Sunteți pe pagina 1din 41

BAZELE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI

CURS V

Tehnici de transfer
Transferul este procedeul prin care pacientului i se modifica pozitia n spatiu sau se mut de pe o suprafat pe alta. n sens mai larg, notiunea include toate secventele de miscare ce se impun att nainte, ct si dup realizarea transferului propriu-zis: -pretransferul, -mobilizarea n pat, -pozitionarea n scaunul rulant(postransferul)

Clasificarea tipurilor de transfer se face n functie de posibilitatea si capacitatea pacientului de a participa la actiune, de la dependent (pacientul nu participa la transfer), pn la independent (terapeutul doar supravegheaz transferul) si de etapa de evolutie a bolii.

Exist trei tipuri de tehnici pentru transfer, n functie de capacitatea pacientului de a participa la actiune: 1. Transferurile independente, n cazul realizrii lor de ctre pacient, singur, dup indicatiile prescrise si dup o perioad de antrenament. 2. Transferurile asistate de una sau dou persoane, care ajut pacientul s se ridice din pat si s se aseze n scaunul rulant, sau de aici pe alte suprafete (ex.: cad de baie, saltea etc.) 3. Transferurile prin liftare sau cu scripeti. Se utilizeaza instalatii diverse pentru ridicarea pacientilor si reasezarea lor. Astfel de transferuri sunt folosite pentru pacientii care nu au nici un fel de participare la transfer, invaliditatea lor fiind total;se realizeaza n sectiile de hidroterapie cnd pacientul este liftat si apoi lsat n bazin sau cada de hidrokinetoterapie. Alegerea uneia sau alteia dintre tehnicile de transfer va urmri realizarea transferului n conditii de maxim securitate.

Tehnici de facilitare neuromuscular proprioceptiv (FNP) Facilitarea neuromuscular proprioceptiv reprezint usurarea, ncurajarea sau accelerarea rspunsului motor voluntar, prin stimularea proprioceptorilor din muschi,tendoane, articulatii; la aceasta se adaug stimularea exteroceptorilor si telereceptorilor.

n cazul musculaturii hipotone se iau n considerare o serie de mecanisme neurofiziologice, care orienteaz kinetoterapeutul n alegerea si aplicarea tehnicii FNP. Exist o serie de tehnici FNP generale si altele specifice pentru: - promovarea mobilittii , - promovarea stabilittii, - promovarea mobilittii controlate, - promovarea abilittii.

Bazele teoretice si practico-metodice ale procedeelor n kinetoterapie


Procedeul este considerat fie ca "mijloc, modalitate, procedur", fie ca "solutie practic adaptat la sistem pentru efectuarea sau producerea unui lucru", fie ca mod sistematic de a executa o anumit operatie sau un proces (n cadrul unei metode)". (Motet, D., 1998) Prelucrnd si adaptnd aceste definitii la specificul kinetoterapiei, se considera ca c "procedeul este reprezentat de suma a dou sau mai multe tehnici, care vizeaz o palet larg de actionare asupra unui segment, prti, sistem sau functii ale corpului omenesc,pentru realizarea scopului propus (profilactic, terapeutic, de recuperare sau de mbunttire)" (Motet, D., 1998).

specifice miscrilor, duce la exercitiul fizic, care stim c-si are originea n actul motric general al omului (miscare) . Exercitiul fizic s-a diversificat n decursul timpului n structuri si forme diferite n functie de tehnic, sistematizare si efectul urmrit. Exercitiile fizice mai sunt catalogate de ctre specialisti ca si procedee (tehnologii) de actionare.

Dar legarea a mai multe tehnici, prin elemente

Sistematizarea procedeelor folosite n kinetoterapie dupa Prof. Dr. Ionescu, A. (1994):


A. Dup intensitatea efortului fizic: o procedee bazate pe cresterea intensittii efortului fizic o procedee bazate pe scderea intensittii efortului fizic B. Dup efectele asupra aparatelor, organelor, sistemelor si functiilor organismului: o procedee pentru aparatul respirator si functia respiratorie o procedee pentru aparatul cardio-vascular si functiile acestuia o procedee pentru stimularea functional a aparatului digestiv o procedee pentru stimularea functiei de nutritie o procedee pentru stimularea functiei de eliminare o procedee pentru stimularea functiilor neuromotoare

A.1. Procedee bazate pe cresterea intensittii efortului fizic Exercitiile active libere fac s creasc volumul si lungimea muschilor, n raport strns cu greutatea si lungimea segmentelor pe care le fixeaz n pozitii sau le deplaseaz prin contractie. Pentru a obtine un real efect de crestere a volumului muschiului si implicit a fortei si rezistentei sale, este necesar s se actioneze prin ngreuierea progresiv a conditiilor pentru mentinerea pozitiilor sau executia miscrilor respective. n acest scop, se pot folosi urmtoarele procedee de crestere a intensittii efortului fizic: - obtinerea unui efort mai mare prin folosirea executiilor mpotriva fortei de gravitatie; - executatarea miscrilor n afara segmentului de contractie; - executatarea miscrilor cu autorezistent;

- cresterea intensittii efortului prin folosirea a diferite obiecte portative (bastoane, mciuci, corzi, mingi medicinale, gantere etc.) - utilizarea aparatelor de tractiune (corzi elastice, extensoare) si de presiune (dinamometre, arcuri etc.) - executatarea exercitiilor la aparate specifice (cicloergo- metru, banda rulant, steperul, scara fix, banca de gimnastic etc.), sau nespecifice, cum sunt aparatele din gimnastica artistic (bar, paralele inegale, brn etc.) - cresterea intensittii efortului prin folosirea exercitiilor complexe de rostogolire, sau trre, solicitrile crescnd atunci cnd ele se execut n conditii deosebite (ex. banca de gimnastic orizontal, apoi nclinat la diverse unghiuri). - executarea exercitiilor n ap, miscrile executndu-se n sens descendent.

A.2. Procedee bazate pe scderea intensittii efortului fizic


n cazul n care se aplic un tratament functional unor bolnavi, convalescenti sau deficienti lipsiti de energie si fr posibilitti normale de miscare, trebuie s se foloseasc exercitii, procedee si metode care cer din partea lor un efort muscular minimal sau nul.

Acest tratament trebuie s stimuleze functionalitatea corpului, fr chletuial de energie sau cu o cheltuial energetic minim, pentru a nu se instala oboseala. De aceea, trebuie s se foloseasc toate conditiile care usureaz executarea miscrilor, scznd rezistenta periferic sau nlocuind travaliul muscular.

Astfel, se pot folosi urmtoarele procedee de scdere a intensittii efortului fizic: - executarea miscrilor n sensul actiunii fortei gravitationale; - folosirea mobilizrilor pasive sau active asistate; - scderea intensittii efortului fizic prin folosirea diferitelor dispozitive mecanice (montaje de chingi, scripeti, greutti etc.); - alternarea contractiei cu relaxarea(autorelaxarea), fr deplasarea segmentelor articulare; - executarea exercitiilor n ap, miscrile executndu-se n sens ascendent; apa cald favorizeaz miscarea deoarece are efect antalgic (de diminuare a durerii) si decontracturant; adugarea de sruri minerale, pentru cresterea densittii apei, favorizea z si mai mult miscarea.

B. Dup efectele asupra aparatelor, organelor, sistemelor si functiilor organismului

B.1.Procedee pentru stimularea aparatului respirator si a functiei respiratorii "Gimnastica respiratorie const din coordonarea si amplificarea cu voint a miscrilor libere de respiratie, precum si din stimularea si antrenarea functiei respiratorii prin miscri pasive, active si cu rezistent" (Ionescu, A., 1994). La acestea se adaug exercitii executate cu ajutorul unor aparate speciale sau prin alte procedee, ca: apneea voluntar, spirometria, aparatele muzicale de suflat, cntecele si declamatiile. Exercitiile de respiratie, desi simple si usor de executat, sunt putin folosite n practic; rolul lor nu este ntotdeauna corect nteles si apreciat, iar uneori este chiar contestat.

Gimnastica respiratorie
multiple, astfel:

urmreste scopuri

- facilitarea umplerii mai mult si mai bine a plmnilor cu aer; - antrenarea muschilor respiratori; - amplificarea miscrilor toracelui si ale diafragmului; - exercitarea si mentinerea elasticittii plmnilor; - cresterea ventilatiei pulmonare; - activarea schimburilor gazoase n plmni (hematoza) si n tesuturi (respiratia tisular); - stimularea marii si micii circulatii a sngelui si, prin aceasta, influentarea favorabil a functiilor organelor din cavitatea toracic si abdominal.

Importanta pozitiilor corpului n gimnastica respiratorie Fiind un act indispensabil pentru viat, respiratia se face continuu, n orice pozitie s-ar afla corpul. Se stie ns c nu toate pozitiile sunt deopotriv de favorabile pentru actul respirator; respiratia este liber n unele pozitii, usurat sau usor stnjenit n altele. Pozitiile care necesit lor un efort static, (ca de exemplu pozitiile la aparatele fixe), exercit presiuni asupra aparatului respirator si cardiovascular si fac s creasc efortul respirator si circulator. Exercitiile de respiratie necesit, n general, o larg baz de sustinere a corpului, o pozitie stabil si simetric. n cazurile cnd se urmresc scopuri corective si o dezvoltare inegal a celor dou jumtti ale toracelui, se vor folosi pozitii asimetrice.

Pozitia stnd (ortostatic) este o pozitie favorabil pentru respiratie, ntruct se mentine fr ncordare si permite contractia si relaxarea liber a muschilor respiratori. n inspiratiile ample si profunde se contract muschii extensori ai spatelui si cefei, corectnd pozitia coloanei vertebrale; se apropie si se fixeaz omoplatii; capul se redreseaz, muschii abdominali particip static la miscare. n expiratiile fortate, coloana vertebral revine la pozitia initiala, trunchiul se nclin usor, capul si toracele coboar putin, omoplatii se deprteaz si muschii inspiratori se relaxeaz. Respiratia este: - favorizat dac mrim baza de sprijin prin deprtarea picioarelor; -pozitia cu trunchiul usor extins favorizeaz inspiratia;

- n pozitia cu trunchiul usor flectat inspiratia este stnjenit, dar, expiratia este facilitat; - n pozitia cu trunchiul ndoit sau rsucit ntr-o parte, respiratia este asimetric, fiind favorizat cea de pe partea opus ndoirii sau rsucirii; - n pozitia cu trunchiul usor nclinat si cu palmele sprijinite nainte, respiratia este maxim. Pozitia asezat este favorabil respiratiei dac se tine trunchiul drept, capul ridicat si pieptul liber; trunchiul nclinat sau flectat nainte stnjeneste inspiratia, ca si mentinerea pozitiei asezat cu membrele inferioare ntinse (din cauza scurtrii muschilor abdominali si a cifozrii spatelui). Pozitia asezat rezemat permite o respiratie linistit, relaxatoare, cu prelungirea pauzei respiratorii.

Pozitia culcat dorsal (decubit dorsal) este favorabil pentru respiratie, pentru c muschii capului sunt relaxati. Totusi, extensia coloanei vertebrale si contactul toracelui cu planul posterior de sprijin reduc miscarea coastelor. Pozitia este bun pentru respiratia de repaus, dar nu este potrivit pentru o respiratie intens. Pozitia culcat facial (decubit ventral) stnjeneste respiratia si nu permite o respiratie ampl. Dac ns capul si pieptul sunt ridicate, spatele este arcuit si se realizeaz sprijin pe coate sau pe palme, respiratia se face mai bine.

Pozitia culcat lateral (decubit lateral) este favorabil respiratiei de partea hemitoracelui nesprijinit, coastele fiind n parte imobilizate; n schimb, diafragmul de partea sprijinului este mpins mai mult spre torace de ctre viscerele abdominale.

Pozitia pe genunchi ofer aceleasi conditii pentru respiratie ca si pozitia stnd (ortostatic), dar pozitia pe genunchi cu sprijin pe palme (n patrupedie) se dovedeste a fi o pozitie favorabil respiratiei ample, pentru c sprijinul pe palme nlesneste contractia mai puternic a muschilor centurii scapulare, care ajut respiratia; dimensiunile toracelui se mresc nainte si pe prtile laterale.
Pozitia atrnat, cu corpul suspendat n membrele superioare, este cunoscut ca o pozitie improprie exercitiilor de respiratie. Respiratia devine mai grea, ndeosebi pentru cei ce nu au destul fort n membrele superioare pentru a se mentine suspendati, dar pentru cei mai puternici sau antrenati aceast pozitie nu constituie, cel putin la nceput, o piedic pentru respiratie.

a.Exercitii libere de respiratie. Exercitiile libere de respiratie sunt miscrile simple, fiziologice ale toracelui, controlate si intensificate cu vointa. Respiratiile voite constituie procedeul de baz al gimnasticii respiratorii. Aceste exercitii ne nvat s stpnim, s conducem si s controlm functia respiratorie, s mrim ct mai mult diametrul cavittii toracice si s facem s circule ct mai mult aer prin plmni. Aceste miscri nu sunt nsotite sau ajutate de nici o alt miscare a corpului sau un alt procedeu respirator. Fazele respiratiei (inspiratia si expiratia) sunt amplificate uniform, pstrndu-se ntre ele raporturile normale. Aceste raporturi pot fi schimbate cu voint; se poate prelungi inspiratia, expiratia sau pauzele dup inspiratie ori dup expiratie (momentele de apnee).

Exercitiile libere de respiratie pot fi executate din orice pozitie a corpului. Pentru copii sunt recomandate pozitiile fixatoare: asezat, culcat (decubit) sau pe genunchi cu sprijin pe palme (pozitie patruped); aceste pozitii se opun instabilittii motoare caracteristice vrstei. Miscrile libere de respiratie se execut la nceput usor, dar controlat, n limitele respiratiei curente; apoi, sunt amplificate progresiv pn ajung la maximum. Dup cteva inspiratii profunde trebuie s se exercite si expiratia. De asemenea, trebuie s fie folositi toti muschii respiratori, att cei inspiratori, ct si cei ai expiratiei. Fiziologic,durata inspiratiei este mai scurt pentru c este mai activ. Durata expiratiei este de regul de dou ori mai mare, pentru c se face mai mult pasiv, pe baza elasticittii pulmonare si toracice. n gimnastica respiratorie trebuie s se tin cont de acest lucru.

Ritmul respirator poate fi reglat voluntar, n doi sau trei timpi. Exercitiile n doi timpi constau din inspiratii si expiratii egale. Exercitiile n trei timpi constau dintr-o inspiratie profund, urmata de o expiratie normal; inspiratia urmtoare este normal, dar expiratia este fortat. Durata timpilor respiratori si a pauzelor respective poate fi reglat de executantul nsusi sau de cel ce conduce exercitiile. Pentru copiii mici si bolnavi se foloseste procedeul cu minile aplicate pe torace; cu ajutorul minilor se regleaz ritmul respirator si amplitudinea miscrilor.

Reglarea ritmului respirator cu ajutorul minilor aplicate pe torace (Manole, L., 2008)

Exercitiile libere de respiratie urmresc: - lrgirea cavittii toracice n ntregul ei sau lrgirea diametrelor antero-posterior, transversal sau vertical; - dezvoltarea simetric a toracelui sau a unei singure jumtti; - dezvoltarea bazelor sau a vrfurilor toracelui. Exercitiile libere de respiratie se execut lent, continuu, linistit si ritmic, fr alte ncordri. Nu sunt utile respiratiile bruste, sacadate sau grbite, care obosesc pe executant. Dup ce au fost nvtate, pot fi nsotite de alte miscri de gimnastic, pasive, active si cu rezistent.

b.Exercitii de respiratie nsotite de miscri pasive.


Miscrile pasive de respiratie sunt necesare pentru tratamentul unor bolnavi slbiti, care nu pot executa miscri active ample si simt o adevrat sete de aer. Scopul miscrilor pasive este de a amplifica miscrile toracelui si de a mari ventilatia n plmni, fr a cere vreun efort din partea bolnavilor. Pozitiile alese trebuie s fie relaxatoare si cu o mare baz de sprijin, iar exercitiile s fie executate cu blndete si ndemnare. Inspiratiile si expiratiile sunt ncepute de ctre pacient si ntregite prin miscrile pasive; cu pacientii mai robusti se execut miscri activopasive.

Exercitiile pasive de respiratie se realizeaz cu ajutorul toracelui, trunchiului, membrelor superioare si inferioare; ele amplific inspiratia, expiratia sau ambele faze ale respiratiei; miscrile pot fi executate simetric sau asimetric. Cel mai folosit tip de exercitiu pasiv de respiratie const n mobilizarera toracelui spre pozitii care favorizeaz inspiratia, concomitent cu realizarea inspiratiei, urmate de mobilizarea toracelui spre pozitii care favorizea z expiratia, concomitent cu realizarea expiratiei si executarea de presiunile pe torace, la finalul cursei de miscare

Exerciii de respiraie nsoite de miscri pasive (Ionescu, A., 1994)

c.Exercitii de respiratie nsotite de miscri active. Miscrile active care nsotesc fazele respiratiei amplific mai mult mobilitatea toracic, angreneaz mai activ muschii respiratori si coordoneaz mai bine actul respirator. Exercitiile de respiratie pot fi nsotite de miscri active ale membrelor superioare, ale trunchiului si ale membrelor inferioare; acestea pot favoriza inspiratia, expiratia sau ambele faze ale respiratiei. Exercitiile de respiratie nsotite de miscri active ale membrelor superioare sunt cele mai des folosite n practic. Mentinerea pozitiilor si executarea acestor miscri necesit contractia static si dinamic a muschilor din regiunea umerilor, omoplatilor, toracelui sispatelui. n timpul executrii acestor exercitii se exercit asupra toracelui diverse actiuni mecanice de presiune si tractiune, de contractie si relaxare, care pot favoriza sau stnjeni functia respiratorie.

Dac, spre exemplu, fixm minile pe solduri, pe umeri, la ceaf, pe crestetul capului sau pe un sprijin n fata corpului (pe marginea unei ferestre, pe sptarul unui scaun sau pe orice bar transversal), umerii si omoplatii sunt bine fixati, iar muschii respiratori accesorii, n special cei inspiratori, se contract mai puternic,lrgesc mai mult cusca toracic si mresc ventilatia plmnilor. La rndul lor, miscrile membrelor superioare mresc diametrele toracelui si amplitudinea miscrilor respiratorii. n special miscrile de abductie a membrelor superioare si de ridicare a lor n sus favorizeaz inspiratia, coborrea, adductia si ncrucisarea lor spre nainte, favoriznd expiratia. Sunt recomandate miscrile cu fort redus si medie, ntruct cele grele duc la blocarea toracelui si la stnjenirea functiei respiratorii si circulatorii. Miscrile libere de membre superioare cu respiratie se execut simetric sau asimetric, din pozitia stnd (ortostatic),

Exercitiile de respiratie nsotite de miscri libere ale trunchiului au o mai mare eficacitate dect cele nsotite de miscrile membrelor superioare. Miscrile de trunchi se mpart, dup axele de miscare, n flexii si extensii, ndoiri laterale si rsuciri, la care se adug circumductia. Extensia trunchiului, executat cu amplitudine redus, ndreapt si extinde coloana vertebral, lrgeste toracele si favorizeaz inspiratia; flexia trunchiului n nclinare, aplecare sau ndoire favorizeaz expiratia. ndoirile laterale favorizeaz inspiratia de partea convex si expiratia de partea concav. n rsuciri, se produc fenomene mecanice analoage cu cele din ndoirile laterale. ndoirile si rsucirile pot fi folosite ca exercitii asimetrice, unilaterale, de respiratie si ca exercitii corective.

Exercitiile de respiratie nsotite de miscri libere ale membrelor inferioare sunt folosite frecvent n gimnastica respiratorie. Miscrile membrelor inferioare si n special mersul si alergarea sunt bune exercitii ajuttoare pentru respiratie. Persoanele care merg mult sau alearg n fiecare zi prezint o bun dezvoltare a toracelui si a functiei respiratorii. Exist ns si alte miscri ale membrelor inferioare care pot fi utilizate ca exercitii ajuttoare pentru respiratie. Aceste exercitii se pot executa simultan sau alternativ, din pozitia stnd (ortostatic), culcat sau atrnat; ele nu pot avea o actiune direct asupra toracelui, dar influenta lor se face simtit asupra diafragmului prin intermediul muschilor abdominali.

Exercitiile de respiratie nsotite de miscri complexe sunt mai grele, din cauza dificulttii de coordonare a lor cu ritmul respirator. Aceste exercitii pot fi sistematizate dup cum favorizeaz inspiratia, expiratia ori ambele faze ale respiratiei, sau dup cum accelereaz, ncetinesc sau pstreaz normal ritmul respirator. Cel mai comun criteriu de grupare a lor rmne pozitia din care se execut si segmentele la nivelul crora predomin efortul fizic.

d.Exercitii de respiratie cu rezistent Pentru a creste si mai mult capacitatea functionala a aparatului respirator se recomand executarea unor procedee de gimnastic cu rezistent. Natura acestei rezistente este diferit: - se folosesc presiunile pe piept, - presiunile pe spate si abdomen, - miscri cu rezistent ale membrelor superioare si ale trunchiului. Presiunile pot fi manuale sau cu diverse obiecte: sculeti cu nisip, crti etc. Cea mai eficient este presiunea cu minile proprii. Pacientul si aplic palmele si degetele ntinse pe prtile antero-laterale si inferioare ale pieptului si exercit o rezistent moderat n timpul inspiratiei si o compresie n timpul expiratiei. Aceast comprimare a bazei toracelui serveste la ntrirea musculaturii respiratorii si la lrgirea prtii superioare a toracelui.

Se stie c regiunea subclavicular si a vrfurilor plmnilor este insuficient dezvoltat la unii copii si tineri. Uneori, se foloseste n acest scop o presiune continu, exercitat de o centur strns sau de un corset ortopedic, care determin amplificarea respiratiei n regiunile superioare ale toracelui. n tratamentul unor tulburri respiratorii sau al parezelor musculare (dup poliomielit), specialistii exercit presiuni pe regiunea pieptului sau spatelui care prezint semne de insuficient functional. Presiunile pe abdomen se execut n regiunea epigastric sau ombilical, n sensul unei opozitii la miscrile diafragmului. Aceste presiuni conduc si educ respiratia pacientului, mrind amplitudinea si forta miscrilor, reglndu-le ritmul si facndu-l pe pacient s simt si s-si supravegheze singur miscrile de respiratie.

Miscrile de respiratie se ntresc si mai mult prin rezistenta opus miscrilor membrelor superioare care le nsotesc. Pentru aceste exercitii se recomand pozitia culcat rezemat sau asezat rezemat. Se execut, cu membrele superioare, miscri n toate sensurile, observnd c flexiile, abductiile si rotatia extern a membrelor superioare, contra rezistent, exercit faza inspiratorie, n timp ce extensiile, adductiile si rotatiile interne,contra rezistent,exercit faza expiratorie Prin aceste miscri analitice cutm s antrenm n lucru un numr ct mai mare de muschi respiratori. Rezistenta opus miscrilor trebuie s fie la nceput foarte mic si s creasc treptat spre o rezistent sub medie si medie. Miscrile vor fi corect dirijate din punct de vedere al sensului, amplitudinii si fortei folosite. La sfrsitul inspiratiei, se execut usoare tractiuni n axul longitudinal al membrelor superioare, iar la sfrsitul

Miscrile cu rezistent ale trunchiului corespund si mai bine gimnasticii respiratorii. n general, miscrile de extensie, ndoirile laterale si rsucirile cu rezistent nsotesc faza de inspiratie; flexia si revenirile din ndoirile laterale si din rsucirile cu rezistent corespund fazei de expiratie. Rezistenta manual poate fi nlocuit, n parte, prin exercitiile membrelor superioare, ngreuiate prin aparate portative de gimnastic (mciuci, haltere, mingi), sau prin aparate de mecanoterapie. Pentru mrirea rezistentei n expiraie, mai putem folosi un spirometru ncrcat cu greutti usoare sau prevzut cu un tub lung si ngust; pentru mrirea rezisten tei n inspiratie se propune folosirea unui bandaj elastic, aplicat la baza toracelui.

Ca exercitii usoare si cu caracter de joc pentru copii sunt recomandate procedee simple de rezistent periferic opus expiratiei, ca: - suflarea printr-un tub de cauciuc al crui capt liber este scufundat n ap; - umplerea cu aer a unor camere de cauciuc pentru mingi, - umplerea cu aer a baloanelor, - stingerea lumnrilor puse la oarecare distant, - mprstierea fulgilor etc.
Exercitiile de respiratie cu rezistent sunt contraindicate bolnavilor de plmni n stadiul acut si predispusi la hemoptizii,(eliminare de singe prin tuse) bolnavilor febrili si celor cu insuficient cardiac decompensat.

e. Exercitii fizice care favorizeaz respiratia mpotriva gimnasticii respiratorii propriu-zise s-au ridicat si continu s se ridice unele obiectii. Se admite, n general, c exercitiile de respiratie pot exercita muschii respiratori, pot amplifica miscrile toracelui si ale plmnilor, pot mri capacitatea vital si deci ventilatia pulmonar. Nu se admite ns faptul c aceste exercitii ar activa ntr-o prea mare msur schimburile de gaze ntre aerul alveolar si snge si schimburile de gaze de la nivelul tesuturilor. Se mai adaug constatarea c, uneori, miscrile prea ample si prea puternice, executate fr a corespunde unor nevoi fiziologice produc, la unele persoane neantrenate, ameteli si stri de ru. mpotriva acestor obiectii, se propune efectuarea unui numr suficient de exercitii care s favorizeze respiratia, prin crearea nevoii de a respira.

Trebuie s subordonm exercitiile de respiratie, n primul rnd, scopului de a asigura n organism schimburi gazoase active si necesare si, numai n al doilea rnd, scopului de a dezvolta toracele, muschii si articulatiile lui. Sunt recomandate, prin urmare, exercitiile care supun la lucru intens masele mari de muschi ale corpului, care s consume n contractie cantitti apreciabile de substante energetice si s determine acumularea n snge si tesuturi a unor abundente reziduuri chimice si a unui exces de bioxid de carbon. n aceste situatii, organismul manifest o adevrat sete de aer, care nu poate fi satisfcut dect prin respiratii ample si frecvente.

Exercitiile fizice care provoac necesitatea respiratiei pot fi mprumutate din gimnastic, jocuri si sporturi. Din gimnastica de baz si cea igienic pot fi folosite toate exercitiile care stimuleaz functia respiratorie prin exercitarea unui numr mare de muschi, n eforturi de vitez, fort si rezistent. Jocurile dinamice si sportive necesit un mare debit respirator. Dintre sporturi, atletismul si ndeosebi alergrile, notul si canotajul, schiul si patinajul sunt cunoscute pentru valoarea lor respiratorie. Mersul pe jos, sub forma plimbrilor n aer curat sau a excursiilor n locuri pitoresti, este considerat ca cel mai bun exercitiu de respiratie pentru orice vrst. Efortul fizic intens este posibil numai dac se bazeaz pe o functie respiratorie bun; de aici rezult nevoia de a dezvolta aparatul respirator n aceeasi msur cu aparatul locomotor.

n raport cu desfsurarea efortului fizic n general, exercitiile de respiratie se mpart n trei grupe: - Exercitii de antrenare a aparatului respirator pentru mrirea capacittii sale functionale. n aceast grup sunt cuprinse toate exercitiile de dezvoltare general si de antrenare a aparatului respirator; aceste exercitii se refer n deosebi la muschii care rmn inactivi n respiratiile curente, si anume: muschii auxiliari ai inspiratiei profunde si ai expiratiei fortate si au ca scop s perfectioneze functia respiratorie si s coordoneze respiratia cu efortul. - Exercitii de respiratie pregtitoare pentru desfsurarea unui efort n aceast grup sunt cuprinse exercitiile care amplific miscrile toracelui si ale diafragmului, maresc ventilatia pulmonar si activeaz schimburile respiratorii, pregtind aparatul respirator pentru efortul care urmeaz. Aceste exercitii sunt un mijloc de adaptare a respiratiei si circulatiei la efort si se practic imediat

- Exercitii de respiratie compensatoare si linistitoare, dup terminarea efortului. n aceast grup sunt cuprinse exercitiile de respiratie ce se fac dup toate eforturile fizice intense, pentru a linisti si regla respiratia si circulatia sngelui si a grbi revenirea la echilibrul functional dinainte de efort. Aceste exercitii mentin ritmul si amploa rea respiratiilor la un nivel ridicat, pn ce organismul si plteste datoria de oxigen contractat n timpul efortului si pn ce functiile mari reintr n ritmul normal de repaus. f. Exercitii de respiratie nsotite de manifestri fonetice si muzicale Exercitiile de respiratie nsotite de sunete, numere, cuvinte sau propozitii lungi sau repetate, de cititul cu voce tare si de declamatii, constituie gimnastica de respiratie fonetic; exercitiile de respiratie nsotite de tonuri muzicale, de refrene si cntece sau exercitiile la instrumentele muzicale de suflat, constituie gimnastica

g. Apneea voluntar ca exercitiu de respiratie Acest tip de exercitiu infuenteaz mai ales centrii nervosi respiratori, crora le mreste rezistenta fat de continutul sczut de oxigen si fat de cresterea bioxidului de carbon n snge. Durata apneei voluntare se mreste prin antrename nt. nregistrnd grafic miscrile respiratorii dup proba apneei, se constat o mare amplificare a miscrilor toracelui si o hiperventilatie secundar compensatorie. Se fac exercitii de ntrerupere voluntar a respiratiei fie dup faza inspiratorie, fie dup expiratie. Deoarece acest tip de exercitii poate determina tulburri subiective sau obiective neplcute (cianozarea fetei, senzatia de asfixie, lesin etc.), sunt contraindicate n cazul tulburrilor respiratorii grave si, mai ales, n cazul afectiunilor cardiovasculare si nervoase.

Indicatii metodice
- Se recomand ca respiratia s se realizeze totdeauna pe nas, cea pe gur nefiind fiziologic; - Se va lucra totdeauna n aer curat, proaspt si la o temperatur potrivit; - Exercitiile vor fi alese si adaptate atent si vor fi lucrate metodic, cu regularitate si perseverent; - Exersarea dureaz cteva minute si se pot repeta de cteva ori pe zi, de preferint intercalate printre exercitii de gimnastic; - Se vor doza foarte atent gradul de complexitate si dificultate, ritmul si durata de executie, n functie de necesitti si particularittile individuale.