1.

Precizați care sunt deosebirile dintre următorii termeni: educare, dezvoltare,

creștere și reeducare.
Educare
Termenul delimitează, conform dicţionarelor explicative, procesul de influenţare intenţionată,
sistematică şi organizată a dezvoltării intelectuale, morale şi fizice. Este un proces care se ocupă
cu formarea şi dezvoltarea unor deprinderi pe care persoana nu le-a avut niciodată. Din punct de
vedere sportiv şi kinetoterapeutic, educarea pune accentul pe îmbunătăţirea calitativă a anumitor
capacităţi şi procese specifice;
Dezvoltare
Prezentăm două dintre cele mai uzuale sensuri ale acestui termen: atunci când o abordăm din
punct de vedere anatomic, dezvoltarea (fizică) reprezintă, conform Enciclopediei EFS (2002), un
proces de schimbare a formei şi proporţiilor corpului în perioada de creştere. Atunci când facem
referire la o capacitate sau potenţial, dezvoltarea se referă la latura calitativă a procesului;

Creștere
Proces de mărire a dimensiunilor corpului, a segmentelor sau a unor părţi din segmentele sale.
Atunci când facem referire la o capacitate sau potenţial, creşterea se referă la latura cantitativă a
procesului;

Reeducarea are ca scop o redobândire a potenţialului unei funcţii sau al unui proces, ca urmare a
pierderii temporare. În domeniul medical şi al terapiilor de recuperare, termenul face referire la
procesul de a deprinde o persoană să se folosească din nou de acea parte a corpului sau de acea
facultate biopsihică diminuată parţial în urma unei afecţiuni, a unui traumatism sau un accident.
În domeniul sportiv, reeducare este sinonimă cu termenul de corectare, de îndreptare a unui
atitudini, tehnicii sau tactici însuşită greşit. Literatura de specialitate oferă şi înţelesul de a
reforma la un subiect anumite deprinderi pe care le-a avut şi le-a pierdut. „Reeducarea este
necesară uneori după îmbolnăviri si accidente care alterează structura elementelor anatomice şi
tulbură funcţiile fiziologice, nu numai ale aparatului locomotor, ci si ale celorlalte organe şi
funcţii, mai ales circulatorii, trofice, de sensibilitate, secretorii etc. Aceste tulburări complexe,
cunoscute sub numele de tulburări fiziopatologice, continuă să se manifeste si să producă
suferinţă şi deficienţe funcţionale multă vreme, chiar după ce leziunile sau îmbolnăvirile care le-
au produs s-au vindecat. Ele se datorează, în general, unor tulburări ale sistemului nervos
vegetativ si se tratează prin reeducare funcţională, care constă în mişcări metodice, masaj si
fizioterapie. Atunci când si componentele psihice ale mişcării (voinţa, curajul, perseverenţa etc.)
sunt alterate, este necesară reeducarea psihomotrică” (Mârza, D., 2012, p.70).

2. Arătați deosebirile dintre următorii termeni: reabilitare, recuperare si adaptare.

Reabilitarea reprezintă, conform literaturii de specialitate, un sistem complex de tehnici
terapeutice cursive de readucere în stare activă, prin reeducare, exerciţii şi fizioterapie a unor
funcţii mai mult sau mai puţin alterate în urma unor procese patologice;
Recuperare
Datorită faptului că procesul de recuperare se realizează în mai multe faze (în funcţie de
specificul afecţiunii, particularităţile, vârsta şi condiţia fizică ale pacientului) şi afecţiunile
prezintă mai multe etape şi forme de manifestare, obiectivelor stabilite în intervenţia
kinetoterapeutică se pot realize şi prin intermediul aparatelor, obiectelor şi echipamentelor din
diferite domenii de activitate sportivă.
Utilizarea aparatelor, materialelor sau echipamentelor în programul de recuperare/reabilitare
kinetoterapeutică este dependentă de mai mulţi factori şi oferă avantajul de a accesa rapid şi
eficient posibilităţile pe care le oferă materialele şi echipamentele, care nu necesită prezenţa unui
specialist la locul respectiv.
Mârza, D., 2012 afirmă faptul că „stabilirea obiectivelor se subordonează stării patologice
instalate la pacient şi se realizează pe baza evaluării corecte şi complete realizată de către echipa
medicală de recuperare”.
Din aceste considerente, folosirea unei game variate de instrumente, echipamente şi materiale în
kinetoterapie trebuie adaptată la rezultatele obţinute în evaluărilor iniţiale şi intermediare care
trebuie efectuate constant. Pentru ca obiectivele stabilite de către kinetoterapeut să fie realizabile,
este necesară:

- introducerea în programul de recuperare/reabilitare/educare/tonifiere/dezvoltare a

materialelor, instrumentelor sau echipamentelor care determină modificări pozitive sau
care pot fi eficiente în cadrul intervenţiei kinetoterapeutice;
- păstrarea în intervenţia kinetoterapeutică a materialelor, obiecte sau echipamentelor care
datorită utilităţii lor îşi justifică prezenţa, în diferite etape ale procesului de recuperare.
Şedinţele de recuperare/reabilitare realizate utilizând diferite aparate, materiale sau echipamente
trebuie să se realizeze în prezenţa şi sub îndrumarea unor specialişti, care să cunoască
următoarele noţiuni:
- poziţiile specifice de utilizare a diferitelor obiecte, materiale, instrumente şi dispozitive;

De asemenea, kinetoterapeutul trebuie să respecte principiul gradării efortului, respectând

dozarea efortului impus de programul de recuperare/reabilitare/educare/reeducare/
dezvoltare/tonifiere stabilit initial;
– recuperarea funcţională la nivelul unei articulaţii, muşchi sau lanţ biomecanic.
Roata pentru recuperare este un instrument/ dispozitiv destinat creşterii amplitudinii de mişcare
a articulaţiei umărului. Datorită posibilităţii de reglare a mânerului, care poate culisa pe tijele
metalice din interiorul acestuia, cercul permite creşterea mişcării în diametru pentru efectuarea
cu amplitudine a circumducţiilor.
De asemenea, roata poate fi prevăzută cu trepte diferite de opunere a rezistenţei împotriva
direcţiei mişcării (educarea coordonării şi dezvoltarea forţei).
Roata pentru recuperare poate fi utilizată:
- în plan vertical poziţia subiectului fiind fie stând lateral, fie aşezat–lateral pentru
executanţi imobilizaţi în scaun cu rotile)
- în plan orizontal (poziţia executantului este stând lateral sau aşezat lateral faţă de
roată).

Pentru creşterea eficienţei şi un lucru biomecanic eficient şi complet, acest instrument permite
rotaţii în ambele sensuri (de la dreapta la stânga şi invers, de la stânga la dreapta).
Principalul rol al acestor obiecte este de sprijin pentru execuţia anumitor mişcări, pentru odihnă
în pauzele dintre exerciţii sau sprijin pentru execuţia altor procedee de recuperare (masaj,
mobilizări pasive/active/pasiv active/stretching).
Dezvoltarea forţei generale şi specifice la nivelul articulaţiilor gleznei, genunchilor sau
coxofemurale în programe de recuperare funcţională a acestor articulaţii după afecţiuni şi
traumatisme.

Echipamentele, obiectele şi aparatele de fitness sunt utilizate în intervenţiile kinetoterapeutice de

foarte mulţi ani, având ca scop reabilitarea unor funcţii diminuate, recuperarea diferitelor
structuri anatomice afectate sau tonifierea şi dezvoltarea organismului uman.

Mijloace de recuperare, reabilitare, educare, reeducare cu utilizare adaptată la specificul

situaţiei impuse de starea de sănătate a utilizatorului (etapă recuperare, particularităţi individuale,
reactivitate specifică a utilizatorului, experienţă motrică, stadiu de evoluţie/involuţie a afecţiunii).
Tot în această categorie este inclus şi efectul curativ vizat prin utilizarea aparatelor de fitness în
stadiile terminale (de regresie) ale bolilor cornice.

Banda de mers şi alergare oferă posibilitatea practicării activităţilor sportive sau a celor de
recuperare, educare, reeducare, facilitare neuromusculară şi proprioceptivă atunci când condiţiile
de medii nu sunt prielnice efectuării activităţilor fizice în aer liber (vânt puternic, ploaie, soare
excesiv, temperatură crescută, presiune atmosferică).

În ceea ce priveşte utilitatea benzilor pentru mers şi alergare în activitatea unui kinetoterapeut,
aceste aparate de fitness, alături de diferite tipuri de biciclete (ergometrice, eliptice, magnetice)
sunt printre cele mai utilizate aparate în majoritatea etapelor din cadrul anumitor programe de
recuperare/ reabilitare a unor funcţii parţial afectate sau diminuate, ca urmare a unui traumatism
sau afecţiune.

Bicicleta ergometrică poate fi folosită cu succes în:

- recuperare, reabilitare (adaptarea respiraţiei la efort, tratarea redorilor articulare, diminuarea

atrofiilor musculare, redobândirea mobilităţii articulare). În momentul utilizării bicicletei în
vederea recuperării unor boli cardio-vasculare, este indicată o creşterea a atenţiei pentru
conceperea dozării efortului şi a adaptării acestei dozări la posibilităţile şi reactivitatea persoanei
vizate;
- creştere, dezvoltare, educarea, reeducare (creşterea forţei, educarea şi reeducarea coordonării,
dezvoltarea rezistenţei locale şi generale).

Bicicletă ergometrică eliptică, cu acţionare a mecanismului din poziţia stând. Acestea

pot fi utilizate şi ca stepper şi pot fi de două feluri, din punct de vedere al modalităţii de utilizare,
amplasare în spaţiu:
- biciclete eliptice statice – pentru cabinete, săli de fitness, săli de recuperare.
Datorită specificului lor şi caracteristicilor tehnice, bicicletele ergometrice eliptice permit
efectuarea unor mişcări mult mai dinamice şi cu efect mult mai mare asupra articulaţiilor
membrelor inferioare. Includerea lor în programele de recuperare din kinetoterapie, în anumite
etape, trebuie efectuată cu unele precauţii referitoare la posibilităţile persoanelor abordate de a
menţine postura ortostatică, de a avea indici superiori de echilibru şi stabilitate.
Componente de bază:
un cadru stabil, din materiale rezistente, dar uşoare în acelaşi timp;
- mânere (de diferite lungimi, în funcţie de specificul pentru care a fost concepută
bicicleta: pentru timp liber şi activităţi sportive sau pentru recuperare, pentru tineri, adulţi sau
pentru vârstnici sau pentru toate categoriile).

În funcţie de complexitatea şi structura sa, dar şi de programul de recuperare / tonifiere /

dezvoltare / reabilitare ales de kinetoterapeut, acest schelet poate fi utilizat şi pentru exerciţii
propriu-zise, altele decât ceea ce oferă aparatul, atunci când poate fi parte a unei instalaţii
improvizate (exemplu: legarea unei benzi elastice de acest suport metalic) sau când poate fi
utilizat ca si suport de sprijin pentru menţinerea unor segmente în anumite poziţii (exemplu:
menţinerea coloanei drepte prin sprijin de cadrul metalic sau menţinerea în sprijin a
tălpii unui picior pe cadru, picior care se doreşte a fi scos din efort pentru a localiza sau
focaliza lucrul mecanic pe alt segment interesat).

Printre cele mai importante obiective care pot fi atinse, cu ajutorul Bosu ball, într-o intervenţie
kinetoterapeutică amintim:
- îmbunătăţirea controlului motor;
- promovarea participării active şi conştiente în cadrul programului de recuperare,
reabilitare, educare, reeducare, dezvoltare, tonifiere.

Diferitele şi multiplele efecte pe care le poate determina, face ca mingea de fitness să fie utilizată
atât în scop de recuperare, cât şi în scop de tonifiere sau relaxare.

Datorită structurii şi adaptabilităţii anumitor componente (placa rigidă poate oscila 3600, iar
pernele pot fi umflate diferit), Step360 Pro oferă posibilitatea aplicării unui program de
recuperare / tonifiere / dezvoltare/ educare / reeducare etc. foarte variat.

Beneficiile sale sunt nenumărate şi dintre acestea putem aminti:

- accesibilitatea - cu aceste două benzi poţi avea parte de o sesiune de antrenament/recuperare în
orice moment al zilei şi în orice loc: acasă, la sală, în parc. Pe întreg parcursul unei sesiuni de
recuperare, musculatura CORE-ului (abdomen, oblici, lombari, fesieri) se află în permanenţă
contracţie, pentru a se putea menţine corpul drept - poziţie de bază în programul de pregătire cu
aceste benzi.

De asemenea, mecanoterapia oferă o alternativă viabilă pentru atingerea obiectivelor unei

intervenţii kinetoterapeutice de calitate, oferind posibilitatea elaborării de exerciţii şi programe
de recuperare multiple, complexe şi mereu stimulative.
Alegerea corectă a aparatului, instalaţiei sau echipamentului pentru aplicarea unui anumit
program de recuperare / tonifiere/ creştere/ educare/ reeducare.

În funcţie de afecţiunea sau traumatismul individului, de obiectivele programului de recuperare

şi de potenţialul de mişcare al subiectului, kinetoterapeutul poate apela la diferite tipuri de
suspensii, fiecare cu caracteristici aparte. Alegerea unui anumit tip de suspensie pentru aplicarea
intervenţiei kinetice se va face şi ţinând cont de acţiunea forţelor implicate: forţa de tracţiune a
elementelor de suspensie reglabile (corzi, benzi, cordoane), forţa gravitaţiei şi forţa rezultată din
combinarea primelor două.

Scripetoterapia este un mijloc complex, util şi eficient de reabilitare, recuperare, educare şi

reeducare a unor funcţii biologice, diminuate ca urmare a unor traumatisme sau afecţiuni.

Având la bază ideile lui Charles Rocher (considerat fondatorul acestui tip de mecanoterapie) şi
utilizând un mecanism bazat pe scripeţi, scripetoterapia include: procedee de dezvoltare şi
tonifiere; procedee de educare şi reeducare activă şi pasivă; procedee de mobilizare.

Masa de recuperare

Dispozitiv accesoriu cu rol de sprijin şi/sau susţinere, cu înălţime fixă sau reglabilă, parte a
instalaţiei de scripetoterapie, utilizat pentru efectuarea diferitelor structuri de exerciţii ce implică
mişcări active şi/sau pasive.

Masa de recuperare poate fi:

- normală
- poliarticulată, cu segmente reglabile şi cap rabatabil

Rolul scripetoterapiei:
- recuperarea afecţiunilor neurologice, posttraumatice şi recuperarea funcţională la
nivelul unei articulaţii, muşchi sau lanţ biomecanic.

Aceste aparate îşi concentrează acţiunea asupra mecanicii mişcării, a biomecanicii segmentelor
anatomice interesate în procesul de recuperare, mişcările realizate putând fiind reglate automat.

Dispozitivele pneumatice utilizează presiunea aerului comprimat în recuperarea, tonifierea sau

relaxarea structurilor anatomice interesate (astfel a apărut termenul de presoterapie).

Cele mai simple instrumente, obiecte sau dispozitive utilizate în aplicarea programelor de
recuperare care vizează reeducarea echilibrului, mersului şi posturii sunt cadrele suport, cârjele,
bastoanele, ortezele, faşele şi bandajele elastice. Aceste instrumente / dispozitive pot fi de diferite
tipuri şi se pot utiliza în funcţie de gradul de tulburare a echilibrului sau a mersului.

Calitatea materialului din care sunt confecţionate aceste faşe sau orteze elastice influenţează
perioada şi eficienţa programului kinetoterapeutic, oferind avantaje în recuperarea afecţiunilor/
traumatismelor sau în ajutorul oferit în execuţia anumitor mişcări.
Utilizarea cadrelor pentru mers în programul de recuperare / reeducare / reabilitare oferă
kinetoterapeutului următoarele avantaje:
- exerciţiile aplicate pot fi efectuate cu minimum de risc de dezechilibrare, deoarece cadrul oferă
stabilitate ridicată în planurile anteroposterior şi medio-lateral;
- mişcările şi deplasările propuse se pot baza pe un suport mare la sol, sigur, uşor de folosit, în
condiţii suficient de mari de echilibru;
- elimină teama persoanei implicată direct în propria recuperare / reeducare, crescând încrederea
în forţele proprii şi astfel, ridicând nivelul de participare activă şi de implicare în programul
propus;
- utilizabile din fazele iniţiale ale intervenţiei kinetoterapeutice.

Utilizarea cârjelor se face în funcţie de capacitatea persoanei de a-şi menţine postura, echilibrul
sau de a realiza mersul, dar şi de posibilitatea de a folosi aceste dispozitive ca modalitate de
sprijin in execuţia exerciţiilor de recuperare, atunci când menţinerea echilibrului sau mersul
impun un ajutor exterior (de regulă, în primele etape ale programului de recuperare, reeducare
dar pot fi utilizate şi ulterior).

Orteza fixă poate fi utilizată în etapele iniţiale ale programului de recuperare / reeducare sau în
anumite condiţii şi etapele finale ale intervenţiei sale.

În funcţie de nivelul de manifestare a afecţiunii şi de etapa din cadrul programului de recuperare,

exerciţiile aplicate pe suprafeţele menţionate se vor efectuala început cu asistenţă, sprijin şi
ajutor, urmând ca ulterior să se ajungă până la deplasarea independentă a persoanei implicate
direct în recuperare.

Posturograful determină grafia posturii şi a proceselor implicate în menţinerea poziţiei ortostatice

la om, în controlul şi manifestarea stabilităţii şi echilibrului static şi dinamic. Reprezintă un
aparat, dispozitiv sau instalaţie, datorită componentelor sale şi rolului avut în determinarea
anumitor parametrii specifici legaţi de atitudinea şi postura corpului, dar şi datorită posibilităţii
utilizării sale şi în alt scop decât cel de determinare (măsurare şi evaluare), şi anume în şedinţele
de reabilitare, recuperare, educare şi reeducare neuroproprioceptivă.

Tipuri de simulatoare:
- simulatorul de vâslit angrenează în efort aproape toate grupele
musculare, aparatele sau dispozitivele de vâslit sunt dintre cele mai eficiente şi mai utilizate în
recuperarea multor afecţiuni şi traumatisme ale aparatului neuromioartrokinetic.
- simulatorul de golf poate fi adaptat la obiectivele unui program de recuperare a
afecţiunilor centurii scapulare, a umerilor, a musculaturii spatelui şi abdomenului, a
afecţiunilor centurii pelviene;

Adaptare
Este un „ansamblu de procese, activităţi prin care se trece de a un echilibru mai puţin stabil, între
organism şi mediu, la un echilibru mai stabil; sau totalitatea modificărilor morfofuncţionale
adecvate ale materiei vii, determinate de noile condiţii de mediu” (Moţet, D., 2009a, p. 88) sau
„complex de modificări morfofuncţionale prin care organismul reacţionează la excitaţiile
provenite din mediul intern sau extern; poate fi imediată sau tardivă” (M.T.S., 2002, p. 28).
Exerciţiile fizice propuse la începutul programului kinetic, realizate prin intermediul
echipamentele, aparatele, obiectele sau instrumentele trebuie să fie simple, elementare, ulterior
acestea devenind mai complexe, depinzând de reacţia pacientului şi de rezultatele evaluărilor
intermediare.

3. Explicați urmatoarele concepte: kineziologie, kinetologie, kinetoterapie.

Kineziologie
Termenul a fost iniţial utilizat de către Dallz în anul 1857, reprezentând „ştiinţa care studiază
mişcările organismelor vii şi a structurilor ce participă la aceste mişcări”. Conform Enciclopediei
Educaţiei fizice şi Sportului (2002), kineziologia ar studia caracteristicile mecanice ale mişcării,
fiind asociată în literature anglo-saxonă cu biomecanica mişcărilor.
Kinetologie
Concept care are ca obiect de studiu „mişcarea umană şi structurile care participă la aceste
mişcări” (Moţet, D., Mârza, D., 1995). De asemenea, kinetologia reprezintă o disciplină care
utilizează în scop profilactic şi terapeutic exerciţiul fizic şi mijloacele balneofizioterapeutice.
Prin mijloacele sale specifice, kinetologia contribuie la înlăturarea efectelor afecţiunilor,
traumatismelor şi tulburărilor, a sechelelor, la recuperarea mai rapidă a persoanelor în situaţii
biologice speciale. La nivelul sportivilor de performanţă, unele mijloace ale sale favorizează atât
procesele de refacere, cât şi pe cele de adaptare superioară la cerinţele competiţionale specifice.
Kinetoterapie
Kinetoterapia este o terapie realizată cu ajutorul mișcării prin care se încearcă să se restabilească
anumite funcții ale corpului. Kinetoterapia nu este sinonimă cu gimnastica medicală, deși o
înglobează. Kinetoterapia utilizează mișcarea pentru a regla dezechilibrul prezent la nivelul
organismului, tulburare care poate duce la apariția anumitor boli.

Ȋn cadrul sedințelor, un kinetoterapeut alege cele mai potrivite programe de exerciții care să
stimuleze mușchii pacientului, ȋn cazul ȋn care abilitățile sale motorii au fost afectate de o boală sau
de un accident.
Obiectivele kinetoterapiei se referă ȋn primul rând la redobândirea forței musculare și a capacității
de a face efort, la redobândirea controlului și a echilibrului muscular, la ȋmbunătățirea legăturii
dintre creier și mușchi, precum și la corectarea traumatismelor.
Scopul kinetoterapiei este de a restaura funcțiile normale ale nervilor, normalizarea digestiei, a
mișcării, a funcțiilor endocrine, a imunității sau chiar a funcțiilor unor organe.

Exemple concrete de activități din perspectiva unui kinetoterapeut

Exerciții in traumatologia gleznei (piciorului)
Din decubit dorsal
- piciorul în afara patului, kinetoterapeutul în faţa piciorului pacientului prinde piciorul în
brăţară de sub maleole; kinetoterapeutul execută o uşoară tracţiune şi ducerea piciorului
în flexie dorsală şi eversie;
 - piciorul pe pat, kinetoterapeutul lateral cu o mână prinde de gleznă iar cu cealaltă de
călcâi astfel încât planta să se sprijine pe antebraţul său; kinetoterapeutul execută o
uşoară presiune la nivelul gleznei concomitent cu flexia dorsală a piciorului.
- piciorul în afara patului, kinetoterapeutul lateral cu o mână prinde de călcâi astfel încât
faţa plantată să se sprijine pe antebraţ iar cu cealaltă pe faţa dorsală a piciorului;
kinetoterapeutul execută o uşoară tracţiune ducând piciorul succesiv şi continuu în
inversie, flexie dorsală, eversie, flexie plantară.
- Piciorul în afara patului, kinetoterapeutul în faţa piciorului prinde cu o mână de călcâi
astfel încât policele să fie sub maleola externă iar cealaltă mână prinde faţa dorsală:
kinetoterapeutul execută ducerea călcâiului în eversie, apoi din această poziţie execută
inversia metatarsienelor.
Mobilizări pasive din decubit dorsal
Kinetoterapeutul aşezat pe un scaun în faţa piciorului; execută mobilizări pasive începând cu
degetele până la nivelul gleznei pe toate axele şi direcţiile de mişcare (flexii, extensii, abducţii,
adducţii, circumducţii, rotaţii în ax); mobilizările pasive sunt însoţite de tracţiuni, tensiuni,
scuturări.
Exerciţii de întindere din aşezat
- cu piciorul afectat în afara patului, genunchiul extins, pacientul prinde planta piciorului
cu o bandă elastică (terra band); trage de banda elastică astfel încât să facă flexie dorsală,
menţine 20-30 de secunde.
- cu piciorul afectat pe pat, genunchiul în flexie, pacientul prinde planta piciorului cu o
bandă elastică; trage de banda elastică astfel încât să facă flexie dorsală (călcâiul rămâne
în contact cu patul), menţine 20-30 de secunde.
- pe o banchetă, piciorul afectat cu genunchiul extins; pacientul execută aplecarea
trunchiului concomitent cu tragerea spre sine a antepiciorului.

Din ortostatism
- cu mâinile sprijinite de pat, piciorul sănătos în faţă, cel afectat în spate; pacientul execută
flexia genunchiului din faţă cu ducerea bazinului înainte, astfel încât să întindă muşchii
gastrocnemieni (talpa rămâne în contact cu solul).
- cu mâinile sprijinite de pat, piciorul sănătos în faţă cu genunchiul flectat, cel afectat în
spate cu genunchiul extins; pacientul execută flexia genunchiului din spate, astfel încât să
întindă muşchiul solear (talpa rămâne în contact cu solul).
Exerciţii active şi active cu rezistenţă din decubit dorsal
- cu membrul inferior întins pe pat, kinetoterapeutul opune rezistenţă pe coapsă deasupra
genunchiului şi pe faţa dorsală a picorului; pacientul execută o triplă flexie învingând rezistenţa.
- coapsa şi genunchiul flectate 90º, glezna în flexie dorsală, kinetoterapeutul plasează o mână pe
tendonul ahilian şi călcâi iar cealaltă sub degete; pacientul încearcă să-şi ducă călcâiul spre fese,
kinetoterapeutul se opune.
- Coapsa şi genunchiul la flectate 90º, glezna în flexie dorsală, kinetoterapeutul lateral cu o mână
stabilizează coapsă plasând mâna în 1/3 distală pe lateral iar cu cealaltă opune rezistenţă pe faţa
dorsală a piciorului; pacientul execută extensia şoldului şi a genunchiului concomitent cu flexia
plantară.
Din aşezat
- Cu genunchii extinşi, piciorul în afara patului; execută (activ, apoi cu rezistenţă din partea
kinetoterapeutului) mişcările în toate direcţiile şi sensurile de mişcare.
- Cu genunchii extinşi, piciorul în afara patului, cu un elastic ataşat la nivel metatarsian;
pacientul execută flexii dorsale şi plantare.
- Talpa pe sol; pacientul execută apăsări pe sol cu călcâiul, apoi cu vârful degetelor.
Din ortostatism
- Cu faţa la spalier; pacientul se deplasează prin aproprierea vârfurilor, apoi a călcâielor.
- Cu faţa la scara fixă; pacientul execută ridicări pe vârfuri.
- Cu faţa la spalier, picioarele ridicate pe prima şipcă; pacientul execută ridicări pe vârfuri
(încearcă să atingă solul cu călcâiele).
- Cu faţa la spalier, mâinile prind şipca de la nivelul umerilor; pacientul execută flotări
(distanţa dintre picioare şi spalier se măreşte treptat, călcâiele nu se desprind de sol).
- Cu faţa la spalier, antepiciorul pe un săculeţ de nisip, călcâiul pe sol; pacientul ridică
piciorul sănătos cât mai sus posibil pe o şipcă a spalierului.
- Kinetoterapeutul în spatele pacientului; îi imprimă dezechilibrări spre înainte – înapoi.
- Pacientul este pe o planşetă balansoare şi execută mişcări înainte-înapoi, în lateral.
- Mers pe vârfuri, pe călcâie, pe marginea internă / externă a piciorului.
- Mers pe planuri înclinate (în plan sagital şi în plan frontal).