CONCEPTUL DE ETICA IN AFACERI PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ

Comportamentul şi declaraţiile pot. O definiţie şi mai scurtă propun Andrew Crane şi Dirk Matten. Lewis defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri. activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu [ceea ce este moralmente] bine şi rău” . ci de interesele tuturor grupurilor afectate de activitatea ei. astfel încât despre o corporaţie se poate spune uneori că. Crisp vrea să spună că etica în afaceri urmăreşte să evalueze şi să susţină cu argumente raţionale valorile şi normele morale care ar trebui să guverneze jocul economic. fie implicită în comportament. chief editor la secţiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press. Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă. în serviciul comunităţii. să se contrazică. în forma reglementată a donaţiei şi sponsorizării ori în forma modernă a programelor de responsabilitate socială corporatistă (RSC) integrate în strategiile de management. etica în afaceri şi forma ei cea mai vizibilă. Etica în afaceri presupune a abate nişte resurse de la traseul impus de calculul strict al eficienţei economice. a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”. resurse umane şi de timp. Ca atare. Roger Crisp. de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină «etica» afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali”. sugerează că „etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens [cel conturat în definiţia lui Lewis]. etica în afaceri este un cost. propriile sale probleme specifice”. Etica în afaceri costă: bani. fie enunţată explicit. fireşte. P. T. implicarea socială a companiilor. cu speranţa că explicaţiile sale pot contribui la ameliorarea practicii morale în mediul de afaceri. Rolul eticii în afaceri Etică în afaceri înseamnă a introduce în deciziile de zi cu zi şi în strategiile de management şi alte norme decât cele impuse de lege. deşi afişează un credo etic pus. Laura Nash: „Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale. O companie este responsabilă social în măsura în care ţine seama nu doar de interesele acţionarilor. Mai mult. ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale. chipurile. V. ce acţionează ca agent al acestui sistem. la nivel individual sau colectiv”.ETICA IN AFACERI – definiţii si concepte R. oportunităţi. implicarea socială a companiilor a fost . daunele teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri. Nu este un standard moral separat. expertiză. A European Perspective: „Etica în afaceri este studiul situaţiilor. În forma clasică a filantropiei corporatiste. într-un foarte recent tratat semnificativ intitulat Business Ethics. precum investiţii sau dezvoltare. De George defineşte etica în afaceri: „perspectiva etică. etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. sunt opţiuni nedeterminate de lege.

a medicamentelor. Practicile şi programele de responsabilitate socială devin. de management. Standardele şi modelele de responsabilitate socială sunt promovate ca o soluţie la problemele tot mai dificile cu care se confruntă IMM-urile pe piaţa europeană. trebuia să îşi asume nu numai rolul de agenţi economici ci şi pe acela de proteguitori ai interesului public. o cale prietenoasă de comunicare cu societatea. De asemenea. În această formă. Astfel. marile companii se simţeau obligate să ajute grupurile sociale defavorizate. implicarea comunitară a luat forma convenabilă social a strategiilor de management al riscului. în micile întreprinderi predomină relaţiile şi comunicarea informale. întreprinderile se implică în viaţa comunităţii realizând acţiuni caritabile. a extracţiei şi prelucrării petrolului. acţionând în sprijinul comunităţilor în vecinătatea cărora operau. angajaţii având roluri multiple. astfel. deschisă şi flexibilă. de produsele dăunătoare. cât mai puţin dăunătoare de a funcţiona în preajma comunităţii. accesibile şi tot mai interesante pentru micile întreprinderi din mediul occidental de afaceri. în cazul IMM-urilor se poate vorbi de un grad ridicat de interdependenţă în raporturile cu comunităţile. În sfârşit. principalele activităţi privesc rezolvarea problemelor cotodiene. Pe scurt. Implicarea socială. În aceste condiţii. Mai mult. Într-un studiu referitor la practicile de afaceri din micile întreprinderi occidentale. poziţia instabilă pe fostele pieţe tradiţionale forţează micile întreprinderi să se implice în parteneriate strânse. Corporaţiile. fiind considerată o cale eficientă de a preveni şi rezolva crizele create de poluare. o modalitate neagresivă. formă a puterii corporatiste Pe de o parte. ea a luat chipul generozităţii companiilor prospere. Responsabilitatea socială şi micile întreprinderi Fără a mai fi percepută drept semnul puterii economice. fiind supuse presiunii determinate de marile companii cărora adesea le furnizează produse şi servicii. Se . alimentară. RSC nu este altceva decât o formă de modernă. implicarea comunitară a constituit apanajul celor puternici. Ca membrii înstăriţi ai societăţii. întreprinderile mici sunt vulnerabile pe piaţă. în relaţii cu caracter personal care să ofere încredere. un semn distinctiv al forţei economice. etica în afaceri şi programele de RSC au fost considerate bijuteria de lux a marilor corporaţii. responsabilitatea socială ia astăzi forma civismului corporatist – o modalitate de a crea relaţii de afaceri stabile şi profitabile pentru toate părţile implicate. Pe de altă parte. sunt evidenţiate câteva trăsături comune IMM-urilor: distincţia dintre management şi acţionariat este vagă. relaţiile interpersonale joacă aici un rol foarte important. până de curând. un lux al marilor corporaţii. adesea. de condiţiile de lucru improprii. ca organizaţii deţinătoare de putere economică şi socială. precum industria tutunului.multă vreme percepută drept un cost mai mult sau mai puţin necesar. în cazul companiilor din domeniile de risc. în statele europene occidentale este tot mai mult încurajată adoptarea de către IMM-uri a practicilor de RSC. Incertitudinea generată de presiunea marilor companii.

în care administraţia se confundă cu proprietarul. Un management închis. orientat exclusiv către sine. pe valori profesionale. Managementul unui astfel de capital e pe masură. un management nedispus să rişte şi să accepte competiţia ca pe ceva firesc şi dezirabil. neîncrederea în autorităţi şi instabilitatea legislativă par a face parte din regulile jocului. dacă nu chiar un act răuvoitor al statului. cu clienţii. Un management amoral. . pe cunoaştere. Mica afacere românească abia izbuteşte să supravieţuiască. vizând doar interesele proprietarilor sau nici măcar pe acestea. neinteresat de reformarea culturii organizaţionale şi crispat în faţa schimbării. Implicarea socială a întreprinderilor mici duce la creşterea reputaţiei în comunitate. este vulnerabilă faţă de evoluţiile pieţei şi faţă de schimbările legislative. care vede în lege – adesea. pe inovaţie. Un diagnostic rapid ne arată un management pasiv. Afacerea românească este lipsită de anvergură şi perspectivă. necum să-şi pună probleme de identitate. menţinându-se cu greu pe linia de plutire şi căutând moduri de supravieţuire la limita legalităţii. stilul de management paternalist şi autoritarist. al unor principii de operare pe piaţă. născut nefiresc. Toate acestea garantează stabilitatea relaţiilor cu partenerii de afaceri. al unor practici de management. la creşterea încrederii în întreprindere. Un management conservator. ori că încălcarea legii nu e întotdeauna sancţionată. refuzul inovaţiei în practicile de afaceri. către obiective pe termen scurt. cu angajaţii. printr-un transfer de proprietate de la stat către zona privată. se poate vorbi de o asociere puternică între lipsa de etică şi succesul pe o piaţă în care incertitudinea. Capitalul românesc e lipsit de conştiinţă. definită în jurul unor valori. situat în afara opţiunii moral – imoral. deci un management neprofesionalizat. făcută din economii de familie. pe dezvoltare personală. o afacere ce nu aduce pieţei investiţii semnificative. precum diferitele forme de privatizare inventate de guverne. pe bună deptate – o povară sau o piedică. părând uneori chiar încurajată de către administraţie şi de către societate. conservatorismul. Un management cvasi-anomic. un management care constată că unul din cele mai simple moduri de a obţine profit este încălcarea sau eludarea legii. Un management confuz. În aceste condiţii. este o afacere chinuită. nemaiavând resurse să se dezvolte. capitalul românesc nu a avut răgazul să-şi creeze o identitate proprie. concepţia agresivă faţă de piaţă şi concurenţă a managerilor din IMM-uri.remarcă o tendinţă a IMM-urilor de a recompensa instabilitatea pe piaţă cu o sporire a stabilităţii în relaţiile interumane. cu partenerii de afaceri. uneori pe căi discutabile moral. la îmbunătăţirea imaginii personale a proprietarului şi administratorului. cu angajaţii şi cu comunitatea. indiferent la problemele etice ridicate de procesul de decizie şi de raportul dintre companie şi grupurile din afară. Afacerea românească Operând într-un mediu politic ostil şi corupt. atât în raporturile cu proprietarii cât şi în relaţiile cu consumatorii şi cu comunitatea. la creşterea loialităţii faţă de companie. rezultat al unor experimente adesea nereuşite. care nu pune mare preţ pe specialişti. Există însă şi factori care descurajează practicile de responsabilitate socială în IMM-uri: lipsa de cultură managerială a proprietarilor şi adminstratorilor. un management netransparent şi nedornic de comunicare. este o afacere care rareori urmăreşte să se dezvolte şi să inoveze domeniul în care operează. insensibil la schimbări din afară.

. există suficiente analogii între întreprinderile mici româneşti şi cele vest-europene. deşi operează în contexte diferite. Aceste asemănări pot sta ca argument pentru ideea după care responsabilitatea socială nu mai este doar un atribut al companiilor multinaţionale ci.Deşi s-au născut în culturi de afaceri diferite. RSC este o soluţie şi pentru IMMurile româneşti. o condiţie elementară a jocului economic într-o piaţă deschisă. pur şi simplu.

2005  Lewis P. A Manager’s Guide to Resolving Ethical Problems.BIBLIOGRAFIE  Dan Craciun.V. Massachusetts. Harvard Business School Press. Ed. Paideia. Vasile Macoviciuc : “Etica afacerilor”. 1995  Curs ETICĂ ÎN AFACERI Prof. Sorin MAXIM . în „Journal of Business Ethics”. Boston. p. Vasile Morar. 839-853  Laura Nash: “Good Intentions Aside. 2nd edition. 14 / 1985.: “Defining ‘Business Ethics’: Like Nailing Jello to the Wall. dr.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful