Facultatea de Educație fizică și Sport

Specializarea: Kinetoterapie, recuperare și reeducare

motrică

Exercițiul fizic în profilaxia procesului de îmbătrânire

PROGRAM DE RECUPERARE ÎN GONARTROZĂ

 GONARTROZA

Gonartroza, numită şi artroza genunchiului, este un proces degenerativ, un proces de

degradare, care se desfăşoară la nivelul articulaţiei genunchiului.

Gonartroza este mai frecventă la femei și afectează, de obicei, pe cele care au trecut de 40
de ani. Cauzele sunt multiple, de obicei fiind vorba de dereglări la nivel metabolic și hormonal,
însa poate apărea și ca urmare a unor traumatisme. Dereglările la nivel hormonal ce apar la
menopauză fac ca femeile ajunse la aceasta etapă a vieții, să fie predispuse la gonartroza.
Suferinzii de diabet, guta precum și obezii se confruntă cu aceeași problemă. Trebuie amintite și
problemele circulatorii: varice, flebite, dar și cele rezultate ca urmare a înaintării în vârstă care
duc la agravarea gonartrozei.

SEMNE ŞI SIMPTOME

Durerea, uneori ascuţită, este localizată în articulaţie şi nu iradiază de aici. După zona
cartilagiului afectat, ea predomină în faţa, în interiorul sau în spatele genunchiului. Amplificată
la staţionarea îndelungată în picioare, la mers, la urcatul şi coborâtul scărilor, ea se calmează în
repaus. Gonartroza se caracterizează prin pusee evolutive congestive; în timpul acestor perioade,
genunchiul este umflat (tumefiat), iar durerea este permanentă.

Rigiditatea apare în special dimineaţa şi dispare după câteva minute de mişcare. Artroza
determină în cazurile grave, pierderea completă a libertăţii de mişcare.

Inflamaţia poate să apară din cauza suprasolicitării articulaţiei.

DEPISTAREA BOLII

Pentru depistarea ei sunt necesare analiza sângelui şi examenul radiologic. Uneori, este
necesară efectuarea unor examene ceva mai performante în care se foloseşte scannerul. În cazul
în care articulaţia este inflamată, medicul poate efectua şi o puncţie, lichidul urmând a fi analizat
în laborator. Metoda termografică de diagnostic este folosită şi în cazul afecţiunilor articulaţiilor.
Creşterea temperaturii reprezintă primul semn al unei boli. Această metodă permite medicului să
observe, pe monitorul unui computer, „imaginea termică” a pacientului, să analizeze porţiunile
cu temperatură anormală şi, în baza acestor date, starea de sănătate.
 PROGRAMUL COMPLEX DE RECUPERARE FIZICAL-KINETIC

Terapia de recuperare cuprinde multiple mijloace ce acţionează asupra:

 durerii;
 contracturii musculare;
 hipotrofiei musculare;
 mobilităţii articulare;
 terenului pe care se instalează procesul artrozic, încetinind procesul degenerativ sau cel
puţin reducând manifestările clinice.

Obiectivele programului de recuperare în gonartroză sunt:

 ameliorarea sindromului dureros şi inflamator;

 asigurarea unei stabilităţi articulare de bună calitate;
 ameliorarea mobilităţii articulare, obţinând unghiurile funcţionale, prevenind sau
combătând instalarea atitudinilor vicioase şi evitarea încărcării articulaţiilor supra şi
subiacente;
 îmbunătăţirea troficităţii musculare, ameliorarea echilibrului muscular agonist –
antagonist;
 reducerea susceptibilităţii la fenomene artrozice.

Programul complex de recuperare fizical-kinetic cuprinde:

 termoterapia, hidrotermoterapia, hidrokinetoterapia;

 electroterapia;
 kinetoterapia;
 masajul;
 balneoclimatoterapia;
 alte măsuri: rontgenterapia, acupunctura.

Termoterapia, hidrotermoterapia, hidrokinetoterapia

Căldura are eficacitate în atenuarea durerii şi reducerea contracturii musculare

răspunzătoare de limitarea funcţională şi durerea articulaţiei.

Formele de căldură utilizabile – cu acţiune superficială sau mai profundă – sunt variabile:

 aplicaţii de parafină, sac cu sare de bucătărie încălzit, pernă electrică;

 electroterapie: lămpi cu raze infraroşii, ultrasunet, unde scurte, microunde;
 hidrotermoterapia: băile calde, împachetări cu apă caldă, baia cu bule, baia cu nămol,
duşul subacval - asigură în plus descărcarea articulaţiei, relaxare musculară şi sedare;
  formă particulară este kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia), care are un efect uşor
sedativ, miorelaxant (temperatura apei 36 – 36,50 C), facilitând mişcările prin
descărcarea de greutate.

Crioterapia – compresele reci schimbate la 5–6 minute, masajul cu gheaţă repetat de mai
multe ori în cursul zilei – este indicată în durerea acută, putând ameliora foarte mult intensitatea
durerii la bolnavii cu un important sindrom inflamator.

Electroterapia

Electroterapia este o formă de terapie fizicală, utilizată în tratamentul artrozelor, care nu

poate corecta verigile etiologice, dar poate ameliora şi controla:

 elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară,

hipersimpaticotonie, durere);
 elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară, redoare
articulară etc.);
 sistemele de retroacţiune biologică, utilizând circuite de tip „feedback”.

Tipurile de electroterapie frecvent indicate şi utilizate în tratamentul coxartrozei şi

gonartrozei sunt:

 Galvanoterapia - utilizează curentul continuu (curent galvanic);

 curenţii de joasă frecvenţă;
 curenţii de medie frecvenţă;
 terapia cu înaltă frecvenţă;
 terapia cu ultrasunete;
 fototerapia.

Kinetoterapia

Întotdeauna trebuie inclus un program kinetoterapeutic în orice schemă terapeutică a

artrozei; orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.
Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii
articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea
troficităţii musculare.
 Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:

 scăderea durerilor;
 creşterea stabilităţii;
 creşterea mobilităţii;
 creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.

Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

 Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte

de la poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe
exterioare cu acţiune prelungită în timp se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de
mişcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de facilitare neuro-musculară
proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea
ritmică, tehnica hold - relax.
În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal (varus, valgus)
posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului
prin talonete la pantof are valoare.
 Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În
gonartroză se va pune accentul pe recâştigarea extensiei complete şi rotaţia internă apoi
pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări
pasive, active, scripetoterapie etc.
 Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi:
 manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se
execută succesiv tracţiuni (moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator
(favorizează circulaţia şi troficitatea);
 mecanice - prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3 kg pe
membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a presiunii intraarticulare şi
decontracturant.
 Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară, cât şi prin
exerciţii în lanţ kinetic închis;
 Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate)
astfel încât să fie evitat mersul şchiopătat;
 Relaxarea – decontracturarea musculară;
 Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor
adiacente, cât şi la membrul opus;
 Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.
Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau
eventual recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care
trebuiesc lucrate preferenţial pentru obţinerea unui rezultat funcţional optim;
  Tonifierea musculaturii.
În gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii care „înzăvorăşte” genunchiul în mers
– cvadricepsul, în principal, dar şi ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei
extensoare pentru ultimele 20 de grade.

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată.

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice. Ca regulă generală, sensul mişcării
va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a mişcărilor.

KINETOTERAPIA PASIVĂ ÎN GONARTROZĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei.

În acest fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu
pacientul, încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata
programului complex de recuperare.
Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi
transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femurotibiale, avănd ca obiectiv
principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este
aproape întotdeauna limitată.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ ÎN GONARTROZĂ

Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în

special a muşchilor stabilizatori ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată
mereu printr-un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare.
Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular:

 pentru forţele 0-1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru:

 contracţii repetate;
 inversarea lentă;
 inversarea lentă cu opunere;
 relaxarea – contracţie;
 izometria alternantă;

 reeducarea forţei musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite

de izometrie (exerciţiile scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare
deosebită, nu sunt uzuale. În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice
şi pedalarea pe bicicleta ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii
muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi triceps sural.
1. Refacerea tonusului muscular al cvadricepsului ca extensor şi "zăvorâtor" al
genunchiului prin :

a) exerciţii izometrice

 decubit dorsal: se contractă puternic cvadricepsul;- decubit dorsal:

kinetoterapeutul cu o mână menţine coapsa pe planulpatului, iar cealaltă mână sub
călcâi. Pacientul încearcă să ridice, extins, membrulinferior ;
 sezând, cu gamba în extensie, se execută contracţii ;
 sezând sau decubit dorsal, cu genunchii flectati, lipiţi puternic unul dealtul; se
comanda contracţia pentru extinderea gambei, fără să se execute, continuând să se
ţină strâns lipiţi genunchii;

b) exerciţii cu rezistenţă progresivă

 decubit dorsal, genunchii îndoiţi, se execută extensia gambei, în timpce

kinetoterapeutul opune rezistenţă la nivelul treimei inferioare a gambei.
Contrarezistenta se va aplica la diverse grade de flexie a genunchiului;
 sezând, gamba sănătoasă peste cea a membrului afectat executăcontrarezistenţă ;
 sprijin pe genunchi si pe palme, se extind genunchii ca sa se ajungă insprijin pe
mâini şi pe vârfurile picioarelor;
 pacientul în decubit ventral sau sezând, instalaţie cu scripete sicontragreutăţi care
se prind de gleznă; genunchiul în flexie 90° se execută extensiagambei;
 pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă, gamba în afara patului,membrul
inferior opus flectat, se sprijină cu piciorul pe pat; priza se face pe faţadorsală a
piciorului şi pe faţa anterioară distală pe gambă; se execută flexia dorsalăa
piciorului şi în continuare extensia gambei în totalitate - se opune rezistentă ;
 pacientul sezând, se fixează la nivelul gleznei greutăţi cu valoriprogresive şi se
ridică (extensia genunchiului ) până apare oboseala musculară.(exerciţii De
Lorme).
2. Recuperarea cvadricepsului ca stabilizator în zona de stabilitate critică între 60° -
90° flexie, prin creştere de forta şi rezistenţă.

Tipuri de exerciţii globale si selective:

 pacientul in decubit dorsal cu coapsa intinsă, gamba în afara patului,membrul

inferior opus flectat se sprijină cu piciorul pe pat; kinetoterapeutul, facepriză
pe faţa anterioară a coapsei, distal, şi pe gambă tot distal;
 pacientul încearcă flexia coxo-femurală, blocată de kinetoterapeut, executa în
continuare extensia gambei contra rezistenţei;
 pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă gamba în afara mesei; membrul
inferior opus flectat se sprijină cu piciorul pe pat; kinetoterapeutul face priză
pe faţa dorsala a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă; pacientul
execută flexia dorsală a piciorului, apoi în continuare extensia gambei;
mişcările sunt concepute în aşa fel încât flexia dorsală a piciorului să fie
complet blocată, dar extensia gambei sa-şi urmeze amplitudinea în totalitate;-
variantă - membrul inferior afectat pleacă de la poziţia de triplă flexie,
kinetoterapeutul se opune la extensia piciorului (flexie plantară), apoi în
continuare la extensia gambei care se execută concomitent şi cu întinderea
coapsei;
 decubit dorsal articulaţia coxofemurală flectată la 90°, din aceasta poziţie se
execută extensia genunchiului cotra unei rezistenţe ;
 decubit dorsal membru inferior în uşoară flexie a genunchiului(10°),
kinetoterapeutul apucă rotula tragând-o în jos şi în afară; se comandă extensia
completă, cu fracţionarea rotulei în sus şi înăuntru;
 exerciţii la bicicleta ergometrică;
 genuflexiuni (până la 50° din flexia totală).

3. Tonifierea ischiogambierilor

-se face la nivelul celor 15°-20° de final deextensie la genunchiul instabil.

a.) exerciţii izometrice

decubit dorsal, kinetoterapeutul aşează o mână pe faţa anterioară agleznei, iar cu cealaltă
sub genunchi încearcă sa-l flecteze, pacientul menţinându-l însă extins;
decubit ventral, sub glezna anterioară se pune un sac de nisip în aşa fel încât genunchiul
să flecteze cu 15° - 20°; kinetoterapeutul aplică o rezistenţă cu mâna în spaţiul popliteu.
Pacientul încearcă să extindă genunchiul contrarezistenţei mâinii.

b.) exerciţii cu contra-rezistenţă:

  pacientul în decubit dorsal, soldul în flexie, genunchiul extins, se face extensia
coapsei cu rezistenţă la nivelul talonului;
 pacientul în sezând, gambele încrucişate (cea a membrului afectatdeasupra), se
execută contrarezistenţă cu gamba sănătoasă din decubit ventral,instalaţie la
scripeţi;
 decubit dorsal, cu coapsa la marginea patului; kinetoterapeutul facepriza pe faţa
dorsală a coapsei şi pe talpa;
 pacientul execută o flexie de coapsă, apoio extensie de picior, în continuare
flectând genunchiul;
 decubit dorsal cu genunchiul uşor flectat, glezna înpoziţie indiferentă: prizele sunt
aplicate pe faţa anterioara a coapsei şi dorsală a piciorului, kinetoterapeutul
opunându-se flexiei coapsei şi flexiei dorsale a piciorului;
 pacientul in decubit dorsal, cu gamba atârnând la marginea mesei,membrul
inferior opus îndoit, cu piciorul pe masa, articulatia coxofemurală este înuşoară
adducţie genunchiul în rotaţie internă, iar piciorul în adductie; kinetoterapeutul
face priză pe condilul intern şi pe marginea externă a antepiciorului; pacientul
execută o adducţie a coxofemuralei şi duce vârful piciorului lateral înadducţie;
 pacientul în decubit dorsal, membrul inferior afectat in flexia genunchiului şi
coxofemuralei, celalalt în sprijin pe pat; se porneşte de la flexia cu abductia
coxofemuralei, extensia genunchiului si adductia piciorului contra prizelor
kinetoterapeutului, pacientul executând extensia şi o uşoară adducţie a
coxofemuralei,cu flexia şi rotaţia externă a gleznei şi adducţia genunchiului;
 din decubit heterolateral membrul inferior opus flectat, iar membrul inferior
afectat în uşoara flexie: pacientul ridică genunchiul prin abducţia şi rotaţia externă
a coxofemuralei, apoi ridică antepiciorul prin rotaţia externă a genunchiuluişi
adducţia piciorului; contra-rezistenţa se aplică pe faţa latero-externă a piciorului.

4. Antrenarea tensorului fasciei lata şi a tricepsului sural

 pacientul in decubit dorsal, membrul inferior opus in sprijin cu talpa pe pat,

gamba celuilalt membru inferior în afara patului, coapsa în uşoară adductie;
pacientul execută o flexie cu rotaţie internă a CF, concomitent cu abductia CF,
continuând cu flexia - rotaţia externă a genunchiului si cu abductia piciorului;
priza se aplică distal pe coapsa deasupra genunchiului si pe faţa externă a
genunchiului;
 în sprijinul unipodal, membrul inferior afectat poartă o sanda de reeducare, pe
care este fixată o greutate la partea anterointernă; pacientul va duce piciorul în sus
si lateral;
  decubit ventral pe un plan înclinat; se ridica corpul în sus prinîmpingerea
piciorului în flexie plantară; la început cu ambele picioare, apoi numaicu piciorul
afectat;
din stând, ridicări pe vârfuri.

Refacerea mobilităţii articulare a genunchiului

până la limite funcţionale esteun alt obiectiv important pe lângă stabilitate şi forţă, şi se
realizează întotdeauna înparalel.
Se utilizează:
mobilizări ale rotulei în plan transversal şi longitudinal;
posturări pentru reducerea flexum-ului de genunchi: pacientul îndecubit ventral, cu
gamba în afara mesei, cu un săculeţ de nisip sub genunchi; stândpe un scaun cu piciorul
întins pe un alt scaun, se aplică greutăţi pe genunchi;
exerciţii autopasive şi active cu propria greutate a corpului şi cuîngreunări;
tehnici de facilitare.

Tipuri de exerciţii:

 pacientul în decubit ventral, membrul inferior întins, piciorul in flexiedorsală, vârful

sprijinit pe pat; pacientul execută extensia totală a genunchiului;
 pacientul în decubit ventral, membrul inferior întins, gamba în afara suprafeţei de
sprijin, pacientul execută extensia genunchiului la maxim, prin atârnarea liberă a
gambei la marginea patului, obligând astfel genunchiul la maxim de extensie;
 pacientul în decubit dorsal, gamba atârnând în afara patului; se executăflexii şi
extensii ale gambei cu propria greutate;
 decubit dorsal, coapsa la 90°, se lasă gamba sa cada liber apoi se execută extensia
completă;
 decubit dorsal, membrul inferior afectat întins la verticală, pacientul execută flexia
din genunchi, mâinile apucă de sub genunchi şi ajută la menţinerea membrului
inferior pe verticală, flexia executându-se în virtutea gravitaţiei prin greutatea
gambei.
patrupedie, sprijin pe vârful picioarelor şi mâini, ridicarea genunchilor de pe suprafaţa
patului pana la extensia completă;
decubit ventral, genunchii îndoiţi, gamba membrului inferior sănătosva ajuta la efectuarea
flexiei genunchiului afectat impingându-l şi obligându-l la oflexie accentuată, peste 90°;-
decubit ventral, de glezna membrului inferior afectat este prins un cordon elastic, capetele
cordonului sunt în măinile pacientului care-l trage, obligând genunchiul bolnav la o flexie
accentuată;
  stând cu faţa la scara fixă, ridicarea pe vârful picioarelor cu extensia maximă a
genunchiului, coborâre pe călcâie, vârfurile în sus, mentinând extensia
genunchilor;
 stând cu faţa la scara fixă, îndoirea genunchilor (semi-flexie), revenire cu ridicare
pe vârfuri. Pentru a facilita o poziţie antalgica se folosesc tehnici de relaxare
bazate pe izometrie, tehnica de " relaxare - opunere" si tehnica de stabilizere
ritmică.
 Aceste tehnici cu efect de relaxare, decontracturare au ca rezultat şi creşterea
mobilităţii articulare.
 pacientul în decubit dorsal, în decubit ventral (cu coapsa la 90°) sau din sezând;
pacientul lasă relaxat membrul inferior, kinetoterapeutul prinde gamba cu o mână,
cu cealaltă fixând coapsa şi execută lent dar ferm o flexie a gambei; în momentul
în care pacientul simte durerea de întindere a genunchiului va declanşa o extensie
cu toata forţa de care este capabil cvadricepsul. Kinetoterapeutul opunere zistenta.
Această fază durează 5-6 secunde după care pacientul relaxează
brusccvadricepsul, moment în care kinetoterapeutul mai forţează câteva grade pe
flexie; pauză 2 minute.
 Pe şedinţa se fac 3-5 încercări.

Exerciţii gestice:

 urcatul si coborâtul scărilor;

 pasitul peste un obstacol;
 aplecatul.

Terapia ocupatională: înot, pedalaj la bicicletă sau activităţi manuale la diverse utilaje
activate de pedală.

Respectarea regulilor de profilaxie secundară care alcătuiesc "igiena ortopedică" a

genunchiului:

 greutatea corporala normala;

 evitarea ortostatismului si mersului prelungit;
 evitarea mersului pe teren accidentat;
 mersul cu sprijinul in baston;
 evitarea poziţiilor de flexie maxima;
 evitarea menţinerii prelungite a unei anumite poziţii a genunchiului;
 mişcări libere de flexie-extensie după un repaus mai prelungit si inainte de
trecerea in ortostatism;
 corectarea cu susţinătoare plantare a piciorului plat;
  evitarea tocurilor înalte;- evitarea traumatismelor directe (lovituri, stat in
genunchi).

Exercitiile vor fi dozate de la simplu la complex, incepând cu 3-4 serii a câte 5 repetări in
primele două săptămâni, cu trei sedinte de aproximativ o ora pe săptămână.
După aceste două săptămâni se efectuează o evaluare intermediară, dacă pacientul
prezintă o ameliorare atunci se vor mări dozările si complexitatea exercitiilor, de exemplu se vor
efectua 4-5 serii a câte 5 repetări.

Ortezarea

Procedee medicale (ortopedice) ce se bazează pe utilizarea dispozitivelor care au ca scop punerea

în repaus, protejarea, corijarea sau susţinerea articulaţiei afectate. În cazul unui genunchi grav
afectat, imobilizarea pentru câteva săptămâni într-o cizmă gipsată sau într-o genunchieră poate fi
indicată în anumite circumstanţe (ca în cazul subiecţilor pentru care este imposibilă menţinerea
articulaţiei în repaus), dar poate avea efect negativ prin favorizarea rigidităţii articulare şi
hipotrofiei musculare.

Masajul

Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, datorită efectelor
favorabile care în funcţie de manevrele utilizate pot fi:

 efect antalgic şi miorelaxant;

 stimularea propriocepţiei cu menţinerea tonusului muscular;
 efectul circulator şi biotrofic tisular local (tonifiant).

Balneoclimatoterapia

Balneoclimatoterapia realizează o terapie de reglare nespecifică, acţionând prin diferiţii

factori naturali pe verigile fiziopatologice şi simptomatice şi determinând modificări ale
reactivităţii organismului. Aria de utilizare terapeutică pentru balneoclimatoterapie în gonartroză
cuprinde toate sectoarele terapeutice: sfera profilactică, curativă şi de recuperare. Bioclima de
litoral maritim a fost utilizată de artrozici din cele mai vechi timpuri, datorită acţiunii benefice
asupra durerii şi contracturii musculare prin terapiile specifice: balneoterapia, peloidoterapia,
helioterapia etc.
 Alte măsuri utilizate în tratamentul artrozelor

 Rontgenterapia –terapie cu raze roentgen; radioterapie utilizată în tratamentul artrozelor,

actual contestată, dar utilizabilă în cazuri extrem de bine selecţionate.
 Acupunctura – terapie alternativă extinsă, indicată în tratamentul sindroamelor dureroase
de origine artrozică.

PROGRAMUL DE RECUPERARE (60MIN):

Perioada de incalzire(10min):

 Mers cu ridicarea cate unui genunchi la piept.

 Mers ghemuit (pasul piticului) – 8 pasi; 8 pasi pe varfuri cu bratele sus.
 Alergari cu lovirea sezutului cu calcaiele.
 Sarituri ca mingea cu aterizari pe varfuri, genunchii fiind usor indoiti.
 Urcarea din alergare cu genunchii indoiti a 5-6 trepte.
 Coborarea a 5-6 trepte prin sarituri ale ambelor picioare(ca vrabia)

Perioada propriu-zisa (40min):

Exercitii de postura:

1. Subiectul se afla in decubit dorsal cu membrul inferior afectat sprijinit (la40°) pe un

rulou, se mentine genunchiul in extensie prin propria greutate.

2. Subiectul se afla in decubit ventral cu gambele in afara planului patului, petreimea

inferioara a gambei se pune un saculet de nicip, se mentinegenunchiul in extensie.

3. Subiectul se afla asezat pe un scaun cu piciorul sprijinit pe un scaunplasat in fata, pe

genunchi se pune un saculet cu nisip, se mentinegenunchiul in extensie.

Exercitii propriu-zise:

1. Din decubit dorsal kinetoterapeutul realizeaza mobilizari ale rotulei(transversal si

longitudinal).

2. Din decubit dorsal, kinetoterapeutul realizeaza mobilizari pasive alegenunchiului,

insistandu-se pe rotatia interna fiind destul de limitata.

3. Subiectul se afla in decubit dorsal cu un sac de nisip sub genunchi siexecuta ridicarea

gambei, mentinand cateva secunde.

4. Subiectul se afla in decubit ventral, gleznele sunt fixate la spalier siincearca sa execute
flexia genunchilor contractand muschiiischiogambieri.
 5. Subiectul se afla asezat pe sol cu genunchii extinsi si executa o contractieizometrica a
ischiogambierilor, apasand cu calcaiele pe sol.

6. Subiectul se afla in decubit dorsal cu o minge medicinala prinsa intrepicioare si

executa flexia-extensia genunchilor.

7. Subiectul se afla in decubit ventral cu picioarele in afara suprafetei desprijin, acesta

executa flexia plantara, se aplica si cu rezistenta.

8. Subiectul se afla in decubit lateral si executa rotatii ale piciorului si alegambei cu

genunchii in diverse unghiuri de flexie.

9. Subiectul se afla in ortostatism cu fata la spalier si executa ridicari pevarfuri simultan

sau alternative pe un picior.

10. Subiectul se afla in ortostatism, pe o planseta balansoare incercand sa-si pastreze

echilibrul.

Perioada de revenire (10min):

1. Din pozitia sezand cu palmele pe genunchi, se executa extensii si flexiialternative sau

simultane din glezna(varf-calcai). Se repeta de 6 ori.

2. Din pozitia sezand, cu picioarele intinse si ridicate la nivelul scaunului seexecuta rotiri
din glezna. Se repeta de 3x3 ori.

3. Din ortostatism cu palmele pe solduri se executa balansari inainte si inapoi alecate unui
membru inferior. Se repeta de 3x3 ori.

4. Din ortostatism se executa scuturarea alternativa a membrelor inferioare. Se repeta 30

de secunde.

5. Alergare usoara. (2 ture)

BIBLIOGRAFIE

 file:///C:/Users/Asus/Downloads/gonatroza.pdf
 https://www.scribd.com/document/141586130/Program-de-Recuperare-Pentru-
Gonartroza
 https://www.scribd.com/doc/51205503/Program-kinetic-in-gonartroza