Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Educaie Fizica i Sport Specializarea Kinetoterapie

FIZIOPATOLOGIA EFORTULUI

Nume Prenume: CONSTANTIN CRISTIAN PETRISOR


Grupa 304

Cuprins

Efortul-generalitati.....................................................................pag.3 Oboseala fizica ............................................................................pag.4 Oboseala neuropsihica................................................................pag.5 Oboseala auditiva........................................................................pag.5 Oboseala vizuala..........................................................................pag.5 Supraantrenamentul....pag.7 Testul la efort ..............................................................................pag.9

Efortul-generalitati

Efortul reprezinta o conduita voluntara de mobilizare si autoreglare constienta a fortelor fizice si psihice, in vederea depasirii unui obstacol, a invingerii rezistentei mediului (aer,apa,adversar) sau a propriei persoane. Efortul de antrenament reprezinta procesul invingerii constiente de catre sportiv, a solicitarilor din pregatire pentru perfectionarea fizica,tehnica si tactica, precum si pentru educarea factorilor psihici si intelectuali, determinand astfel adaptarea organelor si a sistemelor functionale implicate. Efortul are parametrii si caracteristici: a) Parametrii ( marimi) Volum Intensitate Complexitate Dificultate Densitate Durata Amplitudine b) Caracteristici (calitati) Orientare (selectiva,complexa) Aerob Anaerob Mixt Extensiv Intensiv Specific Nespecific Standard Variabil

Fiziopatolgia efortului
Oboseala fizica Oboseala fizica este definita ca reducerea capacitatii de a continua efortul ntr-un ritm stabil. Ea este determinata de o activitate musculara al carei volum variaza de la individ si individ, depinznd de gradul de antrenament si dispare dupa o pauza de odihna a carei durata variaza n functie de volumul, durata si caracterul activitatii prestate de individul n cauza. Oboseala si gaseste cauzele n primul rnd n procesele care furnizeaza organismului energia necesara activitatii fizice: reducerea rezervelor energetice din muschi sau din ntregul organism reducerea ritmului de aprovizionare a muschilor cu energie chimica scaderea ritmului de furnizare a oxigenului transportat de snge acumularea de metaboliti n muschi ori n alta zona a organismului 1. Oboseala n efortul static Efortul static (munca statica) este determinat de angajarea unor grupe de muschi n mentinerea unei greutati sau n excitarea unei presiuni, timp n care nu se executa alte miscari. Daca acest efort este mare, angajnd mai mult dect 50-60% din puterea maxima a muschilor, fibrele musculare contractate determina o presiune intramusculara att de puternica nct sngele nu mai poate patrunde din artere n muschi si activitatea acestora va fi limitata de resursele lor anaerobe si de nivelul concentratiei produsilor metabolici finali. 2. Oboseala musculara fara acumulare de acid lactic Oboseala n aceasta situatie nu poate fi pusa pe seama concentratiei nalte a produsilor de catabolism si este probabil cauzata de epuizarea rezervelor de fosfati macroergici, care nu pot fi destul de repede resintetizati prin energia care provine din glicoliza. Motivul pentru care scade eliberarea glicolitica a energiei este probabil acela ca exercitiile fizice intense au epuizat treptat rezervele de glicogen din muschi. 3. Oboseala cauzata de epuizarea rezervelor n conditii aerobe. Pna n prezent a fost descrisa oboseala musculara care se produce atunci cnd muschii lucreaza att de intens nct trebuie sa utilizeze orice forma de energie disponibila aeroba sau anaeroba. 4

Dar chiar n conditii mai moderate, cnd cerintele de energie pot fi rezolvate numai prin eliberarea aeroba de energie, rezervele pot fi epuizate si astfel apare oboseala si epuizarea. S-a mentionat ca rezervele cele mai largi de energie sunt glicogenul si grasimile. Pe cnd grasimile sunt n mod normal disponibile n cantitati mari, rezerva de glicogen este cantitativ limitata.

Oboseala neuropsihica Importanta medicala si sociala a oboselii neuropsihice n contextul dezvoltarii civilizatiei moderne impune o tratare mai larga, necesara lamuririi unor mecanisme implicate la nivelul limitelor dintre fiziologic si patologic. Continutul acestui concept, trait pe o scara din ce n ce mai mare, este foarte controversat, n functie de modul n care autorii au nteles sa-l abordeze din punct de vedere teoretic, analitic si experimental. Aceste date impun ideea ca oboseala nu poate fi nteleasa n afara unor variabile a caror natura este diferita (factori materiali, psihologici, sociali etc.) care actioneaza n ansamblu si necesita o modalitate de abordare integrativa, sistematica.

Oboseala auditiva Se ntelege prin oboseala auditiva cresterea temporara a pragului audibilitatii consecutive expunerii la zgomot. Trebuie subliniat nsa ca oboseala produsa de zgomot reprezinta un fenomen care se resfrnge global asupra ntregului organism. Exista un consens unanim pe plan international de a denumi oboseala auditiva modificarea temporara a pragului auditiv, fenomen care poarta denumirea de TTS (Temporary Threshold Shift) sau deplasarea temporara a pragului. Aceasta modificare este masurata audiometric la un interval de 2 minute de la expunerea la zgomot (TTS2) pentru a fi diferentiata de fenomenul de adaptare, care se caracterizeaza tot printro crestere a pragului auditiv, nsa cu o revenire rapida la valorile initiale (ntre cteva secunde si un minut). Oboseala Vizuala Dei procesul vederii dirijeaz marea majoritate a activittilor umane, ochiul ca atare nu este incriminat n oboseala neuropsihic, actul vizual contient avnd sediul n creier. Ochiul are n primul rnd rolul unui receptor i traductor de semnale.ntelegerea oboselii vizuale ca fenomen periferic sau ca oboseal de subsistem rezid n modalitatea reglrii vederii care se bazeaz pe o serie de mecanisme reflexe. Caracterul confuz alimaginilor retiniene declaneaz reflexul de acomodare care comand muchiului ciliar modificarea curburii fetelor lentilelor cristalinului pn cnd imaginea devine clar.Cantitatea de lumin 5

care ptrunde n ochi este reglat printr-un mecanism reflex care comand fanta pupilar. Axele vizuale ale celor doi ochi trebuie s se ndrepte convergent asupraobiectului perceput. Functia de convergent este automat i se efectueaz prin comanda muchilor care deplaseaz globii oculari. Oboseala provine n primul rnd dintr-o solicitare crescut a componentelor musculare care fac parte din aceste mecanisme.Se consider c n geneza oboselii vizuale intr i mecanisme nervoase retiniene care intervin n adaptarea retinei la diferite conditii de iluminat dar acestea sunt putin cunoscute pn n prezent Acest sindrom de oboseal vizual este determinat de faptul c ochii i creierul percep n mod diferit caracterele de pe monitorul calculatorului fa de caracterele tiprite. Ochii notri au mai puine probleme la citirea materialelor tiprite, care sunt caracterizate prin litere de un negru dens cu margini bine definite. Ochii sntoi pot s menin claritatea i concentrarea cu mare uurin cnd citesc o pagin tiprit. n opoziie, caracterele de pe ecranul calculatorului nu prezint acelai contrast cu al unei pagini tiprite i nu au marginile bine conturate. Aceste caractere (pixels) sunt mai strlucitoare n centru i scad n intensitate spre margini, ceea ce determin o dificultate a ochilor de a menine claritatea i a de a rmne concentrat pe aceste imagini. Ochii notri au natural tendina de a se deplasa involuntar spre un punct numit punctul de relaxare a acomodaiei, apoi fac efortul din nou de a concentra asupra imaginii de pe ecran. Aceast solicitare continu a muchilor ochilor pentru dobndirea claritii imaginii duce la oboseal vizual, manifestat prin senzaia de arsur sau usturime ocular frecvent dup ore petrecute la calculator. Putini stiu ca, in timpul desfasurarii activitatii, placute sau necesare, in fata monitorului, scade frecventa cu care clipim de aproximativ cinci ori fata de normal. In prezent, aproximativ 60 de milioane de persoane sufera de Computer Vision Syndrome (sindromul privitului la calculator), specialistii estimind o dublare a acestui numar in curind Simptomele acestui sindrom includ: dureri de cap, vedere neclara, dureri ale gitului, oboseala vizuala, ochi uscati, iritati, dificultati de acomodare, cu incetosarea vederii cind trecem de la vederea de aproape la o distanta mai mare. De aceea, pentru prevenirea aparitiei problemelor oculare, este bine sa urmam o serie de reguli, sfaturi atunci cind lucram la calculator

Tratament:
1.Purtati ochelari cu lentile antireflex * Faceti pauze regulate. O pauza de citeva minute la o ora de activitate in fata calculatorului ajuta ochiul sa se relaxeze. Clipiti cit mai des si inchideti ochii din cind in cind, timp de citeva secunde. * Monitorul trebuie asezat la o distanta de 50-60 de cm fata de ochi; ecranul trebuie sa fie sub nivelul privirii. * Monitorul trebuie astfel orientat pentru a impiedica reflexia luminii pe ecran. Lumina trebuie sa vina din dreapta, nu din fata sau din spate. Monitoarele LCD nu reflecta lumina. Praful care se asaza pe monitor dimuneaza contrastul si felul in care reflecta lumina. De aceea, este recomandat sa pastrati totul foarte curat. * Mariti caracterele textului pe care il cititi deoarece, daca acestea vor fi prea mici, ochiul va obosi mai repede, iar simptomele Computer Vision Syndrome (CVS) se vor instala mai usor. 6

* Intensitatea culorii verzi a monitorului trebuie redusa. Aceasta culoare oboseste cel mai mult ochii. * Chiar daca nu aveti probleme de vedere (miopie, hipermetropie), purtati ochelari cu lentile antireflex, acestia avind rolul de a va feri de radiatiile monitorului. * Masati-va zona ochilor, timplelor si a fetei; aceasta ajuta la relaxarea muschilor fetei. * In cazul in care simtiti senzatia de uscaciune a ochilor, folositi picaturi indicate pentru ochiul uscat. Alt tratament Cu ajutorul celor doua degete mari se apasa simultan, usor apasat, pret de 20 secunde, puncetul de la marginea sprancenelor. Acest exercitiu are indeosebi rolul de a calma senzatia de zbatere a pleoapelor si de a calma ochii. Ajutandu-te de data aceasta de degetele aratatoare apasa ferm punctele situate deasupra sprancenelor, undeva la jumatatea acestora si continua apasarea pentru maximum 30 de secunde. Pentru cateva momente, lasa-ti palmele intinse sa-ti cuprinda intreaga fata. In dreptul ochilor, palmele se apasa ferm, insa nu dur, in asa fel incat sa poti deschide ochii in interiorul palmelor. In acelasi timp, evita sa lasi lumina sa razbata inauntru. Ridica privirea in sus, apoi coboar-o si repeta acest exercitiu de 10 ori. Priveste ulterior la nivelul ochilor, muta privirea in partea stanga si incheie exercitiul privind spre dreapta. Poti repeta miscarile de 4, 5 ori. La final, efectueaza si un exercitiu de rotire a ochilor urmand sensul limbilor de ceas si viceversa. Ajutandu-te de buricele degetelor si pornind de la baza nasului spre varf efectueaza miscari de tragere in jos de-a lungul marginilor laterale ale nasului. Ridica apoi cu varful degetelor mijlocul partii superioare a pometilor apasand usor timp de jumatate de minut.

Supraantrenamentul

Supraantrenamentul este antrenarea corpului peste capacitatile sale de refacere. Capacitatile de refacere depind de genetic, alimentatie, suplimente, doping, odihna. Variabilele pot fi frecventa antrenamentelor, intensitatea, volumul. Adica te antrenezi prea des, prea tare sau prea mult in raport cu posibilitatile si timpul de refacere. Muschii nu cresc in timpul antrenamentelor, de fapt ei sunt intr-o oarecare masura distrusi prin antrenamente. Adaptarile, adica marirea eficientei inimii, marirea numarului de capilare din muschi, imbunatatirea transmiterii semnalului nervos, cresterea depozitelor de ATP si glicogen, cresterea masei musculare au loc in perioadele de odihna si refacere. Fiecare 7

organism are nevoie de o perioada diferita de odihna si de o anumita alimentatie/suplimentatie pentru a se adapta. Dupa fiecare cuplu antrenament-refacere, corpul este mai adaptat, in acest caz muschii sunt mai puternici si mai mari. Supraantrenamentul poate exista si concomitent cu progresele, dar aceste progrese nu sunt optime. Supraantrenamentul este deci un sindrom(un complex de simptome emotionale, comportamentale, fizice) care apare ca urmare a necorelarii antrenamentelor cu refacerea. Din punct de vedere medical este clasificat drept o tulburare neuro-endocrina. Supraantrenamentul nu apare imediat, dupa cateva antrenamente mai dese si mai intense, ci in timp, de la cateva saptamani la cateva luni. Incet, incet, deficitul de recuperare se acumuleaza pana la punctul la care devine vizibil, de la lipsa progreselor chiar pana la miscorarea muschilor respectivi. Supraantrenamentul poate sa apara la nivelul intregului organism sau la nivelul unei zone musculare.

SIMPTOMELE SUPRAANTRENAMENTULUI
Dupa cum am aratat mai sus, simptomele nu apar imediat, si nu se manifesta toate deodata si la aceeasi persoana. Totodata anumite simptome pot fi provocate de alte cauze. Simptome psihologice: oboseala permanenta, concentrare scazuta, apatie, insomnii, iritabilitate, depresie, lipsa dorintei de a merge la antrenament, lipsa apetitului sexual, stari anxioase. Simptome fizice: forta redusa, lipsa progreselor sau chiar scaderi in masa si forta, lipsa pomparii in timpul antrenamentului, febra musculara persistenta, dureri musculare si articulare, puls ridicat dimineata, accidentari frecvente, scadere in greutate, scaderea imunitatii(acnee, raceli, infectii), scaderea apetitului(lipsa poftei de mancare).

CAUZELE SUPRAANTRENAMENTULUI
Cauza generala este dupa cum am aratat mai sus: recuperarea insuficienta raportata la antrenamente. Recuperarea se refera atat la muschi, tendoane si articulatii cat si la sistemnul nervos si hormonal. Antrenamentul excesiv Frecventa prea mare este principala cauza. Antrenarea prea deasa a unei grupe musculare duce la supraantrenament. Fiecare persoana are un organism diferit, si de aceea, pentru unii un muschi poate fi antrenat de 2 ori pe saptamana iar pentru altii doar o data sau chiar mai putin. In general, o grupa musculara creste daca este antrenata la 5-7 zile. Intensitatea prea mare: daca un muschi este antrenat prea intens, se pot produce traume destul de mari asfel incat recuperarea sa fie foarte dificila. Daca folosesti metode de crestere a intensitatii fa-o cu masura, la o singura serie pe exercitiu, de exemplu. Volumul prea mare: muschii nu au nevoie de zeci de seturi pentru a creste. Aici sunt vizati mai ales muschii mici, cum ar fi bicepsul, care din dorinta de a fi cat mai mare, este de obicei supraantrenat. S-a constatat ca muschii cresc si la 2 serii de lucru pe exercitiu. Recuperarea Zilele de pauza intre antrenamente si intre antrenamentele pentru aceeasi grupa musculara, somnul. Prea putine zile de pauza duc la supraantrenament, nu trebuie sa te 8

antrenezi mai mult de 2-3 zile la rand fara pauza, daca esti natural. Lasa cel putin 48-72 de ore intre antrenamentele pentru aceeasi grupa de muschi. De aemenea, reducerea orelor de somn are aceleasi efecte; 8 ore ar trebui sa fie numarul minim de ore de somn pe noapte. Daca ai timp, cate o ora dupa antrenament sau inainte ar fi foarte bine. Alimentatia Pentru a te recupera si creste ai nevoie de nutrienti de calitate si in cantitati suficiente. Degeaba te antrenezi corect si faci pauze destul de mari, daca nu mananci suficient. Vezi capitolul alimentatie pentru mai multe detalii. Chiar daca vrei sa slabesti masa musculara trebuie hranita si intretinuta, pentru ca masa musculara este cea care arde grasimea. Solutii de tratare si prevenire Prima si cea mai importanta masura in caz ca esti supraantrenat este pauza. Pur si simplu nu mai faci antrenamente, cel putin o saptamana, timp in care dormi suficient si mananci corect. Dovada ca erai supraantrenant va fi progresul pe care vei vedea ca l-ai facut chiar stand degeaba. La primul antrenament vei constata o crestere in forta la care nu te asteptai. Alcatuirea unui program de antrenament si nutritie imbunatatit, cu intensitate, volum si frecventa suficiente dar nu prea mari si cu perioade de odihna si somn marite. Un jurnal de antrenament te poate ajuta mult sa vezi unde ai gresit. Sa nu uitam totusi importanta diferentelor individuale. Un program care pe un individ il face sa progreseze rapid, poate sa il supraantreneze pe altul. Deci doar prin incercari si experimentari personale ne putem stabili cat mai exact nivelul de toleranta la exercitii, nevoia de odihna si de alimente. Concluzia este ca mai bine sa fim subantrenati decat supraantrenati.

Testul de efort
Testul de efort sau EKG de efort este o electrocardiograma - o investigatie neinvaziva utilizata pentru inregistrarea batailor inimii si a ritmului cardiac - efectuata in timp ce pacientul face efort fizic. Prin intermediul unor electrozi montati pe corpul pacientului, (la fel ca la EKG de repaus) un este inregistrat ritmul cardiac in timp ce pacientul merge pe o banda rulanta. Viteza si inclinarea ( panta) acestui covor sunt crescute la intervale regulate de timp. In acest fel creste intensitatea efortului si implicit consumul de oxigen al inimii. Pe tot parcursul probei sunt monitorizate tensiunea arteriala si electrocardiograma pacientului. Avand in vedere consumul crescut de oxigen, prin testul de efort se poate diagnostica prezenta unor leziuni coronariene care nu produc modificari pe electrocardiograma de repaus.

Indicatii Este recomandat in primul rind pentru diagnosticul si stratificarea riscului in cardiopatia ischemica. Testul de efort este indicat atunci cand anamneza, examenul clinic si celelalte investigatii nu sunt suficiente pentru a stabili diagnosticul de cardiopatie ischemica. De asemenea testul de efort este recomandat si pentru stabilirea severitatii bolii atunci cand diagnosticul este clar. In functie de pragul de efort pe care il poate atinge pacientul se poate stabili atitudinea terapeutica: controlul factorilor de risc si limitarea la tratament medicamentos sau trecerea la investigatii mai complexe ( coronarografie). Testul de efort este recomandat si in urmarirea bolnavilor care au beneficiat de diverse metode de tratament - medicamentos, angioplastie, by-pass aorto - coronarian Contraindicatii Testul de efort nu este indicat in afectiuni severe cardiace sau ale altor organe : angina instabila, infarct miocardic acut, stenoza aortica stransa, HTA severa necontrolata terapeutic, anemie, infectii acute, etc. Testul de efort nu este util atunci cand pe electrocardiograma de repaus apar modificari care nu permit interpretarea testului ( de pilda in blocul de ramura stanga) sau cand pacientul nu poate face efort ( arteriopatie periferica, artroza, etc.). Pregatirea pacientului Se recomanda pacientilor sa fie imbracati lejer si sa poarte o incaltaminte comoda care sa ii permita sa alerge pe banda. Banda de alergat este similara celor din salile de fitnes. Identifica semnele pot anunta unele afectiuni ale inimii (stop cardiac). Partile componente ale EKG-ului sunt denumite unda P, complexul QRS, segmentul ST si undaT: -unda P reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor superioare (atriile) -complexul QRS reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor inferioare (ventriculi) -segmentul ST apare ca o linie dreapta intre complexul QRS si unda T; un segment ST supra sau subdenivelat corespunde unui muschi cardiac lezat sau care nu primeste suficient sange -unda T corespunde perioadei in care ventriculii se relaxeaza din punct de vedere electric si se pregatesc pentru o noua contractie.

10

Electrocardiograma Frecventa cardiaca (in mod normal este intre 60 si 100 batai pe minut) si ritmul sunt regulate. Activitatea atriilor este normala. Unda P, complexul QRS si unda T sunt normale. Normal Segmentul ST nu este supra sau subdenivelat. Un EKG normal nu exclude posibilitatea existentei unei afectiuni cardiace. Din acest motiv electrocardiograma trebuie interpretata in contextul simptomatologiei, istoricului medical, examenului clinic si, daca este necesar, a altor investigatii. Anormal Cand apar modificari EKG inseamna existenta unei afectiuni cardiace. In unele cazuri EKG-ul deceleaza anomalii numai in timpul efortului fizic sau atunci cand apar simptomele. In aceste cazuri este necesara o forma speciala a electrocardiogramei denumita EKG de efort. Ritmul cardiac. Exista mai multe feluri de aritmii cardiace. O frecventa cardiaca sub 60 de batai pe minut este denumita bradicardie. O frecventa cardiaca peste 100 de batai pe minut este denumita tahicardie. Tahicardiile includ un ritm rapid, neregulat cu origine in ventriculi (fibrilatie ventriculara), sau un ritm rapid regulat cu pornire in atrii (flutter atrial). Tot in categoria aritmiilor intra si anomaliile de conducere a impulsurilor electrice. Boala coronariana si infarctul miocardic. Daca arterele coronare ce furnizeaza sangele muschiului cardiac sunt blocate, acesta primeste mai putin oxigen decat are nevoie, determinand aparitia ischemiei sau chiar a necrozei (moartea muschiului cardiac). Aceasta leziune apare pe electrocardiograma. Semnele precoce de ischemie cardiaca (scaderea fluxului sanguin coronarian) sunt reprezentate de subdenivelarea segmentului ST. Semnele precoce de infarct miocardic sunt reprezentate de supradenivelarea segmentului ST. In timp, dupa infarct, unda Q a complexului QRS apare mai adanca pe EKG. Hipertrofia cardiaca (ingrosarea peretilor camerelor). Unele modificari ale EKG-ului sugereaza ingrosarea muschiului inimii la nivelul uneia sau a mai multor camere. Afectiunile ce pot determina aparitia hipertrofiei sunt hipertensiunea arteriala, boala coronariana, cardiomiopatia si bolile valvulare. Inflamarea inimii. Un segment ST supradenivelat apare si in cazul inflamarii muschiului inimii (miocardita) sau a sacului ce inconjoara inima 11

(pericardita). Modificari chimice (dezechilibre electrolitice). Activitatea normala a inimii depinde de nivelurile sanguine normale, ale unor substante chimice (denumite electroliti), cum sunt calciul si potasiul. Niveluri crescute sau scazute ale acestor electroliti, determina aparitia anumitor aritmii, precum modificari ale undei P, ale complexului QRS sau a undei T. Medicamentele. Anumite medicamente administrate pentru afectiuni cardiace sau de alta natura pot determina modificari ale EKG-ului.

12