asemenea circumstanţe, gândurile, sentimentele şi comportamentul
persoanei în cauză se modifică, iar acest lucru nu este anormal.
b) Clienţii trebuie să recunoască şi să accepte că sentimentele pe care
le trăiesc sunt generate de starea de criză. De cele mai multe ori nu
evenimentul a creat criza, ci perceperea, evaluarea şi interpretarea
acestuia de către beneficiar, fapt care a generat distorsiuni cognitive şi
trăiri afective confuze.
c) Clienţii trebuie ajutaţi să înţeleagă că sentimentele pe care le au sunt
parte integrantă a procesului derulării crizei şi că este bine să şi le
exprime. Exprimarea trăirilor afective conduce la diminuarea tensiunii
generate de criză şi-l ajută pe beneficiar să instituie controlul asupra
sentimentelor trăite.
d) Învăţarea de noi strategii adaptative focalizate pe rezolvarea
problemelor.

Bibliografie

50
1.C. Oancea, Tehnici de sfatuire/consiliere, Ed.Medicala, Bucuresti,
2002;

2.W. Huber, Psihoterapiile, Ed. Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1997;

3.Elena Dimitriu Tiron , Consiliere educationala, Institutul European,

2005;

4.E. Planchard, Cercetarea in pedagogie, E.D.P., Bucuresti, 1972;

5.E. Dimitrie –Tiron, Prejudecata si spectacol la granita dintre doua lumi,

Editura Spiru Haret, Iasi, 2000;

6.Calaraş Carolina, Cultura educaţiei elevului: Chişinău, CEP USM,

2007;

7.Cuzneţov Larisa, Consilierea şi educaţia familiei. Introducere în

consilierea ontologică complexă a familiei: Chişinău, Editura Primex-
Com, SRL, 2015;

8.Cuzneţov Larisa, Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei:

Chişinău, Editura Centrul Editorial-poligrafic al USM, 2008;

9.Băban Adriana, Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru

orele de dirigenţie şi consiliere: Cluj-Napoca, Editura Ardealul, 2001;

10.Dumitru Ion Al., Consiliere psihopedagogică: Iaşi, Editura Poli-rom,

2008;

51