1

Metode de recuperare în traumatismele musculo-scheletale

-masaj: definitie, clasificare, beneficii, descriere;
-kinetoterapie: importanța și beneficiile kinetoterapiei la sportive înaintea reintegrării în
activitatea fizică, reeducarea aparatului neuro-mio-artro-kinetic, flexibiltatea, streching

Masajul reprezintă un ansamblu de tehnici mecanice specifice, efectuate manual și

care se adresează, într-un mod specific, părților moi ale corpului, respectiv: tegument, țesut
celular subcutanat, structuri musculo-tendinoase.
La sportivi, această metodă de recuperare deține un rol foarte important, deoarece
beneficiile și aplicabilitatea lui sunt semnificative și bine definite. Astfel, în funcție de momentul
când se efectuează și de obiectivul urmărit, masajul poate fi clasificat:
-în scop stimulativ / de încălzire, se efectuându-se anterior efortului fizic;
-în scop de relaxare și circulator, practicându-se și în pauzele din timpul efortului (între probele
fizice sau reprize de efort) sau după terminarea efortului fizic;
-în scop de refacere / trofic, când se recomandă posterior efortului fizic;
-în scop terapeutic, având indicații în perioadele de recuperare după accidentări.
Beneficiile efectuării masajului sunt multiple, atât profilactice, cât și curative sau terapeutice,
astfel cele mai importante fiind:
-avantajează adaptarea gradată a sportivului la efort;
-favorizează efectuarea mai frecventă a eforturilor intense și / sau de durată;
-protejează organismul sportivului de efectele adverse ale efortului fizic prelungit și de
durată (oboseală);
-mărește elasticitatea structurilor musculo-tendinoase, prevenind astfel producerea
accidentărilor.
Masajul de încălzire se recomandă înainte de efectuarea efortului fizic (antrenamente
sau jocuri), iar obiectivele urmărite sunt: încălzirea corpului sau pregătirea organismului
pentru efectuarea efortului fizic (în special la zonele anatomice solicitate în timpul efortului
fizic) și, în funcție de starea psihică a sportivului (hiperexcitabilitate sau apatie), calmarea sau
activarea funcțiilor energetice (pregătirea emoțională optimă a sportivilor pentru competiție).
Se urmărește în principal atingerea sinergiei fiziologice și psihice, necesare organismului
pentru efectuarea cât mai ușoară a unui efort fizic.
2

Masajul intraefort sau în pauzele dintre reprizele sau probele de efort, denumit, de
asemenea, și masaj de recondiționare, se efectuează, de regulă (excepție pauzele scurte impuse
de competiție, de exemplu la box sau judo), doar după ce funcțiile cardiovasculare ating valorile
nivelului bazal.
În mod caracteristic, acest tip de masaj are două obiective specifice: primul, de relaxare sau de
recuperare funcțională (relaxarea și/sau decontracturarea musculară, îmbunătățirea circulației,
relaxare neuropsihică), constituie obiectivul de bază, iar al doilea, de stimulare sau de pregătire
a organismului pentru continuarea activității fizice, depinde de durata repausului. Acest tip de
masaj se efectuează pentru atingerea unui randament sportiv superior.
Masajul de refacere are indicații după încheierea activității fizice și se poate efectua
singular sau în cadrul unui program special de recuperare posterior efortului fizic (de exemplu:
baie cu apă caldă, saună, masaj și tehnici de relaxare neuropsihice).
Principalele obiective ale acestui tip de masaj, care se practică doar după ce funcțiile
organismului ating valorile nivelului bazal, sunt: relaxarea generală a organismului (în special
musculatura solicitată în timpul efortului), refacerea circulației cu eliminarea acidului lactic
rezultat la nivelul musculaturii solicitate, destinderea psihoemoțională de stresul competițional.
Masajul terapeutic la sportivi are indicații în situațiile în care sportivii urmează un
tratament de recuperare specific patologiei prezente. Acest tip de masaj necesită
recomandarea medicului de specialitate în ceea ce privește caracteristicile tehnice: momentul
efectuării, tipul de unguent / cremă folosită, obiectivele urmărite, durata, procedurile folosite și
intensitatea manevrelor. În mod particular, în cadrul acestui tip de masaj este cuprins și masajul
cu gheață, care este o formă de crioterapie. În funcție de obiectivele urmărite, se folosește un
anumit tip de creme sau unguente (de exemplu, pentru efect anestezic – Anestezină, pentru
efect antiinflamator –Diclofenac, pentru efect vasodilatator – Revulsin).

Kinetoterapia în recuperarea medicală la sportivi

La sportivii care au suferit o accidentare sau care revin după un repaus fizic îndelungat,
kinetoterapia corect efectuată are un rol foarte important pentru reintegrarea în activitatea
3

sportivă. Exercițiile fizice specifice participă la refacerea parametrilor fiziologici funcționali

dezechilibrați, pentru ca sportivul să poată reveni la activitatea sa cât mai repede.
Kinetoterapia astfel efectuată are beneficii și în ceea ce privește profilaxia reaccidentărilor pe
durata antrenamentului și în cadrul competițiilor sportive. Nu în ultimul rând, sportivii
care efectuează programe specifice de exerciții fizice își pot autoevalua capacitatea de efort și
deficiențele prezente lanivelul aparatului mio-artro-kinetic.
Reeducarea aparatului neuro-mio-artro-kinetic, respective obținerea controlului motor,
are 4 etape elementare privind reabilitarea:
-mobilității: capacitatea de a redobândi unghiurile funționale ale unei mișcări și de a recâștiga
întreaga sa amplitudine;
-stabilității: calitatea de a putea păstra posturile gravitaționale și antigravitaționale;
-mobilității controlate: capacitatea de a efectua mișcări controlate într-o postură cu încărcare
corporală cu extremitatea distală imobilizată;
-abilității: calitatea de a face mișcări controlate cu extremitatea distală liberă, mobilă.
Principalele elemente ale programului de kinetoterapie la sportivi înaintea readaptării
lor la efortul fizic specific sunt:
-refacerea flexibilității musculare și a mobilității articulare;
-redobândirea forței și a tonusului muscular;
-recâștigarea propriocepției, coordonării mișcărilor și a agilității.
Flexibilitatea este o proprietate a mușchilor care le cuantifică mobilitatea, respectiv lungimea la
care fibrele musculare se pot alungi. Mobilitatea articulară sau amplitudinea de mișcare
evaluează gradul de deplasare posibil într-o articulație. Amplitudinea de mișcare a unei
articulații depinde în principal de următorii factori:
- flexibilitatea mușchilor din jurul articulației;
- forța musculară periarticulară;
- prezența unor leziuni structurale periarticulare (de exemplu: rupturi ligamentare, existența
țesutului cicatricial).
Stretching-ul, un ansamblu de exerciții de întindere care pot ameliora sau optimiza
flexibilitatea musculară și mobilitatea articulară, constituie un mod de prelucrare analitică a
4

aparatului locomotor, care cuprinde întinderea precis controlată, de natură pasivă sau activă, a
unor grupe musculare și articulații.
În cazul în care un membru sau segment de membru este imobilizat un interval de timp, la
nivelul respectiv are loc atât o reducere a flexibilității mușchilor, cât și o limitare a mobilității
articulare. Datorită acestor aspecte, programul de kinetoterapie trebuie să cuprindă cât mai
repede posibil exercițiile de stretching. Redobândirea cât mai precoce a acestor parametri este
importantă datorită următoarelor aspecte:
-alți parametri funcționali ai aparatului neuro-mio-artrokinetic (de ex. forța musculară sau
coordonarea) depind de redobândirea flexibilității musculare și a mobilității articulare
din regiunea afectată;
-recâștigarea cât mai rapidă a flexibilității și a mobilității participă la procesul de refacere
structural locală: țesutul cicatricial nou format consecutiv unei leziuni musculare poate fi
modelat prin exerciții de întindere (stretching), astfel evitându-se instalarea unor retracturi
structurale; după depășirea fazei de remodelare, tentativele ulterioare de a ameliora
elasticitatea țesutului cicatricial sunt foarte dificile.
În concluzie, într-un program de kinetoterapie posttraumatică bine structurat,
recuperarea amplitudinii de mișcare (mobilitatea) a articulațiilor și a flexibilității musculare
sunt primele obiective care trebuie realizate. Cea mai rapidă consecință a traumatismelor la
nivelul aparatului muscular este atrofia musculară consecutivă unui răspuns celular la durere,
inflamație și imobilizare. Evaluând funcțional mușchii traumatizați, se constată scăderea forței
musculare, urmată de apariția fatigabilității musculare și în final se reduce și rezistența
musculară.
Antrenamentul muscular efectuat înainte de reintegrarea în activitatea competițională
vizează refacerea forței musculare și recâștigarea rezistenței musculare, necesară efectuării
efortului fizic de intensitate. Intensitatea și durata exercițiilor efectuate în cadrul
antrenamentului muscular trebuie să fie progresive (de la ușor la greu, de la scurt la prelungit).
De asemenea, programul de antrenament trebuie adaptat permanent, ca formă, structură și
volum, la percepția sportivului, respectiv feedback-ul său. În funcție de poziția în care sunt
imobilizați mușchii traumatizați, se instalează atrofia musculară: mușchii fixați într-o postură
5

alungită își păstrează mai mult din greutate și aria de secțiune transversală comparativ cu
mușchii fixați într-o postură scurtată. Valoarea circumferinței membrului imobilizat nu reflectă
nivelul atrofiei musculare, pentru că țesutul adipos subcutanat, format în timpul repausului
temporar, se dezvoltă în același timp cu reducerea masei musculare. Este important de reținut
că diminuarea masei musculare nu este direct proporțională cu scăderea forței musculare.