CURS 4

RELAŢIA ACTIVITATE FIZICĂ - CALITATEA VIEŢII

Capitolul dezvoltă următoarele concepte:

Aspecte privind relaţia activitate fizică – calitatea vieţii – Bunăstare Fizică

Relaţia AF - Speranţa de viaţă sănătoasă, nou concept.
Exerciţiu fizic şi AF factor activ de loisir şi profilaxie în bunăstarea fizică

CALITATEA VIEŢII

Calitatea vieţii a devenit în zilele noastre obiectiv major al interesului

european şi determină implicarea şi intervenţia acestui for prin măsuri
comunitare privind calitatea vieţii pe linia condiţiilor de viaţă şi muncă,
relaţiilor industriale şi efectul lor în condiţiile de viaţă, sănătatea muncii,
protecţia mediului (Grigore V,, 2007)
Calitatea vieţii se raportează la nivel social, familial şi individual prin nivelul
de satisfacţie al persoanei în contextul integrativ social şi personal.

ÎN PLAN PERSONAL – calitatea vieţii depinde de elementele de suport,

familie, locuinţă , loc de muncă, venituri, securitate dar în mod special de
elementele de potenţial personal – STAREA DE SĂNĂTATE şi
BUNĂSTAREA FIZICĂ

După Justin Lupu5 ,, Calitatea vieţii este dată de percepţiile indivizilor

asupra situaţiilor lor sociale în contextul sistemelor de valori culturale în
care trăiesc şi în dependenţă de propriile trebuinţe, standarde şi aspiraţii”
(citat după OMS, 1998)

5
JUSTIN LUPU, 2006, Calitatea vieţii în sănătate şi instrumente de evaluare, nr.1, p 73 - 91
Calitatea vieţii personale

Calitatea vieţii după Dinesh Khanna 2007, AJMC Managet Market Network,
Health-related Quality of Life"An Introduction,

Calitatea vieţii sociale şi comunitare în viziune integrativă socio –

politică

KGSC Community, http://impreunaincomunitate.ro/despre-noi-2/

Acelaşi autor Justin Lupu6 prezintă şi principalele dimensiuni ale calităţii
vieţii:
- Bunăstare emoţională sau psihică ce cuprinde indicatori precum
fericirea, mulţumirea de sine, capacitata de evitare a stressului,
bogăţia vieţii spirituale.
- Relaţiile interpersonale cu indicatori ca: intimitate, afecţiune ,
prieteni, contacte sociale,etc.
- Bunăstarea materială – proprietate, siguranţa locului de muncă,
venituri, hrană potrivită
- Afirmare personală prin competenţă, promovare, împlinire, nivel de
educaţie.
- BUNĂSTARE FIZICĂ ce cuprinde: sănătate, mobilitate fizică,
alimentaţie adecvată, disponibilitate de timp liber, FORMĂ FIZICĂ
OPTIMĂ – FITNESS, Concretizat prin cei 4 S :
1. Forţă fizică (Strenght)
2. vigoare sau rezistenţă fizică (Stamina)
3. Supleţe (Suppleness)
4. Înemânare – abilitate fizică (Skill)
- Independenţă sau autonomie în viaţă, capacitatea de a lua decizii,
autocontrol.
- Integrarea socială exprimată prin statul social cu rol acceptat în
diferite grupuri sociale, participarea la activităţile comunitare şi cele
spiritual – religioase
- Asigurarea drepturilor omului ca dreptul de vot, de proprietate, acces
la învăţătură etc

6
JUSTIN LUPU, 2006, Calitatea vieţii în sănătate şi instrumente de evaluare, nr.1, p 73 - 91
Componenta pe care Kinesiologia prin teoria, principiile, recomandările
de practicare a mijloacelor sale, exerciţiile şi activităţile fizice o poate
influenţa şi determina în sensul ASIGURĂRII, CONSERVĂRII ŞI
DEZVOLTĂRII este componenta BUNĂSTĂRII FIZICE.
Bunăstarea este definită drept ,,prosperitate, înflorire, stare de bine şi
reprezintă nivelul de exprimare a satisfacţiei” (Leonte N., 2012).
Bunăstarea este reprezentată de suma condiţiilor favorabile ce asigură
desfăşurarea vieţii. Bunăstarea, poate fi concepută ca aspiraţie dar în acelaşi
timp şi efect, iar în esenţă înţelesului ei reprezintă echilibrul între minte, corp
şi spirit. Bunăstarea fizică stabileşte cele mai bune proporţii între planul fizic,
mental, emoţional, ambiental şi social în contextul social dat pentru o
existenţă de succes. (Leonte N., 2012).

Act. fiz

Indicatori ai bunăstării fizice după LEONTE N, 2012, Bunăstarea fizică –

dimensiune a calităţii vieţii. Vol IV• Nr. 1 • 2012, (extras web accesat august 2013)
Gândirea ,,este o reflectare generalizată şi abstractă a realităţii ca treaptă de
cunoaştere mediată de analizatori” (Mic dicţionar filozofic, Buc 1979)

Gândirea pozitivă, ca formă a gândirii, este o atitudine mentală cu ajutorul

căreia reuşeşti să depăşeşti obstacolele şi să îţi îndeplineşti visele. Este o
atitudine mentală datorită căreia obţii rezultate bune şi excelente. O gândire
pozitivă anticipează fericirea, bucuria, sănătatea şi rezultatele satisfăcătoare
pentru fiecare situaţie şi acţiune. Gândirea pozitivă nu înseamnă optimism
gratuit, superficialitate în abordarea problemelor sau indiferenţă, ci este un
mod de a înţelege şi de a te bucura de viaţă, după o sumă de principii realiste
şi corecte faţă de tine însuţi. Astfel, gândirea pozitivă ajută la ameliorarea
stresului, boala nevăzută care afectează majoritatea oamenilor activi,
conducând astfel la îmbunătăţirea stării fizice şi psihice.

Viaţa din punct de vedere filozofic este ,, acea formă de mişcare (biologică)
având formă exterioară şi structură internă specifică” ,, este o sinteză calitativ
nouă de procese mecanice, chimice,, şi fizice” ,, Însuşirile fundamentale ale
vieţii sunt: metabolismul, auto-producerea, autoreglarea, ,,reactivitatea”
(Dicţionar de filozofie 1978)

Viaţa activă este un concept din componenţa conceptului de viaţă şi

abordează un tip de preocupări şi preferinţe specifice gradului de implicare a
individului în activitatea fizică, profesională şi activitate socială.
Viaţa activă arată Grigore V , 2007, poate fi caracterizată de urmării factori ai
,,implicării active”:
- capacitatea de independenţă
- capacitatea fizică şi psihică de a participa la activităţi
- motivaţia şi dorinţa de a se implica în activităţi,
 - deschidere către efortul fizic,
- gândire pozitivă şi capacitate de adaptare la situaţii concrete de viaţă,
- capacitatea de relaţionare,
- obişnuinţa de a participa şi atitudinea pozitivă faţă de diverse tipuri de
activităţi
- abilitatea de a folosi timpul, cunoştinţele şi oportunităţile în favoarea
propriei persoane, a grupului şi a societăţii.
Din aceste considerente :
Viaţa activă este corelata cu SĂNĂTATEA în contextul relaţiei INDIVID –
SOCIETATE

ACTIVITATEA FIZICĂ este componentă de bază a conceptului de VIAŢĂ

ACTIVĂ

Stilul de viaţă ,,reprezintă un concept complex care include morme, reguli,

rutine, valori, în scopul direcţionării vieţii unei persoane” (Grigore V, 207)
Alegerile pe care o persoană le face determină stilul de viaţă şi sunt
influenţate de factorii de vârstă, sex, nivel cultural. Stilul de viaţă este
perceput ca un proces activ bazat pe asimilări culturale şi expresie a
trebuinţelor şi orientărilor individuale privind starea de bine.
Legat de ACTIVITATEA FIZICĂ - STILUL DE VIAŢĂ ACTIV este parte a
conceptului de SĂNĂTATE

În Strategia Europeană până în anul 2000, citată de Grigore V, 2007, se

stabilesc obiective valabile permanent formulate într-o manieră motivantă CE
TREBUIE reţinută ca slogan, ca moto pentru promovarea vieţii active şi a
stilului de viaţă activ şi sănătos:
Aceste obiective adaptate şi completate pot fi oricând un îndemn la
împlinire, sănătate, viaţă
OBIECTIVE
A DA VIAŢĂ ANILOR – controlul morbidităţii şi satisfacţia vieţii – IMPLINIRE
A DA SĂNĂTATE VIEŢII – prin măsuri de promovare a sănătăţii - SĂNĂTATE
A DA ANI VIEŢII – prin măsuri de creştere a duratei vieţii active – VIAŢĂ

Promovarea sănătăţii este o abordare multidimensională şi un proces de a

acţiona în sensul amplificării cunoaşterii şi determinării de acţiuni menită să
îmbunătăţească factorii determinanţi ai stării de sănătate.
Grigore V arată că promovarea sănătăţii este o strategie, o mediere între
individ şi mediu cu scop definit de a asigura o mai bună stare de sănătate
Strategii de prevenţie – profilaxie
Realizarea obiectivelor de promovarea a sănătăţii îmbracă trei planuri
principale:
- educaţie, protejare, prevenţie
şi sunt chemate să participe mai multe sectoare în colaborare:
- sănătatea – medicină preventivă, nutriţie, medicină ocupaţională
- educaţia – în special Educaţia Fizică şi Sportul prin aportul profilactic
al activităţii fizice
Intervenţia profilactică primară
Scop prevenirea apariţiei bolilor
Metode
- Activitate fizică – făcută de către specialişti în utilizarea activităţii
fizice, a mijloacelor educaţiei fizice şi sportului. Subiectul fiind omul
sănătos iar prevenţia în această etapă şi context are ca scop evitarea
deteriorării stării funcţionale şi de sănătate prin angrenare în activitate
fizică, tonifiere musculară, mobilitate articulară, control al
compoziţiei corporale si condiţie fizice
 - Activităţi specifice în medicina preventivă – făcute de către
specialişti în imunoprofilaxie,chimioprofilaxie, igienă, kinetoterapie.
Subiectul este omul potenţial bolnav, sau bolnav, care nu poate
desfăşura eficient o activitatea fizică, cu limitare de efort sau cu
contraindicaţii de mişcare, cu tendinţă de recădere în afecţiuni
anterioare
Intervenţia profilactică secundară
Scop: depistarea precoce a bolilor, evitarea consecinţelor ca durată sau
incapacitate, controlul evoluţiei bolilor
Metode
- sunt făcute de către specialişti în medicină
- screening
- dispensarizare
- control periodic

Intervenţia profilactică terţiară

Scop: evitarea handicapului, a incapacităţi complete, asigurarea unui nivel
mulţumitor de suficienţă în realizarea activităţilor sociale
Metode: sunt făcute de către specialişti în medicină prin metode specifice

Ameninţările din ce în ce mai alarmante privind degradarea condiţiei

fizice, în general. Apariţia, frecvenţa şi impactul din ce în ce mai agravant al
îmbolnăvirilor cauzate de lipsă de mişcare. Pe plan mondial, european şi
naţional se manifestă o tendinţă de implicare mai activă a autorităţilor, de a
impune măsuri prin lansarea periodică a unor programe, campanii de luptă
împotriva efectelor nocive a consumului de tutun, alcool, droguri, alimentaţie
nesănătoasă şi înlocuirea lor cu un stil de viaţă activ în care activitatea fizică
să ocupe un loc central. Formarea profesională, carierele propuse de
Kinesiologie vin ca un sprijin important adus eforturilor de implicare a
factorilor de decizie la nivel social, cu efecte în îmbunătăţirea calităţii vieţii
populaţiei din România pe termen lung.

În „Manifest pentru Educaţie Fizică şi Sport” elaborat de Prof. univ. dr.

Adrian Dragnea, Prof. univ. dr. Aura Bota, Prof. univ. dr. Silvia Teodorescu,
Conf. univ. dr. Monica Stănescu) se fac referiri la pericolele pe care lipsa de
activitate fizică , mişcare şi sport o pot aduce fibrei biologice a poporului
nostru. Statisticile asupra stării de sănătate a populaţiei, cu deosebire a
populaţiei tinere, evidenţiază creşteri îngrijorătoare ale ratei morbidităţii,
sedentarismul şi obezitatea, în special, constituindu-se drept factori
favorizanţi în apariţia diferitelor afecţiuni fizice şi psihice;

1. perspectivele unei sănătăţi precare şi diminuarea capacităţii

motrice a populaţiei pun în pericol dezvoltarea economică durabilă şi
siguranţa naţională;
2. diminuarea percepţiei asupra rolului formativ al educaţiei fizice şi
sportului, reflectată în reducerea numărului de lecţii de educaţie fizică
din curriculum nucleu, pentru anumite categorii de elevi, şi a timpului
alocat practicării sportului;
3. reducerea alarmantă a numărului de copii şi tineri care practică
sportul, sub diferite forme;
4. scăderea performanţelor sportive ale României pe plan
internaţional, mai ales în competiţiile majore - Jocuri Olimpice,
Campionate Mondiale şi Campionate Europene;
5. lipsa de consecvenţă în aplicarea legislaţiei în vigoare privind
educaţia fizică şi sportul, precum şi dizarmonia punctelor de vedere
ale factorilor de decizie (ministere, agenţii etc.);
 6. creşterea alarmantă a numărului de acte de violenţă şi corupţie în
arenele sportive şi în afara acestora, exploatarea tinerilor sportivi,
dopajul, rasismul, fapte care aduc atingere însăşi esenţei fenomenului
sportiv.”

În „RAPORTUL STARII DE SANATATE ROMANIA 2010” al Institutul

Naţional de Sănătate Publica Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a
stării de sănătate - se sugerează folosind sintagma ,,dramatism demografic”
tendinţa la nivel european de scădere a sporului natural, Europa urmând să
atingă nivelul zero în urmării ani. În România sporul este deja negativ (-
1,6%) şi se traduce printr-o rată mare de mortalitate infantilă şi tendinţă de
creştere a speranţei de viaţă a persoanelor de peste 65 de ani. În întreaga
Europă peste 30% din populaţie este peste 65 de ani, iar România ocupă locul
20 din 28 de state, cu tendinţă de creştere cu 2% pe decadă. Acest indicator
implică introducerea unor măsuri, programe naţionale orientate către
populaţia vârstnică cu oferte privind programe de menţinere a capacităţii de
mişcare, petrecere plăcută şi activă a timpului liber. Starea de sănătate ca
indicator global situează România la cele mai scăzute valori, în coada
clasamentului, locul 23 din 28 iar la mortalitatea pe boli cronice, multe dintre
ele generate de lipsă de mişcare, situează România pe neonorant lor 4 din 28
de state.

În „European Commission Special Eurobarometer –Physical Activity”

Eurobarometrul european privind activitatea fizică în comunitate indică
faptul că 54,7% dintre populaţie practică o activitate fizică viguroasă 7 zile
din 7 la nivel european (s-au luat în calcul 16 state) Între statele cu rată cea
mai mare de practicare a activităţii fizice se numără Olanda, Germania,
Luxemburg, Finlanda iar la coada clasamentului Italia şi Spania. Rata cea
mai mare de neparticipare se află în Spania, Franţa, Italia. România nu a fost
prezentă în acest studiu dar tendinţa pe plan european de a creşte ponderea
activităţii fizice în cadrul activităţilor zilnice şi excluderea neparticipării la
nici o formă de practicare a exerciţiului fizic este relevantă şi pentru ţara
noastră, a cărui context socio-economic face parte din politica UE.

De asemenea în : Strategia globală a adunării mondiale pentru sănătate

şi Organizaţia mondială a sănătăţii pe direcţia Dietă, Activitate Fizică şi
Sănătate. Raportul recunoaşte creşterea alarmantă a pericolului
îmbolnăvirilor cauzate de lipsă de mişcare şi alimentaţie nesănătoasă şi prin
consultare globală stabileşte o Strategie pe linia dezvoltării programelor de
activitate fizică şi sănătate prin sport, semnată de 6 state membre ale
organizaţiei Naţiunilor Unite şi adresată tuturor factorilor responsabili prin
semnalarea pericolului de necomunicare privind dieta şi activitatea fizică ca
factor complementar în politica de sănătate publică, nutriţie şi malnutriţie,
deficienţele de micronutrienţi şi sistemul de alimentaţie al copiilor.

Organizaţia Mondială pentru Sănătate concluzionează în raport că prima

direcţie de acţiune este cea ştiinţifică, bazată pe dovezi şi aplicată în context
socio-cultural. Schimbarea stilului de viaţă privind dieta şi activitatea fizică
să se facă treptat şi pe termen lung susţinute de măsuri de prevenire a
riscurilor.