CULTURA ORGANIZAŢIONALĂ ŞI ETICA IN

AFACERI

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Studenți:

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI • Radu Marius Ciprian
FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE • Soare Mariana
DEPARTAMENTUL: MANAGEMENT • Drăjneanu Roxana
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: (IF/FR/ID): ID Anul II, Grupa 50689

Conducător ştiinţific:
LECTOR UNIV. DR. BREZOI ALINA GABRIELA

PLOIEŞTI
2022
 CULTURA
ORGANIZAȚIONAL
Ă
Cultura organizațională

Putem defini cultura organizațională ca fiind modul

specific de gândire, simțire și acțiune, pe care oamenii

dintr-o organizație l-au învățat ca urmare a ansamblului

de proceduri concepute de manageri, dar și a influenței

mediului social în care au trăit și s-au format.

Cultura organizațională
• Cultura organizațională este parte integrantă a abordărilor

moderne referitor la managementul resurselor umane.

• Profesorul O.Nicolescu, definește cultura organizațională ca

„ansamblul valorilor, credințelor, aspirațiilor, așteptărilor și

comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare

organizație, care predomină în cadrul său și-i condiționează

direct și indirect funcționalitatea și performanțele”.

Cultura organizațională
•Elementele culturii organizaționale sunt
structurate după Williams, Dobson și Walters pe
trei niveluri:

•al credințelor și convingerilor întipărite în

conștiința personalului;

•al valorilor și atitudinilor pentru care optează

salariații;

•al comportamentului individual și de grup în

cadrul organizației;
Cultura organizațională
Orientarea spre rezultate

• La nivelul culturii organizaționale, se poate identifica –

conform opiniei profesorului Geert Hofstede – șase
dimensiuni pereche diferite:

 Orientarea spre proces în raport cu orientarea spre

rezultate.

•În culturile organizaționale orientate spre proces, salariații

se concentrează asupra activității de realizat în sine și
asupra mijloacelor utilizate, în timp ce pentru culturile
centrate pe rezultate, componenții organizației depun
eforturi deosebite pentru realizarea anumitor obiective.
 Cultura organizațională
Orientarea pragmatică în
raport cu orientarea
normativă
 Orientarea pragmatică în raport cu orientarea normativă.

În cultura organizării pragmatice, întregul comportament este

subordonat obținerii unor performanțe bune pe piață și
satisfacerii clienților firmei, considerați esențiali pentru
supraviețuirea și dezvoltarea sa.

Cultura organizațională normativă consideră că, respectarea

procedurilor de muncă stabilite, a eticii deciziilor și acțiunilor
întreprinse este primordială în funcționarea firmei.
 Cultura organizațională
Orientarea pragmatică în raport cu
orientarea normativă
 Orientarea inter-organizațională în raport cu orientarea
profesională intra și extra-organizațională.

• În cadrul orientării inter-organizaționale salariații consideră că

firma se preocupă atât de compentența lor profesională cât și
de situația lor familială. Indentificarea intensă a salariațiilor ca
interese , așteptări și comportamente de către managerii firmei
în care aceștia lucrează, face ca salariații să nu pună accent pe
anticiparea viitorului personal.

• În timp ce în cultura organizațională de tip profesional specifică

firmelor care folosesc salariați cu un ridicat nivel de pregătire și
competența, perceperea salariaților este că pe firma o
interesează exclusiv doar competența pe care ei o posedă și o
utilizează și că este de datoria lor să-si anticipeze și să-și
pregătească viitorul.
 Orientarea spre salariați în raport cu orientarea
spre muncă.

• În primul caz, se manifestă un interes deosebit pentru

luarea în considerare a problemelor personale, sociale
cu care salariații se confruntă și pe managementul
participativ, în timp ce în al doilea caz predomină
interesul pentru activitatea profesională a salariaților,
pe îmbunătățirea muncii la nivelul fiecărui post.
  Orientarea spre un sistem deschis in raport cu
orientarea spre un sistem inchis.

• În primul caz , se contureaza o atmosfera destinsa, bazata pe un

„foclor” intern bogat, in care abunda glumele referitoare la

companie si munca in cadrul sau, in timp ce in al doilea caz

predomina preocuparile pentru normare si standardizare.

 Orientarea de tip sistem deschis in raport cu cea de

sistem inchis.

• Culturile organizaționale sunt primitoare fata de salariații noi veniti și

receptive la doleantele acestora (astfel incat acestia in cateva
saptamani devin ,, ai casei”)

• În al doilea caz se pastreaza distantele fata de salariații recent angajati

si doar dupa o perioada indelungata in care poate chiar niciodata.
CONȚINUTUL ȘI SFERA
DE CUPRINDERE A
CULTURII
MANAGERIALE
Cultura manageriala reprezinta ,, filosofia firmei”
privind modul de conducere a afacerilor Mac Millan o
mai numeste ,, ideologia firmei”.

Cultura manageriala va include sistemul de valori,

credintele, aspiratiile, asteptarile si comportamentele
managerilor dintr-o organizatie, care se reflecta in
tipurile si stilurile de management practicate in cadrul
organizatiei.
În sfera de cuprindere a culturii manageriale putem identifica
urmatoarele elemente:

 Sfera de activitate a firmei (tipuri de produse, piețe);

 Managementul (funcțiile critice);
 Stilul de management adoptat;
 Etica (elementele determinante pentru comportamentul
etic);
 Gradul riscului ce va fi acceptat;
 Atitudinea față de competiție (factura ofensivă/ agresivă a
strategiilor firmei);
 Atitudinea față de consumatori (priviți ca parteneri
inteligenți sau ca oameni care pot fi ușor manipulați);
 Atitudinea față de salariați (considerați ca roboți sau ca
participanți inteligenți la activitatea firmei);
 Atitudinea față de gr. externe (atitudinea față de diferențele
gr. din afară, față de instituțiile financiare);
 Propagarea imaginii (poziția firmei in raport cu ceea ce face);
ETICA ÎN AFACERI
• Din punctul de vedere al Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, etica
este definită ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduită
morală corespunzătoare ideologiei unei anumite societăți sau organizații.

• Contextualizată astfel, discuția despre etică porneste de la ipoteza că

afacerile ar trebui să conțină și acea dimensiune numită responsabilitate
socială.

• Susținătorii acestei idei cred că atât marile corporații, cât și firmele mici
au obligații și față de societate, obligații care se situează deasupra celei de
maximizare a profitului.

• Unul dintre argumentele aduse în discuție este acela că, fiind atât de
puternice, corporațiile au datoria să-și asume responsabilități sociale.

• Corporațiile trebuie conduse în beneficiul tuturor celor care au interese

în respectivele firme, (clienții lor, furnizorii, angajații si comunitățile locale)
la fel ca și față de proprietari.
 O cultură organizațională durabilă se bazează pe etica
managementului. Etica managerială cuprinde totalitatea
regulilor si principiilor care definesc conduita în afaceri .

Domeniile la care se referă responsabilitatea etică ale firmei

sunt:

 propietarii;
 salariații;
 clienții și comunitatea;

În funcție de modul în care managerii își definesc poziția lor

față de normele etice, legi, comunitate, precum și în raport cu
motivația și strategia lor, există 2 tipuri de management:
imoral si moral.
 Stadii de dezvoltare morală ale unei organizații

Dezvoltarea morală a unei organizații este determinată de

cultura sa, de valoarea membrilor săi, în special a
managerilor, precum și de succesul său în rezolvarea
problemelor si realizarea obiectivelor.

În analiza studiilor de dezvoltare morală a unei organizații

pot fi avute în vedere urmatoarele ipoteze:

 nu toate organizațiile trec prin toate treptele de

dezvoltare morală;
 Organizația își poate concepe activitatea în orice stadiu;
 dezvoltarea morală nu este un proces continuu;
 nu este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca o
organizație să poată trece dintr-un stadiu de dezvoltare
morală în altul.

În funcție de caracteristicile specifice, pot fi organizații

imorale, orientate spre respectarea legislației, responsabile,
orientate spre principiile eticii si etice.
Factorii care determină etica în afaceri

• Principalii factori care determină comportamentul etic al organizațiilor sunt

reglemetările guvernamentale, codurile de etică, caracteristicile individuale,
regulamentările interne, presiunea socială și gradul de profitabilitate.

• Reglementările guvernamentale interzic anumite activități, procese de

producție sau folosirea unor materiale. Organizațiile trebuie să folosească

aceste prevederi legale. Datorită caracterului lor imperativ, reglemetarile
guvernamentale fac, ca activitatile unei organizatii sa fie legale sau ilegale .

•Dacă reglementarile legale sunt insuficiente si permit desfasurarea unor

activitati incorecte sau care ar leza interesele partenerilor, afacerile pot fi legale,
dar neetice, incorecte.

• Aceasta situatie este frecvent intalnita in practicile firmelor din Romania,

datorita inexistentei unui sistem legislativ coerent.

• În alte situații, chiar sensul reglemetarilor legale determina caracterul neetic al

unor afaceri.
Conducător ştiinţific:
LECTOR UNIV. DR. BREZOI ALINA GABRIELA

Studenți:
• Radu Marius;
• Soare Mariana;
VĂ MULȚUMIM!
• Drăjneanu Roxana;

Anul II, Grupa 50689

Management, ID