CURS 1-2

TERAPIA OCUPATIONALA SI ORTEZARE

In istoria omului s-au dezvoltat mai multe terapii, cea medicala, chirurgicala, kinetica,
ocupationala, complementara, comportamentala, existentiala, siganalitica etc.

De regula fiecarei persoane i se potrivesc asocieri diverse din aceste terapii. De asemenea e
important momentul din evilutia bolii in care aceste terapii trebuie aplicate.

Orice tip de terapie are mijloace si metode proprii. Ca definitie terapia ocupationala e forma de
tratament ce utilizeaza activitati si metode specifice pt a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea
individului de a desfasura activitati necesare vietii, de a compensa disfunctii si de a diminua
impactul deficientelor fizice.

Terapia ocupationala e o profesie ce ajuta o persoana cu o incapacitate sa-si castige potentialul

maxim pt independenta si productivitate in propria sa viata. Terapia ocupationala indruma indivizii
sa se ajute singuri, sa faca ce le trebuie si le e necesar, utilizand restantul functional.

Terapia ocupationala cuprinde activitatile practice ce promoveaza independenta functionala prin

utilizarea activitatilor vietii zilnice si/sau prin modificarea mediului sau echipamentului atunci cand
este necesar.

Terapia ocupationala foloseste anumite activitati pt cresterea, restaurarea starii fizice si psihice a
individului la un nivel functional, necesar vietii cotidiene.

Terapia ocupationala ajuta o persoana sa se adapteze mediului, sau adapteaza mediul pt nevoile
unei persoane, astfel incat aceasta sa devina capabila sa-si desfasoare viata.

Terapia ocupationala e o profesie ce a aparut in scopul mentinerii sau restaurarii starii de sanatate,
si care contribuie la independenta fizica si emotionala, la pastearea starii de bine a individului prin
utilizarea unor activitati selectate in aceste scopuri.

Terapia ocupationala promoveaza conceptul de calitate a vietii, restaurand, reintarind sau crescand
participarea indivizilor la toate activitățile necesare vietii.

Terapia ocupationala e o terapie functionala, avand ca scop educarea pacientului la cel mai inalt
nivel posibil care sa-i permita efectuarea activitatilor vietii cotidiene.
Ea are 3 directii de lucru:
1. Adaptand activitatile individului astf incat sa realizeze ce trebuie cu ce poate (substituții)
2. Adaptand mediul inconjurator la deficitul functional al pacientului.
3. Adaptand maniera fiecarei persoane de a realiza o sarcina cu scop lucrativ.

Terapia ocupationala e o metoda terapeutica in care se includ activitati variate a caror scop nu e de
a realiza doar bunuri materiale (citit, muzica, dans, sport, jocuri).
E un concept mai larg care il include pe cel mai vechi de  ergoterapie, care a fost initial folosita de
scoala franceza. Asocierea mijloacelor terapeutice cu muzica, exercitiile fizice, dansul, dieta,
balneoterapia, si celelalte terapii complementare, formeaza impreuna aceadta terapie ocupationala.

Obiectivele terapiei ocupationale:

*Terapia ocupationala e un mijloc terapeutic ce utilizeaza activitati productive si corporale.
Obiectivele sale sunt:

1
[  ] Restabilirea capacitatii functionale normale
[  ] Dezvoltarea compensatorie a functiilor restante
[  ] Neutralizarea tulburarilor de comportament

Acestea servesc pentru:

[  ] Dezvoltarea capacitatilor de autoservire
[  ] Deplasarea cu mijloace de transport speciale sau in comun
[  ] Sa practice sporturi sau jocuri
[  ] Sa poate desfasura ADL-urile
[  ] Sa-si exercite profesia

Tot ca obiective ale terapiei ocupationale recunoastem:

[  ] Educarea si reeducarea motorie
[  ] Educarea si reeducarea gestuala
[  ] Atenuarea socului psihic
[  ] Stimulatea gandirii pozitive
[  ] Stimularea increderii in sine
[  ] Dezvoltarea personalitatii la persoanele cu handicap major

Modalitatile de abordare terapeutica sunt diverse:

[  ] Biomecanica
[  ] Senzorial-motorie
[  ] Reabilitantă

Ca mod de abordare a pacientui e necesara o evaluare initiala amanuntita care sa cuprinda:

[  ] Un bilant cutanat (in cazul protezarii e obligatoriu)
[  ] Bilant neurologic
[  ] Bilant functional (articular,muscular, gestual, de independenta cotidiana)
[  ] Analiza efectelor acestor activitati din punct de vedere cinetic, organic, fiziologic.
[  ] Alegerea scopului activitatilor practice
[  ] Obtinerea acordului si participarii pacientului

Modalitati de abordare terapeutica:

1. Abordarea biomecanica:
*aplica principiile fizicii si cineticii la miscarile corpului uman
*din punct de vedere fizic al principiilor din fizica ultilizeaza scripeti, parghii, forte, tensiuni, iar
terhnicile biomecanice utilizate sunt:
[  ] Bilantul articular si muscular
[  ] Activitatile de kinetoterapie bazate pe exercitii terapeutice
[  ] Ortezarea
Obiectivele sunt:
[  ] Evaluarea limitarilor de mobilitate, de forta, de rezistenta
[  ] Refacerea mobilitatii, fortei, rezistentei
[  ] Reducerea sau prevenirea diformitatilor
Aceasta abordare se aplica in leziuni neurologice periferice si ortopedice, cu conditia ca sistemul
nervos central sa fie intact. Urmarim controlul asupra miscarilor izolate, crearea sau recastigarea
unor scheme specifice de mișcare, limitarea mobilitatii articulare (unde e cazul), si dezvoltarea
fortei si rezistentei musculare.
Abordarea biomecanica are ca indicatii:
[  ] Reumatisme inflamatorii
[  ] Boli degenerative de tipul artrozelor
[  ] Traumatisme de tipul fracturilor

2
[  ] Amputatiile
[  ] Traumatisme ale mainii si degetelor
[  ] Arsuri
[  ] Leziuni ale unitatii motorii
[  ] Traumatisme vertebro-bazilare
[  ] Distrofii musculare.
Ca si tehnici de terapie ocupationala recomandate:
[  ] Activitati de curatenie (aspirat, maturat, stersul geamului si al prafului)
[  ] Intinsul aluatului
[  ] Cusutul
[  ] Activitati de gravare (intai in ceara, apoi in lemn)
[  ] Taiatul menelor cu fierestraul

2. Abordarea senzorial-motorie:
Se aplica la pacientii cu disfunctii ale SNC  ce evolueaza cu tulburari de coordonare sau cu
tulburari in contrul si modularea miscarilor (parkinson, AVC, coreea, sclerozele).
Principiul de lucru este refacerea functiei motorii cerebrale si ameliorarea performantei motorii.
Obiectivul e refacerea controlului motor, iar terapia foloseste mecanisme neuro-fiziologice pt
normalizarea tonusului muscular si pentru a solicita un raspuns motor cat mai apropiat de normal.
Tratamentul are la baza mecanisme reflexe, iar secventiitatea tratamentului urmeaza etapele
dezvolarii ontogenetice.
Fac parte dintre metodele de terapie prin miscare. Exemple: Brunn Storm. Cuprinde tehnici de
facilitare neuro-musculara proprio-ceptiva (FNP) de tip Voss, Cnott, Kabat, Bobath etc.

3. Abordarea reabilitanta:
Abilitatea e capacitatea din punct de vedere fizic, intelectual, social, economic.
Aceasta abordare dezv pacientilor abilitatea de a munci si a trai cu capacitatea restantă.
Scopul acestui tip de abordare e de a ajuta pacientul sa invete sa traiasca si sa munceasca cu
disfunctiile pe care le prezinta, si sa le compenseze intr-o oarecare masura. Astfel devine un proces
dinamic in care pacientul e membru activ in echipa de recuperare.

Metodele de tratament:
[  ] Evaluarea si antrenarea activitatilor de autoingrijire
[  ] Achiziționarea si antrenarea pacientului pt folosirea dispozitivelor de asistare
[  ] Imbracamintea adaptata disfunctiilor bolnavului (carlige incaltatoare de ciorapi, ciorapi
antiderapanti, camasi cu arici sau capse)
[  ] Activitati casnice si ingrijirea copiilor
[  ] Simplificarea muncii si conservarea energiei
[  ] Activitati legate de munca si profesie

Ca metode de tratament:
[  ] Activitati de relaxare in timpul liber
[  ] Antrenarea cu proteza
[  ] Utilizarea scaunului cu rotile /rulant
[  ] Evaluarea si adaptarea locuintei
[  ] Accesul la transportul in comun
[  ] Adaptari arhitecturale (rampe, lifturi, platforme mobile, usi mai largi, bai speciale, cai speciale)
[  ] Achizitionarea si antrenarea in folosirea ajutoarelor pentru comunicare

Clasele activitatilor practice:

[  ] Activitati productive (olarit, tesut, impletit, prelicrarea lemnului si metalelor)
[  ] Activitati productive complementare (cartonaj, marochinarie, tipografie, dactilografie)

3
[  ] Activitati de expresie (desen, pictura, sculptura, gravura, manuirea marionetelor)
[  ] Activitati corporale ludice (jocuri de miscare, activitati sportive: tenisul de masa, trasul cu arcul
etc)
[  ] Activitati corporale recreative (sah cu piese grele sau magnetizate, fotbal cu pompite ce sufla
aer, joc cu mingi de ping pong dirijate prin curenti de aer etc)
[  ] Activitati de readaptare (adaptarea capacitatii functionale la dizabilitate ce duce in timp la
independenta de participare si comunicare +adaptarea folosirii protezelor si ortezelor)

Echipamente ajutatoare:
[  ] Protezele inlocuiesc un segment corporal
[  ] Ortezele corecteaza atitudini si functii. Pot fi statice sau mobile, unele dintre ele avand piese
mobile (cele dinamice). Aplicarea lor poate fi temporara sau definitiva.
Tipuri de orteze:
[  ] Aparatele gipsate si atelele
[  ] Corsetele
[  ] Colarul
[  ] Talonetele
[  ] Orteze termoformabile
[  ] Genunchiere
[  ] Cotiete
[  ] Glezniere

CURS 3 (17.10.2022)

Obiectivele terapiei ocupationale

Planul de tratament
Evaluarea deficientelor fizice

OBIECTIVELE TERAPIEI OCUPATIONALE:

Terapia ocupationala este un mijloc terapeutic care utilizeaza activitati productive si corporale in
scopul:
-restabilirii capacitatii functionale normale
-dezvoltarii compensatorii a functiilor restante
-neutralizarii tulburarilor de comportament
TELURILE FINALE SUNT:
-restabilirea capacitatii de autoservire
-castigarea/recastigarea capacitatii de deplasare cu mijloace de transport speciale, cu mijloace
ajutatoare sau cu mijloace de transport in comun
-castigarea/recastigarea capacitatii de a practica sporturi sau jocuri, de a desfasura adl-uri si chiar
de a si exercita profesia
Obiectivele terapiei ocupationale sunt:
1. De educare/reeducare motorie
2. De educare/reeducare gestuala
3. De atenuare a socului psihic
4. De stimulare a gandirii pozitive
5. De stimulare a increderii in sine (face parte din dezvoltarea personalitatii la persoanele cu
handicap major)

PLANUL DE TRATAMENT: se stabilește in funcție de datele fiecărui pacient in parte.

Cuprinde culegerea datelor prin:
-consultarea documentelor medicale pe baza foii de observație, a biletului de externare
-consultarea istoricului ocupațional, profesional, social al pacientului

4
-direct prin interviul cu pacientul si aparținătorii
După culegerea datelor acestea trebuie analizate pentru a se identifica problemele fiecărui pacient.
La acest punct trebuie stabilite disfuncțiile din aria performantelor ocupaționale cu reținerea,
notarea disfuncțiilor care beneficiază de mijloace terapeutice din domeniul terapiei ocupationale si
cele care beneficiază si de alte mijloace terapeutice medicale sau nemedicale.

Selectarea schemei de tratament prin identificarea naturii deficitului care trebuie corelata cu
modalitatea de abordare terapeutica, de exemplu: un pacient cu fractura de brat prezinta limitarea
mobilității articulare si deficit de forta musculara, acestea se stabilesc prin evaluare, prin testing
muscular si articular, iar tratamentul consta in program de exerciții terapeutice si activitati de
terapie ocupationala. In cazul hemiplegicilor, evaluarea consta in aprecierea tonusului muscular, a
posturii, a echilibrului, a capacității de miscare pe diferite segmente, tratamentul: abordare
terapeutica de tip Bobath, tratamentul urmareste normalizarea posturii si mentinerea posturii prin
activitati care solicita transferul greutatii si incarcarea (tehnici de facilitare).

Obiectivele tratamentului sunt de 2 tipuri:

-obiective pe termen lung: care urmaresc refacerea functionala, jalonata in viitor (de exemplu:
castigarea independentei pacientului in activitatile de autoingrijire)
-obiective pe etape: urmaresc fiecare treapta intermediara a tratamentului (de exemplu: transferul
pacientului pe pat si din pat, pe si de pe scaunul de toaletă, fara asistenta)

STADIILE TRATAMENTULUI:

Stadiul 1: se bazeaza pe metode auxiliare, cum sunt procedurile ce pregatesc pacientul pentru
activitatile ocupationale si premergătoare activitatilor practice. Aceste metode auxiliare cuprind
exercitii fizice, tehnici de facilitare si inhibitie, posturari, stimulare senzoriala, proceduri care
utilizeaza agenti fizici si terapeutici. Rolul terapeutului este de evaluare si remediere a
componentelor ocupationale.

Stadiul 2: se bazeaza pe metode de facilitare si/sau instalatii in scopul stimularii activitatii practice.
Cladirea unor cuburi sau conuri, confecționarea de obiecte mici (sa insire margele, sa impleteasca
fasii de piele, sa faca semne de carte, sa stanteze in piele, sa sculpteze in lemn), sa se joace, sa
confectioneze carlige de rufe, pungi, martisoare, felicitari, simulator de conducere auto, alte tipuri
de simulari ale unor activitati profesionale. Cel putin in prima faza veti alege activitati care se
desfasoara la masa.
Stadiile tratamentului impun folosirea unor mijloace facilitatorii, respectiv echipamente ajutatoare:
scaunul cu rotile, achiziționarea si folosirea imbracamintei speciale, invatarea utilizarii
dispozitivelor de comunicare, mijloace ajutatoare de mers, utilizarea si aplicarea a altor sisteme de
asistare a bolnavilor, respectiv ortezare si protezare.

Stadiul 3: cuprinde activitatile practice care sunt introduse treptat potrivit importantei dar si
dificultatii, si care fac de fapt parte din rutina vietii cotidiene.

Stadiul 4: se desavarseste performanta ocupationala, activitati cu scop autonom sau intrinsec (de
sine statator)
Activitati:
-hranirea
-igiena personala
-igiena locuintei
-îmbrăcatul
-comunicarea

5
-practicarea de: activitati de tip artistic, meserii, jocuri, sporturi, munca, activitati educationale

Scopul final al tratamentului terapiei ocupationale este: reluarea activitatilor cotidiene, activitatilor
de munca, a unor activitati productive si activitatilor de relaxare. Cand se atinge nivelul de
independenta propus, programul de terapie ocupationala poate sa fie intrerupt.
Evaluarea pacientului urmareste incadrarea lui in grupe de incapacitate, de infirmitate, si respectiv
de handicap. In paralel pentru prescrierea unui program de terapie ocupationala trebuie evaluat
mediul pacientului (acasa, la locul de munca, la scoala si in instituțiile de agrement).

ASISTENTA DE TERAPIE OCUPATIONALA:

In prima etapa se realizeaza primirea si evaluarea bolnavului, dupa acel interviu cu apartinatorii sau
pacientul, evaluarea consta in observatie clinica, testare clinica, testari instrumentare.
Prima etapa cuprinde:
-istoricul bolii
-nivelele prioritare de munca, de activitati zilnice, adl-uri, de agrement
-stabilirea sarcinilor, ocupatiilor, activitatilor care pot fi preformate
-identificarea necesitatilor, a proiectelor de viata, a obiectivelor pacientului si familiei
-modalitatile de participare la diverse ocupatii potrivite restantului functional
-stabilirea potentialului de recuperare al pacientului
-identificarea componentelor care stau la baza disfunctiei
-identificarea factorilor care pot afecta sau favoriza performanta ocupationala (sanatatea generala,
mediul de viata, fizic si social, varsta, genul)
Etapa a doua cuprinde:
1. Alcatuirea planului de asistenta cu identificarea si stabilirea obiectivelor pe termen lung si scurt
2. Implementarea planului de lucru: se urmareste: remedierea disfunctiei -> readaptarea ->
compensarea -> reevaluarile periodice
3. Continuarea tratamentului cu reevaluari periodice in functie de care se stabilesc noi scopuri si
obiective

Asistenta de terapie ocupationala cuprinde alcătuirea planului de asistenta cu metode de lucru si

termene de realizare a obiectivelor. Aceasta etapa depinde atat de terapeut, cat si de pacient,
familia sa sau ingrijitorii in cazul in care e vorba de persoane azilate.

Implementarea planului de lucru:

1. Urmareste remedierea proceselor disfunctionale, din punct de vedere comportamental, antrenand
abilitati si acolo unde se poate corectand procese fiziologice si psihologice.
2. Realizarea unor compensari si/sau adaptari prin modificarea schemelor de actiune, adaptari ale
mediului, respectiv reorientarea obiectivelor de viata.
3. Prevenirea disfunctiilor
4. Promovarea unei stari generale de sanatate

3. Reevaluarea cu scopuri si obiective, etapa in care se stabileste:

-daca scopurile propuse au fost atinse,
-daca s au obtinut un platou al rezultatelor pozitive, daca nu mai apare nici un progres,
-aparitia unor complicatii care pot impiedica desfășurarea programului in continuare
-aprecierea daca terapia ocupationala poate fi continuata la domiciliu, nu in centre specializate
-intreruperea programului in situatia in care e ceruta de pacient sau familie
Reevaluarea poate sa fie solicitata de pacient, de familia acestuia, sau dupa caz de terapeut, acesta
din urma hotaraste incheierea programului de terapie in urma unei evaluari finale, in functie de
care stabileste niste concluzii si indicatii de viitor.

6
Motive de continuare a programului de terapie ocupationala:
-s a constatat evolutie favorabila
-schimbari care apar in viata pacientului si care necesita readaptari
-schimbari la locul de munca
-schimbari in sistemul de scolarizare
-aparitia unor noi tehnologii care pot fi aplicate
-dorinta pacientului si/sau a familiei

ROLUL TERAPIEI OCUPATIONALE:

-evalueaza tipurile de activitati trecute si prezente
-identifica disfunctii privind activitatile ocupationale
-identifica eventuale comportamente disfunctionale si impactul lor asupra activitatilor ocupationale
-remediaza sau compenseaza disfunctiile din activitatile ocupationale si gestica
-faciliteaza sau structureaza scheme de miscare din activitatile ocupationale pe care pacientul le are
de efectuat zilnic

PERFORMANTA OCUPATIONALA:
Este capacitatea individual de a realiza sarcinile cerute potrivit rolului sau raportat la etapa de
dezvoltare (de la prescolar, scolar, angajat, personal casnic sau pensionar).
Activitatile ocupationale cuprind: -autoingrijirea
-activitati de munca care cuprind indeletniciri legate de ingrijirea casei si familiei
-educatia cuprinzand activitati scolare si educationale
-joaca, sporturi, hobby uri, activitati sociale
-activitatile recreative

COMPONENTELE PERFORMANTEI OCUPATIONALE:

Se bazeaza pe scheme comportamentale invatate care compun si fundamenteaza activitatile
ocupationale ale individului si scheme de miscare care stau la baza gesturilor ce compun
activitatile ocupationale.
Termenul de ocupational se refera la folosirea directionata intr un anumit scop al timpului si
energiei, la cresterea interesului pentru participarea activa la adl-uri, la activitati de munca,
productive, dar si la activitati de joaca si destindere.
Activitatile practice pot fi folosite singure sau asociate cu terapia adjuvanta, respectiv ortezare si
echipamente de asistenta.

CURS 4 (24.10.2022)

Terapia ocupationala specifica se adreseaza direct deficitului functional, iar terapia ocupationala
nespecifica se adreseaza prin diverse ocupatii a intregului organism.
Ea utilizeaza:
1. Tehnici de baza  (activitatile propriu-zise) selectate fie din cadrul ergoterapiei (olarit,
prelucrarea lemnului, impletituri din diverse materiale, tesut, prelucrarea fierului) se recomanda
realizarea unei liste din care terapeutul impreuna cu subiectul vor alege maxim 3 activitati in
functie de necesitati, de deficitul pe care vrem sa l compensam, dar si de afinități.

2. Tehnicile complementare sunt de regula mai complexe necesitand o gestualitate varianta

(marochinarie, cartonaj, tipografie, dactilografie, lucru la computer, ambalaj, activitati de pregatire
a hranei, lacatuserie). Activitatile vietii zilnice pot necesita echipamente speciale si adaptari.

3. Tehnici de readaptare

7
4. Tehnici de reexprimare (implica si factorul creativ): desen, pictura, sculptura, gravura,
manipularea marionetelor, muzica, scris, vorbit, gestica expresiva.

5. Tehnici recreative: șah, table, diverse variante de fotbal de masa, jocuri de cărți (adaptandu se
activitatea la deficit)

6. Tehnici preluate din sport: badminton, tras cu arcul, popice, inot, ciclism, golf, baschet.

Activitatile si metodele esentiale au scop final obtinandu se in urma lor un produs finit, acest scop
final fiind cel care conteaza si nu activitatea motorie care realizează acest scop. Prin urmarirea
scopului activitatii se obtin rezultate in recuperarea fizica si mentala mai rapid si mai complet.

Conditii de realizare a acestor activitati esentiale:

-sa aiba obiective directe
-sa se justifice pentru pacient
-sa fie acceptate
-sa solicite participarea atat fizica cat si mentala
-sa realizeze recuperarea deficitelor pacientului
-sa dezvolte abilitati care sa creasca performanta de viata a pacientului
-sa nu fie periculoase
-sa nu produca accidentari pacientului si nici poluare
-sa nu fie plictisitoare
-sa existe conditii pentru a putea fi efectuate

Aceste activitati esențiale trebuie sa îndeplinească 2 conditii: sa fie adaptabile si gradabile.

Se pot adapta:
-pozitia de lucru
-instrumentele si aparatele utilizate
-materialele de lucru
-mediul de lucru
Activitatea este gradabila daca putem modifica:
-amplitudinea miscarilor
-distantarea obiectelor care trebuie manipulate
-modificarea dimensiunilor acestor obiecte
-pozitionarea echipamentului (mai aproape sau mai departe de pacient)
b) in ceea ce priveste forta se poate schimba planul de lucru pentru a lucra cu sau fara gravitatie.
Cu folosirea unor plansete cu greutati de plumb sau prin folosirea de unelte din ce in ce mai grele.
c) Anduranta se modifica prin creșterea duratei de lucru sau schimbarea pozitiei de lucru.
d) Coordonarea: se modifica viteza de lucru si se diversifica pozitia
e) Socializarea muncii: initial se lucreaza cu terapeutul, apoi se fac grupuri de cativa pacienți, apoi
se trece la grupuri mai mari, solicitand aptitudini si abilitati cognitiv sociale.

Activitatile neesentiale nu au produs final, dar necesita atat abilitati fizice, cat si mentale. Scopul
lor este de a creea scheme practice de miscare, de a antrena abilitati senzorio motorii, de a dezvolta
capacitati perceptuale si cognitive.
Exemple:

1. Gesturi de pregatire initiala:

-mutarea unor obiecte dintr un loc in altul
-asamblari de cuburi, de piese de constructie
-manevrarea unor mici instalatii pe masa de lucru

8
-manevrarea cheii in broasca, a unor zavoare, comutatoare, suruburi, intrerupatoare de diverse
feluri, clante
-impingerea cu piciorul pe podea a diverse obiecte.

2. Gesturi preluate din sporturi:

-aruncatul unei mingi cu o mana sau cu 2 in diverse directii
-prinderea unei mingi
-lovirea unei mingi cu mana, cu baston, cu paleta
-fandari
-miscari din box
-vaslit
-pedalare.

3. Gesturi necesare adl-urilor: fara sau cu obiecte ajutatoare:

-ridicat asezat pe scaun
-transfer de pe scaun pe pat si invers
-prins sau eliberat un pahar sau o cana
-intrat iesit din camera
-spalat sters
-bărbierit, pieptanat
-elemente din gestualitatea mancatului, respectiv îmbrăcatului

Activitatile neesentiale pregatesc activitati facilitatorii urmarind coordonarea in scopul cresterii

abilitatii si performantei.

Activitatile ajutatoare sunt reprezentate de exercitii terapeutice, fizioterapia, ortezarea.

Activitatile practice necesita un proces de selectie, care necesita cunoașterea istoricului educational
si profesional al pacientului, cunoasterea activitatilor agreate de timp liber, cunoasterea influentelor
culturale, a orarului zilnic, a rolurilor activitatilor ocupationale si crearea unui echilibru intre
activitati din diverse sfere.
In realizarea programului, terapeutul trebuie sa analizeze activitatile si eventual sa le adapteze
necesitatilor subiectului. In ceea ce priveste gradarea activitatilor, aceasta va fi astfel realizata incat
sa duca la cresterea fortei musculare, la cresterea mobilitatii articulare, la cresterea rezistentei si
tolerantei la efort, la cresterea coordonarii. De asemenea, progresivitatea terapiei urmareste
dezvoltarea deprinderilor sociale de perceptie si cunoastere. Un alt scop in selectarea activitatilor
este acela de a reface schema motorie prin antrenarea miscarii pe toata aria de mobilitate, prin
repetarea miscarilor, prin gradarea mai multor parametrii cum ar fi: amplitudinea, coordonarea,
viteza, etc.

Exercitiile terapeutice se pot defini ca orice miscare a corpului sau contractie musculara realizata
cu scopul de prevenire sau corectare a unei incapacitati fizice, de ameliorare a functiei musculo-
scheletare si de obtinere sau mentinere a unei stari de bine.

ROLURILE EXERCITIILOR TERAPEUTICE SUNT:

-cresterea fortei si andurantei
-cresterea amplitudinii de miscare
-cresterea coordonarii si echilibrului
-cresterea fitness ului cardiovascular si respirator

EXERCITIILE TERAPEUTICE SUNT INDICATE IN:

-afectiuni ortopedice de tip fracturi sau leziuni articulare, indiferent de tipul lor

9
-leziuni de neuron motor periferic manifestate prin flacciditate, scaderea fortei musculare cum se
intampla in traumatisme: poliomielita, nevrite traumatice, afectiuni medulare, sindromul Guillain-
Barre.

CONTRAINDICATII:
-la pacienti cu stare generala alterata
-inflamatii articulare acute
-stari postoperatorii precoce
-nu aduc beneficii in caz de contracturi vechi permanente, in cazul pacienților spastici fara control
voluntar al miscarilor izolate, in leziuni de neuron motor central

TIPURI DE EXERCITII:
1. De crestere a fortei musculare:
-exercitii active asistate
-exercitii active
-exercitii active rezistive
-exercitii izometrice

2. Pentru ameliorarea conditiei fizice si a fitness ului cardiovascular:

-inot
-mersul pe jos
-ciclismul
-joggingul

3. Pentru cresterea mobilitatii articulare si pentru cresterea supletii:

-exercitii active
-exercitii activo-pasive
-exercitii pasive

4. De crestere a rezistentei musculare:

-folosesc incarcare mica si numar mare de repetari

5. De coordonare:
-prin numar mare de repetari al miscarilor si dificultate progresiv crescatoare

CLASIFICAREA EXERCITIILOR:
1. EXERCITII IZOTONICE REZISTIVE:
-presupun contractii musculare izotonice impotriva unor rezistente deplasate pe un anumit sector al
unghiului de miscare, ceea ce necesita cresterea fortei, dar si relaxarea antagonistului in hipertonii.
-sunt recomandare seturi de 10 repetari la o intensitate de 50-75% din rezistenta maxima
-se recomanda inspirul in timpul contractiei, expir pe relaxare
-programul se repeta de 4-5 ori pe saptamana
(Modelul/tehnica DeLorme)
-dupa metoda Oxford sunt recomandate seturi a cate 10 repetii, scazand progresiv rezistenta
maxima de la 100% la 75% si apoi la 50%.
-exercitiile se pot adapta unor activitati cum sunt: slefuirea unui plan inclinat, taierea cu fierastraul,
framantatul, modelatul aluatului.

2. EXERCITII IZOTONICE ACTIVE:

-constau in mobilizarea unei articulatii pe amplitudinea permisa, fara rezistenta exterioara, cu sau
fara gravitatie

10
-beneficii: cresterea fortei musculare in acelasi timp cu mentinerea mobilitatii articulare
-daca lucram fara gravitatie, se recomanda o suprafata de lucru neteda, eventual pudrata, sau in
chingi cu suspensie, sau sprijinit de kinetoterapeut
-acest tip de exercitiu se realizeaza in cadrul terapiei ocupationale cu lucru de mana in plan fara
gravitatie, dar si prin activitati realizate contra gravitatiei (aranjarea obiectelor pe rafturi, ridicarea
unor obiecte in sens antigravitational, ceea ce presupune lucrul extensorilor articulatiei
radiocarpiene si ai flexorilor cotului)

3. EXERCITII ACTIV ASISTATE:

-presupun contractie musculara izotonica cu deplasarea segmentului de membru pe un sector al
arcului de miscare, restul fiind executat de kinetoterapeut sau cu ajutorul instalatiilor: chingi,
arcuri, scripeti, benzi elastice
-sunt utilizate pentru tonifierea unor muschi cu valoarea fortei de 1, 2, 3
-rol in mentinerea mobilitatii articulare
-din punct de vedere al terapiei ocupationale, exercitiile activ asistate le folosim in: lustruitul cu
ambele maini, maturat, taiat cu fierastraul, situații in care membrul afectat executa miscarea iar cel
sanatos asista.

4. EXERCITII PASIVE:
-se realizeaza fara contractie musculara
-nu cresc forta musculara
-sunt utilizate pentru menținerea mobilitatii articulare,  prevenirea contracturilor, a deformarilor, a
aderentelor (dezvoltarea de depuneri de fibrina intre straturile moi in cazul imobilizarilor
prelungite insotite eventual de inflamație)
-se repeta de 2-3 ori pe zi
-sunt folosite pentru muschi de forta 0 sau 1 sau atungi cand din cauza starii generale alterate
exercitiile active sunt contraindicate
-se pot realiza pasiv de catre kinetoterapeut sau cu ajutorul chingilor sau scripetilor

5. STRETCHING-UL PASIV:
-miscarea pasiva a unei articulatii pe sectorul de mobilitate, urmata de aplicarea unei tensiuni,
blande, dar ferme la capatul cursei de miscare
-este folosita in scopul cresterii mobilitatii
-se poate realiza de pacientul însuși cu forta proprie sau cu greutatea corpului, sau de
kinetoterapeut
-reactii adverse: fracturi, rupturi musculare, hematoame sau edeme

Exercitiile de control neuromuscular sunt folosite pentru imbunatatirea fortei musculare si a

cordonarii pe schemele normale de miscare.

Exercitiile de coordonare sunt folosite cu scopul de a dezvolta abilitatea subiectului, de a executa

scheme de miscare ce antreneaza mai multi muschi rapid, precis, variind amplitudinea si forta.
Putem folosi acest tip de exercitii in activitati de terapie ocupationala ca: brodat, manevrat piese
mici sau cuburi sub forma de mozaic, activitati casnice (stersul prafului, maturat, frecat). Ca si
tehnici ajutatoare putem aminti fizioterapia cu folosirea caldurii, cu crioterapie, electroterapie,
hidroterapie, masaj manual sau cu ajutorul unor instrumente sau instalatii.
Agentii termici sunt cei care cedeaza caldura prin conductie, prin convectie, baile calde, prin
conversia tipului de energie (vezi folosirea undelor ultrascurte).

ROLURI ALE AGENTILOR FIZICI:

-reduc redoarea articulara
-cresc mobilitatea articulara

11
-reduc spasticitatea
-cresc fluxul sanguin local
-reduc durerea
-faciliteaza resorbtia exudatelor si a edemelor
-cresc elasticitatea fibrelor de colagen

Crioterapia este utilizata in tratamentul durerii, inflamației si edemelor. Acționează prin producere
de vasoconstrictie, ceea ce duce la scăderea fluxului sanguin in zona lezata, de asemenea scad
spasmul muscular datorita scăderii descărcărilor in aferenta fusului neuromuscular. Sunt utilizate
ca forme: masajul cu gheata, aplicare de pungi cu gheata, aparate de racire, imersia segmentului in
cuve cu apa cu gheata.

Terapia contrastanta stimulează dezvoltarea circulației laterala cu reducerea secundara a edemelor

si durerii. Este contraindicata la persoanele cu tulburari circulatorii.

Electroterapia se foloseste pentru scaderea durerii, scaderea edemului, pentru cresterea mobilitatii,
pentru toate aceste obiective folosim procedura numita tens (stimulare electrica transcutanata),
curentii interferentiali, curentii galvanici, etc.

CURS 5 (31.10.2022)

POLIARTRITA REUMATOIDA SI SPONDILITA ANCHILOPOIETICA

Poliartrita reumatoida este o boala inflamatorie sistemica cu evolutie cronica. Nu are caracter
organospecific, in stadiile finale afecteaza toate articulatiile si toate viscerele. Etiologia este
necunoscuta, iar patogenia este autoimuna multifactoriala. Se caracterizează prin artropatie cu
evolutie deformanta si distructiva. Sunt implicate in proportii variabile toate structurile tisulare
continand colagen si prezinta si manifestari sistemice. Ca incidenta, proportiile sunt variabile intre
1% si 10% din populatia generala, iar ca prevalenta este mai frecventa la femei decat la barbati
(4:1). Evolutie centripeta cu debut la nivelul articulatiilor mici ale mainilor si picioarelor.
Diagnosticul se stabileste pe baza criteriilor stabilite de asociatiile profesionale de reumatologie pe
baza mai multor criterii:
-redoare matinala, avand durata de 1 ora sau mai mult
-artrita a cel putin 3 articulatii concomitent
-artrita articulatiilor mici (radiocarpiana, metacarpofalangiene, interfalangiene)
-artrita simetrica
-prezenta nodulilor reumatoizi
-punerea in evidenta in serul bolnavului al factorului reumatoid
-prezenta modificarilor radiologice la nivel articular

Poliartrita reumatoida se stabileste la pacienti cu cel puțin o articulatie prezentând sinovita definita
clinic (tumefiata), sinovita care nu poate fi explicata de prezenta altei afectiuni. Exista o scala care
implica 4 criterii de notare:
-un scor de 6 sau mai mult din 10 este necesar pentru stabilirea diagnosticului
-daca e mai mic de 6 inseamna ca exista suspiciune dar nu se poate stabili cu exactitate

A. Afectarea articulara:
-daca e afectata o articulatie mare, scorul este 0
-daca pacientul are afectate 2 pana la 10 articulatii mari, scorul este 1
-daca pacientul are 1-3 articulatii mici cu sau fara afectarea vreunei articulatii mari, scorul este 2
-daca pacientul are 4-10 articulatii mici indiferent de articulatiile mari, scorul este 3
-daca pacientul are peste 10 articulatii afectate, dintre care cel putin 1 mica, scorul este 5

12
B. Xerologia:
-pacientul trebuie sa aiba cel putin o testare pentru a putea fi clasificat
-cand factorul reumatoid este negativ, scorul este 0
-cand factorul reumatoid este slab pozitiv, scorul este 2
-cand factorul reumatoid este intens pozitiv, scorul este 3

C. Semnele de faza acuta:

-pacientul trebuie sa aiba cel putin 1 test pentru clasificare
-vsh normal si proteina C reactiva normala, scorul este 0
-vsh normal sau crescut sau proteina C reactiva prezenta, scorul este 1

D. Durata simptomelor:
-daca fenomenul inflamator dureaza sub 6 saptamani, scorul este 0
-daca persista 6 saptamani sau mai mult, scorul este 1

In functie de stadializarea bolii, pacientul poate fi:

-stadiul 1: durere prezenta sau nu, tumefactii articulare si periarticulare prezente sau nu
-stadiul 2: in functie de cum este pacientul, poate sau nu sa aiba dureri si tumefactii articulare si
periarticulare, incep sa apara deviatiile articulare
-stadiul 3: difera numarul puseelor pe care le relateaza pacientul, amplitudinea deviatiilor articulare
si numarul articulatiilor afectate
-stadiul 4: se caracterizează prin prezenta distructiilor articulare, asa-zise telescopaje, insotita de
reducerea mobilitatii articulare pana la anchiloza, apar manifestari de serozita dar in alte zone decat
la nivelul sinovialei (la nivelul pericardului si pleurei).

Evaluarea pacienților cu poliartrita:

1. Evaluare analitica articulara, depistandu-se articulatiile afectate, respectiv cele cu deviatii si
deformate.
2. Evaluarea fortei musculare
3. Evaluarea prehensiunii si in general a functiei mainii
4. Evaluarea tip adl
5. Evaluarea locuintei
6. Evaluarea activitatilor profesionale

Obiectivele de baza terapeutice sunt:

1. Reducerea inflamatiei si durerii
2. Prezervarea functiei mainii/piciorului
3. Prevenirea deformatiilor

Presupune:
-mentinerea si cresterea mobilitatii articulare
-mentinerea/cresterea fortei musculare
-cresterea rezistentei la efort
-prevenirea agravarii deviatiilor si dezaxarilor articulare, corectarea deformatiilor
-reducerea efectului acestor deformari articulare
-mentinerea sau cresterea capacitatii de desfasurare a adl-urilor

Mijloace de tratament:
Tratamentul consta in:
-repaus articular, in perioada puseului inflamator
-terapie medicamentoasa

13
-terapie fizicala
-ortezare de repaus temporar, nu permanent, se prefera ortezare nocturna, in pozitie cat mai
apropiata de cea corecta a articulatiilor pentru a intarzia deviatia
-tratament corector chirurgical, daca e cazul

Ortezarea are ca obiective:

-repausul articulației inflamate
-stabilizarea articulara
-eventual corectarea deformărilor sau atitudinilor vicioase

Indicatiile ortezarii:
-se recomanda pentru degete (metacarpofalangiene si interfalangiene) de prevenire a deviatiei
cubitale
-ortezarea cotului pentru a se preveni pierderea extensiei
-la nivelul membrului inferior ortezarea genunchiului, a gleznei, a degetelor la nivelul articulațiilor
metatarsofalangiene si interfalangiene proximale
-aplicare de orteze cervicale

Tipuri de orteze:
-atela volara de repaus
-orteza pentru stabilizarea articulatiei radiocarpiene (pumn)
-orteza de protectie articulara metacarpofalangiana (cea mai importanta)
-orteza combinata pentru stabilizarea pumnului si protectia metacarpofalangiana
-orteza de posturare pentru combaterea deviatiei cubitale
-orteza de stabilizare a genunchiului
-guler cervical in caz de diastazis atlantoaxoidian

Activități ocupaționale in poliartrita reumatoida:

-tricotatul
-crosetatul
-cusaturile
-adl uri efectuate pana la limita oboselii si a durerii, gradand treptat dificultatea, durata, ritmul de
executie
-desfășurarea gesturilor si activităților profesionale gradat si progresiv
-folosirea echipamentului de asistenta
1. Instrumente si manere adaptate pentru a facilita prizele
2. Tije pentru imbracare, pentru compensarea mobilitatii articulare reduse
3. Instrumente din materiale usoare pentru a facilita diverse activitati
4. Covorase cu ventuze pentru a preveni alunecarea
5. Robinete cu manere lungi si dispozitive adaptate pentru reducerea stresului articular mecanic
6. Suporturi de carte, dispozitive de fixare pentru cana sau pahar, vase de lucru modificate pentru a
evita contractiile statice prelungite
7. Mansete universale, dispozitive pentru asistarea imbracarii si dezbracarii
8. Bare de sprijin, scaune speciale si covorase antiderapante in baie

Principii de protejare articulara:

1. Mentinerea fortei si amplitudinii articulare
2. Evitarea pozitiilor care favorizează deformarea articulara (pensa subterminolaterala)
3. Folosirea articulatiilor in planul lor cel mai stabil
4. Utilizarea articulatiilor puternice pentru diverse activitati
5. Evitarea folosirii muschilor si articulatiilor in pozitii fixe prelungite

14
SPONDILITA ANCHILOPOIETICA

Pacientul tipic e barbat cu varsta intre 20-40 de ani. Frecventa este mai mare la barbati (3/2:1
barbati:femei). Varsta debutului este decada a doua de varsta, foarte rar debuteaza peste 40 de ani.
Este certa predispozitia genetica. Se citeaza HLA (antigen de histocompatibilitate)

Manifestarile caracteristice ale spondilitei anchilopoietice:

-lombalgie inflamatorie cronica cu debut insidios, manifestata de adulti tiperi (sub varsta de 40-45
ani) eventual in fazele initiale sacroileita fara alte cauze
-leziuni radiologice progresive la nivelul articulatiilor cu formare de sindesmofite la nivelul
coloanei vertebrale si anchiloze articulatiilor sacroiliace
-limitarea progresiva a mobilitatii coloanei si expansiunii toracice
-asocierea frecventa cu inflamatii recurente ale irisului si corpului ciliar care formeaza impreuna
uveita anterioara
-agregare familiala crescuta
-absenta factorului reumatoid si a anticorpilor antinucleari (led)
-uveita cu psoriazis
-boala cronn, colita ulceroasa si artrita reactiva

Manifestari extrascheletice:
-insuficienta aortica (valva aortica)
-blocul atriilor ventriculare
-fibroza pulmonara apicala
-sindromul de coada de cal

Afectarea principala pe cale axiala: debuteaza la nivelul articulatiilor sacroiliace, coloana

vertebrala poate fi afectata la orice nivel, evolutia bolii continua cu artrite la nivelul umerilor si
soldurilor, iar cifozarea toracala o sa se insoteasca de dureri ale peretelui toracic anterior prin
afectarea articulatiilor sternoclaviculare si sternocostale.

Afectarea periferica: se poate intalni oligoartrita asimetrica a membrelor inferioare in proporție de

30-70%, entezite la 20-60% dintre pacienți, artrite periferice in special la nivelul degetelor
piciorului.

Teste de evaluarea mobilității:

-distanta tragus-perete, care trebuie sa fie sub 15 cm
-flexia laterala lombara, se solicita pacientului sa incline corpul cu palma pe coapsa si se masoara
distanta dintre varful degetului in pozitie initiala si in finala si trebuie sa fie peste 10 cm
-testul shobber, distanta dintre repere trebuie sa creasca cu peste 5 cm
-distanta intermaleolara, se solicita subiectului sa abduca ambele membre inferioara si distanta
dintre maleolele interne trebuie sa fie de peste 100 cm
-indicele de elasticitate toracica, diferenta sa fie mai mare de 5 cm

Evaluarea pacientului implica mai multe etape:

1. Evaluarea analitica
2. Evaluarea fortei musculare
3. Evaluarea globala a functiei mainii
4. Evaluarea adl
5. Evaluarea locuintei
6. Evaluarea activitatilor profesionale

15
Principiile de tratament sunt identice cu cele de la poliartrita reumatoida.

Ca mijloace de tratament conservator avem:

-repausul articular, recomandand in special decubit ventral
-terapia medicamentoasa
-terapia fizicala (antrenarea functiei respiratorii cat se poate de precoce(
-tratament chirurgical, unde este necesar
-ortezarea de repaus temporal
-repausul noctur in decubit ventral, se pot folosi si saculeti de nisip, perne, rulouri
-kinetoterapie
-kinetoterapie respiratoriein special

CURS 6-7 (07.11.2022)

TRAUMATISMELE VERTEBRO-MEDULARE (următorul nerv periferic)

Cauze:
- accidentele rutiere
- accidentele de munca
- accidentele sportive
- agresiunile (de razboi)
- căderile de la înălțime

Cele mai frecvente manifestari sunt: paraplegie si tetraplegie.

Nivelul leziunii spinale se stabileste in functie de ultimul segment spinal cu functie integra.
Daca sediul leziunii este la C5, ultimul segment cu functia pastrata este C5.
Leziunea completa determina absenta functiei motorii si senzitive sub nivelul lezionar.
Cand leziunea este incompleta sunt interesate doar unele segmente neurologice , altele avand
functii partial sau integral conservate.

CLASIFICAREA GRADULUI DE LEZIUNE:

Clasa A: reprezinta leziune completa, manifestata prin paralizie completa si de asemenea
sensibilitate complet abolita.
Clasa B: reprezinta leziunea incompleta cu prezenta sensibilitatii sub nivelul lezionat, inclusiv la
nivelul L4-S5
Clasa C: reprezinta leziune incompleta cu functie motorie prezervata sub nivelul leziunii si forta
musculara +3
Clasa D: reprezinta leziune incompleta cu functie motorie prezervata sub nivelul leziunii si forta
musculara mai mare sau egala cu 3
Clasa E: reprezinta leziunile minore in care functia motorie si sensibilitatea sunt normale

EVALUAREA SPECIFICA TERAPIEI OCUPATIONALE:

Din punct de vedere al statusului fizic, cercetam mobilitatea articulara, sensibilitatea, forta
musculara, tonusul muscular, gradul de functionalitate al mainii, controlul motor al cavitatii bucale,
controlul motor la nivelul gatului si trunchiului, functiile membrelor si capacitatea de comunicare.
Urmarim statusul functional in cadrul caruia evaluam starea psihoactiva, interacțiunile sociale si
familiale, nivelul educational, gradul de motivare, capacitatea de rezolvare a problemelor si
resursele financiare.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI:
-menținerea/cresterea mobilitatii articulare prin posturare, mobilizari active si pasive, ortezare

16
-mentinerea/cresterea fortei musculare la nivelul muschilor totali sau partiali inervati prin tehnici
de facilitare, respectiv activitati ocupationale
-cresterea rezistentei fizice prin desfasurarea a diverse activitati
-cresterea independentei functionale (adl-uri)
-petrecerea timpului liber
-asistare psihosociala
-adaptarea mediului de viata
-ameliorarea comunicarii

METODE DE TRATAMENT:
-in faza acuta: evitarea mobilizarii coloanei vertebrale!!!, posturarea membrului superior la
tetraplegici, ortezare, mobilizari active asistate si active, încurajarea adl-urilor
-in faza activa: prevenirea decubitusurilor, mobilizari pasive si active, ortezare, exerciții rezistive
progresive, activitati cu intensitate progresiva, implementarea si invatarea folosirii echipamentelor
pentru adl-uri
-pregatirea reintoarcerii la domiciliu: adaptarea locuintei, invatarea unor activitati de destindere,
adaptarea automobilului (pentru paraplegici), educarea anturajului si familiei pentru a asigura
suportul material si afectiv

Leziunile la C1-C3:
-miscarile gatului sunt posibile din cauza muschilor sternocleidomastoidian si trapez.
-paralizie totala de membre si de trunchi
-dependenta respiratorie
-capacitati functionale limitate, pacientul este total dependent, necesitand supraveghere permanenta

Leziunile la C3-C4:
-posibile miscari ale gatului
-ridicarea omoplatului
-posibilitatea executarii inspirului
-prezinta paralizie de trunchi, membre superioare, membre inferioare
-dificula respiratie si la tuse
-capacitati functionale limitate, pacientul necesita ingrijire si supraveghere permanenta

Leziunile la C5:
-sunt posibile flexia-extensia in articulatia scapulohumerala sub 90°
-abductia bratului este limitata pana la orizontala
-la nivelul cotului se pot executa flexie si eventual supinatie (prin biceps)
-absente miscarile de extensie a cotului, pronatie a antebratului, respectiv miscarile mainii si
pumnului
-sunt absente complet miscarile trunchiului si membrelor inferioare
-gradul de dependenta este partial

Leziunile la C6:
-sunt posibile miscarile umarului, flexia-extensia cotului, pronatia si supinatia antebrațului,
extensia radiala a pumnului
-sunt absente extensia cotului, extensia cu inclinare ulnara la nivelul pumnului, flexia
radiocarpiana, miscarile trunchiului si membrelor inferioare

Leziunile la C8-T4:
-membrul superior este functional in intregime
-sunt abdente miscarile membrelor inferioare
-sunt limitate miscarile de trunchi

17
-este limitata rezerva respiratorie -> capacitatea de efort limitata
-capacitatile functionale

Leziunile la T4-T8:
-absente miscarile membrelor inferioare
-partial absente miscarile trunchiului
-rezistenta la efort este buna
-capacitatea respiratorie
-capacitatile functionale sunt prezente dar restranse
-poate executa miscari de membre superioare si partial miscari de trunchi

Leziunile la T10-L3:
-in functie de nivel sunt posibile miscarime de trunchi partial sau chiar total
-rezistenta fizica este crescuta
-miscarile de membre inferioare sunt absente
-capacitatile functionale sunt inca limitate
-gradul de independenta este partial

Leziunile la L3-L4:
-face posibil controlul si stabilitatea trunchiului, flexia si abductia soldului si extensia genunchiului
-membrele inferioare sunt paralizate partial, deoarece: sunt absente extensia soldului, flexia
genunchiului, miscarile gleznei si piciorului
-gradul de independenta este partial

Leziunile la L5-S1:
-sunt posibile partial miscarile membrelor inferioare, ramand paralizati muschii extremitatii distale
a membrului inferior
-pacientul este relativ independent

LEZIUNILE DE NERV PERIFERIC

Tipurile de leziuni sunt clasificate in:

-neurapraxie
-neurotmezis
-axonotmezis

Neurapraxia reprezinta leziunile cele mai usoare care determina o intrerupere temporara a
conducerii nervoase, fara ca axonul sa si piarda continuitatea. Vorbim de neurapraxie cand este
vorba de o blocare psihologica a conducerii nervoase care afecteaza axonii.

Axonotmezis implica o pierdere a continuitatii axonului si a invelisului sau de mielina, totusi se

pastreaza tesutul conjunctiv care protejează nervul si fibrele conducatoare ale impulsurilor.

Neurotmezis este o leziune severa care intrerupe continuitatea fibrelor nervoase. Neurotmezis
poate fi partial sau complet.

C Sunderland, clasifica leziunile nervoase periferice in 5 clase:

-leziunile de clasa intai corespund leziunilor de tipul neurotmezis

18
-leziunile de clasa a doua corespund leziunilor de tip axonotmezis din clasificarea Sedend
-leziunile de clasa a treia sunt similare leziunilor grave de tip neurotmezis. Leziunile de gradul 3
corespund intreruperii fibrelor nervoase. Aceste leziuni se insotesc de intreruperi ale membranelor
care invelesc nervul, respectiv endonevrin, in conditiile in care epinevrinul si perinevrinul raman
intacte. Recuperarea dupa leziuni nervoase de gradul 3 este posibila, dar este de asemenea posibil
sa fie necesara interventia chirurgicala.
-leziunile de gradul 4 corespund de asemenea neurotmezisului. In aceasta leziune epinevrinul
ramane intact. In acest caz interventia chirurgicala pentru suturarea nervului este obligatorie.
-leziunile de gradul 5 corespund neurotmezisului grav cu intrerupere completa a traseului nervos.
Recuperarea in acest caz este imposibila fara interventia chirurgicala.

Neurapraxia este urmarea cel mai frecvent al unor leziuni ortopedice care se insotesc de fractiune
pe nerv, de compresie nervoasa, respectiv de contuzie nervoasa. Indiferent de mecanism se produce
blocarea transmiterii nervoase in fibrele mielinice, fenomenul insa nu se însoțește de
degenerescenta waleriana. Din punct de vedere clinic, neurapraxia se insoteste de pareza fara
atrofie musculara, de tulburari senzitive discrete de tip parestezii sau hipoeftezii. Prognosticul de
refacere este relativ bun intr un interval de 2-3 luni, cu conditia ca factorul cauzal sa fie inlaturat.
In cazul in care intreruperea este completa pe radacina nervoasa, cauzele incriminate sunt leziuni
traumatice mai severe insotite de sectiune, dilacerare sau tractiuni puternice.
Procesul se continua prin degenerescenta retrograda axonala.
Din punct de vedere clinic, in paralizia completa, tonusul muscular este scazut pana la disparitie, se
insoteste de tulburari de sensibilitate, dispar reflexele osteotendinoase si in periferie apar tulburari
trofice si vasomotorii. Prognosticul pacientului este rezervat, de aceea indicatia este de neurorafie
(suturarea nervului) imediata.

Axonotmezis: leziunea axonilor interesează epinervul, tesutul conjunctiv si se manifesta prin

degenerescenta waleriana.

Cauze:
-fracturi pe vecinatate care intereseaza traseul nervos
-dizlocari articulare
-ischemie
-tractiuni la nivelul nervului

Din punct de vedere CLINIC se manifesta prin:

-pareza sau paralizie flasca
-atrofie musculara
-tulburări de sensibilitate in teritoriul afectat
-tulburări trofice cu tegumente uscate
-pierderea pilozitatii
-cianoza
-leziuni unghiale si periunghiale
-fasciculatii musculare
-parestezii
-amorteli
-arsuri
-dureri nocturne
-absenta secretiei sudorale
-edem
-contracturi

19
-redori articulare
-dezaxari si deformari articulare
-osteoporoza
-organizare fibroasa a tesuturilor moi

Procesul de regenerare poate sa evolueze cu 1,3-2,5 cm pe luna in cazul in care repararea

chirurgicala a fost rapida.
Procesul de regenerare e mai rapid atunci cand leziunile sunt situate relativ proximal de corpul
neuronului sau cand este implicat un numar redus de nervi.
In cazul in care leziunile se datoreaza unor infectii, arsuri sau zdrobiri, prognosticul este rezervat,
de asemenea un factor negativ in recuperare il reprezinta varsta pacientilor.
Tratamentul reprezinta in structura nervului, respectiv in imobilizarea segmentului.

Semne clinice ale regenerarii nervoase:

-normalizarea aspectului tegumentului
-reaparitia sensibilitatii primitive
-aparitia paresteziilor in zone complet lipsite de sensibilitate
-reaparitia secretiei sudorale
-sensibilitate discriminativa
-reaparitia tonusului muscular
-reaparitia miscarilor voluntare

Evaluarea specifica a leziunilor de nervi periferici la nivelul mainii:

1. Sensibilitatea:
-este mai mare pe fata volara a mainii
-scade dinspre distal spre proximal
-functia simpatica este evidentiabila prin imersia segmentului in ala; in cazul in care este afectata
nu apare aspectul de mana de spalatoreasa
-simtul vibrator: se percep vibratii intre 30-256 cicli pe secunda
-in perioada de refacere a sensibilitatii, pacientul manifesta durere la vibratii, iar pe masura
evolutiei si instalarea simtului tactil, sensibilitatea la vibratie se intensifica
-sensibilitate tactila permite decelarea intre stimuli grei si usori si simtul numit stereognozie.

2.

Teste specifice pentru identificarea leziunilor neurologice:

-nervul cubital, testul este pensa bidigitala police-index.
-nervul median, opozitia police-degete cu flectarea concomitenta a degetelor, poate fi conpromisa
in sindromul de canal carpian sau in poliartrita reumatoida
-nervul radial, extensia articulatiei radiocarpiene insotita de extensia degetelor
-plexul brahial contine fibre de la C4 pana la T1, de la nivelul lui se desprind toti nervii terminali
ce inerveaza membrul superior. Poate fi lezat in situatii traumatice. In functie de origine are 3
trunchiuri: trunchi superior (C5-C6), trunchi mijlociu (C7), trunchi inferior (C8-T1).

Leziunea trunchiului superior va afecta deltoidul, brahialul, brahioradialul, bicepsul. Manifestarile

sunt de umar in epolet prin atrofia deltoidului, subiectul nu poate executa abductia bratului si nici
flexia antebrațului, prezinta tulburari de sensibilitate minore la nivelul umarului, dar mana este
indemna (sănătoasă).

20
Leziunea trunchiului mijlociu interesează tricepsul, rotundul pronator, patratul pronator, extensorii
lungi ai mainii si degetelor. Se insoteste de tulburari de sensibilitate pe brat si la nivelul degetelor
2-4. Are de regula cauze traumatice.

Leziunea trunchiului inferior se insoteste de paralizia flexorilor degetelor, paralizia lumbricalilor si

muschilor interososi, paralizia eminentelor tenara si hipotenara. Clinic se manifesta prin
imposibilitatea flexiei, abductiei, adductiei degetelor si a opozitiei policelui.

Obiectivele terapiei ocupationale sunt:

-mentinerea mobilitatii articulare
-prevenirea deformarilor
-ameliorarea circulatiei
Pot fi necesare: instrumente cu maner lung, plasarea de pernute sau suporti subaxila.

Leziunea de nerv radial. Nervul radial inervează motor grupul de muschi extensor si supinator ai
antebrațului (muschiul brahioradial, muschii lung si scurt extensor radial al carpului, muschiul
extensor comun al degetelor, muschiul lung extensor radial al carpului, muschiul supinator,
muschiul lung abductor al policelui, muschiul lung si scurt extensor al policelui). Teritoriul
senzitiv al nervului este reprezentat de fata posterioara a bratului si antebratului, fata dorsala a
policelui, index si degetul 3, jumatatea radiala a inelarului pana la articulatia interfalangiana
proximala.
Tipuri de leziuni de nerv radial:
1. Leziuni inalte: situate desupra muschiului supinator. Membrul superior are antebratul in pronatie
cu flexia articulatiei radiocarpiene si policele in abductie.
2. Leziuni in segmentul interosos posterior: determina pierderea capacitatii de extensie a policelui
si degetelor. Se conserva totusi sensibilitatea si extensia articulatiei radiocarpiene.
3. Leziuni joase: se manifesta prin extensie incompleta a articulatiilor metacarpofalangiene, ale
degetelor si policelui, astfel ca policele este in flexie de 30°.
In aceste leziuni pentru a se prezerva functia mainii pana la recuperare se recomanda atela sau
orteza dinamica.

Leziunile de merv median. Teritoriul motor al nervului cuprinde muschii rotund pronator, lungul
palmar, flexorul radial al carpului, flexorul superficial al degetelor, flexorul profund al degetelor
(degetele 2 si 3), flexorul lung si partial flexorul scurt al policelui, opozantul policelui, scurtul
abductor al policelui, primii 2 lumbricali si partial patratul pronator. Teritoriul senzitiv este
reprezentat de fata palmara a policelui, degetele 2-3, jumatatea radiala al degetului 4, fata dorsala a
indexului si degetului 3, respectiv jumatatea radiala a inelarului distal de articulatia interfalangiana
proximala.
Tipuri de leziuni:
1. Leziuni inalte: intereseaza abductia si opozitia policelui care se pierd, pronatia antebrațului.
Mana deviaza in flexie cubitala.
2. Leziuni la nivel radiocarpian: se insotesc de aplatizarea eminentei tenare, pierderea flexiei,
abductiei si opozitiei policelui, scaderea abilitatii la nivelul mainii prin pierderea sensibilitatii pe
fata palmara a degetelor 1-3 si partial 4.
3. Leziuni la nivel interosos anterior: se manifesta prin paralizia flexorului lung al policelui,
flexorului profund al degetelor 2-3, patratul pronator.
Tratament: ortezare a policelui in abductie si usoara opozitie si aplicare de orteze pe fata volara a
degetelor pentru a preveni hiperextensia in articulatia metacarpofalangiana.

Leziunile nervului cubital. Inerveaza motor antebratul si mana. La nivelul antebrațului muschii
flexor ulnar al carpului si jumatate din flexorul profund al degetelor, la nivelul mainii flexorul
degetului mic, muschii interososi, opozantul degetului mic, abductorul degetului mic si partial

21
flexorul scurt al policelui. Senzitiv inerveaza fata dorsala si palmara a degetului mic si jumatatea
distala a inelarului.
Tipuri de leziuni:
1. Leziuni inalte: se manifesta prin hiperextensia in articulatiile metacarpofalangiene, in
articulatiile 4-5 "aspectul de gheara cubitala" si prin atrofia eminentei hipotenare si a muschilor
interososi. Articulatia radiocubitala e deviata in extensie radiala.
2. Leziuni joase: se manifesta prin extensie in articulatiile metacarpofalangiene a degetelor 4-5 cu
flexia interfalangienelor.
Tratament: se recomanda aplicarea de orteze mici pentru prevenirea hiperextensiei degetelor 4-5 si
a ortezelor dinamice pentru stabilizarea articulatiilor metacarpofalangiene.

Principii de tratament postoperator dupa sutura nervilor periferici:

-imobilizare 2-3 saptamani
-combaterea edemelor
-stretching progresiv
-corectarea contracturilor
-refacerea amplitudinii pe extensie
-ortezare pana la regenerarea nervului
-mobilizari active analitice si globale dupa regenerarea nervului
-reluarea activitatii cotidiene si profesionale
-reevaluari periodice
-tehnici de facilitare
-reinvatarea adl-urilor
Pentru reeducarea sensibilitatii exista programe speciale bazate pe stimuli variat si repetitivi.

Activitati pentru cresterea fortei musculare:

-unelte cu maner
-tije cu mod de prindere variat
-greutati
-benzi elastice
-diferite echipamente pentru cresterea tonusului mainii

Activitatile functionale trebuie gradate ca rezistenta de la mica la mare, trebuie gradate ca

dexteritate de la grosiere la fine.
Activitati artizanale: crosetat, tesut, modelarea lutului, activitati de pielarie, activitati de tâmplărie,
jocuri in perechi, jocuri pentru exersarea prizelor, table, sah, nu te supara frate, adl-uri.

Sindroame dureroase de nervi periferici:

-cauzalgia: este o durere intensa determinata de lezarea fibrelor vegetative ale plexului brahial, ale
nervului sciatic, nervului tibial, median sau cubital
-nevromul: este o terminatie nervoasa incomplet regenerata la nivelul la care nervul a fost sectionat
sau lezat. Este responsabil de durerea de membru fantoma.

Tratamentul:
-percutii si vibratii
-aplicare de tens
-electroacupunctura
-orteze de protectie
-tehnici de relaxare

22