KINESIOLOGIA FITNESS-ULUI ADAPTAT -

KINESIOLOGIA TERAPEUTICA sau MEDICALA

Capitolul dezvoltă următoarele concepte:

KINESIOLOGIA MEDICALĂ - Are ca scop atingerea şi menţinerea unei

CONDIŢII FIZICE ADAPTATE nevoilor şi posibilităţilor limitate de
mişcare / funcţionalitate
Prezintă aspecte generale privind aplicarea exerciţiului fizic şi a activităţii
fizice în scop terapeutic şi profilactic prin activitate fizică şi sport
adaptat.

Fitness-ul adaptat

Acest tip de fitness este conceput pentru persoanele cu diferite niveluri de

handicap fizic. Practicarea unor exerciţii personalizate, poate ajuta pe
participanţi să menţină sau să îmbunătăţească starea de sănătatea şi
bunăstarea generală.
Fitness-.ul adaptat oferă aceiaşi şansă de a practica activitatea fizică şi de a
se bucura de beneficiile acesteia şi persoanelor cu limitări funcţionale sau
handicap.
În Fitness – ul adaptat ,,a fi FIT” înseamnă a pregăti persoana (bolnavul)
pentru sarcina de a îndeplini pe cât posibil o FUNCŢIONALITATE normală,
sau de a face faţă solicitărilor zilnice cotidiene. (,,a fi FIT” faţă de maximul
posibilităţilor funcţionale limitate de o disabilitate)
Atingerea nivelului de funcţionalitate normală, în urma accidentărilor,
îmbolnăvirilor cu limitări funcţionale, se face prin recuperare medicală în
scopul refacerii unor funcţii pierdute folosind mişcarea, exerciţiul fizic,
activitatea fizică în scop terapeutic.
Atingerea nivelului de condiţie fizică adaptată se face prin utilizarea
exerciţiului fizic şi activităţii fizice adaptate solicitărilor zilnice cotidiene.
Legea privind protecţia si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi
(nr. 448/2006) republicată în 2011 defineşte dizablitatea:
,, Persoanele cu dizabilităţi, in înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane
cărora, datorita unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc
abilităţile de a desfăşura in mod normal activităţi cotidiene, necesitând
masuri de protecţie in sprijinul recuperării, integrării si incluziunii sociale".
Departamentului Unităţii de Integrarea a Persoanelor cu Dizabilităţii de la
Comisia Europeana promovează politici europene referitoare la dizabilitate si
pozitia persoanelor cu dizabilitati
,, Comisia Europeană priveşte dizabilitatea ca un rezultat al interactiunilor
dinamice dintre o persoana si mediu, incluzand constructiile sociale, care
duc la discriminare si stigmatizare. Este mediul care ar trebui adaptat pentru
fiecare persoana, incluzand persoane cu dizabilitati, prin scoaterea
barierelor. Dizabilitatea se bazeaza pe rezultate corecte iar discriminarea ar
trebui eliminata. Politicile dizabilitatii ar trebui sa urmeze o incluziune
sociala si o apropiere individualizata: dreptul de a avea actiuni suplimentare
care determina accesul la drepturi, adica oportunitati egale”. (Sursa:
viziunea PRO STEM CELL – asociaţie cu caracter umanitar)

Beneficii: Fitness-ul adaptaat utilizează exerciţii terapeutice progresive,

adaptate nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilităţi, susţine programe
sociale şi de recreere, educaţie fizică şi sport adaptat, asigură controlul şi
securitatea mediului ambient prin promovarea activităţii fizice adaptate, stil
de viaţă şi o trăire din plin a reintegrării sociale.
Obiectivele urmărite sunt:
Creşterea capacităţii cardiovasculare, forţa, rezistenta, flexibilitate si
controlul greutăţii în condiţii de disabilitate fizică Dezvoltă viteza, agilitate,
coordonarea, echilibru si postura. Ajută la îmbunătăţirea sentimentului de
stima de sine, energie şi managementul stresului.

Educaţia fizică adaptată (APE) este arta şi ştiinţa de elaborare,

implementare, monitorizare a unor programe de educaţie fizică, de instruire
individuală pentru elevii cu handicap, bazat pe o evaluare cuprinzătoare,
pentru a oferi acele abilităţile necesare pentru viaţă, forme variate de
petrecere a timpului liber, recreere, sport în scopul atingerii unei stări de bine
şi a fitness-ul fizic.
După Vasile Marcu şi Vasile Pâncotan, 20077, ..strategiei de lucru în cadrul
activităţilor fizice adaptate pleacă de la următoarele 3 nivele:
1. Nivel senzorial: văz, auz, sensibilitate kinestezică, tactilă;
2. Nivelul abilităţilor motorii:
a. perceptia motorie: echilibru, integrarea corporală, direcţionarea
miscării;
b. fitness-ul fizic: forţa-rezistenţa musculară si antrenament la efort
(anduranţa cardio-respiratorie);
c. abilitatea motorie, coordonarea.
3. Nivelul îndemânărilor:
a. sportive (aruncarea mingii, lovirea unei mingi cu piciorul, cu
paleta);
b. funcţionale (mersul, alergarea, urcarea sau coborârea scărilor sau
a unei pante)”

7
Marcu Vasile, Vasile Pâncotan, 2007, Activităţi fizice adaptate, Editura
Universitaria din Craiova.
 .

Educaţia Fizică Adaptată (APE) şi Sportul adaptat sunt legate de

principala trebuinţă a persoanelor cu disabilităţi şi anume dezvoltarea
potenţialului de mişcare la limite cât mai apropiate de normal
Activitatea fizică adaptată - este mijloc de PREVENŢIE şi antrenament a
condiţiei fizice adaptate şi reeducare funcţională.
ADAPTARE, în acest context, înseamnă în opinia noastră ajustarea,
potrivirea activităţii fizice, a condiţiei fizice, a fitness-ului, unor subiecţi
speciali cu nevoi speciale la posibilităţile de mişcare şi acţiune,, la
ameliorarea şi menţinerea sănătăţii persoanelor bolnave .

Educaţia Fizică Adaptată (APE) este o activitate individualizată ce implică

fitnes-ul adaptat, este o educaţie motrică specială cu adresabilitate vârstei 0 –
20 ani, copiilor şi tinerilor care prin lege au dreptul la educaţie, printre care
cea fizică, în forme şi conţinuturi adaptate. Educaţia Fizică adaptată are rolul
de corectare, de remediere de atingere a stării de bine, recreere şi agrement,
formarea imaginii şi stimei de sine, integrare şi socializare, operând cu
disabilităţi fizice, mentale, de analizatori, emoţionale, sociale etc. (Joseph P.
Winnick, 2011)8

8
Joseph P. Winnick Adapted Physical Education and Sport, Human Kinetics, 2011
Educaţia Fizică Adaptată – este o sub-disciplină a Educaţiei Fizice
generale, care dezvoltă şi implementează programe individualizate de
educaţie fizică ajustate nivelului de practicare prin reguli, echipament,
materiale, instalaţii, timp, limite , poziţii număr de jucători, suprafaţă de joc,
în direcţia:
- fitness-ului adaptat
- dezvoltarea unor deprinderi motrice de bază şi aplicative, mers,
alergare, săritură, aruncare, prindere
- Deprinderi specifice unor ramuri sportive, acvatice,dans, sporturi
individuale, jocuri sportive
- Activităţi sub formă de joc de tip sportiv
Kinetoterapia se adresează spre deosebire de Educaţia Fizică Adaptată doar
problemelor legate de posturi şi motricitate generală de tip global, legată de
controlul corpului, echilibru în stând şi aşezat, antrenarea şi reeducarea
mersului, îmbunătăţirea forţei, coordonării, segmentare, prevenirea agravării
deficienţelor, îmbunătăţirea funcţiei respiratorii.9
Terapia Ocupaţională face distincţia prin asumarea rolului de acţiune
asupra motricităţii fine de tip prehensiune, coordonare ochi – mână,
reeducarea mişcărilor cotidiene simple sau profesionale. (Diana Roberts,
2004)
După Dragnea Adrian Sportul adaptat10 ,, constituie o ramura a
sportului care utilizează structuri motrice, reguli specifice, condiţii materiale
si organizatorice modificate si adecvate cerinţelor proprii diferitelor tipuri de
deficiente (nevoi speciale)”.

9
Diana Roberts, 2004, Adapted Physical Education: The Role of Physical
and Occupational Therapists in PE for Students with Disabilities, Dougals
ESD
10
Dragnea Adrian, 2002,Teoria Sportului edit. FEFT Bucureşti, p 16
 Acelaşi autor clasifică Sportul adaptat în funcţie de obiectivele
propuse în două mari categorii :
1. Sport adaptat pt. terapie;
2. Sport adaptat pt. performanta.

Daniel Necsulescu Performeri de exceptie si sportul adaptat ,( Extras web O

nouă şansă , o nouă viaţă,),

Dragnea Adrian, 2002, enumera ca obiective prioritare ale sportului

adaptat următoarele categorii:
,,- maximizarea potenţialului bio-motric existent;
- facilitarea exprimării subiecţilor deficienţi conform propriilor
abilităţi şi capacităţi;
- realizarea (in mod implicit) unor efecte terapeutice sonoginetice
(terapie colectiva, recreaţionala, sport-terapie, programe de sănătate);
- adaptarea activităţii sportive în scop recreativ;
- realizarea unor imagini despre grup sau propria persoana a unei
ferme valorizări superioare a competentelor existente”.
Sportul adaptat este o formă de practicare a ramurilor sportive ce îmbracă 2
direcţii de acţiune:
1. sport modificat (adaptat la posibilităţile şi tipul de handicap
 2. sportul creat special şi adaptat posibilităţilor de mişcare (adaptat prin
regulament, prin dimensiuni şi instalaţii, materiale folosite, prin
folosirea unor vectori ce simplifică deplasarea (scaun cu rotile)

Sportul adaptat oferă posibilitatea de exprimare fizică, de emulaţie şi a

simţului de competiţie între ,,semeni” cu acelaşi potenţial limitat de mişcare.
Sentimentul reuşitei în lupta sportivă dezvoltă încrederea în sine, elimină
sentimentul de inferioritate şi excluziune cu implicaţii în pofta de viaţă şi
satisfacţia valorii proprii şi a locului în societate.
Sportul adaptat poate fi orientat către :
- plăcere, divertisment, petrecere plăcută a timpului liber, parte din
stilul de viaţă activ,
- motivaţie terapeutică, terapie corectivă, recreativă
- performanţă în sportul adaptat prin participarea la competiţiile
organizate în calendarul Paralympic Games şi Special Olympic

Kinetoterapia este parte a kinetologiei / kinesiologiei medicale

Componentele kinetologiei medicale sunt: (după Elena.Taina.Avramescu şi
colaboratorii, Kinetoterapia în activităţi sportive – volum II, Capitolul I,.
Investigaţii medico-sportive, p 335)
- kinetoterapie care utilizează mijloacele kinetologiei medicale în scopul
recuperării somato-funcţionale
- kinetoprofilaxie (aplică mijloace ale kinetologiei medicale în scop
profilactic, prevenind apariţia şi agravarea manifestărilor patologice.

Kinetologia medicală, ştiinţă biologică interdisciplinară, se ocupă exclusiv

cu studiul mişcării corpului omenesc, a elementelor anatomo-funcţionale care
concură la realizarea acesteia şi a modalităţilor de corectare şi/sau
compensare a perturbărilor reversibile, parţial reversibile sau ireversibile. (M.
Cordun, 1999)11 Kinetologia medicală îşi defineşte componentele sale în
funcţie de obiectivele majore pe care şi le propune, aplicând în scop
profilactic şi/sau terapeutic mijloace specifice, nespecifice şi complexe.

Kinetoterapia aplică mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperării

somato-funcţionale, motrice şi psihice şi/sau al reeducării funcţiilor
secundare, de compensaţie, în cazul afecţiunilor parţial reversibile sau
ireversibile, precum şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii, care să-i
asigure pacientului (adult sau copil) în viitor posibilitatea de muncă sau
autoservire, respectiv o viaţă independentă din punct de vedere profesional şi
social. (Popescu F., 2010, Strategii de tratament kinetic profilactic,
terapeutic şi de recuperare în staţiunile balneoclimaterice, Revista Marathon
Vol II, nr 2, 2010)

Kinetoterapia este o direcţie de specializare în domeniul de ştiinţe

fundamental Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, este domeniu de licenţă şi
disciplină ştiinţifică ce are ca direcţie de acţiune aplicarea activităţii fizice,
a exerciţiului fizic şi masajului în scop terapeutic.

Kinetoterapia „studiază mecanismele neuromusculare si articulare care

asigură omului mişcările activităţile motrice) normale, în acelaşi timp,
studiind şi elaborând principiile de structurare a unor programe care se
adresează organismului uman, atât din punct de vedere profilactic, cât şi din
punct de vedere terapeutic si recuperator. Este o disciplină ştiinţifică cu
caracter aplicativ bine definit, având un obiect propriu de studiu: menţinerea
11
Mariana Cordun 1999, KINETOLOGIA MEDICALĂ, Editura AXA
Bucureşti
şi dezvoltarea unor indici morfologici si funcţionali normali, prin mijloacele
specifice (exerciţiul fizic ca element de bază), la persoane în situaţii biologice
speciale” (Moţet, D., Mârza, D., 1995).

Kinetoterapia are la bază mişcarea efectuată prin programe de recuperare

medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcţii diminuate.”
(wikipedia accestat august 2013) După C. Baciu, ,,kinetoterapia îşi găseşte
largi aplicaţii în toate sferele reabilităţii, fiind indispensabilă recuperării
medicale şi readaptării psihice, nelipsind din spectrul recuperării profesionale
şi readaptării sociale”

Fizio - Kinetoterapie
FizioKinetoterapia reprezinta cea mai importanta componenta a medicinii
fizice, fiind imbinarea optima dintre electroterapie, laserterapie si gimnastica
de recuperare, folosita cu succes in recuperarea medicala. Utilizează
programe de recuperare compuse din: kinetoterapie, electroterapie,
laserterapie, ultasunete, termoterapie, masaj medical, drenaj limfatic,
reflexoterapie care pot fi sistematizate astfel:

1. Tehnici de Fizioterapie – terapie fizica instrumentala

- Laserterapie LLLT
- Ultrasunete (regim continuu sau impulsuri,
- Electroterapie
- Curenti de medie frecventa:
- Curenti de joasa frecventa:
- Raze infrarosii (RIR – caldura)
- Raze ultraviolete (UVA – sterilizare/caldura)
- Lumina polarizata (Bioptron Pro, cu RIR dar fata UV)
- Termoterapie (impachetari cu gel fierbinte nextcare-3m)
- Magnetoterapie (magnetodiaflux)

2. Tehnici de Masaj medical – terapeutic

1. Tratament anticelulitic (masaj anticelulitic + electrostimulare + ultrasunete
+ laserterapie)
2. Drenaj limfatic (+ bandajare)
3. Masaj sportiv (pre/post competitie)
4. Masaj medical/terapeutic (comform afectiunii)
5. Masaj facial (pareza faciala)
6. Reflexoterapie (reflexodiagnostic si tratament)

3. Tehnici şi exerciţii kinetice de Kinetoterapie

Tehnici speciale de kinetoterapie: Kabat , FNP/PNF, Williams (etapele I, II si
III), Klapp, Codman, terapie manuala, streaching, manipulari articulare şi
vertebrale, posturări,
Kinetoterapia “o ştiinţă care se ocupă cu studiul mecanismelor complexe
(nervoase, musculare, osteo-articulare, ale organelor, aparatelor şi sistemelor)
ale activităţii motrice normale a omului, în vederea stabilirii măsurilor
terapeutice cu scopul corectării – prin folosirea exerciţiului fizic ca mijloc de
bază – tulburărilor, deficienţelor şi sechelelor generate de boală sau
traumatism”. (Motet Dr. Morzas, 1995)

Kinetoterapia utilizează în mod dinamic exerciţiul fizic şi activitatea fizică

şi tehnologiile kinetoterapeutice, în construcţia unor programe kinetice de
recuperare şi tratament cât şi în vederea ameliorării stării de sănătate în scop
profilactic pe tipologii cazuistice.
Manole Lacrămioara, Manole Vasile, 2011

Curriculumul universitar asigură formarea competenţelor profesionale şi

transversale pentru absolvenţii de kinetoterapie, formaţi în cadrul Domeniului
Ştiinţa Sportului şi a Educaţiei Fizice. Evoluţia competenţelor a fost
remarcată de Marcu Vasile şi Ciobanu Doriana 2013, Evoluţia conţinutului
competenţelor în kinetoterapie, REVISTA ROMÂNĂ DE KINETOTERAPIE
VOL. 19/ NR 32/ 2013 şi consemnate şi în RNCIS – Registrul Naţional al
calificărilor în Învăţământul Superior:
La competenţe profesionale
CUNOŞTINŢE
1. Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază
ale domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în
comunicarea profesională
C1.1 Descrierea şi utilizarea adecvată în comunicarea profesională a
conceptelor, teoriilor, tehnicilor şi metodelor specifice kinetoterapiei
 C2.1 Identificarea şi explicarea conceptelor, teoriilor şi modelelor
specifice curriculum-ului integrat
C3.1 Identificarea conceptelor referitoare la evaluarea clienţilor şi la
diagnoza nevoilor lor de intervenţie kinetoterapeutică.
C4.1 Analiza teoriilor care fundamentează strategiile kinetoterapeutice şi
modalităţile de aplicare a programelor de intervenţie kinetoterapeutică.
C5.1 Descrierea metodelor şi tehnicilor de intervenţie kinetoterapeutică
(terapii clasice cu agenţi fizici, chimici, terapii alternative, aplicaţii
software etc.).
C6.1 Descrierea structurii şi a modului în care funcţionează organizaţiile
care oferă servicii de kinetoterapie, în relaţia lor dinamică cu piaţa.
2. Utilizarea cunoştinţelor de bază pentru explicarea şi interretarea
unor variate tipuri de concepte, situaţii, procese, proiecte etc.
asociate domeniului
C1.2 Operaţionalizarea conceptelor cheie din domeniul kinetoterapiei,
formularea de ipoteze pentru explicarea şi
interpretarea unor variate tipuri de situaţii asociate cu intervenţia
kinetoterapeutică
C2.2 Utilizarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate pentru
explicarea şi interpretarea stărilor de sănătate şi de boală ale indivizilor
aflaţi în diverse etape de vârstă şi în variate contexte socio-profesionale
C3.2 Explicarea şi interpretarea diferitelor tipuri de evaluare a nevoilor
clienţilor prin aplicarea cunoştinţelor de bază.
C4.2 Explicarea şi interpretarea variatelor aspecte asociate cu
implementarea programelor de intervenţie kinetoterapeutică.
C5.2 Explicarea mecanismelor de acţiune care stau la baza metodelor şi a
tehnicilor de intervenţie kinetoterapeutică, dintr-o perspectivă istorică a
dezvoltării lor.
 C6.2 Descrierea şi explicarea proceselor organizaţionale ce constituie
contextul serviciilor kinetoterapeutice; explicarea relaţiei dintre cerere şi
ofertă pe piaţa serviciilor de kinetoterapie.

ABILITĂŢI
3. Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru rezolvarea de
probleme/situaţii bine definite, tipice domeniului în condiţii de
asistenţă calificată
C1.3 Identificarea tehnicilor şi metodelor de intervenţie kinetoterapeutică
adecvate unor contexte specifice.
C2.3 Identificarea şi aplicarea într-o manieră critică a unor principii de
bază pentru dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor asociate
intervenţiei kinetoterapeutice (abilităţi de gândire critică, de luare a
deciziilor şi de rezolvare de probleme).
C3.3 Proiectarea şi planificarea evaluării clienţilor şi a diagnozei nevoilor
lor de intervenţie kinetoterapeutică.
C4.3 Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru realizarea de
intervenţii kinetoterapeutice individualizate.
C5.3 Proiectarea şi aplicarea unor metode şi tehnici de intervenţie
kinetoterapeutică, integrând factori contextuali.
C6.3 Identificarea schimbărilor care se produc în organizaţiile care oferă
servicii de kinetoterapie, a necesităţii implementării în practică a
diferitelor particularităţi organizaţionale şi a standardelor ocupaţionale.
4. Utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare pentru
a aprecia calitatea, meritele şi limitele unor procese, programe,
proiecte, concepte, metode şi teorii
C1.4 Identificarea şi selectarea metodelor adecvate de evaluare a
eficienţei şi eficacităţii programelor de intervenţie kinetoterapeutică
 C2.4 Realizarea unui raţionament corect de evaluare a calităţii unor
programe de intervenţie kinetoterapeutică, prin utilizarea cunoştinţelor
teoretice.
C3.4 Identificarea şi alegerea criteriilor de apreciere a calităţii proceselor
de evaluare şi de diagnoză a nevoilor de intervenţie kinetoterapeutică.
C4.4 Alegerea şi utilizarea unor criterii de apreciere a calităţii soluţiilor
posibile de intervenţie kinetoterapeutică în diverse contexte.
C5.4 Descrierea limitelor utilizării tehnologiilor de intervenţie
kinetoterapeutică, din perspectivă medicală, psihologică, economică,
socială şi culturală.
C6.4 Identificarea criteriilor relevante în evaluarea calităţii proceselor de
management în organizaţiile ofertante de servicii de kinetoterapie.
5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii şi
metode consacrate în domeniu
C1.5 Proiectarea şi planificarea unui program de intervenţie
kinetoterapeutică ce presupune utilizarea unor principii şi metode clasice,
cu valoare recunoscută în domeniu.
C2.5 Selectarea cunoştinţelor teoretice relevante pentru realizarea
managementului clinico-terapeutic al beneficiarilor serviciilor de
kinetoterapie.
C3.5 Realizarea unor demersuri practice de evaluare şi diagnoză a
nevoilor de intervenţie kinetoterapeutică ale clienţilor, cu validarea
nevoilor de intervenţie identificate.
C4.5 Realizarea unor programe de intervenţie kinetoterapeutică adaptate
nevoilor clienţilor şi situaţiilor concrete de aplicare.
C5.5 Argumentarea şi folosirea dinamică a tehnologiilor
kinetoterapeutice, în cadrul unui program kinetoterapeutic, în scop
profilactic, curativ sau de recuperare
 C6.5 Identificarea factorilor care influenţează managementul activităţilor
proprii şi al altor persoane din echipa multidisciplinară de intervenţie.

Standarde minime de performanţă pentru evaluarea competenţei

- Elaborarea unui program de intervenţie kinetoterapeutică, cu
argumentarea utilizării acelor
- concepte, teorii, modele, tehnici şi metode de intervenţie
kinetoterapeutică
- Selectarea conţinuturilor/ formelor şi tipurilor de mişcare în vederea
ameliorării stării de sănătate pe tipologii cazuistice.
- Realizarea unui algoritm de evaluare şi diagnoză a nevoilor de
intervenţie kinetoterapeutică ale clienţilor, care să demonstreze integrarea
perspectivei teoretice şi aplicative.
- Alcătuirea, aplicarea şi monitorizarea unui program kinetic, cu scopuri
şi obiective bine precizate, utilizându-se tehnici şi metode adecvate.
- Realizarea unui program de intervenţie kinetoterapeutică bazat pe
metode şi tehnici clasice sau moderne.
- Exercitarea rolurilor kinetoterapeutului din perspectiva formării
manageriale profesionale.

Tipuri de activităţi utilizate în scop terapeutic:

Activităţi fizice cu influenţă LOCALĂ
- exerciţii terapeutice la nivel segmentar
- reabilitarea mersului
- exerciţii şi activităţi terapeutice acvatice
- condiţionare de tip fitness adaptat
- reabilitare după protezare
 - interacţiuni localizate la nivelul organelor şi segmentelor efectuate în
relaţie cu starea funcţională şi scopul propus ca nivel de reducere al
deficitului
- exerciţii şi activităţi fizice pasive şi pasiv funcţionale
- exerciţii şi activităţi fizice cu sprijin şi ajutor
- exerciţii active de ameliorare
- exerciţi active de dezvoltare
- exerciţii de rezistenţă
- exerciţii de eliminare a contracturilor şi de mobilitate articulară
- exerciţii de respiraţie şi relaxare.

Activităţi fizice cu influenţă GENERALĂ

- exerciţii şi activităţi fizice pentru părţile corpului neacoperite de boală
sau deficienţă
- exerciţii de gimnastică
- exerciţii în apă
- Educaţie Fizică adaptată
- Sport adaptat
Sbenghe T , 1987, 2008, arată că în cadrul kinetoterapiei se desprind trei
direcţii principale de acţiune:
- profilactic
- terapeutic
- de recuperare
la care sunt chemaţi să participe trei categorii de specialişti:
- medici de medicină fizică, balneaologie şi recuperare medicală
- profesori de cultură fizică medicală
- kinetoterapeuţi
 În 2008 Tudor Sbenghe introduce ca element de noutate terapia
ocupaţională şi conceptul de antrenament medical ştiinţific ca formă de
condiţionare adaptată şi tip de antrenament la efort aerob Specific.

Obiectivele specifice kinetoterapiei (după D. Moţet):

a. Pentru kinetoprofilaxie:
- prevenirea stării de boală (kinetoprofilaxie primară sau de gradul I);
- prevenirea agravării sau apariţiei complicaţiilor patomorfofunc- ţionale ale
unei boli cronice (kinetoprofilaxie secundară sau de gradul II);
- menţinerea/consolidarea rezultatelor obţinute (kinetoprofilaxie terţiară sau
de gradul III).
b. Pentru kinetoterapia de recuperare:
- recuperarea deficitului sau a stării de funcţionare în toate bolile cronice şi în
special ale aparatului locomotor şi cardiorespirator.
c. Pentru kinetoterapia terapeutică:
- Tratarea diferitelor boli şi afecţiuni ale organismului uman prin utilizarea
mijloacelor specifice educaţiei fizice.

Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt

următoarele:
(wikipedia accestat august 2013)
 Relaxarea
 Corectarea posturii și aliniamentului corporal
 Creșterea mobilității articulare
 Creșterea forței musculare
 Creșterea rezistenței musculare
 Creșterea coordonării, controlului și echilibrului
 Corectarea deficitului respirator
  Antrenamentul la efort
 Reeducarea sensibilității

Sunt folosite în acest scop:

Tehnici akinetice - de suprimare temporară a mişcării articulare localizate
Tehnici kimetice - termen definitoriu mişcarea

Tehnici si metode in kinetoterapie

1. Tehnicile de reeducare neuromusculara (facilitare neuromusculara si
proprioceptiva-FNP)
2. Terapia ocupationala ( autoângrijire, activitati de timp liber şi sfera
profesională)
3. Activitatea fizică adaptata (conceptul APA – Adapted Physical Activity ,
ce se adreseaza persoanelor cu diferite infirmitati/disfunctii/ handicapuri,)
(după Ghidul medical de Kinetoterapie accesat august 2013, http://www.esanatos.com/ghid-
medical/kinetoterapie/Kinetoterapia-obiectivele-kine53443.php)

Activitatea fizică adaptata ,,cuprinde:

I. Recuperare medicala: kinetoterapie (KT) si terapie ocupationala
(TO); acestea au drept scop final obtinerea capacitatii de performare,
cel putin in limite acceptabile, a activitatilor vietii zilnice (ADL)

II. Educatia fizica terapeutica (educatia fizica adaptata, gimnastica

terapeutica), ce cuprinde: exercitii de “constientizare” a
segmentului/zonei lezat si deficient, exercitii de mobilizare articulara,
exercitii de tonifiere musculara
III. Recreerea
 Persoanele cu diferite infirmitati/disfunctii/ handicapuri obosesc
si/sau se plictisesc repede in cadrul unui program complex, cu o
 durata mare a sedintei si intins pe o perioada lunga de timp. De aceea
acest program trebuie intretaiat de perioade de relaxare. Exista insa
pericolul ca pacientul sa fie „scapat din mana”, dorind sa-si
prelungeasca perioadele de pauza si/sau sa devina din ce in ce mai
putin compliant la rigorile programului. In acest sens, metodele de
recreere nu trebuie sa fie de tip pasiv ci unele de tip activ, pacientul
fiind „atras” in diferite tipuri de activitati ce nu par a avea o legatura
cu activitatile de baza ale programului, i se par usoare si relaxante si
chiar pot sa-i creasca motivatia pentru participarea la program.
 Metode terapeutice de recreere: ludoterapia, artterapia si meloterapia,
terapia cognitiva si psihocomportamnetala.

IV. Sportul terapeutic, ce cuprinde:

A. Exercitii terapeutice sportive:gesturile sportive caracteristice unui
anumit sport, utilizate in scop terapeutic
B. Sportul adaptat pentru diverse tipuri de handicap (locomotor,
mintal, senzorial)”
(după Ghidul medical de Kinetoterapie, extras web accesat august 2013)

Scopul profilactic se realizează prin programe kinetice ce cuprind:

- activităţi şi de educaţie fizică adaptată
- sport adaptat
Planurile de învăţământ ale programelor universitare de kinetoterapie şi
motricitate specială propun rezolvarea acestor competenţe, pe linie
profilactică, prin introducerea unor discipline ca atletism, gimnastică, jocuri,
schi, discipline sportive de apă, etc, adaptate scopului profilactic şi de
condiţionare fizică adaptată în programe kinetice de educaţie fizică adaptată
şi sport adaptat.