CAPITOLUL

6. FUNDAMENTE ALE BIOMECANICII ACTIVITATILOR

FIZICE SI A SPORTULUI

Capitolul dezvoltă următoarele concepte:

factor favorizant al creşterii efectului adaptativ şi de eliminare a riscurilor

practicării exerciţiului fizic

OBIECTIVELE BIOMECANICII
- definirea conceptelor de bază din biomecanică
- descrierea ariei de acoperire a şi implicare a biomecanicii în Sportul de
performanţă, educaţia fizică şi sportivă, aplicaţii clinice şi terapeutice ale
biomecanici

Bazele generale ale mecanicii şi biomecanicii (Creţu M, 2005)

Mecanica teoretică defineşte teoria generală ce descrie mişcarea
mecanică a corpurilor pe baza unor caracteristici dinamice şi cinematice (V.
Săhleanu, 1966; Rîpieanu, 1966; N. Berne, A Cappozzo, L Megan, 1990; A.
Demster, 1990).
Biomecanica foloseşte teoria generală a mişcării mecanice aplicate
organismelor biologice, în cazul nostru, sportivul. Mişcarea mecanică ca
activitate fizică sau sport este componenta de tehnică sportivă, sau acţiune
desfăşurată de în scop voluntat intenţional, ca mijloc de antrenare (L.P.
Matveev, A.D.Novicov, 1980). D.Donskoi, 1973; A. Iliescu, 1975;; C.
Baciu, 1981; M. Ifrim, 1986; I.Popescu, I. Iordăchiţă, N. Dumitru, P.
Rinderiu, 1997; F.Barbier, K.Guelton, 2000; I. Iorga, C. Mişcarea se
caracterizează prin caracteristici cinematice şi dinamice.
Mecanica şi biomecanica studiază mişcarea prin subramurile
principale:
- STATICA – studiază corpurile aflate într-o stare constantă de repaus
sau mişcare,
- DINAMICA – studiază corpurile în mişcare accelerată
- CINEMATICA – studiază forma mişcării, efectul forţelor fără să facă
referiri şi descrie mişcarea prin caracteristici de spaţiu, timp, viteze
- DINAMICA – studiază conţinutul mişcării, relaţia între forţele ce
acţionează asupra unui sistem de corpului şi interacţiunile produse

Cinematica este deci o ramură a biomecanicii ce se ocupă cu studiul

FORMEI mişcării, fără a se ocupa de cauzele mişcării.
Cinematica se împarte într-o cinematică liniară, ce descrie mişcările
de translaţie şi o cinematică unghiulară, ce studiază mişcările de rotaţie.
Dinamica se ocupă de studiul cauzelor care produc mişcarea,
CONŢINUTUL mişcării adică, forţe, energie şi modul cum acestea
influenţează mişcarea.
Caracteristicile cinematice ale mişcării după I. Rîpeanu, 1966; V.
Săhleanu, 1990; N. Berne, 1990; A. Cappozzo , 1990; A. Demster, 1990;
citat de (Creţu M, 2005) se împart în :
a)Caracteristici spaţiale – care determină forma mişcării;
LINIAR – poziţie, deplasare, distanţă
UNGHIULAR – poziţie unghiulară, deplasare unghiulară, lungimea arcului
b)Caracteristici temporale– care determină măsura temporală a mişcării;
Timp şi durată
c)Caracteristici spaţio-temporale.
LINIAR – viteză, acceleraţie
UNGHIULAR – viteză unghiulară, acceleraţie unghiulară

Bătaia orizontală – se referă la un obiect proiectat şi caracteristicile

traiectoriei acestuia

Caracteristicile dinamice ale mişcării se împart în:

a)Caracteristici inerţiale. Inerţia este măsura masei corpului şi este calitatea
corpurilor de a se opune schimbărilor de stare, mişcare sau repaos
b)Caracteristici de forţe. Forţa este măsura acţiunii mecanice şi depinde de
masă şi acceleraţie în raport direct.
LINIAR – masă, forţă, moment
UNGHIULAR – moment de inerţie,cuplu, moment unghiular
c) Caracteristici energetice – energie cinetică, energie potenţială

Discipline care utilizează cunoştinţele din biomecanică

KINESIOLOGIA – studiază activitatea fizică şi mişcarea umană
utilizând cunoştinţe din biomecanică în scopul :
- creşterii performanţelor sportive prin optimizarea tehnicii de execuţie
şi a echipamentelor adecvate, cu grad mare de adaptare la specificul
probei şi a condiţiilor mecanice de aplicare / interacţiune cu mediul de
lucru sportiv
- prevenirea accidentelor în sport şi educaţie fizică prin:
- determinarea elementelor de risc, încărcătura şi solicitarea asupra
 oaselor, articulaţiilor, ţesuturilor implicate în mişcare,
- conceperea şi optimizarea echipamentelor de protecţie
- reducerea declinului fizic în activitate fizică prin:
- prevenirea căderilor pentru persoanele adulte şi în vârstă
- prevenirea osteoporozei
- îmbunătăţirea gradului de amplitudine al mişcărilor segmentare
în articulaţii
- prevenirea accidentelor profesionale şi a solicitărilor dăunătoare
în muncă prin prevenţie şi ergonomie
ANTROPOMETRIA –KINANTROPOMETRIA – utilizează biomecanica
în studiul proprietăţilor mecanice ale segmentelor şi corpului, dimensiuni,
greutate a corpului şi segmentelor , centre locale de masă pentru părţile
corpului.

Legătura între kinesiologie şi biomecanică

Aplicaţii profesionale a cunoştinţelor de biomecanică:
- profesori de educaţie fizică şi sport
 - antrenori pe ramuri de sport
- kinetoterapeuţi
- fizicieni
- ingineri – producere şi design proteze medicale, echipament sportiv
- cercetători în domeniul Ştiinţa sportului şi a Educaţiei Fizice
Biomecanica utilizează concepte şi cunoştinţe din discipline ştiinţifice:
- matematică:
- numere, operaţii cu numere, exponenţi, rădăcină pătrată
- algebră
- trigonometrie, sistem de coordonate, funcţii, ecuaţii, unghiuri
- geometrie şi relaţii geometrice
- statistică, medie, abatere standard, coeficient de variabilitate
- fizică - mecanica solidului, lichidului, optică, electicitate
Biomecanica rezolvă problemele din activitatea fizică:
- prin definirea unităţilor de măsură
- definirea metodelor de rezolvare prin analiza calitativă şi cantitativă

ANALIZA CALITATIVĂ
Implică utilizarea calităţii prin utilizarea verbelor (flexie, extensie, rotare,
ridicare, săritură) şi a adjectivelor (mai mult, mai puţin, mai aproape, mai
departe, mai sus, mai jos etc) în formularea descrierii problemei privind
mişcarea, prin aprecieri calitative, subiective, formulând un sistem de cerinţe,
criterii ca evaluare fenomenologică adecvată. Este rezultatul evaluării
calitative prin metode calitative de cercetare, observaţie, chestionar, anchetă
Analiza calitativă parcurge următoarele etape în descrierea mişcării:
- descrierea tipului de mişcare translaţie. Rotaţie, combinată
rototranslaţie
- identifică poziţiile de referinţă, planuri, axe, asociate corpului uman
 - descrie direcţiile de mişcarea corpului şi segmentelor pe faze şi
mecanisme de acţiune.
Descrierea calitativă utilizează puncte de referinţă anatomice, direcţii şi
terminologie de localizare anatomică (distal, proximal) şi planuri – axe de
referinţă anatomice.

ANALIZA CANTITATIVĂ
Implică utilizarea cantităţilor, a valorilor numerice, ca rezultat al
MĂSURĂTORII şi se exprimă prin unităţi de măsură (metrii, secunde, grade,
Newtoni, jouli etc)
De regulă descrierea cantitativă este suport pentru descrierea calitativă şi
concluziile bazate pe cercetarea experimentală a unui fenomen.

Analiza cantitativă parcurge următoarele etape în descrierea mişcării:

- identificarea problemei
- alegerea metodelor de măsurare, teste şi echipamente
- măsurarea experimentală, culegerea datelor experimentale,
prezentarea rezultatelor centralizate
- analiza şi interpretarea rezultatelor
- formularea concluziilor
Alegerea metodei de analiză se face în funcţie de tipul problemei de studiat.
Conţinutul biomecanicii
- Vectori şi compunerea vectorilor,
(imagine preluată de la Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)– curs de
aplicaţii http://biomechanics.kookmin.ac.kr/kmu20112/Lecture_01.....21.pdf
- Cinematica liniară – repere spaţiale 2 D şi 3 D, poziţii, deplasare,
distanţă, calcule distanţe – viteză

A)

B)
(imagine preluată de la Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)
Sistem de referinţă A - 2 D şi B – 3 D imagine preluată de la Kookmin University
Korea – Biomechanics Lab – curs de aplicaţii
- Acceleraţie liniară ca schimbări de viteză de deplasare
- Deplasare în câmp gravitaţional, situaţii, efecte, calcul
 a
aruncare in câmp gravitaţional

(imagine preluată de la Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)

influenţa unghiului de lansare asupra lungimii aruncării

influenţa vitezei de lansare asupra lungimii aruncării (imagine preluată de la
Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)
- Cinematică unghiulară – unghiuri, deplasare - viteză unghiulară

(imagine preluată de la Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)

- Acceleraţie unghiulară ca schimbare de viteză unghiulară
- Mişcări combinate liniară şi unghiulară – mişcare de rototranslaţie
- Dinamica, concept despre implicaţiile în mişcare ale:
- INERŢIE
- MASA şi centru de masă
(imagine preluată de la Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)

- FORŢA – de greutate, de impuls, de torsiune, de

presiune, de deformare, de frecare, forţe interne –
externe, forţe de echilibrare şi echilibrul static şi
dinamic ca echilibru de forţe, sisteme de pârghii, forţe
de reacţie a solului şi a aparatelor, forţa musculară,
forţe de deformare elastică, plastică , vâsco-elastică
 (imagine preluată de la Kookmin University Korea – Biomechanics Lab)

- PUTERE – LUCRU MECANIC – ENERGIE cinetică

şi potenţială

LEGILE MECANICII:
Legea I a lui Newton – sau legea inerţiei
Legea II a lui Newton sau legea acceleraţiei
Legea III a lui Newton sau legea acţiunii şi reacţiunii
Caracterizarea sistemului biomecanic (Creţu M, 205)
Model biomecanic ca sportiv sau de ca practicant al activităţii fizice
♦ Sistem biomecanic (SB) reprezintă un ansamblu de părţi şi conexiuni cu
structură materială, biologică. fiind conceput în scop de cunoaştere,
investigare a caracteristicilor lui esenţiale, deci este un instrument teoretic.
SB este de asemenea un MODEL
teoretic prin reprezentarea simplificată
a părţilor şi caracteristicilor esenţiale.
Componente :
1. Componenta HARD - alcătuită din
părţi, subsisteme şi conexiuni
(structura).
2. Componenta SOFT - alcătuită din tot
ce circulă prin sistem (informaţie,
suport energetic).- dar şi programul -
învăţarea tehnică (modul de utilizare al
structurii (HARD) în vederea realizării
scopului tehnic (exerciţiul).
Factori de condiţionare:
Factori mecanici - cinematici şi dinamici;
Factori biologici reprezentaţi de indicatori: - indicatorii funcţiei nervoase; -
neuro – motrice; - neuro – endocrine; - metabolice; - motrice; - psihice; -
indici antropometrici; - coordonare dinamică; - nivel de aptitudini motrice;.
(Forţă, Viteză, Rezistenţă, Mobilitate).
♦ Caracteristicile sistemului biomecanic
Modelul fizic al SB este considerat modelul unui corp solid SB este un sistem
articulat, sistem alcătuit din părţi rigide aflate în conexiune prin articulaţii
mobile ideale (cel mai important concept este acela de a înţelege şi forma
capacitatea de mişcare a corpului ca un tot unitar cu tonus ridicat ceea ce
conduce la asamblarea părţilor într-un singur bloc în mişcare). (Wm. Souds,
1998.)
SB este un sistem deformabil care îşi modifică poziţia punctelor sale şi a
poziţiei segmentelor pe parcursul desfăşurării mişcării.
SB considerat este un sistem determinist căruia i se poate prevedea viitorul
sau cunoaşte trecutul plecând de la un moment dat de timp cunoscând totul
despre un punct şi ecuaţia mişcării.
Starea SB ca sistem material se defineşte prin poziţia şi viteza acestuia la
oricare moment de timp t ≥ 0. De asemenea, poziţia pe faze şi viteza
subsistemelor.
Subsisteme importante - Din raţiuni de simplificare a descrierii tehnicii
sportive şi pentru a facilita înţelegerea rapidă a schimbărilor ce intervin în
sistem am considerat util împărţirea SB în subsistem SS reprezentate pe
segmente corporale şi articulaţii mobile AM astfel:
- subsistemul braţe SSB - subsistemul trunchi SST - subsistemul picioare SSP
- articulaţia umărului AMU - articulaţia coxofemurală AMCF. Articulaţiile
mobile importante AMU şi AMCF le considerăm articulaţii ideale cu un
singur unghi de libertate cinematic în efectuarea tehnicii
Aici se pot da condiţiile de mişcare impuse de tehnică sau regulament
Exemplu: AMU - anteducţie - retroducţie de amplitudine mică (0 - 300)
AMCF - flexie, extensie de amplitudine limitată < 500
Mişcarea studiată o considerăm ca fiind o mişcare planară, efectuată într-un
singur plan; planul sagital al corpului - mişcările efectuându-se pe direcţia
(înainte; înapoi).în sistem de coordonate 2 D
Unghiul de stabilitate este dat de planurile perpendiculare pe bară (axul de
rotaţie) ridicate din extremităţile porţiunii de sprijin, lărgimea prizei.
La o priză strânsă (îngustă) posibilităţile de ieşire din planul de rotaţie cresc
inducând efectuarea de mişcări compensatorii de reechilibrare, care sunt
depunctabile. (De aceea gigantica cu o mână este un element dificil de
executat (şi bine cotat) datorită dificultăţii de păstrare a planului de rotaţie).
Centrul general de rotaţie al SB , CGR se determină în cazul mişcărilor de
rotaţie. Deci SB ca sistem solid articulat din punct de vedere fizic este
perceput ca un corp solid aflat în rotaţie în jurul unui punct fix situat la o
extremitate a sa sau în jurul centrului de masă
Centre elementare de rotaţie le numim acele articulaţii mobile din conexiunea
subsistemelor, respectiv AMU şi AMCF în care se pot produce modificări
unghiulare de SSB, SST şi SSP în timpul efectuării rotaţiei generale. Deci
mişcarea generală a SB este o mişcare complexă desfăşurată simultan pe
aceste componente
♦ Condiţii impuse mişcării SB de regulamente
1 Condiţii standard de desfăşurare a probei:- activităţii studiate. Se vor
descrie adecvat.
2 Condiţii ce derivă din cerinţele sportului sau ramurii sportive necesare unor
limitări sau accentuarea unor faze importante pentru obţinerea unui rezultat
maxim posibil (fără penalizări).
♦ Condiţii de echilibru.
1 - poziţie iniţială, P.I. este poziţia corpului şi segmentelor la începutul fazei
Din punct de vedere fizic P.I. este o poziţie de echilibru instabil perturbată
(prin acţiunea cuplului de forţe F1 = reacţia sprijinului (vertical în sus) şi F2 =
greutatea (vertical în jos)).
2 - poziţia intermediară (de trecere) (P.T.) este o poziţie specifică mişcării
studiate. Din punct de vedere fizic P.T. este o poziţie de echilibru dinamic
consolidată sub acţiunea forţelor motrice, de frecare, frânare, reacţiei
sprijinului sau aparatului, elemente elastice sau de deformare (P.I. → P.T.)
♦ Sistem de referinţă.
1 - Sistemul absolut reprezintă poziţia SB în sistemul de coordonate general
în raport cu axa orizontală şi verticală, cu originea în centrul general de
analiza a mişcării, sportiv, aparat, repere). Reprezintă Sistemul inerţial de
Referinţă, SIC- Sistemul absolut ca sistem cartezian sau sistem de coordonate
rectangulare ce implică 2 axe perpendiculare (x şi y) - poziţia fiecărui punct
putând fi descrisă prin (xy) 2D, bidimensional. Sistemul absolut poate fi un
sistem 2D de coordonate polare ce implică distanţa până la origine şi un
azimut unghiular măsurat de la axa x sensul acelor de ceasornic. Poziţia unui
punct P este descrisă ca (Γ,θ) Γ & θ reprezintă coordonate polare 2D.
Coordonatele polare sunt importante în descrierea mişcărilor de rotaţie, ale
segmentelor sau al corpului în jurul unui centru de rotaţie (ax). Relaţia 2D
cartezian şi 2D polar poate fi descrisă ca:

 x2  y 2

 y
  tg 1  
x
2 Sistem de referinţă local - solidar legat de corpul sportivului ca SB cu
originea pe şold (articulaţia cea mai importantă în descrierea mişcării
studiate) AMCF. Reprezintă Sistemul de Referinţă Local, SRL
De asemenea, sistemul solidar poate fi un sistem cartezian sau polar
2D în care axa longitudinală a SST reprezintă axa x (orizontala relativă) şi
verticala în origine axa y. Acest sistem de referinţă evidenţiază mişcările de
rotaţie particulare. Conform celor prezentate o mişcarea complexă studiată
este descrisă ca o mişcare sub forma unei mişcări executate în sistemul
absolut combinată cu mişcarea în sistemul solidar.
Analiza mişcărilor prin metode biomecanice
Tipuri de metode şi măsurători utilizate în activitatea fizică şi sport
1. Antropometrie – metodă de măsurare şi condensare statistică a mărimilor
anatomice, organe şi segmente corporale aplicată la om. (Cordun
M,2009)
2. Tehnici video şi analiză de imagine – metodă neinvazivă, sistem flexibil
de aplicare. Metoda poate fi
- cantitativă când oferă mărimi ale caracteristici cinematice prin
calibrare şi digitizare – calcul, cu ajutorul un ui software specializat
- calitativă cunoscută ca video – antrenamentul ce oferă feed – back-ul
către sportiv
3. Tehnici optoelectronice, cu ultrasunete sau urmărire magnetică – folosesc
camere speciale în infraroşu, ultrasunete cu markeri activi sau pasivi
4. Accelerometre şi goniometrie – măsoară vibraţii, accelerări sau schimbări
de direcţie utile în aprecierea efortului în activitatea fizică.
5. Platforme de forţă, cu contacte galvanice, optice sau senzori
piezoelectrici – măsoară forţa de desprindere şi alte tipuri de forţă, lovire,
reacţie etc.
6. Platforme de presiune şi echilibru – cu senzori de presiune determină
schimbările sensibile de presiune a tălpilor pe suprafaţa de contact în
echilibru static –diferenţe de presiune pe suprafaţa de contact
7. Electromiografie – măsurători ale activităţii musculare în repaus sau pe
anumite tipuri de efort şi grupe musculare
8. Dinamometrie izokinetică, izometrică,, izotonică.
9. Sisteme de localizare globală - măsoară lungimi ale traseelor studiate şi
densitatea revenirilor pe zone de interes
10. Măsurători de la distanţă a unor componente fiziologice de efort în timp
real