UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINA

VETERINARA A BANATULUI
FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT ALIMENTATIE
PUBLICA SI AGROTURISM

Referat la disciplina
MANAGEMENTUL AFACERILOR ÎN TURISM ȘI
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

TEMA REFERATULUI :
Noțiunea de etică în afaceri.Cultura organizatională
și etica afacerilor

Coordonator,
Șef Lucr.Dr.Camelia Mănescu
Student, David Bogdan Silviu
Notiunea de etica in afaceri.Cultura
organizationala si etica afacerilor

1 Definirea notiunii de etica in afaceri

'Dictionarul explicativ al limbii romane', prin editia sa din 1975 defineste etica ca
fiind: 'stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare
istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor
de conduita morala corespunzatoare unei anumite clase sau societati'

Etica in afaceri este o disciplina situata la granita dintre filosofia moralei si

management. Ea propune un set de instrumente de decizie utile in stabilirea
strategiilor companiei, in rezolvarea conflictelor dintre grupurile care interactioneaza
intr-o afacere: angajati si angajatori, manageri si actionari, companie si comunitate
locala, institutii ale statului etc. Ca principii generale de conduita sau coduri etice,
etica este aplicata in managementul resurselor umane, in managementul situatiilor
de criza, in comunicarea de marketing in toate formele ei: branding, relatii publice,
publicitate. Premisa de la care se porneste e aceea ca managementul etic este
profitabil pe termen mediu si lung.

In lumea noastra grabita si agitata, din ce in ce mai multi oameni sunt ahtiati dupa

noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Din
acest punct de vedere, „stam bine”. Etica in afaceri este un domeniu academic si un
subiect de dezbatere publica recent. Etica in afaceri are o varsta prea frageda ca sa
putem vorbi deja despre fondatori, clasici, moderni, contemporani, postmoderni si
hipermoderni.

Ca mai toate noutatile din ultimul secol, si business ethics este o inventie americana.
Pentru unii, originea transatlantica a noii discipline este o garantie de calitate,
seriozitate si performanta; pentru altii, dimpotriva, orice vine de peste ocean trebuie
sa fie ceva teribil de rudimentar, superficial si – neaparat –„imperialist”.
Entuziasmanta sau detestabila, etica in afaceri a luat rapid amploare in spatiul nord-
american, de unde s-a raspandit apoi in toata lumea „civilizata”, mai exact in tarile in
care se poate vorbi cu temei despre economie de piata si stat de drept. Cu britanicii
in frunte, europenii s-au „contaminat” si ei de interesul crescand fata de etica in
afaceri abia in anii de dupa 1980. In Romania, acest interes abia este pe cale sa se
nasca.

Prin comportament intelegem ansamblul de actiuni al fiintelor (indivizi si grupuri)

orientate spre satisfacerea unor trebuinte sau spre realizarea unor anumite
scopuri.Desi eficienta comportamentului unei persoane este legata in mai mare
masura de aptitudini ea nu poate fi complet detasata de caracter si temperament.
Totodata si personalitatea are un rol important in manifestarea comportamentului [1].

De multe ori definitiile formale au efectul nedorit de a face ca sensul clar al unor
termeni sa devina obscur. La prima vedere, este usor de inteles ca „etica in afaceri”
este un domeniu care urmareste sa clarifice problemele de natura morala ce se
ridica in mod curent in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista,
fiind definita  drept „perspectiva etica, fie implicita in comportament, fie enuntata
explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”.

In managementul resurselor umane, conceptul de etica a fost ori neglijat, ori a

capatat o dimensiune preponderent teoretica, si prin aceasta, prea putin
operationala. S-a conceput mai mult o filosofie a lui  ar fi bine sa . care a tins mai
degraba sa discrediteze acest aspect decat sa-i confere importanta reala [2].

[ Maria Madela Abrudan – Management International, p.136

[ Georgeta Panisoara, Ion Ovidiu Panisoara – Managementul Resurselor Umane, p.

312
Miscarea ethical investment, promovand „investitiile morale”, sanctioneaza
companiile a caror conduita in afaceri ridica semne de intrebare, prin refuzul
sustinatorilor ei de a investi in actiunile acestora, oricat de tentante ar fi dividentele
pe care s-ar putea sconta. Si atat in Statele Unite, cat si in Marea Britanie, investitorii
institutionali au inceput, la randul lor, sa nu mai sustina firmele cu proasta reputatie.
Micii actionari nu se mai multumesc sa protesteze prin vanzarea actiunilor pe care le
detin la companiile dubioase, ci vor sa se implice tot mai activ in deciziile
manageriale, prin dreptul lor de veto fata de acele decizii care nu li se par etic
corecte sau chiar prin dreptul lor de concediere a echipelor manageriale a caror
conduita in afaceri este criticabila. O data cu expansiunea capitalului lor in afara
Statelor Unite, marile corporatii americane exporta si grija lor mereu sporita fata de
etica in afaceri, astfel incat firmele de pretutindeni sunt din ce in ce mai mult
evaluate dupa criteriul calitatii morale a strategiilor comerciale si a stilului
managerial.

Cresterea interesului fata de etica in afaceri este determinata si de schimbarea

naturii insesi a afacerilor in contextul ultimelor decenii, in care a luat o amploare
evidenta procesul de globalizare, caruia ii vom acorda o atentie speciala in a doua
sectiune a manualului. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai
complexe si mai dinamice decat au fost vreodata pana acum. In consecinta, apar
probleme noi, iar certitudinile valoric-normative ale mediilor de afaceri locale sunt
inlocuite de relativitatea unui context multinational si multicultural, in care criteriile
corectitudinii morale difera si se modifica rapid. Drept urmare, chiar si problemele
mai vechi devin tot mai greu de solutionat, iar afacerile trebuie sa repuna in discutie
anumite principii si valori considerate pana de curand a fi de la sine intelese.

Cresterea importantei acordate eticii in afaceri se explica si prin modificarile suferite

de strategiile si structurile corporatiilor. Curente recente in teoria si practica
manageriala, precum total quality management, ca si procesele de restructurare si
redimensionare a firmelor de top au condus la abandonarea multor practici
traditionale de conducere a proceselor economice. Ierarhiile manageriale stufoase si
rigide s-au aplatizat considerabil.

In consecinta, autoritatea si raspunderea decizionala s-au dispersat din ce in ce mai

mult in cadrul firmei: decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase
si de catre tot mai multi angajati.

Iata de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top managementul sa inteleaga cat

mai bine complexitatea problemelor de natura etica; toti membrii unei firme trebuie
sa cunoasca valorile si telurile esentiale ale organizatiei si cum trebuie sa se reflecte
acestea in conduita practica a firmei in mediul economic.

Dar pentru ca etica in afaceri sa se disemineze in toate ungherele unei firme, ea

trebuie sa fie mai intai inteleasa. Intelegerea criteriilor morale de conduita in afaceri
este deosebit de importanta, deoarece noile structuri organizationale dau nastere
unor noi complicatii, (legate de circulatia informatiilor si administrarea informatiilor
in cadrul diferitelor colective de lucru si al intregii organizatii), pentru care nu exista
precedente traditionale. Pentru ca „imputernicirea” angajatilor sa aiba succes, o
intelegere temeinica a eticii in afaceri este absolut necesara.

In mai toate universitatile din Europa s-au introdus in ultimii ani cursuri de etica in
afaceri; numarul articolelor publicate in presa pe teme de business ethics a crescut
enorm; pe Internet se pot gasi in acest moment peste 20.000 de web pages si circa
1.200 de carti dedicate exclusiv eticii in afaceri. Se poate chiar vorbi despre o noua
„industrie” in domeniu: in corporatiile moderne exista deja directori pe probleme de
etica (corporate ethics officers); a crescut numarul consultantilor independenti in
materie de etica afacerilor; sunt tot mai viguroase si prezente pe pietele de capital
trusturile de ethical investment; de mare autoritate si influenta se bucura activitatile
de audit, monitorizare si evaluare etica, de curand initiate si dezvoltate de firme
prestigioase, precum KPMG, McKinsey, PriceWaterhouseCoopers si altele.

O dovada a vitalitatii eticii in afaceri este si faptul ca, in pofida scurtei sale istorii de
pana acum, acest domeniu a cunoscut in numai ultimele doua decenii evolutii
tematice si conceptuale sesizabile, mai ales sub influenta efectelor procesului de
globalizare si a noului concept de sustenabilitate. Eticii in afaceri i se poate prevedea
un viitor notabil atat in mediul academic, cat mai ales in evolutia previzibila a
firmelor si corporatiilor angrenate in tumultul economiei de piata.

Cu toate acestea, nu toata lumea este convinsa de seriozitatea si de oportunitatea

eticii in afaceri. Exista inca destui sceptici si adversari redutabili care contesta fie
capacitatea, fie dreptul eticii in afaceri de a se pronunta cu folos asupra conduitei
agentilor economici.

2 Teorii ale eticii in afaceri

In mare, putem identifica doua puncte de vedere privind raportul dintre etica si
afaceri. Intai de toate, teza incompatibilitatii dintre etica si afaceri; de pilda, teoria lui
Albert Carr, conform careia “afacerea, ca intreprindere competitiva, nu are nimic de
a face cu etica ce guverneaza principiile morale ale vietii de zi cu zi; deci, in afaceri nu
exista responsabilitati morale”.

Teza incompatibilitatii dintre etica si afaceri [3]

Teza: Nu exista responsabilitati etice in afaceri; nu exista etica in afaceri. Etica tine de
viata personala a indivizilor, ea nu trebuie confundata cu regulile pe care le urmeaza
oamenii de afaceri in domeniul lor profesional.

Argument: analogia jocului – afacerile ca joc, in speta joc de poker; astfel, afacerea
este considerata drept joc competitiv si drept joc de strategie.
“Imaginea jocului de poker asupra eticii este diferita de idealurile etice ale relatiilor
interumane civilizate. Jocul indeamna la neincredere fata de ceilalti participanti. El
ignora ideea de prietenie. Nu amabilitatea si sinceritatea, ci viclenia si ascunderea

[ Albert Carr - Is Business Bluffing Ethical?

atuurilor si intentiilor sunt vitale in poker. Nimeni nu va considera ca din acest motiv
pokerul este rau. Si nimeni nu va considera ca jocul afacerilor este rau pentru faptul
ca standardele sale privitoare la corect si gresit sunt diferite fata de traditiile morale
dominante in societate.”

Putem vorbi de un set de reguli dupa care joaca participantii intr-un domeniu de
afaceri; putem numi un astfel de set de reguli “etica” a afacerilor; insa aceasta nu are
nici o legatura cu etica sau morala dupa care ne ghidam in viata de zi cu zi, in relatiile
personale. Afacerea este o “intreprindere competitiva”, asemanatoare mai degraba
cu jocul de poker decat cu relatiile obisniute dintre oameni.“Scopul jocului este de a
castiga, si, atat timp cat cineva joaca dupa regulile acceptabile ale jocului, reguli
complet diferite de regulile etice ce sustin cooperarea si grija fata de ceilalti,
comportamentul sau este corect.”Daca etica relatiilor personale ar putea fi
construita pornind de la principiul Fa celorlalti ceea ce ai dori ca ei sa iti faca tie
(Regula de aur) atunci domeniul afacerilor, ca joc competitiv, ar trebui sa se bazeze
pe un principiu a jocului de poker: Fa celorlalti ceea ce nu ai dori sa iti faca ei, inainte
ca ei sa iti faca tie acest lucru.

Carr extinde aceasta analogie a jocului la nivelul intregii sfere sociale. Pentru el, jocul
nu e doar o metafora a mediului de afaceri, ci a intregii societati moderne. Daca
initial se refera doar la mediul de afaceri,“Oricine este de acord ca, in vietile lor
private, oamenii de afaceri, in majoritate, nu sunt indiferenti fata de etica. Ideea mea
este ca, la birou ei inceteaza a mai fi persoane private; ei devin jucatori care trebuie
sa se conduca dupa un set de standarde diferite. Regula de aur, indiferent de
valoarea ei ca ideal pentru o societate, nu este eficienta, pur si simplu, in afaceri.
Adesea, omul de afaceri incearca sa faca celorlalti ceea ce spera ca ei nu ii vor face
lui.” Ulterior, el aplica metafora jocului de poker la nivelul relatiilor sociale generale.

“Traim in, probabil, cea mai competitiva dintre societatile civilizate. Obiceiurile
noastre incurajeaza un grad inalt de agresivitate in urmarirea aspiratiilor personale
spre succes. Afacerile reprezinta principala arena de competitie, iar ele au fost
ritualizate intr-un joc de strategie. Regulile de baza ale jocului au fost stabilite de
catre guvern, care incearca sa depisteze si sa pedepseasca afacerile frauduloase.
Insa, atat timp cat o companie nu incalca regulile jocului stabilite prin lege, ea are
dreptul legal de a-si alcatui strategia fara a urmari nimic altceva in afara profiturilor.
Daca urmareste o strategie a profiturilor pe termen lung, compania va pastra relatii
amicale cu partenerii de afaceri atat timp cat va fi posibil. Un om de afaceri inteligent
nu va cauta avantaje acolo unde ar putea genera ostilitate din partea angajatilor,
competitorilor, consumatorilor, guvernului ori a publicului in general. Insa astfel de
decizii sunt, in cele din urma, decizii de strategie si nu de etica.”

In al doilea rand, putem vorbi despre teorii ce sustin compatibilitatea dintre etica si
afaceri. Aici avem de a face fie cu teorii mai slabe din punct de vedere etic, precum
teza lui Milton Friedman, dupa care “singura responsabilitate a afacerii este de a face
profit; intr-o companie privata, responsabilitatea sociala a managerilor este de a
creste profitul, fara a utiliza in mod ilegitim resursele companiei”; fie cu teorii mai
tari, precum asa-zisa “abordare maximalista a responsabilitatii sociale a afacerilor”.

Teze ale compatibilitatii dintre etica si afaceri

Abordari minimaliste

Teza: Intr-o societate libera “exista o singura responsabilitate sociala in afaceri –

aceea de a utiliza resursele afacerii si de a o angaja in activitati desemnate sa
sporeasca profiturile atat timp cat sunt respectate regulile jocului; adica, angajarea
intr-o competitie deschisa si libera, lipsita de inselatorie si frauda.”
Argument: Scopul unei afaceri este de a se angaja in activitati concepute pentru a-i
spori profiturile. Daca acest scop al afacerii este dezirabil, atunci toti cei care
lucreaza intr-o afacere au obligatia de a contribui la indeplinirea sa.

“Intr-o intreprindere libera, bazata pe un sistem al proprietatii private,

administratorul este un angajat al proprietarilor afacerii. El are o responsabilitate
directa fata de angajatorii sai. Aceasta responsabilitate consta in conducerea afacerii
conform dorintelor angajatorilo, dorinte care, de regula, vor fi acelea de a face cat
mai multi bani posibil, in acord cu regulile de baza ale societatii; ambele
responsabilitati sunt cuprinse atat in lege cat si in normele etice de comportament.
Desigur, in anumite cazuri, angajatorii pot aavea un obiectiv diferit. Un grup de
persoane poate constitui o corporatie intr-un scop caritabil – de pilda, un spital sau o
scoala. Managerul unei astfel de corporatii nu va avea ca obiectiv obtinerea
profitului financiar ci realizarea anumitor servicii.
In orice caz, ideea centrala este ca, prin rolul sau de administrator al companiei,
managerul este agentul persoanelor care detin corporatia sau institutia caritabila, iar
principala sa responsabilitate este fata de acestia.”

Abordari maximaliste

Conform acestora, responsabilitatea in afaceri presupune mai mult decat realizarea

de profit. Avem in vedere, de pilda, teoria stakeholders si teoria responsabilitatii
sociale corporatiste. Aceste din urma puncte de vedere par a fi devenit majoritare in
ultimele decenii in mediile occidentale de afaceri, indeosebi in SUA. Cele doua teorii
exprima, de fapt, o modificare de paradigma in modul de a face afaceri si in discursul
filosofic privind afacerile. Asupra acestei schimbari doresc sa insist in incheierea
acestui scurt eseu.

Este vorba de o noua idee de companie, despre un nou concept de proprietate

privat. Undeva, in primele decenii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in SUA se
intampla ceva ce nu a fost inca bine explicat: se schimba conceptul de proprietate
privata. Pe de o parte, apare o distanta, o ruptura tot mai pronuntata intre
proprietate si decizie: proprietarii nu mai dispun dupa vointa lor de proprietate;
desigur, ca actionari, ei beneficiaza de profiturile companiei, insa nu ei sunt cei care
decid in ceea ce priveste actiunile si politicile economice ale companiei. Proprietatea
se instraineaza, intr-o anumita masura, de proprietarul ei. Pe de alta parte,
proprietatea se difuzeaza; compania nu mai este atomara; din mai multe puncte de
vedere, al managementului, financiar etc., firma nu mai are granite clare. Firmele nu
mai sunt niste insule despartite net de suprafete de apa si legate intre ele de linii
maritime care asigura schimbul. Firma este prinsa intr-o retea. Firma e dependenta
de retea. Firma se deschide; si, o data cu asta, se deschide si proprietatea. Se trece
de la modelul shareholders sau stockholders de management si de proprietate (dupa
care actionarii si doar ei dispun de proprietatea lor) la modelul stakeholders.
Conform acestuia, proprietatea nu mai este doar a celor care o detin la modul
propriu, a celor care investesc in ea capital, ci a tuturor celor care participa in mod
esential la obtinerea profitului; proprietatea este a tuturor celor care investesc in ea
capital, munca, loialitate, risc, timp, creativitate.

Este straniu ca sistemul acesta de interdependenta este rezultat al pietei libere, este
autoimpus. Poate, oare, aceasta crestere a gradului de dependenta, aceasta
delegare a puterii de decizie sa fie vazuta drept progres? Externalizarile,
comunicarea de marketing in toate dimensiunile ei (publicitate, branding si PR),
delegarea deciziei catre structuri ierarhice de management profesionalizat,
impartirea puterii de decizie cu toti participantii in jocul liberului schimb - ei bine,
toate acestea modifica insusi conceptul de proprietate. Unde vor duce toate
acestea? Este evident ca modificarea conceptului de proprietate, schimbarea
statutului dreptului de proprietate privata, de la drept natural, innascut, la un drept
pozitiv, mai bine zis la un privilegiu oferit de catre societate si garantat de institutiile
statului, modificarea tipului de schimb economic, (una din relatiile fundamentale
care incheaga o comunitate umana), vor modifica societatea insasi. Paradoxal, ea nu
va deveni tot mai insulara, asa cum se spune, ci dimpotriva, tot mai integrata.
Societatea umana va lua chipul comunitatii virtuale a web-ului: retea care ofera
indivizilor gradul maxim de libertate, in masura in care le pune la dispozitie
instrumentele necesare maximizarii potentialului lor de abilitati; dar, in egala
masura, retea care isi tine indivizii prinsi intr-un sistem de interdependente care nu
lasa la indemana prea multe alternative. Indivizii sunt noduri ale retelei; ca noduri, ei
sunt vitali pentru transmiterea informatiei in toate sensurile in retea; dar, totodata,
ca noduri ei pot fi oricand inlocuiti atunci cand nu mai fac fata performantei cerute
de retea. Reteaua e performanta si eficienta; pentru a functiona, ea trebuie sa
ramana performanta si eficienta; din asta se hraneste ea; din aceasta inertie; nu-si
poate permite sa nu fie perfecta; societatea-retea ne va invata ca nu suntem singuri,
ca suntem importanti, dar ca nu suntem indispensabili, ca trebuie sa fim buni pentru
a putea supravietui. Acest tip de mediu de afaceri, construit pe premisele
rationalitatii si actiunii in propriul interes si functionand in noul mediu
comunicational, produce etica. Functionand intr-o piata libera si beneficiind de noile
instrumente ale mediului modern de afaceri, homo oeconomicus redescopera
valorile etice si recreeaza rationamentul etic. Etica in afaceri ne face constienti de
aceste lucruri. Piata libera creeaza etica. Noile instrumente ale pietei libere creeaza
noi forme de etica.
3 Necesitatea eticii in afaceri

Intre componentele culturii organizatiei, sistemul de valori reprezinta un element

esential. Din acest punct de vedere, organizatia insasi poate fi definita ca un sistem
de valori, conceptii, norme de conduita stabilite pentru membrii sai. Sistemul de
valori al firmei, generat de elita manageriala, isi pune amprenta asupra eticii,
particularizand la domeniul afacerilor, regulile si principiile care definesc conduita
corecta in afaceri. Complexitatea vietii economice, politice si sociale face uneori
extrem de dificila aprecierea a ceea ce este corect si incorect. Evaluarea conduitei
morale, in termeni generali, este dependenta de standardele specifice, acceptate de
societate. Cum insa societatea este supusa in anumite momente unor schimbari
buste, este posibil ca, sub presiunea unor factori conjuncturali, pe perioade mai lungi
sau mai scurte, sistemele de valori sa includa si elemente care in situatii obisnuite
sunt considerate nonvalori[5].

Intre sistemul de valori al organizatiei si etica in afaceri exista o corespondenta care

vizeaza in principal :

imaginea firmei - importanta acordata onestitatii in relatiile de afaceri, respectiv

standardelor eticii

salariatii – interesul firmei fasa de climatul de munca, utilizarea normelor eticii in

angajarea, promovarea, transferurile, schimbarile din functii, demiterile, sanctiunile
personalului, integritate si respect in raporturile dintre salariati, responsabilitate si
corectitudinein solutionarea conflictelor

clientii – responsabilitatea firmei fata de angajamentele privind calitatea si pretul

produselorsi serviciilor, informarea corecta asupra continutului produsului si asupra
pretului, cinstea in vanzari si in practicile de marketing, onestitatea in domeniul
contractarii si livrarii produselor

proprietarii – corectitudinea in stabilirea si impartirea profiturilor, onestitate in

utilizarea capitalului societatii, probitate si comportament moral in cazul esecului si
in asumarea cotei de risc

comunitate – asumarea responsabilitatii fata de protectia mediului, sprijin banesc si

material pentru serviciile de sanatate, educatie, invatamant, cultura

Transferul codurilor eticii in afaceri in realitatea vietii firmei solicita asimilarea lor in
mediul cultural, in compartimentele culturale printr-o serie de actiuni initiate de
manageri, cum ar fi :

[ Eugen Burdus, Gheorghita Caprarescu – Fundamentele managementului

organizatiei, p.206
 formularea cat mai clara a codului de conduita in afaceri si apelarea lui in diverse situatii, in
scopul incurajarii comportamentuli moral al angajatilor

initierea unor programme de pregatire in spiritul normelor etice promovate de firma in afaceri

definirea clara a obiectivelor individuale, astfel incat acestea sa nu nasca ambigiutate sau sa
solicite angajatilor sarcini imposibile, situatii care i-ar impinge spre comportamente lipsite de
moralitate

mentinerea unei inalte etici in comportamentul managerilor ca exemple pentru angajatii firmei

promovarea eticii in procesele de evaluare a performantelor personalului

dezvoltarea unor mecaniisme de comunicare si motivationale care sa incurajeze angajatii in

promovarea conduitei corecte in afaceri

In acest fel etica in afaceri se va regasi in componentele culturale, influentandu-se si

chiar creand simboluri noi: sloganuri care sa contina mesajul onestitatii in relatiile cu
partenerii si clientii, ceremonii de consolidare a unor achizitii pe plan moral in
afaceri, crearea unor eroi ca personajele centrale ale unor mituri rationaliste sau
antieroi regasiti in ceremoniile de marcare a frontierelor organizatiei.

Factorii care influenteaza etica in afaceri

Perenitatea valorilor si structurilor etice promovate in afaceri depinde insa nu numai

de factorii intraculturali ai firmei, ci si de o serie de factori care tin de formalizarea
relatiilor organizationale, individ, mediul ambient.

Factorii cu evidenta influenta asupra conduitei in afaceri sunt:

cadrul legislativ. Numarul si calitatea reglementarilor legale, gradul de concordanta cu starea

domeniului vizat, concordanta cu alte domenii sunt elemente care pot favoriza sau
obstructiona comportamentele imorale in afaceri

factori conjuncturali. Standardele etice referitoare la adevar, bine, frumos, libertate pot fi
interpretate in functie de regimul politic, economic, religie, gradul de civilizatie etc. Firmele
de renume sau elaborat coduri ale eticii in afaceri care converg spre valori universale si care
s-au constituit in adevarate carti de vizita ale imaginii lor pozitive

caracteristici ale indivizilor. Fiecare persoana invata sa distinga inca din copilarie binele de rau,
ceea ce este corect de incorect, dezvoltandu-si propriul set de valori. Acesta este insa
influentat de persoanele din jur (familie, prieteni, profesori), de evolutia valorilor culturale
nationale si internationale. Structura psihica a individului, ca si sistemul de educatie, au o
puternica influenta asupra stabilitatii setului de valori individuale

documentele de formalizare a structurii organizatorice. Prevederile si regulamentele interne, ca

mecanisme de oficializare a pozitiei ocupate in interiorul firmei, pot si trebuie sa promoveze
valorile pe care se construieste etica in afaceri. Calitatea acestor instrumente ale
 managementului este hotaratoare pentru crearea si consolidarea comportamentelor oneste
in cadrul firmei si in afara ei

conceptia managementului de nivel superior privind responsabilitatea sociala a firmei si raportul

cu profitabilitatea. In situatii normale de functionare a economiei, firma care face dovada
unei inalte responsabilitati sociale si, in consecinta, a unei moralitati ridicate in afaceri va
beneficia de increderea angajatilor, clientilor, partenerilor si societatii in ansamblu. Efectul
pe planul profitabilitatii este direct proportional cu etica in afaceri.

Artizani ai sistemelor de valori si ai conduitei in afaceri, managerii isi definesc pozitia

fasa de normele eticii, legi, motivatie si strategia profitabilitatii contribuind la o
anumita dezvoltare morala a frimei. Privite prin prisma evoltiei morale, firmele pot
fi :

imorale - lipsite de respect fata de normele eticii, legi, ignorand responsabilitatile sociale,
urmarind exclusiv castigul

orientate spre respectarea prevederilor legale - preocupate mai mult de evitarea pedepselor,
decat de etica

responsabile – promoveaza idea responsabilitatii sociale, adesea ca urmare a nevoii de a schimba

imaginea nefavorabila generata de unel actiuni imorale din trecut

orientate spre respectarea eticii – preocupate de gasirea si promovarea echilibrului profit-

responsabilitate

etice – promoveaza un real echilibru intre profit si responsabilitate

Studiile privind etica in afaceri arata ca nu toate organizatiile parcurg toate etapele
dezvoltarii morale. Exista organizatii care se cantoneaza intr-un anumit stadiu
perpetuat de structuri invechite, mentalitati rigide, respingerea schimbarii. Practica
releva faptul ca o organizatie isi poate incepe activitatea in orice stadiu. Ea poate
debuta ca o firma etica, involuand pe parcurs, sub actiunea factorilor mentionati,
catere tipul imoral. Trecerea dintr-un stadiu in altul al evolutiei morale nu este
conditionata de parcurgerea unei durate determinate. Expusa influentelor factorilor
conjunctuali, firma poate trece relativ brusc de la un stadiu superior al dezvoltarii
morale catre stadii inferioare si invers.

Pentru firmele romanesti confruntate cu dificultatile ce decurg din tranzitia de la o

societate la alta, in fond, de la un sistem de valori la altul, etica in afaceri este nu
numai o problema noua, ci si una foarte importanta. A realiza echilibrul intre etica si
profitabilitate intr-o societate in care cursa spre acumularea de capital si bogatie
pune in miscare forme aflate in evidenta contradictie cu morala, se dovedeste
adesea o problema spinoasa. Daca insa sanatatea morala a unei societati depinde de
sanatatea morala a indivizilor care o compun, Romania are sansa pe care un popor
cu reguli milenare despre Adevar, Bine, Frumos, le poate oferi unei tari .

Eugen Burdus, Gheorghita Caprarescu – Fundamentele managementului

organizatiei, p.209
Nivelurile de aplicare ale eticii manageriale

De cele mai multe ori, nivelurile de aplicare ale eticii manageriale sunt clar precizate
in codurile etice. Chiar daca nu au definitivat coduri de conduita sau coduri etice,
inca de acum mai bine de doua decenii, multe din marile corporatiile au instituit
programe etice si au incadrat functionari care sa monitorizeze comportamentele
etice in organizatii.
Initial, codurile au fost dezvoltate de grupuri profesionale sub forma unor reguli
deontologice si abia apoi, s-a inregistrat o explozie a acestora in cadrul organizatiilor.
Specialistii argumenteaza ca acest lucru a fost, practic, posibil deoarece fara un
program si o activitate cu caracter formal, nu pot fi incurajate practicile etice. In
consecinta, prin codurile etice se incearca rezolvarea unor conflicte de interese in
mediul intern si in relatiile externe ale organizatiei respectiv, statuarea unor principii
si cerinte care sa-i faca pe manageri mai sensibili la problemele etice. Ele nu contin
precepte pur teoretice, ci stabilesc semnificatii practice, utile pentru toti membrii
organizatiei. Aceasta nu inseamna ca un cod de etica asigura automat un
comportament moral sau ca poate acoperi toate situatiile intalnite in viata
organizationala. Limita de actiune a codurilor etice consta in formularea lor in
termeni generali tocmai pentru ca, la inceput, managerii si subordonatii lor se afla in
incapacitatea de a identifica toate problemele etice care pot aparea. Modul in care
codul etic este transpus in practica ramane, pana la urma, la latitudinea managerilor
si a subordonatilor. Codul etic ramane valabil daca toti membrii organizatiei il
respecta; cand managerul nu acorda importanta acestuia, cu siguranta nici angajatii
nu vor urma prevederile sale.

Interesul pentru un comportament etic in afaceri nu este atat de nou, dar abia acum
se fac remarcate preocupari intense pentru actiuni morale in scopul pastrarii
competitivitatii si a increderii publicului in activitatile desfasurate. Deosebit de
relevante pentru cei care sunt receptivi fata de problemele responsabilitatii sunt
cateva cai ce pot fi folosite in incurajarea comportamentului etic :

publicarea unui cod etic propriu, conform cu standardele si valorile social

recunoscute;

instruirea managerilor pe probleme de etica in afaceri;

elaborarea unor programe de rezolvare a conflictelor de natura etica;

institutionalizarea unor comitete de supraveghere a comportamentului etic;

acordarea unor recompense si sanctiuni adecvate.

In conditiile in care organizatiile constientizeaza ca au obligatii si fata de societate nu
mai mira pe nimeni ca instituirea codurilor etice s-a facut intr-un ritm atat de rapid.

Codurile etice detin anumite functii, care explica de ce s-au bucurat de un interes
atat de mare din partea managerilor si, deopotriva, a membrilor organizatiilor, si
anume:

conduita si inspiratie – codurile pun la dispozitie un stimulent pozitiv pentru conduita etica si
recomandari cu privire la principalele obligatii;

suport – codurile ofera sprijin pozitiv pentru cei care cauta elemente de comportare etica;

disciplina – codurile pot constitui forma legala pentru investigarea unor comportamente ne-etice;

educatie si intelegere reciproca – codurile etice pot fi utilizate la scoala sau in alte locuri pentru a
promova discutii si reflectii pe marginea unor probleme morale;

crearea imaginii profesiei in randul publicului – codurile pot prezenta o imagine pozitiva catre
public cu privire la o profesie;

protejarea statutului profesiei – codurile pot stopa anumite dezacorduri care pot aparea la nivelul
celor care exercita o anumita profesie;

promovarea interesului in afaceri.

Maria Madela Abrudan – Management International, p.136

Georgeta Panisoara, Ion Ovidiu Panisoara – Managementul Resurselor Umane, p. 312

Albert Carr - Is Business Bluffing Ethical?

Milton Friedman - The Social Responsibility of Business Is to Increase Its Profits

Eugen Burdus, Gheorghita Caprarescu – Fundamentele managementului organizatiei,

p.206

Eugen Burdus, Gheorghita Caprarescu – Fundamentele managementului organizatiei,

p.209