CONCEPTUL DE ETICA IN AFACERI PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ

la nivel individual sau colectiv”. O companie este responsabilă social în măsura în care ţine seama nu doar de interesele acţionarilor. etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. sugerează că „etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens [cel conturat în definiţia lui Lewis]. Etica în afaceri presupune a abate nişte resurse de la traseul impus de calculul strict al eficienţei economice. să se contrazică. oportunităţi. ci de interesele tuturor grupurilor afectate de activitatea ei. etica în afaceri este un cost. daunele teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri. chief editor la secţiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press. resurse umane şi de timp. Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă. ce acţionează ca agent al acestui sistem. În forma clasică a filantropiei corporatiste. Ca atare. activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu [ceea ce este moralmente] bine şi rău” . T. astfel încât despre o corporaţie se poate spune uneori că.ETICA IN AFACERI – definiţii si concepte R. ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale. de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină «etica» afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali”. în forma reglementată a donaţiei şi sponsorizării ori în forma modernă a programelor de responsabilitate socială corporatistă (RSC) integrate în strategiile de management. precum investiţii sau dezvoltare. Comportamentul şi declaraţiile pot. V. într-un foarte recent tratat semnificativ intitulat Business Ethics. expertiză. etica în afaceri şi forma ei cea mai vizibilă. a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”. Crisp vrea să spună că etica în afaceri urmăreşte să evalueze şi să susţină cu argumente raţionale valorile şi normele morale care ar trebui să guverneze jocul economic. Nu este un standard moral separat. propriile sale probleme specifice”. A European Perspective: „Etica în afaceri este studiul situaţiilor. în serviciul comunităţii. fie enunţată explicit. De George defineşte etica în afaceri: „perspectiva etică. Roger Crisp. fie implicită în comportament. sunt opţiuni nedeterminate de lege. deşi afişează un credo etic pus. P. implicarea socială a companiilor a fost . implicarea socială a companiilor. Mai mult. Laura Nash: „Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale. Rolul eticii în afaceri Etică în afaceri înseamnă a introduce în deciziile de zi cu zi şi în strategiile de management şi alte norme decât cele impuse de lege. chipurile. fireşte. cu speranţa că explicaţiile sale pot contribui la ameliorarea practicii morale în mediul de afaceri. O definiţie şi mai scurtă propun Andrew Crane şi Dirk Matten. Lewis defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri. Etica în afaceri costă: bani.

etica în afaceri şi programele de RSC au fost considerate bijuteria de lux a marilor corporaţii. În sfârşit. de condiţiile de lucru improprii. un lux al marilor corporaţii. deschisă şi flexibilă. întreprinderile se implică în viaţa comunităţii realizând acţiuni caritabile. în micile întreprinderi predomină relaţiile şi comunicarea informale. în cazul companiilor din domeniile de risc. RSC nu este altceva decât o formă de modernă. astfel. întreprinderile mici sunt vulnerabile pe piaţă. alimentară. În aceste condiţii. în statele europene occidentale este tot mai mult încurajată adoptarea de către IMM-uri a practicilor de RSC. Se . Corporaţiile. fiind supuse presiunii determinate de marile companii cărora adesea le furnizează produse şi servicii. a extracţiei şi prelucrării petrolului.multă vreme percepută drept un cost mai mult sau mai puţin necesar. adesea. Pe de altă parte. un semn distinctiv al forţei economice. Incertitudinea generată de presiunea marilor companii. o cale prietenoasă de comunicare cu societatea. relaţiile interpersonale joacă aici un rol foarte important. în cazul IMM-urilor se poate vorbi de un grad ridicat de interdependenţă în raporturile cu comunităţile. a medicamentelor. În această formă. Astfel. Practicile şi programele de responsabilitate socială devin. marile companii se simţeau obligate să ajute grupurile sociale defavorizate. Implicarea socială. acţionând în sprijinul comunităţilor în vecinătatea cărora operau. de produsele dăunătoare. fiind considerată o cale eficientă de a preveni şi rezolva crizele create de poluare. implicarea comunitară a constituit apanajul celor puternici. implicarea comunitară a luat forma convenabilă social a strategiilor de management al riscului. Mai mult. de management. accesibile şi tot mai interesante pentru micile întreprinderi din mediul occidental de afaceri. până de curând. cât mai puţin dăunătoare de a funcţiona în preajma comunităţii. ca organizaţii deţinătoare de putere economică şi socială. De asemenea. poziţia instabilă pe fostele pieţe tradiţionale forţează micile întreprinderi să se implice în parteneriate strânse. precum industria tutunului. angajaţii având roluri multiple. trebuia să îşi asume nu numai rolul de agenţi economici ci şi pe acela de proteguitori ai interesului public. în relaţii cu caracter personal care să ofere încredere. Într-un studiu referitor la practicile de afaceri din micile întreprinderi occidentale. principalele activităţi privesc rezolvarea problemelor cotodiene. formă a puterii corporatiste Pe de o parte. responsabilitatea socială ia astăzi forma civismului corporatist – o modalitate de a crea relaţii de afaceri stabile şi profitabile pentru toate părţile implicate. Pe scurt. Responsabilitatea socială şi micile întreprinderi Fără a mai fi percepută drept semnul puterii economice. ea a luat chipul generozităţii companiilor prospere. sunt evidenţiate câteva trăsături comune IMM-urilor: distincţia dintre management şi acţionariat este vagă. o modalitate neagresivă. Standardele şi modelele de responsabilitate socială sunt promovate ca o soluţie la problemele tot mai dificile cu care se confruntă IMM-urile pe piaţa europeană. Ca membrii înstăriţi ai societăţii.

printr-un transfer de proprietate de la stat către zona privată. pe inovaţie. care vede în lege – adesea. la creşterea încrederii în întreprindere. Un management confuz. pe dezvoltare personală. al unor principii de operare pe piaţă. Un diagnostic rapid ne arată un management pasiv. Un management amoral. Implicarea socială a întreprinderilor mici duce la creşterea reputaţiei în comunitate. se poate vorbi de o asociere puternică între lipsa de etică şi succesul pe o piaţă în care incertitudinea. Un management închis. definită în jurul unor valori. Mica afacere românească abia izbuteşte să supravieţuiască. Un management cvasi-anomic. Afacerea românească Operând într-un mediu politic ostil şi corupt. neinteresat de reformarea culturii organizaţionale şi crispat în faţa schimbării. rezultat al unor experimente adesea nereuşite. menţinându-se cu greu pe linia de plutire şi căutând moduri de supravieţuire la limita legalităţii. făcută din economii de familie. născut nefiresc. atât în raporturile cu proprietarii cât şi în relaţiile cu consumatorii şi cu comunitatea. este o afacere care rareori urmăreşte să se dezvolte şi să inoveze domeniul în care operează. un management nedispus să rişte şi să accepte competiţia ca pe ceva firesc şi dezirabil. Toate acestea garantează stabilitatea relaţiilor cu partenerii de afaceri. Capitalul românesc e lipsit de conştiinţă. este o afacere chinuită. precum diferitele forme de privatizare inventate de guverne. care nu pune mare preţ pe specialişti. o afacere ce nu aduce pieţei investiţii semnificative. refuzul inovaţiei în practicile de afaceri. vizând doar interesele proprietarilor sau nici măcar pe acestea.remarcă o tendinţă a IMM-urilor de a recompensa instabilitatea pe piaţă cu o sporire a stabilităţii în relaţiile interumane. nemaiavând resurse să se dezvolte. Un management conservator. . un management netransparent şi nedornic de comunicare. un management care constată că unul din cele mai simple moduri de a obţine profit este încălcarea sau eludarea legii. părând uneori chiar încurajată de către administraţie şi de către societate. cu partenerii de afaceri. Afacerea românească este lipsită de anvergură şi perspectivă. Managementul unui astfel de capital e pe masură. al unor practici de management. pe bună deptate – o povară sau o piedică. necum să-şi pună probleme de identitate. stilul de management paternalist şi autoritarist. în care administraţia se confundă cu proprietarul. neîncrederea în autorităţi şi instabilitatea legislativă par a face parte din regulile jocului. capitalul românesc nu a avut răgazul să-şi creeze o identitate proprie. pe valori profesionale. la îmbunătăţirea imaginii personale a proprietarului şi administratorului. către obiective pe termen scurt. pe cunoaştere. deci un management neprofesionalizat. cu angajaţii. este vulnerabilă faţă de evoluţiile pieţei şi faţă de schimbările legislative. la creşterea loialităţii faţă de companie. uneori pe căi discutabile moral. cu angajaţii şi cu comunitatea. În aceste condiţii. insensibil la schimbări din afară. conservatorismul. situat în afara opţiunii moral – imoral. concepţia agresivă faţă de piaţă şi concurenţă a managerilor din IMM-uri. cu clienţii. dacă nu chiar un act răuvoitor al statului. orientat exclusiv către sine. Există însă şi factori care descurajează practicile de responsabilitate socială în IMM-uri: lipsa de cultură managerială a proprietarilor şi adminstratorilor. indiferent la problemele etice ridicate de procesul de decizie şi de raportul dintre companie şi grupurile din afară. ori că încălcarea legii nu e întotdeauna sancţionată.

deşi operează în contexte diferite. pur şi simplu. Aceste asemănări pot sta ca argument pentru ideea după care responsabilitatea socială nu mai este doar un atribut al companiilor multinaţionale ci. RSC este o soluţie şi pentru IMMurile româneşti. . există suficiente analogii între întreprinderile mici româneşti şi cele vest-europene.Deşi s-au născut în culturi de afaceri diferite. o condiţie elementară a jocului economic într-o piaţă deschisă.

2nd edition. 2005  Lewis P. 1995  Curs ETICĂ ÎN AFACERI Prof. în „Journal of Business Ethics”. Massachusetts. Vasile Macoviciuc : “Etica afacerilor”. p. Sorin MAXIM . Paideia. 14 / 1985. 839-853  Laura Nash: “Good Intentions Aside. Harvard Business School Press.: “Defining ‘Business Ethics’: Like Nailing Jello to the Wall.BIBLIOGRAFIE  Dan Craciun. Vasile Morar.V. Ed. dr. A Manager’s Guide to Resolving Ethical Problems. Boston.