UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL Administrarea Afacerilor

Curs: Etica profesională

Tema: Managementul etic

A efectuat: Balan Alexandrina Gr. BA-1451(FF)

A verificat : Suman E.,

Lector universitar

CHIŞINĂU 2018
 Ultimele decenii au impus cu insistenta în constiinta publica importanta luarii în
considerare a dimensiunii etice a vietii organizatiilor. Codurile etice, comitetele de
etica, auditul etic, educatia etica a personalului, tehnicile de creare a unei culturi
institutionale de natura morala, cautarea unor "cutii cu uneltele" de decizie etica -
toate acestea au ajuns sa fie realitati din ce în ce mai raspândite - între altele si
pentru ca au fost impuse politic si, în multe tari, au primit o formalizare si o forta
juridica. E drept ca internalizarea lor în habitudinile oamenilor nu a atins cote
spectaculoase, dar procesul e în curs. "Institutionalizarea eticii" e o realitate noua
pentru întâmpinarea careia trebuie sa ne pregatim.

Dupa o epoca romantica în care filosofii moralei ignorau aproape complet

aplicatiile iar managerii nu întelegeau care e legatura lor cu etica ori, în cel mai
bun caz, erau convinsi ca pentru a controla viata etica a organizatiilor, daca exista
asa ceva, nu au nevoie de o competenta profesionala speciala, iata ca diferitele
"continuturi etice" din organizatii au început sa ne aglomereze constiintele si sa ne
oblige la rafinamente teoretice, generând pur si simplu o noua ramura a
managementului - managementul etic.

Managementul eticii, "ca una dintre disciplinele managementului, se

ocupa de elaborarea acelor instrumente de conducere care contribuie la dezvoltarea
etica a unei organizatii precum si a acelor metode care pot fi utilizate spre a
determina în ce directie ar trebui sa se dezvolte organizatiile. Managementul etic
presupune descrierea si analiza situatiei etice curente, determinarea situatiei
dezirabile si decizia asupra masurilor care trebuie luate pentru a o atinge, în
perfecta concordanta cu celelalte forme de management. Managementul etic e
rezultatul impregnarii tot mai vizibile a organizatiilor cu responsabilitate", privita
însa nu ca un element de decor, ci ca o "conditie indispensabila a existentei lor".
Iar o organizatie demonstreaza responsabilitate morala atunci când îsi
subordoneaza interesele interesului societatii.

În opinia lui Ronald Jeurissen, managementul etic urmareste îmbunatatirea

proceselor decizionale, a procedurilor si structurilor organizationale, în asa fel
încât activitatile organizatiei sa fie cât mai mult legate de principiile etice.
Instrumentele utilizate sunt codurile etice, auditul etic si alte "strategii" de
conducere a organizatiei pe calea respectarii moralitatii.

Dupa Donald Menzel, managementul etic nu consta în controlul si

penalizarea comportamentului personalului sau în reflectia asupra eticii locului de
munca. El e mai degraba ansamblul actiunilor întreprinse de manageri pentru a
stimula o constiinta si sensibilitate etice care sa patrunda în toate aspectele
activitatii organizatiilor. El e, pe scurt, promovarea si mentinerea unei puternice
culturi etice la locul de munca.

Întrebarea care s-ar putea pune acum ar fi: dat fiind ca definitiile
managementului etic variaza, ce forme poate îmbraca acesta? Experienta în materie
e de scurta durata (doua-trei decenii), dar cu toate acestea au fost propuse mai
multe modele ale "progresului etic al organizatiilor". Parerile sunt diverse si în
acest caz, desi exista suficiente puncte de convergenta. Unii autori vorbesc de patru
stadii în evolutia managementului etic: stadiul initial alconstientizarii etice, dupa
care urmeaza stadiul rationarii etice (proceduri si criterii de luare a deciziilor),
apoi stadiul actiunii si, în fine, stadiul lidership-ului etic (promovarea unei angajari
si culturi etice). Altii neaga ideea de evolutie si prefera o abordare comprehensiva,
cu strategii diverse care se completeaza reciproc.

D. Menzel, de exemplu, considera ca pentru a construi "organizatii ale integritatii"

suntem obligati sa ne bazam pe managementul eticii care poate cunoaste patru
tipuri de abordare strategica. Prima e strategia bazata
pe conformitate (compliance), adica pe formularea si impunerea regulilor etice în
organizatie. A doua este strategia includerii în cost, o viziune care trateaza
actiunile neetice ca pe un factor de cost ce trebuie redus, minimizat sau eliminat. A
treia e strategia învatarii, în care accentul e pus pe procesele de training etic si
asimilare de dispozitii etice. În fine, a patra e strategia crearii
unei culturi organizationale de natura morala; aceasta e considerata cea mai
promitatoare dintre toate, presupunându-le totodata. Interesanta e si lista
"instrumentelor aflate la dispozitia managerilor eticii", instrumente cu ajutorul
carora s-ar putea construi organizatii ale integritatii; prin verificarea empirica a
acestei liste, autorul realizeaza o analiza a starii de fapt a managementului etic în
mai multe organizatii ale administratiei publice din SUA. Aceste instrumente sunt:

- un colectiv de conducere exemplar sub aspect moral;

- practicarea trainingului etic în organizatie;

- codurile etice;

- juramintele profesionale;

- auditul etic;

- managementul resurselor umane respectând criteriile etice;

- consilierii morali.
Problematica eticii profesionale a câştigat în ultimele decenii o deosebită
importanţă. O vreme s-a crezut că eficienţa unei organizaţii este dependentă
exclusiv de capacitatea acesteia de a se organiza după modelul birocratic weberian.
După birocratizare, s-a constatat faptul că o creştere a eficienţei se mai poate
obţine prin optimizarea calităţii relaţiilor umane (E. Mayo), impunându-se c noua
paradigmă organizaţională a relaţiilor umane. În timpul nostru, o dimensiune ce
face diferenţa între diverse organizaţii este încrederea publicului. Or, încrederea se
dobândeşte treptat, printr-un bun manageriat etic al organizaţiei1. Dacă moralitatea
serviciilor private a devenit un factor implicat în eficienţa firmelor sau
organizaţiilor, piaţa făcând diferenţele, în cazul serviciile publice, datorită condiţiei
lor de monopol, statul este cel obligat să intervină. În Japonia, spre exemplu, în
anul 1999 a fost emisă o Lege cu privire la moralitatea din serviciile publice, prin
care s-au stabilit înfiinţarea unui Comitet de etică al administraţiei naţionale,
desemnat de Guvern, supervizori pe probleme de etică în toate ministerele şi
agenţiile, a fost promulgat un cod etic al funcţionarilor publici şi s-a cerut
introducerea managementului etic în administraţia locală.

Aceeaşi preocupare o găsim şi la nivelul Uniunii Europene. În raportul de

monitorizare a României din anul 2005, Comisia Europeană solicită o intensificare
a luptei anticorupţie, implementarea transparentă, responsabilă şi strictă a tuturor
codurilor etice şi deontologice pentru funcţionarii publici, însoţită de o aplicare
consecventă a pedepselor penale. Sub astfel de presiuni au luat fiinţă codurile
deontologice pentru diverse profesiuni şi organizaţii.

Formularea unui cod etic nu rezolvă problemele, fiind necesare măsuri

complexe de management etic. Printre acestea se numără, alături de codurile de
etică, existenţa unor comisii sau comitete2 de etică, a codurilor disciplinare, auditul
etic, trainingul etic, consilieri pe probleme de etică, jurăminte profesionale3 etc., în
scopul creări unei culturi instituţionale de natură morală.
La nivelul psihologilor există Comisia de deontologie şi disciplină a Colegiului,
care manageriază conduita etică a practicienilor în baza Codului deontologic şi a
celui de procedură disciplinară, asigurând consultanţă în probleme de etică.