Introducere

Misiunea eticii este aceea de a expune aspectele teoretice ale moralei precum şi aceea de a
constitui un ghid practic, real, care să canalizeze şi să amelioreze viaţa morală a societăţii.
Rolul eticii este deci, acela de a veni în ajutorul instituţiilor şi persoanelor să decidă ce este
mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în desfăşurarea
acţiunilor lor. Etica analizează practic vorbind, morala şi izvoarele ei.Făcând apel la raţiunea
şi bunul simţ al omului, ea încearcă să canalizeze toate eforturile umane spre IDEALUL
MORAL. Unii specialişti consideră că etica nu are, ca ştiinţă, un caracter utilitar deoarece
impune nişte norme facultative vizând conduita oamenilor în societate. Realitatea însă
contrazice aceste păreri întrucât etica are pe langă funcţia sa de informare asupra unor norme
de conduită morală şi aceea de relevare a realităţii reflectate de activitatea umană în general.
Prin valorile pe care le promovează, această ştiinţă îşi aduce o importantă contribuţie la
promovarea judecăţiilor de valoare referitoare la conduita umană, şi ne ajută să dobândim
deprinderi utile în a deosebi binele de rău.
Etica are aşadar o multitudine de aspecte care încearcă să cristalizeze raţionamente sănătoase
legate de sensul vieţii, de relaţiile cu semenii, de modul în care ar trebui să trăim şi să
convieţuim. În contextul actual când asistăm la manifestarea unei mari varietăţi confesionale
şi culturale, la accelerarea tendinţelor de globalizare, la reafirmarea valenţelor concurenţiale
ale pieţei libere, valorile morale ca simboluri şi obiective, vin să se afirme sub forma unor
necesităţi imediate, menite să ducă la crearea unui climat de colaborare, încredere şi
solidaritate.
Etica ne spune ce trebuie să facem, iar cunoaşterea binelui poate fi învăţată.
Trecând în revistă cercetările psihologice de dată recentă, specialistul James Rest rezumă
principalele rezultate astfel: “ Între 20 şi 30 de ani tinerii adulţi trec prin modificări
spectaculoase ale strategiilor lor de soluţionare a problemelor etice. Aceste modificări sunt
legate de anumite schimbări de percepţie socială şi de roluril esociale pe care şi le asumă
indivizii. Anvergura acestor modificări este dependentă de durată şi nivelul scolarizării
fiecăruia. Experimentele educaţionale de a spori acuitatea sesizării problemelor morale au
avut rezultate pozitiv-măsurabile.” Din studiile efectuate rezultă că o persoană este
influenţată comportamental de către judecata şi percepţia sa morală. Toate aceste rezultate vin
să confirme şi studiile lui Lawrence Kohlberg, unul dintre cercetătorii care au demonstrat că
abilitatea unei persoane de a rezolva probleme etice se poate dezvolta de-a lungul vieţii, iar
educaţia are un rol în cadrul acestui proces(Kohlberg 1981, p37-75). Revine totuşi întrebarea
(ca un lait-motiv) referitoare la necesitatea de a fi morali:
”De ce sunt eu obligat să respect normele morale, mai ales atunci când comportarea mea nu
intră în contradicţie cu legislaţia? ”
Răspunsul nu poate fi cuprins într-o singură frază, el reprezentând o sumă de raţionamente:
pentru a te armoniza cu membrii colectivităţii din care faci parte; pentru a te adapta cerinţelor
societăţii şi a te încadra din punct de vedere social; pentru armonizarea necesităţiilor
individuale (bio-psihice) cu exigenţele unui comportament elevat; pentru rezolvarea unor
contradicţii intime ale individului în legătură cu ceea ce este el la un moment dat şi ceea ce se
doreşte a fi; pentru a echilibra tendinţele bipolare din individ cum ar fi: realism-visare,
egoism-altruism, superficialitate-seriozitate, etc.; realizarea unui progres individual şi colectiv
în direcţia perfecţionării şi desăvârşirii; pentru a te bucura de aprecieri pozitive din partea
societăţii; pentru construirea unei atitudini demne, superioare, dominate de un comportament
civilizat.
Se observă din cele relatate mai sus ca respectarea unui cod de norme de convieţuire este
imperios necesară pentru că oferă un cadru civilizat de relaţionare care vine să satisfacă atât
exigenţele individuale cât şi cele colective. Numai în astfel de condiţii se pot reliefa
adevăratele sensuri ale existenţei noastre. Acceptarea de către teoreticieni, spre exemplu, a
drepturilor omului nu este unanim acceptată, existând anumite contradicţii mai ales în zona
propietăţii. În vreme ce marxiştii militează pentru o propietate colectivă asupra mijloacelor de
producţie şi pe dreptul la muncă şi la înstruire, liberaliştii invocă virtuţile propietăţii private
ghidate de libera iniţiativă şi dorinţa de devenire a persoanei. Vom putea afirma în încheiere
ca rolul şi importanţa eticii în contextul actual sunt nişte imperative ce trebuie să se impună cu
rapiditate, deoarece evoluţia relaţiilor de producţie în strânsă legătură cu progresul tehnic şi
forţele de producţie necesită oarmonizare continuă atât din punct de vedere al legislatiei cât şi
din cel al normelor morale care pot fi implementate mai repede.
Afacerile sunt activităţi umane care stimulează evoluţia forţelor de producţie şi asigură
concordanţa acestora cu relaţiile de producţie atâta vreme cât se bazează pe norme şi principii
morale, pe etică şi moralitate. Una dintre trăsăturile cele mai importante ale unei afaceri este
aceea a competitivităţii, cea care poate asigura rezultate pozitive în confruntările de pe pieţele
concurenţiale. Concurenţa este astfel subordonată competitivităţii şi duce la câştigarea
competiţiei. Competiţia apare ca urmare a interacţiunilor de pe piaţa liberă, concurenţială,
dintre indivizi, grupuri, agenţi economici,care caută să obţină fiecare, rezultatele cele mai
bune.
În limba română termenul de “afacere” provine din franţuzescul “affaire” care ne duce cu
gândul la o acţiune orientată spre obţinerea unor foloase de natură materială. În româneşte
însă datorită diverselor interpretări suferite în perioada comunistă termenul a fost asimilat mai
degrabă cu “bişniţa” sau cu specula. În fond cuvântul are acelaşi sens ca şi cel de provenienţă
franceză marcând o activitate îndreptată în scopul obţinerii unor foloase. Din punct de vedere
al temelor abordate vom considera noţiunea de afacere ca pe o activitate exercitată de către un
agent economic în scopul obţinerii unor rezultate pozitive. Din punct de vedere etic afacerea
trebuie tratată ca o acţiune întreprinsă în scopul obţinerii unui plus de rentabilitate şi de
profitabilitate. Dar nu au fost tratate de-a lungul timpului ca nişte activităţi foarte respectabile.
Ele însă şi-au câştigat respectabilitatea şi credibilitatea atunci când au evoluat într-un cadru
organizat şi marcat de nişte reguli de care fiecare participant a ştiut să ţină seama.

Se presupune că noţiunea de afacere a apărut în Imperiul Sumer. Mai târziu însă în

societatea greacă, activităţile economice erau marcate de doi termeni:

- economică, activitate privată, familială

- hremastică, o activitate mai complexă a cărui rezultat era axat spre profitabilitate şi
câştig

Dacă primul termen definea o activitate vitală de întreţinere şi subzistenţă, cel de-al
doilea îmbracă valenţe egoiste întrucât se orienta spre profitabilitate. Este foarte cunoscută de
altfel întâmplarea lui Thales din Milet. Acesta fiind foarte criticat de către prieteni că se ocupa
în exclusivitate de hrana spirituală în defavoarea celei materiale ahotărât să le dea
concitadinilor o lecţie. Astfel, într-o iarnă, când conform calculelor sale ,în acel an avea să
urmeze o recoltă de măsline foarte mare, el a închiriat pe bani puţini toate presele de ulei din
zona. Cu ocazia recoltei s-a putut observa ca el a avut dreptate şi sub închiriind la rândul său
presele a câştigat o importantă sumă de bani. În perioada creştinismului timpuriu nu toate
activităţiile legate de afaceri puteau fi considerate ca onorabile. Perceperea unor dobânzi
pentru sumele împrumutate se cataloga drept o acţiune total imorală. Nici bogăţia unor
personaje celebre ale epocii nu era privită cu ochi buni şi din această cauză li se cerea acestora
să împartă surplusul săracilor. Dar, în general, activităţiile prin care se ajungea la o îmbogăţire
rapidă au fost dezaprobate de-a lungul timpului iar cămătăria a fost acceptată ca şi practică
financiară abia la începutul secolului XX. Apariţia capitalismului şi apoi extinderea pieţelor
de desfacere a dus la afirmarea unei oligarhii economico-financiare care şi-a pus amprenta
asupra modului de acţiune concurenţial. Lupta în tranşeele afacerilor a devenit atât de
importantă şi de durată încât mulţi teoreticieni au catalogat-o drept “jungla
afacerilor”,“câmpul de luptă” al corporaţiilor sau “maşina de fabricat bani” a capitalismului.
Trecând prin toate aceste “furci caudine” şi purificându-se la focul mocnit aldorinţei de a
genera profitabilitate,”afacerile” au început să-şi câştige un loc binemeritat în contextul
economic actual. Noţiunea de “om de afaceri” devine tot mai onorabilă iar exponenţii
mediului de afaceri se consideră tot mai mult nişte promotori ai unei vieţi economico-
financiare sănătoase. Astăzi aproape toate activităţiile îndreptate spre obţinerea unor foloase
materiale se subordonează noţiunii de afacere. Din aceste motive vom considera că
“afacerea” este o constantă a vieţii contemporane iar valenţele ei legate de moralitate şi etică
le vom aborda ca pe niştevalori ale “cavalerismului modern”. Continuând în această direcţie
vom putea susţine că etica afacerilor, o ştiinţă relativ nouă, are astăzi menirea de a reglementa
atât dimensional cât şi calitativ competiţiile de pe eşicherul economico-financiar
contemporan. Prin urmare astăzi se vorbeşte tot mai susţinut despre nişte noţiuni care în urmă
cu o jumătate de secol păreau ca nesemnificative : etica business-ului, etica managerială, etica
producţiei şi serviciilor,etc.

a) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de clienţii firmei

Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de folosire, avertismente asupra
efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator, etc. Supoziţia generală pe care
se bazează comerţul este cea a consumatorului adult, dotat cu discernământ, inteligent,
capabil să-şi dea seama de riscuri, responsabil (ceea ce, de exemplu, nu se potriveşte copiilor
când este vorba despre jucării periculoase, de ţigări, băuturi, filme excesiv de violente sau
obscene). În cazul producătorului există presupoziţia că este matur, inteligent, responsabil,
bine intenţionat. Ce se întâmplă însă în cazul în care consumatorul este iresponsabil iar
producătorul este necalificat? Piaţa singură nu poate să reglementeze astfel de situaţii. Uneori
ceea ce se oferă pe piaţă nu doar că nu satisface o nevoie, dar, mai mult, poate să lezeze
interesele consumatorului. De exemplu, utilizarea excesivă a imaginilor de femei în reclame
la obiecte de uz casnic le circumscrie acestora o imagine de eterne servitoare ale familiei iar
utilizarea excesivă a imaginii femeilor ca trup întăreşte imaginea că femeile sunt obiect
sexual. Reclama promovează utilizarea femeilor ca obiecte şi a sexului ca mijloc de
manipulare. Ea poate întării prejudecăţile rasiale.

„Reclama uzează de minciuni, iluzii pozitive (vei cuceri lumea dacă foloseşti parfumul X), de
seducţie, kitsch” (Robert Solomon, p.362). Este sistematic încălcat principiul adevărului (al
veridicităţii).

b) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de angajaţi

Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă, deşi sunt fiinţe umane, cu scopuri în sine. Cele mai
dezumanizante tratamente se aplică mai ales în zonele în care există o piaţă a forţei de muncă
caracterizată de monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă). Etica în relaţiile dintre
angajat şi firmă impune introducerea şi utilizarea unor categorii de principii şi norme.

Drepturile angajaţilor şi reglementari în privinţa loialităţii faţă de companie sunt

extrem de importante. Tratarea angajaţilor ca pe o piesă pur înlocuibilă, respectiv un simplu
mijloc, conduce la faptul că şi ei tratează compania ca pe o staţie de tranziţie, o simplă sursă
de salariu şi beneficii. Loialitatea faţă de companie se conturează prin obligaţiile reciproce,
prin atribuire de roluri şi responsabilităţi. Unele dintre acestea sunt contractuale şi legale, dar
ele nu ajung decât pentru îndeplinirea sarcinilor şi nu au o componentă etică: “O slujbă nu e
niciodată doar o slujbă” (Bowie, Norman, Business Ethics, Englewood Cliffs, NJ, Prentice
Hall, 1982). Există mereu o dimensiune morală: mândria faţă de propriile produse, spiritul de
echipă, grija faţă de bunăstarea companiei, ataşamentul faţă de colegi etc. Uneori există
conflicte de valori între valorile companiei şi cele personale. În acest caz, unii angajaţi trag
semnale de alarmă, îşi critică public propria companie.
c) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de acţionari.
Un comportament etic presupune gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă,
confidenţialitate, etc.
d) Comunicarea onestă şi tratamentul corect,faţă de comunitate

Protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii

culturale. Tot din categoria principiilor etice fac parte:
1 consideraţia specială - adică tratamentul corect standard care poate fi modificat pentru
situaţii speciale cum ar fi: ajutorarea unui vechi angajat, prioritatea la angajare pentru o
persoană cu nevoi speciale, comanda dată unui furnizor loial, aflat însă în impas;
2 competiţia onestă - prin evitarea mituirii şi a altor mijloace care nu sunt oneste în
vederea obţinerii unei comenzi;
3 responsabilitatea faţă de organizaţie - acţionând pentru binele întregii organizaţii nu
doar în interes propriu, evitând risipa şi ineficienţa;
4 respectarea legii - evitarea pe căi legale a impozitării nu prin evaziune ci prin urmarea
spiritului şi literei legii.
5 Un sondaj realizat în luna iunie 2000 de către BNA Daily Labor Report în colaborare
cu Ethics Resource Center având ca scop determinarea modului în care angajaţii percep etica
la locul de muncă a relevat faptul că, valori ca onestitatea, dreptatea, adevărul la locul de
muncă, sunt esenţiale pentru o afacere de succes. Un astfel de sondaj a fost realizat şi în anul
1994, ceea a permis specialiştilor aprecierea evoluţiei comportamentului firmelor în acest
domeniu. Rezultatele sondajului au relevat faptul că numărul firmelor care au elaborat şi
implementat coduri etice a crescut de la 60% în 1994 la 79% în anul 2000. Numărul
programelor de training pe probleme de etică a crescut, de asemenea. 55% dintre firme au
afirmat că le utilizează în prezent, faţă de 30%, în anul 1994. Jumătate dintre intervievaţi au
declarat că , în cadrul firmelor lor există aşa-numitele “ethics advice lines”, care oferă
posibilităţi de obţinere a unor sfaturi pe probleme de etică.
Exemple de principii universale:
1 Onestitate – exprim adevărul în cuvintele şi în comportamentul meu, sunt sincer; nu
doar exprim adevărul, dar sunt şi corect.
2 Grijă – nevoile şi sentimentele altora sunt importante pentru mine, iar acţiunile mele
reflectă acest lucru.
3 Respect – ştiu că fiecare persoană este valoroasă şi că trebuie tratată ca atare.
4 Corectitudine – cred în egalitate şi justiţie şi acţionez pentru a mă asigura că toţi
oamenii sunt trataţi cu demnitate.
5 Responsabilitate – ştiu ce nu ar trebui să fac, ce am de făcut şi ce ar trebui să fac; îmi
onorez angajamentele.
6 Solicitudine – încerc să îi ajut pe ceilalţi şi îmi pasă de nevoile lor.
7 Excelenţă – fac tot ce pot, cât mai bine; acţionez pe măsura potenţialului meu deplin.
8 Curaj – fac ceea ce trebuie, chiar dacă este greu sau incomod.
9 Integritate – îmi exprim convingerile şi valorile.
10 Leadership – sunt dispus să ies în faţă şi să mă constitui ca un bun exemplu.

Mediul de afaceri se dezvoltă acolo unde condiţiile economico- sociale se bazează pe

proprietate privată, competiţie, libertate. Acestea sunt condiţiile de bază ale evoluţiei relaţiilor
legate de afaceri. Iar organizaţiile care îţi desfăşoară activităţiile în aceste medii sunt supuse
unor anumite responsabilităţi. Aceste responsabilităţi sunt cele de ordin economic (pentru a
face profit, a îmbunătăţi indicatorii economici şi a poziţiona cât mai bine firma în raport cu
concurenţa), precum şi cele de ordin social (legate de calitatea produselor, de impactul asupra
mediului, de plata salariilor, a taxelor către autorităţi,etc.).
Din punct de vedere teoretic există două tipuri de abordări ale compatibilităţii dintre etică şi
afaceri:

1.Teoria compatibilităţii etica-afacere, care se referă mai ales la impactul cu societatea a

fiecărei organizaţii. Astfel conform acestor teorii orice agent economic are nişte
responsabilităţi faţă de societate, unele prevăzute de lege, iar altele liber-consimţite.
Compatibilitatea dintre etica în afaceri şi afacere se referă în primul rând la segmentul liber-
consimţit care trebuie să se caracterizeze prin:
1 atitudine etică faţă de partenerii de afaceri;
2 atitudine etică faţă de cumpărători;
3 implicarea în viaţa socială;

Unul dintre cele mai elaborate modele ale implicării în social este cel propus decătre
cercetătorii americani A.Caroll şi A.K.Bucholtz numit “Modelul cvadripartit al
responsabilităţiilor corporatiste” care se prezintă astfel:
1 Responsabilităţi legale, pretinse de societate;
2 Responsabilităţi economice, pretinse de societate;
3 Responsabilităţi etice, aşteptate de societate;
1 Responsabilităţi filantropice, dorite de societate;

Cei doi cercetători ne şi oferă o concluzie: “Responsabilitatea socială a uneicorporaţii

cuprinde ceea ce societatea aşteaptă din partea unei organizaţii din punct devedere economic,
legal, etic şi filantropic la un moment dat.”

Fără îndoială că această teorie a compatibilităţii a suferit diverse abordări din partea
managerilor şi cercetătorilor în decursul timpului. Astfel au apărut două moduri de abordare şi
anume:

 abordarea minimalistă care susţine că implicarea în zona socialului trebuie să fie

minimă întrucât şi aşa firmele plătesc prea multe taxe autorităţiilor de orice fel
 abordarea maximalistă care susţine faptul că resonsabilitatea unei firme este mult mai
mare şi mai diversă decât aceeea de a plăti taxe şi a produce profit. Firmele sunt legate
între ele într-o reţea invizibilă, reţea care este ancorată în realitatea socială, fără de
care o poziţionare corectă nu există.

2.Teoria incompatibilităţii etica-afacere, care susţine faptul că nu ar trebui să existe

responsabilităţi etice în afaceri. Etica ţine de viaţa personală a indivizilor, în timp ce afacerea
este un joc al cărui singur scop este profitul (câştigul). Adepţii acestei teoriis usţin că
amabilitatea şi fair-play-ul în afaceri sunt menite numai pentru a masca lupta adevărată dusă
în tranşeele obţinerii unor avantaje de orice fel. În lucrarea “Is Business Bluffing Ethical?”
susţine ideea conform căreia teoria jocului nu este un atribut numai al mediului de afaceri ci şi
al întregii societăţi: “Trăim probabil, în cea mai competitivă dintre societăţile civilizate.
Obiceiurile noastre încurajează un grad înalt de agresivitate în urmărirea aspiraţiilor personale
spre succes. Afacerile reprezintă principala arenă de competiţie, iar ele sunt adaptate unui joc
strategic. Regulile de bază au fost stabilite de către guvern care încearcă să depisteze şi să
pedepsească afacerile frauduloase. Însă atâta timp cât o companie nu încalcă regulile jocului
stabilite prin lege, ea are dreptul legal de a-şi stabili strategia fără a urmări nimic altceva decât
profitul. Dacă urmăreşte o strategie a profitului pe termen lung, compania va păstra relaţii
prieteneşti cu partenerii de afaceri doar atâta timp cât va fi necesar. În acelaşi timp o companie
condusă inteligent nu va căuta avantaje într-un mediu ostil iar astfel de decizii nu sunt de
natura morală ci strategică.” Există astăzi încă multe voci ale managerilor care se ridică
împotriva restricţiilor de orice fel în lumea afacerilor: ”Morala este morala iar afacerea este
afacere”, spun ei, dând de înţeles că mai mult politicienii şi teoreticienii doresc să aplice un
“dresaj miop” unei activităţi liberale în care organizaţia are posibilitatea să se înfrunte cu
concurenţa şi să se specializeze în direcţia obţinerii unor rezultate tot mai bune. Ghidându-se
după proverbul “Hoţul neprins este negustor cinstit”, partizanii acestei teorii susţin
următoarele:

- există crime neelucidate şi criminali neprinşi

- există cazuri de încălcare a legilor soldate cu succese

- sumele mari câştigate din afaceri te ajută să “uiţi de regulile morale”

- rezultatele unor afaceri dubioase nu sunt totdeauna negative35

Alţi manageri susţin “teoria jocurilor” în care protagoniştii trebuie să fie“inteligenţi şi

prudenţi”, apoi “Dumnezeu cu mila”... li se poate accepta orice practică care duce la câştig.
Laureatul premiului Nobel pentru Economie, Milton Friedman este unul dintre apărătorii
fervenţi ai teoriilor legate de piaţa liberă, concurenţa acerbă şi competiţia dură. Singura
îndatorire a managementului este aceea de a respecta legile, în rest toate energiile sale trebuie
canalizate către obţinerea profitului. Politicienii şi teoreticienii doresc să transforme managerii
în marionete lipsite de libertate şi de mijloace de exprimare.Împotriva asocierii etica-afacerii,
există în esenţă următoarele argumente:

- etica în afaceri este mai degrabă o religie decât o ştiinţă

- etica în afaceri este o disciplină bună pentru academicieni, filozofi şi teologi

- angajaţii noştri au un comportament etic, deci noi nu mai avem nevoie de etica

- dacă organizaţia noastră nu are probleme cu legea, atunci noi funcţionăm etic
 - etica managerială are puţină relevanţă practică (după Etica in afaceri, M.Popa,
A.G.Chira, L.M.Scortar, p.124).

Comportamentul neetic în afaceri, dar şi în societate nu mai reprezintă în zilele noastre

o excepţie. Există practici curente ale managerilor de a încălca normele morale în scopul
obţinerii unor câştiguri şi a unor aprecieri pozitive din partea acţionariatului. Studii de caz
multiple, sondaje de opinie la nivel managerial sau simulări în programelede pregătire, au
scos la iveală cauzele tipului de comportament neetic.

Cele mai importante cauze ale acestui tip de comportament ar putea fi:
CÂSTIGUL. Această noţiune influenţează puternic comportamentul managerial
intrucât el este stimulat de intervenţia acţionariatului precum şi de concurenţa de pe piaţă. De
cele mai multe ori managerii interpretează o provocare de concurenţăpe piaţă ca pe o
provocare personală şi atunci acţionează prin toate mijloacelespre a demonstra “cine este mai
bun”.
PERSONALITATEA. S-a demonstrat practic că managerii cu un apetit deosebit
îndreptat spre câştig şi competiţie sunt cei mai înclinaţi spre a încălca normele etice.

CONFLICTUL ROLURILOR. De foarte multe ori, presaţi de dorinţa de câştig,

managerii promovează acele produse care aduc cele mai mari profituri fără a ţine cont de
problematica clienţilor.

COMPETIŢIA. Managerii consideră adesea că o confruntare dintre firmele aflate în

competiţie pe o piaţa este de fapt o înfruntare personală între echipele de conducere sau între
liderii acestora.

CULTURA ORGANIZAŢIEI ŞI A RAMURII . Grupurile conducătoare, liderii

organizaţiilor, pot reprezenta modele de comportament. Dacă însă aceşti lideri îşi desfăşoară
activitatea într-un mediu destructiv din punct de vedere al eticii înafaceri, ei pot deveni
modele negative cu o influenţă malefică asupra membrilor organizaţiilor în care îşi desfăşoara
activitatea.Managerii în general, recunosc necesitatea existenţei şi aplicării normelor etice
înafaceri. Deciziile cotidiene, măsurile pe termen scurt sau lung, au demonstrat prinpractică
efec tivă că pentru a fi eficiente trebuie să respecte anumite norme impuse de etica şi morală.
Ba mai mult, unii teoreticieni cum ar fi Bernhard Gorg, pun în discuţie promovarea unui
sistem de BONITATE MORALĂ care să noteze efectiv ţinuta etică afirmelor ca şi în cazul
hotelurilor. Legătura indisolubilă între etică şi competivitatea firmelor este confirmată şi de
către fostul preşedinte al companiei americane IBM John Akers care susţine că “etica şi
competivitatea sunt inseparabile”.
 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea Științe Economice
Deartamentul Administrarea Afacerilor

Lucru individual
La disciplina: Etica Profesională
Tema: „Rolul și importanța eticii în activitatea unui
specialist modern”

A efectuat: Frunze Valentina

Grupa: BA-161
A vereficat: dr., conf. univ.
Pestușco N.

Chișinău, 2020
 Bibliografie:

1. https://www.bnm.md/ro/content/regulamentul-cu-privire-la-tratamentul-riscului-de-credit-
pentru-banci-potrivit-abordarii
2. https://www.bnm.md/ro/content/recomandari-cu-privire-la-abordarea-bazata-pe-risc-
clientilor-de-catre-banci-vederea
3. https://www.bnm.md/ro/content/implementarea-registrului-riscului-de-credit-fost-finalizata
4. http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/8.pdf?
fbclid=IwAR38epJMXfSL5aN2t-FaDojiFnvkPGQhbJ5wh3-QJVBFAxZ4vdWo5TZyW9k
5. http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-DE-CREDITARE2131752314.php?
fbclid=IwAR38epJMXfSL5aN2t-FaDojiFnvkPGQhbJ5wh3-QJVBFAxZ4vdWo5TZyW9k
6. https://www.micb.md/img/n-reports/Raportul_conducerii_2018.pdf?
fbclid=IwAR2YW6Nea737-zmAUgtvAXPHuUL33q_QPJaxrdmXTfJgugNSF6y4L7KT35g
7. https://capital.market.md/ro/content/riscul-de-credit-problema-care-macina-bancile?
fbclid=IwAR2RvBHrD3wNXGWVeWTCoXwgMhC8F7pQoS2_arMFRuAWVngi1tqpTOla4Y8
8. https://www.expert-
grup.org/en/biblioteca/item/download/653_8744326804aa50eab8ef2d7f71d7c565?
fbclid=IwAR3vmq4uDlcDge9ivGqFFzTW_pI16_JGYIusXO5pZWQTgU9tMDCbGtSUoPk
9. https://www.victoriabank.md/uploads/default/0001/04/508a493663678c84b4d09e03a5e2f9
930c11db53.pdf?
fbclid=IwAR2W8edDizsW3UgJYyoxw1UARSNAqNEPVaRHV5PpWLVjqo4Rte59KR0PNMM