REFERAT

Disciplina: Etica profesională și bazele comunicării

Tema: Rezolvarea dilemelor etice

Chişinău, 2018
Dileme etice reprezintă situaţii conflictuale, când conducătorul trebuie să aleagă nu între două
posibilităţi de a acţiona egale din punct de vedere etic, dar trebuie să decidă, trebuie să facă sau nu
ceva, ce cu toate că este convenabil pentru el sau organizaţie, sau pentru ambii, se poate de
considerat neetic.
Dilemele etice se pot regăsi practic la nivelul oricărei decizii luate în cadrul unităţii economice: în
legătură cu salariaţii, furnizorii, clienţii, concurenţii etc.
Complicitatea dilemelor etice este indiscutabilă şi sunt necesare recomandări practice referitor la
soluţionarea lor.
În acest caz, situaţiile conflictuale trebuie trecute succesiv prin trei filtre pentru a obţine o decizie
etică, decizie care să optimizeze raportul: performanţa economică – performanţa socială. De fapt,
este vorba de trei tipuri de analiză:
§ analiza economică;
§ analiza legală;
§ analiza etică.
Analiza economică abordează problema managerială din perspectiva teoriei microeconomice.
Această analiză se bazează pe convingerea că managerii unei organizaţii trebuie întotdeauna să
acţioneze pentru maximizarea veniturilor şi minimizarea cheltuielilor.
Analiza legală tratează dilemele etice prin prisma teoriei legalităţii, pornind de la ideea că, într-o
societate democratică, fiecare lege reprezintă judecăţile colective, morale făcute de membrii ei în
legătură cu un litigiu determinat. Acest tip de analiză ajută la cunoaşterea legalităţii unei situaţii
dar, deoarece legea nu acoperă decât parţial sfera standardelor morale, analiza legală este
insuficientă în soluţionarea unei dileme etice.
Analiza etică este bazată pe procesele de gândire raţională. Optica este aceea că un manager va
trebui să acţioneze întotdeauna în concordanţă cu anumite principii de comportament, care mai
sunt denumite „standarde etice”.

Managerii pot fi încrezuţi că o acţiune potenţială va fi considerată etică de către publicul larg în
cazul în care respectă unul sau mai multe dintre standardele de mai jos:
· principiul utilitarist;
· principiul individualist;
· principiul justiţiar;
O răspândire mai largă au primit-o primele trei principii de formare a argumentării etice.
Principiul utilitarist - acţionează într-un mod care va aduce cel mai mult bine celui mai mare
număr de oameni. Tot beneficiul, fiind comparat cu dauna pricinuită trebuie să preleveze şi în acest
caz acţiunea se consideră etică. Dacă există mai multe alternative, fiecare soldându-se cu un anumit
nivel al pagubei, se alege varianta cu paguba minimă.
Principiul individualist - acţionează într-un mod care să se bazeze pe libertatea conştiinţei, pe
libertatea individuală. Dreptul unui individ la libertatea de conştiinţă este sprijinit şi întărit prin
oprirea altor indivizi de a limita această libertate. În această abordare responsabilitatea faţă de
societate este marginalizată (de exemplu: un angajat al întreprinderii comerciale discută în afara
acesteia despre politica de preţ în baza dreptului de a vorbi liber).
Principiul justiţiar - acţionează într-o astfel de modalitate încât acţiunea întreprinsă în anumite
condiţii să poată fi considerată o lege, regulă sau normă de comportament universal. Conform
acestui principiu deciziile etice nu trebuie să depindă de rezultatul concret (orice mită este un rău,
minţirea unui client este imorală).
Deciziile etice-Decizii manageriale ideale, convinabile absolut pentru toate părţile cointeresate,
practic nu există. Familiarizarea cu standardele etice permite managerilor să argumenteze decizia
sa părţilor cointeresate, iar ultimilor – să evalueze calitatea argumentelor normale.
Deciziile etice, ca soluţii pentru rezolvarea dilemelor etice, prezintă o serie de particularităţi:
· majoritatea deciziilor etice au consecinţe ample ce nu se limitează la un singur nivel
managerial;
· consecinţele deciziilor etice sunt, în general, nesigure şi greu de estimat;
· cele mai multe decizii etice au implicaţii personale asupra vieţii şi carierei managerilor, mai
ales în condiţiile în care controlul managerial înregistrează rezultatele financiare ale activităţii şi
nu calitatea etică a deciziilor ce au condus la rezultatele respective;
· cele mai multe decizii etice au multiple variante, ele nu reprezintă o simplă alegere între
„da” şi „nu”.
Problema luării unei decizii etice se complică atunci când intră în conflict mai multe valori.
Nu este secret, că pentru manageri contează mai mult indicatorii cantitativi ai eficienţei de aceea
deseori ei tind să evite soluţiile primite din aspect etic, care reprezintă pentru ei anumite dificultăţi.
Aceste dificultăţi pot fi legate de contrariul dintre abordarea etică şi economică sau tehnică, fie de
complicitatea operării cu diferite niveluri ale normelor etice. Ca ajutor în această situaţie pot servi
(ce-i drept într-o măsură limitată) standardele menţionate mai sus şi unele recomandări referitor la
implementarea soluţiilor etice în management.
La apariţia unui conflict între normele etice din diferite nivele, el se recomandă să fie soluţionat
după principiul priorităţii. Aşa conflict e posibil când are loc amplasarea filialelor unei companii
în ţări şi regiuni cu diferite culturi. Cu toate că hipernormele şi macronormele trebuie să domine,
e necesar să fie luate în consideraţie şi micronormele.
Astfel, dacă o companie din vest creează o întreprindere într-o ţară în curs de dezvoltare, se
utilizează regulile tehnicii securităţii primite în occident, ce interzic discriminarea în timpul
angajării şi utilizarea muncii copiilor. Se consideră, că aceste hipernorme vor corespunde
intereselor ţării date, cât şi partenerilor săi. În acelaşi timp, remunerarea muncii trebuie să fie
stabilită în dependenţă de standardele locale, ca să se respecte „principiul echităţii” în relaţiile cu
partenerii săi.
Importanţa aspectului etic, sau măsura în care el trebuie să fie luat în consideraţie depinde, de un
şir de factori prognozabili:
· Consecinţele morale, atât pozitive, cât şi negative;
· Consensul social – nivelul de acord sau dezacord moral din partea societăţii, consumatorilor
sau colectivului organizaţiei cu o decizie sau acţiune;
· Dauna sau folosul probabil, la primirea deciziei pentru grupurile cointeresate;
· Viteza apariţiei consecinţelor;
· Mărimea distanţei (psihologice, culturale) între persoanele care au participat la luarea
deciziei şi acei asupra cărora această decizie o să influenţeze (dacă distanţa e mică, atunci
consecinţele se vor manifesta repede, dacă e mare, consecinţele vor ajunge mai târziu, într-o formă
mai slabă sau nu se vor manifesta deloc);
· Concentrarea urmărilor – procentul de persoane, asupra cărora se vor manifesta consecinţele
deciziei luate.
În scopul soluţionării dilemelor etice din unităţile economice şi luării unor decizii manageriale,
este util să se conducă de următorul model, care presupune parcurgerea anumitor etape:
I. Se culege informaţia pentru o fundamentare multilaterală a deciziei. Dacă sunt atinse
interesele participanţilor de bază în afaceri, managerii prognozează nivelul de influenţă.
II. Se cumulează normele etice corespunzătoare de la diferite nivele. Dacă între ele apar
careva conflicte, se utilizează regula priorităţilor: domină hipernormele, apoi macronormele şi
doar, la sfârşit, micronormele. Însă toate trebuie să fie expuse clar şi pe înţelesul tuturor.
III. După excluderea variantelor inacceptabile se pregătesc două variante argumentate etic
– varianta dorită şi minim acceptabilă.
IV. Se determină, dacă e posibil de modificat varianta minim acceptabilă în cea dorită.
V. Când nu este clar fundamentată decizia din punct de vedere etic este necesar de condus
de alte aspecte: economice, sociale, tehnologice.
Astfel, reducerea personalului în urma modernizării procesului de producţie, dacă este dictată de
necesităţile producţiei, e greu de evaluat din aspect moral. Câştigul sumar de la aşa reducere
(economic, tehnologic) este superior considerentelor morale în folosul păstrării locurilor de
muncă.
Utilizarea flexibilă al eticii afacerilor permite firmelor de vază din străinătate să folosească
maximal potenţialul factorului etic, fără a crea conflicte cu alte componente.
În scopul utilizării mai eficiente a eticii în luarea deciziilor manageriale sunt necesare cel puţin
două condiţii: atenţia managerilor la aceste întrebări şi cultura organizaţională înaltă.
Prima este caracteristică pentru acele companii, unde conducătorii sunt lideri profesionişti, tot
personalul se află pe poziţia că „un business etic – un business bun”, strategia şi tactica se
subordonează satisfacerii cerinţelor participanţilor în afaceri, s-a format un mecanism flexibil de
adaptare la mediul ambiant. În aşa organizaţii se consideră, că etica susţine cultura organizaţională
la un anumit nivel cerut şi aceasta permite de a solidifica businessul.
BIBLIOGRAFIE
[1] Zaiţ N. „Managementul intercultural: valorizarea diferenţelor culturale”, Bucureşti, Ed.
Economica, 2002
[2] Zaiţ N. „Managementul intercultural: valorizarea diferenţelor culturale”, Bucureşti, Ed.
Economica, 2004

[3] Samuel C. Certo „Managementul modern”, Bucureşti, Ed. Teora, 2002

[4] Шпотов Б. «Деловая этика и менеджмент: современные подходы»//«Проблемы теории

и практики управления», №1, 2000