Principii și metode de recuperare în traumatismele musculo-scheletale.

-principiile de recuperare în traumatismele musculoscheletale: secvențialitate, enumerare,

detaliere, particularitățile evaluării sportivului;
-principalele metode de recuperare folosite în patologia sportivă: cronologie, enumerare,
definiție;

În cadrul recuperării traumatismelor musculo-scheletale la sportivi trebuie respectate

următoarele secvențe cronologice:
-identificarea unui diagnostic clinic funcțional, exact și complet: trebuie diferențiate leziunile
acute (determinate, de regulă, de macrotraumatisme) de leziunile subacute sau cronice (leziuni de
suprasolicitare);
-tratamentul acut / imediat: în funcție de tipul de traumatism (acut / subactut sau cronic) există
pași care trebuie respectați pentru diminuarea durerii și scăderea inflamației; in traumatismele
acute, pe lângă medicația antialgică și AINS (antiinflamatoare nesteroidiene), se aplică
protocolul PRICE: protecție locală (Protection), repaus segmentar (Rest), aplicare locală de
gheață (Ice), compresie locală (Compression) și ridicarea membrului afectat (Elevation);
comparativ, în traumatismele de suprasolicitare medicația antialgică și AINS doar în fazele
inițiale și pe o durată cât mai scurtă, compresia locală și elevația membrului afectat nu sunt
necesare, fiind interzisă, în schimb, activitatea care a determinat leziunea de suprasolicitare, iar
în plus mai sunt indicate aplicațiile locale de căldură (in absenta inflamatiei), masajul și tehnicile
de relaxare generală;
-recuperarea incipientă: de bază este recuperarea fiziologică atât a mobilității articulare, cât și a
elasticității țesuturilor moi (tegumente, țesuturi subcutanate, mușchi); in cadrul acestei etape a
procesului de recuperare a traumatismelor sportive musculo-scheletale sunt esențiale
două aspecte: mișcarea articulară să se poată efectua pe toată amplitudinea de mișcare, iar
retracturile structurale (aderențele / cicatricile) rezultate să fie combătute;
-corectarea dezechilibrelor musculare: din punct de vedere al obiectivelor, se urmărește în
primul rând tonifierea musculaturii slăbite, precum și creșterea forței și rezistenței musculaturii
simetrice; practic, metodele de lucru posibile pentru realizarea acestor obiective sunt trei tipuri
de contracții musculare care cresc forța musculară: izometrică (contracție statică – fără mișcare
articulară, prin care tensiunea internă se mărește, iar dimensiunea fibrelor musculare rămâne
constantă), izotonică concentrică cu rezistența musculară (contracție dinamică – cu deplasare
articulară, prin care se realizează schimbarea dimensiunii fibrelor musculare, prin scurtare) și
izotonică excentrică cu rezistență musculară (contracție dinamică – cu deplasare articulară, prin
care se realizează schimbarea dimensiunii fibrelor musculare, prin alungire); din punct de vedere
al tehnicii recomandate, se efectuează exerciții de tonifiere musculară prin contracții izotonice
excentrice cu rezistență musculară progresivă în cadrul unui antrenament aerobic; costul
energetic pentru acest tip de contracții este mic, raportat la amploarea forței declanșate, acest
aspect justificând faptul că aceste contracții izotonice excentrice sunt ideale atât pentru
corectarea dezechilibrelor musculare (proces de recuperare medicală), cât și pentru creșterea
forței musculare (antrenament sportive specific).
-revenirea la funcția normală: metodele de lucru care trebuie să fie efectuate sunt
antrenamentele alternante (aerobice / anaerobice), exercițiile specifice în apă
(hidrokinetoterapia), precum și progresiv, activități / exerciții caracteristice sportului efectuat
(scopurile acestei ultime etape a procesului de recuperare sunt redobândirea la nivelul anterior
traumatismului a puterii musculare, a rezistenței fizice și a agilității).
Evaluarea sportivului (anamneza și examenul clinic obiectiv) care a suferit un
traumatism musculo-scheletal are, de asemenea, câteva particularități care trebuie respectate
(pentru lămurirea mecanismului care a determinat apariția traumatismului).
Astfel, în cadrul anamnezei trebuie lămurite, în principal, următoarele:
-istoricul leziunilor (localizare, frecvență, tip);
-practica efortului fizic (periodicitate, intensitate, durată, uzură);
-condițiile exterioare (suprafața pe care se desfășoara efortul fizic, condițiile
atmosferice, încălțămintea utilizată, materialele de protecție);
-natura durerii (intensitate, durată, caracter, localizare).
În cadrul examenului clinic obiectiv, la sportivi trebuie analizat tot lanțul kinetic la nivelul
căruia a fost localizat traumatismul: în prezența unei leziuni la nivelul membrului inferior se
evaluează clinic și funcțional coloana vertebrală lombosacrată, articluațiile coxofemurale,
genunchii și tibiotarsienele, în timp ce în prezența unor traumatisme la nivelul membrului
superior se apreciază clinic și functional coloana vertebrală cervicodorsală, articulația umărului,
cotului și radiocarpiană. De asemenea, în cadrul examenului clinic la sportivii cu traumatism
musculo-scheletal trebuie să fie evaluate, la nivelul sistemului muscular al întregului lanț kinetic
traumatizat, forța și volumul.
 Terapia traumatismelor sportive trebuie începută cât de repede este cu putință și,
pentru ca să fie eficientă, este necesar să respecte o cronologie a obiectivelor urmărite: se începe
cu combaterea simptomatologiei acute (inflamația și durerea), după care, imediat, se începe
restabilirea funcțională integrală adaptată (mobilitatea articulară, flexibilitatea țesuturilor
periarticulare, forța și rezistența musculară, coordonarea și agilitatea, capacitatea de efort).
Principalele metode de recuperare utilizate în patologia sportivă sunt: kinetoterapia, masajul,
hidrokinetoterapia, electroterapia, hidro-termoterapia. În afară de aceste metode clasice de
recuperare, mai pot fi aplicate și terapii care aparțin medicinei alternative, definite ca
reprezentând orice abordare terapeutică utilizabilă pentru însănătoșire și care nu se regăsește în
cadrul medicine convenționale (de exemplu acupunctura, cromoterapia, presopunctura,
fitoterapia, terapia cu vibrații mecanice).
Kinetoterapia reprezintă o metodă de recuperare care constă în efecutarea, în funcție de
patologia tratată, a unor programe de exerciții fizice specifice, care au ca scop redresarea
calităților motrice afectate și / sau îmbunătățirea stadiului funcțional în cadrul patologiilor
prezente. Tehnicile kinetice utilizate în tratamentul traumatismelor musculoscheletale, în
funcție de trăsăturile fundamentale ale aparatului locomotor (repaus, mișcare activă și pasivă) se
clasifică în:
-anakinetice, identificate prin lipsa contracției voluntare și a mișcării articulare (imobilizări,
posturări);
-kinetice:
-statice, caracterizate prin modificarea tonusului muscular și absența mișcării articulare
(contracția izometrică și relaxarea musculară);
-dinamice, a căror trăsătură caracteristică este prezența mișcării articulare cu / fără
contracția musculară (active / pasive).
Masajul constituie o metodă de recuperare efectuată prin acțiuni manuale la nivelul
părților moi ale corpului (piele, țesut celular subcutanat, mușchi) și care au în principal efecte
preventive și curative.
Hidrotermoterapia este o metodă de recuperare care cuprinde un ansamblu de proceduri
terapeutice ce utilizează apa ca agent în administrare externă (poate fi folosită în
diverse stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă), precum și diferite mijloace tehnice care au la
bază acțiunea stimulilor termic (temperaturi variate care pot stimula termoreglarea), mecanic (de
exemplu mecanoreceptorii cutanați sunt stimulați cu jeturi de apă cu presiune) și chimic (de
exemplu, substanțe chimice sau extracte de plante determină diferite reacții terapeutice).
Electroterapia, o metodă de recuperare specifică fizioterapiei instrumentale, cuprinde
diverse tehnici de utilizare a curentului electric și care determină efecte terapeutice.
Vibrațiile mecanice, aplicate în limitele de siguranță pentru expunerea corpului uman,
au beneficii atât în antrenamentul, cât și în recuperarea sportivilor. Această tehnică inovativă și
noninvazivă de medicină alternativă (beneficii la nivelul aparatului mio-artro-kinetic, a
sistemului circulator și sistemului nervos central) are și beneficii clare în îmbunătățirea și
recâștigarea calităților motrice (creșterea forței musculare și a vitezei de reacție).