CAPITOLUL

5. KINESIOLOGIA STRUCTURALA - Suportul morfologic

Capitolul dezvoltă următoarele concepte:
şi funcţional al motricităţii. Oasele şi articulaţiile - aspecte generale. Pârghiile
corpului. Fibra musculară. Compoziţie şi structură. Tipuri de fibre musculare.
Rolul sistemului nervos în mişcare. Unitatea neuro-musculară (motoneuronul
şi unitatea musculară). Efortul muscular şi oboseala musculară ca rezultata al
activităţilor motrice

Kinesiologia structurală – studiază originea şi suportul mişcării umane în

contextul complexului osteo–muscular şi articular
Kinesiologia structurală studiază legăturile sistemului osteo-articular şi
muscular în relaţie cu MIŞCAREA ŞI ACTIVITATEA FIZICĂ

Scopul general este înţelegerea mecanismelor de acţiune de la nivelul

contracţiei musculate, transmiterii forţelor prin suportul osos şi sistemul de
pârghii articulate cu efect în realizarea mişcărilor specifice activităţii fizice şi
sportului.
Din punct de vedere al Educaţiei Fizice şi Sportului înţelegerea şi
cunoaşterea aspectelor structurale va contribui la uşurinţa de a localiza
mişcarea segmentară, de orientare a stimulilor de efort şi sprijin în dirijarea
selectivă şi analitică a pregătirii localizate la nivel muscular şi segmentar în
funcţie de trebuinţe, obiective propuse în practica activităţilor fizice.
Determinarea musculaturi implicate şi a suportului osos şi articular contribuie
la localizarea pregătirii de forţă, mobilitate segmentară parte a unor
mecanisme concrete ale tehnicii de execuţie a mişcărilor şi în acelaşi timp
contribuie la prevenirea accidentărilor cunoscând solicitările şi localizarea
lor.
Din punctul de vedere al kineto-terapeutului utilizarea cunoştinţelor de
Kinesiologie structurală şi funcţională contribuie la depistarea cauzelor
problemelor de funcţionalitate redusă sau totală pe baza analizei şi bilanţului
articular şi muscular. Kinesiologia structurală oferă baza teoretică a planului
de intervenţie terapeutică.

OSTEOLOGIA
- Identifică funcţiile sistemului osos
- Descrie organizarea sistemului osos
- Defineşte terminologia de descriere anatomică
- Identifică funcţia celulelor osoase
- Descrie procesul de formare şi remodelare osoasă
- Descrie rolul oaselor în homeostazie
- Descrie scheletul ca structură şi părţi
Sistemul osos are:
- Funcţie de protecţie pentru organele interne
- Funcţie de suport pentru postură
- Funcţie în mişcare, activitate fizică ca punct de sprijin şi sistem de
pârghii
- Funcţie de depozit mineral
- Funcţie hematopoetică
Tipuri de oase - Sistemul osos

(Imaginile şi părţi ale textul urător sunt preluate de la Wikipedia, Enciclopedia liberă)
disponibil sub licenţa de Atribuire şi Distribuţie

- Creative Commons cu atribuire şi distribuire în condiţii identice ,

Specificaţia deţinătorului de copyright

(Aceste documente au fost eliberat sub licenţa Creative Commons - Atribuire şi
distribuire în condiţii identice 3.0 Neadaptată. Permisiune : Sunteţi liber:
- să partajaţi cu alţii
- aveţi dreptul de a copia, distribui şi transmite opera, să adaptaţi
- aveţi dreptul de a adapta opera
Această licenţă a fost ataşată fişierului ca parte a actualizării licenţierilor GFD)
OSUL (după Wikipedia accesat august 2013) reprezintă elementul de bază al
scheletului
Structura osului
Osul este alcătuit din 2 tipuri de ţesut:
 Ţesut osos compact - Osul lung - partea de mijloc a osului lung,
numita corpul osului sau diafiza.
 Ţesut osos sponginos - extremităţile osului lung, numite epifize.
Formate din 95% ţesut osos spongios la interior si 5% ţesut osos
compact spre exterior.

Compoziţia osului
Osul este format din 20% apa si 80% reziduu uscat. Este alcătuit dintr-o
matrice organica solida ,care este întărita considerabil de depozitele de săruri
de calciu. Matricea organica a osului - formata din 90-95% fibre de colagen,
restul fiind substanţă fundamentala, împreună constituind oseina. Fibrele de
colagen se constituie in special în lungimea linilor de tensiune si dau osului
marea sa rezistenta la şocuri.
Tipuri de oase
Oasele scheletului sunt împărţite în patru grupe:
 oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza şocurile. Acestea
au o parte interioara, numită diafiză şi două capete numite epifiză.
Regiunile intre diafize si epifize se numesc metafiză. Oasele lungi
sunt mai compacte decât celelalte oase. Din această categorie fac
parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
 oasele scurte, care sunt mai puţin compacte, destul de subţiri, mici.
Exemple de aşa oase sunt: oasele carpiene și metacarpiene, vertebre;
 oasele neregulate, care au forme și dimensiuni variate, de exemplu:
oasele bazinului.
  oasele late, oase subţiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple sunt:
oasele pieptului, oasele craniului.
 oasele pneumatice, in jurul foselor nazale, frontal, maxilar, sfenoid,
etnoid.
 in lungimea unui tendon - rotula
SCHELETUL
Reprezintă totalitatea oaselor corpului uman aşezate in poziţie anatomica.
Format din : scheletul capului,trunchiului,scheletul membrelor si centurile
membrelor.
Craniul - Oasele neurocraniului
 Osul frontal 1 os
 Osul etmoid 1 os
 Osul sfenoid 1 os
 Osul occipital 1 os
 Osul parietal 2 oase
 Osul temporal 2 oase
Oasele viscerocraniului
 Osul lacrimal 2 oase
 Osul nazal 2 oase
 Cornetele nazale inferioare 2 oase
 Vomerul 1 os
 Osul maxilar 2 oase
 Osul palatin 2 oase
 Osul zigomatic 2 oase
 Mandibula 1 os
Coloana vertebrală
Este alcătuită din 34-35 de vertebre:
 Vertebre cervicale 7 (prima atlas,a doua axis)
  Vertebre toracice 12
 Vertebre lombare 5
 Vertebre sacrale 5 unite formând osul sacru
 Coccigele 4-5 unite intre ele
Cutia toracică
 Vertebrele toracale 12
 Stern
 Coaste
Bazinul
 Osul coxal 2 oase unite anterior intre ele formand simfiza
pubiana
 Osul sacru 5 vertebre sacrale unite intre ele si articulate lateral
cu oasele coxale
Membrele superioare
 Humerus
 Radius
 Cubitus(Ulna)
 Oase carpiene
 Oase metacarpiene
 Falange
Membrele inferioare
 Femur
 Rotulă (Patelă)
 Tibie
 Peroneu (Fibula)
 Oase tarsiene
 Oase metatarsiene
 Falange
Scheletul uman – vedere frontală (după Wikipedia accesat august 2013)
Scheletul uman – vedere dorsală (după Wikipedia accesat august 2013)
Coloana vertebrală (după Wikipedia accesat august 2013)
OSTEO-KINETICA
- planuri şi axe de rotaţie

A – plan sagital, B – Plan lateral, frontal C – Plan transversal(după

Musculoskeletal Anatomy Christy Cael, 2010)
Axe de mişcare A- mişcare în plan sagital , înainte – înapoi, B – mişcare în
plan latereal, frontal, la stânga, la dreapta, C – mişcare în plan transvers în
jurul axei longitudinale (după Musculoskeletal Anatomy Christy Cael, 2010)

Sistemul articular
- Funcţie de conectare
- Funcţie de transmitere a mişcării produse de contracţia musculară

Tipuri de articulaţii

Tipuri de articulaţii (după Musculoskeletal Anatomy Christy Cael, 2010)

 Tipuri de articulaţii (după Musculoskeletal Anatomy Christy Cael, 2010)

Artro -kinetica
Tipuri de mişcări şi grade de libertate
Articulaţiile - Diartrozele se clasifică după mai multe criterii:
 după numărul de axe de mişcare (cu una, două sau mai multe axe);
 după gradele de limitare ce indică mobilitatea celor două suprafeţe
articulare, una faţă de cealaltă;
 după numărul de suprafeţe articulare;
 articulaţii simple, cu două suprafeţe articulare;
 articulaţii compuse, care au mai multe suprafeţe în aceeaşi capsulă
(de ex., articulaţia cotului);
  articulaţii complexe, cavitatea cărora e compartimentată prin discuri
sau meniscuri (de ex. articulaţia genunchiului);
 artrodii (articulaţia plana), cu două suprafeţe articulare aproape plane
şi care permit mişcări de alunecare;
 articulaţii cu suprafeţe articulare în formă de scripete, cu un singur
grad de libertate, numite articulaţii trohleare (ginglymus), ca, spre
exemplu articulaţiile interfalangiene;
 articulaţii în care una din suprafeţe este un segment de cilindru
convex şi alta o suprafaţă concavă corespunzătoare, axa fiind axa
longitudinală a cilindrului care se mişcă în suprafaţa convexă (de ex.,
articulaţia radioulnară superioară) (au tot un singur grad de libertate),
situaţia poate fi şi inversă sub raportul mişcării suprafeţelor (de ex.,
articulaţia radioulnară inferioară; acesta este tipul de articulaţie în
pivot
 articulaţii cu două suprafeţe – concavă şi convexă – de formă
elipsoidală ce permit două grade de libertate (articulatio elipsoidea),
precum articulaţia radiocarpiană;
 articulaţii cu două suprafeţe în formă de şa ce permit tot două grade
de mişcare (articulaţio sellaris), precum articulaţia carpometacarpiană
a policelui;
 articulaţii cu două suprafeţe articulare rotunjite sub aspect de condili
care pătrund în două depresiuni corespunzătoare de pe alt os numite
condiliene (de ex., articulaţia genunchiului);
articulaţii cu suprafeţele în formă de segmente de sferă convexă şi concavă;
ce au trei grade de libertate (articulatio spheroidea sau enarthrosis), precum
articulaţia umărului şi cea coxofemurală.
SISTEMUL MUSCULAR
Funcţii majore
Muşchiul este un ţesut contractil alcătuit din celule diferenţiate cu rol de
contracţie – celule musculare. În alcătuirea muşchiului aceste celule
reprezintă partea centrală ce alcătuiesc corpul muşchiului care are la capete
tentoane.
Muşchiul are rol de a genera forţă pentru mişcări segmentare sau locomoţie.
Ca plasament muşchii pot fi profunzi, acoperă articulaţiile sau superficiali
situaţi sub piele. Prin volumul lor, modul de amplasare şi starea de relaxare,
ca formă exterioară, musculatura si sistemul muscular are un rol plastic
însemnat, determinând forma exterioară şi fizionomia unei persoane.

Tipuri de muşchi
Clasificare (după Wikipedia accesat august 2013):
După structură
1. Muşchi striaţi, muşchii scheletici
2. Muşchi netezi, care intră în alcătuirea organelor interne
După tendoane
1. Cu un capăt de prindere
2. Cu două capete de prindere (Biceps)
3. Cu trei capete de prindere (Triceps)
4. Cu patru capete de prindere (Cvadriceps)
După oasele lângă care se situează
1. Lungi
2. Laţi
3. Scurţi
După formă
1. Fusiformi
 2. Orbiculari
3. Pătraţi
4. Triunghiulari
5. Dinţaţi
6. Romboizi

Proprietăţile muşchilor
Proprietăţile muşchilor sunt:
1. Contractibilitatea
2. Elasticitatea
3. Extensibilitatea
4. Excitabilitatea
Compoziţia chimică a muşchilor:
- 75–80% apă,
- 20–25% substanţă uscată. Substanţa uscată este de natură organică şi
anorganică.
Materia organică este formată din proteine, contractile (actină, miozină) şi
necontractile; lipide (fosfolichide), glucide (glicogen), mioglobină şi miogen.
Materia anorganică, este alcătuită din diferite săruri de potasiu,
magneziu(Mg) şi calciu (Ca).
Anatomia muşchilor scheletici
Fibra musculară se compune din următoarele componente:
- Reticul sarcoplasmatic cu funcţie de depozit de Ca2+
- Membrană plasmatică, care este legată de reticulul sarcoplasmatic prin
tubuli transverşi,
- Miofibrele
Fibrele musculare cu contracţie lenta (CL)
Fibrele musculare cu contracţie lentă reprezintă jumătate din totalul
muşchilor scheletici şi au un rol deosebit în activităţile fizice de durată, de
tip aerobic şi de intensitate mică.
Fibrele musculare cu contracţie rapida (CR)
Fibrele musculare cu contracţie rapidă IIa sunt recrutate în activităţile
fizice de durată , cu intensitate mare. Sursa de energie este de tip aerob dar şi
anaerob şi sunt caracterizate prin rezistenţă la oboseală.
Fibrele musculare cu contracţie rapidă IIb sunt fibre caracterizate prin
recrutare în activităţi de intensitate mare spre maximă şi au ca sursă
metabolică exclusiv procesele anaerobice
Structura fibrei musculare

Complexul de troponina si locurile de ataşare a capetelor LGM (punctele

albe ale moleculelor verzi de actina) expuse prin reacţia ionilor de calciu cu
subunitatea troponin C. (desen preluat din Elsevier Ltd. Boron &
Boulpaep:Medical Physiology, Updated Edition)
Structura moleculara a filamentului gros de miozina. In figura sunt prezentate
lanţurile grele de miozina care se termina fiecare cu capul, de care ataşate, se
pot observa subunităţile esenţiale şi regulatoare (desen preluat din Elsevier
Ltd. Boron & Boulpaep:Medical Physiology, Updated Edition)

MIOFIBRELE
Miofibrilele sunt structuri complexe alcătuite din filamente de ACTINĂ
(subţiri de aprox 50 Å ) şi filamente de MIOZINĂ (filamente groase de aprox
100 Å), care sunt dispuse paralel cu axul longitudinal al fibrei musculare
striate. ,,Miofibrele prezintă ca mod de alcătuire o alternanta de discuri clare
si întunecate ce conferă fibrei musculare aspect striat. Fiecare disc clar are în
mijloc o membrana Z întunecată care solidarizează miofibrilele in timpul
contracţiei musculare. Miofibrilele sunt alcătuite din unităţi mici, numite
miofilamente contractile, de natura proteica compuse din actina şi miozina”.
(conform enciclopediei libere Wikipedia
Celula miocardica contractila prezintă miofibrile cu aspect striat, organizate
in sarcomere”. (conform enciclopediei libere Wikipedia ,
Unităţile repetitive formează structuri numite SARCOMERE
Fig 8 Miofibra Imagine preluată din Cursul de Contracţie musculară, AP,
Catedra de Biofizică UMF Carol Davila , Bucureşti 2009 - 2010

SARCOMERUL
Sarcomerul este structură caracterizată de trei tipuri de benzi de actină
şi miozină:
- Banda I: conţine - Filamente de actina (ancorate la discul Z)
- Titina – leagă fibrele de miozina de discul Z
- Banda A conţine - Filamente de actina + miozina
- Zona H conţine - Filamente de miozina
Sarcomerul (Imagine preluată din Cursul de Contracţie musculară, Catedra
de Biofizică UMF Carol Davila , Bucureşti 2009 – 2010)

UNITATEA MOTORIE
Unitatea motorie este formată dintr-o terminaţie nervoasă şi una sau
mai multe fibre musculare
Unităţile motorii în care sunt implicate o terminaţie nervoasă şi o singură
fibră musculară sunt unităţi de contracţie fină întâlnite în zonele ce solicită
precizie şi mişcare fină, mimică , musculatura mâinii, prehensiune Unităţile
motorii în care sunt implicate o terminaţie nervoasă şi mai multe fibre
musculară sunt unităţi de contracţie grosieră întâlnite în zonele ce solicită
mişcări de forţă
Unitate motorie , Imagine preluată din Cursul de Contracţie musculară, AP,
2009 – 2010, Catedra de Biofizică UMF Carol Davila , Bucureşti

JONCŢIUNEA NEUROMUSCULARĂ
Joncţiunea neuromusculară este formată din două structuri aflate în contact
- Sinapsa dintre terminaţia nervoasă şi muşchi
- Neurotransmisie nicotinică (ACh)

Joncţiune neuromusculară (www.colorado.edu )

Kinetica musculară
- contracţia musculară ca generator de forţă
- motoneuronul
- forţa musculară, forţe interne/externe
- agonişti antagonişti
- tipuri de activitate musculară, izometric, concentric, excentric
- sistemul de pârghii ca sistem osteo – muscular şi articular local
- tipuri de mişcări: adducţie, abducţie, flexie extensie, circumducţie, rotaţie

MECANISMUL CONTRACŢIEI MUSCULARE

- Excitaţia fibrei musculare apare la nivelul joncţiunii neuromusculare prin
apariţia unui potenţial de acţiune
- Cuplarea excitaţiei cu contracţia prin propagarea potenţialului de acţiune la
nivel muscular
- Contracţia prin modificarea conformaţiei tropozinei şi legarea moizinei de
actină
- Relaxarea prin Ca2+ se desprinde de troponin → tropomiozina blocheaza la
loc situsul de legare al miozinei de actina Concentraţia citoplasmatica de
Ca2+ revine la nivelul de repaus prin acţiunea unei pompe de Ca2+

Contracţia Capetele miozinei se leagă de actină (Wikimedia Commons,

 Aluneacarea filamentelor de actină - miozonă (Wikimedia Commons, )
Tipuri de contracţie
Contracţie izotonică: tonusul muscular rămâne constant, lungimea variază
Contracţia izometrică – lungimea unui muşchi rămâne constantă
Contracţie tetanică - Când muşchiul este stimulat cu o frecvenţă foarte mare,
relaxarea nu mai are timp să apară şi se produce stare de contracţie
permanentă

IZOTONICĂ IZOMETRICĂ

Contracţie izotonică – izometrică (Medical Dictionary,

Model simplificat a sistemului de lucru a muşchilor agonişti şi antagonişti în
jurul unei articulaţii (Donald A. Neumann, 2002, Kinesiology of the
musculoskeletal system, Mosby, (Elsevier)
SISTEMUL MUSCULAR - organizare globală şi segmentară

Sistemul muscular (după Wikipedia accesat august 2013) - reprezintă

totalitatea muşchilor cu ajutorul cărora se realizează locomoţia şi alte funcţii
vitale (de exemplu muşchiul cardiac), formând împreună cu oasele de care
sunt ataşate, aparatul locomotor.
Sistemul muscular este reprezentat de totalitatea muşchilor corpului uman şi
constituie partea activă a sistemului locomotor.
Muşchii corpului uman sunt:
1. Ai feţei (mimicii si masticatori)
2. Ai gâtului (sternocleidomastoidian si pieliosul gatului)
3. Ai umărului(deltoid)
4. Ai spatelui (trapez si marele dorsal)
5. Ai toracelui – anterior - (pectoral)
6. Ai abdomenului – anterior - (drept abdominal, oblic extern)
7. Ai braţului (triceps si biceps)
8. Ai antebraţului
9. Ai mâinii
10. Ai bazinului (fesieri)
11. Ai coapsei (croitor, aductor, cvadriceps femural)
Ai gambei (gemeni ce se prind de călcâi prin tendonul lui Ahile)
Muşchii gâtului şi ai feţei

Muşchii trunchiului

(Imagini Wikipedia, enciclopedia liberă) disponibil sub licenţa Creative Commons cu

atribuire şi distribuire în condiţii identice
Muşchii membrelor

(Imagini Wikipedia, enciclopedia liberă) disponibil sub licenţa Creative Commons cu

atribuire şi distribuire în condiţii identice
(Imagini Wikipedia, enciclopedia liberă) disponibil sub licenţa Creative Commons cu
atribuire şi distribuire în condiţii identice