ETICA ȘI AFACERILE

Ce este etica în afaceri? De multe ori definiţiile formale au efectul nedorit de a face ca
sensul (aparent) clar al unor termeni să devină obscur. La prima vedere, este uşor de înţeles
că etica în afaceri este un domeniu care urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce
se ridică în mod curent în activitatea agenţilor economici dintr-o societate capitalistă. Este
clar, ce-i drept, însă foarte aproximativ. Să vedem în ce măsură un plus de precizie ne ajută să
înţelegem mai bine ce este etica în afaceri. Unul dintre autorii cei mai proeminenţi în acest
domeniu, defineşte etica în afaceri drept perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie
enunţată explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri.
Comportamentul şi declaraţiile pot, fireşte, să se contrazică, astfel încât despre o
corporaţie se poate spune uneori că, deşi afişează un credo etic pus, chipurile, în serviciul
comunităţii, daunele teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele
convingeri. Fără a fi prea siguri dacă am înţeles bine, acesta situează etica în afaceri la
nivelul unei simple descrieri a ceea ce declară şi face efectiv un agent economic, în raport cu
anumite considerente etice.
Un alt autor defineşte etica în afaceri drept acel set de principii sau argumente care ar
trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv. Dacă suntem de acord
că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri
în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. Cu sentimentul
că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, etica în afaceri îşi delimitează
problematica la nivelul normelor de comportament moral care indică agenţilor economici ce
trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.
În opinia sintetică a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la
secţiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat,
etica în afaceri este un domeniu de investigaţii filosofice, având propriile sale probleme şi
teme de discuţie, specialişti, publicaţii, centre de cercetare şi, desigur, o varietate de curente
sau şcoli de gândire. În acest sens, Crisp sugerează că etica în afaceri se referă la străduinţele
filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al
doilea sens cel conturat în definiţia lui Lewis, de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină
etica afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali. Nici mai mult, nici mai puţin.
Majoritate celor care scriu despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o
definiţie explicită a eticii în afaceri, ci presupun că sensul intuitiv al expresiei ca atare este

1
suficient de limpede pentru a nu mai avea nevoie de precizări pedant academice. Or, nici
această presupoziţie nu este întru totul corectă.
Observăm cu uşurinţă că etica în afaceri este o expresie compusă, al cărei sens poate
fi inteligibil numai în măsura în care cititorul neavizat ştie ce înseamnă cuvintele etică şi
afaceri. Cu această condiţie, este uşor de înţeles că, în rând cu etica medicală, etica juridică
sau bioetica, business ethics este o teorie etică aplicată, în care conceptele şi metodele eticii,
ca teorie generală, sunt utilizate în abordarea problemelor morale specifice unui anumit
domeniu de activitate, precum medicina, justiţia sau afacerile. În sensul său propriu, etica sau
filosofia morală este o interpretare teoretică a ethosului şi a fenomenelor morale.
Reflecţia etică îşi propune să clarifice cu instrumente teoretice o serie de probleme,
precum: Putem fi morali? De ce să fim morali? Cum să fim morali? Ce sunt binele şi răul,
plăcerea şi datoria, dreptatea, demnitatea sau mărinimia? În ce constă fericirea şi cum poate fi
ea atinsă şi păstrată? Ce fel de argumente raţionale pot susţine în mod consistent o anumită
angajare sau decizie morală? Cât de puternică este influenţa factorilor iraţionali în atitudinile
noastre morale? etc. Etica nu încearcă să răspundă la aceste întrebări din perspectiva specifică
a vreunei categorii particulare de oameni, ci se străduieşte să afle răspunsuri cu valoare
universal valabilă.
Ce ar trebui să facă un om spre a-şi realiza dorinţele, scopurile şi idealurile, astfel
încât să poată atinge maxima împlinire a fiinţei sale, fără a face însă inutil rău celorlalţi, ci
lăsând pe fiecare să-şi caute propria împlinire personală şi chiar contribuind la progresul
întregii societăţi? – aceasta este interogaţia fundamentală, ce stă în miezul investigaţiilor
etice. Eticile aplicate pun şi ele exact aceeaşi întrebare, însă o fac din perspectiva unei
anumite categorii sociale particulare. Ce ar trebui să facă un medic sau o asistentă medicală
spre a fi cât mai deplin realizaţi în profesia lor – apărarea sănătăţii şi vieţii pacienţilor? Cum
ar trebui să se comporte un om al legii, fie el judecător, procuror sau avocat, pentru a se
apropia cât mai mult posibil de optimitatea profesiei sale – actul de justiţie?
De ce este importantă astăzi etica în afaceri? „Fie ca o reacţie faţă de cultura yuppie
din anii ’80, fie ca un reflex al mişcării ’caring, sharing’ din anii ’90, etica în afaceri a devenit
o modă” – spune Elaine Sternberg, o autoare britanică de prima mână, despre care voi vorbi
de asemenea pe larg în secţiunea a doua. După care se grăbeşte să adauge: Spre deosebire
însă de hoola hoops sau Rubik cubes, etica în afaceri nu este o modă trecătoare.
Merită să trecem în revistă fenomenele sociale, economice şi culturale pe care le
menţionează Sternberg pentru a explica temeiul afirmaţiei sale de mai sus. În primul rând,
trebuie subliniat faptul că puterea şi influenţa firmelor private asupra întregii societăţi este

2
mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent întâlnite în mediul
de afaceri, pot să provoace imense daune şi prejudicii indivizilor, comunităţilor şi mediului.
Politicile guvernamentale din anii ’80, de exemplu, au scos în relief anumite probleme
de etică în afaceri, care se pun acum cu mare acuitate şi în tranziţia societăţii româneşti spre o
economie de piaţă funcţională. Atât în ţările occidentale, cât şi în ţara noastră programele de
privatizare au făcut ca numeroase întreprinderi aflate o vreme în proprietatea statului să se
adapteze cerinţelor de eficienţă şi rentabilitate ale unor afaceri comerciale. Drept urmare, noii
lor manageri au dispus masive concedieri de personal, acordându-şi lor însă remuneraţii
substanţial mărite. Moralitatea acestor măsuri a fost pusă vehement sub semnul întrebării de
către opinia publică, stârnind dezbateri aprinse în legătură cu obiectivele esenţiale pe care
trebuie să le urmărească întreprinderile comerciale: trebuie acestea să se pună în primul rând
în serviciul bunăstării generale a societăţii ori să servească mai presus de orice interesele
acţionarilor? O dată cu retragerea totală sau parţială a administraţiei de stat din anumite
sectoare de activitate pe care le-a controlat timp de multe decenii, s-au pus tot mai multe
întrebări în legătură cu măsura în care firmele private ar trebui să preia responsabilităţile pe
care statul şi le-a declinat. Speranţele că oamenii de afaceri ar putea să susţină financiar
dezvoltarea artelor, a ştiinţei şi educaţiei nu sunt câtuşi de puţin ceva de dată recentă.
Nouă este însă transformarea speranţelor în aşteptări şi chiar în pretenţii; ceea ce
odinioară se considera a fi doar generozitate voluntară apare în opinia tot mai multor oameni
drept „responsabilitate socială”. Nouă este şi vehemenţa cu care o bună parte a opiniei
publice solicită firmelor şi corporaţiilor private să se implice în eradicarea tuturor relelor din
societatea contemporană. Nu e suficient ca investitorii să ofere pe piaţă produse de tot mai
bună calitate, mai sigure şi mai accesibile pentru consumatori sau ca aceştia să asigure
condiţii de lucru tot mai bune pentru salariaţi, ci şi să salveze speciile biologice în pericol de
dispariţie, să protejeze monumentele istorice, să susţină sistemul de sănătate ori să se implice
în eradicarea sărăciei pe întreaga planetă.
Până acum, proaspeţilor noştri milionari nici măcar nu le-a trecut prin minte să
sprijine arta, ştiinţa, sănătatea sau educaţia; cel mult unii s-au implicat financiar în
sponsorizarea unor cluburi de fotbal, în terenuri de golf sau gale de box, în vreme ce alţii se
pretind mari vânători de animale sălbatice mari şi mici). O dată cu creşterea influenţei
sectorului privat asupra întregii vieţi economice şi sociale, interesul canalelor mediatice faţă
de lumea afacerilor a sporit constant. Ajunse din ce în ce mai frecvent pe prima pagină,
malversaţiunile oamenilor de afaceri au stârnit reacţii, critici şi comentarii aprinse din partea
opiniei publice, sporind interesul general faţă de moralitatea agenţilor economici şi a

3
funcţionarilor publici cu atribuţii şi competenţe dubios exercitate în gestionarea avuţiei
naţionale. Din acest punct de vedere, ne putem mândri cu faptul că suntem la un nivel
comparabil cu lumea occidentală; după 1990, România a avut parte din belşug de scandaluri
mediatice, numai că, spre deosebire de occidentali, noi suntem încă în aşteptarea marilor
procese în justiţie, care să-i trimită pe vinovaţi după gratii şi care să zdruncine cât de cât
sentimentul de imunitate al noilor potentaţi politici şi financiari.
Sub presiunea efectelor direct perceptibile în viaţa lor a politicilor interesate şi
„egoiste” ale marilor corporaţii şi a strategiilor guvernamentale orientate spre descătuşarea
mecanismelor concurenţiale ale pieţei libere, pe larg prezentate şi dezbătute în mass-media,
militantismul diferitelor grupuri şi categorii de stakeholders s-a intensificat progresiv, sporind
interesul opiniei publice faţă de etica afacerilor şi a adminstraţiei publice. Greu traductibil în
româneşte prin cuvântul „participanţi”, termenul englezesc stakeholders desemnează toate
grupurile sociale afectate direct sau indirect de activitatea firmelor comerciale; mai mult
decât atât, aceste grupuri iau parte la „jocul” economiei de piaţă, nu doar în calitate de
„spectatori”, ci şi în calitate de participanţi activi (ca nişte „figuranţi”), întrucât fără
implicarea lor, activitatea firmelor comerciale ar fi imposibilă (ca un spectacol de teatru în
care vedetele şi-ar da replicile pe o scenă pustie în faţa scaunelor goale).
Printre cele mai importante categorii de stakeholders se numără salariaţii,
consumatorii şi comunităţile locale. De exemplu, cei mai buni salariaţi din ţările occidentale
încep să fie atraşi nu numai de mărimea salariului şi a bonificaţiilor, ci tot mai mult de
satisfacţia intrinsecă a muncii lor, de posibilităţile de perfecţionare profesională şi, nu în
ultimul rând, de calitatea morală a celor care îi angajează. Pe măsură ce se profilează o
descreştere numerică a candidaţilor din rândurile unor grupuri tradiţional favorizate, profilul
etic al firmei devine un criteriu cheie în lupta pentru atragerea şi păstrarea angajaţilor
performanţi.
Pe de altă parte, dacă primele „mişcări” ale consumatorilor au urmărit cu precădere
calitatea şi preţul produselor şi serviciilor, acum se afirmă tot mai activ aşa-numitul vigilante
consumerism, o mişcare de boicot al produselor scoase pe piaţă de firme ce stârnesc
dezaprobarea publicului întrucât folosesc tehnologii poluante, exploatează forţa de muncă
extrem de ieftină din Lumea a Treia, sprijină regimuri politice opresive etc. În consecinţă,
firmele care vor să atragă aceşti consumatori din ce în ce mai critici şi mai exigenţi trebuie să
fie foarte atente cum abordează problemele de etică în afaceri. Se intensifică, totodată,
activismul şi implicarea grupurilor din ce în ce mai numeroase de shareholders – acţionarii
firmelor comerciale. O dată cu explozia pieţelor de capital şi a operaţiunilor bursiere, tot mai

4
mulţi oameni devin acţionari ai firmelor cotate la bursă, iar curentele de opinie civic militante
încep să îşi facă simţită influenţa în definirea strategiilor manageriale.
Creşterea interesului faţă de etica în afaceri este determinată şi de schimbarea naturii
înseşi a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul
de globalizare, căruia îi vom acorda o atenţie specială în a doua secţiune a manualului.
Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe şi mai dinamice decât au
fost vreodată până acum. În consecinţă, apar probleme noi, iar certitudinile valoric-normative
ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea unui context multinaţional şi
multicultural, în care criteriile corectitudinii morale diferă şi se modifică rapid. Drept urmare,
chiar şi problemele mai vechi devin tot mai greu de soluţionat, iar afacerile trebuie să repună
în discuţie anumite principii şi valori considerate până de curând a fi de la sine înţelese.
Creşterea importanţei acordate eticii în afaceri se explică şi prin modificările suferite de
strategiile şi structurile corporaţiilor. Curente recente în teoria şi practica managerială,
precum total quality management, ca şi procesele de restructurare şi redimensionare a
firmelor de top au condus la abandonarea multor practici tradiţionale de conducere a
proceselor economice. Ierarhiile manageriale stufoase şi rigide s-au aplatizat considerabil.
În consecinţă, autoritatea şi răspunderea decizională s-au dispersat din ce în ce mai
mult în cadrul firmei: decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase şi de
către tot mai mulţi angajaţi. Iată de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top
managementul să înţeleagă cât mai bine complexitatea problemelor de natură etică; toţi
membrii unei firme trebuie să cunoască valorile şi ţelurile esenţiale ale organizaţiei şi cum
trebuie să se reflecte acestea în conduita practică a firmei în mediul economic. Dar pentru ca
etica în afaceri să se disemineze în toate ungherele unei firme, ea trebuie să fie mai întâi
înţeleasă. Înţelegerea criteriilor morale de conduită în afaceri este deosebit de importantă,
deoarece noile structuri
organizaţionale dau naştere unor noi complicaţii, legate de circulaţia informaţiilor şi
administrarea informaţiilor în cadrul diferitelor colective de lucru şi al întregii organizaţii,
pentru care nu există precedente tradiţionale.
Pentru ca „împuternicirea” angajaţilor să aibă succes, o înţelegere temeinică a eticii în
afaceri este absolut necesară. Fireşte că lista acestor schimbări majore, de natură să sporească
importanţa eticii în afaceri, este incompletă; multe alte aspecte pot intra în discuţie. Sper însă
că aspectele la care m-am referit sunt suficiente pentru a susţine convingător ideea că
interesul crescând în întreaga lume faţă de etica în afaceri nu este doar o modă trecătoare,
indusă de „imperialismul cultural” nord-american.

5
 Cuvântul de etică provine din grecescul ethos , care înseamnă caracter sau obişnuinţă,
datină. Termenul de morală ne parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru. Cicero
este cel care traduce ethos în latină prin mores, adică moravuri, obiceiuri . Astăzi noi folosim
cuvântul ethos referindu-ne la atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi
sau popor sau grup uman.
Etica generală sau filosofia morală se compune din trei domenii sau nivele:
a) eticile de gradrul I sau etica valoric-normativă (studiul marilor teorii şi doctrine
etice);
b) eticile de gradul II sau meta-etica (studiul 3 limbajului moral, atât al celui utilizat
de eticile de gradul I cât şi a limbajului comun);
c) eticile applicate, analiza unor fenomene sau cazuri morale particulare (avortul,
eutanasia, clonarea sau problemele mediului, afacerilor etc.) prin intermediul criteriilor şi
teoriilor propuse de eticile de gradul I şi/sau II
A fi etic nu se confundă cu a te conforma pe deplin unor modele de conduită acceptate
în societate. Dacă ar fi aşa atunci conformismul ar fi identic cu care a produs cel mai oribil,
abominabil fenomen, Holocaustul împotriva poporului evreu; or, ştim bine, au fost momente
în istoria omenirii (unele recepte precum conformismul nazist) când a te conforma era
sinonim cu a nu te opune crimei sau chiar a săvârşi pentru că aşa se cere şi, ea este acceptată
de societatea noastră... era identic cu a-i dispreţui pe cei consideraţi din anumite motive,
„inferiori“ („evrei“, slavi“, „ţigani“, „negri“ sau „cei din colonii“ sau „cei din Lumea a treia“
etc.). Mai mult, dacă a fi etic în comportare ar fi tot una cu fenomenul de conformitate
majoritară atunci problemele morale ar fi relativ uşor de rezolvat doar prin apel la sondaje de
opinie. Or, „ce trebuie să faci“, când este vorba de pildă, de eutanasiere, de avort, de
pedeapsă capitală, de atitudinea faţă de homosexualitate sau lesbianism, de atitudinea faţă de
cei infectaţi cu HIV etc. nu poate depinde numai de opinia generală, de starea psihologiei
colective la un moment sau altul. După cum o să vedem în continuare, etica nu este
reductibilă doar la „ce se spune“ sau la „ce se face“, pentru simplul motiv că multe lucruri
„spuse“ s-au dovedit a fi, cu certitudine, profund greşite şi multe lucruri „făcute“ „de mulţi“,
sau „de majoritate“, s-a constatat că au fost, din păcate, indubitabil, dăunătoare,
Se poate spune că etica afacerilor se deosebeşte de alte ramuri ale filosofiei morale
aplicate, branşe care se dezvoltă rapid la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI.
Bibliografia sa este „mai puţin cosmopolită“ decât cea a eticii mediului, eticii medicale sau
cea a bioeticii, de exemplu, iar relaţia sa cu profesioni;tii afacerilor (manageri, brokeri,
directori economici, specialişti în P.R. sau publicitate şi reclamă, distribuitori etc.) este mult

6
mai complexă decât cea dintre etica medicală şi medici sau decât cea care există între etica
mediului şi specialiştii care acţionează împotriva poluării industriale şi turistice.
Etica afacerilor, prin ipotezele sale sociale şi comerciale şi prin alegerea studierii
cazurilor este „esenţialmente americană“.
În anii ’80 s-a considerat că problemele abordate de această etică ar fi specifice doar
marilor întreprinderi, firme şi companii americane care s-ar distinge, spre deosebire de
normele mondiale, printr-o serie de caracteristici:
a) o mărime şi o rentabilitate importante;
b) o istorie lungă, şi, în genere, consistentă la nivel de practici;
c) un mediu unde se afirmă „libere şi nestingherite“ legile pieţei; d) un sistem
legislativ şi juridic foarte evoluat;
e) o fiscalitate scăzută şi un sistem de comunicaţii foarte performant.
Totuşi, chiar şi-n climatul spiritual anglo-american a avut o oarecare audienţă ideea
conform căreia „etica afacerilor rămâne domeniul filosofilor“, care „n-ar cunoaşte prea bine
viaţa afacerilor“ şi care, mai mult, au adeseori, despre aceasta „o părere proastă“. Oricum,
sfaturile lor morale sunt considerate, din această cauză, fie ostile, fie nerealiste, fie purist.
Totodată, şi aici se regăseşte un contrast surprinzător cu lucrările de etică medicală
care afirmă, în general, simpatia pentru scopurile şi practicile specialiştilor din domeniul
sănătăţii. În orice caz, ruptura dintre etica filosofică a afacerilor şi practicienii afacerilor se
explică prin caracterul problematic din punct de vedere moral pe care-l aduce cu sine ceea ce
se numeşte „scopul afacerilor“. Astfel, o întreprindere este o asociaţie de persoane constituită
pentru a încheia tranzacţii comerciale rentabile, iar obiectul rentabilităţii, contrar celui de a
vindeca bolnavi sau de a veghea la respectarea legilor privind sanctificarea vieţii omeneşti
sau, mai mult, de a conserva întregul patrimoniu biotic, nu este considerat la fel de tare, deci
tot atât de vrednic de stimă din punct de vedere moral, precum cel asociat eticii medicale.
Oricum, în aceeaşi ordine de idei, s-a observat că exigenţele rentabilităţii pot intra în
conflict cu normele şi imperativele pe care morala comună le impune indivizilor. Aceasta dă
naştere unei anumite incertitudini în ceea ce priveşte natura moralei în afaceri, incertitudine
care nu se regăseşte în etica medicală sau în etica mediului.
În cazul eticii medicale sau a mediului întrebările puse sunt de tipul: cum pot fi
prezervate valori morale primare, precum viaţa, sănătatea, bunăstarea fizică şi psihică în
chipul cel mai util cu putinţă? În ceea ce priveşte etica afacerilor, întrebările puse sună astfel:
este acest tip special de etică un studiu al mijloacelor permise de a încheia tranzacţii
rentabile? Recunoaşte aceasta şi alte scopuri decât cele ale unei operaţii comerciale rentabile,

7
adică alte scopuri care să se alăture sau să se opună acestuia? La prima vedere, răspunsurile
date, în cel de-al doilea caz, par a fi mai departe de apărarea drepturilor, a valorilor sau a
obligaţiilor fundamentale ale oamenilor. În fond însă, cum anume, adică prin ce mijloace şi
cu ce consecinţe se obţine rentabilitatea, implică un răspuns şi la problemele legate de
respectul sau lipsa de respect pentru viaţă, sănătate, satisfacerea nevoilor bazale etc
Etica afacerilor ocupă o poziţie specială, în branşa generic numită etica aplicată.
Etica afacerilor nu se bucură încă de un statut clar, iar asocierea afaceri – etică
(morală) pare o nepotrivire, o inadecvare de termini
În mod curent (Robert C. Solomon) sunt distinse mai multe nivele ale afacerilor şi ale
eticii afacerilor:
a) nivelul microeticii cuprinde regulile schimbului echitabil între indivizi; Micro-etica
afacerilor desemnează o porţiune foarte mare din etica tradiţională: natura promisiunilor şi
alte obligaţii; natura feluritelor drepturi individuale, intenţiile; consecinţele faptelor şi alte
implicaţii ale acţiunilor individuale
b) nivelul macroeticii se referă la regulile instituţionale sau culturale ale comerţului
pentru o întreagă societate („lumea afacerilor“); macro-etica devine o parte a acelei probleme
majore referitoare la dreptate (justiţie), legitimitate şi natura societăţii, adică la teme care
alcătuiesc filosofia politică şi socială. Sunt puse explicit în acest anume caz întrebări de tipul:
1. care este scopul „pieţei libere“? 2. există, într-un anumit sens, un bine intrinsec al acesteia
alături de telos-ul său? 3. sunt primare drepturile proprietăţii private, în sensul că sunt
anterioare convenţiei sociale
c) nivelul molar al eticii afacerilor este preocupat de unitatea de bază a comerţului şi
schimbului de astăzi – corporaţia. unitatea molară definitivă a afacerilor moderne este
corporaţia32, iar întrebarea centrală a eticii afacerilor tinde să fie pusă cu obstinaţie
managerilor şi angajaţilor celor câteva mii de companii care stăpânesc atât de mult mediul
comercial în întreaga lume. În particular, nivelul molar al eticii afacerilor este compatibil cu
întrebări referitoare la rolul corporaţiei în societate şi la rolul individului în corporaţie
Subiectul predilect, de suprafaţă, al eticii afacerilor îl reprezintă scandalurile
financiare şi „îmbogăţirea peste noapte“ a unora, dar temele reale şi semnificative, de
adâncime sunt, evident, mult mai diversificate. În acest context, Richard T. De George
distinge între probleme micro-morale şi macro-morale şi consideră că, în genere, problemele
eticii afacerilor, luate într-un cadru dat şi raportate la un sistem economic, cel al
capitalismului actual, pot fi împărţite în şase categorii.

8
- Primul tip de probleme priveşte determinarea corectitudinii distribuirii resurselor,
altfel spus, el vizează fundamentele dreptăţii distributive (alocarea resurselor, a
veniturilor să se facă în funcţie de merit, egalitate, nevoi, efort, abilitate etc.). Sunt
constitutive acestui tip de probleme discuţii cu privire la dreptul la proprietate; la
posesie şi folosire, la salarizare echitabilă (corectă), la recuperarea capitalului
investit,
- Un al doilea set de probleme este mult mai conexat eticii aplicate în afaceri şi el se
află explicit în legătură cu modul de conversiune propriu-zisă a unui principiu clar
circumscris al dreptăţii la cazuri particulare. Or, din moment ce rareori avem de-a
face cu două cazuri absolut identice, înseamnă că sunt „cazuri dificile“ ce pun
probleme morale care pot fi rezolvate doar prin discuţii, dezbateri, şi, în cele din
urmă, prin luarea unor decizii pe baza celor mai bune informaţii şi, desigur, pe
baza intuiţiei disponibile.
- A treia categorie de probleme morale ce sunt constitutive domeniului afacerilor se
referă la conflictul dintre diferite valori (libertate, dreptate, egalitate, bunăstare,
securitate personală, productivitate, merit, eficienţă etc.), mai ales atunci când nu
pare a exista o alternativă bună. La limită este cazul dilemelor morale, iar, strict
raţional, aici cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva este să determine şi să
aleagă cea mai bună alternativă şi „răul cel mai mic“.
- Un al patrulea tip de probleme morale apare ca urmare a dezvoltării intuiţilor
morale şi a sarcinii de a le aplica la practicile anticipate anterior. Astfel,
segregarea rasială şi discriminarea în muncă bazată pe criterii de sex sau rasă sunt
practici considerate acum imorale, dar n-au fost evaluate aşa, nu cu mult timp
înainte. Întrebarea care se pune este următoarea: dat fiind faptul că sfera moralei
(„fruntariile moralei“) se află în continuă expansiune cuprinzând şi alte specii
decât omul sau incluzând chiar natura („echilibrul ecologic“), dar şi pentru că
afacerile implică practici referitoare la sacrificarea animalelor în abatoare, sau
practici referitoare la poluarea mediului, de 23 exemplu, înseamnă că nu este
mereu clar cine este responsabil din punct de vedere moral. Înseamnă că etica
afacerilor contribuie din plin la lărgirea temei responsabilităţii în teoria etică şi,
totodată, la adâncirea discuţiilor despre „cine este răspunzător moral“ în toate
aceste noi cazuri.
- A cincea categorie de probleme morale, care nu pot fi eludate într-o etică a
afacerilor, este cea creată de consecinţele pe care le aduc cu ele noile produse
9
 tehnologice, inclusiv tehnicile societăţii informaţionale şi cele de manipulare
genetică. Problemele ridicate de progresul tehnicii sunt, într-un fel, un nou tip de
probleme necunoscute anterior. Există astăzi posibilitatea de a distruge rasa
umană ca şi mediul înconjurător astfel încât el să nu mai poată fi suportul
generaţiilor viitoare; există, de asemenea, posibilitatea de a consuma resursele
neregenerabile. Or, toate aceste situaţii afectează afacerile şi impun soluţii la
întrebări de tipul: este moral să se investească într-o tehnologie de vârf dacă sunt
deja identificate „pericole“ şi „ameninţări“ sau este moral, imoral sau este neutru
din punct de vedere moral dacă angajaţii continuă să lucreze în asemenea
întreprinderi?
- În fine, ultima categorie de probleme se referă la modul în care se aplică valorile
morale acceptate în chip obişnuit şi se referă la interdicţiile care se impun în
conducerea afacerilor şi a întreprinderilor. Este vorba în acest caz de ceea ce este
acceptat tacit de cvasitotalitatea oamenilor, de pildă că minciuna şi furtul sunt
două acte imorale, de asemenea, lezarea altora şi luarea de mită.

10